European Arrest Warrant upheld for German rape prosecution after specialty-rule and identity objections rejected

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 73/PI din 7 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania şi, în consecinţă, s-a dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 6 august 2020, de Judecătoria Nurtingen, Germania, faţă de persoana solicitată A.

S-a luat act de refuzul persoanei solicitate de a fi predată autorităţilor judiciare din Germania şi s-a constatat că aceasta nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialităţii.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant începând cu data de 7 septembrie 2020 şi până la data de 6 octombrie 2020, inclusiv.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Germania.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin Ordonanţa din 26 august 2020 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2020, începând cu ora 12:00, iar prin Încheierea nr. 47/IP/2020 din 26 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii pe o durată de 15 de zile, începând cu data de 26 august 2020, până la 9 septembrie 2020, inclusiv.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin sesizarea din 26 august 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene din Germania din data de 24 aprilie 2020, transmisă în baza Mandatului european de arestare nr. 28 G s 6431/20 emis la data de 6 august 2020 pe numele persoanei solicitate, solicitând arestarea provizorie a acesteia în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania. În cuprinsul sesizării, s-a arătat că persoana solicitată este urmărită pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 177 C. pen. german, constând în aceea că, la data de 19 aprilie 2020, în jurul orei 21:00 persoana vătămată B., născută în data de 15 iunie 2005 se afla la serele din Nurtinger Talstrasse unde purta o conversaţie telefonică cu prietena ei C. Aici a dat peste numitul A. care o mai abordase anterior, în cadrul activităţii sale de muncitor sezonier în gospodăria părinţilor ei. Când învinuitul i s-a adresat persoanei vătămate, aceasta a încheiat conversaţia telefonică şi învinuitul a invitat-o să meargă cu el la plimbare, ceea ce persoana vătămată a şi făcut. Între două sere, învinuitul a apucat-o pe partea vătămată de încheieturile ambelor mâini şi a sărutat-o, aceasta reuşind să se smulgă şi să-l pălmuiască pe învinuit dându-i astfel de înţeles că trebuie să se oprească. Atunci acesta a ridicat pumnul ameninţător, provocându-i teamă persoanei vătămate şi prin ameninţare fizică a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, chiar dacă aceasta i-a solicitat verbal să se oprească, ea nedorind acest lucru.

Instanţa de fond a mai reţinut că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a depus la dosar Mandatul european de arestare nr. x emis la data de 6 august 2020, de Judecătoria Nurtingen, Germania, în limba germană, copia CI, fişa de evidenţă personală a persoanei solicitate, Procesul-verbal de depistare din 26 august 2020 emis de Postul de Poliţie Şimian, jud. Bihor, Procesul-verbal de identificare şi aducere la cunoştinţă a motivelor reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare încheiat în 26 august 2020, ordonanţa de reţinere din data de 26 august 2020, informarea privind comunicarea drepturilor persoanei reţinute întocmită la data de 26 august 2020 şi fişa de cazier judiciar.

Fiind ascultată, la termenul de judecată din 7 septembrie 2020, cu privire la cererea parchetului de punere în executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Germania.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în raport cu actele dosarului, Curtea a constatat că cetăţeanul român A. este cercetat de autorităţile judiciare din Germania pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 177 din C. pen. german.

Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi dă loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

În plus, s-a subliniat că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la obiecţiile privind identitatea făcute de persoana solicitată, Curtea, având în vedere ansamblul elementelor de identificare menţionate în mandatul european de arestare, a reţinut că nu există niciun dubiu cu privire la identitatea persoanei solicitate de către autorităţile judiciare germane, numitul A., identificat prin fişa de evidenţă de la dosar, fiind persoana a cărei predare este solicitată prin mandatul european de arestare.

Ca urmare, constatând îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Oradea şi a dispus punerea în executare mandatului european de arestare nr. x emis la data de 6 august 2020 de Judecătoria Nurtingen din Germania, pe numele persoanei solicitate A.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., învederând că mandatul european de arestare nu se referă la persoana sa, solicitând, totodată să fie plasat în arest la domiciliu.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, în conformitate cu art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului Mandatului european de arestare nr. 28 G s 6431/20 emis la data de 6 august 2020 de Judecătoria Nurtingen, Germania, că faţă de numitul A. a fost emis un mandat naţional de arestare în vederea cercetării pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzute de art. 177 C. pen. german.

Prin urmare, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă, în acord cu judecătorul fondului, că faptele reţinute de autorităţile judiciare solicitante se regăsesc printre cele enumerate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 28) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Deopotrivă, se are în vedere că, fiind audiată, la termenul din 07 septembrie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii.

În ceea ce priveşte obiecţiunile privind identitatea formulate de contestator, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, constată că, deşi adresa persoanei solicitate indicată în conţinutul mandatului european de arestare (varianta în limba germană) nu coincide cu cea menţionată în fişa de evidenţă a persoanei solicitate A., respectiv jud. Bihor, din ansamblul elementelor de identificare menţionate în mandatul european de arestare, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, codul poştal al adresei de domiciliu şi numărul imobilului, denumirea localităţii şi a străzii (Şimian/Siruiane, Principală/Pinaipalo) este rezultatul unei erori materiale evidente efectuată la momentul traducerii mandatului european.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu a fost invocat şi nici nu se identifică vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Referitor la solicitarea contestatorului din ultimul cuvânt, în sensul de a se înlocui măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu, Înalta Curte arată că, în calea de atac ce formează obiectul cauzei, nu poate fi analizată temeinicia măsurii arestării preventive, de vreme ce, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) şi d) C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfăşurate în faţa instanţei, nu şi la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare solicitante, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată şi un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive faţă de persoana solicitată este obligatorie, iar nu facultativă.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea Mandatului european de arestare nr. 28 G s 6431/20 emis la data de 6 august 2020 de Judecătoria Nurtingen, Germania, faţă de numitul A., întrucât acesta cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 73/PI din 7 septembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 73/PI din 7 septembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM