Contestație la executare inadmisibilă ca vehicul de contestare a alocării cheltuielilor de judecată în hotărâre definitivă

Deliberând asupra contestaţiei formulată de condamnatul A., constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 269/Ap din data de 24 iunie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia penală a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597/Ap din data de 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în Dosarul nr. x/2018 şi a obligat pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut că apelantul A. a formulat contestaţie la executare având ca obiect Decizia penală nr. 597/Ap din data de 13 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, invocând faptul că în mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare, deoarece cererea de apel a fost formulată de către o terţă persoană, pe care nu o cunoaşte, motiv pentru care, în opinia sa, nu ar fi trebuit să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare.

În drept, contestatorul a arătat că cererea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Evaluând cererea cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi făcută contestaţie la executare atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare.

Curtea de apel a constatat că, în cauza, contestatorul A. nu a invocat vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută şi nici vreo împiedicare la executare, ci a criticat dispoziţia instanţei de apel de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, critică ce nu poate face obiectul unei contestaţii la executare.

Totodată, s-a constatat că instanţa de apel a obligat pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, ca urmare a respingerii apelului inculpatului împotriva sentinţei instanţei de fond, or soluţia obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel este obligatorie în raport de art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 269/Ap din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a formulat contestaţie condamnatul A., cu argumentarea că în mod nelegal a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare prin Decizia penală nr. 597/Ap din data de 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în condiţiile în care a învederat instanţei că nu este persoana care a exercitat calea de atac.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită, în procedura prev. de art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., cu soluţionarea contestaţiei formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 269/Ap din data de 24 iunie 2020, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia penală a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnat în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. împotriva executării Deciziei penale nr. 597/Ap din data de 13 septembrie 2019, pronunţată în apel de aceeaşi instanţă.

Prin urmare, hotărârea împotriva căreia condamnatul A. a formulat contestaţia la executare ce face obiectul cauzei este Decizia penală nr. 597/Ap din data de 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în Dosarul nr. x/2018 ca instanţă de apel.

Astfel, titlul reprezentat de o decizie pronunţată în ultimul grad de jurisdicţie ordinară nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de însăşi instanţa care a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită.

În acest sens, dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza finală din C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Notând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că şi hotărârea pronunţată în contestaţia împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., este definitivă, astfel că aceasta nu poate fi atacată în condiţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 269/Ap din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 269/Ap din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM