European Arrest Warrant execution and refusal based on statute of limitations for pending foreign conviction

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 104/F din 11 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus în temeiul art. 109, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 21 noiembrie 2019, de către Tribunalul Instanţei Supreme din Fontainebleau, Republica Franceză, în Dosarul nr. x, faţă de persoana solicitată-inculpat A. şi, în consecinţă, a dispus arestarea acesteia, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare, în vederea predării.

În temeiul art. 104, alin. (13) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare, în vederea predării.

În temeiul art. 114, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 58, alin. (1) din aceeaşi lege specială, a dispus amânarea predării persoanei solicitate-inculpat A. către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii, până la rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 165/20 martie 2020 a Judecătoriei Buftea, secţia penală, judeţul Ilfov, din dosarul nr. x/2019, sau, în caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la liberarea condiţionată ori până la executarea la termen.

În temeiul art. 109, alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus ca mandatul de arestare, în vederea predării să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

În temeiul art. 242, alin. (1), C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a controlului judiciar, luată prin încheierea de şedinţă din data de 28 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că persoana solicitată a fost condamnată, în lipsă şi în mod nedefinitiv, prin sentinţa penală din data de 17 februarie 2012 a Curţii de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă din Fontainebleau, Republica Franceză, nr. minută 185/2012 LM, în dosarul nr. x, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de furt în grup şi de escrocherie, ambele pe data de 30 august 2010, în comuna Avon, de furt agravat de două împrejurări şi de escrocherie, ambele pe data de 1 septembrie 2010, în comuna Saran, de furt agravat de două împrejurări şi de escrocherie, ambele pe data de 1 septembrie 2010, în oraşul Blois, de furt agravat de două împrejurări şi de escrocherie, ambele pe data de 2 septembrie 2010, în comuna Saint-Pierre-les Nemours, de furt în grup şi de escrocherie, ambele pe data de 3 septembrie 2010, în comuna Gien, de furt agravat de două împrejurări şi de escrocherie, pe data de 4 septembrie 2010, în oraşul Chartres, de furt în grup, pe data de 6 septembrie 2010, în oraşul Olivet, şi de escrocherie, pe data de 6 august 2010, în oraşul Orleans, reţinându-se în sarcina sa că, împreună cu mai multe persoane, a sustras carduri bancare de la persoanele vătămate, pe care le-a utilizat în mod fraudulos, pentru plata unor bunuri cumpărate şi pentru retragerea de numerar. Imediat, chiar pe data de 17 februarie 2012, la data pronunţării şi, prin urmare, înainte de rămânerea definitivă a Sentinţei penale de condamnare, a fost emis mandatul naţional de executare a pedepsei închisorii, în baza căruia a fost emis, pe data de 21 noiembrie 2019, mandatul european de arestare, a cărui punere în executare se solicită.

Curtea a constatat că nu există nici unul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99, alin. (1), lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004, modificată, sau facultative, de la art. 99, alin. (2), lit. a) - i) din aceeaşi lege specială.

În ceea ce priveşte prescripţia executării pedepsei închisorii, invocată de persoana solicitată, Curtea a constatat că sentinţa penală de condamnare nu a rămas definitivă, astfel că nu se poate calcula termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de către autoritatea judiciară franceză. De aceea, calitatea procesuală se modifică în persoană solicitată-inculpat. În aceste condiţii, Curtea a examinat doar cerinţa prevăzută de art. 99, alin. (2), lit. g) din Legea nr. 302/2004, modificată, privind prescripţia specială a răspunderii penale, care, oricum, este un motiv facultativ de refuz.

A constatat că, potrivit legii penale române mai favorabile, faptele penale se încadrează juridic în infracţiunile de furt, în formă continuată, prev. de art. 228, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prev. de art. 360, alin. (1) şi alin. (3) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare, şi de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 250, alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare, toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen.

Potrivit art. 154, alin. (1), lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 155, alin. (4) din noul C. pen., termenul special de prescripţie a răspunderii penale, pentru două dintre infracţiunile concurente, este de 16 ani, care curge de la data de 6 septembrie 2010, momentul epuizării, ceea ce înseamnă că se împlineşte pe data de 6 septembrie 2036.

Ca atare, Curtea a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând ca autorităţile judiciare franceze să determine data la care sentinţa penală de condamnare a rămas sau va rămâne definitivă. A pus în vedere autorităţilor franceze că, în procedura specială de punere în executare a mandatului european de arestare, persoanei solicitate i-a fost comunicată sentinţa penală de condamnare, în traducerea sa integrală, pe data de 10 aprilie 2020, potrivit dovezii de transmitere prin e-mail, iar aceasta a confirmat primirea la aceeaşi dată, de 10 aprilie 2020, potrivit răspunsului prin e-mail.

Referitor la predare, a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 165/20 martie 2020 a Judecătoriei Buftea, secţia penală, judeţul Ilfov, din dosarul nr. x/2019, s-a dispus condamnarea, în procedura simplificată, a persoanei solicitate-inculpat, pentru comiterea, pe data de 29 martie 2018, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa de 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, cu stabilirea de măsuri de supraveghere şi de obligaţii, împotriva căreia inculpatul A. a declarat apel, cu prim termen de judecată la data de 14 septembrie 2020, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, a apreciat că este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 114, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 58, alin. (1) din aceeaşi lege specială, potrivit cărora, în situaţia în care persoana solicitată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Cât priveşte măsura preventivă a controlului judiciar, a constatat că temeiurile iniţiale care au determinat luarea măsurii preventive nu mai există, întrucât nu mai există riscul sustragerii persoanei solicitate-inculpat din faţa organelor judiciare române, în condiţiile în care, pe data de 6 martie 2020, a formulat o cerere de a i se încuviinţa depăşirea limitei teritoriale a municipiului Bucureşti, pentru a se deplasa la Judecătoria Buftea, la termenul de judecată din data de 10 martie 2020, în dosarul nr. x/2019, în care a optat pentru procedura simplificată, făcând, astfel, dovada interesului în soluţionarea cauzelor penale împotriva sa.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, solicitând în esenţă, admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea hotărârii penale atacate, respingerea cererii de punere în executare a mandatului de arestare, ca neîntemeiată, şi constatarea îndeplinirii condiţiilor de refuz facultativ prevăzute de art. 99, alin. (2), lit. g) din Legea nr. 302/2004, termenul de prescripţie specială de 10 ani prevăzut pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate fiind împlinit.

În acest sens, a susţinut că în analiza realizată în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, a avut în vedere limite de pedeapsă ale unor infracţiuni ce nu au fost reţinute de către autorităţile străine în hotărârea pronunţată sau în vreun alt act transmis instanţelor române. A arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale trebuie apreciat în funcţie de infracţiunile reţinute de către instanţele străine, acesta fiind de 5 ani, potrivit art. 154, alin. (1), lit. b), C. proc. pen., sau de 10 ani, în cazul termenului de prescripţie specială, conform art. 155, alin. (4), C. proc. pen.

De asemenea, a precizat că hotărârea de condamnare pronunţată de instanţele franceze este nedefinitivă, şi, prin urmare, nu poate fi pusă în executare.

Un alt aspect învederat vizează împrejurarea că în considerentele hotărârii atacate calitatea contestatorului-persoană solicitată A. este modificată în persoană solicitată-inculpat, iar motivarea instanţei de fond sub acest aspect include elemente de drept ce nu au fost puse în discuţia părţilor, cum ar fi reţinerea unor alte infracţiuni corespondente în legislaţia penală română, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în condiţiile în care în documentele transmise de către autorităţile franceze şi în mandatul european de arestare sunt menţionate numai infracţiunile de înşelăciune şi furt.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile competente din Franţa, în baza Sentinţei penale din data de 17 februarie 2012 a Curţii de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă din Fontainebleau, Republica Franceză, nr. minută x/2012 LM, în Dosarul nr. x.

În raport de motivele contestaţiei invocate de persoana solicitată, prin apărător, sub un prim aspect, în ceea ce priveşte intervenirea prescripţiei executării pedepsei aplicate de instanţa franceză, Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 "autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române."

Înalta Curte constată că acest termen de prescripţie al executării pedepsei se calculează de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, or, în cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, sentinţa penală din data de 17 februarie 2012 a Curţii de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanţă din Fontainebleau, Republica Franceză, nr. minută x/2012 LM, în Dosarul nr. x este nedefinitivă, astfel că în mod judicios prima instanţă a apreciat că în cauză nu se poate calcula termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de către autoritatea judiciară franceză întrucât sentinţa penală de condamnare nu este definitivă, iar calitatea procesuală a persoanei solicitate A. se modifică în persoană solicitată-inculpat.

De asemenea, sub un al doilea aspect, în analiza realizată în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, împlinirea termenului de prescripţie al executării pedepsei se stabileşte prin raportare la legislaţia română, respectiv se au în vedere limitele de pedeapsă ale infracţiunilor astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile penale române în vigoare. Aşadar, faptele penale pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate de către autorităţile franceze au corespondent în legislaţia română, încadrându-se juridic în infracţiunile de furt, în formă continuată, prev. de art. 228, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prev. de art. 360, alin. (1) şi alin. (3) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare, şi de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 250, alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare, toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen.

Potrivit art. 154, alin. (1), lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 155, alin. (4) din noul C. pen., termenul special de prescripţie a răspunderii penale, pentru două dintre infracţiunile concurente, este de 16 ani şi curge de la data de 6 septembrie 2010, momentul epuizării, ceea ce înseamnă că se împlineşte pe data de 6 septembrie 2026.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 277 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 277 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 august 2020.

GGG - CL