Validity of real concurrence over continuing offense and ne bis in idem in cassation review of concurrent extortion sentencing

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosar nr. x/2016,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 1610 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/2016 s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (1), (6), art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal cu privire la inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., ca urmare a lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate B.

2. În baza art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. (fapta comisă în perioada 2010 - 2011, persoana vătămată fiind C.).

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate

S-a constatat că fapta de şantaj săvârşită în perioada 2010 - 2011 este concurentă cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind 4 ani, prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă la data de 3 ianuarie 2013.

În baza art. 97 C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani stabilită prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă la data de 3 ianuarie 2013.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse aplicate, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

3. În baza art. 207 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. (comisă în perioada februarie- aprilie 2015, persoane vătămate fiind C., D., E., F., G.).

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate

De asemenea, s-a constatat că infracţiunea şantaj în formă continuată prevăzută de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. (comisă în perioada februarie - aprilie 2015, persoane vătămate fiind C., D., E., F., G.) se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 2 ani stabilită prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă la data de 3 ianuarie 2013.

În baza art. 96 alin. (5) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 4 ani închisoare pedeapsa stabilită prin prezenta în cuantum de 2 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa totală de 6 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie conform art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E., F., G., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurilor preventive dispuse în cauză, respectiv durata reţinerii şi arestului din 30 septembrie 2012 - 2 noiembrie 2012, reţinerea de la data de 26 ianuarie 2016 la data de 27 ianuarie 2016 şi durata arestării preventive de la data de 27 ianuarie 2016 la 16 octombrie 2016.

În baza art. 397 C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 şi urm. C. civ., art. 19 C. proc. pen. şi art. 1349, 1391 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume de bani: 10.000 RON reprezentând daune morale pentru partea civilă E.; 50.000 RON reprezentând daune morale pentru partea civilă C.; 50.000 RON reprezentând daune morale pentru partea civilă D..

S-a luat act că persoana vătămată F. nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal.

S-a luat act cu privire la împrejurarea că prin încheierea 11 mai 2016 s-a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de constituire parte civilă a persoanei vătămate G., şi, prin urmare, s-a respins cererea acesteia de acordare a daunelor morale.

În baza art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (3) C. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 100 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în drept următoarele:

Fapta inculpatului A. care, în perioada 2010 - 2011, a constrâns persoana vătămată C. să-i remită foloase patrimoniale, respectiv materiale de construcţie, un porc şi trei miei, prin ameninţarea cu publicarea unor articole de presă compromiţătoare la adresa acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale, întruneşte cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2015 (lunile februarie- aprilie), a constrâns persoana vătămată C. să-i cedeze sau să închidă publicaţia "H.", prin ameninţarea cu publicarea unor articole de presă compromiţătoare la adresa acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale şi nepatrimoniale, constând în eliminarea unei publicaţii concurente de pe piaţă şi în recrutarea echipei de jurnalişti, întruneşte cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului A. care, în cursul anului 2015 (lunile februarie - aprilie), a constrâns persoanele vătămate D., E., F. şi G., să încheie contracte de abonament sau de publicitate cu publicaţia "I.", prin ameninţarea cu publicarea unor articole de presă compromiţătoare la adresa acestora, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale, constând în sume de bani, întrunesc cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen. (4 infracţiuni).

Fapta aceluiaşi inculpat care, la data de 25 martie 2015, a deposedat prin acte de ameninţare şi violenţă pe persoana vătămată B. de un laptop, în contul unei presupuse datorii, întruneşte cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen.

II. Prin Decizia penală nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1610 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (persoană vătămată G.).

În baza art. 207 alin. (1), (2) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. (fapta din data de februarie - aprilie 2015, persoană vătămată C.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. (persoană vătămată F.).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a fost adăugată la pedeapsa de 4 ani închisoare pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen.

Conform art. 66 alin. (5) C. pen., a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoanele vătămate C., D., E. şi F.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 217 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosar nr. x/2016, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul A., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, faptele reţinute în sarcina sa fiind încadrate în 4 infracţiuni de şantaj distincte, în locul unei singure infracţiuni de şantaj în formă continuată.

Recurentul a mai susţinut că pedepsele aplicate de instanţă se situează peste limitele prevăzute de lege, iar prin schimbarea de încadrare juridică, în sensul înlăturării art. 35 C. pen., i s-a creat o situaţie nefavorabilă.

A solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale şi, implicit, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., apreciind că, prin raportare la decizia Curţii Constituţionale anterior menţionate, legea penală mai favorabilă este noul C. pen.

Referitor la incidenţa art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, s-a apreciat că în speţă este incidentă legea anterioară datei de 1 februarie 2014, nu datorită limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, ci datorită modului de calcul al pedepselor în situaţia concursului de infracţiuni, fiind evident că, în situaţia aplicării art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, pedeapsa rezultantă reprezintă pedeapsa cea mai severă aplicată inculpatului, la care se poate adăuga un spor, justificat de împrejurările concrete în care s-au consumat faptele şi de datele personale ale acestuia, spre deosebire de reglementarea actuală din art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În notele de şedinţă formulate de recurentul A., prin apărător, depuse la dosar după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, se arată că prin Decizia penală nr. 867/A din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti a fost încălcat principiul ne bis in idem, prevăzut de art. 6 C. proc. pen., dar şi de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului. Se arată că instanţa, raportându-se la Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013, a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei dispusă prin această din urmă hotărâre, fără a lua în considerare faptul că aceasta fusese deja revocată prin Sentinţa penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Buzău, contopind pedepsele şi aplicând pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare. Se mai arată că, instanţa a stabilit că fapta de şantaj comisă în perioada 2010 - 2011 se afla în concurs cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa sus-menţionată şi a anulat suspendarea executării sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, deşi aceasta fusese anterior revocată prin Sentinţa penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul penal nr. x/2016

La dosar au fost depuse copii certificate ale hotărârilor la care a făcut referire recurentul. Totodată, acesta a menţionat şi faptul că prin Sentinţa penală nr. 944 din 12 august 2020 a judecătoriei Piteşti, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2020, având ca obiect contestaţie la executare formulată în temeiul art. 598 C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare şi s-au dedus din pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare, stabilită prin Decizia penală nr. 867/A din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, perioadele în care recurentul a fost arestat preventiv: 30 septembrie 2012 - 2 noiembrie 2012, 26 ianuarie 2016, 27 octombrie 2016 - 27 septembrie 2016.

În susţinerea recursului în casaţie, în cadrul dezbaterilor, recurentul A., prin apărător, a arătat că nu a fost respectat principiul ne bis in idem la pronunţarea deciziei recurate, instanţa neavând cunoştinţă că mai există două procese pe rol.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta nu este fondat.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai verificarea faptului că pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

Examinând recursul în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

În cauză, inculpatul A. a fost condamnat la cinci pedepse principale de câte 2 ani închisoare şi la cinci pedepse complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. pe o durată de 5 ani (o pedeapsă complementară), respectiv câte 3 ani (patru pedepse complementare), pentru fiecare cinci infracţiuni de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. O infracţiune de şantaj a fost săvârşită în perioada 2010 - 2011, în dauna persoanei vătămate C., iar celelalte patru infracţiuni de şantaj au fost săvârşite în perioada februarie - aprilie 2015, în dauna persoanelor vătămate C., D., E. şi F.

Referitor la antecedenţa infracţională a inculpatului A., judecătoria şi curtea de apel au avut în vedere Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. din 1968, pedeapsă care a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C. pen. din 1969.

Prin Încheierea din data de 24 septembrie 2019, instanţa de apel a stabilit încadrarea juridică faptelor, constatând că faptele au fost săvârşite în concurs de infracţiuni, întrucât pluralitatea de persoane vătămate determină o pluralitate de infracţiuni, reţinând tot atâtea infracţiuni câte persoane au fost vătămate.

Instanţa de apel a menţinut dispoziţia primei instanţe privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013 şi a dispus contopirea acesteia cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză pentru infracţiunea de şantaj, comisă în perioada 2010 - 2011, în dauna persoanei vătămate C., conform regulilor de la concursul de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Totodată, constatând că inculpatul A. a săvârşit în concurs real infracţiunile de şantaj din perioada februarie- aprilie 2015, în dauna persoanelor vătămate vătămate C., D., E. şi F. în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă la 3 ianuarie 2013, instanţa de apel a stabilit pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracţiunile de şantaj. Potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., curtea de apel a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare, iar apoi, aplicând regulile privind pedeapsa în caz de recidivă, prevăzute de art. 43 alin. (2) C. pen., a adăugat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare la pedeapsa anterioară de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă finală de 6 ani şi 8 luni închisoare.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale, iar procedeul de contopire al acestora a fost realizat, de asemenea, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

Pedepsele principale de câte 2 ani închisoare, stabilite pentru infracţiunile de şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1) - (3) C. pen. se înscriu în limitele legale ale acestei infracţiuni, respectiv între 2 şi 7 ani închisoare.

Procedeul de contopire al pedepselor a fost realizat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracţiuni şi al recidivei, precum şi cu respectarea deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, astfel încât pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat în limitele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului referitoare la aplicarea unei pedepse în alte limite pentru patru infracţiuni de şantaj, în locul unei singure infracţiuni de şantaj, întrucât aceasta vizează practic schimbarea încadrării juridice dată faptelor ce fac obiectul judecăţii. Instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor, sub aspectul unităţii sau pluralităţii de infracţiuni (infracţiune continuată sau concurs de infracţiuni), în condiţiile în care stabilirea existenţei unei rezoluţii infracţionale unice se realizează în urma aprecierii probelor de către instanţa de fond şi de apel, în cadrul procesului de deliberare şi al soluţionării acţiunii penale dedusă judecăţii. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazului de casare în raport de care cererea de recurs în casaţie a fost declarată admisibilă. În cauză, instanţa de apel a apreciat, pe baza evaluării materialului probator administrat în cauză, că inculpatul A. nu a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, reţinând că faptele au fost comise în forma concursului real de infracţiuni, iar acest aspect nu poate fi analizat în calea extraordinară a recursului în casaţie care verifică doar aspectele de nelegalitate invocate de părţi sau de procuror şi care se circumscriu strict cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, este nefondată critica recurentului referitoare la aplicarea unei pedepse nelegale, urmare a nerespectării art. 5 C. pen., privind principiul legii penale mai favorabile. Este adevărat că una dintre infracţiunile din prezenta cauză a fost săvârşită sub imperiul vechiul C. pen., iar patru dintre infracţiuni sub imperiul actualului C. pen., însă potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi critica recurentului referitoare la încălcarea principiului ne bis in idem de către instanţa de apel, care nu a ţinut cont de faptul că a anulat suspendarea executării sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, deşi aceasta fusese anterior revocată prin Sentinţa penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul penal nr. x/2012

În primul rând, Înalta Curte constată că această critică excede criticilor formulate în susţinerea cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., fiind invocată după admiterea în principiu a recursului în casaţie, prin încheierea din data de 24 iunie 2020.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că această critică este nefondată pentru simplul fapt că principiul ne bis in idem nu este aplicabil în speţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., care reglementează acest principiu. Sentinţa penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 229 din 6 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti vizează alte infracţiuni de şantaj comise de inculpatul A., astfel că nu este vorba despre pronunţarea unei alte hotărâri definitive faţă de acelaşi inculpat pentru aceiaşi faptă.

Este adevărat că în cuprinsul Sentinţei penale nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Buzău, referitor la antecedenţa infracţională a inculpatului, a fost avută în vedere Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 3 ianuarie 2013 şi au fost aplicate dispoziţiile legale privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, fiind apoi aplicată pedeapsa potrivit dispoziţiilor legale privind recidiva postcondamnatorie, însă acest aspect nu se circumscrie principiului ne bis in idem, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen.

În al treilea rând, Înalta Curte constată că, invocând încălcarea principiului ne bis in idem de către instanţa de apel, cu referire la Sentinţa penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 229 din 6 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, recurentul A. tinde de fapt la includerea în procedeul de contopire al pedepselor avute în vedere în fond şi în apel, în prezenta cauză, şi a pedepselor aplicate prin sentinţa sus-menţionată. Înalta Curte constată, pe de o parte, că acest aspect a fost invocat pentru prima dată în cadrul judecării recursului în casaţie, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar, pe de altă parte, că operaţiunea de contopire nu putea fi efectuată pentru prima dată în apel, întrucât s-ar fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie. Mai mult, Înalta Curte constată că ar fi fost imposibilă dispunerea contopirii pedepselor din prezenta cauză cu cele aplicate prin Sentinţa penală nr. 1075 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Buzău, în condiţiile în care aceasta a rămas definitivă ulterior pronunţării Deciziei penale nr. 867 din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, respectiv la data de 6 martie 2020, data pronunţării Deciziei penale nr. 229/2020 a Curţii de Apel Ploieşti.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, iar pedeapsa rezultantă, aplicată conform regulilor de la concursul de infracţiuni, cât şi al celor de la recidiva postcondamnatorie, respectă exigenţele prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârea atacată fiind legală din perspectiva pedepselor stabilite şi a procedeului de contopire al pedepselor aplicate pentru infracţiunile care au făcut obiectul acestei cauze cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 1202 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 3 ianuarie 2013, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 867/A din data de 22 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM