Appeal against refusal to annul final theft conviction dismissed as inadmissible.

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016.

În acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 38 din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Gura Humorului pronunţată în Dosarul nr. x/2016, printre alţii, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat".

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) din C. pen. şi art. 68 alin. (1) lit. c) s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin Decizia penală nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Gura Humorului, ca nefondate.

Împotriva Deciziei penale nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2016 a formulat contestaţie în anulare condamnatul A.

Prin cererile scrise depuse succesiv la dosar, prin apărătorul ales B., contestatorul a arătat că îşi întemeiază contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

În fapt, contestatorul a invocat două cauze de încetare a procesului penal, împăcarea şi prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte împăcarea, contestatorul A. a arătat că prin declaraţia notarială autentificată sub nr. x din 13 iunie 2019 încheiată la Biroul Individual Notarial C., părţile vătămate D. şi E. au declarat că s-au împăcat cu toţi inculpaţii. Contestatorul a susţinut că în prezenta reglementare procesual penală, contestaţia în anulare este admisibilă chiar dacă cauza de încetare a procesului penal invocată a fost analizată de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte prescripţia contestatorul A. a arătat că, la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava intervenise prescripţia răspunderii penale, arătând că fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârşită la data de 20 septembrie 2014, termenul de prescripţie de 5 ani a răspunderii penale împlinindu-se la data de 20 septembrie 2019, anterior emiterii deciziei penale nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.. Totodată în susţinerea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale contestatorul a invocat Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare prin raportare la dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 28 februarie 2020, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, doar prin raportare la motivul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale), şi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, prin raportare la motivul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. (împăcarea părţilor). De asemenea, în baza art. 430 din C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Analizând pe fond contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2016, din perspectiva temeiniciei cazului de contestaţie în anulare pentru care aceasta a fost declarată admisibilă (prescripţia răspunderii penale), Curtea a apreciat contestaţia ca neîntemeiată.

Potrivit art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., care reglementează infracţiunea de furt calificat: Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări: b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. În continuare Curtea a reţinut că potrivit art. 153 din C. pen. - Prescripţia înlătură răspunderea penală iar, conform art. 154 din C. pen., Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. De asemenea, potrivit art. 155 din C. pen.: Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei. Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Or, prin Sentinţa penală nr. 38 din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Gura Humorului pronunţată în Dosarul nr. x/2016, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. inculpatul A. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat", constând în aceea că, împreună cu ceilalţi trei coinculpaţi la data de 20 septembrie 2014, în jurul orelor 14:30 sub pretextul cumpărării de cupoane de călătorie CFR, au pătruns în locuinţa acestora persoanelor vătămate D. şi E., în vârstă de 81 ani şi respectiv 75 ani din jud. Suceava, de unde au sustras suma de 7.000 euro şi 5.000 RON.

În consecinţă, la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare a inculpatului, respectiv la data de 30 septembrie 2019, nu era împlinit nici termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, ce se calculează de la data comiterii faptei, respectiv 20 septembrie 2014, cu atât mai puţin termenul special de prescripţie a răspunderii penale.

Cât priveşte apărarea privind invocarea Deciziei nr. 297/2018 prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, instanţa de cenzură o apreciază, ca nefondată, pentru următoarele considerente.

În motivarea deciziei, Curtea face trimitere, prin comparaţie, la soluţia legislativă reglementată la art. 123 din C. pen. din 1969, conform căreia cursul termenului prescripţiei era întrerupt prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. Or, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripţie doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia.

Curtea a menţionat că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută dintr-o dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de-o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale. Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.

Având în vedere aceste considerente, impunându-se a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie, în esenţă Curtea Constituţională a concluzionat, în sensul că "nu orice act de procedură" întreprins în cauză duce implicit la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, ci numai acele acte ce trebuie şi au fost comunicate persoanei acuzate (suspect/inculpat).

În concluzie, instanţa de cenzură a apreciat că problema de drept ridicată de către apărătorul inculpatului a fost lămurită de însăşi Curtea Constituţională, soluţia fiind enunţată, în mod evident, în paragraful nr. 34 al deciziei, din care reiese că, în niciun caz, instanţa de contencios constituţional nu a considerat că a dispărut instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, ci, dimpotrivă, că, în prezent, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. trebuie interpretate, în sensul că, un astfel de efect îl au doar acele acte de procedură care, potrivit legii, se comunică suspectului sau inculpatului, doar acestea având efect de întrerupere a cursului prescripţiei.

Instanţa de control a apreciat că, deşi dispozitivul Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale nu este unul specific unei decizii de interpretare, acesta trebuie corelat cu considerentele deciziei, rezultând concluzia că această decizie este una de interpretare, prin care Curtea constată că este neconstituţională o anume soluţie legislativă. În această situaţie, efectele deciziei se produc direct, chiar şi în cazul lipsei unei intervenţii a iniţiatorului legislativ, cum este cazul în speţă, iar pentru identificarea soluţiei legislative apreciate drept constituţională trebuie analizate considerentele deciziei. Întrucât instanţa de contencios constituţional a apreciat, în considerente, că soluţia legislativă ce corespunde exigenţelor Constituţiei este cea reglementată în art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior, rezultă că opţiunea Curţii a fost aceea că, în actuala reglementare se revine practic la condiţiile întreruperii cursului prescripţiei din C. pen. anterior, aceasta fiind şi interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) din C. pen.

De altfel, instanţa de control a reţinut că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu această chestiune de drept, în sensul de a se pronunţa dacă, urmare a lipsei de intervenţie a legiuitorului în a pune de acord dispoziţia legală vizată cu Decizia Curţii Constituţionale, instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale mai este sau nu incidentă din perspectiva art. 155 alin. (1) din C. pen.. Chiar dacă prin Decizia Înaltei Curţi nr. 5 din 2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea, cu motivarea că nu priveşte o veritabilă chestiune de drept, în considerente Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care aceasta se sprijină, nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.

Împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori apelantul A. a declarat apel.

La termenul din data de 15 octombrie 2020, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie pe cale de excepţie admisibilitatea căii de atac declarate.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată:

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În cauză, apelantul A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În acelaşi timp, se reţine că, prin Decizia penală nr. 520 din data de 19 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016.

Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 din C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., dacă găseşte contestaţia întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. cu referire la art. 551 şi art. 552 din C. proc. pen., prevăd că decizia dată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen. se constată că doar sentinţele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.

În aceste condiţii, în raport, cu dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că apelul este declarat împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare ce a vizat o altă decizie pronunţată în apel), apelantul învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestei căi de atac, deşi calea de atac promovată nu întruneşte cerinţele legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM