Inadmissibility of appeal against final appellate decision quashing sentence and remanding case

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 374 din 25 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia tardivităţii formulării apelului persoanei vătămate (persoană interesată) A., excepţie invocată de către intimatul parte civilă B..

În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de inculpaţii C., D., E. şi partea vătămată (persoană interesată) A. împotriva Sentinţei penale nr. 77 din 25 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Prahova.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, în consecinţă, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 374 din 25 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, prin cererea din data de 15 iunie 2020, apelantul inculpat E. a declarat recurs, susţinând că prin soluţia pronunţată i-a fost înrăutăţită situaţia în calea de atac a apelului, iar instanţa de apel era ţinută de soluţia pronunţată de instanţa de fond, întrucât parchetul nu a declarat apel.

La data de 23 iulie 2020, apelantul inculpat a formulat o cerere prin care a solicitat emiterea unei adrese către Tribunalul Prahova, pentru ca această instanţă să înainteze dosarul format pe rolul său, pentru a fi ataşat la dosarul prezentei cauze în vederea soluţionării recursului în casaţie.

Analizând conţinutul cererilor, la termenul din 22 octombrie 2020, având în vedere şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte a calificat calea de atac declarată de apelantul inculpat E. ca fiind apel.

Examinând apelul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., "sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel".

Ca atare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor apeluri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În speţă, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelantul inculpat E. împotriva unei hotărâri definitive, prin care a fost admise apelurile declarate, inclusiv propriul apel, împotriva sentinţei prin care Tribunalul Prahova a soluţionat fondul acţiunii penale, sentinţă care a fost desfiinţată de instanţa de apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.

Astfel, se constată că apelantul inculpat a promovat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, constatând că a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul inculpat E. împotriva Deciziei penale nr. 374 din 25 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul inculpat E. împotriva Deciziei penale nr. 374 din 25 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM