Unconstitutionality referral rejected as irrelevant; prosecutorial panel composition claim fails, costs awarded

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.1, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se, în esenţă, că nu este întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, atâta timp cât completul de judecată este format doar din judecători, constituţionalitatea apartenenţei procurorului de şedinţă la corpul magistraţilor nu are nicio legătură cu compunerea formaţiunii de judecată căreia i s-a repartizat cauza spre soluţionare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul A., învederând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu respectiva excepţie. În acest sens, a arătat că excepţia a fost ridicată de o parte din dosar, în faţa Curţii de Apel Ploieşti, vizează prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale, şi are legătură cu cauza întrucât normele care reglementează compunerea sau constituirea instanţei sunt norme de organizare judiciară imperative, iar excepţia referitoare la neconstituţionalitatea acestora este dilatorie şi absolută. Totodată, a invocat nelegalitatea încheierii atacate, care ar fi generată de lipsa citării intimatelor din dosarul de fond, B. şi C., apreciind că se impune trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea admisibilităţii excepţiei.

Examinând recursul declarat de petentul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cu prioritate critica formulată de recurentul petent cu privire la nelegalitatea procedurii de citare în fond, Înalta Curte o constată neîntemeiată prin raportare la obiectul Dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, respectiv contestaţia în anulare promovată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 21 ianuarie 2020 a aceleiaşi instanţe pronunţată în Dosarul nr. x/2019, care, la rândul său, este o cale extraordinară de atac exercitată împotriva unei alte hotărâri, cauză în care, însă, numitele B. şi C. nu au avut calitatea de părţi. De altfel, chiar petentul a arătat, în faţa primei instanţe, că aceste persoane nu au calitatea de părţi în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Dâmboviţa şi nici în celelalte dosare care au ca obiect soluţionarea unor căi extraordinare de atac. Ca urmare, se apreciază că nu se impune admiterea prezentului recurs şi trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti în vederea examinării admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale după citarea celor două persoane.

Verificând, în continuare, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, formulată de petentul A. în faţa Curţii de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că aceasta nu întruneşte cumulativ toate cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât, deşi a fost invocată de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale, excepţia nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

Examinând, în acest context, actele dosarului, se constată că, în cauză, petentul A. a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care stipulează că "magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", din perspectiva nelegalei constituiri a completului de judecată, în a cărui componenţă ar intra şi procurorul, apreciind că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României care reglementează liberul acces la justiţie.

Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 304/2004, completul de judecată este format doar din judecători ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instanţe, iar nu şi din procurori. În plus, conform art. 29 şi urm. C. proc. pen., procurorul este un participant la procesul penal diferit de instanţa de judecată. Prin urmare, nefăcând parte din completul/instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze, procurorul nu participă la procesul de deliberare ce se finalizează prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

În aceste condiţii, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influenţeze soluţia ce va fi pronunţată în speţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Faţă de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, nefiind îndeplinită condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus respingerea ca atare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A..

Pentru considerentele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM