Challenge to execution over bribery conviction rejected as merits review barred by res judicata; claimant ordered to pay 200 RON costs

Asupra contestaţiei de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 301/A din 8 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis, printre altele, apelul declarat de inculpatul apelant A., împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latură penală şi civilă, şi rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

A menţinut pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi aplicarea art. 5 din C. pen.

A menţinut dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 72 din C. pen. a dedus reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26 martie 2015 la 19 ianuarie 2016 inclusiv.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie la executare condamnatul A..

Contestaţia la executare este întemeiată pe cazul pe dispoziţiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen.

Susţine contestatorul că cererea formulată are ca obiect lămurirea unei situaţii echivoce reţinute în hotărâre, iar înlăturarea acesteia ar da eficienţă art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că obligaţia motivării hotărârii şi dreptul corelativ al contestatorului de a cunoaşte exact motivele pentru care a fost condamnat ar fi respectate.

Mai mult, identificarea exactă a elementelor constitutive ale infracţiunii prezintă relevanţă şi în privinţa executării pedepsei, spre exemplu la schimbarea regimului de executare a acesteia.

S-a apreciat că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în condiţiile în care în hotărârea pronunţată în apel se reţine ca moment al consumării infracţiunii de luare de mită momentul "stabilirii înţelegerii cu privire la remiterea către inculpat ...".

Astfel, prin Decizia penală nr. 301/A din 8 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia penală nu a stabilit dacă "înţelegerea" reţinută se încadrează în vreuna dintre modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii de luare de mită.

Învederează contestatorul că prin Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019 (Dosarul nr. x/2018, M. Of. nr. 334 din 2 mai 2019) pronunţată într-un recursul în interesul legii, decizie cu caracter obligatoriu în privinţa dezlegărilor s-a statuat că "data la care se consideră săvârşită o infracţiune este data la care fapta concret comisă dobândeşte relevanţă penală. Astfel, în cazul infracţiunii de luare de mită, aceasta se consumă în momentul pretinderii, al acceptării promisiunii sau al primirii foloaselor necuvenite.

Concluzionând, a arătat că pentru a fi considerată moment al consumării infracţiunii, "înţelegerea" reţinută trebuie să îmbrace una dintre variantele alternative ale luării de mită (pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii). Or, hotărârea ce face obiectul contestaţiei nu decelează în care dintre variantele alternative ale infracţiunii se încadrează "înţelegerea".

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază contestaţia la executare ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea, însă, modifica soluţia pronunţată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Prin Decizia nr. 260 din 26 mai 2020, Curtea Constituţională a statuat că "în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească."

Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că "procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007)."

În susţinerea contestaţiei la executare s-a susţinut că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, întrucât Decizia penală nr. 301/A din 8 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia penală nu a stabilit dacă "înţelegerea" reţinută se încadrează în vreuna dintre modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii de luare de mită. Or, pentru a fi considerată moment al consumării infracţiunii, "înţelegerea" reţinută trebuie să îmbrace una dintre variantele alternative ale luării de mită (pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii), ceea ce hotărârea ce face obiectul contestaţiei nu decelează, respectiv în care dintre variantele alternative ale infracţiunii se încadrează "înţelegerea".

În această ordine de idei, Înalta Curte reţine că nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută antamează fondul cauzei, astfel că nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, în înţelesul dat acestei sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

În esenţă, susţinerile contestatorului vizează modul în care prin decizia contestată se individualiză anumite elemente ce vizează starea de fapt reţinută în ceea ce îl priveşte. Toate aceste circumstanţe faptice sunt intrate în puterea de lucru judecat, nefiind susceptibile a fi modificate prin intermediul contestaţiei la executare.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 11/2019 în soluţionarea unei sesizări vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept, reţinând:

"art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. are în vedere necesitatea lămuririi unei dispoziţii cuprinse în hotărârea ce se execută, şi nu completarea considerentelor hotărârii. Nelămuririle ce pot fi clarificate pe calea contestaţiei la executare nu pun în discuţie aspecte ce privesc fondul cauzei ce nu au fost soluţionate prin hotărârea judecătorească."

În consecinţă, instanţa constată că prin contestaţia la executare promovată nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, astfel că solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranşată pe calea unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. şi ca atare, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen.., se va dispune respingerea acesteia ca nefondată.

Face aplicarea prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova, împotriva Deciziei penale nr. 301/A din data de 8 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM