Inadmissibility of appeal against final decision rejecting plea for annulment for principial non-admissibility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the underlying plea for annulment and affirming the procedural finality of the prior judgment. The case involved a convicted defendant who, after his criminal proceeding for fraud was terminated due to mediation with civil parties, filed a plea for annulment (contestație în anulare) based on Article 426(1)(i) of the Code of Criminal Procedure, alleging a material error in the calculation of the remaining sentence across multiple execution orders; the Court of Appeal had initially rejected this plea as inadmissible because the plaintiff invoked a legal ground (double jeopardy for the same act) that did not match the actual grievance (sentencing calculation) and the subject decision was not susceptible to such a remedy. Relying on Article 431 of the Code of Criminal Procedure and the principle of legality, the High Court held that a decision rejecting a plea for annulment for in principle inadmissibility is final and not subject to appeal, as Article 432 allows appeal only when the plea is rejected on the merits or when the court finds it justified; consequently, the appeal against the final decision was barred, and the appellant was ordered to pay court costs of 200 RON to the state, with the appointed counsel's fees borne by the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 431 alin. (1) din C. proc. pen, art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen, art. 431 C. proc. pen, art. 431 alin. (1) C. proc. pen, art. 426 C. proc. pen, art. 426 lit. i) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision rejecting plea for annulment for principial non-admissibility: Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra apelului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 679 din data de 14 iulie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a respins contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1197 din data de 23 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2015, ca inadmisibile.
Instanţa a respins ca inadmisibile contestaţiile în anulare, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea introdusă la instanţă şi înregistrată sub nr. x/2020 la data de 10 iunie 2020, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1197 din data de 23 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2015.
În motivarea scrisă a cererii, contestatorul A. a arătat, în esenţă, că există o eroare materială ce constă în calcularea restului de pedeapsă ce nu se conciliază cu alte 4 mandate de executare emise pe numele său, conţinând acelaşi rest de pedeapsă care urmează să îl execute de 5 ori pentru aceeaşi faptă.
Condamnaţii contestatori şi-au întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.
Analizând admisibilitatea în principiu a prezentelor contestaţii în anulare, în conformitate cu prevederile art. 431 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.
În ceea ce îl priveşte pe contestatorul A., s-a constatat că acesta a invocat ca şi temei de drept dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. care vizează pronunţarea, faţă de aceeaşi persoană, a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. Or, aşa cum se observă, prin decizia atacată s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), ca urmare a împăcării cu părţile civile C., D., E. şi F. şi a încheierii acordurilor de mediere cu G. şi H.
Prin urmare, temeiul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. a fost invocat de contestatorul A. în mod formal, contestatorul criticând în fapt modul de calculare a pedepsei rezultante aplicate prin alte hotărâri.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate, contestatorul A. a exercitat calea de atac a apelului.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac exercitată de apelantul contestator.
Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, se reţin următoarele:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauză, se constată că persoana condamnată A. a exercitat apel împotriva Deciziei penale nr. 679 din data de 14 iulie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, formulată cu privire la Decizia penală nr. 1197 din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2015, ca inadmisibile.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., la termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.
Alineatul 4 al aceluiaşi text de lege prevede că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că, în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, dispune prin hotărâre definitivă respingerea cererii, ca inadmisibilă.
Drept urmare, decizia prin care instanţa respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă în principiu, nu este supusă unei căi de atac. În cauză, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestator împotriva Deciziei penale nr. 679 din data de 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 679 din data de 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 noiembrie 2020.
Procesat de GGC - LM