European arrest warrant execution: superseded warrant and effect of foreign suspended execution on refusal grounds

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 204/PI/ME din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Neu-Ulm Germania din data de Germania din data de 5 iunie 2019, în Dosarul nr. x Ds x Js x/14, pentru executarea pedepsei de 8 luni şi 28 zile închisoare, pe numele persoanei solicitate A. şi a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

A constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, de la data prinderii, sens în care în baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a emis de îndată mandat de arestare.

În baza art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 242 alin. (1) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea din 4 august 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 452 din 31 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 185/PI/ME din data de 17 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

S-a desfiinţat, în tot, sentinţa penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 185/PI/ME din data de 17 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, privind executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Memmingen-Germania la data de 16 aprilie 2019 în Dosarul nr. x VRs x/14, privind persoana solicitată A..

A revocat măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de persoana solicitată A., prin încheierea de şedinţă din data de 6 iulie 2020 în Dosar nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a propus, în baza art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 302/2004, executarea mandatului european de arestare emis de către Procuratura Memmingen - Germania în Dosarul nr. x VRs x/14 pe numele persoanei solicitate A., pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. de art. 242 din C. pen. german şi arestarea persoanei urmărită internaţional A., cetăţean român, pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania.

În mandatul european de arestare emis de către Procuratura Memmingen din Germania în Dosarul nr. x/14 s-a reţinut că, la data de 25 martie 2014, în jurul orei 17:40, persoana solicitată a sustras împreună cu numitul B., din magazinul C. din Nersingen, nouă parfumuri precum şi un pieptene în valoare totală de 667,54 EUR. S-a precizat că fapta persoanei solicitate se încadrează în dispoziţiile art. 242 alin. (1) din C. pen. german.

În cuprinsul acestui mandat, s-a mai menţionat că pedeapsa care rămâne de executat este de 8 luni din care se scad 4 săptămâni.

Mandatul cu numărul de mai sus a fost emis, potrivit menţiunilor din cuprinsul acestuia, în baza sentinţei din 29 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă Neu-Ulm, executorie la data de 22 octombrie 2014, în legătură cu decizia de revocare a Judecătoriei de Primă Instanţă Neu-Ulm din data de 4 octombrie 2018, executorie la data de 26 ianuarie 2019.

Prin încheierea de şedinţă din 6 iulie 2020, instanţa, în baza art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 6 iulie 2020, până la data de 4 august 2020, inclusiv.

De asemenea, a stabilit că măsura arestului la domiciliu va fi executată efectiv de către persoana solicitată A., în Bocşa, str. x B, jud. Caraş-Severin.

În temeiul art. 221 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, persoanei solicitate i s-a impus următoarea obligaţie:

a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte este chemat;

În temeiul art. 221 alin. (4) C. proc. pen. a atras atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiei care îi revine, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării provizorii.

În baza art. 104 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 a dispus efectuarea unei adrese către Curtea de Apel Genova pentru a comunica instanţei, sentinţa din 16 decembrie 2019 prin care s-a reţinut că nu subzistă condiţiile de acceptare ale cererii de extrădare a numitei A., recunoscând în scopul executării pe teritoriul statului italian, sentinţa dată de Judecătoria Neu-Ulm (4 Ds Js x/14) la data de 29 septembrie 2014, irevocabilă la 22 octombrie 2014.

Pentru termenul de judecată din data de 16 iulie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a comunicat instanţei, mandatul european de arestare emis la data de 5 iunie 2019 în Dosarul nr. x Ds x Js x/14 de către Judecătoria Neu-Ulm din Germania pe numele persoanei solicitate A..

Din cuprinsul acestui mandat european de arestare se reţine că în data de 25 martie 2014, în jurul orei 17:40, persoana solicitată A. împreună cu numitul B., a sustras din magazinul C. din Nersingen, nouă parfumuri şi un pieptăn, în valoare totală de 667,54 euro.

În data de 16 mai 2017, în jurul orei 12:30, persoana solicitată A. a sustras din magazinul D. din Senden, alimente în sumă de 9,66 euro.

În drept, s-a reţinut că faptele persoanei solicitate se încadrează în dispoziţiile art. 242 alin. (1), (24)8a C. pen. german.

De asemenea, s-a reţinut că durata pedepsei care rămâne de executat este de 10 luni minus 4 săptămâni.

Acest mandat european de arestare a fost emis, potrivit menţiunilor din cuprinsul mandatului, în baza sentinţei din 29 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Neu-Ulm, definitivă la data de 22 octombrie 2014, raportată la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din data de 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019 şi a sentinţei dată de Judecătoriei Neu-Ulm la data de 9 octombrie 2018, definitivă în data de 4 mai 2018.

Pentru termenul de judecată din data de 16 iulie 2020, autorităţile judiciare din Italia, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova a depus următoarele acte în limba italiană: două adrese, Ordin de executare a închisorii şi Decret de suspendare a acestuia emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova - Biroul Executări Penale în Dosar nr. x 812/2019, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Genova III Secţiunea Extrădări şi Predări la data de 16 decembrie 2019 dată în Dosar nr. x/2019 R.G. Estr. şi certificat de executare privind persoana solicitată.

Din cuprinsul acestor acte Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Genova III Secţiunea Extrădări şi Predări la data de 16 decembrie 2019 dată în Dosar nr. x/2019 R.G. Estr. , s-a constatat că nu subzistă condiţiile pentru admiterea cererii de extrădare a numitei A., transmisă prin mandatul european de arestare emis la data de 16 aprilie 2019 în vederea executării sentinţei pronunţată de Judecătoria Neu-Ulm în Dosar nr. 4Ds x Js x/14 la data de 29 septembrie 2014, irevocabilă la data de 22 octombrie 2014, s-a refuzat extrădarea numitei A. statului solicitant, a fost recunoscută sentinţa pronunţată de Judecătoria Neu-Ulm în Dosar nr. 4Ds x Js x/14 la data de 29 septembrie 2014, irevocabilă la data de 22 octombrie 2014, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, comisă în Nersinger la data de 25 martie 2014, prevăzută de art. 242 C. pen. german şi s-a stabilit că pedeapsa de executat este de 6 luni şi 28 zile închisoare.

În cuprinsul Ordinului de executare a închisorii şi Decret de suspendare a acestuia emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova- Biroul Executări Penale în Dosar nr. x 812/2019, s-a reţinut că persoana solicitată A. ar avea de executat 6 luni şi 26 zile şi s-a dispus suspendarea executării acestui ordin de executare.

Potrivit certificatului de executare din data de 7 iulie 2020 întocmit în Dosar nr. x 812/2019, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova - Biroul Executări Penale - în baza Sentinţei nr. 34/2019 din data de 16 decembrie 2019, a Curţii de Apel Genova, definitivă la data de 27 decembrie 2019 (de recunoaştere a sentinţei de condamnare emisă de Judecătoria Neu-Ulm în Dosar 4Ds x jsa x/2014) la data de 29 septembrie 214, irevocabilă la 22 octombrie 2014 pe numele persoanei solicitate A. - pedeapsa principală este de 6 luni şi 28 zile, din care s-au dedus următoarele perioade executate: arest preventiv 5 noiembrie 2019 - 6 noiembrie 2019 (2 zile). De asemenea, se face următoarea menţiune:

"stare executare: Ordin Executare, cu Suspendare contextuală, emis la data de 20 ianuarie 2020.

Curtea de Apel, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că există motiv de refuz al executării acestuia motivat de împrejurarea că executarea Sentinţei din 29 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Neu-Ulm, definitivă la data de 22 octombrie 2014 a fost preluată de autorităţile judiciare din Italia prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Genova III Secţiunea Extrădări şi Predări la data de 16 decembrie 2019 dată în Dosar nr. x/2019 R.G. Estr.

Chiar dacă ulterior a fost depus la dosar un nou mandat european de arestare care se referă atât la pedeapsa aplicată prin sentinţa Judecătoriei Neu Ulm din 29 septembrie 2014 definitivă la 22 octombrie 2014, cât şi la o altă Sentinţă din 9 octombrie 2017, definitivă la 4 mai 2018 a aceleiaşi Judecătorii, Curtea a apreciat că nu poate încuviinţa executarea pentru cea de-a doua condamnare întrucât este prevăzută în mandat o pedeapsă contopită, iar aşa cum s-a arătat mai sus, pedeapsa de 7 luni pentru prima condamnare a fost recunoscută şi executată prin suspendare de autorităţile judiciare italiene conform documentelor descrise mai sus.

Împotriva acestei sentinţe penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat în baza art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de admitere a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi dispunerea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania.

Prin concluziile scrise formulate la termenul din data de 31 iulie 2020 în faţa instanţei de control judiciar, Parchetul a solicitat suplimentarea motivelor contestaţiei apreciind că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, întrucât, în mod greşit, s-a dispus executarea mandatului emis la data de 16 aprilie 2019 şi nu a mandatului emis la data de 5 iunie 2019.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte a constatat că aceasta este fondată şi a admis-o pentru următoarele considerente:

Cu titlu premergător, Înalta Curte a apreciat că se impune a se identifica situaţia juridică a persoanei solicitate A. în raport de existenţa celor două mandate europene de arestare emise de Procuratura Memmingen - Germania, din data de 16 aprilie 2019 şi respectiv din data de 5 iunie 2019.

Aşadar, un prim mandat este cel emis la data de 16 aprilie 2019 de către Procuratura Memmingen, referitor la executarea Hotărârii din data de 29 aprilie 2014 a Judecătoriei de primă instanţă Neu-Ulm, executorie de la 22 octombrie 2014, referitor la o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni din care se scad 4 săptămâni, pedeapsă aplicată pentru o infracţiune de furt prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen. german.

Al doilea mandat a fost emis la data de 5 iunie 2019, de către Judecătoria Neu-Ulm şi priveşte tot sentinţa din 29 septembrie 2014, definitivă în data de 22 octombrie 2014, raportat la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019, dar vizează şi sentinţa din data de 9 octombrie 2017, definitivă la data de 4 mai 2018.

Totodată, Înalta Curte a constatat că la dosarul instanţei de fond se regăsesc sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Genova III - Secţiunea Extrădări şi Predări la data de 16 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 R.G. Estr. , ordinul de executare a închisorii şi Decretul de suspendare a acestuia emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova - Biroul Executări penale în Dosar SIEP x/2019, acte din care rezultă că autorităţile din Italia au recunoscut, doar prima hotărâre pronunţată de către autorităţile judiciare din Germania, respectiv doar o parte din faptele prezentate în mandatul de arestare din data de 5 iunie 2019, astfel că pedeapsa aplicată la care se referă este mai mică, respectiv 6 luni şi 28 de zile, în loc de 10 luni.

Mai mult, Înalta Curte a avut în vedere şi adresa emisă la data de 21 iulie 2020 de Prim procurorul şef din Memmingen, secţia executări penale, prin care se comunică faptul că mandatul de executare din 16 aprilie 2019 emis de Parchetul de Memmingen a fost înlocuit în temeiul Deciziei Curţii Europene de Justiţie în dosarele îmbinate cu nr. de Dosar C-x/18, C-x/19 şi C-x/18 din 27 mai 2019 prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019. De asemenea, a precizat că mandatul de arestare european din data de 16 aprilie 2019 şi-a pierdut valabilitatea.

În acest context argumentativ, Înalta Curte a constatat că deşi la dosarul cauzei existau ambele mandate europene de arestare, instanţa de fond s-a pronunţat doar cu privire la primul mandat, fără a avea în vedere şi situaţia juridică reţinută prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019 care a înlocuit mandatul de executare iniţial, din data de 16 aprilie 2019 emis de Parchetul de Memmingen.

Pentru toate aceste aspecte, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, apreciind că se impune analiza pe fond a cauzei prin prisma mandatului european de arestare din data de 5 iunie 2019, precum şi a adresei emisă la data de 21 iulie 2020 de Prim procurorul şef din Memmingen, secţia executări penale, Înalta Curte a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 185/PI/ME din data de 17 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

A desfiinţat, în tot, sentinţa penală atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Analizând înscrisurile de la dosar, în rejudecare, Curtea a constatat mai întâi că într-adevăr, mandatul de executare din 16 aprilie 2019 emis de Parchetul de Memmingen a fost înlocuit în temeiul Deciziei Curţii Europene de Justiţie în dosarele îmbinate cu număr de Dosar C-x/18, C-x/19 şi C-x/18 din 27 mai 2019 prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019 şi astfel, mandatul de arestare european din data de 16 aprilie 2019, cu privire la care s-a dispus în primul ciclu procesual şi-a pierdut valabilitatea.

În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în primul ciclu procesual, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la situaţia juridică reţinută prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019, care a înlocuit mandatul de executare iniţial, din data de 16 aprilie 2019 emis de Parchetul din Memmingen.

Având a se pronunţa cu privire la acesta, este de precizat că a fost emis la data de 5 iunie 2019, de către Judecătoria Neu-Ulm şi priveşte tot sentinţa din 29 septembrie 2014, definitivă în data de 22 octombrie 2014, la care se referea primul mandat, raportat la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019, dar vizează şi sentinţa din data de 9 octombrie 2017, definitivă la data de 4 mai 2018.

Prin acest mandat, s-a reţinut în fapt că pe data de 25 martie 2014, în jurul orelor 17:40 condamnata, în colaborare conştientă şi voită cu numitul B., şi el condamnat, a furat în marchetul drogheriei C. din Nersingen nouă parfumuri şi un pieptene în sumă totală de 667,54 Euro, pentru a rămâne în posesia mărfurilor fără achitarea preţului lor.

La data de 16 mai 2017, în jurul orelor 12:30, condamnata a furat în supermarketul D. din Senden alimente în sumă de 9,66 Euro (fasole, Chicken-Wings, nugget de pasăre şi cireşe), pentru a rămâne în posesia mărfurilor fără achitarea preţului lor. Supermarketul D. a înaintat formal corect şi în timp util o reclamaţie. Parchetul a confirmat interesul oficial susţinut privitor la urmărirea penală a faptei.

Ca un răspuns la solicitarea acestei instanţe în al doilea ciclu procesual, Parchetul din Memmingen, prin procurorul şef, a informat că din partea Curţii de Apel Genova în procedura cu Dosarul lor, 4 Ds x Js x/14 cu comunicarea deciziei din 16 decembrie 2019 s-a hotărât ca persoana condamnată A. să fie extrădată în Republica Federală Germania, sau executarea pedepsei să fie preluată de autorităţile din Italia.

Prin Adresa din 3 februarie 2020, Parchetul din Memmingen şi-a declarat acordul faţă de autorităţile din Italia, pentru una din cele două opţiuni, însă de atunci nu au mai primit nicio informaţie din partea autorităţilor din Italia, astfel că nu se poate considera că sentinţa Judecătoriei Neu-Ulm din 29 septembrie 2014 cu număr de Dosar 4 Ds x Js x/14 este sau va fi executată.

Prin urmare, Curtea a reţinut că extrădarea persoanei solicitate se solicită pentru ambele sentinţe din mandatul european de arestare din 5 iunie 2019.

În plus, se informează instanţa că prin sentinţa Judecătoriei Neu-Ulm din 9 octombrie 2017 (număr de Dosar 8 Ds x Js x/17) s-a pronunţat împotriva condamnatei o pedeapsă cu închisoarea de două luni.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu există la dosar nicio dovadă că executarea a fost preluată de autorităţile din Italia cu privire la o pedeapsă, chiar dacă această procedură ar fi fost iniţiată în Italia, ea nu a fost finalizată, astfel că nu există niciun motiv din cele obligatorii sau facultative prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, care să împiedice executarea mandatului european de arestare pe numele persoanei solicitate, cu privire la cele două sentinţe pentru furt, care cuprind o pedeapsă de 8 luni şi una de 2 luni închisoare, în total 10 luni închisoare, aşa cum s-a arătat mai sus, din care s-au dedus 4 săptămâni de autorităţile germane, aşa cum acestea au arătat în mandat şi 2 zile de arest preventiv, în perioada 5 noiembrie 2019 - 6 noiembrie 2019 de Curtea de apel din Genova, în procedura recunoaşterii hotărârii germane.

Prin urmare, pedeapsa rămasă de executat de condamnată este de 8 luni şi 28 de zile, astfel că referitor la această pedeapsă s-a dispus executarea mandatului european de arestare.

În şedinţa publică din 11 august 2020, persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, după care aceasta a afirmat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Germania şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

Instanţa, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, aşa cum s-a arătat mai sus, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite şi de legea penală română, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, în legislaţia penală română infracţiunile descrise în mandatul european de arestare, pentru care aceasta a fost condamnată, fiind reglementat de art. 228 alin. (1) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit.

Cu privire la propunerea de arestare a persoanei urmărite, instanţa a reţinut că potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă. Acest act normativ exclude marja de apreciere a instanţei de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului şi impune arestarea acesteia odată cu încuviinţarea mandatului european de arestare.

Împotriva acestei încheieri persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei şi respingerea propunerii procurorului de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către judecătoria din Germania pe numele persoanei solicitate, pentru executarea pedepsei de 8 luni şi 28 zile închisoare şi predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării provizorii cu o măsură preventivă mai uşoară.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandatului european de arestare emis la data de 5 iunie 2019, de către Judecătoria Neu-Ulm şi sentinţa din 29 septembrie 2014, definitivă în data de 22 octombrie 2014, raportat la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019, dar vizează şi sentinţa din data de 9 octombrie 2017, definitivă la data de 4 mai 2018.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, infracţiunile reţinute de autorităţile germane au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile prevăzute de art. 228 - 229 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Evaluând cererea distinctă formulată de persoana solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 204/PI/ME din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. k) din Protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei, privind plata onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 204/PI/ME din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 august 2020.

Procesat de GGC - LM