Recognition of foreign criminal judgment; revision petition dismissed as inadmissible

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 29 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Aba Iulia, în Dosarul penal nr. x/2018

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în sumă de 964 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

I Prin Sentinţa penală nr. 59/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul penal nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

În baza art. 150, art. 155 din Legea 302/2004 a fost recunoscută sentinţa penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunţată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Casaţie din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017 privind persoana condamnată A., în prezent deţinut în Penitenciarul Plzen, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh (având corespondent în legislaţia română în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.).

În baza art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 a fost adaptată pedeapsa aplicată prin sentinţa recunoscută şi a fost redusă la 5 ani închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 5 ani închisoare aplicate persoanei condamnate A.

S-a luat act că persoana transferabilă şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare cehe într-un penitenciar din România.

S-a constatat că nu este incidentă regula specialităţii.

S-a luat act de faptul că în conformitate cu prev. art. 80 alin. (1) şi (2) din C. pen. ceh s-a aplicat persoanei condamnate pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. şi continuarea executării pedepsei recunoscute într-un penitenciar din România.

A fost dedusă din pedeapsă perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat în stare de arest preventiv şi apoi în executarea pedepsei în Cehia, respectiv cu începere din 18 martie 2017 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în prezenta procedură au rămas în sarcina statului.

Suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat a fost suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.

În sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. x/2018 din 24 august 2018, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 28 august 2018 sub număr de Dosar x/2018 s-a solicitat admiterea cererii de transferare în România a persoanei condamnate A., în prezent deţinut în Penitenciarul Plzen, în vederea recunoaşterii şi executării în România a hotărârii de condamnare pronunţate formulată de autorităţile judiciare din Cehia - sentinţa penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunţată în Dosarul nr. x/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Casaţie din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x/2017.

În motivarea ordonanţei s-a arătat că prin adresa din 25 iulie 2018 Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală a trimis documentaţia cu privire la cererea de transferare în România a persoanei condamnate menţionate mai sus.

S-a mai arătat că Ministerul Justiţiei din Cehia a emis certificatul în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, certificat ce vizează o hotărâre definitivă de condamnare: sentinţa penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunţată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Casaţie din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017.

S-a arătat că din certificatul ataşat cererii rezultă că persoana transferabilă A. a fost condamnată prin hotărârea menţionată, la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh.

În fapt, s-a reţinut că în data de 18 martie 2018, în jurul orei 02:00 h în spaţiul bucătăriei comune din căminul de la adresa Domažlice, în stare de ebrietate şi după un conflict fizic cu vătămatul B., născut la 10 mai 1964, la care inculpatul mai activ şi conştient de faptul, că prin actul mai departe descris poate să producă nu numai rănile mai jos descrise, dar şi răni posibile mult mai grave, descrise mai jos, care în mod real ar fi putut să pună în pericol viaţa vătămatului, inculpatul a luat în mână un cuţit de bucătărie cu lama având vârful ascuţit, cu lungimea de 20 cm, cu care a început să agite în toate direcţiile în imediata apropiere de partea superioara a corpului vătămatului, care şedea pe o bancă în faţa lui şi în această împrejurare 1-a înjunghiat cu cuţitul pe vătămat în zona stângă a toracelui, prin care i-a produs o rană înjunghiată cu mărimea de circa 3 centimetri în partea superioară a acestei zone, la nivelul intercostal între coastele 3 şi 4, al cărui canal înjunghiat a fost orientat uşor de sus în jos, a pătruns ţesutul cutanat, subcutanat şi apoi a pătruns în ţesutul muscular al toracelui în stânga, însă nu a pătruns în cavitatea pleurală, la aceasta vătămatul, care încerca să se apere de inculpat prin faptul că în mod repetat a încercat să prindă cu mâinile cuţitul, a suferit o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a articulaţiei din mijloc a degetului al 3-lea al mâinii stângi, o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a articulaţiei de bază a degetului al 4-lea al mâinii stângi, o rană de suprafaţă, tăiată, în zona protuberantei musculare a degetului mic pe suprafaţa palmei de la mâna stângă, o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a ultimei articulaţii a degetului al 2-al al mâinii drepte, o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a articulaţiei din mijloc a degetului al 3-lea de la mâna dreaptă, o rană de suprafaţă la limita degetului mare cu zona carpiană în dreapta, cu mărimea de cea 1 cm şi o rană de suprafaţă pe muchia mâinii drepte la baza degetului mare, cu mărimea de 2 - 3 cm şi în consecinţa rănilor descrise, imediat după comiterea actului vătămatul a fost transportat în Spitalul din Domažlice, a.s., unde a fost supus investigaţiilor şi îngrijirilor, constând în coaserea rănilor, apoi în aceeaşi zi a fost externat pentru îngrijiri la domiciliu, la care în cazul că rana înjunghiată mai sus menţionată din zona stângă a toracelui ar fi pătruns până în cavitatea pleurală, apoi în mod real s-ar fi ajuns la rănirea gravă a plămânilor, inimii şi vaselor mari de sânge ale toracelui vătămatului, care s-ar fi manifestat cu o pierdere masivă de sânge în cavitatea pleurală cu colapsul plămânilor şi în consecinţă prin hemoragie în zona pericardului, în consecinţă cu tamponadă cardiacă sau pătrunderea aerului în cavitatea pleurală, cu colapsul plămânilor şi în consecinţă cu colaps acut de respiraţie şi astfel de răni grave ar fi putut nemijlocit să pună în pericol viaţa vătămatului şi să necesite intervenţie chirurgicală de urgenţă.

S-a arătat că în cuprinsul certificatului se precizează că persoana transferabilă nu a fost condamnată în lipsă, fiind prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea.

Cu privire la pedeapsă se arată că pedeapsa stabilită este de 5 ani şi 6 luni de închisoare din care a fost deja executată o perioadă de 408 zile la data de 30 aprilie 2018 (data emiterii certificatului). În privinţa datei de scadenţă a pedepsei în statul de emitere, în certificat se arată că în prezent persoana transferabilă este în executarea pedepsei privative de libertate, iar pedeapsa conform dreptului intern al statului care-l predă va fi complet executată la data de 18 septembrie 2022.

S-a mai arătat că legat de dreptul la eliberare anticipată sau condiţionată, în certificat se precizează că, în conformitate cu dreptul intern al statului emitent, persoana condamnată are dreptul să fie eliberată înainte de termen sau condiţionat după executarea a jumătate din pedeapsă.

În ceea ce priveşte opinia persoanei condamnate în legătură cu transferarea sa într-un penitenciar din România în certificat se precizează că persoana condamnată şi-a dat consimţământul pentru transmiterea sentinţei şi a certificatului.

În privinţa motivelor pentru transmiterea sentinţei şi a certificatului se arată în Certificat că acestea se transmit statului de executare - România - deoarece acesta este statul de cetăţenie al persoanei condamnate şi unde aceasta va fi deportată de îndată ce este exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare ce este inclus în hotărârea judecătorească. Astfel, în cuprinsul hotărârii se arată că în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1), (2) din C. pen. ceh s-a aplicat sus-numitului pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 153 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea, judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013, procurorul a procedat la verificarea aspectelor prev. de art. 153 alin. (2) şi respectiv de art. 151 din acest act normativ, constatând următoarele:

Din prisma prevederilor art. 153 alin. (2) lit. a) ce vizează principiul non bis in idem, în urma datelor furnizate de organele de poliţie nu au rezultat date că executarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în Cehia ar fi contrară acestui principiu.

S-a mai arătat că nu au fost furnizate date din care să rezulte că persoana transferabilă este cercetată penal în România pentru aceleaşi fapte ce fac obiectul hotărârii străine.

Din prisma aspectelor menţionate la art. 153 alin. (2) lit. d) cu referire la art. 151 ce reglementează motivele de refuz al unei cereri de recunoaştere şi punere în executare a unei hotărâri străine, procurorul a apreciat că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de acest articol;recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii penale pronunţată de autorităţile judiciare cehe, definitivă şi executorie, nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a Statului român; nu se referă la infracţiuni politice sau militare; nu există date că pedepsele au fost aplicate pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă etc.; persoana transferabilă nu a fost condamnată în România sau în alt stat pentru aceleaşi fapte penale, stat al cărei hotărâre să fi fost recunoscută în România; nu există date că persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu este vorba de pedepse aplicate unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române; pedepsele nu constau într-o măsură de asistenţă psihiatrică sau medicală ce nu poate fi executată în România; nu rezultă că, potrivit legii române a intervenit prescripţia executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei.

De asemenea, procurorul a constatat că în cauză nu este incident vreunul din cazurile prevăzute la art. 151 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată.

În ceea ce priveşte domiciliul persoanei transferabile, s-a arătat că din verificările efectuate de organele de poliţie rezultă că aceasta are domiciliul în România în localitatea Hunedoara, jud. Hunedoara.

Faţă de cele expuse mai sus, constatând că sunt întrunite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Cehia, condiţii impuse de Legea nr. 302/2004 şi respectiv de Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, procurorul a dispus sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia în vederea admiterii cererii de transferare în România a persoanei condamnate A. în vederea recunoaşterii şi executării în România a hotărârii de condamnare pronunţate, formulată de autorităţile judiciare din Cehia - sentinţa penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunţată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Casaţie din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017.

Au fost ataşate sesizării următoarele acte şi traducerea acestora în limba română:

- certificatul prev. la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului UE din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârii judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în U.E., ce vizează o hotărâre definitivă de condamnare;

- copia, în limba cehă şi traducerea în limba română a sentinţei definitive de condamnare;

- opinia exprimată de persoana condamnată, în sensul că este de acord să fie transferată.

Deliberând cu privire la sesizarea formulată, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că aceasta este întemeiată şi a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunţată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Casaţie din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017 s-a dispus condamnarea inculpatului A., în prezent deţinut în Penitenciarul Plzen, la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh.

În fapt, s-a reţinut că în data de 18 martie 2018 în jurul orei 02:00 h în spaţiul bucătăriei comune din căminul de la adresa Domažlice, în stare de ebrietate şi după un conflict fizic cu vătămatul B., născut la 10 mai 1964, la care inculpatul mai activ şi conştient de faptul, că prin actul mai departe descris poate să producă nu numai rănile mai jos descrise, dar şi răni posibile mult mai grave, descrise mai jos, care în mod real ar fi putut să pună în pericol viaţa vătămatului, inculpatul a luat în mână un cuţit de bucătărie cu lama având vârful ascuţit, cu lungimea de 20 cm, cu care a început să agite în toate direcţiile în imediata apropiere de partea superioară a corpului vătămatului, care şedea pe o bancă în faţa lui şi în această împrejurare 1-a înjunghiat cu cuţitul pe vătămat în zona stângă a toracelui, prin care i-a produs o rană înjunghiată cu mărimea de cea 3 centimetri în partea superioară a acestei zone, la nivelul intercostal între coastele 3 şi 4, al cărui canal înjunghiat a fost orientat uşor de sus în jos, a pătruns ţesutul cutanat, subcutanat şi apoi a pătruns în ţesutul muscular al toracelui în stânga, însă nu a pătruns în cavitatea pleurală, la aceasta vătămatul, care încerca să se apere de inculpat prin faptul că în mod repetat a încercat să prindă cu mâinile cuţitul, a suferit o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a articulaţiei din mijloc a degetului al 3-lea al mâinii stângi, o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a articulaţiei de bază a degetului al 4-lea al mâinii stângi, o rană de suprafaţă, tăiată, în zona protuberanţei musculare a degetului mic pe suprafaţa palmei de la mâna stângă, o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a ultimei articulaţii a degetului al 2-al al mâinii drepte, o rană tăiată pe suprafaţa anterioară a articulaţiei din mijloc a degetului al 3-lea de la mâna dreaptă, o rană de suprafaţă la limita degetului mare cu zona carpiană în dreapta, cu mărimea de cea 1 cm şi o rană de suprafaţă pe muchia mâinii drepte la baza degetului mare, cu mărimea de 2 - 3 cm şi în consecinţa rănilor descrise, imediat după comiterea actului vătămatul a fost transportat în Spitalul din Domažlice, a.s., unde a fost supus investigaţiilor şi îngrijirilor constând în coaserea rănilor, apoi în aceeaşi zi a fost externat pentru îngrijiri la domiciliul, la care în cazul că rana înjunghiată mai sus menţionată din zona stângă a toracelui ar fi pătruns până în cavitatea pleurală, apoi în mod real s-ar fi ajuns la rănirea gravă a plămânilor, inimii şi vaselor mari de sânge ale toracelui vătămatului, care s-ar fi manifestat cu o pierdere masivă de sânge în cavitatea pleurală cu colapsul plămânilor şi în consecinţă prin hemoragie în zona pericardului, în consecinţă cu tamponadă cardiacă sau pătrunderea aerului în cavitatea pleurală, cu colapsul plămânilor şi în consecinţă cu colaps acut de respiraţie şi astfel de răni grave ar fi putut nemijlocit să pună în pericol viaţa vătămatului şi să necesite intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Cu privire la urmările infracţiunii, în sentinţa menţionată s-a reţinut că rănile persoanei vătămate nu au fost grele şi grave, iar vătămatul, urmare a acestora, nu a avut viaţa în pericol în mod nemijlocit. S-a mai arătat că rănile respective se vindecă, de regulă, în decurs de 7 până la 10 zile, perioadă în care pot să persiste durerea rănii înjunghiate de pe piept şi restricţionarea modului curent de viaţă, constând în neefectuarea unor operaţiuni manuale ca urmare a rănilor suferite la degete. Instanţa a reţinut că, potrivit opiniei expertului, după comiterea faptei persoana vătămată a fost timp de 10 zile în îngrijiri la domiciliu şi incapacitate de muncă .

S-a mai reţinut în sentinţă că ar fi fost posibilă producerea de răni grele şi grave ca urmare a pătrunderii cuţitului în cavitatea pleurală, dar, ca urmare a faptului că acestea nu s-au produs, s-a reţinut că fapta constituie tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 121 alin. (1) din C. pen. ceh raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh (cu referire la art. 122 alin. (1) lit. i) din C. pen. ceh) - filele x. S-a arătat în continuare că niciuna dintre rănile menţionate nu a fost gravă, cu excepţia coaserii rănilor, nu a necesitat intervenţie chirurgicală şi vătămatul nu a avut viaţa în pericol, fiind externat chiar în acea zi din spital pentru îngrijiri la domiciliu .

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel procurorul şi inculpatul A., procurorul solicitând, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor, motivat de faptul că inculpatul a acţionat cel puţin cu o eventuală intenţie de a omorî victima . Curtea Supremă din Praga a respins, ca nefondat, apelul procurorului, reţinând, printre altele, că rănile de care suferă victima, obiectiv, nu redau intenţia acuzatului de a-l omorî, că există dubii justificate dacă inculpatul a înţeles consecinţa faptei în forma de a omorî victima.

Instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine.

Astfel, potrivit textului legal menţionat, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport, cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151.

Conform art. 151 din Legea nr. 302/2004:

"(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 155, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată, fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 158 alin. (1)".

Curtea a constatat că hotărârea de condamnare este definitivă din data de 17 ianuarie 2018 şi, astfel, executorie, astfel cum reiese din Certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI anexat sesizării, iar persoana condamnată este cetăţean român.

Cât priveşte încadrarea juridică în legislaţia română a faptei pentru s-a dispus condamnarea persoanei transferabile, Curtea, făcând trimitere la cele expuse pe larg mai sus, a constatat că aceasta este cea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

Pentru a ajunge de la această concluzie, Curtea a avut în vedere starea de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, constatând că s-a reţinut că persoana condamnată nu a acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide victima, fiind deci exclusă reţinerea unei tentative la infracţiunea de omor.

Curtea a arătat în continuare că s-a reţinut prin sentinţa pronunţată de instanţa cehă faptul că nu a avut loc o punere în primejdie a vieţii victimei, deşi persoana transferabilă a acţionat cu intenţia de a-i pune viaţa în primejdie, fiind reţinută pentru acest motiv tentativa la infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Potrivit art. 194 din C. pen. român, infracţiunea de vătămare corporală are următorul conţinut:

"(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte".

Din analiza acestui text legal rezultă că tentativa faptei prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen. nu se pedepseşte.

Pe cale de consecinţă, Curtea, având în vedere că victima infracţiunii comise de inculpat nu a avut viaţa pusă în primejdie, că s-a reţinut cu putere de lucru judecat că persoana transferabilă nu a acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide, a constatat că singurul text din legislaţia română în care poate fi încadrată fapta inculpatului este art. 193 alin. (2) din C. pen., raportat la durata zilelor de îngrijiri medicale (10) de care a avut nevoie victima.

Având în vedere faptul că pedeapsa aplicată persoanei transferabile este de 5 ani şi 6 luni şi depăşeşte maximul special al pedepsei prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. român, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile art. 154 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit acestui text legal:

"(6) Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii: (...)

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); (...)

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: (...)

b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare".

Pe cale de consecinţă, Curtea a redus pedeapsa de la 5 ani şi 6 luni la 5 ani.

Persoana condamnată şi-a dat acordul pentru executarea pedepsei în România (astfel cum reiese din anexa la certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/J), iar în conformitate cu prev. art. 80 alin. (1) şi (2) din C. pen. ceh s-a aplicat persoanei condamnate pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

Curtea a constatat că nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de nerecunoaştere şi de neexecutare prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Astfel:

- persoana în discuţie nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum rezultă din analiza fişei de cazier;

- persoana în discuţie nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat nu a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României, astfel cum rezultă din fişa de cazier;

- persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală, astfel cum rezultă din ansamblu legislaţiei penale româneşti;

- pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (conform art. 27 din C. pen.);

- pedeapsa nu constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România şi nu prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate, ea constând în privarea de libertate specifică închisorii, executabilă în penitenciarele din România;

- potrivit legii penale române nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; termenul de prescripţie a executării pedepsei nu a început să curgă;

- persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată, astfel cum rezultă din certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI;

- potrivit legii române, nu a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, astfel cum rezultă din ansamblul reglementărilor naţionale aplicabile;

- persoana nu este cercetată în România pentru aceleaşi fapte penale pentru care a fost condamnată în străinătate, astfel cum rezultă din fişa de cazier.

Faţă de cele expuse mai sus, constatând că sunt întrunite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Cehia, condiţii impuse de Legea nr. 302/2004 şi respectiv de Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Curtea de Apel Alba Iulia a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

În baza art. 150, art. 155 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentinţa penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunţată în dosarul nr. x din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Casaţie din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x/2017 privind persoana condamnată A., în prezent deţinut în Penitenciarul Plzen, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh (având corespondent în legislaţia română în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.).

În baza art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 a adaptat pedeapsa aplicată prin sentinţa recunoscută şi o reduce la 5 ani închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004 a dispus executarea în România a pedepsei de 5 ani închisoare aplicate persoanei condamnate A.

A luat act că persoana transferabilă şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare cehe într-un penitenciar din România.

A constatat că nu este incidentă regula specialităţii, ca urmare a acordului la predare exprimat de persoana transferabilă.

A luat act de faptul că în conformitate cu prev. art. 80 alin. (1) şi (2) din C. pen. ceh s-a aplicat persoanei condamnate pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a dispus transferarea persoanei condamnate A. şi continuarea executării pedepsei recunoscute într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsă perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat în stare de arest preventiv şi apoi în executarea pedepsei în Cehia, respectiv cu începere din 18 martie 2017 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în prezenta procedură au rămas în sarcina statului.

Suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat a fost suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire persoana condamnată A., cu solicitarea de a se dispune trimiterea spre rejudecare a dosarului în care a fost judecat.

În motivarea cererii s-a solicitat a se avea în vedere faptul că înscrisurile ataşate la dosarul respectiv, declaraţiile persoanei vătămate şi procesele-verbale ale organelor judiciare nu corespund adevărului.

Revizuentul a mai arătat că a depus două plângeri penale, una împotriva martorului "cheie" şi una împotriva martorului C. care nu i-au fost luate în considerare. A avut capul de două ori spart de către C., însă spre deosebire de el acesta nu a fost judecat.

III. Examinând hotărârea penală atacată, Curtea a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. pentru următoarele considerente:

Sentinţa a cărei revizuire se solicită nu este una prin care să fi fost soluţionat fondul cauzei. Este vorba despre o sentinţă prin care s-a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, s-a adaptat pedeapsa aplicată şi s-a dispus executarea pedepsei în România.

Sentinţa a fost pronunţată în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state. Prin sentinţă nu s-a statuat nimic cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunţat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, art. 452 din C. proc. pen., se referă exclusiv la hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea şi aducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei.

Curtea a concluzionat că niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., nu sunt incidente în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 59/29 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Aba Iulia în Dosarul penal nr. x/2018

IV. Împotriva Sentinţei penale nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a formulat apel revizuentul A.

Prin motivele de apel, revizuentul A., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cererii de revizuire.

În contextul motivelor de apel, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că înscrisurile ataşate la dosar, respectiv, declaraţiile persoanei vătămate şi procesele-verbale ale organelor judiciare nu corespund adevărului.

Revizuentul a mai arătat că a depus două plângeri penale, una împotriva martorului şi una împotriva martorului C., care nu i-au fost luate în considerare.

În contextul motivelor de apel, acesta a solicitat soluţionarea căii de atac formulată împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe din Cehia.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte notează limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452 - 459 din C. proc. pen., norme care generează natura juridică şi limitele judecăţii. Astfel, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Prin Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005, pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, s-a statuat în sensul că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport cu dispoziţiile noului C. proc. pen., instituţia fiind preluată de noua reglementare, iar cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din C. proc. pen. menţinând cazurile din reglementarea anterioară.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Din conţinutul prevederilor legale anterior evocate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârilor judecătoreşti. Or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale.

Reglementarea riguroasă a acestei căi extraordinare de atac este determinată de împiedicarea introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, fiind instituite, pentru fiecare caz în parte, condiţii de fond şi de formă de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.

Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute de art. 452 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin hotărârea împotriva căreia revizuentul A. a formulat cerere de revizuire nu s-a rezolvat fondul cauzei, ci priveşte o sentinţă prin care s-a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, s-a adaptat pedeapsa aplicată şi s-a dispus executarea pedepsei în România.

Mai mult decât atât, revizuentul A. în cererea scrisă nu a arătat cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea de revizuire.

În această ordine de idei, în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare din Cehia, în mod evident, instanţele române nu au competenţa de a soluţiona căi de atac împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţe din alte state.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa apelată este legală şi temeinică, prima instanţă a constatat în mod corect că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. şi în temeiul art. 459 alin. (5) din acelaşi Cod, a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 29 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Aba Iulia în Dosar penal nr. x/2018

În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, şi, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă revizuentul apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM