Double execution mandates for concurrent sentences and limits on judicial review of foreign penalty calculations in recognition proceedings

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 7 din 3 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 102 din 3 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

S-a constată că prin Sentinţa penală nr. 69/2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare aplicată intimatului-condamnat A. prin Decizia SIEP nr. 433/2017 a Biroului Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri, a unui număr de 120 de zile, din care 45 reprezintă zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanţa din 22 martie 2017 a Biroului de Supraveghere Viterbo, pentru perioada cuprinsă între 26 octombrie 2015 şi 26 aprilie 2016, iar 75 reprezintă zile de eliberare anticipată specială acordate prin aceeaşi ordonanţă pentru perioada cuprinsă între 26 aprilie 2015 şi 26 octombrie 2015.

S-a mai constatat că, prin Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, s-a luat act că prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute, este de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, pedeapsă care include şi pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare stabilită prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri.

În consecinţă, s-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 emis în baza Sentinţei penale nr. 69/2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019, petentul urmând a executa în final doar Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73/371/42/2019 din 26 iunie 2019.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 34 C. civ. din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 804/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul Ordinar din Velletri, definitivă la 8 noiembrie 2017, precum şi Sentinţa penală nr. x/2014 R.G. din 5 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Roma, definitivă la data de 22 decembrie 2014, privind condamnarea numitului A. la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracţiunea omor, prevăzută de art. 56, art. 81 alin. (1), art. 575, art. 577 alin. (1) nr. 4 C. pen. din Italia, respectiv, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracţiunea de furt prevăzută de art. 56, art. 110, art. 624, art. 625 alin. (1) nr. 7 C. pen. din Italia, dispunându-se transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei rezultante de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare, astfel cum s-a stabilit prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri.

Prin Sentinţa penală nr. 2116/17 pronunţată de Tribunalul din Tivoli, Italia la data de 12 octombrie 2017, definitivă la 19 decembrie 2017, cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 7 luni închisoare pentru comiterea pe teritoriul Italiei a unei infracţiuni de furt, prevăzute de art. 624 din C. pen. italian.

După transferarea persoanei condamnate în scopul executării pedepsei pe teritoriul României a pedepsei rezultante stabilite iniţial, în cuantum de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare, prin Decizia de executare de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli, Biroul de Executări penale, s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute în temeiul celor trei sentinţe menţionate, inclusiv Sentinţa penală nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia, definitivă la 19 decembrie 2017, este de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare.

Prin Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi, în baza art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia, definitivă la 19 decembrie 2017, precum şi a Deciziei de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale, privind pe persoana condamnată A., încarcerat în Penitenciarul Ploieşti.

S-a luat act că persoana condamnată şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Republica Italia, într-un penitenciar din România.

În baza art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 (şapte) luni închisoare, aplicate persoanei condamnate A. prin Sentinţa penală nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia, definitivă la 19 decembrie 2017, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 624 C. pen. italian, care are corespondent în art. 228 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 34 C. civ. din 10 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data 4 decembrie 2018 au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 804/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul Ordinar din Velletri, definitivă la 08 noiembrie 2017, precum şi Sentinţa penală nr. x/2014 R.G. din 5 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Roma, definitivă la 22 decembrie 2014, privind condamnarea numitului A., dispunându-se transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei rezultante de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare, astfel cum s-a stabilit prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri.

S-a luat act că prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale, s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute în temeiul celor trei sentinţe menţionate, inclusiv în temeiul Sentinţei penale nr. 2116/17 din 12 octombrie 2017 a Tribunalului din Tivoli, Italia definitivă la 19 decembrie 2017, este de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare.

În consecinţă s-a dispus executarea în România de către persoana condamnată a pedepsei de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, astfel cum s-a stabilit prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli.

S-a dedus din pedeapsa de 6 ani, 2 luni şi 28 zile închisoare, durata executată începând cu data de 26 aprilie 2015 la zi, precum şi un număr de 120 de zile totale de liberare anticipată, data scadenţei executării pedepsei fiind stabilită de autorităţile italiene la 25 martie 2021.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a închisorii nr. 34/554/42/2018 din 10 ianuarie 2019 emis pe numele persoanei condamnate A. în baza Sentinţei penale nr. 34 din 10 octombrie 2018 şi emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe.

În executarea acestei sentinţei a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73/371/42/2019 din data de 26 iunie 2019.

Anterior emiterii acestuia, prin Sentinţa penală nr. 69/2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestaţia la executare formulată din oficiu de Compartimentul Executări penale al secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, şi, în consecinţă, s-a dedus, din pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare aplicată intimatului-condamnat A. prin Decizia SIEP nr. 433/2017 a Biroului Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri, urmare a contopirii pedepselor de 5 ani şi 4 luni închisoare şi, respectiv, 4 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 804/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul Ordinar din Velletri, definitivă la 08 noiembrie 2017, şi Sentinţa penală nr. x/2014 R.G. din 5 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Roma, definitivă la 22 decembrie 2014, ambele recunoscute prin Sentinţa penală nr. 34 CC din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 4 decembrie 2018, un număr de 120 de zile, din care 45 reprezintă zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanţa din 22 martie 2017 a Biroului de Supraveghere Viterbo, pentru perioada cuprinsă între 26 octombrie 2015 şi 26 aprilie 2016, iar 75 reprezintă zile de eliberare anticipată specială acordate prin aceeaşi ordonanţă pentru perioada cuprinsă între 26 aprilie 2015 şi 26 octombrie 2015.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 34/554/42/2018 din 10 ianuarie 2019 emis de Curtea de Apel Ploieşti pe numele intimatului-condamnat A., în temeiul Sentinţei penale nr. 34 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 4 decembrie 2018, şi emiterea unui nou M.E.P.I."

În executarea acestei sentinţe, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019.

În consecinţă, Curtea a reţinut că, faţă de petentul condamnat, au fost emise iniţial două mandate - unul pentru toate cele trei pedepse aplicate de instanţele italiene şi recunoscute prin Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019 şi altul pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile, astfel cum a fost pusă în executare prin Sentinţa penală nr. 69/2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019.

Cum pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile face parte din pedeapsa de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, s-a apreciat că emiterea a două mandate de executare diferite nu se justifică. În acelaşi timp, faţă de data pronunţării soluţiei care a stat la baza emiterii mandatului de executare pentru toate cele trei pedepse aplicate de instanţele italiene (14 iunie 2019), nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să anuleze mandatul emis pentru pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 28 zile, cât timp acest mandat a fost emis pe data de 25 iunie 2019, deci după data pronunţării soluţiei care se referă la pedeapsa rezultantă stabilită pentru toate cele trei pedepse.

Cât timp, prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale s-a stabilit că restul de pedeapsă pe care condamnatul A. trebuie să îl execute în temeiul celor trei sentinţe menţionate, este de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, Curtea a apreciat că nu se poate reţine valabilitatea mandatului "în aşteptare" pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile, deoarece în acest mod ar fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat al soluţiei pronunţate de autorităţile străine cu privire la stabilirea pedepsei rezultante.

Conform Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 privind interpretarea dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, "Instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia româna, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. roman"

Prin urmare, s-a reţinut că instanţa română nu are posibilitatea de înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante, în sensul de a dispune obligarea persoanei condamnate de a executa separat pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 28 zile, în condiţiile în care autorităţile italiene au avut în vedere această pedeapsă la stabilirea pedepsei rezultante finale de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare.

Pe calea contestaţiei la executare, petentul condamnat A. a înţeles să critice Sentinţa penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 pe motivul că Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 emis în baza Sentinţei penale nr. 69/2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019, a fost anulat mult prea târziu, acest mandat fiind imperios necesar să fi fost anulat chiar prin Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Faptul că mandatul nr. x din 25 iunie 2019 a fost anulat tocmai prin Sentinţa nr. 102 din 3 septembrie 2019 a condus, în opinia petentului, la existenţa a două mandate emise pe numele său, aspect care l-a împiedicat să beneficieze de punerea în libertate condiţionată.

Deşi petentul condamnat a arătat că dispoziţia de anulare a Mandatului nr. x din 25 iunie 2019 ar fi trebuit să figureze în dispozitivul Sentinţei penale nr. 70 din 14 iunie 2019, Curtea a reţinut că mandatul de executare a pedepsei închisorii este emis la data rămânerii definitive a sentinţei. Or, Mandatul nr. x/2019 a fost emis la data de 25 iunie 2019, data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 69/2019. În concluzie, contrar afirmaţiilor petentului condamnat, la data pronunţării Sentinţei penale nr. 70 din 14 iunie 2019, mandatul nr. x nu fusese emis şi deci nici nu putea fi anulat prin Sentinţa din 14 iunie 2019.

Numai în urma sesizării petentului condamnat, prin Sentinţa nr. 102 din 3 septembrie 2019, Mandatul nr. x din 25 iunie 2019 a fost anulat, râmând spre a fi executat numai Mandatul nr. x/2019.

Deşi, în mod constant, petentul condamnat a învederat că, urmare a emiterii celor două mandate de executare a pedepsei închisorii, nu a putut deveni propozabil pentru liberare condiţionată, nici aceste susţineri nu au putut fi reţinute de instanţa de executare.

Astfel, prin Sentinţa nr. 1832 din 13 iunie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în baza art. 587 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul A. în baza Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 34/2019 emis de Curtea de Apel Ploieşti în baza Sentinţei penale nr. 34/2018, fixându-se termen de reiterare a cererii de liberare condiţionată la data de 2 octombrie 2019.

În concluzie, în considerarea situaţiei juridice anterioare Sentinţei penale nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, petentul condamnat A. nu ar fi avut cum să beneficieze de punerea în libertate condiţionată anterior datei de 2 octombrie 2019.

Situaţia acestuia este agravată tocmai de recunoaşterea soluţiei de contopire aplicate prin decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli.

Dacă până la data Sentinţei penale nr. 70 din 14 iunie 2019, petentul ar fi trebuit să execute în România o pedeapsă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile, după ultima hotărâre recunoaştere, pedeapsa rezultantă finală executabilă în România este de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, mandatul separat pentru pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 28 de zile, cu perioada dedusă prin Sentinţa penală 69/2019 fiind anulat prin Sentinţa penală nr. 102 din 3 septembrie 2019.

Ca urmare a majorării cuantumului pedepsei principale şi fracţia minimă executabilă pentru liberare condiţionată s-a modificat.

Astfel, după anularea Mandatului nr. x din 25 iunie 2019, rămânând spre a fi executat numai Mandatul nr. x/2019, prin Sentinţa penală nr. 979 din 03 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost respinsă propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Mioveni, privind liberarea condiţionată a condamnatului, A., deţinut la Penitenciarul Mioveni, fixându-se termen de rediscutare pentru data de 3 martie 2020.

În concluzie, chiar în condiţiile agravării situaţiei petentului condamnat prin a doua recunoaşterea a sentinţei străine, la data de 3 octombrie 2019 fracţia minimă pentru liberare condiţionată a fost considerată ca executată, respingerea propunerii pentru punerea în libertate condiţionată fiind consecinţa nerespectării altor condiţii.

Deşi petentul nu este de acord cu modul de stabilire a pedepsei finale aflate în executare, Curtea a apreciat că acest aspect nu poate fi cenzurat pe calea unei contestaţii la executare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 3 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, condamnatul A. a formulat contestaţie, solicitând, potrivit concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea contestaţiei la executare, arătând că s-au emis două mandate de executare a pedepsei cu privire la aceeaşi faptă, iar prin cel de-al doilea mandat s-a majorat pedeapsa de la 5 ani şi 4 luni la 6 ani, 2 luni şi 28 zile închisoare, iar, din cauza acestei erori judiciare, nu a putut beneficia de liberare condiţionată, împrejurare ce a condus la îmbolnăvirea sa.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestaţia formulată de condamnatul A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizare a pedepsei aplicate, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al contestaţiei la executare dedusă judecăţii, contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare".

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că, în mod corect, prin Sentinţa penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă contestaţia la executare formulată de petentul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 emis în baza Sentinţei penale nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, petentul urmând a executa în final doar Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 73/371/42/2019 din 26 iunie 2019, în condiţiile în care faţă de petent au fost emise iniţial două mandate: unul pentru toate cele trei pedepse aplicate de instanţele italiene şi recunoscute prin Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019, a Curţii de Apel Ploieşti (prin care s-a luat act că prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 294/2018 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli - Biroul de Executări penale s-a stabilit că restul de pedeapsă care trebuie executat, este de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, care include şi pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare stabilită prin Decizia de executare a pedepselor concurente SIEP nr. 433/2017 emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri) şi celălalt pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile, astfel cum a fost pusă în executare prin Sentinţa penală nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti (prin care s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile închisoare aplicată prin Decizia SIEP nr. 433/2017 a Biroului Executări Penale din cadrul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Velletri, a unui număr de 120 de zile, din care 45 reprezintă zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanţa din 22 martie 2017 a Biroului de Supraveghere Viterbo, pentru perioada cuprinsă între 26 octombrie 2015 şi 26 aprilie 2016, iar 75 reprezintă zile de eliberare anticipată specială acordate prin aceeaşi ordonanţă pentru perioada cuprinsă între 26 aprilie 2015 şi 26 octombrie 2015.

În consecinţă, în mod corect, s-a apreciat că nu se justifică emiterea a două mandate de executare diferite, în condiţiile în care pedeapsa rezultantă de 5 ani, 7 luni şi 28 zile face parte din cea de 6 ani, 2 luni şi 28 de zile închisoare, dar şi că nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să anuleze mandatul pentru prima sancţiune aplicată, întrucât acesta a fost emis ulterior pronunţării hotărârii ce vizează pedeapsa rezultantă stabilită prin cele trei sentinţe ale autorităţilor italiene (Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti), respectiv la 25 iunie 2019 (data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti).

Deşi persoana condamnată a criticat, în procedura contestaţiei la executare, Sentinţa penală nr. 102 din 3 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, pe considerentul că Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 25 iunie 2019 (emis în baza Sentinţei penale nr. 69 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti) trebuia să fie anulat prin Sentinţa penală nr. 70 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, ceea ce a condus la imposibilitatea de a beneficia de liberarea condiţionată, Înalta Curte arată că respingerea propunerii Comisiei din cadrul Penitenciarului Mioveni, privind liberarea condiţionată a condamnatului A. (prin Sentinţa penală nr. 979 din 3 octombrie 2019 a Judecătoriei Piteşti) a fost consecinţa nerespectării altor condiţii, iar nu a celei referitoare la fracţia minimă considerată ca executată, chiar în ipoteza agravării situaţiei petentului condamnat.

De altfel, nemulţumirile petentului vizează modul de stabilire a pedepsei finale, aspect care nu poate fi cenzurat pe calea unei contestaţii la executare şi prin raportare la Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 a stabilit că instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.

În consecinţă, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire sau împiedicare cu privire la executarea Sentinţei penale nr. 102 din 3 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2019, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 3 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 03 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM