Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 325/RC/2020 AI generated

Organized crime group participation: cassation appeal allowed, penalties below statutory minimum quashed and case remanded for re-individualization

Case Number Decizia nr. 325/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the Public Prosecutor's cassation appeal, partially quashing the appellate decision and remanding the case to the Court of Appeal for retrial specifically regarding the legality of the penalties and their execution. The dispute concerned whether the lower courts correctly applied the minimum statutory penalty for the crime of organizing a criminal group under Law no. 39/2003, where the defendants had been convicted for migrant trafficking and group organization in real competition. The Court held that the statutory provision limiting the penalty for group organization to "not exceed" the penalty for the most serious crime in the group's purpose only restricts the maximum penalty, leaving the minimum special penalty fixed at five years, which could only be reduced by one-third for those who benefited from the simplified trial procedure. Because the lower courts had applied penalties below this statutory minimum, the resulting combined sentences were illegal, and the Supreme Court ordered the appellate court to re-individualize the penalties for the specific offense of group organization and adjust the corresponding cumulative sentences and execution measures, while the acquittals and other convictions remained in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 327 C. pen, art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 440 alin. (1) C. proc. pen, art. 367 C. pen, art. 269 C. pen; Organized crime group participation: cassation appeal allowed, penalties below statutory minimum quashed and case remanded for re-individualization: Prin sentinţa penală nr. 275 din 25 octombrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, printre altele, în temeiul art. 396, alin. (6), C. proc. pen. raportat la art. 16, alin. (1), lit. f), C) proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi G. în ceea ce priveşte infracţiunea de fals privind identitatea prev de art. 293 alin. (2) din vechiul C. pen. (în prezent incriminat de art. 327 C. pen.) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., şi art. 5, C. pen.

Keywords

AI generated
organized crime criminal penalty execution of sentences and measures statutory limits judicial cooperation in criminal matters collective offence

Cited Legislation

AI generated
art. 327 C. pen
(în prezent incriminat de art. 327 C. pen.) cu aplicarea art.
art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art.
art. 10 din Legea nr. 187/2012
pen., raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pen.
art. 440 alin. (1) C. proc. pen
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 24 iunie 2020, când s-a stabilit termen la data de 17 iulie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin.
art. 367 C. pen
39/2003 (în prezent incriminată de art. 367 C. pen.), prima instanţă şi instanţa de apel au avut în vedere prevederile art.
art. 269 C. pen
Cu titlu de exemplu, recurentul a adus în discuţie infracţiunile de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen., art.
art. 264 C. pen
art. 270 C. pen
1969) şi tăinuire (art. 270 C. pen., art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 275 din 25 octombrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, printre altele, în temeiul art. 396, alin. (6), C. proc. pen. raportat la art. 16, alin. (1), lit. f), C) proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi G. în ceea ce priveşte infracţiunea de fals privind identitatea prev de art. 293 alin. (2) din vechiul C. pen. (în prezent incriminat de art. 327 C. pen.) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., şi art. 5, C. pen.

În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen. raportat la art. 16, alin. (1), lit. c), C) proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului H. pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea prev de art. 293 alin. (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi art. 5, C. pen.

În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen. raportat la art. 16, alin. (1), lit. c), C) proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului Blaj I. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals privind identitatea prev de art. 26 raportat la art. 293 alin. (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5, C. pen.

I. A fost condamnat inculpatul A., la următoarele pedepse:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969.

Conform art. 33, alin. (1), lit. a), vechiul, C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 34, alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele enumerate la alineatul anterior prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în final 3 ani închisoare.

În temeiul art. 35, alin. (1), vechiul C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

II. A fost condamnată inculpata B., la următoarele pedepse:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969

Conform art. 33, alin. (1), lit. a), vechiul, C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 34, alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele enumerate la alineatul anterior prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în final 3 ani închisoare.

În temeiul art. 35, alin. (1), vechiul C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969

Au fost interzise inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligată inculpata să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

III. A fost condamnat inculpatul C., la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969

Conform art. 33, alin. (1), lit. a), vechiul, C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 34, alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele enumerate la alineatul anterior prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final 2 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 35, alin. (1), vechiul C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

IV. A fost condamnat inculpatul D., la următoarele pedepse:

- 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969

Conform art. 38, alin. (1), C. pen., raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pen. s-a constatat că cele două infracţiuni careu au făcut obiectul prezentei cauze precum şi infracţiunea prevăzută de art. 335, alin. (2), C. pen. care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 741/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 29 iunie 2015 au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 89, C. pen. s-a anulat amânarea aplicării pedepsei amenzii penale de 1350 RON, aplicate prin Sentinţa penală nr. 741/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 29 iunie 2015.

În temeiul art. 39, alin. (1), lit. e) din C. pen. s-au contopit pedepsele de 2 ani şi 3 luni închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare şi 1.350 RON amendă penală prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 3 luni închisoare, sporită cu 9 luni închisoare, în final 3 ani închisoare, la care s-a adăugat în întregime pedeapsa amenzii penale de 1.350 RON (135 zile amendă, a câte 10 RON).

În temeiul art. 45, alin. (1), C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale de 1.350 RON (135 zile amendă, a câte 10 RON), pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

V. A fost condamnat inculpatul E., la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969

Conform art. 33, alin. (1), lit. a), vechiul, C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 34, alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele enumerate la alineatul anterior prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final 2 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 35, alin. (1), vechiul C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

VI. A fost condamnat inculpatul F., la următoarele pedepse:

- 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969

Conform art. 33, alin. (1), lit. a), vechiul, C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 34, alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele enumerate la alineatul anterior prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 2 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35, alin. (1), vechiul C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

VII. S-a respins ca nefondată cererea inculpatului H. de judecare a cauzei conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii prevăzute de art. 375 şi 377 C. proc. pen.

A fost condamnat inculpatul H., la următoarele pedepse:

- 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii trafic de migranţi prev de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în forma organizării, îndrumării sau călăuzirii uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., şi art. 5, C. pen.

- 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen.

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b), din C. pen. din 1969

Conform art. 33, alin. (1), lit. a), vechiul, C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 34, alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele enumerate la alineatul anterior prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 3 luni închisoare, sporită cu 5 luni închisoare, în final 2 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 35, alin. (1), vechiul C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969

Au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861, alin. (1) şi (2), şi 862, vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, vechiul C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului că în temeiul art. 864, vechiul C. pen., săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare precum şi nerespectarea cu rea-credinţă măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71, alin. (5), vechiul C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 325/A din data de 10 martie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpaţii G. şi H. împotriva Sentinţei penale nr. 275 din 25 octombrie 2019 a Tribunalului Cluj.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 500 RON, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 325/A din 10 martie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 16 martie 2020, a declarant recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - S.T. Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 24 iunie 2020, când s-a stabilit termen la data de 17 iulie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 17 iulie 2020 pronunţată în cauză, reţinându-se că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de către Ministerul Public îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - S.T. Cluj împotriva deciziei penale nr. 325/A pronunţată la data de 10 martie 2020 de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C5, în compunere de 3 judecători, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 11 septembrie 2020.

În esenţă, în motivarea cererii de recurs în casaţie, Ministerul Public a arătat că pedepsele aplicate inculpaţilor A., B., C., D., E., F. şi H. sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv sub minimul special (de 5 ani închisoare) prevăzut de norma de incriminare pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003. Astfel, s-a arătat că această nelegalitate a pedepsei aplicate pentru una dintre infracţiunile concurente a afectat şi legalitatea pedepsei rezultante aplicate pentru pluralitatea infracţională, precum şi modalitatea de executare a acesteia.

S-a susţinut că pentru stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 (în prezent incriminată de art. 367 C. pen.), prima instanţă şi instanţa de apel au avut în vedere prevederile art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit cărora pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat.

În opinia parchetului, sintagma "nu poate fi mai mare" a fost interpretată eronat ca instituind o dublă limitare, atât în privinţa minimului special, cât şi în privinţa maximului special al pedepsei. În realitate, limitarea instituită de legiuitor în cuprinsul textului de lege amintit priveşte doar maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, care nu-l poate depăşi pe cel al pedepsei pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat, fără ca minimul special al infracţiunii obstacol să fie influenţat de minimul special al infracţiunii scop.

În acest sens, au fost invocate considerentele Deciziei nr. 7/2009, pronunţată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, subliniindu-se că în concepţia instanţei supreme minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 este fix (5 ani) neinfluenţat de minimul special al infracţiunii scop, doar maximul special fiind variabil, acesta determinându-se prin raportare la maximul special al infracţiunii scop.

De altfel, s-a menţionat că în legislaţia penală există ipoteze similare de limitare a sancţiunii în cazul unor infracţiuni. Cu titlu de exemplu, recurentul a adus în discuţie infracţiunile de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen., art. 264 C. pen. 1969) şi tăinuire (art. 270 C. pen., art. 221 C. pen. 1969), pentru care dispoziţiile sancţionatorii instituie limitări similare celei în discuţie, formularea fiind aceeaşi, respectiv pedeapsa "nu poate fi mai mare". În doctrină, această formulare a fost interpretată ca referindu-se exclusiv la maximul special al pedepsei, nu şi la minimul special.

S-a mai arătat că deşi este adevărat că, într-o decizie de speţă invocată, de altfel, de către Curtea de Apel Cluj în motivarea deciziei atacate, instanţa supremă a arătat că limitarea instituită în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 are în vedere atât minimul, cât şi maximul special al pedepsei, cu toate acestea, argumentul folosit în motivarea Deciziei nr. 1327 din 26 aprilie 2012, a ÎCCJ nu este convingător. Astfel, s-a arătat că termenul folosit de legiuitor în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este "sancţiunea" prevăzută de lege, iar nu "maximul special" al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea cea mai gravă, ceea ce înseamnă că raportarea trebuie făcută la ambele limite ale sancţiunii, iar nu doar la cea superioară.

În legislaţia penală şi procesual penală legiuitorul se referă adesea la pedeapsa prevăzută de lege, care în unele cazuri trebuie să fie mai mare sau mai mică de o anumită durată, interpretarea fiind întotdeauna în sensul că se are în vedere exclusiv maximul special. De exemplu, art. 9 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen., art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen., art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 154 C. pen., art. 90 lit. c) C. proc. pen. etc.

De altfel, când legiuitorul a dorit să impună limite de pedeapsă identice (adică a avut în vedere atât minimul special, cât şi maximul special al pedepsei), a folosit o exprimare esenţialmente diferită. Spre exemplu, în art. 49 C. pen., se arată că participanţii la o infracţiune se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

În consecinţă, pentru argumentele prezentate în cererea de recurs în casaţie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie privind pe inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi H., casarea deciziei atacate şi modificarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, modificarea corespunzătoare a pedepselor rezultante şi, respectiv, a modalităţii de executare a acestora.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea individualizării pedepselor, cu consecinţa aplicării inculpaţilor a unor pedepse în limite legale.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - S.T. Cluj împotriva Deciziei penale nr. 325/A pronunţată la data de 10 martie 2020 de către Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Acest caz de recurs în casaţie devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanţă nu se încadrează în limitele stabilite în norma de incriminare pentru infracţiunea consumată, pentru tentativă sau prin reţinerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

În cauză, critica Ministerului Public invocată în motivarea cererii prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., vizează împrejurarea că instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe prin care inculpaţilor A., B., C., D., E., F. şi H. le-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv sub minimul special prevăzut de norma de incriminare pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Deopotrivă, s-a susţinut că această nelegalitate a pedepsei aplicate pentru una dintre infracţiunile concurente a afectat şi legalitatea pedepsei rezultante aplicate inculpaţilor pentru pluralitatea infracţională, precum şi modalitatea de executare a acesteia.

În concret, se reţine că în susţinerea motivului vizând nelegalitatea pedepselor aplicate inculpaţilor în raport de comiterea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, Ministerul Public a arătat că pentru comiterea acestei infracţiuni inculpaţilor ce au uzat de procedura simplificată nu li se putea aplica o pedeapsă mai mică de 3 ani şi 4 luni închisoare (minimul special de 5 ani redus cu 1/3, conform art. 396 alin. (10) C. proc. civ.), iar inculpatul H. nu i se putea aplica o pedeapsă mai mică de 5 ani închisoare (inculpatului fiindu-i respinsă privind judecarea în procedura simplificată).

Criticile formulate de recurent în temeiul cazului de recurs în casaţie menţionat sunt întemeiate.

Înalta Curte constată că intimaţilor inculpaţilor din prezenta cauză li s-au aplicat pedepse pentru săvârşirea infracţiunii în discuţie, astfel:

- inculpatului A. - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- inculpatei B., - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- inculpatului C. - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- inculpatului D. - 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- inculpatului E. - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- inculpatului F. - 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5, C. pen. şi art. 375, 377 şi 396, alin. (10), C. proc. pen.

- inculpatului H. - 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. Totodată, în cazul inculpatului H., instanţa de fond a respins ca nefondată cererea de judecare a cauzei conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii prevăzute de art. 375 şi 377 C. proc. pen.

De asemenea, se reţine că inculpaţii intimaţi din prezenta cauză au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 ce este sancţionată cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani, stabilindu-se că cele două infracţiuni reţinute au fost comise în concurs real.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.

Dispoziţiile alin. (2) ale art. 7 din Legea nr. 39/2003 stabilesc că "pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat."

Rezultă că din conţinutul textului de incriminare că în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 se stabileşte un nou maxim special, fără a face însă referire la un nou minim special.

Ori de câte ori legiuitorul foloseşte sintagma "nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege" raportarea se va face la maximul special prevăzut de lege iar nu la minimul acesteia.

Din formularea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 reiese faptul că, în măsura în care infracţiunea scop se pedepseşte cu o pedeapsă mai mică decât cea prevăzută la alin. (1), (20 de ani), noul maxim special va fi cel prevăzut de lege pentru infracţiunea scop cea mai gravă.

Totodată, se reţine că interpretarea dispoziţiilor legale menţionate a făcut obiectul examinării de către instanţa supremă prin Decizia nr. 7 din 9 februarie 2009 pronunţată în interesul legii referitoare la admisibilitatea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune în cazul săvârşirii infracţiunilor privind iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup.

În considerentele deciziei enunţate se precizează că sancţiunea pentru infracţiunea reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este cea fixată în însuşi cuprinsul alineatului ce conţine dispoziţia de incriminare, numai în măsura în care pedeapsa pentru infracţiunea cea mai gravă, care intră în scopul grupului infracţional organizat, nu este mai uşoară decât aceea prevăzută în primul alineat şi că pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracţiunii incriminate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003 se determină prin coroborarea dispoziţiilor de sancţionare din primele două alineate ale acestui text de lege.

Totodată se vorbeşte despre "cuantum variabil al maximului pedepsei, prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu referire la alin. (1) din acelaşi articol", minimul special nefiind, deci, afectat de discuţii.

În concluzie, limitarea instituită de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 priveşte doar maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, care nu-l poate depăşi pe cel al pedepsei pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat.

Prin urmare, rezultă că minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 este de 5 ani, neinfluenţat de minimul special al infracţiunii scop, iar această concluzie răspunde atât cerinţei legalităţii, dar şi interpretării constante date sintagmei supusă discuţiei în literatură şi jurisprudenţă.

Aşadar, în speţa de faţă, în condiţiile în care infracţiunea de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 reţinută în sarcina inculpaţilor (infracţiunea scop) este sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 ar fi fost de la 5 la 7 ani închisoare.

Rezultă astfel că opinia adoptată de instanţe în cauză a condus la ignorarea minimului special prevăzut de alin. (1), inculpaţii fiind sancţionaţi prin raportare la un minim special neprevăzut de lege pentru fapta de grup infracţional organizat, cu consecinţa încălcării principiului legalităţii pedepsei consacrat de art. 2 C. pen. care prevede expres faptul că legea este cea care prevede pedepsele aplicabile în cazul săvârşirii unor fapte penale.

Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prin raportare la infracţiunea de trafic de migranţi fiind în speţă cuprinse între 5 şi 7 ani închisoare, în cazul inculpaţilor care au uzat de beneficiul procedurii simplificate minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 devenea 3 ani şi 4 luni închisoare obţinut prin reducerea cu o treime a minimului special de 5 ani închisoare, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În concluzie, se constată că instanţele au aplicat inculpaţilor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, respectiv sub 3 ani şi 4 luni închisoare (minimul special de 5 ani redus cu 1/3, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) pentru inculpaţii E., C., B., D., F. şi A., respectiv sub minimul special prevăzut de norma de incriminare în cazul inculpatului H..

Aceasta situaţie a generat implicit aplicarea unor pedepse rezultante nelegale.

Înlăturarea acestei nelegalităţi generate de greşita aplicarea a legii ar implica, în succesiunea etapelor de soluţionare, parcurgerea unui proces de individualizare a pedepsei.

În aceste condiţii, nelegalitatea constatată pe calea recursului în casaţie nu poate fi complinită de instanţa de recurs, întrucât presupune o apreciere privind reindividualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, faţă de toate instituţiile de drept substanţial incidente ce trebuie evaluate simultan pentru justa individualizare a pedepsei şi modalităţii de executare, iar în procedura pendinte acest demers nu este posibil.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., impunându-se casarea deciziei penale recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Cluj.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - S.T. Cluj împotriva Deciziei penale nr. 325/A pronunţată la data de 10 martie 2020 de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi va casa, în parte, decizia recurată, numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E., C., B., D., F., H. şi A..

Va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, numai în ceea ce priveşte legalitatea pedepselor aplicate pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 375, 377 şi 396 alin. (10) C. proc. pen. privind pe inculpaţii E., C., B., D., F. şi A., respectiv pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. privind pe inculpatul H., precum şi a pedepselor rezultante şi modalităţii de executare.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - S.T. Cluj împotriva Deciziei penale nr. 325/A pronunţată la data de 10 martie 2020 de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează, în parte, decizia recurată, numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E., C., B., D., F., H. şi A..

Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, numai în ceea ce priveşte legalitatea pedepselor aplicate pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 375, 377 şi 396 alin. (10) C. proc. pen. privind pe inculpaţii anterior menţionaţi, respectiv pentru infracţiunea de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. privind pe inculpatul H., precum şi a pedepselor rezultante şi modalităţii de executare.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi E., C., B., D., F., H. şi A., în cuantum de câte 627 RON pentru fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM