Smuggling conviction stands; weapon-offense sentencing increase not reformatio in peius as more lenient law applied.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1616 din data de 5 decembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2018, s-au dispus următoarele:

În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 (o) lună, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 1 (o) lună închisoare.

În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a confiscat pistolul marca x, de culoare negru, cal. 8 mm, cu seria x, cu încărcător folosit şi 2 tuburi cartuş cal. 8 mm.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., la data de 21 decembrie 2012 a introdus în ţară o armă neletală, tip pistol marca x, cal. 8 mm, cu seria x, pe care a deţinut-o, până la data de 27 decembrie 2012, fără să fie autorizat pentru deţinerea, portul sau folosirea niciunei categorii de arme şi pe care nu a declarat-o organelor vamale la intrarea în ţară.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1616 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul penal nr. x/2018

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală şi, rejudecând:

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă.

În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. din 1968.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1968.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. din 1968, au fost contopite pedepsele stabilite şi i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. din 1968 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit potrivit art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. din 1968, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1968:

a)să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune Constanţa;

b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

În baza art. 864 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen. 1968, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 864 C. pen. din 1968 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

Au fost înlăturate din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii şi menţine celelalte dispoziţii.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul A. a formulat recurs în casaţie.

În motivarea cererii de recurs în casaţie formulată în scris, precum şi oral, cu ocazia dezbaterilor, recurentul - inculpat a susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă că, fapta reţinută în sarcina sa sub forma contrabandei calificate şi pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, nu este infracţiune, aceasta putând fi calificată cel mult contravenţie.

În argumentare, a precizat că pistolul pe care-l deţinea cu acte legale în ţara de reşedinţă, nu reprezintă o armă, nici în sensul reţinut de către definiţiile enciclopedice, şi nici potrivit prevederilor legale în materie, acesta fiind un simplu pistol de produs zgomote a cărei ţeavă era blocată din construcţie de un obturator nedemontabil (expertiza balistică) care, în opinia sa, nu se poate alătura substanţelor radioactive, drogurilor de mare risc, etc. (art. 271 Codul Vamal), aşa cum, în mod greşit, a apreciat instanţa de apel (confirmând considerentele hotărârii primei instanţe). Respectivul "pistol" nu constituie nici marfă, nefiind destinat comercializării, astfel încât aprecierea instanţei de apel nu corespunde nici dispoziţiilor Codului Vamal intern, dar nici legislaţiei vamale europene.

A subliniat că nu a comis infracţiunea de contrabandă astfel cum aceasta este prevăzută de dispoziţiile art. 270 din Codul Vamal, deoarece nu a desfăşurat niciuna dintre acţiunile sau inacţiunile specifice laturii obiective a infracţiunii în discuţie. Fapta ar putea fi calificată, cel mult, contravenţie conform dispoziţiilor art. 652 lit. d) din H.G. nr. 707/2006.

Cu privire la cel de al doilea caz de recurs în casaţie invocat, reglementat de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a susţinut că instanţa de apel i-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cea legală în privinţa infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cu încălcarea principiului neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, consacrat de art. 418 din C. proc. pen.

În condiţiile în care doar inculpatul a declarat apel, a susţinut că pedeapsa aplicabilă trebuia să se situeze în limitele celei aplicate de instanţa de fond, dacă este respinsă calea de atac, sau putea fi egală sau mai mică, în situaţia admiterii căii de atac dar, în niciun caz, mai mare.

Aplicându-i-se o pedeapsă de 2 ani închisoare, în rejudecare, în propria sa cale de atac (şi singura exercitată în cauză), cât timp pedeapsa aplicată de către instanţa de fond a fost de 3 luni închisoare, apare evident, în opinia apărării, că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă în afara limitelor legale.

Prin încheierea pronunţată la data de 9 iulie 2020, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi a dispus trimiterea cauzei Completului C6 în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenţi.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de contrabandă în formă calificată, prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. constând, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., la data de 21 decembrie 2012, a introdus în ţară o armă neletală, tip pistol marca x, calibru 8 mm, cu seria x, pe care a deţinut-o până la data de 27 decembrie 2012, fără să fie autorizat pentru deţinerea, portul sau folosirea niciunei categorii de arme şi pe care nu a declarat-o organelor vamale la punctul de trecere a frontierei.

Or, prin criticile formulate de inculpat cu privire la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, la analiza trunchiată şi eronată atât a legislaţiei vamale incidente, cât şi a materialului probator, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpatul critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitând implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis, nefiind posibilă în actualul stadiu procesual.

Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, faptele inculpatului pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare fiind prevăzute de legea penală şi constituind infracţiunile de contrabandă în formă calificată, prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul A., Înalta Curte arată că, în temeiul acestui caz de recurs în casaţie, hotărârile sunt supuse casării în ipoteza în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă care sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Motivându-şi decizia, instanţa de control judiciar a arătat, în esenţă, că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., vechea reglementare este legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A., apreciindu-se totodată că, în cauză, nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin decizia instanţei de apel s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 ani închisoare) şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. (2 ani închisoare).

Cum potrivit normelor care incriminează faptele anterior menţionate, pentru fiecare infracţiune în parte, pedepsele sunt cuprinse între 3 şi 10 ani (în cazul infracţiunii de contrabandă calificată) şi între 2 şi 8 ani (în ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor), se constată că, în raport cu legea penală mai favorabilă reţinută de instanţa de apel, sancţiunile aplicate inculpatului A., respectiv 3 ani închisoare şi 2 ani se încadrează în limitele prevăzute de lege.

Astfel, aplicarea pedepselor de către instanţa de apel a avut loc în baza operaţiunii de apreciere a legii penale mai favorabile, iar nu ca urmare a nesocotirii principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.

Înalta Curte aminteşte că acest caz de casare vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei şi de incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs neavând posibilitatea legală să verifice stabilirea legii penale mai favorabile, deoarece textul permite cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM