Military personnel jurisdiction in DUI prosecution: absolute nullity due to trial by inferior civil court

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1196 din 4 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Botoşani în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa de 8 luni închisoare (pedeapsă redusă cu 1/3 conform art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe" prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Botoşani.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 485 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care contravaloarea buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 45/T1 din 11 ianuarie 2019 în sumă de 223,72 RON întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, s-a avansat în contul x pentru Spitalul Judeţean Botoşani.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Prin Decizia penală nr. 249 din 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 1196 din 4 octombrie 2019 a Judecătoriei Botoşani pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală menţionată şi, în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare sub aspectul infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Botoşani.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în una din următoarele două instituţii: Primăria Botoşani sau Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori în caz de comitere a unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei pronunţate (cele privind cheltuielile judiciare).

Împotriva Deciziei penale nr. 249 din 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 14 aprilie 2020, prin apărător ales.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respectiv când, în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie formulate, inculpatul a arătat, în esenţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., întrucât, la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 5 ianuarie 2019, avea calitatea de militar cu gradul de plutonier major în cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă.

Inculpatul A. a precizat că a deţinut această calitate de militar pe toată durata judecării cauzei, până în data de 28 februarie 2020 când a fost trecut în rezervă, ca efect al condamnării pronunţate de Curtea de Apel Suceava.

În acest sens, recurentul inculpat a invocat dispoziţiile art. 37 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că infracţiunile comise de militari se judecă în prima instanţă de Tribunalul Militar, iar instanţa care a judecat cauza în fond este Judecătoria Botoşani, instanţă inferioară în grad Tribunalului Militar competent în cauză.

În ceea ce priveşte judecarea apelului, inculpatul A. a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 C. proc. pen., iar competenţa de judecare a apelului revenea Curţii Militare de Apel.

În susţinerea motivelor invocate, recurentul a precizat faptul că nu a invocat excepţia de necompetenţă în cursul judecăţii, întrucât, prin raporturile de serviciu şi obligaţiile militare aferente calităţii sale, nu avea dreptul să divulge calitatea de militar şi funcţia unde îşi desfăşura activitatea.

Prin Încheierea penală din data de 10 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 249 din data de 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi s-a trimis cauza Completului 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 4 septembrie 2020, Sala secţiei Penale, cu citarea recurentului inculpat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a reţinut că, raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazului de recurs în casaţie invocat, astfel cum a fost consacrată în practică şi jurisprudenţă, formal, criticile invocate de recurentul inculpat A. se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respectiv când "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Totodată, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 249 din data de 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi pe cele cuprinse în art. 437 alin. (1) lit. c) şi art. 438 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când " în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa intervenind în cursul judecăţii.

Mai exact, atunci când nu se respectă dispoziţiile privind competenţa după materie (ratione materiae) şi competenţa după calitatea persoanei (ratione personae) şi judecata a fost efectuată de instanţă inferioară celei legal competente, este incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În continuare, Înalta Curte constată că acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, respectiv după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen.

În sfera acestui caz de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond (Judecătoria Botoşani), susţinând că, la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 5 ianuarie 2019, acesta avea calitatea de militar cu gradul de plutonier major în cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă, calitate deţinută până în data de 28 februarie 2020 când a fost trecut în rezervă, ca efect al condamnării prin decizia recurată, pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

În acest sens, recurentul inculpat a invocat dispoziţiile art. 37 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că infracţiunile comise de militari se judecă în prima instanţă de Tribunalul Militar şi, pe cale de consecinţă, calea de atac a apelului trebuia soluţionată de Curtea Militară de Apel.

Înalta Curte constată că, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, susţinerile recurentului inculpat sunt întemeiate, fiind incidente dispoziţiile care reglementează competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor militare în raport cu instanţele civile.

Astfel, potrivit art. 37 alin. (1) din C. proc. pen., Tribunalul militar judecă în primă instanţă, toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

Totodată, prin dispoziţiile art. 39 alin. (2) din C. proc. pen. este stabilită competenţa curţii militare de apel de soluţionare a apelului împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalele militare.

Instanţa mai are în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 255/2013 potrivit cărora, la data intrării în vigoare a acestei legi, Tribunalul Militar Bucureşti şi Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se desfiinţează; (...) prin aplicarea dispoziţiilor alin. (1)-(4), tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara devin echivalente în grad tribunalelor.

Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a fost condamnat în mod definitiv de către Curtea de Apel Suceava la pedeapsa de 8 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În urma demersurilor efectuate în cauză de către instanţa supremă, se constată că din adresa din 9 septembrie 2020, emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă rezultă că, în perioada 3 februarie 2017 - 27 februarie 2020, recurentul inculpat A. a deţinut calitatea de cadru militar activ la Direcţia Generală de Protecţie Internă, iar la data de 28 februarie 2020 a fost trecut în rezervă, în conformitate cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) teza a II-a, art. 91 - art. 109 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Se reţine, astfel, că la data săvârşirii faptei, respectiv 5 ianuarie 2019, recurentul inculpat A. avea calitatea de cadru militar activ în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă.

Înalta Curte reţine că legea procesual penală foloseşte termenul de militar, fără a face distincţie între militarii activi sau în rezervă, competenţa instanţelor militare fiind atrasă de calitatea de militar, fără alte condiţii sau excepţii.

Astfel, competenţa de judecată aparţine instanţelor militare ori de câte ori o persoană aparţinând categoriei "cadrelor militare" a efectuat acţiuni sau inacţiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participaţie şi indiferent de contribuţia concretă pe care acesta a avut-o la comiterea faptei.

Înalta Curte apreciază că, la stabilirea competenţei instanţelor militare se are în vedere atât calitatea de militar deţinută de către inculpat cât şi gradul său militar, neputându-se face o disociere între cele două calităţi.

În acest sens, Înalta Curte arată că, privitor la calitatea de militar, aceasta atrage competenţa personală a organelor judiciare, iar gradul ierarhic al inculpatului militar determină şi competenţa organelor militare pe linie verticală, între organe de grade diferite.

Ca urmare, legiuitorul a stipulat în mod expres şi fără echivoc faptul că, tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel, respectiv, atât infracţiunile comise în legătură cu serviciul, cât şi cele comise în afara acestuia.

Cum în cauză recurentul inculpat A. a fost judecat în fond de către Judecătoria Botoşani, ca instanţă de drept comun, iar calea de atac a apelului a fost soluţionată de către Curtea de Apel Suceava, de asemenea, instanţă de drept comun, se constată că recurentul inculpat A. a fost judecat de către o instanţă necompetentă material şi după calitatea persoanei, inferioară celei legal competente.

Instanţa supremă nu poate primi alegaţiile reprezentantul Ministerului Public în sensul în care tribunalul militar este egal în grad cu judecătoria faţă de împrejurarea că din punct de vedere material, ambele instanţe judecă aceleaşi categorii de infracţiuni, întrucât într-o asemenea situaţie s-ar încălca principiul ierarhiei sistemului judiciar român care are o structură piramidală determinată, aşa cum s-a arătat, de criteriul competenţei materiale a instanţelor de judecată, dar şi de competenţa după calitatea persoanei ca o derogare de la competenţa materială şi ierarhia căilor de atac, precum şi a principiului dublului grad de jurisdicţie.

Aşadar, constatând că recurentul inculpat A. a fost judecat de către o instanţă inferioară celei legal competente, nefiind respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile invocate de către recurent circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., instanţa supremă urmând a stabili Tribunalul Militar Iaşi ca fiind instanţa competentă material şi după calitatea persoanei în a soluţiona prezenta cauză.

Totodată, având în vedere soluţia care se prefigurează în cauză, în considerarea dispoziţiilor art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., care obligă la indicarea ultimului act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 451 din C. proc. pen. care stabilesc limitele rejudecării cauzei după casarea hotărârii recurate, respectiv capitolul II din titlul III al părţii speciale care reglementează judecata în primă instanţă.

Aşadar, în considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 249 din data de 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa decizia recurată şi Sentinţa nr. 1196 din data de 4 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Botoşani şi va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, respectiv Tribunalul Militar Iaşi.

Totodată, va anula toate formele de executare emise în baza hotărârilor casate, faţă de recurentul inculpat A..

În raport de dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 249 din data de 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia recurată şi Sentinţa nr. 1196 din data de 4 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Botoşani şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, respectiv Tribunalul Militar Iaşi.

Anulează formele de executare emise în baza hotărârilor casate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM