Validity of sentencing limits under simplified procedure and applicability of pre-2014 revocation rules for suspended sentences

Asupra recursului în casaţie de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1443 din data de 19 iunie 2019 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Medgidia s-au dispus următoarele:

În baza art. 335 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvârşită la data de 11 iulie 2015).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. - pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 334 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat (faptă săvârşită la data de 11 iulie 2015).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. - pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 338 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului (faptă săvârşită la data de 11 iulie 2015).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. - pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit pedepsele din prezenta cauză şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea a închisorii de 2 ani la care a adăugat o treime din cuantumul celorlalte, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani şi 10 luni.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. - pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 3056 din 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 17 octombrie 2014 şi a dispus executarea alăturată a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin respectiva sentinţă, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 60 din C. pen. a dispus executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A., care, la data de 11 iulie 2015, în jurul orelor 00:43, a condus pe DN3 autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea inculpatului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice din jud. Constanţa, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Urmarea imediată este starea de pericol creată pentru relaţiile sociale vizând siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut ca formă a vinovăţiei intenţia indirectă, în sensul art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta inculpatului A., care, la data de 11 iulie 2015, în jurul orelor 00:43, a condus pe DN 3 autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, expirat din data de 3 iulie 2015, constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea de conducere a autovehiculului având un număr de înmatriculare provizoriu expirat pe drumurile publice din jud. Constanţa.

Urmarea imediată constă în punerea în pericol a relaţiilor sociale vizând siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut ca formă a vinovăţiei intenţia indirectă în sensul art. 16 alin. (3) lit. b), apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta inculpatului A., care, la data de 11 iulie 2015, în jurul orelor 00:43, a condus pe DN3 autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, iar în localitatea Deleni a fost implicat într-un accident rutier soldat cu vătămare unei persoane, părăsind locul accidentului, constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea inculpatului de a părăsi locul unde se produsese un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Urmarea imediată este starea de pericol creată pentru relaţiile sociale vizând siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut ca formă a vinovăţiei intenţia directă, în sensul art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen.

Instanţa a reţinut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată există, sunt prevăzute de legea penală şi au fost săvârşite de inculpat cu vinovăţia cerută de lege. Totodată, instanţa a reţinut că nu există vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei a menţionat că, potrivit art. 74 din C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face, în raport cu, gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; modul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Prin urmare, pentru stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, a avut în vedere toate circumstanţele reale şi personale în care au fost săvârşite faptele.

Astfel, instanţa a avut în vedere următoarele: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., modul şi împrejurările de săvârşire a faptei, valorile sociale lezate şi ocrotite de normele penale, respectiv relaţiile vizând siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, urmările produse, impactului social negativ la comiterea unor astfel de fapte şi necesitatea unei reacţii ferme de reprimare şi sancţionare din partea autorităţilor judiciare pentru descurajarea unor comportamente similare pe viitor, dar şi datele personale ale inculpatului, care are 34 de ani, este necăsătorit, a absolvit 8 clase, nu a satisfăcut stagiul militar, lucrează în industria textilelor în Germania, posedă antecedente penale şi, deşi nu a fost sincer pe parcursul urmăririi penale, nerecunoscând săvârşirea faptelor, în cursul judecăţii a solicitat ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate.

Având în vedere aceste criterii, instanţa a aplicat inculpatului A. pentru infracţiunile reţinute în sarcină câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime, conform prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Astfel, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoarea pe o durată de 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsa cu închisoarea pe o durată de 1 an pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 2 ani pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului reţinută în sarcină.

Observând că inculpatul a comis cele trei fapte mai înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanţa a constatat că infracţiunile judecate în prezenta cauză sunt concurente, astfel încât a contopit cele trei pedepse şi a aplicat pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare la care a adăugat o treime din cuantumul celorlalte, rezultând în final pedeapsa închisorii de 2 ani şi 10 luni.

Pentru a completa funcţiile preventiv-educative ale pedepsei închisorii, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe durata executării pedepsei.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului a reieşit că prin Sentinţa penală nr. 3056 din 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 17 octombrie 2014, acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat şi stabilindu-se, astfel, un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, s-a constatat că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite înainte de împlinirea termenului de încercare al suspendării condiţionate.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind din C. pen., regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza C. pen. din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969.

Art. 83 din C. pen. 1969 prevede:

"Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune."

Pe cale de consecinţă, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 3056 din 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 17 octombrie 2014 şi a dispus executarea pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin respectiva sentinţă, care s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca, în final, să execute, în condiţiile art. 60 din C. pen., 3 ani şi 10 luni închisoare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1443 din data de 19 iunie 2019 pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Medgidia a declarat, apel, inculpatul A..

II. Prin Decizia penală nr. 987/P din 8 noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1443 pronunţată în data de 19 iunie 2019 în Dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Medgidia, ca nefondat.

În acest sens, a reţinut că apelul declarat de inculpat a fost motivat sub aspectul greşitei interziceri a exercitării dreptului de a conduce vehicule cu propulsie mecanică ca şi pedeapsă accesorie sau complementară, iar în subsidiar, cu privire la durata acestor interdicţii, care ar afecta posibilitatea de deplasare şi, respectiv, cea de angajare a inculpatului în viitor, pe o perioadă mult prea lungă.

Verificând sentinţa apelată, potrivit art. 416- 418 din C. proc. pen. şi art. 420 din C. proc. pen., instanţa de apel a decis respingerea, ca nefondat, a apelului.

Referitor la caracterizările depuse în favoarea inculpatului că sunt pozitive, însă au fost deja valorificate elementele favorabile ce caracterizează persoana acestuia la judecata în primă instanţă, fiind aplicate pedepse dozate spre minimul special.

Aşa cum rezultă din caracterizarea depusă de Primăria Comunei Valu lui Traian, inculpatul este de profesie instalator sanitar şi nu şofer şi aplicarea interdicţiei mai sus expusă nu produce o ingerinţă evaluabilă în ce priveşte exercitarea dreptului la muncă sau la liberă deplasare.

Durata pedepsei accesorii şi complementare este substanţială, însă are scop preventiv, în principal, şi s-a ţinut seama şi de caracterul multiplu al faptelor ilicite şi persistenţa în săvârşirea acestor tipuri de infracţiuni.

Argumentele expuse nu pot fi valorificate ca şi motive de reformare a sentinţei şi, pe cale de consecinţă, apelul va fi respins, în sensul mai sus expus, apelantul urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 987/P din 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 7 octombrie 2020, când s-a stabilit termen la data de 15 octombrie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În drept, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivare, s-a menţionat că, în favoarea inculpatului, au operat dispoziţiile art. 375 din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de textele incriminatorii în momentul stabilirii pedepselor. De asemenea, instanţa de fond s-a orientat către minimul special al pedepselor, însă, nu a aplicat reducerea pedepselor în acest sens, rezultând un cuantum în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cu respectarea limitelor prevăzute de lege, în baza art. 375 din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din acelaşi cod, inculpatul ar fi primit pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni pentru infracţiunea prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., la care s-ar fi adăugat un spor de 1/3 din pedepsele de câte 8 luni prevăzute pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.

Din aceasta perspectivă, s-a considerat că, prin aplicarea unei pedepse nelegale chiar şi pentru una din infracţiunile aflate în concurs, este influenţat şi sporul aplicat potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedeapsa rezultantă devenind, la rândul ei, nelegală, astfel cum s-a stabilit în cauza de fata.

Un al doilea aspect de nelegalitate al hotărârii pronunţate a vizat aplicarea în mod greşit a disp. art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969.

În cauza supusă judecaţii, în mod legal, instanţa ar fi trebuit sa aplice disp. art. 96 alin. (4) din C. pen. actual.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 octombrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 987/P din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie şi a respins cererea formulată de inculpat privind suspendarea executării hotărârii.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În motivarea cazului de recurs întemeiat pe art. 438 pct. 12 din din C. proc. pen., într-un prim motiv, inculpatul a menţionat că, în favoarea sa, au operat dispoziţiile art. 375 din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de textele incriminatorii în momentul stabilirii pedepselor. De asemenea, instanţa de fond s-a orientat către minimul special al pedepselor, însă, nu a aplicat reducerea pedepselor în acest sens, rezultând un cuantum în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, cu respectarea limitelor prevăzute de lege, în baza art. 375 din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., inculpatul ar fi primit pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni pentru infracţiunea prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., la care s-ar fi adăugat un spor de 1/3 din pedepsele de cate 8 luni prevăzute pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Din aceasta perspectivă, s-a considerat că, prin aplicarea unei pedepse nelegale chiar şi pentru una din infracţiunile aflate în concurs, este influenţat şi sporul aplicat potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedeapsa rezultanta devenind, la rândul ei, nelegală.

Astfel, Înalta Curte reţine că Judecătoria Medgidia l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvârşită la data de 11 iulie 2015), de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat (faptă săvârşită la data de 11 iulie 2015) şi 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului (faptă săvârşită la data de 11 iulie 2015). În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit pedepsele mai sus menţionate şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea a închisorii de 2 ani la care a adăugat o treime din cuantumul celorlalte, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani şi 10 luni.

A revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 3056 din 29 septembrie 2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 17 octombrie 2014 şi a dispus executarea alăturată a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin respectiva sentinţă, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.

Critica inculpatului vizează aplicarea unei pedepse nelegale doar în cazul faptei incriminate în 338 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 1443 din data de 19 iunie 2019, Judecătoria Medgidia a aplicat inculpatului A. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime, conform prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Astfel, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoarea pe o durată de 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsa cu închisoarea pe o durată de 1 an pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 2 ani pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului reţinută în sarcină.

Or, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei arătate mai sus, menţinută prin Decizia penală nr. 987/P din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate sunt deja reduse cu o treime, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Astfel, modul în care instanţa a procedat la aplicarea pedepsei pentru infr. prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., stabilind direct pedeapsa de 2 ani închisoare, nu duce la presupunerea că nu a aplicat dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că infracţiunea incriminată în cuprinsul art. 338 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Reduse cu o treime, potrivit art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. vor fi cuprinse între 8 luni şi 2 ani şi 4 luni închisoare.

În acest context, Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatului de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. este în limitele prevăzute de lege.

Cât priveşte critica referitoare la aplicarea în mod greşit a disp. art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969, în cauză, inculpatul arătând că instanţa ar fi trebuit sa aplice disp. art. 96 alin. (4) din C. pen. actual, Înalta Curte constată că excedează cazului de recurs în casaţie invocat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 987/P din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 987/P din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM