Maintenance of preventive detention under European Arrest Warrant execution despite personal good conduct and health crisis arguments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to maintain the preventive detention of the requested person, who is being held for 54 days pending the execution of an Italian European Arrest Warrant (EAW) for a conviction of aggravated robbery carrying a five-year prison sentence. The dispute centered on the legality of the continued detention under the periodic review mechanism, with the defense arguing that personal circumstances, the passage of time, and the presumption of innocence justified release or substitution with house arrest or judicial control, while the defense from ex officio counsel raised the absence at the original trial and refusal to surrender. The court held that the detention was lawful and proportionate under Article 104(9) of Law No. 302/2004, citing the gravity of the crime, the risk of absconding, and the necessity of ensuring the surrender procedure, while rejecting arguments regarding the substantive merits of the foreign conviction or optional grounds for refusal (such as absence at trial) as outside the scope of this specific detention review, where the double incrimination requirement was deemed satisfied by the corresponding Romanian offense of qualified robbery.
Legislator headnote
AI generatedart. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/0024, art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004; Maintenance of preventive detention under European Arrest Warrant execution despite personal good conduct and health crisis arguments: The dispute centered on the legality of the continued detention under the periodic review mechanism, with the defense arguing that personal circumstances, the passage of time, and the presumption of innocence justified release or substitution with house arrest or judicial control, while the defense from ex officio counsel raised the absence at the original trial and refusal to surrender. The court held that the detention was lawful and proportionate under Article 104(9) of Law No. 302/2004, citing the gravity of the crime, the risk of absconding, and the necessity of ensuring the surrender procedure, while rejecting arguments regarding the substantive merits of the foreign conviction or optional grounds for refusal (such as absence at trial) as outside the scope of this specific detention review, where the double incrimination requirement was deemed satisfied by the corresponding Romanian offense of qualified robbery.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
Basis for assigning the costs of the legal aid counsel to the state.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, printre altele, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/0024, a menţinut măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. împotriva căruia s-a emis Mandatul european de arestare de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 3 septembrie 2019, dispusă prin Sentinţa penală nr. 119 din 20 august 2020 a Curţii de Apel Suceava.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 119 din data de 20 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 3 septembrie 2019 şi cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE, faţă de persoana solicitată A.
S-a dispus predarea persoanei solicitate A. autorităţii judiciare emitente italiene, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20 august 2020 şi până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv, a persoanei solicitate A. împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare de către Parchetul General de pe lângă Tribunalul din Potenza - Italia la data de 3 septembrie 2019, în vederea predării.
În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării de la data de 8 august 2020 la zi.
S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. x din data de 8 august 2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza Încheierii nr. 19 din aceeaşi dată.
S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la efectele conferite de regula specialităţii.
Prin Decizia nr. 510 din data de 4 septembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale mai sus menţionate; s-a desfiinţat în parte sentinţa penală contestată, numai sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare, trimiţându-se cauza spre rejudecare, menţinându-se dispoziţiile sentinţei cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20 august 2020 şi până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv.
Curtea de Apel a constatat că din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată A. este cercetată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată în circumstanţe agravante prev. de art. 110, 81, 628 alin. (1) şi (3) C. pen. italian, constând în aceea că "în participaţie cu alţi doi cetăţeni români, prin acţiunile sale executive care făceau parte din acelaşi plan criminal, a cauzat, cu violenţă, leziuni corporale dar şi prin ameninţările duse la îndeplinire cu ajutorul unui cuţit de bucătărie, părţii vătămate, cetăţeanului B., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini şi de picioare şi îi acoperiseră ochii şi îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro şi două telefoane mobile.
În San Nicola di Melfi şi Rocchetta San Antonio în data de 28 august 2005.
În participaţie cu aceleaşi persoane şi prin nenumărate acţiuni care făceau parte din acelaşi plan criminal, a cauzat, cu violenţă, leziuni corporale părţii vătămate, cetăţeanului C., după ce îl legaseră pe acesta din urmă de mâini şi de picioare şi îi acoperiseră ochii şi îl duseseră în interiorul unei case părăsite, lăsându-l acolo după ce îi sustrăseseră suma de 300,00 de euro şi două telefoane mobile.
În San Nicola di Melfi şi Rocchetta San Antonio în data de 28 august 2005".
S-a reţinut că gravitatea acuzaţiei ce i se aduce persoanei solicitate de către autorităţile italiene nu poate fi apreciată de instanţa română învestită cu soluţionarea cauzei, fiind exclusiv atributul autorităţii străine să evalueze acest lucru. Ceea ce trebuie să verifice instanţa este dacă la acest moment în care se analizează îndeplinirea condiţiilor pentru executarea mandatului european de arestare se impune menţinerea măsurii preventive sub incidenţa căreia se află persoana solicitată, având în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării".
Având în vedere natura infracţiunilor pentru care se solicită predarea persoanei solicitate, Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive apare ca singura aptă să asigure buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, inclusiv pentru împiedicarea unei eventuale sustrageri de la judecată. S-a susţinut că o altă măsură preventivă nu ar fi în măsură, la acest moment, să asigure derularea în bune condiţii a procedurii, şi faţă de împrejurarea că, fiind necesară solicitarea de informaţii suplimentare de la autorităţile emitente, în cauză a fost acordat un nou termen de judecată la data de 5 octombrie 2020.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, solicitând, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea măsurii controlului judiciar sau a măsurii arestului la domiciliu.
În motivele scrise de contestaţie, apărătorul ales al contestatorului a susţinut că se impune revocarea măsurii arestării preventive întrucât motivele care au dus la luarea acestei măsuri, respectiv, faptul că s-ar crea riscul ca persoana solicitată să se sustragă de la judecarea cauzei, scopul bunei desfăşurări a procedurii de soluţionare a mandatului european de arestare fiind astfel periclitat, nu au existat nici la momentul luării celei mai aspre măsuri privative de libertate şi nu subzistă nici în prezent.
A arătat că refuzul de a pune în libertate persoana vizată poate fi justificat doar din perspectiva celor patru motive identificate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului respectiv: riscul sustragerii, împiedicarea bunei desfăşurări a justiţiei, prevenirea criminalităţii şi ocrotirea ordinii publice. Or, în cauză, nu există elemente sub aspect probator, că persoana solicitată ar intenţiona să se sustragă de la procedurile începute împotriva sa, iar în cazul în care se va considera că există un asemenea risc, acesta poate fi înlăturat atâta timp cât contestatorul urmează să fie supus unor garanţii procesuale şi să respecte anumite măsuri corelative, fiind astfel monitorizat îndeaproape de organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.
De asemenea, apărarea a solicitat să se aibă în vedere şi faptul că, din anul 2005 şi până în prezent, persoana solicitată nu a încălcat normele de convieţuire socială nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul unui alt stat. Faţă de aceste circumstanţe personale ale persoanei solicitate, a susţinut că instanţa de fond putea lua faţă de aceasta măsura controlului judiciar, invocând în acest sens, dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.
În subsidiar, tot prin raportare la circumstanţele personale ale persoanei solicitate, s-a susţinut că faţă de aceasta se putea lua măsura arestului la domiciliu, care ar fi asigurat în egală măsură, garanţiile că nu se poate sustrage de la procedurile începute împotriva sa şi că nu va fi împiedicată buna desfăşurare a procedurii executării mandatului european de arestare. În opinia apărării, în contextul crizei sanitare actuale, măsura arestului la domiciliu ar fi fost oportună şi ar fi respectat persoanei solicitate dreptul la viaţă şi sănătate.
În concluziile orale, apărătorul din oficiu a susţinut motivele scrise de contestaţie şi, în plus, a solicitat să se aibă în vedere prezumţia de nevinovăţie, faptul că persoana solicitată nu a fost prezentă la procesul care a avut loc în Italia şi că refuză să fie predată autorităţilor italiene.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă verificarea, în procedura de executare a mandatului european de arestare, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a îndeplinirii condiţiilor pentru menţinerea arestării în vederea predării persoanei solicitate A., către autorităţile judiciare italiene.
Din actele dosarului rezultă că pe numele contestatorului persoană solicitată A., Parchetul General de pe lângă Tribunalul Potenza - Italia, a emis la data de 3 septembrie 2019, în Dosar nr. referinţă x/2019 SEIP, mandatul european de arestare în vederea executării Sentinţei nr. de referinţă 794/2018 a Curţii de Apel Potenza din data de 13 decembrie 2018, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de jaf calificat, prev. de art. 110, 81, 628 CO.1 şi 3 din C. pen. italian, constând în aceea că "la data de 28 august 2005 împreună cu alţi complici a comis infracţiuni de jaf calificat prin utilizarea unui cuţit cu care a ameninţat victimele B. şi C., după care le-a sustras câte 300 de euro de la fiecare".
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că se impune menţinerea măsurii arestării contestatorului persoană solicitată A.
Suplimentar, faţă de argumentele arătate în considerentele încheierii contestate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea faptelor pentru care autorităţile judiciare italiene au dispus condamnarea contestatorului şi că, reindividualizarea măsurii preventive prin înlocuirea ei cu arestul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, aşa cum a solicitat apărarea, nu este oportună la acest moment, cu atât mai mult cu cât, instanţa de judecată a cerut informaţii suplimentare de la autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, în scopul de a recunoaşte pe cale incidentală hotărârea străină de condamnare şi a dispune executarea de către contestator a pedepsei într-un penitenciar din România.
Circumstanţele personale ale contestatorului, în sensul că din anul 2005 până în prezent nu a încălcat normele de convieţuire socială nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul unui alt stat, precum şi contextul crizei sanitare actuale, invocate de apărare ca argumente în susţinerea cererii de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, nu au caracter de noutate, fiind avute în vedere de instanţă la luarea măsurii arestării în vederea predării acestuia către autorităţile judiciare italiene, iniţial, prin încheierea din data de 8 august 2020 şi ulterior, prin Sentinţa penală nr. 119 din 20 august 2020, ambele hotărâri rămânând definitive sub acest aspect.
Nici din perspectiva termenului rezonabil al duratei arestării preventive nu se constată încălcări, în condiţiile în care persoana solicitată este privată de libertate din data de 8 august 2020, respectiv de 54 de zile.
În consecinţă, Înalta Curte, neidentificând motive din care să rezulte caracterul nelegal al măsurii arestării preventive sau motive pentru care ar fi oportună înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, reţine că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Susţinerile apărătorului din oficiu cu ocazia dezbaterii pe fond a contestaţiei, în sensul că trebuie avute în vedere prezumţia de nevinovăţie, faptul că persoana solicitată nu a fost prezentă la procesul în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare şi că refuză să fie predată autorităţilor judiciare italiene, nu pot fi analizate în cadrul prezentei contestaţii al cărei obiect este limitat la verificarea legalităţii şi temeiniciei încheierii, exclusiv, în ceea ce priveşte menţinerea măsurii arestării în vederea predării contestatorului către autorităţile judiciare italiene. În plus, Înalta Curte notează că apărarea se referă la chestiuni cu privire la care instanţa de fond a dispus deja verificări, solicitând informaţii suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, acordând în acest sens termen de judecată la data de 5 octombrie 2020.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din acelaşi Cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2020.
Prin încheierea din data de 8 august 2020, Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 8 august 2020 şi până la data de 22 august 2020, inclusiv.
Ulterior, prin Sentinţa nr. 119 din data de 20 august 2020, Curtea de Apel Suceava, a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene şi a luat faţă de persoana solicitată măsura arestării provizorii în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20 august 2020 şi până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv.
Prin Decizia penală nr. 510 din data de 4 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 119/2020, pe care a desfiinţat-o numai sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului de european de arestare, şi a trimis cauza spre rejudecare, menţinând dispoziţiile cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile. începând cu data de 20 august 2020 şi până la data de 18 septembrie 2020, inclusiv.
În rejudecare, la termenul din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel, având în vedere considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus emiterea unei adrese către autoritatea judiciară italiană pentru a comunica: dacă persoana solicitată a fost citată personal sau informată cu privire la data şi locul şedinţei de judecată, iar în caz negativ, dacă în ipoteza predării persoana solicitată are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei; dacă fiind citată personal sau informată în alt mod, cu privire la data şi locul şedinţei, persoana solicitată a participat la judecarea cauzei; pedeapsa la care a fost condamnată şi pe care o are de executat; copiile hotărârilor de condamnare, informând totodată autoritatea emitentă că scopul pentru care cere să i se comunice hotărârile de condamnare pronunţate împotriva persoanei solicitate este solicitarea de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei de condamnare şi executarea de către aceasta a pedepsei într-un penitenciar din România.
La acelaşi termen de judecată, din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel, în temeiul art. 104 alin. (9) Legea nr. 302/2004, republicată,a menţinut măsura arestării provizorii dispusă faţă de persoana solicitată.
Aşadar, având în vedere şi motivele scrise de contestaţie, susţinute şi oral cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că obiectul prezentei contestaţii îl reprezintă verificarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţată de instanţa de fond, exclusiv, cu privire la dispoziţia de menţinere, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a măsurii arestării preventive a contestatorului persoană solicitată, împotriva căruia Parchetul General de pe lângă Tribunalul Potenza - Italia a emis la data de 3 septembrie 2019, în Dosar nr. referinţă x/2019 SEIP, mandatul european de arestare în vederea executării Sentinţei nr. de referinţă 794/2018 a Curţii de Apel Potenza din data de 13 decembrie 2018, prin care aceasta a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de jaf calificat, prev. de art. 110, 81, 628 CO.1 şi 3 din C. pen. italian, la pedeapsa închisorii de 5 ani, fapta constând în faptul că "la data de 28 august 2005 împreună cu alţi complici a comis infracţiuni de jaf calificat prin utilizarea unui cuţit cu care a ameninţat victimele B. şi C., după care le-a sustras câte 300 de euro de la fiecare".excedează obiectului prezentei contestaţii, al cărei obiect este, aşa cum s-a arătat, verificarea legalităţii şi temeiniciei încheierii exclusiv, cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive a contestatorului sunt chestiuni care se circumscriu noţiunii de motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare
Înalta Curte reţine că persoana solicitată a fost condamnată de autorităţile italiene de săvârşirea unei infracţiuni de jaf calificat, prev. de art. 110, 81, 628 CO.1 şi 3 din C. pen. italian, la o pedeapsă de 5 ani, motiv pentru care nu se mai impune verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, astfel încât ne aflăm în situaţia unei infracţiuni care, potrivit art. 97 din Legea nr. 302/2004, ar putea da loc la predare. Faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare au corespondent în legea penală română, şi anume în infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de 234 C. pen.
Având în vedere natura infracţiunilor (infracţiuni vizând patrimoniul) pentru care se solicită predarea persoanei solicitate, pentru care se solicită predarea, se apreciază că luarea unei măsuri preventive mai uşoare ar crea riscul ca aceasta să se sustragă de la judecarea cauzei, scopul bunei desfăşurări a procedurii de soluţionarea mandatului de arestare putând fi astfel periclitat.
În acelaşi timp se constată că persoana solicitată este privată de libertate din data de 8 august 2020, respectiv de 54 de zile, astfel că nu a fost depăşită durata maximă prev. de art. 140 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte reţine că menţinerea măsurii arestării în vederea predării corespunde tuturor exigenţelor impuse de dispoziţiile legale ce reglementează această procedură specială, raportat la durata pedepsei aplicate de autorităţile judiciare italiene, la natura şi gravitatea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate, dar şi la necesitatea preîntâmpinării riscului de sustragere a acesteia şi asigurării executării în bune condiţii a mandatului european de arestare.
Astfel, în contextul particular al cauzei, Înalta Curte apreciază că circumstanţele personale ale contestatorului persoană solicitată, în sensul că din anul 2005 şi până în prezent nu a încălcat normele de convieţuire socială nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul unui alt stat, are un domiciliu stabil în ţară, nu justifică aplicarea unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen., mai uşoară, cum este cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, argumentele expuse de apărare neputând fi circumscrise unor motive temeinice care să conducă la adoptarea unei astfel de soluţii, măsura arestării fiind singura aptă să asigure buna desfăşurare în continuare a procedurii judiciare, concluzie generată, aşa cum s-a arătat, şi de conduita anterioară a contestatorului, neputându-se reţine că există suficiente garanţii în sensul că, aflat sub imperiul unei măsuri preventive mai blânde, acesta nu va încerca să se sustragă de la judecarea cauzei.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciindu-se că se impune menţinerea măsurii arestării faţă de persoana solicitată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens şi fiind avute în vedere, totodată, circumstanţele particulare ale cauzei, măsura fiind necesară în scopul predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Italia, în vederea executării pedepsei privative de libertate sau al recunoaşterii pedepsei aplicate prin hotărârea străină şi punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în România.
Contestatorul a solicitat instanţei de control judiciar să aibă în vedere prezumţia de nevinovăţie, acesta nefiind prezent la proces, precum şi refuzul de a fii predat autorităţilor judiciare italiene.
Înalta Curte constată că unul din motivele pentru care a fost admisă contestaţia formulată de persoana solicitată împotriva sentinţei penale nr. 119 pronunţată de Curtea de Apel este cel referitor la împrejurarea că prima instanţă nu a verificat susţinerile persoanei solicitate privind lipsa sa de la procedurile judiciare desfăşurate pe teritoriul statului solicitant, aspect ce se circumscrie motivului opţional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004. De altfel, prima instanţă a amânat judecarea cauzei şi a acordat termen a data de 5 octombrie 2020 pentru a obţine relaţii suplimentare de la autoritatea judiciară competentă cu privire la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare ivite în cauză.
În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, se reţine că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat că pentru deplina respectare a principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în cadrul acestei proceduri nu pot fi analizate apărări ale persoanei solicitate vizând fondul cauzei şi nici aspecte de temeinicie ale actelor autorităţii judiciare emitente ori de oportunitate a arestării persoanei solicitate. (ÎCCJ, secţia penală, Decizia nr. 1724 din 16 decembrie 2015, www.x.ro).
27 octombrie 2020
Procesat de GGC - LM