Scope of time deduction for foreign-recognized sentences under EAW Framework Decision and non-recognition of unapproved foreign judgments

Deliberând asupra contestaţiei formulată de contestatorul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 104/PI din data de 22 mai 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 530/PI din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2018 şi a obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2019, pe rolul Judecătoriei Timişoara, condamnatul contestator A. a formulat o contestaţie la executare, arătând că este arestat din data de 7 septembrie 2017, de 27 de luni, iar în mandatul de executare sunt menţionate doar 23 de luni, neexistând o perioadă de 4 luni.

Instanţa de fond a calificat cererea formulată ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen., în sensul de nelămurire a hotărârii judecătoreşti pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, şi a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara. În acest sens, a avut în vedere că petentul a arătat expres, prin avocat ales, că nu doreşte recunoaşterea hotărârii penale din data de 18 septembrie 2017 în Dosarul nr. x U 7/2017b al Tribunalului Bezirksgericht Graz West, Austria, definitivă la data de 22 septembrie 2017, şi nici a vreunei alte hotărâri judecătoreşti străine, perioada la care face referire, trebuind avută în vedere potrivit Sentinţei penale nr. 530/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, astfel cum a arătat acesta în cadrul concluziilor.

Prin Sentinţa penală nr. 1120 din 16 aprilie 2020, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, care la termenul din data de 15 mai 2020 a constatat că avocatul ales al contestatorului a precizat că solicită lămurirea hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/2018 cu privire la deducerea suplimentară a perioadei ce ar fi fost executată de condamnat din 12 octombrie 2011 până în 3 februarie 2012, apoi începând din data de 3 octombrie 2017.

Analizând contestaţia la executare formulată, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 530/PI din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus: recunoaşterea sentinţei penale nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 304 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin efracţie parţial rămas la tentativă conform §§ 127, 129 alin. (1) cifra 1, 130 cazul al doilea de delict din C. pen. austriac parţial coroborat cu §§ 15 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracţiunea de furt calificat în formă continuată; recunoaşterea sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 588 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav prin efracţie conform §§ 127, 128 alin. (1), 129 cifra 1, 2 şi 3, 130 cazul al treilea şi al patrulea de delict din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracţiunea de furt calificat în formă continuată.

În temeiul art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. român, Curtea de Apel a dispus contopirea pedepselor sus menţionate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 588 de zile, la care a adăugat sporul de 1/3, respectiv 101 zile închisoare, A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 689 (şase sute optzeci şi nouă) de zile de închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei rezultante de 689 (şase sute optzeci şi nouă) de zile de închisoare.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada de 47 (patruzeci şi şapte) de zile executată până la data de 27 februarie 2018, precum şi perioada executată de la data de 27 februarie 2018 (inclusiv) la zi.

Raportat la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., conform cărora "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", Curtea de Apel a constatat că nu există nicio nelămurire sau situaţie de împiedicare a executării, dispozitivul hotărârii fiind clar sub aspectul numărului de zile ce se deduc din pedeapsa recunoscută.

Astfel, a reţinut că potrivit sentinţei penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, precum şi fişei de executare a pedepsei, persoana condamnată a executat 47 zile de închisoare din pedeapsa de 304 zile, aceasta urmând a fi finalizată la data de 11 noiembrie 2018, iar conform Sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, persoana condamnată a executat 0 zile de închisoare din pedeapsa de 588 zile închisoare, aceasta urmând a fi finalizată la data de 21 iunie 2020. Totodată, a reţinut că în certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinţei penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017 se arată că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească este de 47 zile la data de 27 februarie 2018; iar în certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, se arată că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă Hotărârea judecătorească este de 0 zile la data de 28 februarie 2018.

S-a mai reţinut că din cuprinsul Sentinţei penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, rezultă că într-adevăr contestatorul a mai executat în detenţie şi alte perioade în Austria, respectiv din 20 iunie 2013 până în 15 mai 2015 în Dosarul nr. x Hv 88/13 s, reţinute ca antecedente penale şi care nu au fost contopite prin Sentinţa penală nr. 530/PI din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, iar din Sentinţa penală nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz din data de 23 noiembrie 2011 nu rezultă că a executat vreo perioadă de arest preventiv sau detenţie.

De asemenea, Curtea de Apel a reţinut că în certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, la rubrica "Alte informaţii relevante pentru caz (informaţii opţionale)" se arată:

"A. a fost condamnat de către Tribunalul Landului Graz pentru cauze penale la 23 noiembrie 2011 prin sentinţa 13 Hv 156/11h la o pedeapsă privativă de 24 de luni, la care conform § 43a alin. (3) din C. pen. austriac coroborat cu § 43 alin. (1) din C. pen. austriac pedeapsa privativă de libertate pe o durată de 17 luni a fost transformată în eliberare condiţionată cu stabilirea unui timp de probă de o durată de 3 ani. partea necondiţionată de 6 luni, a trebuit executată de către A.. Prin decizia Tribunalului Landului Graz pentru cauze penale din 24 ianuarie 2012, nr. 21 BE 6/12f, A. după executarea pedepsei de 4 luni şi 20 de zile, a fost eliberat condiţionat conform § 46 din C. pen. austriac, iar pentru restul de 2 luni şi 10 zile s-a stabilit un timp de probă de 3 ani. Prin Sentinţa Landului Graz pentru cauze penale din 12 octombrie 2017 11 Hv 100/17t, s-a revocat de către aceeaşi instanţă prin Sentinţa din 23 noiembrie 2011, 13 Hv 156/11h, pedeapsa privativă de 17 luni precum şi eliberarea condiţionată cu nr. x din 24.1.2012 (restul de pedeapsă de 2 luni şi 10 zile). De aceea rezultă numărul de zile menţionate la punctul i) 2.1".

În consecinţă, Curtea a constatat că autorităţile judiciare din Austria au avut în vedere perioada executată de contestator, de 4 luni şi 20 zile, astfel că în pedeapsa ce s-a solicitat a fi recunoscută, a fost inclus doar restul de pedeapsă de 2 luni şi 10 zile, la care se adaugă cele 17 luni transformate de la început în liberare condiţionată conform legislaţiei statului emitent.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând deducerea perioadelor de arest preventiv menţionate în contestaţia la executare formulată şi a celor arătate cu ocazia dezbaterii pe fond a contestaţiei.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată de contestatorul A..

Prealabil, Înalta Curte reţine că potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduce durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legii statului emitent".

De asemenea, notează că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state produc efecte juridice potrivit legii penale române numai dacă sunt recunoscute de instanţele din România. Prin urmare, o hotărâre judecătorească pronunţată de un stat străin care nu a fost recunoscută de o instanţă din România, sau care ar contraveni ordinii publice a statului român, nu este de natură să producă efecte juridice pe teritoriul României.

În cauză, se constată că prin Sentinţa penală nr. 530/PI/04 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2018 au fost recunoscute sentinţa penală nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 304 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin efracţie parţial rămas la tentativă conform §§ 127, 129 alin. (1) cifra 1, 130 cazul al doilea de delict din C. pen. austriac parţial coroborat cu §§ 15 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracţiunea de furt calificat în formă continuată şi Sentinţa penală nr. 13 Hv 156/11h din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 588 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav prin efracţie conform §§ 127, 128 alin. (1), 129 cifra 1, 2 şi 3, 130 cazul al treilea şi al patrulea de delict din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracţiunea de furt calificat în formă continuată.

În temeiul art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român au fost contopite pedepsele aplicate prin hotărârile sus-menţionate în pedeapsa cea mai grea de 588 zile la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv, 101 zile închisoare, A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 689 zile din care, în baza art. 73 din C. pen. a fost dedusă perioada de 47 (patruzeci şi şapte) de zile executată până la data de 27 februarie 2018, precum şi perioada executată de la data de 27 februarie 2018 (inclusiv) la zi.

În considerentele acestei sentinţe, Curtea de Apel a reţinut că potrivit Sentinţei penale nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018 şi fişei de executare a pedepsei, contestatorul A. a executat 47 de zile din pedeapsa de 304 zile închisoare, care urmează a fi finalizată la 11 noiembrie 2018, iar potrivit Sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, din pedeapsa de 588 zile închisoare, care urmează a fi finalizată la data de 21 iunie 2020, acesta a executa 0 zile de închisoare.

Rezultă că sentinţele penale care au fost recunoscute de Curtea de Apel Timişoara sunt Sentinţa penală nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018 şi Sentinţa penală nr. 13 Hv 156/11h din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018.

Susţinerea contestatorului în sensul că din pedeapsa pe care o execută în România nu s-a dedus o perioadă de 4 luni pe care a executat-o într-un penitenciar din Austria şi solicitările apărătorului din oficiu al contestatorului de a se deduce din pedeapsa în a cărei executare se află, perioada de la data de 12 octombrie 2011, la 3 februarie 2012 (cu referire la sentinţa nr. 13) şi perioada începând cu data de 3 octombrie 2017 (cu referire la sentinţa nr. 11) nu sunt întemeiate.

Astfel, în certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinţei penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, autorităţile judiciare austriece arată că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată de contestator, în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească, este de 47 zile la data de 27 februarie 2018.

În certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, autorităţile austriece arătă că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată de contestator, în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească este de 0 zile la data de 28 februarie 2018. În acelaşi certificat la rubrica "Alte informaţii relevante pentru caz (informaţii opţionale)" se arată că:

"A. a fost condamnat de către Tribunalul Landului Graz pentru cauze penale la 23 noiembrie 2011 prin Sentinţa 13 Hv 156/11h la o pedeapsă privativă de 24 de luni, la care conform § 43a alin. (3) din C. pen. austriac coroborat cu § 43 alin. (1) din C. pen. austriac pedeapsa privativă de libertate pe o durată de 17 luni a fost transformată în eliberare condiţionată cu stabilirea unui timp de probă de o durată de 3 ani. Partea necondiţionată de 6 luni, a trebuit executată de către A. Prin Decizia Tribunalului Landului Graz pentru cauze penale din 24 ianuarie 2012, nr. 21 BE 6/12f, A. după executarea pedepsei de 4 luni şi 20 de zile, a fost eliberat condiţionat conform § 46 din C. pen. austriac, iar pentru restul de 2 luni şi 10 zile s-a stabilit un timp de probă de 3 ani. Prin Sentinţa Landului Graz pentru cauze penale din 12 octombrie 2017 11 Hv 100/17t, s-a revocat de către aceeaşi instanţă prin sentinţa din 23 noiembrie 2011, 13 Hv 156/11h, pedeapsa privativă de 17 luni precum şi eliberarea condiţionată cu nr. x din 24 ianuarie 2012 (restul de pedeapsă de 2 luni şi 10 zile). De aceea rezultă numărul de zile menţionate la punctul i) 2.1", adică pedeapsa de 588 de zile închisoare.

Rezultă, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, că autorităţile judiciare austriece au avut în vedere perioada executată de contestator, de 4 luni şi 20 de zile, în pedeapsa ce s-a solicitat a fi executată într-un penitenciar din România, fiind inclus restul de pedeapsă de 2 luni şi 10 zile închisoare (rămas neexecutat din pedeapsa de 6 luni închisoare), plus cele 17 luni de închisoare transformate iniţial în liberare condiţionată, conform legislaţiei statului emitent.

Neîntemeiată este şi solicitarea apărării de a se deduce din pedeapsa în a cărei executare se află contestatorul, perioada de la data de 3 octombrie 2017, la data de 3 februarie 2018 (cu referire la sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x U 7/2017b al Tribunalului Bezirksgericht Graz West, Austria).

Această hotărâre nefiind recunoscută prin sentinţa penală nr. 530/PI/04 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, nu este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române. De altfel, din considerentele Sentinţei penale nr. 104/PI din 22 mai 2020 a Curţii de Apel Timişoara rezultă că, în faţa Judecătoriei Timişoara (instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată iniţial contestaţia la executare, care după verificarea competenţei, în raport de precizările apărătorului ales al contestatorului, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel), "petentul a arătat expres, prin avocat ales, că nu doreşte recunoaşterea Hotărârii penale din data de 18 septembrie 2017 în Dosarul nr. x U 7/2017b a Tribunalului Bezirksgericht Graz West, Austria, definitivă la data de 22 septembrie 2017, şi nici a vreunei alte hotărâri judecătoreşti străine, perioada la care acesta face referire, trebuind avută în vedere potrivit Sentinţei penale nr. 530/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, astfel cum a arătat acesta în cadrul concluziilor)".

În ce priveşte pedeapsa de 24 luni închisoare la care se referă contestatorul în ultimul cuvânt, aceasta este pedeapsa la care a fost condamnat prin Hotărârea nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi grav prin efracţie conform art. 127, 128 alin. (1), 129 cifra 1, 2 şi 3, 130 cazul trei şi patru C. pen. Cu privire la această pedeapsă, conform art. 43 a alin. (3) cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea privind o parte de 17 luni în mod condiţionat, pe o perioadă de probă de 3 ani, urmând ca inculpatul să execute partea de 7 luni închisoare. În certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea sentinţei penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, la rubrica "Alte informaţii relevante pentru caz (informaţii opţionale) se arată însă, că prin aceeaşi sentinţă s-a revocat pedeapsa de 17 luni închisoare, precum şi restul de pedeapsă de 2 luni şi 10 zile (rămas neexecutat din pedeapsa de 6 luni închisoare), astfel că durata totală a pedepsei de executat este de 588 de zile închisoare (aceasta este pedeapsa care a fost recunoscută şi prin Sentinţa penală nr. 530/PI/4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara).

Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a dedus din pedeapsa rezultantă de 689 de zile, perioada de 47 zile executată până la data de 27 februarie 2018 şi perioada executată de la data de 27 februarie 2018 (inclusiv) la zi, perioade care au fost menţionate în certificatele menţionate la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, emise în aplicarea celor două hotărâri străine de condamnare.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că nu există nicio nelămurire sau situaţie de împiedicare a executării Sentinţei penale nr. 530/PI/2018, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 104/PI din data de 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 104/PI din data de 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM