Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 454/RC/2020 AI generated

Withdrawal of cassation appeal based on the principle of disposability in a cumulative theft prosecution

Case Number Decizia nr. 454/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice took act of the withdrawal of the cassation appeal declared by the Public Prosecution Office, leaving the Court of Appeal's decision in force, while the convicted defendant had previously died; the state remained liable for judicial costs and the court-appointed lawyer's fees. The case involved a cassation appeal challenging the Court of Appeal's re-judgment of seven counts of theft, where the appellate court had applied a one-quarter reduction to the fine limits based on procedural penal code provisions and calculated a resultant fine of 3,600 RON. The decisive legal basis concerned the permissibility of the prosecution withdrawing its appeal prior to the closure of debates under the principle of disposability, governed by Article 436(3) and (5) of the Code of Criminal Procedure, and the substantive dispute over the correct calculation of fine limits for theft offenses under Articles 228(1) and 61(4)(c) of the Penal Code in conjunction with Article 396(10) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 228 alin. (1) din C. pen, art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen, art. 63 alin. (1) din C. pen, art. 397 din C. proc. pen, art. 25 din C. proc. pen, art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen; Withdrawal of cassation appeal based on the principle of disposability in a cumulative theft prosecution: The case involved a cassation appeal challenging the Court of Appeal's re-judgment of seven counts of theft, where the appellate court had applied a one-quarter reduction to the fine limits based on procedural penal code provisions and calculated a resultant fine of 3,600 RON. The decisive legal basis concerned the permissibility of the prosecution withdrawing its appeal prior to the closure of debates under the principle of disposability, governed by Article 436(3) and (5) of the Code of Criminal Procedure, and the substantive dispute over the correct calculation of fine limits for theft offenses under Articles 228(1) and 61(4)(c) of the Penal Code in conjunction with Article 396(10) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
reduction of fine code of criminal procedure procedural principle right of withdrawal legal fees forfeiture of criminal assets

Cited Legislation

AI generated
art. 228 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen
şi art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen.
art. 63 alin. (1) din C. pen
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din C. pen.
art. 397 din C. proc. pen
În temeiul art. 397 din C. proc. pen.
art. 25 din C. proc. pen
şi art. 25 din C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de F.
art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.
art. 396 alin. (10) din C. proc. pen
cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art.
art. 38 alin. (1) din C. pen
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Basis for ordering that judicial costs remain the responsibility of the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Basis for ordering that the fee for the court-appointed lawyer remains the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 522 din 25 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus:

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (23 ianuarie 2019).

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (11 decembrie 2018).

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (22 decembrie 2018).

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă - 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (26 decembrie 2018).

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (14 ianuarie 2019).

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (30 ianuarie 2019).

În temeiul art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi 10 şi a art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 1.500 RON (150 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (01.02.2019).

A constatat că faptele se află în concurs real.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., a contopit pedepsele principale şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 RON amendă, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, anume 3.000 RON amendă [1/3 x (6 x 1500 RON)], urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă 4.500 RON amendă (450 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă - 10 RON).

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

A luat act că inculpatul a fost reţinut din 23 ianuarie 2019 la 24 ianuarie 2019.

A luat act că persoanele vătămate B., C., D., E. nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 din C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de F.

Prin Decizia penală nr. 1572/A din data de 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 522 din 25 iunie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. x/2019.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4500 RON amendă, în pedepsele componente.

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (23 ianuarie 2019).

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (11 decembrie 2018).

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (22 decembrie 2018).

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (26 decembrie 2018).

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (14 ianuarie 2019).

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (30 ianuarie 2019).

În baza art. 228 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi (6) din C. pen. condamnă inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 1.200 RON (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă 10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de furt (01.02.2019).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. a contopit pedepsele principale stabilite şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.200 RON amendă, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, şi anume, 2.400 RON, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3.600 RON amendă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

*

Împotriva deciziei penale pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 26 iunie 2020.

La data de 18 septembrie 2020, a fost depus raportul de către magistratul asistent, care a arătat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat.

Prin Încheierea din 7 octombrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de formă impuse de dispoziţiile art. 437 din C. proc. pen. S-a mai constatat că inculpatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 1.200 de RON amendă (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă -10 RON) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Înalta Curte a arătat că potrivit art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. în cazul amenzii penale limitele de pedeapsă se reduc cu o pătrime.

În egală măsură, dispoziţiile art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen. prevăd că: limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.

Având în vedere faptul că infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În acest sens, Înalta Curte a apreciat că aspectele menţionate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în susţinerea cererii de recurs în casaţie se circumscriu cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2020 cauza a fost amânată pentru efectuarea de verificări cu privire la momentul şi locul producerii decesului numitului A., având în vedere că prin procesul-verbal transmis de secţia 20 de Poliţie, în legătură cu procedura de citare a inculpatului, s-a arătat că acesta nu a fost găsit la adresa la care a fost citat, în schimb mătuşa acestuia a menţionat că inculpatul A. a decedat în cursul lunii mai 2020.

La data de 25 noiembrie 2020 secţia 20 de Poliţie a Sectorului 6 Bucureşti a transmis la dosar procesul-verbal întocmit cu ocazia verificărilor efectuate la adresa din Mun. Bucureşti, Aleea x, din care rezultă că intimatul inculpat A. a decedat în data de 12 mai 2020, fiind ataşată şi copia certificatului medical constatator al decesului nr. 621 .

La data de 2 decembrie 2020 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. x/2020, a retras calea extraordinară de atac a recursului în casaţie declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând cererea de retragere a recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte urmează a lua act de aceasta, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului în casaţie formulat împotriva Deciziei penale nr. 1572/A din 26 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, este un act de dispoziţie, care odată exercitat, conduce la pierderea unui drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (3) teza I din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat.

Conform art. 436 alin. (5) din C. proc. pen., în cazul recursului declarat de procuror, acesta poate fi retras doar de procurorul ierarhic superior

În cauză, la data de 2 decembrie 2020, Ministerul Public, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a manifestat voinţa de a retrage calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin adresa nr. x/2020.

Înalta Curte văzând, pe de o parte, adresa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul retragerii căii extraordinare de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât cel care a exercitat o cale de atac poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, în baza art. 436 alin. (3) şi (5) din C. proc. pen., va lua act de retragerea recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1572/A din 26 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1572/A din 26 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM