Appeal dismissed; inadmissible constitutional referral upheld; companion challenge remanded for random reassignment.

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, între altele, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reţinându-se că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, care este o contestaţie la executare.

Împotriva acestei dispoziţii din Decizia penală nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, la data de 24 iunie 2020, condamnatul A. a declarat recurs, menţionând, totodată, pe dovada de comunicare a minutei Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, că formulează contestaţie, în temeiul art. 4251 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, pentru termenul de judecată din data de 24 septembrie 2020, atunci când, la interpelarea Înaltei Curţi, condamnatul A. a arătat că a formulat recurs împotriva dispoziţiei prin care i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, iar, în temeiul art. 4251 C. proc. pen., a declarat şi contestaţie împotriva întregii decizii pronunţate în cauză.

Faţă de precizările făcute de recurentul condamnat A., Înalta Curte a apreciat că, în prezenta cauză, este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, iar în privinţa contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen., promovată de acelaşi contestator, împotriva aceleiaşi decizii, va dispune trimiterea acesteia spre repartizare aleatorie, la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare, în prezenta cauză completul a rămas învestit doar cu recursul declarat împotriva dispoziţiei din aceeaşi decizie, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recurentul condamnat A. a susţinut, potrivit concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul din oficiu, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se impune, admiterea căii de atac şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, apreciază recursul declarat de condamnatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerinţelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepţia de neconstituţionalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul instanţei de fond, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.

Astfel, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului şi Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, speţa în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate sus menţionată are ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 623/A din 7 iulie 2017 a Curţii de Apel Braşov, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., şi nu o cerere de revizuire susceptibilă a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 543 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., doar în această ultimă situaţie putându-se aprecia că autorul excepţiei ar putea avea un interes legitim, astfel încât o eventuală apreciere a instanţei de contencios constituţional cu privire la normele contestate (referitoare la la revizuire) nu este de natură a influenţa soluţionarea cauzei.

Altfel spus, examenul legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurentul contestator se face atât prin raportare la stadiul proceduri, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret.

Aşadar, prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură şi nu pot influenţa modalitatea de rezolvare a cererii cu care este învestită instanţa în dosarul de faţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată, astfel încât, în mod corect, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Trimite spre repartizare aleatorie, la secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 272/AP din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM