Extension of pre-surrender detention during European Arrest Warrant execution despite pandemic-related delivery delays

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 7 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a respins solicitarea de prelungire a măsurii arestării în vederea predării, dispuse prin Sentinţa penală nr. 176/F din 9 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2020, în privinţa persoanei solicitate A.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A. la expirarea măsurii arestării dispuse pentru perioada 9 septembrie 2020 - 8 octombrie 2020 inclusiv.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 7 octombrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost înregistrată solicitarea formulată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Sirene, prin care a solicitat, având în vedere prevederile art. 113 şi art. 104 din Legea nr. 302/2004, luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii măsurii arestului preventiv faţă de persoana solicitată A.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 176/F din 9 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16 martie 2018 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, Italia, pe numele persoanei solicitate A.

A luat act de consimţământul la predare al persoanei solicitate.

A dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 septembrie 2020 şi până la data de 8 octombrie 2020, inclusiv.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată de la data de 15 iulie 2020 la data de 9 septembrie 2020.

S-a reţinut că, din Adresa nr. x din data de 6 octombrie 2020 a Inspectoratului General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Sirene rezultă că Biroul Naţional Sirene a efectuat demersuri pentru organizarea misiunii de predare a persoanei solicitate A. către autorităţile italiene, solicitând încă din data de 9 septembrie 2020 escortă pentru predarea acesteia.

Conform mesajului primit de la Biroul Sirene Italia în data de 6 octombrie 2020, autorităţile italiene au solicitat prelungirea termenului de predare deoarece se intenţionează preluarea persoanei solicitate în prima parte a lunii noiembrie, având în vedere că nu sunt suficiente zboruri între Italia şi România, dar şi din cauza măsurilor impuse datorită pandemiei.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 113 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 302/2004, ce reglementează predarea persoanei solicitate, predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

Dacă, din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În atare situaţie, Curtea a reţinut că, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

Curtea a constatat că, din analiza prevederilor Legii nr. 302/2004 republicată rezultă că în procedura predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare ale statului emitent nu mai există posibilitatea legală, în condiţiile în care cauza a fost definitiv soluţionată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, în sensul celor arătate, iar persoana solicitată a fost arestată, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, să se dispună prelungirea măsurii arestării în vederea predării.

Curtea a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autorităţile judiciare italiene având posibilitatea să emită un nou mandat european de arestare bazat pe aceleaşi fapte, reprezentând singura modalitate legală, având în vedere că măsura arestării a fost dispusă până la data de 8 octombrie 2020 inclusiv, în care persoana solicitată poate fi predată statului emitent.

Curtea a apreciat că, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004, întrucât prevederile art. 104 din Legea nr. 302/2004 reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, fiind aplicabile până la data pronunţării unei hotărâri definitive, cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate.

Raportat la dispoziţiile mai sus arătate, Curtea a constatat că nu există temei legal pentru menţinerea sau prelungirea măsurii arestării preventive dispuse faţă de persoana solicitată pentru motivul că predarea nu s-a putut realiza, chiar din motive independente de voinţa autorităţilor statului emitent în perioada în care s-a dispus măsura arestării preventive.

De altfel, Curtea a apreciat că aspectele învederate de autorităţile italiene, respectiv zborurile insuficiente între Italia şi România, nu reprezintă, în mod obiectiv, un impediment la executarea Sentinţei penale nr. 176/F din 9 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe parcursul celor 30 de zile de arestare în vederea predării persoanei solicitate, autorităţile statului emitent având posibilitatea preluării persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât autorităţile române au solicitat din data de 9 septembrie 2020 escortă pentru predarea persoanei solicitate, iar autorităţile italiene au comunicat cu două zile înainte de a expira durata măsurii arestării că intenţionează, de fapt, preluarea acesteia după încă o lună de zile, impedimentele anterior menţionate nefiind obstacole imposibil de depăşit.

Împotriva acestei încheieri penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, contestatorul parchet a arătat, în esenţă, că, din coroborarea prevederilor art. 104 alin. (10) şi art. 113 din Legea nr. 302/2004, rezultă că durata totală a arestării unei persoane în vederea predării urmare a executării unui mandat european de arestare nu trebuie să depăşească 180 de zile, iar după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, autorităţile celor două state vor intra în contact, vor fixa o dată pentru predare, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate doar în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent al mandatului european de arestare.

Faptul că predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza întrucât nu sunt suficiente zboruri disponibile între România şi Italia, dar şi din cauza măsurilor impuse din cauza pandemiei, sunt împrejurări ce reprezintă un motiv independent de voinţa autorităţilor române şi ale statului emitent.

Totodată, s-a susţinut că persoana solicitată se află în stare de arest din data de 15 iulie 2020, durata totală a detenţiei acesteia neprezentând un caracter excesiv în raport de termenul maxim stabilit de art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.

Contestatorul parchet a precizat că este prima solicitare a autorităţilor judiciare italiene de prelungire a măsurii arestării. Deşi activitatea de predare/preluare a persoanei solicitate este îngreunată de situaţia excepţională generată de pandemie, autorităţile judiciare italiene au dat garanţii că vor organiza un zbor charter în prima săptămână a lunii noiembrie.

Având în vedere gravitatea acuzaţiilor aduse persoanei solicitate, dar şi scopul deciziei cadru de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii Europene de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, parchetul a apreciat că menţinerea persoanei solicitate în stare de detenţie este proporţională cu scopul urmărit, iar mandatul european de arestare nu a fost revocat sau retras, autorităţile italiene exprimându-şi voinţa de a prelua persoana solicitată, iar autorităţile judiciare române au admis cererea de predare printr-o hotărâre definitivă.

În consecinţă, având în vedere că autorităţile judiciare italiene şi-au exprimat voinţa de a prelua persoana solicitată indicând şi momentul la care intenţionează să realizeze preluarea, şi anume prima săptămână a lunii noiembrie şi în raport de dispoziţiile art. 113 şi art. 104 alin. (9), (10) şi (11) din Legea nr. 302/2004, parchetul a apreciat că, în cauză, se impune menţinerea persoanei solicitate în stare de arest pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 9 octombrie 2020 până la 7 noiembrie 2020.

Examinând contestaţia formulată, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, reglementează procedura şi condiţiile predării persoanei solicitate şi prevede următoarele:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112".

Totodată, dispoziţiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".

Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă şi a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunţării hotărârii definitive de predare, cât şi procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până la predarea efectivă) nu poate depăşi 180 de zile.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, la data de 6 octombrie 2020, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Sirene a solicitat, având în vedere prevederile art. 113 şi art. 104 din Legea nr. 302/2004, luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii măsurii arestării luată faţă de persoana solicitată A., deoarece se intenţionează preluarea persoanei solicitate în prima parte a lunii noiembrie, având în vedere că nu sunt suficiente zboruri între Italia şi România, dar şi din cauza măsurilor impuse din cauza pandemiei.

În acest context, constatând că, pe fondul pandemiei de coronavirus, misiunea de predare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia nu a putut fi realizată până la data de 8 octombrie 2020, dată până la care s-a dispus arestarea acesteia în vederea predării prin Sentinţa penală definitivă nr. 176/F din 9 septembrie 2020, a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de fond, eludând dispoziţiile art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din acelaşi act normativ, a respins solicitarea de menţinere a măsurii arestării în vederea predării, dispuse prin hotărârea de predare, în privinţa persoanei solicitate A. şi a dispus punerea acesteia în libertate la expirarea măsurii arestării dispuse pentru perioada 9 septembrie 2020 - 8 octombrie 2020 inclusiv.

În raport de circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a interpretat eronat dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind termenul maxim de predare, apreciind că, în speţă, acesta a fost atins şi că, astfel devin aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (3) din acelaşi act normativ, care impun punerea în libertate a persoanei solicitate.

Evaluând încheierea contestată prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată caracterul nelegal al acesteia, reţinând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, iar prin măsura arestării se asigură predarea şi prezenţa persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare străine.

Mai exact, persoana solicitată trebuie să fie în custodia statului pentru a se asigura desfăşurarea cu celeritate şi în bune condiţii a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, iar măsura arestării în vederea predării este una complementară care asigură, aşa cum s-a arătat, punerea în executare a predării persoanei solicitate.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Or, contrar aprecierilor instanţei de fond, prin punerea persoanei solicitate A. în stare de libertate nu se poate asigura o custodie sub autoritatea statului care să faciliteze predarea acesteia către autorităţile judiciare din Italia, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi (11) teza finală cu referire la art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, redate în preambulul prezentelor considerente.

În continuare, Înalta Curte observă că autorităţile italiene au stabilit ca perioadă de preluare, prima parte a lunii noiembrie 2020, termen ce poate fi apreciat ca rezonabil în contextul epidemiei de COVID-19 şi a măsurilor ce se impun pentru evitarea răspândirii virusului, astfel încât se impune continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare şi de predare a persoanei solicitate.

Deopotrivă, se observă că motivele invocate de autorităţile italiene au caracter obiectiv, au la bază o situaţie pandemică care afectează întreaga lume, sunt justificate de măsurile impuse de state pentru a înlătura sau micşora riscul de răspândire a epidemiei de COVID-19 şi de asigurare a securităţii persoanelor care sunt implicate în procedura de predare.

Acest aspect trebuie coroborat cu diligenţele depuse de autorităţile italiene de a stabili un termen de predare relativ apropiat de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit predarea persoanei solicitate, termen care nu justifică stoparea actualei proceduri şi reluarea acesteia la o altă dată.

Pe de altă parte, referitor la existenţa unor motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, care împiedică efectuarea predării, Înalta Curte constată că legiuitorul a reglementat în mod expres această situaţie, fiind cuprinse menţiuni clare în dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 redate mai sus şi care prevăd prelungirea termenului cu 10 zile în astfel de cazuri, iar situaţia la nivelul celor două state generată de epidemia de COVID-19 reprezintă un motiv temeinic care să împiedice efectuarea predării. Cu toate acestea, se constată că, faţă de persoana solicitată A., nu a fost depăşit termenul maxim de predare, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art. 21 şi art. 23 din Constituţie, precum şi de art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, prin încheierea contestată, în mod eronat, a dispus punerea acesteia în libertate, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, se constată că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a statuat, în interpretarea art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 că "autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră" (Cauza C-640/15, Hotărârea din 25 ianuarie 2017). Noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă, astfel cum a fost stabilită în jurisprudenţa constantă a Curţii, în sensul de "împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate", în pofida diligenţei manifestate de autorităţile implicate în procedura predării persoanei solicitate.

Prin urmare, în contextul pandemic actual, predarea persoanei solicitate nu s-a putut realiza din motive independente de voinţa autorităţilor solicitate, respectiv solicitante, motive care se circumscriu împrejurărilor relevate anterior, iar durata detenţiei persoanei solicitate A. nu are un caracter excesiv, fiind, totodată, inferioară limitei maxime prevăzute de lege.

În raport de această concluzie devin aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum au fost redate mai sus, iar în contextul anterior descris, persoana solicitată aflându-se în executarea mandatului european de arestare în vederea predării, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării către autorităţile italiene.

Aşadar, în considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din data de 7 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa încheierea atacată şi, rejudecând:

Va admite solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, va menţine măsura arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 9 octombrie 2020 până la data de 7 noiembrie 2020 inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată A., în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Încheierii din data de 7 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează încheierea atacată şi, rejudecând:

Admite solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, menţine măsura arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 9 octombrie 2020 până la data de 7 noiembrie 2020 inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată A., în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM