Cassation inadmissible for failure to apply statutory sentence reduction as a factual matter beyond legal error review

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 119 din 28 aprilie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, în baza art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., aflat în Penitenciarul Gherla, la următoarele pedepse:

- pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) (dreptul de a participa la festivalurile de muzică B., C., D.), n) (dreptul de a comunica cu E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată prev de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii deţinere de droguri de risc şi de mare risc fără drept pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai mare, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, astfel încât inculpatul va avea de executat pedeapsa rezultantă principală de trei ani şi opt luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) (dreptul de a participa la festivalurile de muzică B., C., D.), n) (dreptul de a comunica cu E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.) C. pen.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) (dreptul de a participa la festivalurile de muzică B., C., D.), n) (dreptul de a comunica cu E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 5 martie 2020 şi până la zi.

Conform art. 112 alin. (1) din C. pen. s-a confiscat de la inculpat: un bong cu urme de THC (proba nr. 6a), un bong cu urme de THC (proba nr. 6b), un grinder cu urme de THC (proba nr. 6c2), un grinder cu urme de THC (proba nr. 6d), o pipă cu urme de THC (proba nr. 6e), un cântar electronic cu urme de THC (proba nr. 9a) - toate ambalate şi sigilate cu sigiliul MAI nr. x, potrivit p.v. nr. x din 17 martie 2020.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 5,6 grame canabis (proba nr. 1a), 9,6 grame canabis (proba nr. 1b), 0,2 grame substanţă ce conţine cocaină şi Levamisol (proba nr. 2), 0,6 grame substanţă ce conţine MDMA (proba nr. 3) - rămase în urma analizelor de laborator, care au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, potrivit p.v. nr. x din 17 martie 2020. De asemenea, confiscă de la inculpat 7 comprimate cu MDMA (proba nr. 1), 2 comprimate cu MDMA (proba nr. 2), 0,6 grame pulbere cu MDMA (proba medie M1), 0,4 grame pulbere cu MDMA (proba medie M2) - rămase în urma analizelor de laborator, care au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, potrivit p.v. nr. x din 10 decembrie 2019.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 46.490 RON, precum şi un telefon mobil x, cu husă de culoare neagră, cu seria x şi cele două cartele SIM cu seria x şi y, ambalate în plic cu sigiliul DIICOT nr. x.

Conform art. 330 raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător cu privire la suma de 2.190 RON ridicată de la inculpat.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 7500 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale şi 400 cu titlu de cheltuieli judiciare din cursul judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 592/A/2020 din data de 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 28 aprilie 2020 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată, în parte, doar în ceea ce priveşte conţinutul pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen. şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

A fost înlăturat din conţinutul pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., dispusă pe o durată de 3 ani, interzicerea dreptului de a comunica cu K.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu 05 martie 2020 la zi.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond în sensul că inculpatul A., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin acte materiale infracţionale repetate, săvârşite la diferite intervale de timp, în perioada 2018 - 05 martie 2020, a procurat şi a deţinut în vederea propriului consum droguri de risc şi de mare risc, fără drept, respectiv cannabis, inclusiv fragmente vegetale (tulpiniţe) care conţin tetrahidrocannabinol (THC), ketamină, cocaină şi MDMA, precum şi că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin acte materiale infracţionale repetate, săvârşite la diferite intervale de timp, în perioada 2018 - 5 martie 2020, a procurat, a deţinut, a vândut şi respectiv a oferit cu titlu gratuit droguri de risc (cannabis) şi de mare risc (amfetamina şi MDMA sub formă de comprimate şi pulbere) către numiţii: E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. şi V., iar la data de 14 noiembrie 2019 i-a vândut colaboratorului autorizat cu nume de cod "W." contra sumei de 500 RON cantitatea de 14 comprimate cu logo "x" având în compoziţie 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) substanţă care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul A. a avut o poziţie procesuală neechivocă exprimată de acesta în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2020, în faţa primei instanţe, când, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, asistat de apărător, a arătat că recunoaşte în întregime acuzaţia formulată împotriva sa, cunoaşte probele administrate şi nu le contestă, instanţa de fond făcând aplicarea dispoziţiilor art. 374 şi următoarele din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 592/A/2020 din data de 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 octombrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 592/A din 22 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursurilor în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte a reţinut că, prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., prin apărător ales, s-a solicitat în temeiul art. 440 alin. (4) şi art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi, pe fond, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel- Curtea de Apel Cluj.

În susţinerea acestui caz de casare recurentul inculpat a susţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2018 din data de 23 martie 2020 a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 119 din 28 aprilie 2020 a Tribunalului Cluj, pronunţată în cauză, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, respectiv la o pedeapsă de 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc. Prin decizia penală a instanţei de apel, pronunţată la data de 22 iunie 2020, apelul formulat de către inculpat a fost respins sub aspectul cuantumului pedepselor, sens în care soluţia primei instanţe a fost menţinută.

De asemenea, s-a arătat că în etapa apelului, la unicul termen acordat pentru data de 22 iunie 2020, apărătorul inculpatului A. a invocat faptul că D.I.I.C.O.T. - S.T. Cluj nu i-a comunicat un răspuns legat de aplicabilitatea înjumătăţirii limitelor de pedeapsă, ca urmare a formulării unui denunţ, sens în care apărarea a solicitat instanţei de control judiciar să emită o adresă către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Apărarea a menţionat că instanţa de apel a respins această cerere, reţinând că aspectele privind existenţa denunţului şi data depunerii acestuia nu sunt contestate de către părţi, urmând ca instanţa să stabilească dacă acest denunţ îndeplinea condiţiile pentru aplicabilitatea art. 15 din Legea nr. 143/2000.

În opinia recurentului, eroarea este una flagrantă, în condiţiile în care denunţul putea fi valorificat ori prin prisma dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, ori prin prisma dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Astfel, s-a apreciat de către recurent că pedeapsa aplicată se află în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În concret, s-a subliniat că, deşi inculpatul a formulat un denunţ în condiţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa de control judiciar a omis să efectueze demersurile necesare verificării incidenţei textului de lege, cu efect direct asupra limitelor legale de pedeapsă.

S-a mai arătat, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, că instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei motivului de casare în cazul unor situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 84/RC din 8 martie 2019; Decizia nr. 77/RC din 27 februarie 2019).

Tot astfel, în doctrină, s-a subliniat că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sunt incidente inclusiv în situaţia în care s-au aplicat pedepse mai mari sau mai mici decât limitele de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, dacă nu s-a aplicat o cauză care permite aplicarea unei pedepse mai mici sau mai mari decât aceste limite.

În acest sens, s-a arătat că odată depus acel denunţ şi odată constatate îndeplinite condiţiile cerute de textul legal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea care formează obiectul judecăţii trebuiau reduse cu jumătate.

Or, raportat la cauza judecăţii, recurentul a apreciat că instanţa de apel a omis efectuarea primului celui mai important pas în stabilirea pedepsei concrete, şi anume determinarea limitelor de pedeapsă aplicabile în situaţia sa particulară.

Referitor la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a arătat că prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat asupra faptului că natura juridică a instituţiei este aceea a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei. De asemenea, prin această hotărâre s-a stabilit cu titlu de principiu faptul că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, nu constituie o cauză de micşorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi nu pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare.

Cu privire la denunţul formulat de inculpatul A. s-a arătat că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât a denunţat o persoană care se ocupa de procurarea vânzarea de canabis pe raza mun. Cluj-Napoca. În consecinţă, pe rolul unităţii de parchet competente s-a înregistrat un dosar penal şi s-a început urmărirea penală in rem. Mai mult decât atât, recurentul inculpat A. a fost audiat în calitate de martor cu privire la denunţul formulat şi a asigurat, totodată, prin intermediul unei cunoştinţe, o dublă cumpărare autorizată de la persoana denunţată. În sensul celor menţionate, a fost ataşată cererii de recurs în casaţie corespondenţa purtată cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - ST Cluj.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., în raport cu dispoziţiile prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport, cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În speţă, astfel cum s-a reţinut prin încheierea din data de 21 octombrie 2020 de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece, deşi în cursul judecăţii în apel, a susţinut că formulat un denunţ la DIICOT şi ar trebui să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa nu i-a aplicat acest beneficiu.

Verificând din această perspectivă hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel, după ce a analizat situaţia de fapt şi încadrarea juridică, raportat şi la poziţia procesuală a acestuia care a ales să parcurgă procedura simplificată, a apreciat că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi mare risc, fără drept, pentru consum propriu în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului, fără a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Referitor la acest motiv de recurs formulat de inculpatul A. prin care critică faptul că instanţa de apel, în mod greşit, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte constată că nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei constituie un aspect de apreciere a instanţei de apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Recursul în casaţie nu poate tinde spre reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar instanţa de recurs nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator. Ca atare, nici chestiunile care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator, nu pot fi supuse controlului judiciar pe calea recursului în casaţie.

Prin Decizia nr. 3/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că instituţia prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Instituţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are efect direct asupra procesului judiciar de individualizare a pedepsei, natura sa juridică, de cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, fiind enunţată şi în Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curţii Constituţionale.

În considerarea celor anterior expuse, se reţine, aşadar, că ceea ce urmăreşte inculpatul A. prin recursul în casaţie formulat este, în realitate, reindividualizarea pedepsei, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Constituie o chestiune ce ţine de temeinicia deciziei recurate interpretarea probelor în baza cărora se stabileşte dacă inculpatul beneficiază sau nu de cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Or, faţă de scopul recursului în casaţie prin care se urmăreşte realizarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanţa de recurs nu poate reaprecia probele administrate în legătură cu comportamentul procesual al inculpatului pentru a verifica dacă a denunţat şi a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane cercetate şi trimise în judecată de DIICOT.

Prin urmare, chestiunea în discuţie referitoare la aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce conturează conduita procesuală a inculpatului care se reflectă în individualizarea pedepsei, a intrat în puterea lucrului judecat.

În consecinţă, Înalta Curte nu poate examina prin intermediul acestei căi extraordinare de atac incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere că, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu poate fi cenzurată individualizarea pedepsei, acest aspect vizând temeinicia hotărârii. În acest sens, este relevantă jurisprudenţa Înaltei Curţi (Decizia penală nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a ICCJ, secţia penală, Decizia penală nr. 37/RC din 31 ianuarie 2017 a ICCJ, secţia penală, Decizia penală nr. 467/RC din 23 noiembrie 2017 a ICCJ, secţia penală, Decizia penală nr. 75/RC din 9 martie 2018 a ICCJ, secţia penală, Decizia penală nr. 155/RC din 2 mai 2018 a ICCJ, secţia penală, decizia penală nr. 92/RC din 14 martie 2019 a ICCJ, secţia penală, Decizia penală nr. 166/RC din 10 mai 2019 a ICCJ, secţia penală).

Înalta Curte mai reţine că, motivul de recurs al inculpatului A. vizând neaplicarea cauzei de reducere a pedepsei în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002, reprezintă o critică adusă modului în care instanţa de apel a analizat motivele de apel.

Astfel, motivul de recurs al inculpatului A. constând în împrejurarea că instanţa de apel nu a examinat dacă inculpatul a denunţat şi a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor inculpaţi în Dosarul x/2020 al DIICOT - ST Cluj şi, implicit, nu a aplicat cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, echivalează cu omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unui motiv de apel, situaţie care nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., după cum nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În condiţiile în care, pe calea recursului în casaţie, conform art. 447 din C. proc. pen., Înalta Curte este limitată la a verifica legalitatea deciziei exclusiv prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 din C. proc. pen., excedează analizei omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra solicitării inculpatului de a reţine în beneficiul său dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Deopotrivă, se subliniază că, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se poate verifica, pentru prima dată, incidenţa unei cauze legale de reducere a pedepsei, cum este cea prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 592/A din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 592/A din 22 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM