Inadmissibility of revision for irreconcilable judgments where prior rulings lacked merits resolutions and specialty rule was respected

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 459 din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A..

S-a menţionat că, în motivarea cererii revizuentul a arătat că la data de 3 noiembrie 2015 a fost arestat pe teritoriul României în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Spania, care făcea referire la trei infracţiuni, o infracţiune de agresiune sexuală, una de sechestrare de persoane şi o infracţiune de proxenetism.

Revizuentul a mai arătat că, la data de 13 noiembrie 2015 a fost trimis în Spania pentru a fi judecat, în baza Legii nr. 302/2004, beneficiind de regula specialităţii din aceeaşi lege. În anul 2016, a fost judecat de către Audiencia Provincial din Valencia, Spania, unde, printre alte infracţiuni care i s-au adăugat pentru a fi judecat, i s-a adăugat şi infracţiunea de trafic de persoane, infracţiune la care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani 6 luni şi o zi.

A apreciat că această pedeapsă este una abuzivă, contrară legii, deoarece nu a fost o infracţiune care să motiveze mandatul european de arestare, aşa cum prevede Legea nr. 302/2004 la regula specialităţii.

Acesta a arătat că, dacă traficul de persoane ar fi fost la mandatul european de arestare, în baza Legii nr. 302/2004, ar fi făcut obiectul unei judecăţi şi în România, deoarece presupusul trafic de persoane a început din România, din oraşul Turnu Măgurele, iar, în baza art. 8 din C. pen. şi în baza Legii nr. 302/2004, această infracţiune ar fi putut fi judecată în România de către instanţa competentă. A apreciat că menţinerea acestei pedepse de 6 ani 6 luni şi o zi ar fi o încălcare a art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 19 alin. (2), art. 20, 21 şi 24 din Constituţia României şi a art. 3, 5, 6, 7, 13, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuentul a arătat că aceste hotărâri nu se pot concilia, deoarece traficul de persoane nu figura în mandatul european de arestare şi predare, însă a fost condamnat pentru această infracţiune, pe care o execută. În opinia sa, pentru a putea beneficia de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Spania, în baza Legii nr. 302/2004, ar fi trebuit să ceară autorizaţia României pentru a putea judeca şi pentru alte fapte, ceea ce au omis, iar, dacă România şi-ar fi dat acordul, în baza aceleiaşi legi, se puteau forma comisii rogatorii şi echipe comune de anchetă, pentru a se stabili dacă infracţiunea de trafic de persoane a existat, dar Spania a omis şi acest lucru.

Conchizând, a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate şi, în baza legilor menţionate, să îi fie scoasă pedeapsa pentru trafic de persoane, sau să se dispună rejudecarea acesteia, pentru a i se stabili vinovăţia.

Instanţa a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

În cauza de faţă, revizuentul a susţinut că, după ce prin Sentinţa penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus predarea sa către autorităţile judiciare din Regatul Spaniei pentru a fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală, de sechestrare de persoane şi proxenetism cu respectarea regulii specialităţii, instanţele spaniole au dispus condamnarea sa, atât pentru infracţiunile menţionate, cât şi pentru o infracţiune de trafic de persoane care nu se regăseşte în mandatul european de arestare, fiind încălcată, astfel regula specialităţii.

Revizuentul a apreciat, aşadar că cele două hotărâri (cea de predare către Regatul Spaniei) şi cea pronunţată de instanţele spaniole nu se pot concilia, ceea ce ar impune înlăturarea condamnării sale pentru infracţiunea de trafic de persoane şi rejudecarea sa sub aspectul acestei infracţiuni de către instanţele române.

1. Curtea a constatat că prin Sentinţa penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală (Dosar nr. x/2015) s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 august 2015 de Judecătoria de Primă instanţă şi Instrucţie din Catarroja (Valencia) faţă de numitul A., arestarea acestuia pentru o perioadă de 29 de zile şi predarea către autorităţile spaniole cu respectarea regulii specialităţii.

Din considerentele hotărârii a rezultat că predarea a vizat faptele prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 3, 16 şi 28 din Legea nr. 302/2004, adică infracţiunile de trafic de persoane (art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunţării hotărârii), răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici (art. 96 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunţării hotărârii) şi viol (art. 96 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunţării hotărârii).

Sub aspectul situaţiei de fapt prezentate în cuprinsul mandatului emis de autorităţile din regatul Spaniei, a rezultat că persoana solicitată era cercetată pentru următoarele:

"În data de 30 octombrie 2014, A., în compania numiţilor B., C. şi D. au luat-o în jurul orelor 11 a.m pe E. în TURNU MĂGURELE (România) pentru a o lua în Spania, făcând-o să creadă că acolo se va întâlni cu mama acesteia.

În data de 1 noiembrie 2014, au condus-o într-un apartament situat în Ronda Este nr. 2 din localitatea Catarroja (Valencia) şi după amiază. A. a prins-o de păr şi i-a spus că dacă nu se culcă cu el o va omorî şi o va tăia în bucăţi, lovind-o în coaste cu pumnul, E. a acceptat de frică, astfel încât agresorul şi-a introdus organul genital în cavitatea bucală a acesteia, ejaculând în interior de patru ori.

În data de 1 noiembrie 2014, A., împreună cu B., C. şi D., au obligat-o prin intimidare să se prostitueze în apropierea unui poligon industrial din localitatea Catarroja (Valencia), unde a întreţinut relaţii sexuale cu doi bărbaţi, aceştia achitând în totalitate o sumă de bani, numiţii A., B. C. şi D. neacordându-i prezervative în ciuda solicitării acesteia.

La data de 2 octombrie 2014, au ţinut-o închisă cu cheia într-o cameră din locuinţa mai sus menţionată, eliberând-o luni, 3 noiembrie 2014 pentru a o duce în alt loc din apropiere către un concesionar x din localitatea Catarroja pentru a se prostitua din nou împotriva voinţei acesteia, până la ora cinci după amiaza. Ulterior au condus-o la domiciliul mai sus menţionat pentru a se spăla şi a-i cumpăra haine pentru a se prostitua în apropierea locului mai sus menţionat, întotdeauna sub supravegherea numiţilor A. şi D., împreună cu B., C. ajungând să întreţină relaţii sexuale cu doi bărbaţi ce au achitat anterior, reuşind să scape cu ajutorul unui client neidentificat ce a dus-o la poliţie."

2. Prin Sentinţa penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (Dosar nr. x/2018) s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 770/2016 din 2 decembrie 2016 pronunţată de Audiencia Provincial din Valencia, secţia a 4-a, definitivă la data de 4 septembrie 2017, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4.561 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, cu scopul exploatării sexuale, prev. de art. 177 bis alin. I b) din C. pen. spaniol, în concurs ideal cu infracţiunea de prostituţie, prev. de art. 77 din C. pen. spaniol, cu deducerea perioadelor executate.

Din considerentele sentinţei menţionate a rezultat că prin hotărârea pronunţată de Audiencia Provincial din Valencia, secţia a 4-a - Regatul Spaniei, s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 4.561 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, cu scopul exploatării sexuale prev. de art. 177 bis, alin. (1) b) din C. pen. spaniol în concurs ideal cu art. 77 din C. pen. spaniol, cu o infracţiune referitoare la prostituţie prev. în art. 188.1 din C. pen. spaniol, în sarcina fiind reţinute următoarele:

"În octombrie 2014, inculpata C., cunoscând-o din liceu pe E. şi din cartierul localităţii unde locuiau amândouă, Turnu Măgurele şi profitând de relaţia proastă pe care aceasta o avea cu tatăl său, a contactat-o pe aceasta în câteva rânduri, aceasta având 18 ani împliniţi cu doar o lună în urmă şi i-a oferit ajutorul său pentru a putea să călătorească din România în Spania cu scopul de a o căuta sau găsi pe mama sa, pe care E. nu o mai văzuse de când era mică, deoarece aceasta părăsise domiciliul, fapt pentru care E. a acceptat fiind înşelată, până în punctul de a o pune pe o femeie la telefon care s-a prefăcut că este mama sa şi care i-a spus să o însoţească pe C. în Spania pentru a se întâlni cu ea.

De asemenea, inculpaţii au avertizat-o să nu spună nimănui că urma să plece şi să nu ia valiza, deoarece în Spania îi vor cumpăra haine. Călătoria organizată de către inculpaţii A. şi D. s-a iniţiat pe data de 30 octombrie 2014, deplasându-se inculpaţii C. împreună cu colegul său B. şi E. dinspre localitatea Turnu Măgurele înspre F., într-un autoturism cu doi indivizi neidentificaţi, continuând până la Timişoara, localitate apropiată de frontieră, unde C. şi B. stabiliseră să fie luaţi de A. şi D. cu autoturismul acestuia din urmă, marca x gri, cu nr. de înmatriculare x trecând toţi cinci graniţa, conducând pe rând D. şi A. şi înnoptând în autoturism, până când la data de 1 noiembrie au ajuns la Catarroja. Au dus-o pe E. în locuinţa situată pe strada x nr. 2-4-35 cu acest scop D. şi A., prin intermediul unui cuplu de români care figurau ca şi chiriaşi. Ajunşi în locuinţă a înştiinţat-o că urma să practice prostituţia şi să le înmâneze lor câştigurile, dacă nu dorea să le facă rău membrilor din familia sa, fapte ce i-au creat acesteia o teamă care alături de vârsta sa, de lipsa de dezvoltare a personalităţii sale, a situaţiei sale în Spania, fără a cunoaşte limba şi fără a avea bani sau vreun contact la care să apeleze, au făcut-o să accepte.

Inculpaţii care i-au cerut încă din momentul călătoriei să le înmâneze telefonul mobil şi actele sale, i-au indicat tinerii că atunci când o vor duce să se prostitueze îi vor da cartea de identitate, iar dacă ar fi fost obiectul unui control al poliţiei, ea trebuie să declare că exercită prostituţia. E. era dusă cu maşina în locurile alese de inculpaţi şi se prostitua în baza instrucţiunilor primite de la aceştia şi sub controlul lor direct, câteodată B. şi A. rămânând în maşină şi C. într-un parc din apropiere, iar în alte dăţi fiind supravegheată din maşină de A. şi D., aceştia din urmă rămânând prin apropiere. E. locuia la menţionatul domiciliu al inculpaţilor şi-i era interzis să iasă singură pe stradă.

Inculpatul D. după ce a stabilit cu A. s-a deplasat pentru a-l lua din Benetuser până într-un loc din Franţa unde locuia A. şi de acolo au mers amândoi până în Timişoara cu singurul scop de a-i transporta pe coinculpaţii B. şi C. împreună cu tânăra pe care au captat-o până în Catarroja unde urma să o oblige să exercite prostituţia. Sâmbătă pe data de întâi, E. a rămas în apartament iar după amiază A. a intrat în camera fetei, a apucat-o în mod violent de păr şi a strigat la ea că dacă nu întreţine relaţii sexuale cu el o va omorî şi tăia în bucăţi, lovind-o în piept, reuşind astfel să-i bage penisul în gură şi să ejaculeze în interiorul gurii acesteia de cel puţin două ori. În aceeaşi seară, A., B. şi C. au dus-o pe E. în sensul giratoriu din Charco, din localitatea Catarroja şi, ameninţând-o cu moartea, au obligat-o să se prostitueze şi să le înmâneze lor câştiguri le, zicându-i că avea faţă de ei o datorie de 2000 euro din sumele pe care le-au investit în călătoria acesteia şi că dacă nu acceptă îi vor face rău familiei sale din România. E. a întreţinut relaţii cu doi clienţi fără ca inculpaţii să-i dea prezervative ori alt mijloc de protecţie împotriva bolilor de transmitere sexuală sau sarcină.

În aceeaşi noapte, E., care nu vorbea spaniola, a fost identificată de doi agenţie ai Poliţiei Locale, fără însă a cere ajutor, din cauza supravegherii la care era supusă de către inculpaţii, din maşină. Pe data de 3, luni dimineaţa E. a fost condusă, după ce au ameninţat-o, din nou de către inculpaţii D. şi A. pe aria de serviciu unde se afla un concesionar x, pentru a se prostitua, întreţinând relaţii sexuale cu doi clienţi. Mai târziu pe la orele 17:00 au dus-o la locuinţă şi i-au spus să facă un duş, lucru pe care l-a făcut, au mers la magazinul G. în apropierea locuinţei cu scopul de a-i cumpăra haine pentru a exercita prostituţia, intrând doar D. şi A., lăsând-o pe E. în maşină sub supravegherea lui C. şi B., iar după ce au cumpărat hainele, au dus-o să se prostitueze într-un loc din apropiere, unde supravegheată ca de obicei a întreţinut relaţii sexuale cu doi bărbaţi. După amiază, E. văzând că unul dintre şoferi şi posibil client avea un telefon mobil, s-a apropiat de maşină şi i-a cerut ajutorul folosind traducătorul din x pentru a se putea înţelege cu el, acesta din urmă ducând-o cu maşina până în cartierul Gărzii Civile din Alfatar, plecând imediat, dar E. putând să denunţe faptele. Nu a fost demonstrat că pe perioada şederii E. în locuinţă ar fi fost încuiată în cameră cu cheia şi cu gratii la geam, trebuind să ceară să i se deschidă pentru a putea merge la toaletă."

S-a reţinut că faptele menţionate în hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile spaniole au corespondent în legea penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi viol prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 din C. pen., astfel că s-a procedat la recunoaşterea hotărârii şi transferarea persoanei condamnate în România.

Sentinţa menţionată a rămas definitivă prin neapelare, numitul A. nedeclarând nicio cale de atac împotriva acesteia (în acest sens, declaraţia petentului dată în faţa autorităţilor spaniole, f. 30 Dosar nr. x/2018).

Raportat la cele arătate, Curtea a constatat mai întâi că nu se poate reţine caracterul inconciliabil al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele române şi al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de către o instanţă străină, legea procesual penală română nepermiţând declararea unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state.

Chiar dacă s-ar considera că revizuentul invocă inconciliabilitatea dintre hotărârea judecătorească prin care s-a dispus predarea sa către autorităţile spaniole în baza mandatului european de arestare şi hotărârea prin care a fost recunoscută condamnarea sa din Spania (adică între Sentinţa penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi Sentinţa penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală), cererea de revizuire ar fi în continuare inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 460 alin. (4) din C. proc. pen. "în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunţate se reunesc în vederea rejudecării", iar conform art. 462 alin. (1) din C. proc. pen. "dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanţa anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea acestor texte legale rezultă mai întâi că hotărârile inconciliabile trebuie să fi fost pronunţate în proceduri similare, în caz contrar nefiind clar cum s-ar putea reuni în vederea rejudecării potrivit art. 460 alin. (4) din C. proc. pen. şi, totodată, că acestea trebuie să vizeze hotărâri prin care s-au dispus soluţii prevăzute de art. 396 - 399 din C. proc. pen.

După cum s-a arătat însă, hotărârile a căror inconciliabilitate se invocă au fost pronunţate în proceduri complet diferite şi în cadrul nici uneia dintre ele nu s-a pronunţat vreuna din soluţiile prevăzute de art. 396 - 399 din C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, acestea nu pot face obiectul unei cereri de revizuire bazate pe disp. art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

Separat de aceste aspecte, Curtea a constatat că problema juridică invocată de revizuent - condamnarea sa de către autorităţile spaniole cu încălcarea regulii specialităţii - trebuia invocată în primul rând în faţa instanţelor din Regatul Spaniei prin exercitarea căilor de atac reglementate de procedura penală din această ţară.

În al doilea rând, dacă aprecia că prin Sentinţa penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală nu a fost recunoscută în mod corespunzător hotărârea de condamnare pronunţată de instanţele spaniole, petentul avea dreptul de a declara apel împotriva acesteia însă, după cum s-a arătat deja, acesta a arătat expres că nu doreşte să facă acest lucru.

Curtea a constatat, de asemenea că, deşi revizuentul a susţinut că predarea sa către autorităţile spaniole nu s-a efectuat şi cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, în cuprinsul Sentinţa penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a făcut referire expres la disp. art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004 care se refereau la acel moment la traficul de persoane.

Totodată, în urma unei simple analize a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţele spaniole se poate observa că aceasta a vizat infracţiunile de trafic de persoane în conexitate cu o infracţiune de prostituţie prin constrângere (pedeapsă 6 ani 6 luni şi 1 zi închisoare) şi agresiune sexuală (6 ani închisoare).

Drept urmare, observând că predarea revizuentului s-a realizat pentru infracţiunile de trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, iar situaţia de fapt prezentată în cuprinsul mandatului european de arestare este cvasi-identică cu cea reţinută în hotărârea de condamnare (principala diferenţă dintre cele acestea constă în aceea că revizuentul a fost achitat sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal), Curtea a apreciat că autorităţile spaniole au respectat regula specialităţii.

Împotriva Sentinţei penale nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a declarat apel revizuentul A.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

În ceea ce priveşte cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

Revizuentul a apreciat, aşadar că cele două hotărâri (cea de predare către Regatul Spaniei) şi cea pronunţată de instanţele spaniole nu se pot concilia. Cu ocazia dezbaterilor, în faţa Înaltei Curţi, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelant, după ce a luat legătura cu acesta în sala de şedinţă prin intermediul videoconferinţei, a arătat că apelantul a menţionat că şi Sentinţa penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, este o hotărâre ce nu se poate concilia cu celelalte două hotărâri la care a făcut referire prin cererea de revizuire formulată la Curtea de Apel Bucureşti.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei reiese că prin Sentinţa penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 la care a făcut referire condamnatul, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova. Contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi s-a solicitat să se constate că autorităţile judiciare spaniole au încălcat regula specialităţii, prin pronunţarea unei soluţii de condamnare în ceea ce priveşte traficul de persoane. În cuprinsul sentinţei s-a menţionat că hotărârile supuse contestaţiei la executare sunt: sentinţa penală nr. 187/4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (Dosar nr. x/2015) şi Sentinţa penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (dosar nr. x/2018).

În acest context, Înalta Curte va avea în vedere în analiza cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. şi Sentinţa penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2020.

Astfel, Înalta Curte reţine că o primă hotărâre ce a fost supusă revizuirii întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. este Sentinţa penală nr. 187/4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (Dosar nr. x/2015) prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 august 2015 de Judecătoria de Primă instanţă şi Instrucţie din Catarroja (Valencia) faţă de numitul A., arestarea acestuia pentru o perioadă de 29 de zile şi predarea către autorităţile spaniole cu respectarea regulii specialităţii.

Cea de-a două hotărâre este Sentinţa penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală (Dosar nr. x/2018) prin care s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 770/2016 din 2 decembrie 2016 pronunţată de Audiencia Provincial din Valencia, secţia a 4-a, definitivă la data de 4 septembrie 2017, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4.561 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, cu scopul exploatării sexuale, prev. de art. 177 bis alin. I b) din C. pen. spaniol, în concurs ideal cu infracţiunea de prostituţie, prev. de art. 77 din C. pen. spaniol, cu deducerea perioadelor executate.

Astfel, cea de-a treia hotărâre menţionată cu ocazia dezbaterilor în faţa Înaltei Curţi este Sentinţa penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că hotărârile vizate supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. nu îndeplinesc condiţiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţele nu s-au pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Or, hotărârile a căror revizuire s-a solicitat vizează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 august 2015 de Judecătoria de Primă instanţă şi Instrucţie din Catarroja, recunoaşterea unei hotărâri străine, respectiv a Sentinţei penale nr. 770/2016 din 2 decembrie 2016 pronunţată de Audiencia Provincial din Valencia, secţia a 4-a şi o hotărâre pronunţată în materia executării hotărârilor penale.

Prin urmare, instanţa reţine că hotărârile a căror revizuire se cere nu sunt hotărâri prin care s-a soluţionat fondul cauzei, astfel că în cauză nu este respectată cerinţa prevăzută de art. 452 din C. proc. pen.

De altfel, în mod corect, a reţinut prima instanţă că potrivit art. 460 alin. (4) din C. proc. pen., "în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunţate se reunesc în vederea rejudecării", iar conform art. 462 alin. (1) din C. proc. pen., "dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanţa anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător", hotărârile nefiind pronunţate în proceduri similare şi nici nu vizează hotărâri prin care s-au dispus soluţii prevăzute de 395 - 399 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM