Forged tax certificate conviction upheld; extraordinary appeal rejected as legality review only.

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 205 din data de 19 iunie 2018 a Tribunalului Cluj, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la următoarele pedepse:

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la tentativă la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 şi art. 306 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat existenţa concursului formal de infracţiuni şi, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai mare de 1 an închisoare la care a fost aplicat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, astfel încât în final urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat condamnatul să îndeplinească 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria oraşului Bistriţa sau la Primăria comunei Şieu Măgheruş.

S-a atras atenţia inculpatului că dacă nu îşi îndeplineşte măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse, precum şi dacă va comite o nouă infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că, în cursul lunii octombrie 2016, a falsificat, prin contrafacere, un înscris oficial, respectiv certificatul de atestare fiscală nr. x/03.10.2016, pe care l-a înmânat suspectei B. pentru a-l depune la Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, împreună cu cererea prin care, în numele suspectei, s-a solicitat o finanţare nerambursabilă în sumă de 6.000 RON (în vederea realizării unui proiect de instalare panouri solare la imobilul situat în loc. Bistriţa, str. x).

În faţa instanţei, inculpatul a recunoscut faptele comise şi a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 306 C. pen., respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei pentru cea de-a doua infracţiune.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

În motivarea apelului, inculpatul a susţinut că este dreptul instanţei de apel să completeze probele administrate în primă instanţă şi de a da o nouă apreciere acestora, fără a desfiinţa în prealabil hotărârea apelată, dând o altă soluţie în cauză, dar dacă hotărârea apelată nu este întemeiată pe o activitate efectivă de judecată, ceea ce apreciază că este incidentă în speţă, deoarece se bazează în mod exclusiv pe probele administrate la urmărire penală, se încalcă în mod vădit dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, iar instanţa de apel nu poate suplini obligaţiile instanţei de fond.

Totodată, a invocat şi cauza Cutean contra România, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanţa de control judiciar are posibilitatea de a administra probe şi există posibilitatea ca instanţa superioară să remedieze, în anumite circumstanţe, greşelile instanţei inferioare, dar nu se poate ca instanţa de recurs să menţină hotărârea atacată şi să îşi bazeze decizia pe probe care nu au fost administrate în mod direct în faţa judecătorului de fond.

Ca atare, în situaţia expusă, a solicitat a se avea în vedere şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 din Constituţia României, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că încălcarea art. 6 s-a produs prin efectuarea necorespunzătoare a cercetării judecătoreşti.

S-a invocat şi incompatibilitatea judecătorului fondului, în sensul în care, pe parcursul desfăşurării şedinţei de judecată, titularul completului a făcut mai multe remarci, reproşându-i inculpatului că faptele săvârşite au avut repercusiuni asupra familiei, că este mult prea relaxat în faţa instanţei, iar luările de atitudine ale judecătorului fondului în mediul public au condus la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, inculpatul a solicitat schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea de tentativă absolut improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 32 alin. (2) raportat la art. 320 alin. (1) din C. proc. pen.

A precizat că certificatul fiscal nu a putut induce în eroare pe nimeni şi a arătat că în faţa instanţei au fost audiaţi trei martori cu pregătiri distincte, care au deţinut la un moment dat certificatul, l-au vizualizat şi s-au exprimat, fără nici un dubiu, că este o copie color, nefiind un original falsificat şi că este un fals. La acest aspect se poate adăuga faptul că infracţiunea nu a fost consumată, deoarece executarea a fost concepută în mod absurd, respectiv s-a pus o copie ataşată unui dosar şi unei cereri de finanţare, când ghidul de finanţare prevede foarte clar că dacă se pun copii atunci când se solicită originale ale documentelor, cererea de finanţare se respinge.

Cu referire la infracţiunea de participaţie improprie sub forma instigării la tentativa la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

A mai arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în care limitele de pedeapsă pot fi scăzute cu o treime, iar la individualizarea pedepsei, a solicitat să se aibă în vedere atitudinea şi conduita inculpatului, declaraţiile acestuia, faptul că nu s-a sustras de la urmărirea penală, că nu s-a creat un prejudiciu persoanei vătămate, precum şi starea lui familială, respectiv faptul că are studii superioare, este divorţat şi are şi un copil în întreţinere. Raportat şi la faptul că inculpatul are un loc de muncă stabil a considerat că poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1532/A din 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 205/19.06.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a desfiinţat-o în parte, sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii penale şi, rejudecând:

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale formulate de apărătorul ales al inculpatului A..

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, sub forma participaţiei improprii prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 şi art. 306 alin. (1) şi (2) Cos penal.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat existenţa concursului formal de infracţiuni şi potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a aplicat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare.

În baza art. 83 şi art. 84 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca, în baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Bistriţa-Năsăud.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 şi art. 89 din C. pen., referitoare la cauzele de revocare şi de anulare a amânării aplicării pedepsei.

S-a anulat înscrisul falsificat, respectiv copia color a certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 1444/03.10.2016, aflat la dosarul de urmărire penală.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că din probele administrate în prezenta cauză de-a lungul procesului penal (faza de urmărire penală, de judecată în primă instanţă şi în faţa instanţei de control judiciar) rezultă fără echivoc împrejurările în care au avut loc faptele, respectiv că, în cursul anului 2016, cu ocazia derulării "Programului de finanţare Casa Verde - Persoane fizice", inculpatul A. a falsificat un certificat de atestare fiscală care poartă antetul Primăriei municipiului Bistriţa - Direcţia Impozite şi Taxe Locale, înscris pe care ulterior l-a înmânat surorii sale - numitei B. - pentru a-l depune împreună cu o serie de alte înscrisuri la Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, în scopul obţinerii unei finanţări nerambursabile în vederea realizării unui proiect de instalare a unor panouri solare presurizate la imobilul familiei situat în municipiul Bistriţa.

Raportat la lipsa antecedentelor penale, la situaţia socio-profesională a apelantului, inclusiv la împrejurările în care a falsificat înscrisul, la scopul pentru care a procedat în această modalitate ilegală, la faptul că acest înscris - deşi fals - a atestat informaţii conforme adevărului, potrivit cărora nu au existat la acel moment restanţe la plata impozitelor şi ale taxelor, precum şi că nu a fost creat un prejudiciu persoanei vătămate, instanţa Curţii de Apel Cluj a apreciat oportună stabilirea unor pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. şi de 1 an închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, sub forma participaţiei improprii prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 şi art. 306 alin. (1) şi (2) C. pen.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din C. pen. şi apreciind că nu se impune aplicarea imediată a pedepsei anterior menţionate, instanţa de control judiciar a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Cererea a fost întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a criticat hotărârea atacată cu privire la faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală întrucât certificatul de atestare fiscală nr. x/03.10.2016 nu a putut induce în eroare pe nimeni, fiind falsificat în mod grosolan. A susţinut că în cauză se poate vorbi de o tentativă la fals în înscrisuri oficiale deoarece fapta nu a produs rezultatul socialmente periculos urmărit, acela de a obţine finanţarea de la persoana vătămată.

A mai criticat hotărârea atacată prin aceea că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 33 alin. (2) C. pen., aplicându-se astfel pedepse în alte limite decât cele legale.

Prin încheierea din 11 septembrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalităţii, respectiv al concordanţei cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Prin urmare, cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel, referitor la infracţiunea de participaţie improprie sub forma instigării la tentativa la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, solicitându-se a se observa că pentru a intra sub incidenţa art. 306 alin. (1) C. pen. este necesar să se folosească un document fals sau incomplet şi acesta să aibă un conţinut cu relevanţă juridică. Raportat la speţă cererea de finanţare trebuia să fie însoţită de documente apte să facă persoana vătămată, instituţia în cauză, oricare ar fi finanţarea, să acorde acea finanţare. Or, un document care este de natura evidenţei fals sau care este inapt pentru a produce consecinţe juridice, deoarece este o copie, nu poate conduce la întregirea elementului material al infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri.

S-a mai arătat că, aşa cum rezultă din toate declaraţiile de la dosar, nicio persoana nu a fost înşelată cu privire la aptitudinea acestui înscris, dosarul de finanţare fiind respins pentru folosirea unei copii xerox color şi nu pentru folosirea unui înscris falsificat. A apreciat recurentul inculpat că referitor la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev de art. 320 alin. (1) C. pen., de care a fost acuzat, condamnarea a intervenit pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată însă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt existentă şi cadrului normativ aplicabil, arătând în considerentele deciziei sale argumentele pentru care faptele reţinute în sarcina inculpatului constituie infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat, argumente de lege pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte în totalitate şi trimite la ele fără a considera necesar să le mai expună şi în cuprinsul prezentei decizii.

Or, reţinând ca activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului a fost corespunzător calificată juridic ca reprezentând infracţiunile prevăzute de art. 320 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (3) rap. la art. 32 C. pen. şi art. 306 alin. (1) şi (2) C. pen., nici celalalt motiv de recurs în casaţie invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi primit în cauză, pedepsele aplicate inculpatului situându-se în limitele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

În egală măsură, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a stabilit: "Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză"

Or, în speţă, instanţa de recurs în casaţie constată că nu există nicio nelegalitate cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedepsele aplicate în cauză, de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., şi respectiv de 1 an închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, sub forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 şi art. 306 alin. (1) şi (2) C. pen.

De asemenea, se constată şi că pedeapsa rezultantă a fost corect stabilită în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., referitor la aplicarea pedepsei în situaţia concursului de infracţiuni.

Reducerea cuantumului pedepsei, astfel cum s-a solicitat pe calea recursului în casaţie de faţă - apărarea recurentului solicitând instanţei de casaţie aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, invocând că instanţa de apel deşi a constatat incidenţa tentativei pentru infracţiunea de participaţie improprie sub forma instigării la tentativă la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, nu i-a aplicat beneficiul prevăzut la dispoziţiile art. 33 alin. (2) din C. pen. - nu poate fi dispusă în prezenta procedură judiciară, aspectele menţionate neputând fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu pot fi primite motivele de recurs în casaţie invocate de inculpat, având în vedere faptul că instanţa de apel, în pronunţarea deciziei recurate, a respectat atât dispoziţiile speciale ale C. pen. cu privire la existenţa infracţiunilor prin analizarea elementelor constitutive, cât şi prevederile referitoare la aplicarea pedepselor.

Aşa fiind, reţinând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. (7) şi (12) C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din data de 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 156 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din data de 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 156 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - GV