Decizia nr. 417/RC/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursului în casaţie de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 1008 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, printre altele, s-au dispus următoarele:

I. A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. şi, în consecinţă, în baza disp. art. 386 din C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică cu privire la inculpatul A. din infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi 18 infracţiuni prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. (19 acte materiale) şi art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza disp. art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. (19 acte materiale) şi art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul disp. art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 5 din C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Conform disp. art. 65 din C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, au fost interzise inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 februarie 2013 la 15 aprilie 2013.

În baza disp. art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 255/2013 raportat la disp. art. 202 şi art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpat prin încheierea din 15 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2013.

II. A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. şi în baza disp. art. 386 din C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi 18 infracţiuni prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (19 acte materiale) raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza disp. art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (19 acte materiale) raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul disp. art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu art. 5 din C. pen., s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza disp. art. 91 - art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, perioadă în care inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

- să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa şi în locul stabilit de aceasta, dintre două instituţii indicate de autorităţile publice locale în acest scop.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 februarie 2013 la 13 aprilie 2013.

În temeiul disp. art. 16 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura liberării provizorii sub control judiciar dispusă faţă de inculpatul B., prin încheierea pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa la data de 12 aprilie 2013, în Dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 27 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2013.

III . A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. şi în baza disp. art. 386 din C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi 18 infracţiuni prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (19 acte materiale) raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza disp. art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (19 acte materiale) raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul disp. art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu art. 5 din C. pen., s-a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Conform disp. art. 91 - art. 93 alin. (2) lit. b) şi art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, perioadă în care inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa şi în locul stabilit de aceasta, dintre două instituţii indicate de autorităţile publice locale în acest scop.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 februarie 2013 la 18.03.2013.

În baza disp. art. 16 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul C., prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2013.

Totodată, prin această sentinţă a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. şi, prin urmare, în baza disp. art. 386 din C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi 2 infracţiuni prev. de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. (3 acte materiale) raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

IV. În baza disp. art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. (3 acte materiale) raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul disp. art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

Conform disp. art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 110 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Bacău şi în locul stabilit de aceasta, dintre două instituţii indicate de autorităţile publice locale în acest scop.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

V. În temeiul disp. art. 386 din C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din 3 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior (3 acte materiale), cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza disp. art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior (3 acte materiale) şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Conform art. 861, art. 862, art. 863 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. anterior, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni, perioadă în care inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

- să urmeze unul din programele organizate de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.

În baza art. 863 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior raportat la art. 83 din C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Fiind admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul F., în baza disp. art. 386 din C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din 3 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior (3 acte materiale) şi cu aplicarea art. 5 din C. pen.

VI. În baza disp. art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior (3 acte materiale) şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Conform art. 861, art. 862, art. 863 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. anterior, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 8 luni, perioadă în care inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

- să urmeze unul din programele organizate de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.

În baza art. 863 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior raportat la art. 83 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în baza disp. art. 25 raportat la art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC G. SRL, cu sediul în Bucureşti, Şoseaua x, sector 1 şi, în consecinţă, au fost obligaţi:

- inculpatul H., în solidar cu inculpaţii A., B. şi C. la plata sumei de 7.739,9 RON reprezentând contravaloarea a 1.400 litri produse petroliere;

- inculpatul I., în solidar cu inculpaţii A., B. şi C. la plata sumei de 6.874,01 RON reprezentând contravaloarea a 1.235 litri produse petroliere;

- inculpatul J., în solidar cu inculpaţii A., B. şi C., la plata sumei de 3.049,75 RON reprezentând contravaloarea a 540 litri produse petroliere.

În baza disp. art. 25 raportat la art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC K. SRL, cu sediul în Bucureşti, Şoseaua x, sector 1 şi cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Otopeni, judeţul Ilfov şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul L., în solidar cu inculpaţii A., B. şi C. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând contravaloarea a 400 litri produse petroliere.

În temeiul disp. art. 25 raportat la art. 397 din C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către partea civilă M. SA, cu sediul în Bucureşti, str. x.

Totodată, s-a luat act că persoanele vătămate SC N. SRL, cu sediul în Bucureşti, SC O. SA, cu sediul în judeţul Galaţi şi SC P. SRL, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova nu s-au constituit părţi civile.

Conform art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială, după cum urmează:

- de la inculpatul L., în solidar cu inculpaţii A., B., C., D. şi Q. a sumei de 262.870 RON reprezentând contravaloarea a 48.500 litri jet A1;

- de la inculpatul L., în solidar cu inculpaţii A., B., C. a sumei de 8.103 RON reprezentând contravaloarea a 1.500 litri jet A1;

- de la inculpatul R., în solidar cu inculpaţii în solidar cu inculpaţii A., B., C., D. şi Q. a sumei de 18.423,50 RON reprezentând contravaloarea a 3.400 litri jet A1;

- de la inculpatul S., în solidar cu inculpaţii în solidar cu inculpaţii A., B., C., D. şi Q. a sumei de 39.132,4 RON reprezentând contravaloarea a 7.220 litri jet A1;

- de la inculpatul S., în solidar cu inculpaţii în solidar cu inculpaţii A., B., C. a sumei de 4.336 RON reprezentând contravaloarea a 800 litri jet A1, sume pentru care beneficiarul SC M. Aviation, cu sediul în Otopeni, judeţul Ilfov nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială, astfel:

- de la inculpatul T., în solidar cu inculpaţii A., B.,C. a sumei de 5.588,92 RON reprezentând contravaloarea a 1.700 litri produs petrolier;

- de la inculpatul U., în solidar cu inculpaţii A., B., C. a sumei de 9.862,8 RON reprezentând contravaloarea a 3.000 litri produs petrolier;

- de la inculpatul V., în solidar cu inculpaţii A., B., C. a sumei de 784,70 RON, sume reprezentând a 140 litri produs petrolier, sume pentru care beneficiarii ... SA Turnu Măgurele, SC W. SA Bucureşti, Sucursala Porţile de Fier, Slatina - Ostrovul Mare şi UM xxx Grădiştea nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Potrivit disp. art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul X., în solidar cu inculpaţii A., B. şi C. a sumei de 11.844 RON reprezentând contravaloarea a 2.100 litri produse petroliere, pentru care SC N. SRL, cu sediul în Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul disp. art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 şi urm. din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din 7 martie 2013 asupra sumei de 45.100 RON ridicată de la inculpatul A.; a sumei de 3.616 RON, ridicată de la inculpatul T. şi a sumei de 10.000 RON ridicată de la inculpatul U.

În baza disp. art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 şi urm. din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din 15 martie 2013 asupra sumelor de 60.000 RON şi de 2700 euro identificate la domiciliul soacrei inculpatului A., numita Y.

Conform disp. art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 şi urm. din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din 18 martie 2013, asupra următoarelor autoturisme: autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A.; autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A. şi autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor de 25.400 RON şi de 200 euro aparţinând inculpatului J., dispusă prin ordonanţa din data de 7 martie 2013 şi restituirea lor către acesta.

Potrivit disp. art. 112 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpaţii A., C. şi B. a următoarelor bunuri: autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, 2 pompe, 9 pâlnii, 10 recipienţi cu capacitate de 1.000 litri, 51 butoaie metalice de 220 litri, 15 butoaie din plastic de 200 litri, 40 bidoane plastic 2 - 25 cu capacitatea de litri şi cantitatea de 2.100 litri produs petrolier, sumele de 45.100 RON, de 60.000 RON şi de 2.700 euro.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul J. a două bidoane de 20 litri goale; de la inculpatul T. cantitatea 360 litri produs petrolier depozitată în 36 bidoane şi suma de 3.616 RON, iar de la inculpatul U. cantitatea de 910 litri produs petrolier şi suma de 10.000 RON.

În final, a fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către partea civilă SC K. SRL şi, în consecinţă, în baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul L. la plata către aceasta a sumei de 7.500 RON, reprezentând o parte din onorariul apărătorului ales.

Pentru a hotărî în acest sens a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, înregistrat la instanţă la data de 31 ianuarie 2014 sub nr. x/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., B., C., L., R., S., H., I., J., X., T., U., V., D., Q., Z., E. şi F., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de disp. art. 26 din C. pen. raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. art. 26 din C. pen. raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. art. 2151 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002; art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că în perioada 2011 - 2012, A. şi membrii familiei sale, respectiv AA. - soţie, B. şi C. - copiii majori ai acestora, ajutaţi de BB. - nepot au dezvoltat o afacere în afara cadrului legal, prin care achiziţionau produse petroliere de toate tipurile, motorină, benzină, kerosen, CTL, calor, de la şoferi de cisterne care transportau astfel de produse de la rafinării către punctele de descărcare în baza unor contracte, după care le comercializau la un preţ superior către un număr impresionant de cumpărători, care îi cunoşteau ca şi distribuitori de astfel de produse.

Astfel, au fost identificaţi 23 de şoferi, angajaţi ai unor diverse societăţi comerciale, care în perioada de referinţă i-au vândut produse petroliere inculpatului A. şi familiei acestuia, precum şi un număr de 66 de persoane cărora le-au fost valorificate aceste produse petroliere la un preţ superior.

S-a arătat că începând cu anul 2011, inculpatul A., profitând de faptul că soţia sa AA. a lucrat anterior în cadrul CC., aparţinând SC M. SA şi-a format legături cu un număr de 23 de şoferi, aparţinând mai multor societăţi comerciale, care transportau produse petroliere de la această rafinărie, dar şi de la rafinăriile G. Ploieşti şi DD. - aparţinând N., utilizând ca locaţii de realizare a tranzacţiilor dintre şoferi şi A., B., C. şi BB.: punctul "EE."- situat la intrarea în comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, dinspre judeţul Prahova, pe partea stângă a drumului naţional, pe direcţia de deplasare; punctul "la Fermă"- situat în comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa; punctul "la Balastieră" situat în comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, în zona FF.; punctul "acasă"- în fapt domiciliul inculpatului A. şi al familiei sale; punctul "GG."- situat în incinta SC GG., judeţul Prahova, în imediata apropiere a CC.; punctul "la Grădiniţă"- situat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, pe un teren aparţinând lui HH., persoană care, de asemenea este cunoscută că se ocupă cu vânzarea de produse petroliere, în afara cadrului legal.

Ca mod de operare s-a arătat că, în toate cazurile, A., B., C. şi BB. preluau combustibilul cu ajutorul a două autoturisme tip dubă, respectiv x de culoare albă cu nr. de înmatriculare x şi un x de culoare albă, cu nr. de înmatriculare x, în recipiente de diverse categorii, de la recipiente din plastic cu capacitatea de 1.000 litri - cărora le spuneau "cuburi sau pătrate", la butoaie metalice cu capacitate de 220 litri - cărora le spuneau "cilindru, cercuri sau decantoare", până la recipiente de dimensiuni mai mici, canistre de diverse dimensiuni - cărora le spuneau "copii".

De regulă, maşinile tip dube erau conduse de copiii şi nepotul său, iar A. mergea în calitate de antemergător cu autoturismele sale pentru a se asigura că nu sunt probleme cu organele de poliţie, în acest sens, acesta asigurându-şi sprijinul, în schimbul unor sume de bani şi a produselor petroliere, a agenţilor de poliţie din cadrul Postului de Poliţei Corneşti, judeţul Dâmboviţa.

S-a mai arătat că întâlnirile cu furnizorii erau stabilite telefonic, de regulă discutând despre cantităţile ce urmau a fi livrate, pentru ca inculpaţii - membri ai familiei II. să ştie ce fel de recipiente sunt necesare, dar şi că pentru a îngreuna descoperirea unor astfel de fapte, atât A., B. şi C., pe de o parte, dar şi furnizorii, pe de altă parte, foloseau un limbaj codificat pentru a desemna tipul produsului ori cantitatea acestuia:

"cub", "JJ." sau "d-ăla mare"- pentru recipientul de 1.000 litri, "decantor", "cilindru", "d-ăla cu cercuri"- pentru butoaie de 220 litri, respectiv "copii", "marmide", "d-ăia mici" - pentru bidoane şi canistre cu capacitatea cuprinsă între 20 şi 60 litri).

După încărcarea combustibilului în autovehicule, A., B. şi C. duceau produsul la domiciliu şi îl depozitau în curtea de locuit sau în imobilul compus din curte şi casă de locuit situat vis-a-vis de domiciliu. Ulterior, cei trei membri inculpaţi ai familiei II. luau legătura telefonic cu cumpărătorii, cărora le vindeau combustibilul la un preţ superior decât cel de achiziţie, fie venind cumpărătorii să-l ridice de la domiciliul inculpaţilor, fie mergând aceştia să-l livreze, existând şi situaţii în care cea care se ocupa cu vânzarea de la domiciliu a produselor petroliere a fost AA., soţia lui A.

Procurorul a descris activitatea infracţională desfăşurată de poliţişti, precizând în legătură cu agentul principal de poliţie E. că acesta s-a implicat în mod efectiv în primirea de sume de bani şi produse petroliere, dar şi în obţinerea unor diverse servicii cu titlu gratuit de la A., C., B., KK., LL., MM. şi NN.

Astfel, s-a arătat că la data de 19 februarie 2013, A. a depus un denunţ împotriva agentului de poliţie E. în care sesiza săvârşirea de către acesta a unor infracţiuni de corupţie, constând în primirea de bani şi alte foloase în schimbul asigurării protecţiei şi neluării măsurilor legale pentru depistarea activităţilor infracţionale.

De asemenea, tot la 19 februarie 2013, denunţuri cu caracter similar au fost depuse de KK., LL., MM. şi NN.

În ceea ce-l priveşte pe E., inculpatul A. a arătat că se ocupă cu activităţi de achiziţionare şi revânzare de combustibil în afara cadrului legal, activităţi desfăşurate în special pe raza comunei Corneşti, judeţul Dâmboviţa în punctul EE., dar şi la domiciliu, precum şi pe raza judeţului Prahova.

A mai arătat A. că toţi poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa, inclusiv agentul principal de poliţie E. cunoştea faptul că atât el, cât şi membrii familiei sale se ocupă cu activităţi ilegale de sustrageri de combustibil, precizând că atât la solicitarea agentului principal de poliţie E., dar şi din proprie iniţiativă i-a remis acestuia cantităţi de combustibil în schimbul neluării măsurilor legale împotriva sa.

Totodată, a mai precizat că la diferite intervale de timp îi remitea agentului de poliţie E. suma de 200 RON în acelaşi scop, acela al neluării măsurilor legale împotriva sa, dar şi a membrilor familiei care îi sprijineau activităţile infracţionale .

A arătat denunţătorul şi că erau situaţii în care îl încunoştinţa pe E. despre situaţiile în care urmează să desfăşoare activităţi de cumpărare şi comercializare de combustibil, tocmai pentru a se asigura de sprijinul acestuia, fiind menţinute şi cu ocazia unei declaraţii date la data de 1 martie 2013, detaliind faptul că activităţile de cumpărare şi revânzare de combustibil le desfăşura la vedere, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în punctul "EE." situat într-o zonă de câmp, la intrarea în comuna Corneşti dinspre Ploieşti, pe partea stângă, dar şi la domiciliul său, situat tot în comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, arătând că niciodată agentul de poliţie E. nu l-a sancţionat în niciun fel în legătură cu activităţile desfăşurate.

A mai arătat că în vederea desfăşurării activităţilor infracţionale, a stabilit împreună cu agentul de poliţie E. să-i dea o cotă de 20 litri combustibil, motorină sau benzină, săptămânal pentru a-l folosi în autoturismul personal, precizând şi că, de regulă, cantităţile de combustibil erau în unele situaţii compensate cu sume de bani care erau date agentului principal de poliţie în acelaşi scop.

Referitor la perioada de timp în care denunţătorul a desfăşurat activităţi de mituire a agentului de poliţie E., a arătat că acest lucru s-a întâmplat în cursul anilor 2011 - 2012 şi că începând cu luna aprilie 2012, şeful Postului de Poliţie, F. i-a atras atenţia că şefii acestuia i-au spus "să se potolească", astfel încât a încetat să mai primească combustibil.

Cu toate acestea, agentul principal de poliţie E. a continuat să-l protejeze, în sensul că nu-i întocmea niciun fel de documente privitoare la activităţile desfăşurate şi continua să primească combustibil, însă ocazional, şi nu ca o cotă săptămânală, cu caracter de regularitate.

Referitor la cuantumul sumelor de bani date agentului principal de poliţie E., a arătat că în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2012, a apreciat această sumă la 250 RON/lună şi 4.000 RON în total, reprezentând contravaloarea totală a combustibilului livrat agentului de poliţie menţionat.

A precizat, totodată, că începând cu aprilie 2012 şi până la data audierii i-a dat lui E. contravaloarea a câte 20 litri de motorină pe lună, adică 90 RON la o remitere, având 5 - 6 remiteri cu această sumă fixă de bani, menţionând că suma totală de 4.000 RON este reprezentată, aşadar, atât de combustibilul la care a calculat echivalentul în bani, dar şi sume de bani date efectiv.

A. a mai declarat că erau situaţii în care îi ducea combustibil agentului de poliţie E. la Postul de Poliţie şi de asemenea, a detaliat o situaţie în care la 29 mai 2012 i-a fost livrat combustibil, de către inculpatul OO. care a fost văzut în trafic de agentul de poliţie E. şi urmare acestui fapt i-a dat 2 litri de benzină agentului de poliţie, spunându-i să-i lase şoferii în pace.

S-a reţinut că denunţul şi declaraţiile inculpatului A. se coroborează cu declaraţiile copiilor acestuia, C. şi B.

Astfel, fiind audiat la data de 18 februarie 2013, C. a precizat că în repetate rânduri i-a furnizat motorină agentului principal de poliţie E., căruia îi spunea că acest carburant este procurat de la şoferii de cisterne care tranzitează comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, precum şi pe raza municipiului Ploieşti, judeţul Prahova.

A mai arătat C. că ducea combustibil la Postul de Poliţie, dar şi că agentul de poliţie E. venea la domiciliu pentru a ridica carburantul, legătura cu agentul de poliţie fiind ţinută de tatăl său A.

Aspectele privitoare la primirea de combustibil de către agentul de poliţie E. au fost confirmate şi de inculpatul B., care a declarat expres, la 18 februarie 2013, că la un interval de 2 - 3 săptămâni îi dădea agentului de poliţie E. câte 5 litri de benzină pe care nu-i lua bani, cât şi faptul că nu a fost sancţionat niciodată pentru activităţile desfăşurate, iar în declaraţia ulterioară dată în 27 martie 2013, B. a reiterat faptul că dădea combustibil, agentului de poliţie E., cu care era în relaţie de prietenie şi că în nenumărate situaţii în cursul anului 2012 i-a livrat combustibil acestuia, fiind trimis de tatăl său, lucru care s-a întâmplat şi în anul 2011, mai des decât în cursul anului 2012.

Cu privire la desfăşurarea activităţilor infracţionale pe raza localităţii Corneşti, judeţul Dâmboviţa, B. a arătat că în cursul anilor 2012 - 2012, au fost situaţii în care s-a aflat la volan, încărcat cu produs petrolier sau cu recipienţi destinaţi a fi încărcaţi cu produs petrolier, iar agentul de poliţie E. aflându-se în stradă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, nu l-a oprit niciodată şi, mai mult decât atât, se salutau.

La data de 17 februarie 2013 şi KK. a depus un denunţ împotriva agentului de poliţie E. privitor la săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de corupţie, precizând că în luna noiembrie 2011 a început să se ocupe cu achiziţionarea şi comercializarea de combustibil în afara cadrului legal, activitate desfăşurată cu preponderenţă în punctul "EE.", situat la intrarea în localitatea Corneşti, judeţul Dâmboviţa, pe un teren viran la aproximativ 30 metri de DN 1A.

Potrivit susţinerilor din rechizitoriu, denunţătorul a mai arătat că încă de la începutul acestei activităţi, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, inclusiv agentul principal E. au aflat despre activitatea ilegală pe care o desfăşura, motiv pentru care aceşti poliţişti au început să-i pretindă diverse sume de bani sau foloase pentru a nu-i aplica sancţiunile legale care se impuneau .

În concret, strict referitor la agentul principal de poliţie E. a precizat că acesta îi pretindea şi primea suma de 100 RON pe săptămână pentru a nu lua măsurile care se impuneau împotriva sa, privitoare la activităţile infracţionale desfăşurate.

Totodată, a arătat denunţătorul că agentul principal de poliţie E. i-a solicitat să-i presteze diverse activităţi agricole, arat, semănat, discuit, precum şi transportul recoltei din câmp de pe o suprafaţă de 2 ha pe care acesta o deţine, cu titlu gratuit, în condiţiile în care costul acestor prestaţii se ridica la 1.000 RON/ha.

A mai arătat că atunci când s-au dat sume de bani poliţiştilor de la Postul de Poliţie Corneşti, uneori au fost de faţă şi LL., MM. şi NN., precum şi faptul că şoferii PP. - QQ. şi RR. cunoşteau că pot să-i livreze combustibilul denunţătorului fără probleme şi în situaţia în care ar fi fost opriţi în trafic, să le spună poliţiştilor că produsul petrolier este pentru denunţător, asigurându-i că astfel nu vor fi probleme .

S-a reţinut că denunţul este susţinut şi într-o declaraţie dată în 18 februarie 2013 din care reiese faptul că poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, inclusiv agentul principal E., tolerau această activitate de cumpărare şi revânzare de combustibil în afara cadrului legal.

Ulterior, cu ocazia audierii, la 8 martie 2013, KK. a declarat că în perioada anilor 2011 - 2012 le-a dat poliţiştilor de la Postul de Poliţie Corneşti, printre care şi agentului principal de poliţie E., sume de bani şi combustibil, pentru ca în schimb să-l lase să desfăşoare astfel de activităţi.

A arătat că activitatea infracţională o desfăşura la vedere, fără să se ferească, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în sensul că şoferii de cisterne veneau în punctul "EE.", la domiciliul numiţilor MM. şi NN., dar şi la o spălătorie în Bujoreanca, sat al Comunei Corneşti, unde se proceda la livrarea de combustibil.

A precizat KK. că în urma desfăşurării activităţilor infracţionale la vedere, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv E., au început să-i pretindă bani sau combustibil în situaţiile când îi vedeau întâlnindu-se cu şoferii de cisterne, astfel încât ulterior a ajuns să cotizeze cu sume de bani şi combustibil, banii fiind daţi în orice loc, fie pe stradă, fie în centrul comunei, fie la Postul de Poliţie, arătând denunţătorul că "practic acolo unde ne întâlnea, acolo ne taxa".

A mai arătat că banii erau daţi fără niciun fel de măsuri de precauţie, când denunţătorul dădea mâna cu agenţii de poliţie, uneori aceştia din urmă trăgeau maşinile personale sau de serviciu lângă a sa, iar el le dădea banii.

Începând cu anul 2011, înmânarea către agenţii de poliţie a unor sume de bani şi a combustibilului se făcea săptămânal, iar referitor la cuantum, KK. a arătat că dădea pentru el şi fratele său LL., 300 RON/săptămână, fie bani, fie contravaloarea acestora în combustibil, mai precis motorină.

Denunţătorul a precizat că suma de 300 RON/săptămână reprezintă totalul sumelor date către 4 poliţişti, pentru fiecare dând între 50 şi 100 RON săptămânal, astfel încât a apreciat că în perioada 2011 - 2012 E. a primit în total, de la el suma de 2.000 RON, fără a lua în calcul combustibilul.

Totodată a precizat că i-a dat agentului de poliţie E. în perioada de referinţă, aproximativ 100 litri de motorină, pe care o folosea pentru maşina sa proprietate personală.

Cu ocazia audierii i s-au citit denunţătorului o serie de convorbiri telefonice purtate cu agenţii de la Postul de Poliţie Corneşti, printre care şi agentul principal E., acesta arătând că în cadrul acestor discuţii se făcea referire la faptul că dădea bani sau combustibil agenţilor de poliţie.

În acest sens, în concret, denunţătorul a exemplificat o discuţie din 23 septembrie 2011, în cadrul căreia se face referire că îi dă lui E. "ciorbă"- ceea ce în realitate însemna motorină amestecată cu calor.

A mai arătat KK. că au fost situaţii în care l-a trimis pe tatăl său, KK., să-i ducă combustibil lui E. la Postul de Poliţie.

S-a reţinut că denunţătorul a declarat că ştie de la şoferii societăţii PP. de la care achiziţiona kerosen că erau opriţi în trafic de poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti, care îi lăsau să-şi continue deplasarea, invocând, în mod expres, o astfel de situaţie, din 29 iunie 2012, când QQ. a venit să-i livreze motorină, a fost oprit de agentul de poliţie E., după care şoferul inculpat i-a spus că merge cu combustibilul la KK., iar agentul de poliţie l-a lăsat în pace, fără a lua vreo măsură.

Referitor la alte foloase, denunţătorul a arătat că maşinile acestuia, mărcile x erau date spre folosinţă lui E., existând o situaţie când una dintre aceste maşini a stat în folosinţă, gratuit, timp de o săptămână, în perioada 2011 - 2012.

Denunţătorul a mai precizat şi că le-a dus poliţiştilor de la Postul de Poliţie Corneşti combustibil la locul de muncă, inclusiv lui E., în mai multe situaţii.

La data de 17 februarie 2013, LL. a depus, de asemenea, un denunţ, împotriva agenţilor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, inclusiv, împotriva agentului principal E.

În cadrul denunţului, acesta a arătat că începând cu luna noiembrie 2011 a început să se ocupe cu sustragerea de produse petroliere, împreună cu fratele său, KK., în sensul că şoferi de cisterne îşi însuşeau combustibil pe care îl vindeau către denunţător şi fratele acestuia.

A mai susţinut denunţătorul, că despre activităţile infracţionale cunoşteau şi agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa şi că aceştia îi lăsau să desfăşoare astfel de activităţi, în schimbul unor sume de bani, a unor cantităţi de combustibil şi a unor activităţi pe care le prestau cu titlu gratuit în favoarea agenţilor de poliţie .

A mai arătat denunţătorul că ştie de la fratele său, KK., că acesta, în mod frecvent, remitea sume de bani agentului principal de poliţie E., dar şi celorlalţi agenţi de la Postul de Poliţie Corneşti, pentru a-i lăsa să-şi desfăşoare activitatea infracţională.

Cu ocazia audierii în data de 8 martie 2013, denunţătorul LL. a menţinut cele arătate în denunţ, în sensul că fratele său KK. dădea sume de bani, combustibil şi executa diverse lucrări agricole agenţilor de la Postul de Poliţie Corneşti, în schimb aceştia din urmă lăsându-i să-şi desfăşoare activităţile infracţionale.

A precizat, că personal, nu a dat sume de bani agenţilor de poliţie, arătând, însă, că ştie că fratele său dădea sume cuprinse între 50 şi 100 RON agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv, agentului principal E.

A mai precizat denunţătorul, că în perioada de referinţă erau situaţii în care se întâlneau cu agenţii de poliţie menţionaţi după ce terminau activităţile de livrare combustibil în punctul EE. şi că aceştia le făceau semn să-şi vadă de treabă, fratele său KK. spunându-i că trebuie să meargă să le dea sume de bani acestora.

La data de 18 februarie 2013, MM. a depus un denunţ împotriva agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv împotriva lui E., cu privire la săvârşirea de către aceştia a unor infracţiuni de corupţie.

În concret, denunţătorul a susţinut că începând din 2011 şi până în 2012 inclusiv, s-a ocupat cu cumpărarea de combustibil de la şoferi de cisterne şi ulterior, revânzarea acestuia, activitate care a atras încă de la început atenţia agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa.

Urmare acestui fapt a fost abordat de şeful postului de poliţie care i-a dat de înţeles că trebuie să contribuie financiar pentru a mai putea desfăşura astfel de activităţi, pentru ca ulterior, acest lucru să fie solicitat şi de ceilalţi agenţi de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv de către E.

A mai arătat denunţătorul că a început să dea sume de bani şi alte foloase către agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, cărora le-a oferit regulat sume de bani, combustibil şi alte foloase, iar în ceea ce-l priveşte pe E., acesta referindu-se la faptul că-i cultiva cu titlu gratuit o suprafaţă de teren, anual, apreciind contravaloarea foloaselor date agentului de poliţie E. în perioada 2010 - 2012 la 6.000 de RON, reprezentând bani, combustibil şi preţul diverselor servicii.

Totodată, denunţătorul a precizat că era apelat de agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti care-i solicitau astfel de sume de bani sau foloase, telefonic, fie în mod direct, fie îi dădeau de înţeles să-i caute, aceasta însemnând că trebuia să contribuie cu sume de bani, menţionând că cele arătate în denunţ sunt susţinute şi cu ocazia audierii denunţătorului din data de 8 martie 2013.

În concret, denunţătorul a declarat că a desfăşurat activităţi de achiziţionare şi vânzare de combustibil, împreună cu fratele său NN., împreună cu verii săi KK. şi LL. şi că activităţile erau desfăşurate fie în punctul EE., situat la intrarea în comuna Corneşti, fie la domiciliu, atât ziua, cât şi noaptea.

Urmare acestui fapt, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti au început să-i perceapă bani şi combustibil, sugerându-le să le dea astfel de foloase, acestea fiind date de denunţător şi din proprie iniţiativă.

MM. a arătat că a dat bani agenţilor de la Postul de Poliţie Corneşti, nominalizându-i şi printre aceştia aflându-se şi agentul principal de poliţie E.

Totodată, a arătat că le dădea combustibil agenţilor de poliţie, inclusiv lui E., iar banii se dădeau peste tot, pe stradă, la magazin, la Postul de Poliţie, modalitatea fiind aceea că ţineau banii împăturiţi în palmă şi îi înmânau când dădeau mâna cu aceştia.

Sumele erau cuprinse între 50 şi 100 RON, denunţătorul apreciind că i-a dat agentului principal de poliţie E. de 25 ori, astfel de sume, astfel încât, în perioada 2011 - 2012 i-a dat acestui agent de poliţie suma de 1.800 RON.

Totodată, a precizat că le dădea agenţilor de poliţie şi câte 10 - 20 litri de motorină, cel mai des, canistre de 20 litri, pe care poliţiştii le foloseau în maşinile personale şi că uneori, mai rar, îi trimiteau şi la PECO pentru a cumpăra benzină pentru x din dotare.

A precizat, denunţătorul, că în situaţiile în care el sau membri ai familiei sale, treceau cu dubele, nu au fost controlaţi niciodată, deşi aveau în interior recipienţi cu produse petroliere şi poliţiştii ştiau ce transportă.

Din declaraţie a mai rezultat, de asemenea că şoferii de cisternă veneau atât cu cisterna propriu-zisă, cât şi cu capul tractor, fie în punctul "EE.", fie la domiciliul denunţătorului.

Totodată, a arătat că în cursul anului 2012, vărul său, KK. i-a spus că a venit un poliţist nou la postul de poliţie şi că trebuie să se ferească de acesta.

În privinţa livrării de combustibil de către poliţişti, MM. a declarat că era sunat de fratele său NN. sau de vărul său, KK., să pregătească combustibil pentru poliţişti, că făcea acest lucru când i se cerea, iar combustibilul era livrat şi direct la Postul de Poliţie agenţilor din cadrul acestui post, inclusiv agentului principal de poliţie E.

De asemenea, a arătat că le livra poliţiştilor combustibil pentru a-şi efectua concediile, iar în privinţa agentului principal de poliţie E. i-a efectuat şi lucrări agricole cu titlu gratuit.

În rechizitoriu s-a mai reţinut că la data de 17 februarie 2013 a fost depus un denunţ împotriva agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa şi de către NN., care a arătat în cuprinsul acestuia că începând cu anul 2010 a început să se ocupe cu achiziţionarea şi vânzarea de combustibil, împreună cu fratele său MM. şi vărul său, KK. şi observând că este o oportunitate de a face mari sume de bani, au luat decizia că pornească o adevărată afacere în acest domeniu.

În acest sens a fost identificat şi amenajat un loc numit EE., care se afla în apropierea drumului naţional de la care se ajungea pe un drum secundar şi, în timp, localnicii au început să cunoască despre această activitate şi astfel au aflat şi poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti.

Primul contact cu agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti l-a avut KK., care a fost oprit în trafic de şeful Postului de Poliţie Corneşti care i-a cerut bani sau combustibil pentru a-i lăsa să continue activităţile infracţionale.

Denunţătorul a arătat că nu cunoaşte cum s-au stabilit sumele de bani ce trebuiau date poliţiştilor, precizând însă, că s-a ajuns până la 100 RON de cisternă.

A mai declarat că activitatea de cumpărare şi livrare de combustibil o desfăşura împreună cu fratele său MM., dar şi cu verii săi, KK. şi LL. şi că, după ce şeful de post s-a oferit să protejeze activitatea infracţională, atât agentul de poliţie E., cât şi colegii săi, Z. şi SS., datorită fluxului mare de cisterne care ajungeau în zonă, potrivit susţinerilor denunţătorului, agenţii de poliţie făceau propria pândă, respectiv urmăreau când vin cisternele, pentru a le cere sume de bani şi combustibil.

Denunţătorul a precizat expres, că personal, a oferit sume de bani şi combustibil, atât agentului principal de poliţie E., cât şi colegilor săi F., Z. şi SS., apreciind contravaloarea sumelor de bani date în perioada 2010 - 2012 lui E. la valoarea de 6.000 RON, reprezentând, atât bani, cât şi contravaloarea combustibilului livrat.

Denunţătorul a mai declarat că la un moment dat era un flux de 4 - 5 cisterne pe zi şi că erau taxaţi de agenţii de poliţie, atât el, dar mai ales fratele său NN. şi separat, KK. şi LL., precizând că ştie că agenţii de poliţie îi căutau şi la domiciliu pentru a primi sume de bani.

A mai susţinut denunţătorul, că au mai existat situaţii în care agenţii de poliţie îl contactau personal pe el sau pe fratele său MM., pentru a-i cere diferite sume de bani sau se prezentau la domiciliu pentru a solicita "taxa de protecţie".

Denunţătorul a mai relatat că şeful Postului de Poliţie F. i-a transmis lui KK. să se ferească de noul poliţist angajat la post şi să se prefacă că nu-i cunosc atunci când este şi acesta de faţă.

Denunţul formulat de NN. a fost menţinut şi cu ocazia audierii din data de 18 februarie 2013.

S-a arătat că există denunţuri care se coroborează cu declaraţiile tuturor persoanelor care se ocupau în localitatea Corneşti, judeţul Dâmboviţa cu achiziţionarea şi revânzarea de combustibil, în sensul că poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa nu erau străini de această activitate şi mai mult decât atât, o sprijineau în mod efectiv primind foloase materiale pentru a nu întocmi niciun fel de documente în vederea stopării acestui fenomen, care prin amploare s-a extins pe raza mai multor judeţe.

S-a precizat că denunţurile coroborate cu declaraţiile arătate nu sunt singurele probe care formează convingerea că faptele s-au derulat în modalitatea arătată, fiind audiaţi şoferii care aprovizionau cu combustibil pe denunţători şi care cunoşteau implicarea poliţiştilor în această activitate.

Astfel, la data de 17 februarie 2013, fiind audiat TT., şofer la SC PP. SRL, acesta a recunoscut că în perioada 2011 - 2012, alături de colegii săi i-a livrat combustibil lui KK. şi celor care îl sprijineau pe acesta, arătând în mod expres că: "după modul cum se desfăşurau aceste activităţi de vânzare a combustibilului de către colegii mei lui KK., în sensul că nu-şi făceau probleme că puteau fi surprinşi în momentul livrărilor de combustibil am înţeles că acesta din urmă avea relaţii cu organele de poliţie în zona unde se făceau aceste vânzări".

Mai mult decât atât, şi RR., de asemenea, şofer la PP., a recunoscut cu ocazia audierii din 17 februarie 2013 că i-a livrat combustibil lui KK., cât şi faptul că "ştiam de la UU. că, în situaţia în are pe drumul către el aş fi fost oprit de vreun echipaj de poliţie, să îl sunăm pe el pentru a nu avea probleme, înţeleg din aceasta că numitul UU. avea relaţii în rândul poliţiştilor din zonă. Eu personal nu cunosc după nume niciunul din poliţiştii din zonă dar un coleg al meu pe nume QQ. mi-a povestit că odată a fost oprit de un echipaj de poliţie la Corneşti, că l-a sunat pe UU. şi, după ce acesta i-a comunicat numele poliţistului, spunându-i să i se adreseze pe nume, a fost lăsat să plece. Tot din această discuţie am înţeles că poliţistul ştia numerele de la maşinile noastre şi chiar l-a întrebat pe QQ. cum mai merge treaba în zonă".

În vederea lămuririi acestei situaţii a fost audiat şi QQ., care a declarat că KK. i-a spus încă de la începutul livrărilor de combustibil să îi sune în situaţiile în care este oprit în trafic de poliţişti pe raza localităţii Corneşti, judeţul Dâmboviţa sau să se folosească de numele său în faţa acestor poliţişti, înţelegând astfel că KK. se afla în relaţii foarte bune cu aceşti poliţişti.

În concret, QQ. a declarat că la sfârşitul lunii iunie 2012 a fost oprit în trafic de agentul principal de poliţie E., în condiţiile în care era cu capul tractor, fără vreun document care să justifice prezenţa în zonă şi tocmai livrase kerosen lui KK.

Imediat şoferul a luat legătura telefonic cu KK. care l-a învăţat să se adreseze poliţistului pe numele mic şi să-i spună că "vine de la UU.", lucru pe care QQ. l-a făcut, iar agentul de poliţie l-a lăsat să plece, fără a-i solicita vreun act, ba chiar l-a întrebat "dacă mai merge treaba".

A mai declarat QQ. că era de notorietate în rândul şoferilor de la S.C PP. care îl alimentau cu combustibil pe KK., că acesta era în relaţii strânse cu poliţiştii din comună şi se bucura de protecţia acestora.

S-a reţinut că aceste probe testimoniale se coroborează şi cu interceptări ale convorbirilor telefonice strict pe momentul descris de QQ., interceptări care vin să întregească materialul probator, în sensul că agentul de poliţie E. l-a oprit, într-adevăr, în trafic pe QQ. pe raza comunei Corneşti, judeţul Dâmboviţa şi l-a lăsat să plece, în condiţiile în care a aflat că dusese kerosen lui KK.

Astfel, la 29 iunie 2012 - ora 1735, QQ. a luat legătura cu KK. şi l-a întrebat ce să facă, întrucât i-a făcut poliţia semn să oprească, iar KK. i-a răspuns că nu este nicio problemă, să stea liniştit.

Din convorbire a rezultat că QQ. l-a întrebat pe KK. dacă este bine să-i spună poliţistului că vine de la Ploieşti (de unde în fapt se alimenta cu kerosen), KK. replicându-i că nu este bine să facă acest lucru şi dându-i de înţeles că problema se va rezolva în altă modalitate, fiind redate în acest sens aspecte din această convorbire telefonică purtată la 29 iunie 2012.

La ora 1736 a avut loc o nouă discuţie între aceleaşi persoane şi în cadrul acestei discuţii KK. spunându-i şoferului că poliţistul care l-a oprit în trafic este agentul principal de poliţie E., comunicându-i şoferului prenumele acestuia, pe fundal auzindu-se când şoferul l-a salutat pe poliţist, după care discuţia continuă cu KK. şi QQ. îi confirmă faptul că s-a rezolvat, că i-a văzut numărul şi l-a lăsat în pace, fiind redate aspecte din această convorbire telefonică purtată la data de 29 iunie 2012.

S-a arătat că această lipsă de reacţie a agentului de poliţie E. a determinat, în mod direct continuarea activităţii infracţionale desfăşurate în acea noapte, întrucât QQ. - la ora 1730 a luat legătura telefonic cu colegul său VV., căruia i-a spus că l-a oprit poliţia, dar că nu este nicio problemă şi în cazul în care îl opreşte şi pe el, să spună că merge la KK.

De asemenea, QQ. i-a comunicat colegului său că l-a oprit poliţia, după care i-a văzut numărul de la maşină şi l-a sfătuit pe colegul său să-l salute pe poliţist când trece pe lângă el.

S-a precizat că VV. a confirmat prin declaraţiile sale conţinutul discuţiei telefonice avută cu QQ., în sensul că acesta i-a spus că a fost oprit de poliţie în comuna Corneşti, dar nu a avut probleme, întrucât a spus poliţiştilor că merge la KK., cât şi faptul că în acea zi i-a livrat 350 litri de kerosen lui KK., fiind redate în acest sens aspecte din această convorbire telefonică purtată la data de 29 iunie 2012.

Ulterior, la ora 1758, QQ. a luat legătura cu RR., căruia i-a spus despre faptul că l-a oprit un agent de poliţie, descriindu-i cum s-au petrecut faptele, în sensul că i-a făcut semn să oprească, nu a oprit, agentul de poliţie a pornit cu autospeciala din dotare cu semnalele luminoase în funcţiune după el, iar că între timp a luat legătura telefonic cu KK. şi acesta i-a spus că nu era nicio problemă, să stea liniştit.

S-a arătat că deosebit de important a fost şi faptul că QQ. i-a comunicat colegului său că l-a întrebat agentul de poliţie cum mai merge cu livrarea de combustibil, QQ. răspunzându-i că este bine şi i-a zis poliţistului pe numele mic, aşa cum îl învăţase inculpatul KK., iar acesta l-a lăsat să plece, din discuţiile telefonice purtate rezultând fără putinţă de tăgadă că la acea dată s-au realizat livrări de combustibil către KK., fiind redate aspecte din această convorbire telefonică purtată la data de 29 iunie 2012.

S-a menţionat şi faptul că un alt furnizor de combustibil, respectiv OO. - şofer la G. a declarat că a fost asigurat de inculpatul A. că poate intra fără probleme în punctul "EE.", deoarece beneficiază de protecţia poliţiştilor din comună şi că nu se va întâmpla nimic dacă va fi prins vreodată în flagrant.

A mai precizat OO. că a fost oprit în trafic de mai multe ori de poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti, printre care şi de inculpatul E., însă niciodată nu i s-au întocmit documente pentru neregulile constatate şi că urmare acestui fapt a fost invitat de inculpatul A. să-l cunoască pe agentul principal de poliţie E. "pentru a nu mai fi tras pe dreapta", însă conducătorul auto a refuzat să participe la această întâlnire, potrivit propriei declaraţii.

Şi BB. a confirmat în declaraţia din data de 18 ianuarie 2013 că îl sprijinea pe A. în activităţile infracţionale şi că la un moment dat, în timp ce se întorceau din punctul "EE." cu produs petrolier către locuinţa inculpatului A., l-a văzut pe agentul principal de poliţie E. care i-a făcut semn din mână, semn pe care l-a perceput în sensul că poate să-şi continue activităţile pe care le desfăşoară.

S-a arătat că activitatea infracţională a agentului de poliţie E. este probată şi prin declaraţia colegului său, agentul de poliţie WW., care a constatat în mod nemijlocit aceleaşi aspecte pe care le-a prezentat anterior privitoare la protejarea de către acest agent de poliţie a activităţilor infracţionale privitoare la achiziţionarea şi revânzarea de combustibil.

Astfel, WW. a fost audiat la data de 17 februarie 2013, dată la care avea o vechime de aproximativ 2 ani în cadrul Postului de Poliţie Corneşti, acesta declarând că după ce a fost repartizat la acest post de poliţie, a constatat că se întâmplă lucruri care nu sunt în regulă, în sensul că mai multe persoane care locuiesc pe raza comunei se ocupă cu sustragerea şi comercializarea de combustibil, activitate care era tolerată de colegii săi poliţişti.

Agentul de poliţie WW. a mai precizat şi că ştia că se ocupă cu astfel de activităţi A. şi cei doi copii ai săi, B. şi C. zis "XX.", KK., LL., MM. şi NN. zis "YY.", procurorul remarcând că deşi acest agent de poliţie se afla doar de doi ani la acest post a avut posibilitatea să constate care sunt toate persoanele implicate în aceste activităţi infracţionale, ceea ce întăreşte convingerea că şi colegii lui, cu mai multă experienţă au avut posibilitatea să constate aceleaşi aspecte.

A precizat, de asemenea, agentul de poliţie WW. că persoanele enumerate primeau combustibil de la şoferii G. şi din cisterne, care aveau în componenţa numărului de înmatriculare literele "x", după care comercializau acest produs.

Totodată, a arătat şi că aceşti şoferi livrau combustibilul în zonele indicate în rechizitoriu, respectiv, punctul "EE.", situat la intrarea în comuna Corneşti, la domiciliul familiei II. şi la domiciliul fraţilor ZZ.

Mai mult decât atât, a declarat că de la domiciliul inculpatului A. se livra combustibil către cumpărători, agentul de poliţie WW. arătând şi că, activitatea de tolerare a acestei activităţi era asigurată de agentul de poliţie E., dar şi de colegii săi, agenţii de poliţie Z. şi SS., în sensul că au fost situaţii, când a fost în patrulă cu aceştia, au văzut capetele tractor oprite în curtea fraţilor ZZ., de regulă pe timp de noapte, acest lucru întâmplându-se săptămânal, fără a fi întocmite nici un fel de documente de constatare în acest sens.

S-a arătat că această pasivitate a agentului de poliţie E. şi a colegilor săi Z. şi SS. nu a fost gratuită, în sensul că din declaraţia aceluiaşi agent de poliţie WW. a rezultat că în timp şi-a dat seama că numiţii A., KK., LL., MM. şi NN. veneau la Postul de Poliţie, se întâlneau cu colegii săi E. şi Z. săptămânal, atunci când agentul de poliţie WW. era de serviciu cu ei, după care agentul de poliţie E. băga combustibil în recipienţi din plastic în rezervorul maşinii sale personale, x seria x, iar Z., la rândul său, introducea acelaşi combustibil în x proprietate personală, de culoare roşie.

A precizat agentul de poliţe WW. că persoanele enumerate nu veneau toate odată la Postul de Poliţie, ci pe rând, şi că de fiecare dată, colegii săi E. şi Z. alimentau aproximativ 20 litri de combustibil, livrat de aceste persoane, lucru care se întâmpla săptămânal, de 3 - 4 ori, atât agentul de poliţie E., cât şi agentul de poliţie Z., fiind ajutaţi de colegul lor, WW. să transfere combustibilul.

Agentul de poliţie WW. a mai precizat că în condiţiile date, colegii săi nu mai puteau să-şi execute atribuţiunile de serviciu, adică să-i prindă pe cei care desfăşurau astfel de activităţi.

Tot din declaraţia agentului de poliţie WW. a reieşit şi faptul că localitatea Corneşti era frecvent tranzitată de autocisterne care transportau combustibilul cu care erau alimentaţi A., KK., MM. şi NN., lucru pe care l-a observat în timp ce se afla în patrulare cu colegii săi E., Z. şi SS.

S-a arătat că după ce lucrătorii Postului de Poliţie Corneşti au fost avertizaţi de posibilitatea tragerii la răspundere penală în legătură cu neluarea măsurilor privitoare la acest comerţ de combustibil, avertizarea transmisă de şefii ierarhici, începând cu septembrie 2012 au început să oprească în trafic cisternele şi să întocmească procese-verbale şoferilor în care le puneau în vedere să nu mai oprească pe raza localităţii Corneşti şi să nu mai comercializeze produsele pe care le transportau.

Ulterior acestor activităţi întreprinse, la Postul de Poliţie se prezentau membrii familiilor II., AAA. şi ZZ., din declaraţia agentului de poliţie WW. rezultând că prezenţa acestora la post se justifica prin aceea că nu se luaseră măsuri faţă de conducătorii de cisterne.

A mai precizat agentul de poliţie WW. că în situaţiile în care A. şi ceilalţi se întâlneau cu colegii săi, agenţii de poliţie E. şi Z., în cursul aceleiaşi zile, aceştia îşi alimentau maşinile cu combustibilul adus de persoanele implicate în aceste activităţi.

De asemenea, agentul de poliţie WW. a confirmat susţinerile sale, în sensul că agentul de poliţie E. oprea şoferii PP. şi nu lua măsuri împotriva acestora, personal constatând de două ori astfel de situaţii.

Referitor la E. a mai declarat agentul de poliţie WW. că acesta primea combustibil de la inculpatul A., inclusiv pentru maşina din dotare, existând şi o situaţie în care A. i-a arătat suma de 20 RON cu care achiziţiona combustibil.

Privitor la investigatorul sub acoperire, agentul de poliţie WW. a precizat că a aflat de la colegul său SS., că acesta ar fi întreprins unele demersuri şi a aflat din "sursă sigură" că noul angajat la Postul de Poliţie este "sută la sută investigator sub acoperire", lucru de care i-a informat pe colegii săi de la post, dar şi pe cei de la Poliţia Municipiului Târgovişte, urmare acestui fapt şeful de post F. programându-l în special în schimbul III, în schimb de noapte pentru desfăşurarea activităţii.

Mai reţine procurorul din declaraţia agentului de poliţie WW. că şi după ce au aflat despre acest investigator sub acoperire, inculpatul A. a continuat să vină la Postul de Poliţie, unde purta discuţii cu E. şi Z., ferindu-se de colegul lor, agentul de poliţie WW.

Totodată, agentul de poliţie WW. a declarat că a fost cu maşina din dotare în vederea unei verificări metrologice, ocazie cu care a aflat de la un angajat de la service-ul care asigură mentenanţa, că autovehiculul ar fi dotat cu aparatură de înregistrare, lucru de care i-a informat şi pe colegii săi.

În acest sens, s-a apreciat că interceptările convorbirilor telefonice întregesc materialul probator, din acestea rezultând în mod inevitabil că agentul principal de poliţie E. primea combustibil de la inculpaţi, aşa cum rezultă din denunţuri şi declaraţii, fiind redate aspecte din convorbirile telefonice din care rezultă faptul că agentul principal de poliţie E. primea cantităţi de combustibil de la inculpaţii şi învinuiţii din prezenta cauză, purtată la data de 17 august 2011 de agentul principal de poliţie E., care l-a sunat pe KK. şi l-a întrebat dacă poate să-i dea combustibil, folosind un limbaj codificat şi motivându-i că la rândul său are o datorie.

La ora 175 - agentul principal de poliţie E. a luat legătura telefonic de această dată cu MM., în cadrul convorbirii, spunându-i că are o datorie de 50 RON la o altă persoană, trimiţându-l să achite datoria în locul său.

La ora 1835, cei doi au discutat din nou la telefon, MM. asigurându-l că a dat banii datoraţi de agentul de poliţie, fiind redate aspecte din convorbirea telefonică menţionată.

La data de 8 septembrie 2011 - ora 1625, agentul principal de poliţie E. a purtat o discuţie telefonică cu KK., despre efectuarea unor lucrări agricole pentru ca în două convorbiri ulterioare - la 1626 şi 1630, agentul de poliţie solicitându-i să se vadă urgent, făcând precizarea că ştie din depoziţiile lui KK. că aceasta era modalitatea prin care agenţii de poliţie solicitau întâlniri pentru obţinerea de sume de bani sau combustibil ori alte foloase, fiind redate aspecte din cele 3 convorbiri telefonice, respectiv: la data de 9 septembrie 2011 - ora 1444 agentul principal de poliţie E. a purtat o discuţie telefonică cu MM., în cadrul căreia îi cere numărul de telefon al lui NN.; la data de 12 septembrie 2011 - ora 1843, agentul principal de poliţie E. a luat legătura telefonic cu KK. pe care l-a întrebat când îl poate găsi pe fiul său, KK., pentru ca la ora 1930 să-l sune din nou pe KK., în acelaşi scop, fiind redate aspecte din aceste convorbiri telefonice.

La 13 septembrie 2011 - ora 1932, agentul principal de poliţie E. a luat din nou legătura telefonic cu KK., însă a răspuns o persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind vărul acestuia, iar agentul principal de poliţie i-a cerut combustibil, iar interlocutorul răspunzând că-i va da în ziua următoare.

Astfel, la data de 23 septembrie 2011 - ora 1144, agentul principal de poliţie E. a purtat o discuţie telefonică cu KK. în care i-a solicitat, într-un limbaj codificat, să-i livreze combustibil, în cadrul convorbirii, cei doi stabilind să se audă ulterior, fiind redate aspecte din convorbirea telefonică menţionată.

S-a arătat că din probele administrate în cauză a rezultat că agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa au fost sfătuiţi de superiorii acestora din cadrul I.P.J Dâmboviţa să manifeste atenţie sporită în ceea ce priveşte săvârşirea acestui gen de infracţiuni, mai mult decât atât, existând date şi indicii că i s-a sugerat faptul că există posibilitatea să fie prinşi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie dacă colaborează cu cei implicaţi în astfel de activităţi.

De altfel, un prim semnal pe care l-a primit în acest sens a fost acela că la data de 25 ianuarie 2012 s-a solicitat un listing al convorbirilor telefonice purtate de persoanele suspecte de săvârşirea acestor infracţiuni, în fapt inculpaţii din cauză, ocazie cu care s-a probat existenţa unui număr impresionant de convorbiri telefonice purtate între inculpaţi, pe de o parte, şi agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, pe de altă parte.

Astfel, din declaraţiile denunţătorilor a rezultat că începând cu luna aprilie 2012 l-i s-a atras atenţia de către agenţii de poliţie asupra faptului că nu este bine să mai ia legătura la vedere, cât şi despre faptul că noul coleg de la Postul de Poliţie Corneşti, în fapt investigatorul sub acoperire, este o persoană de care trebuie să se ferească.

Acest lucru a determinat luarea unor măsuri sporite de siguranţă de către cei implicaţi în aceste fapte, însă amploarea activităţii infracţionale a determinat continuarea activităţilor pe linia cumpărării şi revânzării de combustibil.

Această atenţionare a agenţilor de poliţie efectuată într-o aparenţă de legalitate în scopul prevenirii unor activităţi infracţionale în rândul lucrătorilor de poliţie a determinat formarea convingerii acestora că există o cauză penală în desfăşurare, lucru demonstrat prin aceea că aproximativ din luna aprilie 2012 agenţii de poliţie au încetat aproape cu desăvârşire să mai ia legătura telefonic cu persoanele în cauză, situaţie aflată în contradicţie flagrantă cu perioada anterioară lunii aprilie 2012.

Toate aceste stări de fapt au determinat ca acele convorbiri relevante pentru cauză să fie realizate cu preponderenţă în cursul anului 2011 şi începutul anului 2012.

În rechizitoriu s-a mai arătat că în anul 2012 s-a solicitat instanţei competente autorizarea obţinerii listingului convorbirilor telefonice purtate de persoane pe atunci suspecte de săvârşirea faptelor, actualii inculpaţi şi învinuiţi în dosar, din analiza listingurilor obţinute rezultând că agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa, în perioada 27 ianuarie 2012 - 25 aprilie 2012 au purtat numeroase convorbiri telefonice cu inculpaţii şi învinuiţii, în acest sens observându-se că agentul principal de poliţie E. a purtat 13 convorbiri cu inculpatul A. şi 14 convorbiri cu MM.

În acelaşi sens, s-a menţionat că din procesul-verbal din data de 11 septembrie 2012, întocmit de investigatorul sub acoperire BBB., rezultă că agentul principal E. a afirmat în prezenţa acestuia şi a celorlalţi lucrători de poliţe, respectiv SS. şi F., că a aflat din surse proprii despre faptul că există în desfăşurare două dosare penale ce au ca obiect infracţiunile de corupţie comise de lucrători ai Postului de Poliţie Corneşti şi că, de asemenea, există o acţiune de monitorizare a Direcţiei Generale Anticorupţie, de aproximativ un an.

Tot din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire a rezultat că agentul principal de poliţie E. i-a spus că nu mai vorbeşte despre "combinaţii" de pe postul telefonic, convorbirile fiind purtate printr-o adresă de e-mail.

În acelaşi sens, a fost indicată convorbirea telefonică purtată la 9 septembrie 2012 - ora 1517, de agentul principal de poliţie E. cu şeful Postului de Poliţie - F., din care a rezultat că aceştia discutau despre o agresiune care a avut loc în cursul zilei anterioare când de serviciu a fost SS. şi în cadrul acestei discuţii, agentul şef de poliţie F. se referea la investigatorul sub acoperire care a fost şi el de serviciu cu SS., folosind în legătură cu acesta titulatura "supraveghetorul", confirmând astfel că aveau date cu privire la faptul că a fost introdus în cauză un investigator sub acoperire, în acest sens fiind redată convorbirea telefonică arătată.

De asemenea, din procesul-verbal din 2 august 2012 întocmit de acelaşi investigator sub acoperire a rezultat că într-o discuţie pe care a avut-o cu agentul principal de poliţie E., căruia i-a spus că este interesat să achiziţioneze combustibil, acesta din urmă i-a răspuns că are surse în acest sens, dar acestea "comercializează numai combustibil contrafăcut".

Cu privire la activitatea infracţională a agentului şef principal de poliţie F. s-a reţinut în rechizitoriu că acesta s-a implicat în mod efectiv, în primirea de sume de bani şi produse petroliere, dar şi în obţinerea unor diverse servicii cu titlu gratuit, de la A., C., B., KK., LL., MM., NN.

La data de 19 februarie 2013, A. a depus un denunţ împotriva agentului principal de poliţie F. în care sesizează săvârşirea de către acesta a unor infracţiuni de corupţie, constând în primirea de bani şi alte foloase în schimbul asigurării protecţiei şi neluării măsurilor legale pentru depistarea activităţilor infracţionale desfăşurate de către denunţător prin achiziţionarea şi comercializarea de produse petroliere.

De asemenea, tot la aceeaşi dată, respectiv 19 februarie 2013, denunţuri cu caracter similar au fost depuse de KK., LL., MM. şi NN.

În concret, în ceea ce priveşte pe F., inculpatul A. a sesizat că acesta se ocupă cu activităţi de achiziţionare şi revânzare de combustibil în afara cadrului legal, activităţi desfăşurate în special pe raza comunei Corneşti, judeţul Dâmboviţa în punctul "EE.", dar şi la domiciliu, precum şi pe raza judeţului Prahova.

A mai arătat A., că toţi poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa, inclusiv agentul principal de poliţie F. cunoşteau faptul, că atât el, cât şi membrii familiei sale, se ocupă cu activităţi ilegale de comercializare de combustibil.

Denunţătorul a precizat că atât la solicitarea agentului şef principal de poliţie F., dar şi din proprie iniţiativă, i-a remis acestuia cantităţi de combustibil în schimbul neluării măsurilor legale împotriva sa.

A mai precizat, denunţătorul, că erau situaţii în care îl încunoştinţa pe F. despre situaţiile în care urmează să desfăşoare activităţi de cumpărare şi comercializare de combustibil, tocmai pentru a se asigura de sprijinul acestuia.

A arătat, denunţătorul, că la diferite intervale de timp îi oferea agentului şef principal de poliţie F., contravaloarea a două canistre de carburanţi, respectiv, suma de 200 RON, acesta din urmă, motivând că nu are nevoie de combustibil, lucru care se întâmpla aproximativ o dată pe lună.

Totodată, a mai arătat, că spre finalul perioadei în care agentul şef principal F. a îndeplinit funcţia de şef de post, i-a transmis denunţătorului că are probleme şi că i s-ar fi atras atenţia de către superiori, fiindu-i pus în vedere să nu mai comită ilegalităţi, pentru că se vor lua măsuri împotriva sa.

Urmare acestui fapt, F. s-a dus, potrivit susţinerilor denunţătorului, la mai mulţi şoferi de pe raza comunei Corneşti, angajaţi la G., cărora le-a cerut să nu mai oprească în "EE.", precizând că cele arătate în denunţ sunt menţinute şi cu ocazia unei declaraţii date la data de 1 martie 2013.

Denunţătorul a detaliat faptul că activităţile de cumpărare şi revânzare de combustibil le desfăşura la vedere, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în punctul "EE.", situat într-o zonă de câmp, la intrarea în comuna Corneşti dinspre Ploieşti, pe partea stângă, dar şi la domiciliul său, situat tot în comuna Corneşti, judeţul Dâmboviţa, arătând că niciodată agentul şef de poliţie F. nu l-a sancţionat în niciun fel, în legătură cu activităţile desfăşurate.

În vederea desfăşurării activităţilor infracţionale, denunţătorul A. a stabilit împreună cu agentul şef principal de poliţie F., să-i dea o cotă de 20 litri combustibil, motorină sau benzină, săptămânal, pentru a folosi combustibilul pentru maşina personală.

Cantităţile de combustibil erau în unele situaţii compensate cu sume de bani care erau date agentului şef principal de poliţie F., în acelaşi scop.

Referitor la perioada de timp în care denunţătorul a desfăşurat activităţi de mituire a agentului şef de poliţie F., A. a arătat că acest lucru s-a întâmplat în cursul anilor 2011 - 2012 şi că începând cu luna aprilie 2012, acesta i-a atras atenţia că şefii i-au spus "să se potolească," astfel încât a încetat să mai primească combustibil.

Cu toate acestea, agentul principal şef de poliţie F. a continuat să-l protejeze, în sensul că nu-i întocmea niciun fel de documente privitoare la activităţile desfăşurate şi continua să primească combustibil, însă ocazional şi nu ca o cotă săptămânală, cu caracter de regularitate.

Referitor la cuantumul sumelor de bani date agentului şef principal de poliţie F., în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2012, denunţătorul a apreciat-o la 250 RON/lună şi 4.000 RON în total, această sumă reprezentând contravaloarea totală a combustibilului livrat agentului de poliţie menţionat.

S-a precizat că este de menţionat că suma totală de 4.000 RON este reprezentată, aşadar, atât de combustibilul la care denunţătorul a calculat echivalentul în bani, dar şi sume de bani date efectiv, menţionându-se că după aprilie 2012, denunţătorul i-a dat agentului şef principal de poliţie F., cantitatea de 30 - 40 litri de combustibil cu ocazia petrecerii organizată la nunta sa.

În concret, inculpatul A. a detaliat faptul că la 8 martie 2012 l-a trimis pe fiul său, inculpatul B. să-i ducă o canistră de combustibil de 20 litri agentului principal de poliţie F.

Cu ocazia audierii i s-au prezentat denunţătorului o serie de convorbiri telefonice, printre care şi convorbirea din 8 martie 2012, pe care a avut-o cu agentul principal F., acesta precizând că este vorba de o livrare de combustibil efectuată de către acest agent de poliţie şi în care a folosit termenul "una d-aia albă"- pentru a desemna un recipient de 20 litri de motorină.

S-a reţinut că denunţul şi declaraţiile inculpatului A. se coroborează cu declaraţiile fiului acestuia, B.

Aspectele privitoare la primirea de combustibil de către agentul şef principal de poliţie F. sunt confirmate şi de către inculpatul C. care, într-o declaraţie din 27 martie 2013, a precizat că dădea combustibil agentului şef principal de poliţie F., cu care tatăl său era în relaţii de prietenie şi că în nenumărate situaţii, în cursul anului 2012, i-a livrat combustibil agentului şef principal de poliţie F., fiind trimis de tatăl său, lucru care s-a întâmplat şi în 2011, mai des decât în anul 2012, fiind trimis tot de tatăl său.

Cu privire la desfăşurarea activităţilor infracţionale pe raza localităţii Corneşti, judeţul Dâmboviţa, B. a arătat că în cursul anilor 2011 - 2012, au fost situaţii în care s-a aflat la volan, încărcat cu produs petrolier sau cu recipienţi destinaţi a fi încărcaţi cu produs petrolier, iar agentul şef principal de poliţie F. se afla în stradă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, însă nu l-a oprit niciodată, chiar mai mult decât atât se salutau.

B. a confirmat, totodată, că începând cu anul 2012, în decursul anului poliţiştii au început să-şi schimbe atitudinea faţă de ei, în sensul că au început să primească mai rar combustibil, nu ca şi o cotă permanentă, acest lucru fiind datorat faptului că au aflat de existenţa unei cauze penale care îi privea.

La data de 17 februarie 2013, KK. a depus un denunţ împotriva agentului şef principal de poliţie F. privitor la săvârşirea de către acesta a unor infracţiuni de corupţie, arătând că din luna noiembrie 2011 a început să se ocupe cu achiziţionarea şi comercializarea de combustibil în afara cadrului legal, activitate desfăşurată cu preponderenţă în punctul "EE.", situat la intrarea în localitatea Corneşti, judeţul Dâmboviţa, pe un teren viran la aproximativ 30 metri de DN 1A.

A arătat denunţătorul că încă de la începutul acestei activităţi, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, inclusiv agentul şef principal de poliţie F. au aflat despre activitatea sa ilegală pe care o desfăşura, motiv pentru care aceşti poliţişti au început să-i pretindă diverse sume de bani sau foloase, pentru a nu-i aplica sancţiunile legale care se impuneau.

În concret, strict referitor la agentul şef principal de poliţie F. denunţătorul a precizat că acesta îi pretindea şi primea suma de 100 RON de două ori pe săptămână, iar o dată la două săptămâni îi pretindea şi primea o canistră de 20 litri de motorină, pentru a nu lua măsurile care se impuneau împotriva sa, privitoare la activităţile infracţionale desfăşurate, precizând că sumele de bani le dădea personal.

A mai arătat denunţătorul că atunci când s-au dat sume de bani poliţiştilor de la Postul de Poliţie Corneşti, uneori au fost de faţă şi LL., MM., NN., precum şi faptul că şoferii PP., QQ. şi RR. cunoşteau că pot să-i livreze combustibilul denunţătorului fără probleme şi în situaţia în care ar fi fost opriţi în trafic, să le spună poliţiştilor că produsul petrolier este pentru denunţător, asigurându-i că astfel nu vor fi probleme.

A menţionat denunţătorul că de la începutul desfăşurării acestor activităţi ilegale şi până la data audierii, agentul şef principal de poliţie F. nu i-a aplicat nicio sancţiune contravenţională şi nici nu a luat altă măsură legală care se impunea împotriva sa, menţionând expres faptul că în schimbul sumelor de bani şi foloaselor oferite, agentul şef principal de poliţie F. îi permitea să-şi desfăşoare activitatea de comercializare a motorinei "în linişte".

Denunţul este susţinut şi într-o declaraţie dată în 18 februarie 2013, din care reiese faptul că poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, inclusiv agentul şef principal de poliţie F., tolerau această activitate de cumpărare şi revânzare de combustibil în afara cadrului legal.

Ulterior, cu ocazia audierii la 8 martie 2013, denunţătorul KK. a declarat că în perioada anilor 2011 - 2012 le-a dat poliţiştilor de la Postul de Poliţie Corneşti, printre care agentul şef principal de poliţie F., sume de bani şi combustibil, pentru ca în schimb să-l lase să desfăşoare astfel de activităţi.

A arătat că activitatea infracţională o desfăşura la vedere, fără să se ferească, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în sensul că şoferii de cisterne veneau în punctul "EE.", la domiciliul inculpaţilor MM. şi NN., dar şi la o spălătorie în Bujoreanca, sat al comunei Corneşti, unde se proceda la livrarea de combustibil.

A precizat inculpatul KK. că în urma desfăşurării activităţilor infracţionale la vedere, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv agentul şef principal de poliţie F., au început să-i pretindă bani sau combustibil în situaţiile când îi vedeau întâlnindu-se cu şoferii de cisterne, astfel încât, ulterior a ajuns să cotizeze cu sume de bani şi combustibil.

Mai mult decât atât, denunţătorul a precizat că agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti le spuneau că ei cumpără, nu fură combustibil şi că astfel de activităţi se desfăşoară în toată ţara.

Banii erau daţi în orice loc, fie pe stradă, fie în centrul comunei, fie la Postul de Poliţie, arătând denunţătorul că "practic acolo unde ne întâlnea, acolo ne taxa".

Banii erau daţi fără niciun fel de măsuri de precauţie, când denunţătorul dădea mâna cu agenţii de poliţie, uneori aceştia din urmă trăgeau maşinile personale sau de serviciu lângă cea a denunţătorului, iar acesta le dădea bani.

Începând cu anul 2011, înmânarea către agenţii de poliţie a unor sume de bani şi a combustibilului se făcea săptămânal, iar referitor la cuantum, KK. a arătat că dădea pentru el şi fratele său LL., 300 RON/săptămână, fie bani, fie contravaloarea acestei sume în combustibil, mai precis motorină.

Denunţătorul a precizat că suma de 300 RON/săptămână reprezintă totalul sumelor date către cei 4 poliţişti (E., Z., F. şi SS.), pentru fiecare dând între 50 şi 100 RON săptămânal, astfel încât a apreciat în perioada 2011 - 2012, totalul sumei primite de F. ca fiind de 2.000 RON, fără combustibil.

Totodată a precizat că i-a dat agentului de poliţie F. în perioada de referinţă, aproximativ 100 litri de motorină pe care o folosea pentru maşina sa proprietate personală.

Denunţătorul a precizat expres, că rata săptămânală o avea la E., Z. şi F., iar în ceea ce priveşte pe SS. i-a dat mai puţin, lucru cu caracter de regularitate.

În rechizitoriu s-a precizat că la momentul audierii i s-au prezentat denunţătorului o serie de convorbiri telefonice purtate cu agenţii de la Postul de Poliţie Corneşti, printre care şi cea cu agentul şef principal de poliţie F., denunţătorul arătând că în cadrul acestor discuţii se făcea referire la faptul că dădea bani sau combustibil agenţilor de poliţie.

În concret, denunţătorul KK. a exemplificat o discuţie telefonică purtată cu agentul şef principal de poliţie F. în care i-a transmis acestuia că CCC. a plătit sumele datorate cu caracter de periodicitate, arătând că în această convorbire a folosit termenul "ratele"- pentru a desemna sumele de bani date cu caracter de periodicitate.

A mai arătat denunţătorul că dădea bani agentului şef principal F., răscumpărându-i combustibil pe care îl primea de la A., precizând astfel, că în discuţia din 20 septembrie 2011 pe care a avut-o cu F. şi în care i-a spus că merge la el, s-a referit la faptul că trebuia să-i ia combustibilul dat lui F. şi A., arătând că a fost direcţionat de unde să ia recipienţii necesari transportării acestui produs.

O altă situaţie concretă reliefată în denunţ a fost cea referitoare la o convorbire telefonică avută cu agentul şef principial F. la data de 7 septembrie 2011, în cadrul căreia, acesta din urmă, l-a chemat să se achite de sumele de bani date cu caracter de regularitate, folosind formularea de a veni în echipă completă, fără accidentaţi, adică dându-i de înţeles că trebuie să achite sumele de bani datorate, atât de el cât şi de fratele său, cât şi de fraţii ZZ., în schimbul protecţiei acordate.

A arătat denunţătorul, că nu a fost de acord cu cererea agentului principal de poliţie, iar cu acea ocazie a plătit doar sumele datorate de el şi de fratele său LL., dar şi că în discuţia din 9 martie 2012 în care se face referire la faptul că denunţătorul l-a trimis pe fratele său LL. să-i dea un "bulion" lui F., acest termen însemna de fapt "milion"- adică 100 RON.

De asemenea, denunţătorul KK. a precizat că i-a împrumutat agentului şef principal de poliţie F. unul din autoturismele sale, pe o perioadă de două săptămâni, acest lucru întâmplându-se în perioada anilor 2011 - 2012, precum şi că a dus combustibil la Postul de Poliţie Corneşti, acesta fiind destinat poliţiştilor, inclusiv agentului şef principal de poliţie F.

Faptul că agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti au aflat de existenţa unui dosar penal care îi privea, rezultă şi din declaraţiile acestui denunţător care a precizat, expres, că toţi poliţiştii i-au spus să se ferească de noul coleg angajat la post - în fapt, denunţătorul BBB., sfătuindu-i ca în situaţia în care se vor întâlni cu acesta şi vor fi şi ei de faţă, să se prefacă că nu-i cunoaşte.

Denunţătorul a mai precizat că, undeva, în cursul anului 2012 s-a întâlnit cu agentul şef principal de poliţie F., de faţă fiind şi fraţii ZZ., ocazie cu care poliţistul i-a spus că din acel moment să înceteze cu telefoanele, precizând că dacă se vor întâlni întâmplător, este în regulă, dar să nu mai vorbească pe telefon.

La data de 17 februarie 2013, LL. a depus de asemenea un denunţ împotriva agenţilor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, inclusiv, împotriva agentul şef principal de poliţie F.

În cadrul denunţului, LL. a arătat că începând cu luna noiembrie 2011 a început să se ocupe cu sustragerea de produse petroliere, împreună cu fratele său, KK., în sensul că şoferi de cisterne îşi însuşeau combustibil pe care îl vindeau către denunţător şi fratele acestuia.

Denunţătorul a susţinut că despre activităţile infracţionale cunoşteau agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti şi că aceştia îi lăsau să desfăşoare astfel de activităţi, în schimbul unor sume de bani, a unor cantităţi de combustibil şi a unor activităţi pe care le prestau cu titlu gratuit în favoarea agenţilor de poliţie, dar şi că ştie de la fratele său, KK., că acesta, în mod frecvent, remitea sume de bani agentului şef principal de poliţie F., dar şi celorlalţi agenţi de la Postul de Poliţie Corneşti, pentru a-i lăsa să-şi desfăşoare activitatea infracţională.

S-a reţinut în rechizitoriu că relevant este faptul că denunţătorul a precizat că au existat situaţii în care, pe timpul desfăşurării activităţilor ilegale erau văzuţi de poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti, care nu luau măsuri împotriva lor şi, mai mult decât atât, le făceau semne sau îl contactau telefonic pe KK. şi acesta mergea la agenţii de poliţie şi le dădea sume de bani cuprinse în 100 şi 200 RON sau alte foloase, cu titlu de mită, pentru a nu lua măsuri împotriva lor, inclusiv agentului şef principal de poliţie F.

Cu ocazia audierii la data de 8 martie 2013, denunţătorul LL. a menţinut cele arătate în denunţ, în sensul că fratele său KK. dădea sume de bani şi combustibil agenţilor de la Postul de Poliţei Corneşti, în schimb aceştia din urmă lăsându-i să-şi desfăşoare activităţile infracţionale.

Denunţătorul a precizat că, personal, nu a dat sume de bani agenţilor de poliţie, arătând însă că ştie că fratele său dădea sume cuprinse între 50 şi 100 RON agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv agentului şef principal de poliţie F.

A mai precizat denunţătorul că în perioada de referinţă erau situaţii în care se întâlneau cu agenţii de poliţie sus-menţionaţi după ce terminau activităţile de livrare combustibil în punctul "EE." şi că aceştia le făcea semn să-şi vadă de treabă, fratele său KK. spunându-i că trebuie să meargă să le dea sume de bani acestora.

La data de 18 februarie 2013, MM. a depus şi el un denunţ împotriva agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, inclusiv împotriva agentului şef principal de poliţie F., cu privire la săvârşirea de către aceştia a unor infracţiuni de corupţie.

În concret, denunţătorul a susţinut că începând cu anul 2011 şi până în anul 2012 inclusiv, s-a ocupat cu cumpărarea de combustibil de la şoferii de cisterne şi ulterior de revânzarea acestuia, activitate care a atras încă de la început atenţia agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti.

Denunţătorul a precizat că urmare acestui fapt a fost abordat de şeful Postului de Poliţie, agentul şef principal de poliţie F., care i-a dat de înţeles că trebuie să contribuie financiar pentru a mai putea desfăşura astfel de activităţi, pentru ca ulterior, acest lucru să fie solicitat şi de ceilalţi agenţi de poliţie de la post.

A mai arătat denunţătorul, că a început să dea sume de bani şi alte foloase către agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, cărora le-a oferit regulat sume de bani, combustibil şi alte foloase.

Denunţătorul a apreciat contravaloarea foloaselor date agentului şef principal de poliţie F., în perioada 2010 - 2012, la suma de 8.000 de RON, reprezentând bani, combustibil şi preţul diverselor servicii şi, totodată, a precizat că era apelat de agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti care-i solicitau telefonic, fie direct, fie îi dădeau de înţeles, să-i caute, aceasta însemnând că trebuia să contribuie cu sume de bani.

Faptul că agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti au aflat de existenţa unui dosar penal care îi privea, rezultă şi din declaraţiile acestui denunţător, care a precizat expres, că a aflat de la F. prin intermediul lui KK., că trebuie să se ferească de noul coleg angajat la post -în fapt denunţătorul BBB., fiind sfătuiţi să termine cu desfăşurarea acestor activităţi, arătându-se şi că cele menţionate în denunţ au fost susţinute şi cu ocazia audierii denunţătorului în data de 8 martie 2013.

În concret, denunţătorul a declarat că a desfăşurat activităţi de achiziţionare şi vânzare de combustibil, împreună cu fratele său NN. şi cu verii să - KK. şi LL., că activităţile erau desfăşurate fie în punctul "EE."- situat la intrarea în comuna Corneşti, fie la domiciliu, atât ziua, cât şi noaptea, la vedere.

Urmare acestui fapt, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti au început să-le perceapă bani şi combustibil, fie sugerându-le să le dea astfel de foloase, fie dând ei din proprie iniţiativă.

MM. a arătat că a dat bani agenţilor de la Postul de Poliţie Corneşti, printre aceştia aflându-se şi agentul şef principal de poliţie F.

Totodată, a arătat că le dădea combustibil agenţilor de poliţie, inclusiv lui F., iar banii se dădeau peste to - pe stradă, la magazin, la Postul de Poliţie, modalitatea fiind aceea că ţineau banii împăturiţi în palmă şi îi înmânau când dădeau mâna cu aceştia.

S-a mai arătat că sumele erau cuprinse între 50 şi 100 RON, denunţătorul apreciind că i-a dat agentului şef principal de poliţie F. - de 20 ori astfel de sume de bani, încât în perioada 2011 - 2012 i-a dat agentului de poliţie suma de 1.500 RON.

Totodată, a precizat că le dădea agenţilor de poliţie câte 10 - 20 litri de motorină, cel mai des canistre de 20 litri, pe care poliţiştii le foloseau pentru maşinile personale şi uneori, mai rar, îi trimiteau şi la PECO pentru a cumpăra benzină pentru x din dotare, menţionând şi că în situaţiile în care treceau cu dubele, nu i-au controlat niciodată, deşi aveau în interior recipienţi cu produse petroliere şi poliţiştii ştiau ce transportă.

S-a reţinut de către procuror că din declaraţie rezultă şi faptul că şoferii de cisternă veneau fie în punctul "EE.", fie la domiciliul denunţătorului, dar şi că în cursul anului 2012, vărul său KK. i-a spus că a venit un poliţist nou la postul de poliţie şi că trebuie să se ferească de acesta.

În privinţa livrării de combustibil către poliţişti, MM. a declarat că era sunat de fratele său NN. sau de vărul său KK. să pregătească combustibil pentru poliţişti, că făcea acest lucru când i se cerea, că, de multe ori combustibilul era livrat direct la Postul de Poliţie, inclusiv agentului şef principal de poliţie F. şi, de asemenea, le livra poliţiştilor combustibil şi pentru a-şi putea efectua concediile.

În ceea ce-l priveşte strict pe agent şef principal de poliţie F., denunţătorul a indicat faptul că acesta i-ar fi cerut fratelui său să-i transporte diferite materiale de construcţii şi cu siguranţă nu a fost plătit pentru acest lucru, întrucât făceau aceste servicii în mod gratuit agenţilor de poliţie, pentru a fi lăsaţi să-şi desfăşoare activitatea.

S-a arătat şi faptul că referitor la termenii folosiţi, denunţătorul a precizat că expresia "bulion" întâlnită în convorbirile telefonic - înseamnă de fapt 1.000.000 ROL, adică 100 RON.

S-a reţinut şi că acest denunţător a confirmat susţinerile vărului său, KK., în sensul că în cadrul discuţiei telefonice din data de 7 octombrie 2011, purtată de agentul şef principal F. cu KK., agentul de poliţie a cerut bani, inclusiv în contul său şi al fratelui său, NN., aşa cum a declarat, de altfel, şi KK.

La data de 17 februarie 2013, a fost depus un denunţ împotriva agenţilor de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa şi de către NN., în care a susţinut că din anul 2010 a început să se ocupe cu achiziţionarea şi revânzarea de combustibil, împreună cu fratele său MM. şi vărul lor KK. şi observând că este o oportunitate de a face mari sume de bani au luat decizia să pornească o adevărată afacere în acest domeniu.

În acest sens au identificat şi amenajat un loc numit "EE.", care se afla în apropierea drumului naţional, de la care se ajungea pe un drum secundar, iar, în timp, localnicii au început să cunoască despre această activitate şi astfel au aflat şi poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti.

Primul contact cu agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie Corneşti l-a avut KK., care a fost oprit în trafic de şeful Postului de Poliţie Corneşti, agent şef principal de poliţie F., care i-a cerut bani sau combustibil, pentru a-l lăsa să continue activităţile infracţionale.

Denunţătorul a arătat că nu cunoaşte cum s-au stabilit sumele de bani ce trebuiau date poliţiştilor, precizând, însă, că s-a ajuns până la 100 RON de cisternă.

Denunţătorul a mai declarat că activitatea de cumpărare şi livrare de combustibil o desfăşura împreună cu fratele său MM., dar şi cu verii săi KK. şi LL., precum şi că şeful de post s-a oferit să protejeze activitatea infracţională, ca şi agentul de poliţie Z. şi colegii lor E. şi SS.

Datorită fluxului mare de cisterne care ajungeau în zonă, potrivit susţinerilor denunţătorului, agenţii de poliţie făceau propria pândă, respectiv urmăreau când vin cisternele, pentru a cere sume de bani şi combustibil.

Denunţătorul a precizat expres, că personal, a oferit sume de bani şi combustibil, atât agentului şef principal de poliţie F., cât şi colegilor săi Z. şi SS., apreciind contravaloarea sumelor de bani date în perioada 2010 - 2012 lui F. la valoarea de 8.000 RON reprezentând, atât bani, cât şi contravaloarea combustibilului livrat.

Denunţătorul a mai declarat, că la un moment dat era un flux de 4-5 cisterne pe zi şi că erau taxaţi de agenţii de poliţie, atât el, dar mai ales fratele său NN., şi separat, KK. şi LL., precizând şi că agenţii de poliţie îi căutau şi la domiciliu pentru a primi sume de bani.

A mai susţinut denunţătorul, că au mai existat situaţii în care agenţii de poliţie îl contactau personal, pe el sau pe fratele său MM., pentru a-le cere diferite sume de bani sau se prezentau la domiciliu, pentru a solicita, taxa de protecţie".

S-a reţinut în rechizitoriu că denunţătorul a relatat că şeful Postului de Poliţie F. i-a transmis lui KK. să se ferească de noul poliţist angajat la post, să se prefacă că nu-l cunosc atunci când este şi acesta de faţă, să nu-l salute, sfătuindu-i să fie prevăzători în situaţia în care se întâlnesc cu acest nou lucrător, întrucât i se pare "suspect", menţionându-se că agentul şef principal de poliţie a făcut referire la investigatorul sub acoperire introdus în cauză şi precizându-se că denunţul formulat de NN. a fost menţinut şi cu ocazia audierii lui din data de 18 februarie 2013.

Procurorul a precizat şi că există denunţuri care se coroborează cu declaraţiile tuturor persoanelor care se ocupau în localitatea Corneşti cu achiziţionarea şi revânzarea de combustibil, în sensul că poliţiştii din cadrul Postului de Poliţiei Corneşti, judeţul Dâmboviţa nu erau străini de această activitate, şi mai mult decât atât, o sprijineau în mod efectiv, primind foloase materiale pentru a nu întocmi niciun fel de documente în vederea stopării acestui fenomen, care prin amploare, s-a extins pe raza mai multor judeţe.

S-a mai reţinut şi că denunţurile coroborate cu declaraţiile arătate nu sunt singurele probe care formează convingerea că faptele s-au derulat în modalitatea arătată, fiind audiaţi şi şoferii care aprovizionau cu combustibil pe denunţători şi care cunoşteau implicarea poliţiştilor în această activitate.

Astfel, la data de 17 februarie 2013, cu ocazia audierii numitului TT., şofer la SC PP. SRL, acesta a recunoscut că în perioada 2011 - 2012, alături de colegii săi, i-a livrat combustibil lui KK. şi celor care îl sprijineau pe acesta, arătând, totodată, în mod expres că: "după modul cum se desfăşurau aceste activităţi de vânzare a combustibilului de către colegii mei lui KK., în sensul că nu-şi făceau probleme că puteau fi surprinşi în momentul livrărilor de combustibil, am înţeles că acesta din urmă avea relaţii cu organele de poliţie în zona unde se făceau aceste vânzări".

De asemenea, şi VV., şofer la PP. SRL a declarat că a fost asigurat de colegii săi, că nu vor fi probleme dacă vor fi opriţi în trafic de poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti, judeţul Dâmboviţa, fiind suficient să le spună acestora că merg la KK.

În acelaşi sens, OO., şofer la SC G. a declarat la data de 17 februarie 2013 inculpatul A. l-a asigurat că pe raza comunei Corneşti poate intra în punctul "EE.", deşi este un loc izolat, întrucât beneficiază de protecţia poliţiştilor din comună şi că de câte ori purta discuţii pe aceeaşi temă cu inculpatul A., acesta se adresa cu sintagma "nu sunt probleme", făcând referire la faptul că nu se vor dispune măsuri legale de către poliţiştii din comună, dacă vor fi prinşi în flagrant.

OO. a mai declarat că a fost depistat în trafic de mai mulţi poliţişti din cadrul Potului de Poliţie Corneşti, numindu-i după prenume: "DDD., Z. şi E.", care i-au făcut verificări la documentele deţinute, fără a-l sancţiona vreodată pentru neregulile constatate.

RR., şofer la PP. a declarat şi el că ştie de la KK. că în situaţia în care ar fi oprit pentru vreun control de vreun echipaj de poliţie, să-l sune pe el pentru a nu avea probleme, înţelegând din acest lucru că KK. avea relaţii cu poliţiştii din zonă.

QQ., şofer la PP., a declarat la 17 februarie 2013, că "era de notorietate în rândul şoferilor de la S.C PP. care îl alimentau cu combustibil pe UU., că acesta era în relaţii strânse cu poliţiştii din comună şi că se bucura de protecţia acestora".

Martorul EEE., lucrător în cadrul staţiei FFF. - din luna octombrie 2011 până la data audierii (5 martie 2013) a declarat că "se vorbea prin comună că poliţiştii îi lasă în pace pe aceşti comercianţi, fără a lua o măsură faţă de ei".

S-a menţionat şi faptul că la data de 17 februarie 2013 a fost audiat agentul de poliţie WW., din declaraţia căruia a rezultat că în data de 27 septembrie 2012, urmare a unui apel la Serviciul 112, s-a deplasat în punctul EE., ocazie cu care a constatat că inculpatul A. primea combustibil de la şoferul unei cisterne, însă a plecat de la faţa locului fără să ia nicio măsură, relevant fiind faptul în ceea ce-l priveşte pe agentul şef de poliţie F., că i-a raportat cele constatate privitoare la cisterne, însă acesta nu a luat nicio măsură în acest sens.

S-a mai precizat în rechizitoriu că aspectele referitoare la primirea de diverse foloase de către agentul şef principal de poliţie F. se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice purtate de acesta cu cei implicaţi în astfel de activităţi, dar şi de către inculpaţi şi învinuiţi între ei.

În acest sens, s-a reţinut că agentul şef principal F. le-a atras atenţia celor care se ocupau cu astfel de activităţi, că trebuie să se ferească de noul coleg, în fapt, investigatorul sub acoperire şi că trebuie să nu mai vorbească pe telefoanele mobile, acest lucru datorându-se faptului că superiorii agentului şef principal F. i-au atras atenţia acestuia asupra faptului că există posibilitatea să fie prins dacă va mai desfăşura astfel de activităţi, astfel de atenţionări fiind de natură să îi formeze convingerea că există, într-adevăr, o cauză penală care vizează tocmai această activitate infracţională.

Astfel, datorită acestui fapt, începând cu aprilie 2012, agentul şef principal de poliţie a încetat să mai ia legătura telefonic cu membrii familiilor AAA., II. şi ZZ., astfel încât, convorbirile telefonice sunt cu preponderenţă din anul 2011 şi începutul anului 2012, fiind redate aspecte din convorbirile telefonice care reliefează situaţiile în care agentul şef principal de poliţie F. a solicitat diverse foloas - bani sau combustibi - de la cei implicaţi în activitatea infracţională.

La data de 9 septembrie 2011 - ora 1049, agentul şef principal de poliţie F. l-a contactat pe KK., pentru a-i cere un sprijin legat de faptul că nu mai avea baterie la maşina de serviciu, însă în cadrul discuţiei, KK. face referire la faptul că a plătit ratele pe care i le datora agentului de poliţie, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 9 septembrie 2011 - ora 1445, agentul şef principal de poliţie F. l-a contactat telefonic pe inculpatul KK. şi l-a întrebat dacă este prin zonă, spunând că-i trebuie o pâlnie cu sită şi întrebând, totodată, unde sunt fraţii ZZ., adică MM. şi NN., în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 19 septembrie 2011 - ora 928 a avut loc o discuţie telefonică între agentul şef principal de poliţie F. şi KK., în cadrul căreia agentul şef principal de poliţie îl cheamă la Postul de Poliţie, iar LL. întreabă dacă vine "îmbrăcat sau dezbrăcat", referindu-se la sume de bani sau alte foloase, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La aceeaşi dată - ora 937, inculpatul A. este sunat de KK., care îi spune că l-a trimis agentul şef principal F. ca să, îi dea ceva" inculpatul A., din convorbiri rezultând că agentul principal şef de poliţie a cerut 40 litri de produs petrolier, mai precis două canistre, iar inculpatul A. a fost de acord să-i dea combustibilul solicitat, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 938 - KK. îl apelează pe agentul şef principal F. şi îi spune să-l sune pe A. personal, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 939 - agentul şef principal F. l-a apelat, tot pe KK. şi i-a spus că a sunat greşit, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1259 - agentul şef principal F. îl apelează pe MM. şi îi cere să-i ducă 10 saci de ciment până acasă, iar interlocutorul îi spune să sune pe CCC., întrucât se află pe câmp împreună cu fratele său şi cu KK., în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1541 - agentul şef principal F. apelează la MM. pentru a-i duce 10 saci de ciment şi 15 căpriori la domiciliul său, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1606 - agentul şef principal F. poartă o nouă discuţie cu MM. referitoare, tot la efectuarea acestui serviciu, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1641 - agentul şef principal F. îl apelează pe MM., care îi spune că a luat sacii de ciment şi urmează să ridice căpriorii, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1723 - are loc o discuţie între MM. şi KK., în cadrul căreia MM. îi spune că se află la domiciliul agentului de poliţie şi a descărcat bunurile transportate, relevant fiind aspectul că în cadrul discuţiei se face referire la faptul că KK. i-a dat bani agentului şef principal F. ca să cumpere motorină de la inculpatul A. şi KK. avea nevoie să ridice motorina cumpărată de poliţist, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1726 - are loc o nouă convorbire telefonică între agentul şef principal F. şi KK., în cadrul căreia KK. îi solicită agentului şef principal de poliţie F. să-l sune pe A., întrucât are nevoie de motorină, iar agentul de poliţie îl asigură că-l va suna, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 1733 - agentul şef principal F. discută cu KK. şi îi spune că inculpatul A. "s-a prins"că motorina o cumpăra de fapt pentru KK. şi că urmează ca inculpatul A. să o aducă agentului de poliţie acasă, de unde să o ridice ulterior KK., în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 18 septembrie 2011 - ora 1856 a avut loc o discuţie telefonică între agentul şef principal F. şi KK., în cadrul căreia agentul şef principal de poliţie i-a spus că motorina este la el acasă şi l-a chemat pe KK. să o ridice, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La ora 2038 - KK. l-a apelat pe agentul şef principal F., i-a spus că vine să ridice motorina, iar agentul şef principal i-a indicat locul unde o are depozitată, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

S-a apreciat de procuror că din coroborarea acestor înregistrări a rezultat că agentul şef principal F. s-a implicat în mod activ în activităţile infracţionale ale familiilor din Corneşti, care se ocupau cu achiziţionarea şi revânzarea de combustibil, ajungând până acolo încât să cumpere personal combustibil de la A. pentru altă persoană, respectiv pentru KK.

În acelaşi sens, din procesul-verbal din 26 octombrie 2011 întocmit de procurorul delegat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, unde s-a înregistrat iniţial această cauză sub nr. x/2010, rezultă că un caz similar s-a petrecut la data de 15 octombrie 2011.

Astfel, în acest proces-verbal se reţine că la data menţionată, la domiciliul agentului şef principal F., situat pe strada x nr. 122, în comuna Finta, judeţul Dâmboviţa s-a deplasat inculpatul A. cu un autovehicul marca x, de culoare albă, din care a descărcat mai multe bidoane pline din plastic cu capacitatea de 20 litri, pe care le-a introdus în curtea imobilului, fiind ajutat de poliţist.

Ulterior, la aceeaşi adresă, a fost semnalat şi KK., cu autoutilitara marca x, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare x, în care a încărcat bidoanele pline pe care le-a adus anterior A., fiind ajutat, de asemenea, de agentul şef principal F.

La 27 septembrie 2011 - ora 1003, agentul şef principal F. l-a apelat pe MM. şi i-a solicitat din nou să-i ducă căpriorii despre care vorbise anterior, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 3 octombrie 201 - orele 1521, 1522 şi 1523, agentul şef principal F. i-a apelat pe MM., KK. şi LL., în cadrul acestor discuţii solicitându-le să se vadă urgent, întrucât are nevoie de 2 litri de motorină, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 8 martie 201 - agentul şef principal F. a purtat discuţii telefonice cu inculpatul A., căruia i-a cerut combustibil, iar la rândul său, A. l-a sunat pe fiul său B. şi l-a trimis să ducă combustibilul la Postul de Poliţie, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 9 martie 2012 - orele 1552, respectiv 1603, au avut loc două discuţii între KK. şi LL., din care rezultă că KK. l-a trimis pe LL. să-i dea 100 RON agentului şef principal F., folosind pentru a desemna suma de bani expresia "un bulion", făcându-se precizarea de către procuror că din declaraţiile persoanelor implicate rezultă că "bulion"- înseamnă, de fapt, un milion RON vechi, adică 100 RON, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La data de 18 iulie 2012 - ora 1920, agentul şef principal F. l-a apelat pe MM. şi i-a cerut combustibil, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

În cursul aceleiaşi zile - la ora 2130 a avut loc o nouă discuţie telefonică între agentul principal de poliţie F. cu MM., din care rezultă că cel din urmă i-a făcut rost de combustibil, întrucât a întrebat dacă e nevoie de pâlnie, iar agentul şef principal F. i-a spus că este cu maşina personală, în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

La datele de 11 septembrie 2012 şi 12 septembrie 2012 - au avut loc trei convorbiri telefonice între agentul şef principal F. şi colegul său SS., din care rezultă că SS. îi spune lui F. că aspectele pe care le cunoşteau ei se confirmă în legătură cu investigatorul sub acoperire, folosind expresia "cu colegul, aşa e", stabilind să se vadă în ziua de 12 septembrie 2012 şi să discute pe această temă, dar în alt loc şi nu la Postul de Poliţie, în acest sens fiind redate aspecte din aceste convorbiri telefonice.

La data de 7 octombrie 2011 - ora 1329 a avut loc o discuţie telefonică între agentul şef principal F. şi KK., în cadrul căreia, agentul de poliţie i-a solicitat pe un ton imperativ lui KK. să vină cu CCC. şi unul din fraţii ZZ., poreclit "YY.", la Postul de Poliţie.

S-a apreciat de către procuror că din convorbiri a rezultat că îi cheamă să plătească rata săptămânală, deoarece i-a spus lui KK. să vină în "echipă completă, fără accidentaţi".

La rândul său, KK. a confirmat că era vorba despre bani, întrucât i-a spus agentului de poliţie că "e zi de salariu", iar acesta din urmă îi cere să achite rata şi în contul fraţilor ZZ. - MM. şi NN., dar şi a lui CCC., lucru cu care KK. nu a fost de acord, spunând că nu are de unde şi că el vorbeşte doar în dreptul său, făcându-se precizarea că din declaraţiile lui KK., dar şi a celorlalte persoane implicate, a rezultat, că într-adevăr, era vorba de sume de bani ce urmau a fi date agentului şef principal de poliţie F., în acest sens fiind redate aspecte din această convorbire telefonică.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B. şi C., trimişi în judecată pentru complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave pentru faptele reţinute în legătură cu L., dar şi pentru alte 18 fapte de complicitate la infracţiunea de delapidare fără reţinerea agravantei în raport de alţi conducători auto, fapte considerate a fi fost săvârşite în concurs real, raportat la acuzaţiile care li se aduc, instanţa de fond a apreciat că faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. anterior prin raportare la noul cod, dar şi faţă de celelalte împrejurări ale cauzei, legea nouă le este mai favorabilă, astfel încât, în sarcina lor au fost reţinute prevederile art. 48 alin. (1) C. pen. - care reglementează în prezent complicitatea, raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen., fiind admisă cererea acestora de schimbare a încadrării juridice.

Totodată, s-a apreciat că se impune a fi reţinută săvârşirea acestor infracţiuni în forma continuată, de vreme ce probele au relevat că au săvârşit faptele la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar acţiunile au prezentat fiecare în parte conţinutul infracţiunii de delapidare, fiind astfel incidente prevederile articolului 35 alin. (1) C. pen., cât timp, referitor la ei, legea nouă a fost privită ca fiind mai favorabilă.

S-a considerat, prin urmare că unitatea subiectului pasiv din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. nu poate fi în cazul concret din speţă o condiţie esenţială a infracţiunii continuate, ci este un simplu criteriu de stabilire a unităţii rezoluţiei infracţionale, astfel încât se va reţine că inculpaţii A., B. şi C. au săvârşit o singură infracţiune, în forma continuată, în legătură cu toţi conducătorii auto, făcându-se, astfel, aplicarea disp. art. 35 alin. (1) C. pen. - fiind vorba despre 19 acte materiale, corespunzătoare celor 19 conducători auto de la care au preluat produse petroliere.

Astfel, în sarcina inculpaţilor A., B. şi C. s-a reţinut complicitatea la săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplicarea disp. art. 35 C. pen. în legătură cu primirea, în baza unor înţelegeri anterioare, în schimbul unor sume de bani, de produse petroliere, de la inculpatul L. - de la care au primit, în perioada 2011 - 2012, cantitatea de 50.000 litri Jet A1 din cazanul cisternei şi 400 litri motorină din rezervorul vehiculului; de la inculpatul R. - 3.400 litri Jet A1, din cazanul cisternei pe care lucra ca şofer, în perioada 2011 - 2012; în aceeaşi perioadă şi de la S. - 8.020 litri Jet A1, din cazanul cisternei; în intervalul 2011 - 2012 şi de la inculpaţii H. - 1.400 litri produse petroliere, motorină şi benzină şi I., aceleaşi produse - 1.235 litri, iar în anul 2012, acelaşi tip de produse, în cantitate de 540 litr - şi de la J., în timp ce de la X. în perioada 2011 - 2012 au preluat, tot în schimbul unor sume de bani, acelaşi tip de produse petroliere, din cazanul cisternei pe care-şi desfăşura activitatea ca şofer, şi pe care, ca şi toţi ceilalţi menţionaţi anterior, le avea în gestiune - 2.100 litri.

Totodată, a fost reţinută complicitatea la infracţiunea de delapidare prevăzută de prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplicarea disp. art. 35 C. pen. pentru A., B. şi C. şi în raport de inculpaţii de la care, în aceeaşi modalitate, respectiv în baza unor înţelegeri anterioare şi contra unor sume de bani, au preluat produse petroliere pe care respectivii le aveau în gestiune, din cazanul cisternei pe care lucrau: T. - în perioada 2011 - 2012, cantitatea de 1.700 litri motorină, de la U., în acelaşi interval de timp - 3.000 litri motorină, iar de la V., în anul 2012 - cantitatea de 2.960 litri produs petrolier, din care 2.820 litri liquid thermal fuel şi 140 litri motorină, precum şi cantitatea de 400 litri motorină, care a fost recuperată.

Din analiza probatoriului s-a reţinut de magistratul fondului că şi alţi şoferi angajaţi ai aceloraşi societăţi comerciale, ca şi şoferii care au făcut obiectul analizei anterioare, au avut înţelegeri cu inculpaţii II. şi i-au predat acestuia, în schimbul unor sume de bani, cantităţi de produse petroliere pe care le aveau în gestiune, conform fişelor postului, similare cu cele ale colegilor lor, întocmite de acelaşi angajator.

Prin urmare, a fost reţinută complicitatea la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen. cu aplicarea disp. art. 35 C. pen., faţă de inculpaţii A., B. şi C. şi în raport de conducătorii auto: GGG. - de la care au preluat în anul 2012 cantitatea de 100 litri Jet A1 şi 50 litri motorină; HHH. - în anul 2012 cantitatea de 200 litri motorină; III. - în perioada 2011 - 2012, cantitatea de 80 litri motorină, dar şi în raport de conducătorii auto încadraţi la SC G. S. - JJJ., de la care în anul 2012 au preluat 960 litri motorină şi benzină, şi la SC KKK. SRL: LLL. - de la care în 2012 au preluat 60 litri CTL; MMM. - de la care au preluat, în perioada 2012, cantitatea de 400 litri motorină, precum şi de la angajaţii SC O. SA, care şi ei aveau în gestiune combustibilul pe care îl transportau în calitate de conducători auto: NNN. - au preluat 600 litri motorină, în anul 2012, iar de la OOO. - au preluat tot în anul 2012, cantitatea de 700 litri motorină şi benzină, în timp ce de la PPP. - au preluat, în intervalul 2011 - 2012, cantitatea de 800 litri motorină, toate aceste cantităţi în schimbul unor sume de bani şi de la toţi în baza unor înţelegeri anterioare, fiind evident că şi în cazul lor cunoşteau că provin din săvârşirea de infracţiuni, fiind de faţă la manevrele pe care şoferii le efectuau pentru a extrage produsele din cisterne.

Aşa cum s-a arătat, prima instanţă a reţinut că materialul probator a relevat că în urma activităţilor de achiziţionare de produse petroliere şi a vânzării lor către un număr mare de persoane, inculpaţii A., B. şi C. au obţinut sume importante de bani, aşa cum au relevat şi interceptările convorbirilor telefonice, la care s-a făcut referire anterior, relevantă fiind discuţia avută cu L. la data de 9 octombrie 2012, când A. îi comunica:

"lasă că vin eu, vrei banii? Lasă că-ţi aduc un miliard, şi ţine-i acolo, fă-ţi treaba că nu ne e frică de pagubă, că dacă nu facem treaba îmi dai banii înapoi, că avem alte metode", fiind evident că familia II. dispunea de sume mari de bani, pentru a le oferi în vedere protejării activităţii infracţionale de către diferite persoane.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B. şi C., instanţa de fond a avut în vedere modalitatea şi împrejurările din care rezultă că aceştia au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecat - exclusiv la solicitarea tatălui lor A., aşa cum a rezultat din tot materialul probator administrat în cauză, fără ca aceştia să aibă iniţiativa derulării activităţii infracţionale, fără să poarte discuţii telefonice cu şoferii care i-au aprovizionat cu produse petroliere, fără să încerce contactarea altor şoferi pentru derularea altor activităţi similare, ci fiind numai executanţii sarcinilor stabilite de tatăl lor, pe care le-au acceptat şi le-au dus la îndeplinire de îndată, conform solicitărilor, în virtutea relaţiilor de filiaţie şi respect datorat părintelui, care în mediul rural este pregnant.

Astfel, s-a reţinut că interceptările convorbirilor telefonice relevă faptul că erau contactaţi de tatăl lor, care le cerea să plece în diferite locuri, atât pentru a ridica produse petroliere, dar şi pentru a le livra, părintele precizându-le locaţia şi dându-le şi alte amănunte în legătură cu activitatea pe care urmau să o desfăşoare, cerându-le inclusiv să se deplaseze la lucrătorii postului local de poliţie pentru a le duce combustibil.

De altfel, şi la momentul la care inculpatul C. a fost oprit în trafic împreună cu BB., în timp ce conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare x, iar în autovehicul au fost identificate 4 butoaie metalice de 220 litri fiecare, ce conţineau în proporţie de 80% un lichid de culoare albastru verzui cu miros specific de produs petrolier şi 4 butoaie din plastic de 220 litri fiecare, pline cu acelaşi lichid, dar şi 8 bidoane de 20 de litri goale, tânărul l-a contactat pe tatăl său, aflat la acel moment în străinătate, pentru a-i explica situaţia în care se află, A. făcând demersuri pentru a afla identitatea lucrătorilor de poliţie care au efectuat controlul şi apartenenţa lor la o unitate de poliţie, învăţându-şi fiul ce să declare poliţistului şi cum să acţioneze pentru a dovedi, ulterior, că produsul petrolier era obţinut licit, tatăl încercând inclusiv să obţină bonuri de combustibil în acest sens.

S-a apreciat ca fiind evident, raportat la întregul material probatoriu că cel care a avut iniţiativa derulării activităţii infracţionale şi a punerii ei în practică în familia lor a fost A., care uzând de autoritatea conferită de calitatea de părinte a impus fiilor săi să participe la activitatea infracţională, care le oferea cu certitudine beneficii şi acestor - atât un trai mai uşor, dar şi obţinerea unor autovehicule mai scumpe, fapt care i-a şi determinat să accepte şi să desfăşoare activităţile solicitate, însă numai sub îndrumarea şi controlul strict al tatălui, pe care convorbirile telefonice au relevat că-l respectau foarte mult şi nu ieşeau din cuvântul său.

Ţinând seama şi de vârsta acestora, de neimplicarea lor efectivă în procurarea produselor petroliere şi de împrejurarea că la momentul săvârşirii faptelor C. era chiar elev, având în vedere şi poziţia tinerilor pe parcursul audierilor la parchet - de detaliere a împrejurărilor în care au săvârşit faptele, s-a apreciat că scopul pedepsei, educativ şi socializator, poate fi atins şi prin aplicarea unor pedepse orientate către minim şi fără executare efectivă, numai aplicarea pedepsei reprezentând un avertisment şi fiind de natură a corecta conduita acestora şi a-i atenţiona cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă în viitor faţă de lege.

S-a făcut aplicarea, prin urmare, faţă de inculpaţii B. şi C. a prevederilor art. 91 C. pen. şi s-a stabilit un termen de supraveghere conform art. 92 C. pen., astfel încât să asigure atingerea scopurilor anterior menţionate.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E., F. şi Z., s-a reţinut că ulterior sesizării din oficiu la data de 21 iunie 2011 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, în Dosarul nr. x/2011, cu privire la săvârşirea de către NN. şi KK. a infracţiunii de furt calificat în formă continuat - întrucât ar fi sustras produse petroliere din conductele aparţinând unor societăţi de profil, dar şi din cisterne care transportă astfel de produse, pe care apoi le comercializau diferitor persoane, beneficiind în acest sens de complicitatea unor poliţişti, s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice efectuate de către persoanele menţionate, dar şi înregistrarea de imagini privind prezumtiva activitate infracţională.

În urma punerii în executare a autorizaţiilor emise în cauză au apărut probe cu privire la modalitatea în care cei supravegheaţi desfăşoară activitatea de achiziţionare şi, ulterior, de vânzare de produse petroliere, dar şi date cu privire la faptul că despre activitatea acestora au cunoştinţă şi lucrătorii Postului de Poliţie Corneşti, fără a lua însă măsurile legale care se impuneau.

În acest sens, au fost reţinute convorbirile telefonice purtate de agentul de poliţie F. cu KK. - la datele de 9 septembrie 2011 sau 3 octombrie 2011 ori cu MM. - la data de 28 octombrie 2011 sau de către agentul de poliţie E. cu KK. - la data de 23 septembrie 2011 ori cu MM. - la data de 28 octombrie 2011, în care cei interceptaţi stabilesc să se întâlnească cu poliţiştii, inclusiv pentru a le da acestora motorină .

Astfel, s-a constatat că la data de de 23 septembrie 2011, KK. este apelat de agentul de poliţie E., care utiliza cartela SIM cu nr. x, care îi comunică faptul că doreşte să se întâlnească cu el spunându-i:

"îmi trebuie şi mie una d-aia", stabilind să se întâlnească în scurt timp, după ce poliţistul se interesează cine este acasă la interlocutor, rezultând că între cei doi există relaţii apropiate, inclusiv că poliţistul îi cunoaşte bine programul şi familia.

Ulterior acestei discuţii, KK. îl apelează pe LL. şi îi comunică faptul că a fost sunat de "E. ăsta de la Post", "să-i dau o canistră de motorină", dar află că fratele său nu este acasă, pentru ca după alte câteva minute KK. să îl apeleze pe E. şi să îi comunice că la el acasă a sosit cineva, cerându-i să meargă acolo, însă cel apelat îi cere:"zi-i să vină la Post, că ştii că nu … e bine. Am eu vase de schimb, dar să vină la Post".

Prin urmare, KK. apelează o persoană identificată ca fiind KK. - tatăl său, căruia îi cere:

"I-o pui în x ... şi canistra lui E. şi i-o laşi la Post acolea şi după ce i-o laşi lui, te duci pe JJ.", din modul în care a decurs conversaţia fiind evident că nu era prima dată când bătrânului i se ceruse să procedeze în acest mod.

În continuare, s-a constatat că KK. este apelat, de asemenea, şi de agentul de poliţie F. - la data de 3 octombrie 2011, care îi spune că îi trebuie doi litri de motorină:

"2 litri, atât..., de care o fi", cei doi purtând discuţii şi la data de 19 septembrie 2011 - când poliţistul îl cheamă pe KK. "la prăvălie", iar, imediat, acesta din urmă îl contactează pe numitul A., căruia îi comunică faptul că a fost sunat de "DDD." care îi solicită să-i dea "40":

"nu ştiu ce să-i dai, mi-a dat două canistre", cel apelat cerându-i să lase canistrele la el, urmând să "ţi le pun eu şi ţi le dau", după care KK. îl sună pe F., spunându-i:

"ia sună-l, că cică n-are", pentru ca în după-amiaza aceleiaşi zile, F. să-i comunice lui KK.:

"s-a prins că ţi-o dau ţie şi i-am zis: nu bă, nu ştiu ce ..., ca să-mi dea bună. Mi-i aduce el acasă la mine. Vi să o iei de la mine?", reieşind astfel că poliţistul avea cunoştinţă de faptul că cele două persoane în discuţie deţin cantităţi de combustibil, din care primea şi el:

"ca să-mi dea bună".

S-a constatat de prima instanţă că discuţii între poliţiştii de la Postul de Poliţie Corneşti şi persoanele suspectate de faptul că achiziţionează combustibil de la şoferii de autocisterne au avut loc şi la data de 28 octombrie 2011 - MM. discutând cu agentul de poliţie E., dar şi cu agentul de poliţie F., după discuţiile avute cu aceştia ZZ. vorbind şi cu numitul CCC., căruia îi comunică:

"Am fost de am împărţit daruri... lu' DDD., lu' E.", rezultând astfel că pentru a nu fi sancţionaţi, cei care achiziţionau şi vindeau combustibil, ofereau "daruri" poliţiştilor.

Instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că în zona comunei Corneşti se desfăşurau activităţi prezumtiv ilicite, de care lucrători de poliţie chiar şi din alte localităţi aveau cunoştinţă se desprinde şi din conţinutul convorbirii purtată la data de 12 octombrie 2011 de KK. cu numitul "HHH.", care îi povesteşte că poliţistul QQQ. de la X l-a oprit şi, cu ocazia unui control efectuat în autovehicul, l-a ameninţat că îi va întocmi documente legale:

"când a văzut el pompa şi două d-alea... gata al meu eşti, eşti pe viaţă...", conform discuţiilor purtate de interlocutori poliţistul făcând referire cu acea ocazie şi la persoane din Corneşti, care ar desfăşura activităţi similare cu cele ale interlocutorului lui KK.

Totodată, s-a constatat că în urma activităţilor investigative desfăşurate de către lucrătorii de poliţie, consemnate în procesul-verbal întocmit la data de 26 octombrie 2011 a rezultat şi faptul că la data de 15 octombrie 2011, la domiciliul lui F., şefului Postului de Poliţie Corneşti s-a deplasat numitul A., cu un autovehicul marca x, din care a descărcat mai multe butoaie din plastic, pline, având capacitatea de 20 litri, pe care le-a introdus în curtea imobilului, ajutat fiind de poliţist, după care, la aceeaşi adresă a fost semnalat şi KK., care se deplasa cu autoutilitara marca "x" de culoare albă, cu nr. de înmatriculare x, în care a încărcat bidoanele pline pe care le adusese anterior A., fiind ajutat, de asemenea, de poliţistul F., rezultând astfel că poliţistul avea cunoştinţă despre activităţile derulate cu combustibil de diverşi cetăţeni ai comunei.

În acelaşi proces-verbal s-a mai reţinut că atât A. - cunoscut pe raza localităţii Corneşti ca fiind comerciant de produse petroliere provenite din furt, dar şi KK. şi NN. - au fost observaţi în compania poliţiştilor F. şi E., atât în zonele publice ale comunei Corneşti, dar şi în incinta Postului de Poliţie.

Existenţa unor legături cu poliţiştii s-a constatat că rezultă şi din discuţiile purtate la data de 08 martie 201 - între A. şi F., în care poliţistul îi solicită să-i trimită pe cineva, acesta comunicându-i că nu are pe cine, după care, în convorbirea purtată la ora 1333, poliţistul, spunându-i interlocutorului că este la Post, îi cere:

"adu-o aşa cu totu', că-ţi aduc mâine eu", astfel că, imediat, A. discută cu fiul său C., solicitându-i să se ducă "la DDD.", "la Post să-i duci una d-aia, e pusă de RRR.", "iei una d-aia albă"- termen folosit de comercianţii de produse petroliere pentru a desemna benzină-, tânărul întrebând atunci:

"i-o pun în rezervor?", dar răspunzându-i-se:

"nu pune-o acolo şi o ia cu totu'"- relevantă fiind şi convorbirea purtată de LL. cu KK., în care cel din urmă îşi informează fratele despre faptul că trebuie să vină "DDD.":

"ai luat ceva în plus la tine să-i dai, dăi un bulion lu' ăla"- acest din urmă termen desemnând un milion RON vechi, potrivit argoului pe care cei în cauză îl foloseau, conform celor anterior menţionate.

De asemenea, s-a reţinut că şi inculpatul A. discută şi cu E., la data de 15 martie 2012 - care îi cere să-l ajute întrucât a rămas la Mărceşti şi nu are cu ce să se întoarcă, poliţistul insistând să vină după el, interogându-l dacă nu este cineva din familia lui acasă, în cele din urmă II. fiind de acord să meargă după el.

În urma analizării listing-urilor telefonice solicitate în cauză, coroborate, cu procesele-verbale de redare ataşate s-a reţinut că poliţiştii din cadrul secţiei de Poliţie Corneşti au purtat numeroase discuţii telefonice cu persoanele cu privire la care existau indicii că se ocupau cu achiziţionarea unor produse petroliere de la şoferii de autocisterne în zona intitulată "EE.", de pe raza satului Postârnacu, comuna Corneşti.

Astfel, s-a reţinut că şeful Postului de Poliţie Corneşti, F. - a purtat 26 convorbiri cu A. şi 22 cu KK., iar 3 cu SSS.; E., ajutor şef Post Poliţie Corneşt - a purtat 109 convorbiri cu A., 27 cu KK. şi 13 cu MM.; Z., ajutor şef Post Poliţie Corneşt - a purtat 40 convorbiri cu A., 8 cu KK. şi 1 cu MM.; SS., ajutor şef Post Poliţie Corneşt - a purtat 6 convorbiri cu A. şi 2 cu MM.

Din probele anterior menţionate, prima instanţă a constatat şi că lucrătorii de poliţie au protejat activităţile ilegale desfăşurate de familiile AAA., ZZ. şi II., în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor inculpaţilor II., dar şi ale denunţătorilor KK., LL., MM. şi NN., aceştia se deplasau pe raza comunei cu autoutilitarele cu care preluau combustibilul de la diferiţi şoferi fără a fi opriţi în trafic de vreunul dintre poliţişti, cu toate că aceştia din urmă cunoşteau cu siguranţă că cetăţenii menţionaţi achiziţionau produse petroliere, operaţiune care se desfăşura în special în zona de izlaz situată pe raza localităţii Postârnacu, dar şi la domiciliul inculpaţilor II.

Aşa cum s-a reţinut cu ocazia analizării probelor în cazul fiecăruia dintre conducătorii auto, inclusiv aceştia aveau cunoştinţă despre faptul că poliţiştii din comuna Corneşti ştiau că ei tranzitează această localitate pentru a livra combustibil diferitelor persoane din comună, şi, în special, lui A. şi fiilor acestuia, dar şi fraţilor AAA. şi ZZ.

În acest sens, s-a reţinut şi convorbirea telefonică purtată între KK. şi QQ. - la data de 29 iunie 2012, când cel din urmă i-a adus la cunoştinţă lui AAA. că a fost oprit în trafic de un poliţist:

"bă mi-a făcut semn poliţia să opresc, s-a luat după mine", "e băiatu aicea", iar AAA. răspunzându-i:

"e E. Spune-i că ai fost la UU.", QQ. continuând conversaţia şi comunicându-i:

"gata am rezolvat. Nu că nu s-a luat de mine. Mi-a văzut numărul şi m-a lăsat în pace".

De asemenea, s-a apreciat ca fiind relevantă şi convorbirea purtată ulterior de QQ. cu RR., căruia i-a comunicat faptul că deşi "m-a oprit ăia de acolo din zonă... de acolo din zonă de la UU.", "pac între timp i-am dat telefon lui Gabi... UU. tată, uite aşa, aşa aicea... cineva, ceva ... da mă, lasă, stai liniştit, tu vezi-ţi de treaba ta, vezi ... şi aşteaptă şi ei de unde, după ce m-au oprit, după aia aaaa, că după aia ţi-am văzut numărul... a, ce faci? mai merge treaba?... salut! ... salut!...păi m-am uitat aşa la el... ce treabă... păi treaba aicea cu ...".

În plus, s-a reţinut că şi şoferul G. - OO., cu privire la care s-a făcut referire în cele ce au precedat, a arătat că a fost oprit în trafic de mai multe ori de către poliţişti de pe raza comunei Corneşti, respectiv de agentul E., fără a i se întocmi documente în acest sens, precizând şi că la data de 18 martie 2012, pentru a fi recunoscut şi a nu mai fi oprit în trafic, A. i-a propus să-i faciliteze o întâlnire cu poliţistul pentru a se cunoaşte, întâlnire neacceptată de conducătorul auto.

În acelaşi sens, s-a reţinut şi declaraţia numitului BB., care a precizat că la data de 18 ianuarie 2013, în timp ce se întorcea din punctul "EE." cu produse petroliere, poliţistul E., cu care s-a întâlnit pe drum, nu l-a oprit, ci i-a făcut semn să continue cursa. Şi la data de 29 mai 2012, A. discută la telefon cu BB., acesta din urmă spunându-i că "e a lui E., el e aici la TTT., ne-a făcut cu mâna, ca şi cum să ne ducem, dar eu ştiu... tu ai vorbit cu el?", "uite acum ne-a scos iar mâna, acu pe drum, ne face semn să ne vedem de treaba noastră", aceasta în contextul în care în acea seară, C. preluase combustibil împreună cu BB. de la OO., care fusese observat de lucrătorul de poliţie în trafic, replica lui A. aflând despre prezenţa poliţistului fiind:

"da mă, ... hai mă duceţi-vă", evident cunoscând că au protecţia lucrătorului de poliţie.

Prima instanţă a mai constatat că faptul că agenţii de poliţie ştiau cu siguranţă despre activităţile care se desfăşurau în zonă, a rezultat şi din procesele-verbale de înregistrare în mediu ambiental realizate în punctul "EE.", care au relevat că la data de 27 septembrie 2012, în timp ce se desfăşurau activităţi de livrare de combustibil în acea zonă, unde erau prezente două autocisterne, dar şi o autoutilitară, a venit pentru câteva momente şi o maşină din dotarea postului de poliţie, agenţii discutând câteva momente cu cei aflaţi în zonă, după care au părăsit locul, fără a fi întocmite nici atunci şi nici ulterior, procese-verbale de constatare.

Relevante în acest sens au fost apreciate şi convorbirile telefonice purtate la data de 9 octombrie 2012, dar şi declaraţiile date ulterior de inculpaţii II., în legătură cu un apel primit la 112, pe care l-a preluat Z., căruia i s-a comunicat de către "ofiţerul de serviciu" că:

"la intrarea în Postârnacu, unde se ţin bâlciurile...", "e o cisternă acolo..., mai mulţi descarcă... ceva din cisternă,... nişte... bidoane din plastic!", agentul de poliţie Z. contactându-l imediat pe MM. şi solicitându-i să meargă în acea zonă şi să spună celor prezenţi acolo să plece, cel din urmă mergând în punctul "EE." şi transmiţându-i lui A. cele aflate, iar acesta cerându-i conducătorului auto T. care urma să-i livreze combustibil că trebuie să meargă să facă livrarea în altă parte:

"hai să strângem, că sunt probleme şi mergem în altă parte".

În acest sens, au fost reţinute şi declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale de T., B., C. şi A., dar şi de BB. - care se afla în punctul "EE." când A. a venit şi le-a cerut să plece de acolo:

"a sunat cineva la 112 şi a zis că suntem în "EE.".

Ulterior, poliţistul Z. sună persoana care îl apelase şi îi comunică:

"am luat tot satul de la cap la cap, nu am găsit nicio maşină oprită de genul ăsta, nici pe stânga, nici pe dreapta", dar şi cu colegul său WW., care îi transmite:

"a zis DDD. că acolo unde eşti tu acuma, să faci hârtii, şi să confişti! Că el e deja la judeţ!", însă poliţistul îi spune:

"am fost, dar n-am mai ... n-am găsit absolut nimic", cu toate că el nu făcuse nimic.

Mai mult, în aceeaşi zi, agentul Z. discută la telefon şi cu A., care îl întreabă:

"zi-mi şi mie la ce oră ... se duce nevastă-mea cu soţia ta la... cursul ăla de engleză, doişpe şi cât?", poliţistul răspunzându-i:

"deci la doişpe patruşiunu a fost", în condiţiile în care ora la care primise apelul de la "ofiţerul de serviciu" fusese 1230, fiind deci evident că îl informa pe A. în legătură cu apelul primit, vizând activităţile desfăşurate în punctul "EE.".

De altfel, s-a constatat că activitatea infracţională de amploare de genul celei desfăşurată pe raza localităţii Corneşti, atât în zona unde opreau autocisternele, în localitatea Postârnacu, dar şi cea desfăşurată la domiciliul familiei II. - dată de numărul mare de autocisterne care tranzitau comuna Corneşti, ieşind de pe DN 1A, care leagă municipiul Bucureşti de Ploieşti, nu putea să nu fie observată de lucrătorii de poliţie care, potrivit fişelor posturilor, aveau printre atribuţii şi activităţi specifice poliţiei rutiere.

Astfel, s-a constatat că materialul probatoriu atestă că ignorarea activităţilor desfăşurate de familiile II., AAA. şi ZZ. avea un preţ, poliţiştii solicitând şi primind constant, diferite cantităţi de combustibil, nu doar pentru ei, ci şi pentru maşinile din dotarea Postului de Poliţie.

În acest sens au fost reţinute şi convorbirile telefonice interceptate în cauză la care s-a făcut deja referire, purtate de poliţişti cu membrii familiilor menţionate, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor şi denunţătorilor, rezultând cu claritate că poliţiştilor li se aduceau diferite cantităţi de combustibil, fie la domicilii, fie la Postul de poliţie, inclusiv la solicitarea lor.

Deşi au fost deja reţinute şi prezentate convorbiri telefonice în acest sens, s-a apreciat de instanţa de fond ca fiind relevante şi convorbirile telefonice purtate la data de 7 martie 2012 - de A. cu E., căruia îi comunică "te aştept, ţi-am luat gutui" la 23 martie 2012 - când acelaşi lucrător de poliţie vorbeşte cu C. şi îi cere să îi comunice lui "UUU." "să vină până la mine la post" ori la data de 29 mai 2012 - când C. discută cu poliţistul, care îl întreabă de ce nu vine la el, după care C. o sună pe mama sa, căreia îi transmite:

"zi-i lu XX. să-i ducă 2 litri de benzină lui E.", ulterior C. solicitându-i poliţistului:

"E. du-te la mine că e mama acasă".

A. a purtat discuţii telefonice şi cu agentul principal de poliţie Z., la data de 4 august 2012 - ocazie cu care vorbesc despre faptul că inculpatul A. trebuie să se odihnească întrucât este "de serviciu", Z. spunându-i că vrea să-l viziteze, însă II. îi comunică:

"păi e complicat, că n-am", poliţistul solicitându-i să-l trimită:

"pe ăla micu", să-l trimită pe VVV., II. confirmând:

"hai că vorbesc cu VVV. şi-ţi trimite ca să ajungi până acolo" "un bilet de tren", iar după circa o jumătate de oră cei doi discută din nou, II. comunicându-i:

"a venit ăla micu, acum", iar poliţistul solicitând:

"spune-i s-o lase în lada aia acolo aşa, în camera aia acolo", după care II. discută cu fiul său VVV. şi-i solicită:

"pune tati în...", iar tânărul întreabă:

"în cămăruţa aia?, bine tată hai că le dau jos", relevantă fiind şi discuţia similară purtată la data de 10 august 2012.

În raport de acest material probatoriu, coroborat cu aspectele deja reţinute în prima parte a expunerii situaţiei de fapt referitor la activitatea lucrătorilor de poliţie care funcţionau la Postul de Poliţie Corneşti în legătură cu activităţile desfăşurate pe raza comunei privind achiziţionarea de produse petroliere de la conducătorii de autocisterne, aspecte care fac parte integrantă din prezentarea activităţii infracţionale în ceea ce-i priveşte, s-a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea agenţilor de poliţie în sensul că nu ar fi primit niciodată produse petroliere de la inculpaţii II., convorbirile telefonice purtate de aceştia fiind elocvente şi relevând faptul că poliţiştii cunoşteau activităţile pe care le desfăşurau A. şi fiii săi şi în schimbul ignorării încălcării de către aceştia a prevederilor legale, le solicitau şi acceptau primirea unor cantităţi de combustibil.

Raportat la calitatea de lucrători de poliţie şi la atribuţiile avute potrivit fişei postului, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită apărarea acestora că au cumpărat combustibil de la inculpaţi pentru că îl vindeau la un preţ mai mic decât cel cu care puteau să-l achiziţioneze de la pompă, pe de o parte raportat la calitatea acestora de agenţi de poliţie chemaţi să contribuie la stoparea fenomenului infracţional şi nicidecum să încurajeze desfăşurarea unor activităţi ilegale, nemaivorbind de sprijinirea lor, iar pe de altă parte, o astfel de apărare nefiind nici confirmată de probele administrat - nerezultând nicidecum din discuţiile interceptate că se interesau de preţul de achiziţie sau că stabileau sumele de bani pe care urmau să le plătească ori momentul plăţii, ci doar că solicitau sub diferite pretexte să li se aducă chiar şi la Postul de poliţie diferite cantităţi de combustibil, după cum nu poate fi primită nici apărarea că nu li s-a părut că încalcă legea pentru că achiziţionau produse petroliere care erau la rândul lor cumpărate, de vreme ce achiziţionarea o făceau de la persoane pe care le cunoşteau şi, deci, ştiau cu exactitate că nu comercializau produsele într-o formă legală, nedeţinând vreo societate prin intermediul căreia să achite către stat taxele şi impozitele aferente sumelor încasate.

În continuare, s-a reţinut că, calitatea acestora de lucrători de poliţie nu le permitea acceptarea şi, nicidecum, solicitarea ajutorului unor persoane private pentru alimentarea autoturismelor din dotarea postului de poliţie cu combustibil, în condiţiile în care aveau clar reprezentarea că acestea nu au obţinut produsele petroliere în condiţii legale, dar şi că le comercializau, de asemenea, cu încălcarea legii.

O situaţie similară s-a constatat nu numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii II., ci şi în ceea ce-i priveşte pe membrii familiilor AAA. şi ZZ., de la care, de asemenea, primeau combustibil, aşa cum s-a arătat şi la momentul analizei anterioare privindu-i pe lucrătorii de poliţie, în condiţiile în care convorbirile telefonice interceptate în cauz - care se coroborează ca şi în cazul familiei II. cu declaraţiile şi denunţurile formulate de persoanele respective, dar şi cu declaraţiile unor conducători auto care au constatat sprijinul acordat de lucrătorii Postului de Poliţie Corneşti membrilor acestor familii-, relevă faptul că poliţiştii solicitau şi primeau cantităţi de combustibil, în schimbul tolerării activităţilor infracţionale desfăşurate pe raza comunei.

Deşi şi cu privire la fraţii AAA. şi ZZ. au fost şi anterior prezentate discuţii telefonice, dar şi alte probe concludente privind atitudinea poliţiştilor F., E. şi Z. raportat la activităţile ilegale pe care cei menţionaţi le desfăşurau pe raza comunei Corneşti, s-a reţinut ca fiind relevante în acest sens şi discuţiile purtate de Z. cu MM. la data de 28 septembrie 2011 - când poliţistul l-a întrebat "ai pus aia?", comunicându-i-se:

"e lângă poartă", dar şi că "vezi că n-am avut d-aia cum era înainte. Are aşa un miros mai ...", din cuprinsul convorbirii fiind evident că poliţistul Z. cunoştea cu ce se ocupă interlocutorul, de vreme ce l-a întrebat:

"ai făcut producţie?", continuând:

"dacă n-ai unde să-l pui mai vi la... mi-aduci mie şi-l pun eu la mine"-, sau discuţia purtată de acelaşi poliţist la 18 mai 2012 cu KK., când îi comunică faptul că se află la poarta lui, fapt confirmat de restul discuţiei, care continuă între KK. şi tatăl său KK., căruia îi cere:

"dă-i şi lui din aia a noastră", iar la răspunsul tatălui:

"păi mai e 15 litri acolea", îi solicită:

"dă-o p-aia care mai e", apreciindu-se ca fiind evident că poliţistul mersese la domiciliul lui AAA. să ceară combustibil, pe care l-a şi primit.

De asemenea, s-a reţinut că KK. a discutat la telefon şi cu agentul de poliţie E., spre exemplu la data de 17 august 2011 - când poliţistul îi spune:

"negru, ce cumpăr şi eu" sau la data de 23 septembrie 2011 - când E. îi comunică:

"îmi trebuie una şi mie. Una d-aia îmi trebuie", pentru ca după puţin timp KK. să discute cu tatăl său KK. şi să îi solicite:

"pune tu o canistră de motorină, cu 20 de litri că vine E. ăsta de la Post să o ia".

Şi cu privire la F., s-a reţinut de prima instanţă că poartă numeroase discuţii, atât cu KK. - printre care la datele de 19 septembrie 2011 sau de 7 octombrie 2011, în cea din urmă convorbire solicitându-i să se întâlnească, ori cea purtată la data de 18 septembrie 2011 - când F. îi comunică:

"a adus-o aseară ăla, dar a adus-o mai târziu şi eu nu te-am mai sunat", ocazie cu care interlocutorul se plânge:

"hai bă, că n-am", în aceeaşi seară F. vorbind din nou şi explicându-i:

"deci deschizi poarta, sunt puse acolea lângă scări", "intri şi le iei", în discuţie fiind vorba despre cantităţi de combustibil procurate de poliţist pentru KK., precum şi cu MM., la datele de 19 septembrie 2011 ori de 27 septembrie 201 - când discută despre saci de ciment şi despre căpriori.

Faptul că poliţistul F. cunoştea despre activităţile infracţionale desfăşurate de familiile II., ZZ. şi AAA., s-a constatat că rezultă şi din discuţia purtată la data de 19 septembrie 2011 de MM. cu KK., când primul precizează că tocmai a plecat "de la DDD.", iar interlocutorul îi comunică:

"mă duc la ăsta să îmi iau motorina", adăugând:

"să iau motorina de la UUU., i-am dat banii lu' DDD.", pentru ca după câteva minute AAA. să discute cu F., căruia îi solicită:

"sună-l pe ăsta... că nu mai am nici în maşină", ulterior poliţistul contactându-l pe KK. şi-i transmiţându-i:

"el zice că ţi-o dau ţie, adică s-a prins că ţi-o dau ţie", continuând:

"mi-o aduce el mie acasă c-am în 40 de minute şi apoi te sun şi vi şi o iei de la mine", iar AAA. solicitându-i:

"hai mă, te rog, ca să nu mai bag ... mă duc în pompă", din aceste discuţii fiind evident că agentul şef de poliţie nu doar că avea cunoştinţă de activităţile pe care le desfăşurau familiile II., AAA. şi ZZ., dar le şi sprijinea.

De altfel, s-a constatat faptul că lucrătorii Postului de poliţie Corneşti aveau cunoştinţă şi nu luau măsuri în legătură cu activităţile desfăşurate pe raza localităţii de familiile menţionate, rezultă şi din coroborarea discuţiilor telefonice interceptate în cauză, cu procesele-verbale de înregistrare în mediu ambiental, dar şi din declaraţiile date de inculpaţii A., B. şi C., din declaraţiile date de BB., precum şi din declaraţiile date de agentul de poliţie WW.

Prima instanţă a apreciat că aspectele redate anterior privind apelul primit la 112, preluat de agentul de poliţie Z. vizând activităţile infracţionale desfăşurate în punctul "EE.", cu privire la care lucrătorii Postului de poliţie Corneşti nu au luat măsurile legale, nu au fost singulare, poliţiştii fiind informaţi şi cu altă ocazie cu privire la prezenţa în zona Postârnacu a unei situaţii care trebuia verificată, fără însă ca aceştia să ia vreo măsură în legătură cu cele constatate.

Astfel, s-a reţinut că la data de 27 septembrie 2012 s-a înregistrat un apel prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, aşa cum rezultă din registrul acestui serviciu, sesizându-se că mai multe persoane de etnie rromă i-au adresat injurii apelantului şi au provocat scandal în zona târgului de la Postârnacu, şefului de post F. solicitându-i-se de către persoana care l-a informat să trimită un poliţist în zonă, acesta indicându-l pe WWW.

La interval de circa 1 minut, F. îi cere şi agentului WW. să se deplaseze în zona târgului de la Postârnacu unde "sunt mai mulţi ţigani, s-au luat la bătaie acolo".

Potrivit procesului-verbal şi planşelor fotografice conţinând aspecte preluate din înregistrările efectuate în mediu ambiental în zona intitulată punctul "EE.", activitate desfăşurată la ora 1421, s-a reţinut că la locul menţionat s-a deplasat, într-adevăr, echipajul de poliţie aparţinând Postului de Poliţie Corneşti, că la acel moment în zonă se aflau o autocisternă, dar şi un alt autovehicul de culoare gri identificat ca fiind folosit de KK., din imagini observându-se cum persoanele aflate lângă autocisternă, în apropierea unor construcţii dezafectate, discută cu agenţii de poliţie care au coborât din maşină, care pleacă fără a lua vreo măsură, după care cei prezenţi în zonă îşi continuă activităţile, în dubele de culoare albă şi roşie, aflate în acelaşi loc, fiind observate şi mai multe butoaie pentru preluarea combustibilului.

În continuare, s-a reţinut că la ora 140 - agentul de poliţie WW. apelează o persoană, care se recomandă ca fiind cel care a apelat Serviciul 112, pe care îl întreabă în legătură cu sesizarea pe care a formulat-o, iar poliţistul explicându-i celui apelat că în urma verificărilor efectuate nu a fost găsită nicio persoană în zona indicată, poliţistul explicându-i chiar:

"nu erau ... oameni, decât două, trei femei şi copii d-ăia mici", iar la insistenţele celui care s-a recomandat ca fiind XXX. şi care a explicat incidentul în care fusese implicat, poliţistul i-a explicat:

"dacă mai prind pe careva pe aici îl amendez eu, da ... sunt numai femei".

Ulterior, s-a reţinut că F. îi cere lui WW. să-i explice modalitatea în care a rezolvat sesizarea, insistând ca poliţistul să facă verificări la ofiţerul de serviciu, pentru a afla exact care fusese conţinutul sesizării, poliţistul WW. explicându-i ce a făcut, respectiv că a întocmit un proces-verbal, şeful de post atenţionându-l că ar fi trebuit să-l şi identifice pe cel care a făcut apelul şi să-i dea un avertisment, WW. explicându-i că deşi a revenit cu un apel către persoana care formulase solicitarea către Serviciul de Urgenţe, acesta avea telefonul închis, astfel că el va completa procesul-verbal în sensul că l-a avertizat telefonic:

"să nu mai sesizeze decât ... sau să nu mai plece de la faţa locului când se întâmplă asemenea...".

Instanţa de fond a reţinut că despre acest apel discută ulterior şi poliţistul WWW. cu investigatorul sub acoperire BBB., la întrebarea acestuia din urmă cum a fost rezolvat apelul, WWW. care mersese în punctul "EE." cu maşina din dotarea postului explicându-i:

"nu era nimeni, nu erau nici ţigani, nu era nimic, ... n-am mai găsit pe nimeni", fiind evident că se încerca de către toţi angajaţii postului de poliţie să ascundă adevărul în legătură cu prezenţa în zona "EE." a autocisternelor şi a activităţilor ilegale desfăşurate acolo.

S-a constatat că declaraţiile date de către agentul de poliţie WW., vin şi ele să confirme faptul că la Postul de poliţie Corneşti se cunoştea că mai multe familii din comun - respectiv AAA., ZZ. şi II., achiziţionează combustibil de la şoferii de cisterne care tranzitează comuna, cantităţile achiziţionate fiind ulterior vândute, unul dintre punctele unde se livra combustibilul de către şoferi fiind punctul "EE." de la intrarea în comună, operaţiune care avea însă loc, inclusiv, la domiciliile familiilor ZZ. şi II., de la domiciliul acestuia din urmă realizându-se chiar şi vânzarea combustibilului.

Astfel, potrivit declaraţiei dată de poliţist, prima instanţă a reţinut că atunci când se afla în patrulă cu colegii săi E., Z. ori SS. au văzut capete de tractor oprite în zonă, inclusiv la domiciliul familiei ZZ., că în timp ce efectuau serviciul de patrulare au putut observa frecvent autocisternele care transportau combustibilul, dar şi dubele cu care familiile respective cărau combustibilul, fără să le oprească în trafic.

Mai mult, s-a reţinut că poliţistul WW. a declarat că agenţii de poliţie cu care lucra în cadrul postului de poliţie nu luau măsuri împotriva acelor familii, întrucât, pe rând, membri familiilor veneau la colegii săi E. şi Z. şi le aduceau combustibil, astfel că aceştia alimentau cu aproximativ 20 de litri de combustibil, de circa 3 - 4 ori, inclusiv el sprijinindu-i pe poliţişti să transfere combustibilul, explicând şi faptul că E. punea combustibilul direct în rezervorul autoturismului său marca x seria x, în timp ce Z. în autoturismul x Logan de culoare roşie, cunoscând şi că E. a primit combustibil de la A. şi pentru autovehiculul din dotarea postului de poliţie.

S-a constatat de prima instanţă că această declaraţie se coroborează cu cele date de inculpaţii A., B. şi C., dar şi cu cele date de LL., KK., MM. şi NN. şi susţin denunţurile formulate de aceştia.

Alături de susţinerile anterioare, s-a apreciat ca fiind relevante pentru reţinerea faptului că lucrătorii Postului de Poliţie Corneşti - F., E. şi Z. - aveau cunoştinţă despre activităţile infracţionale care se desfăşurau pe raza localităţii Corneşti, fără însă să ia măsuri legale sunt şi discuţiile înregistrate în mediu ambiental, purtate între Z. şi agentul de poliţie rutieră YYY., în ziua opririi în trafic de către un echipaj de poliţie rutieră, în satul Postârnacu, comuna Corneşt - la data de 25 iulie 2012, a autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, condus de C., în care se afla şi BB., la controlul autovehiculului fiind identificaţi recipienţi din plastic şi metal, conţinând cantitatea de 800 litri produse petroliere.

Astfel, s-a reţinut că lucrătorul de poliţie este întrebat de către agentul de poliţie rutieră, cu ocazia deplasării la Postul de Poliţie pentru efectuarea activităţilor de audiere a conducătorului auto şi a persoanei identificată în autovehicul, dacă a mai oprit în trafic duba respectivă, Z. confirmând oprirea, iar la întrebarea dacă respectivii transportau:

"tot aşa aveau două...o tonă de motorină", poliţistul răspunzând:

"nu o tonă... aveau câte un butoi, câte..." şi pentru că a fost chestionat dacă atunci când îi oprea aveau factură, poliţistul s-a supărat şi i-a explicat poliţistului care efectua controlul că lucrează la post şi îşi cunoaşte oamenii:

"am şapte ani de zile de când lucrez aici, eu nu-l opresc de cinci ori pe fiecare zi, eu îi opresc pe ăştia când avem probleme, sau eu ştiu, am radar".

S-a apreciat de instanţa de fond că rezultă cu claritate deci că agentul de poliţie Z. a recunoscut că avea cunoştinţă de faptul că familia II. transportă produse petroliere cu o dubă, dar şi că nu a luat măsuri de sancţionare împotriva acestora.

Cu toate acestea, agentul de poliţie Z. a arătat în declaraţia dată în data de 20 decembrie 2013 că nu a depistat niciodată pe cei enumeraţi având asupra lor combustibil şi nici nu cunoştea că în punctul "EE." s-ar fi efectuat tranzacţii cu produse petroliere, adică s-ar fi vândut asemenea produse din cisterne către diferite persoane din comuna Corneşti.

A mai reţinut instanţa de fond că despre activitatea desfăşurată pe raza comunei avea cunoştinţă inclusiv Şeful Postului de Poliţie Corneşti, F., aşa cum s-a arătat anterior, care şi-a atenţionat colegii începând cu luna aprilie 2012 să nu mai discute la telefon cu membrii familiilor care desfăşurau activităţi ilegale pe raza comunei şi să înceapă să le întocmească procese-verbale de contravenţie.

În acest sens, s-a reţinut ca fiind şi declaraţia dată de către agentul de poliţie WW., dar şi cea dată de A. - care a arătat că la un moment dat F. i-a comunicat faptul că i s-a atras atenţia de către superiori cu privire la activităţile desfăşurate în comună şi i-a pus în vedere să nu mai comită ilegalităţi, pentru că urmează să ia măsuri împotriva lui, aspecte care se coroborează şi cu faptul că începând cu luna aprilie 2012 s-au rărit apelurile telefonice pe care F. le-a făcut cu persoanele cu privire la care existau date clare că se ocupă cu tranzacţionarea combustibilului.

De altfel, s-a constatat că lucrătorii Postului de Poliţie Corneşti au fost conştienţi de faptul că protejau activităţile infracţionale şi de aceea au fost destul de deranjaţi de faptul că în cadrul postului a început să funcţioneze un nou poliţis - în persoana investigatorului sub acoperire BBB., F. solicitându-le colegilor să aibă grijă ce discută în prezenţa acestuia.

În aceste sens, s-a reţinut că în procesul-verbal întocmit la data de 30 iulie 2012, investigatorul sub acoperire BBB. a arătat că s-a întâlnit cu agenţii de poliţie WW. şi E., aflaţi în afara orelor de program şi în urma unor discuţii avute cu aceştia, WW. i-a spus că-i poate procura motorină la un preţ inferior faţă de preţul din staţiile Peco şi pentru că E. nu înţelegea discuţia pe care o au, WW. i-a explicat că discută despre motorină, moment în care E. i-a spus că nu-i recomandă sursele ştiute de ei, deoarece carburantul este contrafăcut, fiind un amestec de kerosen cu alte substanţe petroliere, că sursele sale comercializează deci combustibil contrafăcut, existând astfel posibilitatea să-şi defecteze autoturismul şi el întâmpinând astfel de probleme, fiind evident că poliţistul nu dorea ca noul lor coleg să cunoască legăturile lor cu cei care achiziţionau şi vindeau combustibil pe raza comunei.

Totodată, din procesul-verbal întocmit la data de 11 septembrie 2012 de către investigatorul sub acoperire, s-a reţinut că în prezenţa sa, dar şi a agentului şef principal F. şi a agentului principal de poliţie SS., agentul de poliţie E. a afirmat că a aflat din surse că există în desfăşurare două dosare penale care au ca obiect infracţiuni de corupţie comise de lucrători ai Postului de poliţie Corneşti şi că există o acţiune de monitorizare a Direcţiei Generale Anticorupţie de aproximativ 1 an.

De altfel, din declaraţia dată la 20 decembrie 2013, s-a reţinut că agentul de poliţie E. a recunoscut că ar fi aflat de la ZZZ., care ştia de la Compartimentul Control Intern al Poliţiei că ar fi filaţi hoţii de produse petroliere şi poliţiştii trebuie să fie atenţi ce fac, astfel că atunci când a vorbit cu A. despre faptul că ar fi astfel de activităţi în derulare, i-a spus să nu mai desfăşoare activităţi ilegale.

În acelaşi sens, s-a constatat că poliţistul a recunoscut cu această ocazie, că ştia că familiile AAA., ZZ. şi II. procură produse petroliere de la şoferii de cisterne, pe care ulterior le revindeau, arătând că l-a informat despre aceste activităţi şi pe şeful său F., dar şi pe şeful de la municipiu, ocazie cu care i s-a explicat că este vorba despre o faptă contravenţională şi că dacă prinde asemenea persoane trebuie să le confişte motorina, astfel că i-a oprit în trafic pe cei enumeraţi, dar nu i-a căutat în dubele cu care circulau, deşi bănuia că transportă astfel de produse, considerând însă că aceştia comit doar o contravenţie.

Totodată, s-a reţinut că F. a negat însă faptul că ar fi fost avertizat de conducerea inspectoratului de poliţie în legătură cu hoţii de combustibili din comuna Corneşti, dar a recunoscut că avea cunoştinţă despre faptul că familiile AAA., ZZ. şi II. achiziţionau combustibil de la şoferii de camioane care tranzitau comuna, dar că era vorba despre cantităţi reduse, necunoscând însă că în punctul "EE." aveau loc astfel de activităţi, precizând că nu a oprit în trafic persoanele respective, nedesfăşurând activităţi de circulaţie, declaraţia sa fiind contrazisă nu numai de probele anterior prezentate şi de declaraţiile persoanelor implicate, dar şi de fişa postului, care relevă inclusiv activităţi pe linie de poliţie rutieră.

În declaraţiile date, niciunul dintre poliţişti nu a recunoscut că ar fi primit cantităţi de combustibil de la vreunul dintre membrii familiilor menţionate, ci au arătat că au cumpărat combustibilul de la aceştia, susţinerile lor neputând fi însă primite în raport de materialul probator analizat, care relevă că, pentru a tolera activităţile infracţionale desfăşurate de A. şi fiii săi, fraţii AAA. şi fraţii ZZ., cei trei poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Corneşti au solicitat şi primit în schimb cantităţi de combustibi - benzină sau motorină, pentru maşinile proprii şi chiar pentru maşina din dotarea Postului de Poliţie şi probabil chiar şi sume de bani.

În legătură cu acestea din urmă, s-a motivat de prima instanţă că probatoriul administrat nu vine să dovedească însă, dincolo de orice dubiu, că ar fi avut loc şi primiri ale unor sume de bani de către poliţişti, în acest sens fiind doar declaraţiile şi denunţurile formulate de membrii familiilor menţionate şi de inculpaţii II., notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză şi înregistrările în mediul ambiental nefăcând decât dovada clară a solicitării şi primirii de către poliţişti a combustibilului, nu şi a unor sume de bani, astfel încât, raportat la principiul potrivit căruia dubiul profită făptuitorului, nu se va reţine şi faptul că lucrătorii de poliţie au primit şi bani.

De asemenea, s-a constatat de prima instanţă că deşi denunţurile formulate în cauză şi declaraţiile inculpaţilor II. sunt în sensul că lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corneşti le-au solicitat periodic, iar ei le-au oferit, şi sume de bani pentru a nu fi deranjaţi în activităţile infracţionale, considerăm că de vreme ce acestea nu se coroborează şi cu alte probe, sunt date pro causa şi nu pot fi avute în vedere, fiind formulate doar pentru a servi autorilor lor pentru atenuarea răspunderii penale.

Raportat la întreg materialul probatoriu analizat s-a apreciat că există suficiente probe care să conducă la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor agenţi de poliţie Z., F. şi E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Astfel, magistratul fondului a reţinut că rezultă cu claritate că cei trei lucrători de poliţie au pretins şi au primit foloase care nu li se cuveneau în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor lor de servici - respectiv de a desfăşura activităţi operative pentru descoperirea autorilor unor infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea unor astfel de fapte, de a interveni la solicitările Dispeceratului Inspectoratului de Poliţie Judeţean sau ofiţerului de serviciu de la Poliţia Municipală unde erau arondaţi sau la evenimentele semnalate prin SNUAU 112, de a efectua patrulări pe raza de responsabilitate şi de a urmări respectarea prevederilor legale în domeniile date în competenţă, inclusiv de a supraveghea şi controla în condiţiile legii participanţii la trafic în zona de competenţă, activităţi prevăzute în fişa posturilor.

S-a mai reţinut de prima instanţă că lucrările dosarului au relevat faptul că deşi sesizaţi fie prin ofiţerul de serviciu de la I.P.J.Dâmboviţa, fie prin apel efectuat prin Serviciul Unic de Urgenţă s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că în zona indicată se desfăşurau activităţi de livrare de combustibil din autocisterne către cetăţeni de pe raza comunei, însă nu au luat măsurile legale care se impuneau nici pentru identificarea persoanelor aflate la faţa locului şi nici pentru eventuala confiscare a produselor petroliere care se aflau în dubele prezente în zonă - 27 septembrie 2012 sau 9 octombrie 2012, ci, mai mult, au informat inculpaţii despre o asemenea situaţie, aşa cum s-a întâmplat la 9 octombrie 2012 şi le-au furnizat informaţii în legătură cu apelul făcut la 112.

În aceste împrejurări, s-a apreciat ca fiind evident, că şeful Postului de Poliţie, F., a avut cunoştinţă de activităţile ilicite care se desfăşurau în zona sa de competenţă, inclusiv despre faptul că lucrătorii de la Postul de Poliţie au fost sesizaţi în legătură cu anumite incidente care ar fi avut loc în zona "EE.", aşa cum au rezultat din convorbirile interceptate în cauză, fără însă ca acesta să ia vreo măsură în raport de competenţele sale de a coordona, sprijini, îndruma şi controla lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Corneşti, fiind evident şi faptul că ştia, după cum chiar el a declarat, şi despre activităţile infracţionale desfăşurate de familiile AAA., II. şi ZZ., fără însă a lua măsurile legale care se impuneau în acest sens, nedispunând efectuarea unor cercetări pentru a afla împrejurările în care s-a ajuns la achiziţionarea de către aceste persoane a unor cantităţi mari de combustibil, ci, mai mult, arătând că a achiziţionat combustibil de la aceştia, deşi era conştient că produsele erau achiziţionate ilegal şi comercializate,de asemenea ilegal, fără achitarea taxelor legale către stat.

Instanţa de fond a reţinut că nu pot fi primite apărările lucrătorilor de poliţie, potrivit cărora nu au cunoscut că în punctul "EE." aveau loc livrările de combustibil de către şoferii de autocamioane, de vreme ce colegul lor WW., mai nou la secţie, a declarat la data de 17 februarie 2013 că avea cunoştinţă, împreună cu toţi colegii săi de activităţile respective şi că a fost de faţă când fraţii ZZ., AAA. sau A. se întâlneau cu E. şi Z. cărora le aduceau motorină.

Mai mult, s-a constatat că lucrătorul de poliţie WW., însoţit de colegul său WWW. au fost şi surprinşi în timp ce s-au deplasat în punctul "EE.", la solicitare lui F., în acel moment în zonă fiind în derulare activităţi de preluare a combustibilului de către KK., prezente la faţa locului fiind şi două cisterne, dar şi dubele celui menţionat, pregătite cu butoaie pentru a prelua combustibilul, aşa cum s-a arătat anterior.

În condiţiile în care în sarcina celor trei lucrători de poliţie se reţine săvârşirea câte unei infracţiuni de luare de mită în raport cu fiecare dintre membrii familiilor II., AAA. şi ZZ., respectiv a câte 3 infracţiuni de luare de mită, având în vedere modalitatea şi împrejurările în care probele administrate au relevat că aceştia au acţionat pe linia protejării unor persoane care se ocupau cu acelaşi tip de activităţi, respectiv cu achiziţionarea de produse petroliere de la şoferii care tranzitau localitatea aflată în raza lor de competenţă, produse pe care respectivele persoane le revindeau, de asemenea, fără ca poliţiştii să ia măsuri în acest sens, aceştia neîndeplindu-şi atribuţiile de serviciu în schimbul unor cantităţi de combustibil pe care le-au solicitat şi le-au primit de la cei implicaţi în astfel de activităţi, s-a apreciat de prima instanţă că nu pot fi reţinute trei infracţiuni separate de luare de mită, ci o singură infracţiune, săvârşită în formă continuată, cu 3 acte materiale.

Astfel, s-a motivat că cei 3 poliţişti au desfăşurat activităţi similare de protecţie şi de acceptare a primirii unor foloase necuvenite, în acelaşi interval de timp, respectiv 2011 - 2012, pentru a nu-şi îndeplini activităţile specifice, respectiv au desfăşurat la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, neavând importanţă pentru aceştia de la cine primeau combustibilul, cât timp persoanele respective se achitau de obligaţia de a le furniza astfel de produse.

S-a apreciat că în cauză legea penală mai favorabilă pentru cei trei poliţişti este legea veche, chiar dacă pentru infracţiunea de luare de mită, limita maximă de pedeapsă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 este mai mare decât cea prevăzută de art. 289 din actualul C. pen., care prevede un maxim de 10 ani, spre deosebire de 12 ani, cât prevedea C. pen. anterior.

În acelaşi sens, s-a avut în vedere în acest sens reţinerea în sarcina poliţiştilor a săvârşirii infracţiunii în forma continuată, situaţie în care în cazul actualului C. pen. ar conduce la majorarea maximului pedepsei cu cel mult 3 ani, spre deosebire de dispoziţiile vechiul C. pen., care stipulează că infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor.

Mai mult, s-a motivat că actualele prevederi conţin dispoziţii mai severe în cazul în care executarea pedepsei este individualizată în sensul suspendării executării acesteia sub supravegher - prin obligaţiile suplimentare care pot fi impuse, constând în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Prin urmare, faţă de cele anterior menţionate, în baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii F. şi E. au fost trimişi în judecată, din câte 3 infracţiuni de luare de mită, într-o singură infracţiune de luare de mită, cu trei acte materiale, la încadrare reţinându-se dispoziţiile legii vechi, dar şi aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la calitatea acestora de lucrători de poliţie, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 41 - 42 C. pen. anterior.

II. Prin decizia penală nr. 337 din 11 mai 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a respins, ca nefondate, cererile de constatare a nulităţii actelor de urmărire penală, de constatare a nulităţii hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi de excludere a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În temeiul art. 421, pt. 2, lit. a) din C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi, printre alţii, şi de apelanţii - inculpaţi A., B., E. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 1008 din data de 19 decembrie 2016 a Tribunalului Dâmboviţa.

A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, ca urmare, a rejudecării, a pronunţat o nouă hotărâre, în ceea ce-i priveşte, printre alţii, pe inculpaţii după cum urmează:

(i) A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 4 (ani) şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată apelantului inculpat A., în pedepsele principale componente:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

- 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În temeiul prevederilor art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), a dispus achitarea apelantului-inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată apelantului - inculpat A. de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. de la 3 (trei) ani închisoare la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, urmând ca apelantul inculpat A. să execute pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie, şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

(ii) A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată apelantului - inculpat B., în pedepsele componente:

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (1) din C. pen.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen.

În temeiul prevederilor art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), a dispus achitarea apelantului-inculpat B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A menţinut pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (1) din C. pen., pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere de 2 ani şi obligaţiile prevăzute de art. 93 C. pen., stabilite de instanţa de fond faţă de apelantul inculpat B.

(iii) A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată apelantului - inculpat C., în pedepsele componente:

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (1) din C. pen.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen.

În temeiul prevederilor art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), a dispus achitarea apelantului - inculpat C. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A menţinut pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (1) din C. pen., pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere de 2 ani şi obligaţiile prevăzute de art. 93 din C. pen., stabilite de instanţa de fond faţă de apelantul inculpat C.

(vi) A redus pedeapsa aplicată apelantului inculpat F. de la 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi termenul de încercare de la 5 (cinci) ani şi 8 (opt) luni închisoare la 5 (cinci) ani.

A menţinut dispoziţiile art. 863 din C. pen. din 1968 şi dispoziţiile art. 864 din C. pen. din 1968 privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.

(vii) A redus pedeapsa aplicată apelantului - inculpat E. de la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1968 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., şi termenul de încercare de la 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni la 5 (cinci) ani.

A menţinut dispoziţiile art. 863 din C. pen. din 1968 şi dispoziţiile art. 864 din C. pen. din 1968 privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.

(viii) A redus pedeapsa aplicată apelantului-inculpat D. de la 3 (trei) ani închisoare la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu art. 308 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi termenul de supraveghere de la 4 (patru) ani la 3 (trei) ani.

A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 93 C. pen.

În temeiul art. 421, pct. 1, lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta parte civilă M. SA împotriva sentinţei penale împotriva Sentinţei penale nr. 1008 din data de 19 decembrie 2016 a Tribunalului Dâmboviţa.

A înlăturat din dispozitivul sentinţei apelate menţiunile privitoare la confiscarea specială în solidar, urmând a se dispune efectuarea confiscării speciale, conform art. 112, lit. e) C. pen., după cum urmează:

- Suma de 2.025,75 RON de la fiecare dintre inculpaţii L., A., B., C., reprezentând contravaloarea a 1.500 litri jet A1;

- Suma de 1.084 RON de la fiecare dintre inculpaţii S., A., B., C. reprezentând contravaloarea a 800 litri jet A1;

- Suma de 43.811,66 RON de la fiecare dintre inculpaţii L., A., B., C., D. şi Q. reprezentând contravaloarea a 48.500 litri jet A1;

- Suma de 3.078,50 RON de la fiecare dintre inculpaţii R., A., B., C., D. şi Q., reprezentând contravaloarea a 3.400 litri jet A1;

- Suma de 6.522,06 RON de la fiecare dintre inculpaţii S., A., B., C., D. şi Q., reprezentând contravaloarea a 7.220 litri jet A1;

- Suma de 1.397,23 RON de la fiecare dintre inculpaţii T., A., B., C. reprezentând contravaloarea a 1.700 litri produs petrolier;

- Suma de 2.465,7 RON de la fiecare dintre inculpaţii U., A., C., reprezentând contravaloarea a 3.000 litri produs petrolier;

- Suma de 196,17 RON de la fiecare dintre inculpaţii V., A., B. şi C., reprezentând contravaloarea a 140 litri produs petrolier;

- Suma de 2.961 RON de la fiecare dintre inculpaţii X., A., B. şi C., reprezentând contravaloarea a 2.100 litri produs petrolier.

A înlăturat din dispozitivul sentinţei penale apelate prevederile referitoare la confiscarea sumei de 45.100 RON, 60.000 RON şi 2700 euro de la inculpaţii A., C. şi B., urmând ca în ceea ce priveşte confiscarea sumelor de bani de la cei trei inculpaţi să-şi producă efectele dispoziţiile prezentei decizii.

A înlăturat din dispozitivul sentinţei penale apelate prevederile referitoare la confiscarea sumei de 3.616 RON de la inculpatul T., urmând ca în ceea ce priveşte confiscarea sumelor de bani de la acest inculpat să-şi producă efectele dispoziţiile prezentei decizii.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, printre altele, a reţinut că în ceea ce priveşte situaţia apelantului - inculpat A., Curtea a apreciat în sensul că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată) rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă vinovăţia apelantului - inculpat în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. şi art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Curtea a respins apărările apelantului inculpat privind neîntrunirea elementului de tipicitate al infracţiunii (conform susţinerilor apărării, apelantul - inculpat A. ar fi fost un cumpărător de bună credinţă al cantităţilor de combustibil de la şoferi, nu ar fi avut cunoştinţă despre faptele ilicite ale şoferilor şi nu ar fi acordat nici un ajutor efectiv acestora pentru a putea fi acuzat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare).

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt existentă în cauză şi modalitatea în care apelantul-inculpat, împreună cu fiii săi (coinculpaţii C., B.) şi cu numitul BB. au achiziţionat cantităţile de combustibil de la şoferii implicaţi în cauză (unii dintre şoferi având calitatea de apelanţi-inculpaţi).

Din modalitatea în care inculpatul a acţionat, din caracterul organizat al activităţii pe care desfăşurat-o rezultă în mod univoc faptul că apelantul-inculpat se face vinovat de infracţiunea de complicitate la delapidare, declaraţiile apelantului-inculpat din faza de urmărire penală coroborându-se cu celelalte declaraţii ale coinculpaţilor şi martorilor şi cu convorbirile telefonice.

Curtea a respins apărarea apelantului-inculpat, în sensul că se impune achitarea apelantului inculpat (apărarea a fost susţinută şi în cazul coinculpaţilor C. şi B.) deoarece au fost dispuse de către procuror soluţii de clasare pentru anumite fapte similare faţă de alte persoane (inclusiv doi dintre martorii denunţători), prin ordonanţa de clasare din data de 25 februarie 2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi prin ordonanţa de clasare a cauzei din data de 4 ianuarie 2018 a aceluiaşi parchet.

Respectivele ordonanţe ale Ministerului Public nu sunt opozabile instanţei şi nu au putere de lucru judecat (oricum, nu privesc fapte pentru care apelanţii-inculpaţi din prezenta cauză au fost trimişi în judecată); Curtea constată faptul că soluţiile de netrimitere în judecată au fost dispuse de procuror ca urmare a unei interpretări a pericolului social al faptelor, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 255/2013, text legal care reglementează posibilitatea pentru instanţe şi parchete să constate lipsa de pericol social a unor fapte penale săvârşite sub imperiul C. pen. din 1968 şi să dispună achitarea respectiv clasarea cauzelor.

În ceea ce priveşte declaraţiile apelantului - inculpat A., Curtea a constatat faptul că, într-adevăr, există diferenţă între declaraţiile susţinute în faza de urmărire penală şi declaraţiile susţinute în faţa instanţei de fond (în faza de urmărire penală apelantul-inculpat a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa de organul de urmărire penală, în timp ce în faţa instanţei de fond a revenit şi a învederat faptul că nu mai recunoaşte săvârşirea infracţiunilor).

Curtea a reamintit faptul că doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în sensul că simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acest fapt (retractarea declaraţiilor) nu se coroborează şi cu alte probe ale dosarului (acest aspect este valabil şi în cazul celorlalţi apelanţi-inculpaţi care şi-au modificat declaraţiile în faţa instanţei de fond).

De asemenea, nu există o prioritate a declaraţiilor susţinute în faţa instanţei faţă de declaraţiile susţinute în faţa de urmărire penală, mai ales în situaţiile în care inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică în cursul urmăririi penale.

Curtea a apreciat în sensul că revenirile asupra declaraţiilor susţinute în faza de urmărire penală de către apelantul inculpat A. nu sunt justificate deoarece, pe de o parte nu s-a făcut dovada presiunilor exercitate de organul de urmărire penală asupra apelantului inculpat (Curtea va avea în vedere inclusiv faptul că patru dintre inculpaţii trimişi în judecată în prezenta cauză nu au recunoscut acuzaţiile încă din faza de urmărire penală) iar, pe de altă parte, în declaraţia susţinută de apelantul-inculpat în faţa instanţei de fond acesta are, practic, o atitudine procesuală care vizează minimizarea răspunderii penale, recunoscând anumite acte materiale dar încercând, pe de altă parte, să sugereze o lipsă de vinovăţie.

De altfel, instanţa de fond a analizat în mod corect aspectele privind schimbarea declaraţiilor apelantului-inculpat A. şi ale celorlalţi apelanţi-inculpaţi, reţinând faptul că, dată fiind asistarea acestora de către apărători aleşi, vor fi considerate ca reflectând adevărul judiciar declaraţiile susţinute în faza urmăririi penale.

Situaţia este însă diferită în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, pentru care apelantul - inculpat A. a fost trimis în judecată; la data săvârşirii, încadrarea juridică a infracţiunii era cea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. (Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani: dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni).

Ulterior trimiterii în judecată textul incriminatoriu a suferit modificări, conţinutul constitutiv al infracţiunii fiind, de lege lata, următorul: Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani...dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni (conform prevederilor art. 49, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 129/2019).

Întrucât apelantul inculpat a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de complicitate la delapidare iar sumele de bani şi cantităţile de combustibil obţinute sunt o consecinţă directă a săvârşirii infracţiunii mai sus amintite (infracţiune săvârşită de apelantul - inculpat şi nu de un terţ), este evident că fapta de spălare de bani pentru care apelantul-inculpat a fost trimis în judecată nu mai este prevăzută de legea penală, urmând a se dispune achitarea apelantului-inculpat A., în temeiul prevederilor art. 16, alin. (1), lit. b), teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Curtea a apreciat că în cauză nu a operat o dezincriminare a infracţiunii de spălare a banilor dar, în noul act normativ, modalitatea în care fapta a fost săvârşită de apelantul-inculpat nu mai este incriminată.

Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor de către apelanţii coinculpaţi C. şi B.

Pe cale de consecinţă, Curtea va proceda la descontopirea pedeapsei rezultante de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare în pedepsele componente de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. şi art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. şi 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va dispune achitarea apelantului-inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, conform considerentelor învederate anterior, şi a dispus reducerea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare de la 3 (trei) ani închisoare la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pedeapsă care urmează a fi executată în regim de detenţie.

La reducerea pedepsei aplicate apelantului-inculpat A., Curtea a avut în vedere durata îndelungată a procesului penal, situaţie în care, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, în interpretarea art. 6 din Convenţie, se recomandă diminuarea sancţiunii penale.

Curtea a apreciat în sensul că într-o asemenea situaţie trebuie realizat un echilibru între necesitatea pronunţării unei pedepse apte proporţionale cu gravitatea infracţiunii, apte să ducă la atingerea scopului acesteia şi respectarea drepturilor procesuale ale apelantului-inculpat, inclusiv dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, drept consfinţit, după cum s-a învederat, şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a avut în vedere şi limitele de pedeapsă ale infracţiunii săvârşite de apelantul-inculpat (minimul special fiind de 1 an şi 4 luni închisoare iar maximul special - 4 ani şi 8 luni închisoare) dar şi anumite aspecte în defavoarea apelantului-inculpat, precum atitudinea nesinceră din faza de judecată şi întinderea activităţii infracţionale pe o durată semnificativă de timp.

Faţă de aceste aspecte în defavoarea apelantului-inculpat, Curtea a apreciat în sensul că se impune ca pedeapsa de 2 (ani) şi 6 (şase) luni să fie executată în regim de detenţie, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nefiind justificată.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, în acord cu opinia primei instanţe, Curtea a apreciat în sensul că actualul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă pentru infracţiunea săvârşită de apelantul-inculpat A. deoarece, conform C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare în variantă agravată (prevăzută de art. 2151, alin. (2) C. pen.), pedeapsa era închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În ceea ce priveşte situaţia apelanţilor-inculpaţi A. şi B., Curtea a apreciat, în acord cu opinia exprimată de prima instanţă şi în dezacord cu opinia exprimată de apărare, în sensul că cei doi apelanţi-inculpaţi au săvârşit cu forma de vinovăţie a intenţiei directe infracţiunea de complicitate la delapidare.

Curtea a înlăturat apărările apelanţilor-inculpaţi (conform cărora, aceştia nu s-ar face vinovaţi de nicio activitate infracţională, neavând reprezentarea unor activităţi ilicite, un argument suplimentar al apărării fiind şi vârsta tânără a celor doi inculpaţi, care ar fi acţionat sub directa îndrumare a apelantului-inculpat A., tatăl apelanţilor-inculpaţi), din probatoriul administrat în cauză rezultând în mod univoc săvârşirea elementului de tipicitate al infracţiunii de complicitate la delapidare, aspect corect reţinut de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte revenirea asupra declaraţiilor susţinute în faza de urmărire penală, Curtea a constatat faptul că, într-adevăr, există diferenţă între declaraţiile susţinute de apelanţii-inculpaţi B. şi C. în faza de urmărire penală şi declaraţiile susţinute în faţa instanţei de fond (în faza de urmărire penală cei doi apelanţi-inculpaţi au recunoscut acuzaţiile formulate împotriva lor de organul de urmărire penală, în timp ce în faţa instanţei de fond au revenit şi au învederat faptul că nu mai recunosc săvârşirea infracţiunilor).

Şi în ceea ce îi priveşte pe cei doi apelanţi inculpaţi, situaţia este similară cu a apelantului-inculpat A., Curtea apreciind în sensul că revenirile asupra declaraţiilor susţinute în faza de urmărire penală de către cei doi apelanţi inculpaţi nu sunt justificate deoarece nu s-a făcut dovada presiunilor exercitate de organul de urmărire penală asupra apelantului inculpat (Curtea, după cum s-a arătat anterior, va avea în vedere inclusiv faptul că patru dintre inculpaţii trimişi în judecată în prezenta cauză nu au recunoscut acuzaţiile încă din faza de urmărire penală).

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, situaţia juridică a celor doi apelanţi-inculpaţi este identică cu situaţia juridică a apelantului-inculpat A., modificarea legislativă a infracţiunii de spălare a banilor, în modalitatea în care a fost săvârşită de apelanţii-inculpaţi, conducând la pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea acestei infracţiuni, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecinţă, Curtea a descontopit pedepsele principale rezultante de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicate apelanţilor-inculpaţi B. şi C., în pedepsele componente, după cum urmează: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu art. 308 C. pen. şi art. 5 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu art. 38 alin. (1) C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 79 alin. (1) C. pen. şi 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), Curtea a dispus achitarea ambilor apelanţi-inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, faptă prevăzută de de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Motivele prezentei soluţii de achitare a celor doi apelanţi-inculpaţi sunt identice cu motivele de achitare parţială a apelantului-inculpat A., învederate anterior.

Pe cale de consecinţă, Curtea a menţinut pentru ambii apelanţi-inculpaţi pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu art. 308 C. pen. şi art. 5 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu art. 38 alin. (1) C. pen. şi cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 79 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere de 2 ani şi obligaţiile prevăzute de art. 93 C. pen., stabilite de instanţa de fond.

La individualizarea judiciară a pedepsei, pentru ambii apelanţi-inculpaţi, Curtea a avut în vedere faptul că nu se justifică executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie, suspendarea sub supraveghere fiind aptă să ducă la atingerea scopului acesteia.

Într-adevăr, apelanţii inculpaţi au avut o atitudine nesinceră în faţa instanţei de fond, revenind asupra celor declarate în faţa organului de urmărire penală, dar acest fapt nu este suficient pentru a se dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Curtea a luat în considerare vârsta tânără a apelanţilor-inculpaţi la data săvârşirii infracţiunii, lipsa de experienţă de viaţă, faptul că cei doi au acţionat sub îndrumarea directă a tatălui lor (acest fapt nu este de natură să atragă o exonerare a răspunderii penale, prin înlăturarea vinovăţiei, dar justifică aplicarea unei sancţiuni penale mai blânde), precum şi durata lungă a desfăşurării procesului.

Toate aceste aspecte sunt de natură să justifice menţinerea suspendării sub supraveghere acordate de instanţa de fond, motivele de apel ale parchetului (în ceea ce priveşte acest aspect) urmând a fi respinse ca nefondate.

De asemenea, faţă de toate aceste aspecte favorabile apelanţilor-inculpaţi, Curtea a constatat faptul că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a reţinut în favoarea celor doi apelanţi-inculpaţi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Curtea a constatat faptul că instanţa de fond a stabilit termene de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni pentru cei doi apelanţi-inculpaţi, mai mari decât durata pedepselor rezultante stabilite iniţial (2 ani închisoare), încălcându-se astfel prevederile art. 92, alin. (1) C. pen. dar acest aspect nu mai poate fi cenzurat de instanţa de control judiciar, ca urmare a soluţiilor de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi a menţinerii pedepselor de 1 (un) şi 6 (şase) luni pentru infracţiunea de complicitate la delapidare, infracţiune reţinută în sarcina ambilor apelanţi-inculpaţi.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, în acord cu opinia primei instanţe, Curtea a apreciat în sensul că actualul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă pentru infracţiunile săvârşite de apelanţii-inculpaţi B. şi C. deoarece, conform C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare în variantă agravată (prevăzută de art. 2151, alin. (2) C. pen.), pedeapsa era închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În ceea ce priveşte situaţia apelantului-inculpat E., Curtea a apreciat în sensul că instanţa de fond a stabilit în mod corect săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, apărările apelantului-inculpat fiind în mod justificat înlăturate de instanţa de fond.

Curtea a constatat faptul că apelantul-inculpat a primit cantităţi de combustibil şi sume de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, permiţând activităţile ilicite având legătură cu combustibilul (cumpărarea şi vânzarea motorinei şi a benzinei de către apelanţii inculpaţi A., C., B. sau de martorii denunţători), pe care, în calitate de subofiţer de poliţie, ar fi avut obligaţia a le opri.

Apelantul-inculpat E. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de luare de mită, nici în faza de urmărire penală şi nici în faza cercetării judecătoreşti.

Cu toate acestea, analizând declaraţiile succesive ale apelantului-inculpat, Curtea a constatat faptul că există numeroase contradicţii, deosebit de importante, care se interpretează în defavoarea apelantului-inculpat, venind în completarea celorlalte probe care dovedesc, mai presus de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia apelantului-inculpat.

În declaraţia susţinută în faţa procurorului, apelantul-inculpat E. învederează faptul că i-a raportat şefului său ierarhic, coinculpatul F., despre faptul că anumite persoane se ocupau cu cumpărarea şi revânzarea de combustibil, i s-a explicat de către coinculpatul F. că fapta este de natură contravenţională şi că trebuie să confişte motorina dacă îi prinde pe respectivii şoferi în trafic.

În continuare, apelantul-inculpat E. recunoaşte faptul că i-a oprit pe mai mulţi şoferi în trafic, bănuia că transportă combustibil, a considerat că este contravenţie dar nu a luat nicio măsură.

Deşi nu recunoaşte că a luat benzină de la persoanele implicate în activităţile ilegale, apelantul-inculpat învederează că KK., fraţii ZZ. sau A. veneau la postul de poliţie şi le dădeau poliţiştilor combustibil pentru maşina de serviciu, pentru care însă, susţine apelantul-inculpat, plăteau.

O asemenea declaraţie ridică numeroase suspiciuni privind îndeplinirea corectă a atribuţiilor de serviciu ale poliţiştilor în cauză.

Tot apelantul-inculpat E. mai învederează în declaraţia susţinută în faţa procurorului că a avertizat-o pe una dintre persoanele implicate în activităţile cu combustibil, probabil pe coinculpatul A., despre faptul că sunt filaţi aşa numiţii hoţi de combustibili şi le-a spus să nu facă activităţi ilegale.

Şi această declaraţie ridică suspiciuni deosebite asupra îndeplinirii corecte a atribuţiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât tot apelantul inculpat E., în aceeaşi declaraţie susţinută în faţa procurorului, învedera faptul că în anul 2011 colegul său SS. i-a spus că ar şti de la domnul AAAA. de la compartimentul control Intern că ar fi filaţi aşa numiţii "hoţi de produse petroliere" iar poliţiştii din cadrul postului de poliţie ar trebui să fie atenţi.

Practic, Curtea a constatat faptul că apelantul-inculpat E. a recunoscut în faţa procurorului, în prezenţa apărătorului ales, că a avertizat o persoană implicată în activităţile ilicite de cu combustibil (posibil pe A.), fapt care reprezintă o încălcare gravă a atribuţiilor subofiţerului de poliţie şi, coroborată cu celelalte mijloace de probă, atrage consecinţe de natură penală.

În declaraţia susţinută în faza procesuală a fondului, în faţa Tribunalului Dâmboviţa, apelantul-inculpat nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită dar nu mai face nicio menţiune despre avertizarea uneia dintre persoanele implicate în activităţile ilicite cu combustibil, dimpotrivă, învederează instanţei de fond că avea percepţia că activităţile familiei II. erau activităţi legale.

O altă contradicţie între cele două declaraţii (din fond şi din faza urmăririi penale) este aceea că în faţa instanţei de fond apelantul-inculpat E. neagă faptul că ar fi achiziţionat combustibil la postul de poliţie pentru maşinile de serviciu, aşa cum a învederat în faza de urmărire penală.

Cu toate acestea, deşi în faza de urmărire penală acelaşi inculpat E. învederase faptul că a cumpărat o singură dată combustibil de la A., în cursul anului 2011 sau 2012, 40 litri de benzină dar nu de cea mai bună calitate, în faţa Tribunalului Dâmboviţa a declarat în sensul că a cumpărat de la KK., de 3 - 4 ori, combustibil iar de la NN. şi MM. de aproximativ 4 - 5 ori.

Chiar dacă instanţa de control judiciar ar accepta apărarea apelantului-inculpat, ar însemna că acesta a cumpărat de foarte multe ori benzină de la persoane pe care avea obligaţia să le sancţioneze contravenţional sau să le întocmească dosare penale, fapt care ridică serioase suspiciuni asupra modalităţii în care apelantul-inculpat şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu.

În declaraţia susţinută în faţa Curţii, apelantul-inculpat îşi susţine nevinovăţia dar există două aspecte care se interpretează în defavoarea sa: (i) nu mai recunoaşte faptul că a a atras atenţia niciunei persoane despre activităţile ilicite, contradicţie esenţială cu declaraţia din faza de urmărire penală şi (ii) învederează faptul că nu i-au atras niciodată atenţia persoanele care vindeau sau cumpărau motorină, neavând reprezentarea că se comite o faptă prevăzută de legea penală (există o contradicţie evidentă între această declaraţie şi declaraţiile susţinute în faza de urmărire penală).

În concluzie, după examinarea declaraţiilor susţinute de apelantul-inculpat, Curtea a constatat faptul că există numeroase contradicţii, toate fiind interpretate în defavoarea apelantului-inculpat, acesta recunoscând chiar săvârşirea unor acţiuni ilicite ce sunt cuprinse în elementul de tipicitate al infracţiunii (avertizarea unei persoane despre activităţile poliţiei, posibil avertizarea apelantului-inculpat A.) sau anumite acte materiale cărora a încercat a le da o altă interpretare (neagă acţiunile de primire a cantităţilor de benzină, învederând faptul că a achitat contravaloarea acestor cantităţi combustibil).

În acord cu opinia primei instanţe şi în dezacord cu opinia exprimată de apărare, Curtea a apreciat în sensul că vinovăţia apelantului-inculpat E. este pe deplin dovedită.

În acest sens sunt declaraţiile martorilor (acestea urmează a fi analizate în ceea ce îi priveşte pe ambii apelanţi-inculpaţi ce au calitatea de subofiţer de poliţie), declaraţiile coinculpaţilor, procesele-verbale redate de investigatorul sub acoperire, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi, nu în ultimul rând, declaraţiile apelantului-inculpat, cu care se coroborează toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-inculpat F., Curtea a apreciat în sensul că instanţa de fond a stabilit în mod corect săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, apărarea apelantului-inculpat fiind în mod justificat înlăturată.

Curtea a constatat faptul că apelantul-inculpat nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de luare de mită nici în faza de urmărire penală şi nici în faza cercetării judecătoreşti, în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel.

Curtea a constatat faptul că în declaraţia susţinută în faţa procurorului, în data de 20 decembrie 2013, apelantul-inculpat F. declară în sensul că nu ar fi fost avertizaţi de conducerea inspectoratului că ar fi fost vizaţi aşa numiţii hoţi de combustibil din comuna Corneşti, aspect infirmat prin declaraţia coinculpatului E. şi de celelalte probe administrate în cauză.

De altfel, în declaraţia susţinută în faţa Tribunalului Prahova, în data de 9 martie 2015, apelantul-inculpat revine asupra acestor aspecte declarate şi învederează faptul că în convocările lunare de la inspectorat se atrăgea atenţia asupra furturilor de produse petroliere şi se atenţiona în zona de sud a oraşului.

Curtea a mai constatat existenţa unor contradicţii între declaraţia susţinută în faza de urmărire penală şi declaraţia susţinută în faţa Tribunalului Dâmboviţa; în declaraţia din faza de urmărire penală apelantul-inculpat F. învederează faptul că a cumpărat motorină doar de la coinculpatul A., în timp ce în declaraţia susţinută în faţa instanţei de fond învederează faptul că a mai cumpărat motorină şi de la martorii denunţători ZZ. precum şi de la martorii denunţători AAA.

Curtea a înlăturat susţinerile apelantului-inculpat, în sensul cumpărării motorinei oferite în cauză, aceste susţineri fiind combătute de celelalte probe administrate în cauză, aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond.

Curtea a apreciat în sensul că declaraţiile martorilor denunţători susţinute în faţa organului de urmărire penală sunt credibile şi reflectă adevărul în ceea ce îi priveşte pe apelanţii-inculpaţi F. şi E., cu atât mai mult cu cât, fiind audiaţi de Tribunalului Dâmboviţa, doar martorul MM. a învederat faptul că nu îşi susţine denunţul în totalitate dar în declaraţia dată în faţa Tribunalului Dâmboviţa, acest martor învederează în mod univoc faptul că a dat bani şi benzină poliţiştilor.

Curtea a respins apărările în conformitate cu care aceste declaraţii susţinute de martorii denunţători nu ar fi credibile deoarece în faţa Curţii au învederat faptul că nu mai susţin denunţurile.

Curtea a apreciat că declaraţiile susţinute de cei 4 (patru) martori denunţători NN., MM., KK. şi LL. în faţa Tribunalului Dâmboviţa sunt cele care reflectă adevărul şi cărora urmează a li se da eficienţă juridică de către instanţa de control judiciar.

Curtea a apreciat în sensul că nu există nicio justificare rezonabilă pentru aşa numitele modificări ale declaraţiilor acestor martori denunţători în faţa Curţii de Apel.

Martorul denunţător LL., singurul care a învederat că nu mai susţine denunţul, a menţionat că nu are nicio explicaţie pentru declaraţia dată în faţa Tribunalului Dâmboviţa, invocând o anume afecţiune, fapt care lipseşte de consecinţe juridice declaraţia dată în faţa Curţii.

Martorul denunţător MM. a învederat Curţii în sensul că voinţa sa reală reprezintă ceea ce a declarat în faţa Tribunalului Dâmboviţa, situaţia fiind aceeaşi şi în cazul martorului denunţător NN.

În ceea ce îl priveşte pe martorul denunţător KK., acesta a declarat în faţa Curţii în sensul că nu mai reţine cu exactitate ce a declarat, astfel încât nu poate preciza dacă menţine sau nu declaraţiile.

În dezacord cu opinia exprimată de instanţa de fond, Curtea a apreciat în sensul că apelanţii-inculpaţi F. şi E. au primit de la martorii denunţători şi de la coinculpaţii II. şi sume de bani pentru a nu fi deranjaţi în activităţile infracţionale (declaraţiile acestora coroborându-se).

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate apelanţilor-inculpaţi F. şi E., Curtea a apreciat în sensul că se impune reducerea acestora până la minimul special prevăzut de legea penală aplicabilă - C. pen. din 1969, lege penală mai favorabilă pentru cei doi apelanţi-inculpaţi şi menţinerea suspendării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de C. pen. din 1968.

Într-adevăr, faptele săvârşite de apelanţii inculpaţi, subofiţeri de poliţie, sunt grave (luarea de mită constând în primirea unor sume de bani şi a unor cantităţi de benzină şi motorină, în schimbul protejării unor persoane care au săvârşit contravenţii sau infracţiuni) iar aceştia au avut o atitudine nesinceră în cauză dar instanţa de control judiciar apreciază în sensul că acest fapt nu este suficient pentru executarea pedepselor în regim de detenţie, ca urmare a duratei îndelungate a procesului penal.

Curtea a apreciat în sensul că o pedeapsă suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, calculat de la data pronunţării hotărârii instanţei de apel, este suficientă pentru a asigura îndeplinirea scopului pedepsei, fiind şi în acord cu jurisprudenţa CEDO conform prevederilor art. 6 din Convenţie, jurisprudenţă în conformitate cu care, în cazul prelungirii duratei procesului penal, se poate lua în considerare o reducere a pedepselor aplicate în cauză.

Totodată, Curtea a apreciat în sensul că se impune reducerea pedepselor aplicate celor doi apelanţi-inculpaţi F. şi E. la minimul special prevăzut de legea penală - 3 (trei) ani închisoare, cu menţinerea suspendării condiţionate sub supraveghere, după cum s-a învederat.

Stabilirea unor pedepse privative de libertate pentru anumite infracţiuni de corupţie precum cele săvârşite de apelanţii-inculpaţi F. şi E., la o perioadă de aproximativ 8 (opt) ani de la data săvârşirii infracţiunilor nu se justifică, fiind de natură a se îndepărta de la principiile unei legislaţii penale moderne; de asemenea, în dezacord cu opinia exprimată de Ministerul Public, Curtea apreciază în sensul că nerecunoaşterea unei infracţiuni nu constituie un motiv sine die pentru schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 337 din 11 mai 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat cereri de recurs în casaţie inculpatul D., inculpaţii F. şi E., prin apărător ales, inculpaţii A., C., B. prin apărător ales.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 3 septembrie 2020, când s-a stabilit termen la data de 15 octombrie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

A. Inculpatul D. a declarat recurs în casaţie, fără a indica cazul de recurs în casaţie şi fără a motiva cererea.

B. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie inculpaţii F. şi E. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cererii, s-a arătat că soluţia adoptată de instanţa de control judiciar este în neconcordanţă cu motivele de apel ale parchetului, care privesc majorarea pedepselor şi executarea acestora în regim de detenţie, pe de o parte. Pe de altă parte, instanţa de apel în motivarea sa, în dezacord eu prima instanţă, a apreciat că pe lângă combustibilul primit drept mita ar fi primit şi sume de bani fără a le cuantifica, fără să fie precizate datele la care se presupune ca le-ar primit şi fără să ne fie confiscate

Au considerat că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea lor pentru infracţiunea de luare de mita, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 din C. pen. anterior şi aplicarea art. 5 din C. pen.

Au arătat că, din punct de vedere faptic, au fost condamnaţi pentru că ar fi permis familiilor II., AAA. şi ZZ. să comercializeze produse petroliere fără a deţine autorizaţie în acest sens, şi pentru acest lucru ar fi primit drept mită bani şi produse petroliere. Însă, din materialul probator rezultă ca nu au cunoscut activitatea infracţională a acestora, apreciind la acel moment că cele trei familii cumpărau produse petroliere - în cantitate mică - aşa cum se practica de-a lungul DN 1, iar ei au cumpărat contra cost produse petroliere fără să primească bani, aşa cum, de altfel, a constatat şi prima instanţa

Au menţionat că faptele de care sunt acuzaţi nu corespund tipicităţii infracţiunii de luare de mita pentru care au fost condamnaţi ilegal, astfel fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pentru a exista o corespondenţă între faptele acestora şi modul în care infracţiunea de luare de mita este prevăzuta de C. pen., ar fi trebuit ca materialul probator să indice această suprapunere între fapta şi prevederea în legea penala, suprapunere care nu există în cazul acestora, din contră, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, singura proba care nu se coroborează cu o alta fiind denunţurile menţinute în fata instanţelor într-o proporţie foarte mica.

Instanţa de apel a apreciat că denunţurile şi depoziţiile făcute de martorii denunţători la nivelul urmăririi penale ar fi concludente pentru instanţă la pronunţarea unei hotărâri, neexistând justificări pertinente de revenire asupra acestora. În acest context, în care nu au recunoscut fapta de luare mita au apreciat că se impune confruntarea lor cu martorii denunţători pentru a se elimina contradicţiile.

Astfel, s-a solicitat a se constata că nu există o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mita, aşa cum este aceasta definita de C. pen. anterior şi în Legea 78/2000.

Împrejurarea că faptele lor nu corespund tipicităţii infracţiunii de luare de mită nu reprezintă o critică referitoare la temeinicia hotărârii recurate, ci un argument esenţial că hotărârea atacată este nelegală prin prisma lipsei de concordanta între situaţia de fapt şi tipicitatea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.

S-a menţionat că instanţa de apel nu a administrat vreo probă care să susţină vinovăţia lor, ci doar a procedat la reaprecierea materialului probator de la urmărire penala, ignorând probele de nevinovăţie administrate în faza de judecată, în condiţii de nemijlocire, oralitate şi contradictorialitate.

În temeiul art. 441 din C. proc. pen., au solicitat ca până la soluţionarea recursului în casaţie, suspendarea executării Deciziei penale nr. 337 din data de 11 mai 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

C. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie inculpaţii A., C., B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea recursului, s-a menţionat că decizia este contrară regulilor de drept aplicabile, întrucât, fapta de însuşire de către şoferi (în înţelegere anterioară cu şefii de depozite) a unor cantităţi de produse petroliere (pe care le-au transportat conform atribuţiilor lor de serviciu), nu prezintă elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare, şoferii neavând calitatea de gestionari în sensul legii a produselor petroliere.

S-a precizat că achiziţionarea de către inculpaţi a produselor petroliere s-a făcut după însuşirea acestora de către şoferi, respectiv, ulterior momentului în care şoferii transferaseră bunurile însuşite în sfera lor de dispoziţie, comportându-se ca adevăraţi proprietari ai acestora, dispunând de ele prin comercializare, sprijinul lor neavând semnificaţia complicităţii la delapidare, fiind ulterior acesteia.

În ceea ce priveşte faptele săvârşite de B. şi C., s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, fapta fiind comisă din culpă, care în cazul infracţiunii de delapidare nu se pedepseşte, astfel că faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, s-a menţionat că, deşi, retine complicitatea lui B. şi C. la infracţiunea de delapidare (care presupun intenţia directa sau indirecta de a comite fapta penală), instanţa de fond descrie în mod contrar faptele lor concrete, respectiv că au săvârşit faptele exclusiv la solicitarea tatălui, A., aşa cum rezultă din tot materialul probator administrat în cauză, fără ca aceştia să aibă iniţiativa derulării activităţii infracţionale, fără să poarte discuţii telefonice cu şoferii care l-au aprovizionat cu produse petroliere, fără să încerce contactarea altor şoferi pentru derularea altor activităţi similare, ci fiind numai executanţii sarcinilor stabilite de tatăl lor.

Instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate (explicit sau implicit) concluziile primei instanţe în privinţa mecanismului infracţional, faptelor concrete, participaţiei, elementelor de tipicitate, conţinutul (latura obiectivă dar şi latura subiectivă), modificând doar legea mai favorabila aplicabilă şi reducând pedepsele aplicate.

Or, respingând cererea de schimbare a încadrării juridice pe care au formulat-o, instanţa de apel şi-a însuşit opinia primului judecător potrivit căreia, şoferii au avut calitatea de gestionari ai produsele petroliere însuşite pe care ulterior le-au comercializat către diferite persoane, considerând astfel întrunite elementele de tipicitate ale delapidării.

A precizat că autorul infracţiunii de delapidare este dublu circumstanţiat, având o dublă calitate: aceea de angajat al societăţii din patrimoniul căruia se produce delapidarea şi, totodată, gestionar al bunurilor delapidate, în sensul Legii speciale nr. 22/1969 astfel cum a fost modificata.

Astfel, din fisele postului menţionate în hotărâre, şoferii aveau doar atribuţii de pază a bunurilor transportate, răspunzând de calitatea şi cantitatea lor pe timpul transportului, fiind obligaţi să asiste la încărcare, sa le păzească pe timpul transportului; sa răspundă de integritatea sigiliilor, sa verifice la destinaţie dacă gestionarul care prelua mărfurile opera toate menţiunile privind predarea integrală a mărfurilor.

Or, faptul că din fisele postului rezultă că aveau atribuţii de pază a bunurilor aflate în gestiune, nu îi transformă pe şoferi în gestionarii produselor petroliere transportate, în sensul legii.

De asemenea, nici din perspectiva criteriului apartenenţei bunului pretins delapidat la patrimoniul angajatorilor, produsele petroliere nu puteau constitui obiect material al infracţiunii de delapidare.

În acest context, au arătat că nici rezoluţia infracţională de a achiziţiona produse petroliere de la şoferii autocisternelor, nu prezintă elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la delapidare, acest tip de delapidare descris în cauza de faţă, nefiind prevăzut de legea penală, prezentând cel mult o contravenţie.

Or, ambele instanţe au încadrat în mod greşit faptele ca fiind infracţiunea de delapidare, în loc să constatate ca este vorba despre o fapta ce nu este prevăzută ca infracţiune, ţinând cont şi de lipsa calităţii de gestionar a şoferilor. Astfel, aceasta determina inexistenta infracţiunii de delapidare/complicitate la delapidare întrucât faptele concrete nu se suprapun tiparului legal al infracţiunii prev. de art. 295 din C. pen.

Un alt motiv este acela al inexistenţei calităţii de complice în înţelesul legii.

În acest sens, s-a arătat că fapta de complicitate la delapidare a fost descrisă ca fiind rezoluţia infracţională de a achiziţiona produsele petroliere însuşite de şoferi, ca autori ai infracţiunii de delapidare. Or, este evident că achiziţionarea produselor petroliere, ce a constituit rezoluţia lor infracţională, a avut loc după însuşirea produselor de către şoferi.

Din aceasta perspectiva, în prezenta cauză, forma tipica a delapidării pentru fiecare act material de însuşire a produselor petroliere s-a consumat în momentul în care şoferul s-a înţeles cu persoanele care aveau produsele în gestiune sau în proprietate, acesta fiind momentul în care produsele petroliere au intrat în posesia şoferilor.

Având în vedere că activitatea infracţională de achiziţionare a produselor petroliere a intervenit după consumarea delapidării, când nicio formă de participaţie penală nu mai era posibilă, fapta de a achiziţiona produsele petroliere nu se suprapune modelului de incriminare stabilit de legiuitor în art. 48 din C. pen., şi, prin urmare, nu poate fi reţinută drept infracţiune de complicitate la delapidare.

Astfel, includerea în acuzaţiile aduse alături de achiziţionarea produselor petroliere a sintagmei în baza unor înţelegeri anterioare, fără a fi însoţită de faptele concrete care o compun, nu poate conduce la conturarea unei complicităţi anterioare reale.

În această situaţie, a arătat că, întrucât, faptele sunt ulterioare delapidării, nu întrunesc principalele elemente de tipicitate ale delapidării prev. de art. 48 din C. pen., respectiv acelea de a fi anterioare sau concomitente delapidării.

Au solicitat să se dispună achitarea pentru fapta de complicitate la delapidare în forma continuata, faptă săvârşita în 2011 - 2012 (19 acte materiale), întrucât, pe de o parte fapta de delapidare nu există, nefiind prevăzută de legea penală, iar în ceea ce-i priveşte lipseşte calitatea de "complici" în sensul legii penale, activităţile lor fiind comise sub un prim aspect ulterior săvârşirii delapidării, iar recurenţii B. şi C., au săvârşit fapta fără intenţie directă sau indirectă, ci din culpă, ceea ce atrage, de asemenea, inexistenta faptei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 octombrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii E., F., C., A., şi B. împotriva Deciziei nr. 337 din data de 11 mai 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a respins cererea formulată de inculpaţii E. şi F. privind suspendarea executării hotărârii. Totodată, a respins cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D., împotriva aceleiaşi decizii.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursurilor în casaţie şi s-a fixat termen de judecată la data de 12 noiembrie 2020.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile în casaţie declarate de inculpaţii E., F., C., A., şi C. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În cauză, recurenţii inculpaţi F. şi E. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că faptele de care sunt acuzaţi nu corespund tipicităţii infracţiunii de luare de mita.

Au susţinut, în esenţă, aceştia că pentru a se putea reţine în sarcina lor comiterea infracţiunii de luare de mită este necesară constatarea unei suprapuneri între fapta reţinută în sarcina lor şi prevederea legală, suprapunere care nu există în cazul lor, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, singura probă care nu se coroborează cu alta fiind denunţurile menţinute în data instanţelor într-o proporţie redusă.

Cu toate acestea instanţa de apel a apreciat că denunţurile şi depoziţiile făcute de martorii denunţători la nivelul urmăririi penale ar fi concludente pentru pronunţarea unei hotărâri, neexistând justificări pertinente de revenire asupra aprecierii acestor probe. În acest context, în care nu au recunoscut fapta de luare mita recurenţii apreciază că se impunea confruntarea lor cu martorii denunţători pentru a se elimina contradicţiile.

Astfel, au solicitat a se constata că nu există o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, aşa cum este aceasta definită de C. pen. anterior şi în Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte analizând acest caz de casare, prin prisma consideraţiilor anterioare, constată că, în realitate, obiectul criticilor formulate de aceşti doi recurenţi este starea de fapt reţinută de instanţa de apel, modul în care aceasta a apreciat probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi faptul că instanţa de control judiciar nu a înlăturat în acelaşi mod ca prima instanţă anumite probe administrate în dosar.

În accepţiunea acestora instanţa de apel nu putea să reaprecieze probele existente la dosar, ori, în măsura în care proceda în acest sens, trebuia să clarifice starea de fapt prin realizarea unei confruntări între martorii denunţători şi inculpaţii recurenţi, lucru pe care nu l-a realizat.

Toate aceste elemente însă nu pot face obiectul căii de atac extraordinare a recursului în casaţie, deoarece aşa cum anterior s-a precizat prevederile art. 433 C. proc. pen. exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În cauză recurenţii inculpaţi au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen. reţinându-se în sarcina acestora că au primit cantităţi de combustibil şi sume de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, permiţând activităţile ilicite având legătură cu combustibilul (cumpărarea şi vânzarea motorinei şi a benzinei de către apelanţii inculpaţi A., C., B. sau de martorii denunţători), pe care, în calitate de subofiţeri de poliţie, ar fi avut obligaţia a le opri.

Starea de fapt a fost astfel reţinută din coroborarea probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar în prezenta cale de atac extraordinară nu se pot modifica aspectele reţinute de instanţe cu privire la acţiunile inculpaţilor.

Faţă de starea de fapt astfel stabilită în sarcina recurenţilor, Înalta Curte constată că există o concordanţă completă între acţiunile inculpaţilor, faptele concrete ale acestora şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare, fiind îndeplinită tipicitatea infracţiunii de luare de mită.

Prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenţii inculpaţi F. şi E. nu au evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală, ci urmăresc să se stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, prin reinterpretarea probatoriului.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie inculpaţii A., C., B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esenţă, s-a menţionat că decizia este contrară regulilor de drept aplicabile, întrucât, fapta de însuşire de către şoferi (în înţelegere anterioară cu şefii de depozite) a unor cantităţi de produse petroliere (pe care le-au transportat conform atribuţiilor lor de serviciu), nu prezintă elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare, şoferii neavând calitatea de gestionari în sensul legii a produselor petroliere, iar cumpărarea pe care au realizat-o de la aceştia a avut loc după momentul însuşirii bunurilor, sprijinul acordat acestora nemaiavând semnificaţia complicităţii la delapidare, fiind ulterior acesteia.

Atribuţiile pe care şoferii care au comercializat produsele petroliere le aveau la societăţile comerciale erau unele care vizau paza şi transportul bunurilor, fără ca aceştia să aibă contact material, direct şi nemijlocit cu produsele petroliere transportate, fără a le depozita, nu au desfăşurat scriptic operaţiuni de înregistrare şi evidenţă a acestora pe timpul cât a durat transportul aşa cum se întâmplă în cazul oricărui gestionar care are în primire bunuri.

Deci trebuie făcută distincţia între un veritabil gestionar şi un simplu păzitor al bunurilor, care deşi ar putea fi în contact direct cu bunurile prin manipularea acestora, manipularea se face în temeiul păzirii şi transportării acestora şi nu în calitatea de gestionar, astfel că el nu poate avea calitatea de autor al infracţiunii de delapidare.

Autorii şoferi nu puteau primi în gestiune şi prin urmare nu puteau dobândi calitatea de gestionar în sensul legii pentru produsele petroliere pe care le transportau în baza contractelor de transport, în condiţiile în care angajatorii lor erau simpli prestatori de servicii.

Susţin recurenţii că potrivit O.U.G. nr. 10/2001, art. 11 alin. (3) "Paza acestor bunuri (produsele petroliere menţionate în actul normativ) aparţine delegatului beneficiarului, iar în lipsa acestuia, paza bunurilor revine conducătorului mijloacelor de transport". Deci produsele petroliere însuşite nu s-au putut afla în proprietatea şi/sau gestiunea angajatorului transportator, şi pe cale de consecinţă, nici în gestiunea şoferilor transportatori.

În aceste condiţii, susţin recurenţii că rezoluţia lor infracţională de a achiziţiona produse petroliere de la şoferii autocisternelor nu prezintă elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la delapidare, acest tip de delapidare nefiind prevăzut de legea penale, reprezentând cel mult o contravenţie, iar lipsa calităţii de gestionar a şoferilor determină inexistenţa infracţiunii de delapidare, respectiv complicitate la comiterea acestei infracţiuni.

Mai mult, recurenţii C., B. au susţinut că în privinţa faptelor reţinute în sarcina lor nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, fapta fiind comisă din culpă, care în cazul infracţiunii de delapidare nu se pedepseşte, astfel că faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în decizia atacată se reţine că la solicitarea tatălui lor A. au încărcat şi transportat produsele petroliere cumpărate de tatăl lor de la şoferi, ducându-le la domiciliul lor ori la domiciliile unor cumpărători.

Pentru existenţa calităţii de complice se cere ca faptele calificate în acest mod să fie efectuate cu intenţie, directă sau indirectă, ori acţiunile pe care le-au desfăşurat, respectiv actele de participaţie impuse de tatăl lor, de încărcare şi transport al produselor petroliere, au fost realizate fără existenţa unei legături subiective care să pornească de la ei către autorii - şoferi, deci nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale complicităţii prevăzute de art. 48 C. pen., înlesnirile sau ajutorul, chiar dacă au existat, fiind date din culpă sau fără intenţie.

Având în vedere criticile aduse deciziei atacate se constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casaţie nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel.

Astfel, o analiză a existenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor, astfel după cum solicită inculpaţii, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac şi nu a aspectelor de drept, de legalitate, aşa cum este prevăzut a se proceda în cazul recursului în casaţie.

Stabilirea lipsei calităţii de gestionari a inculpaţilor şoferi care au vândut produse petroliere din mijloacele de transport pe care le conduceau implică în mod evident analiza probelor administrate în prezenta cauză, probe de altfel invocate de către recurenţi, şi reprezintă o depăşire a limitelor căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Prin urmare, recurenţii inculpaţi au invocat aspecte ce excedează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., deoarece au contestat chiar situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, respectiv modul în care aceasta a apreciat probele, şi au solicitat stabilirea unei situaţii de fapt diferite.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Astfel, în raport cu limitele recursului în casaţie, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanţa nu poate analiza starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casaţie, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor C., B. privind latura subiectivă a infracţiunii pentru care au fost condamnaţi, Înalta Curte arată că aspectele referitoare la vinovăţia inculpatului nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie întrucât ar presupune o reanalizare a probatoriului administrat.

În acest sens, instanţa arată că este înlăturată posibilitatea ca în cadrul acestui caz de casare, să poată fi examinată şi tipicitatea subiectivă întrucât verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.). (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 78/RC/2015).

În justificarea tezei conform căreia, în noţiunea de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă şi condiţia privitoare la forma de vinovăţie (latura subiectivă) se reţine că, de altfel, în cadrul definiţiei legale a infracţiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opţiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înţeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voinţă exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată de norma penală. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 231/RC/2019).

Aceeaşi viziune reiese şi din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menţionând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptei, fără posibilitatea de a reaprecia asupra elementelor constitutive ale laturii subiective deoarece aceasta ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală Decizia nr. 231/RC/2019).

Astfel, cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen... permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să verifice existenţa corespondenţei între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu şi sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noţiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală". (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală Decizia nr. 445/RC/2018).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi C., B., E., A. şi F. împotriva deciziei nr. 337 din data de 11 mai 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii C., B., E., A. şi F. împotriva Deciziei nr. 337 din data de 11 mai 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C., B., E., A., F. şi pentru intimaţii inculpaţi S. şi T., în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi R., X., Q., L., J., D., I. şi V. în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM