Inadmissibility of appeal against final decision rejecting extraodinary review as filed on double jeopardy grounds mischaracterizing post-conviction recidivism sentencing

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 680 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 366 din data de 1 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte eliminarea unor erori conţinute de hotărârile judecătoreşti definitive, în condiţiile art. 426 din C. proc. pen.

Relativ la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea a constatat că, o astfel de cerinţă este impusă de prevederile art. 431 din C. proc. pen., fiind făcută în cameră de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului.

Cu alte cuvinte, instanţa învestită cu judecarea contestaţiei în anulare nu poate proceda la rejudecarea apelului decât în măsura în care găseşte admisibilă în principiu calea extraordinară de atac, iar aceasta se realizează doar în situaţia existenţei vreunuia din cazurile prev. de art. 426 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., dacă instanţa constată că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Raportând dispoziţiile legale anterior menţionate la speţa de faţă, Curtea a constatat că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestator se sprijină pe cazul prevăzut de art. 426 lit. I) din C. proc. pen., respectiv "când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă".

După cum se prevede în art. 428 din C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut la art. 426 lit. i) din C. proc. pen. poate fi introdusă oricând.

Aşadar, Curtea a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia respectării termenului de introducere, prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Într-adevăr, alături de condamnarea dispusă în Dosarul nr. x/2014, contestatorul a mai fost condamnat şi în alte cauze la pedepse cu închisoarea, astfel cum rezultă din fişa sa de cazier judiciar.

Pentru a se putea reţine cazul de contestaţie în anulare invocat de contestator, Curtea a reţinut că este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv să existe două hotărâri penale definitive şi să existe identitate de obiect şi persoană, adică în cadrul celei de a doua judecăţi să fi fost inculpată aceeaşi persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să-l constituie aceeaşi/aceleaşi fapte/fapte pentru care inculpatul a fost judecat.

Or, după cum însuşi contestatorul a arătat, el nu a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, ci pentru comiterea unor infracţiuni diferite. Într-un atare context, dacă acestea au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie (în timpul executării unei alte pedepse, cum este cazul în speţă), instanţele de judecată au făcut aplicarea dispoziţiilor penale care reglementează regimul juridic al acesteia. Aşadar, adăugarea la sancţiunea principală aplicată în cauză a restului de pedeapsă rămas de executat din precedenta sancţiune la momentul comiterii prezentei fapte nu constituie o nouă condamnare pentru vechea infracţiune, în a cărei executare se afla.

Analizând motivele invocate de contestator prin cerere, Curtea a observat că în realitate acestea constituie veritabile critici aduse modului în care instanţele de fond şi de apel au aplicat în cauză dispoziţiile referitoare la starea de recidivă postcondamnatorie şi care a intrat în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile stipulate sub acest aspect de dispoziţiile normative care reglementează admisibilitatea ei în principiu, pe care acesta în realitate şi-a întemeiat doar în mod formal cererea.

Împotriva acestei decizii penale, contestatorul A. a formulat apel.

La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2020, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie, pe cale de excepţie, admisibilitatea căii de atac formulate.

Examinând apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 680 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în ceea ce priveşte admisibilitatea acestuia, Înalta Curte constată că este inadmisibil urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dispoziţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 680 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 366 din data de 1 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Aşadar, Înalta Curte constată că apelul de faţă a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 248 din 10 aprilie 2015 a stabilit că:

"hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului".

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în conformitate cu art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., apelul declarat de apelantul contestator A. împotriva Deciziei nr. 680 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. k) din Protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei, privind plata onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul contestator A. împotriva Deciziei nr. 680 din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM