Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 280/A/2020 AI generated

Exclusion of land parcels from criminal restitution and seizure mandates due to good faith acquisition and civil nullity of municipal dispossession acts

Case Number Decizia nr. 280/A/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) partially admitted a contestation against execution filed by the Municipality of Constanta, clarifying that the operative provisions of the underlying criminal decision regarding the restoration of the situation prior to the offense and the maintenance of surety seizure do not apply to four specific land plots, thereby prevailing in those instances while leaving the rest of the 2019 decision in force. The dispute arose from the Municipality's objection to executing a 2019 criminal decision that imposed restitution and seizure on numerous properties linked to corruption offenses, arguing that for four specific plots (412.21 sq. m, 1,168.59 sq. m, 135.65 sq. m, and 320 sq. m), the properties had already been transferred to third-party good faith purchasers or had been legally restored to original owners via civil judgments, rendering the seizure and restitution measures inapplicable. Relying on Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that because the surety seizures had been invalidated or were inapplicable to the current legal owners at the time of the 2019 decision, and because civil final judgments had established the absolute nullity of the municipal decisions for one plot, the criminal decision was clarified to exclude these four parcels from both the restitution and seizure mandates.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 alin. (3) C. proc. pen, art. 397 alin. (3) C. proc. pen, art. 256 C. proc. pen, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 598 alin. (2) C. proc. pen; Exclusion of land parcels from criminal restitution and seizure mandates due to good faith acquisition and civil nullity of municipal dispossession acts: The dispute arose from the Municipality's objection to executing a 2019 criminal decision that imposed restitution and seizure on numerous properties linked to corruption offenses, arguing that for four specific plots (412.21 sq. m, 1,168.59 sq. m, 135.65 sq. m, and 320 sq. m), the properties had already been transferred to third-party good faith purchasers or had been legally restored to original owners via civil judgments, rendering the seizure and restitution measures inapplicable. Relying on Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that because the surety seizures had been invalidated or were inapplicable to the current legal owners at the time of the 2019 decision, and because civil final judgments had established the absolute nullity of the municipal decisions for one plot, the criminal decision was clarified to exclude these four parcels from both the restitution and seizure mandates.

Keywords

AI generated
restitution of property seizure of goods municipal land civil judgment criminal offense exclusion order

Cited Legislation

AI generated
art. 25 alin. (3) C. proc. pen
Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri, printre care şi:
art. 397 alin. (3) C. proc. pen
În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen.
art. 256 C. proc. pen
raportat la art. 256 C. proc. pen.
art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen
The procedural rule cited in the dispositive to clarify that the maintenance of surety seizure does not apply to the specified land plots.
art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
x/2008, la data de 8 septembrie 2020, a formulat contestaţie la executare contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, invocând prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
art. 598 alin. (2) C. proc. pen
x/2008, la data de 8 septembrie 2020, a formulat contestaţie la executare contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, invocând prevederile art. 598 alin.
art. 22 lit. a) din Legea nr. 7/1996
x (noul număr după lotizare) a respectivei măsuri asigurătorii, reţinându-se că imobilul a fost înstrăinat şi, potrivit art. 22 lit.
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
4 din tabel, şi anume cel situat, la momentul pronunţării hotărârii, în Constanţa, judeţul Constanţa, reţinându-se, în esenţă, că atribuirea prin compensare a terenului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. si art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

The legal basis for the operative order clarifying that the restoration of the situation prior to the offense does not apply to the specified land plots.

art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.

The procedural rule cited in the dispositive to clarify that the maintenance of surety seizure does not apply to the specified land plots.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

The provision cited to determine that judicial costs remain in the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. şi de petenta SC G. SA împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2008.

Au fost extinse efectele apelurilor declarate de inculpatele C., D., E. şi F. şi în privinţa inculpatei H..

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, instanţa de apel a indicat soluţia cu privire la fiecare infracţiune şi fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată în cauză, după distincţiile din dispozitiv.

Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri, printre care şi:

- dispoziţia nr. x din 5 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte);

- dispoziţia nr. x din 12 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte);

- dispoziţia nr. x din 27 martie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte);

- dispoziţia nr. x din 18 aprilie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte);

- dispoziţia nr. x din 29 octombrie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 13 noiembrie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 9 decembrie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 11 martie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 19 martie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 31 mai 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 21 decembrie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa;

- dispoziţia nr. x din 15 iulie 2005 emisă de primarul Municipiului Constanţa.

S-a constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. x din 7 iunie 2006 şi nr. x din 7 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii următoarelor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa:

- teren intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, Zona Compozitorilor-Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- teren intravilan, în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, Zona Hotel I., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- teren intravilan, în suprafaţă de 441,74 mp, lot x, situat în Constanţa, Zona Hotel I., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 4.406,58 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "J. - K.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 8.307,80 mp, intabulat în CF nr. x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 3.901,20 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "J. - K.", pe malul Lacului Sutghiol, Nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 8.307,80 mp. intabulat în CF nr. x, în care a fost transnotat din CF nr. x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona L., lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona L., lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 332,5mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 13.480 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, DN3A lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Hotel M.-parcare;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţă, C4;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2660,50 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2308,81 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1960,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2374,55 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1532,93 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1-lotul x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 827,28 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x - lângă locul de joacă;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 256,53 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x;

- terenul intravilan, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x cu Bd. x, cu excepţia suprafeţei de 1200 mp aparţinând Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regionalei de Căi Ferate Constanţa, conform sentinţei civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia civila nr. 545 din 5 mai 2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I-a civilă;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 145,95 mp, intabulat în CF în. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, lângă N.;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 717,36 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Spitalul Judeţean;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 938,21 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 507,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 6472,61 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 6, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 3651,19 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 3, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1658,88 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 4413,32 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 3, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2985,69 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 4, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 6920,98 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 5, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 5372,81 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Zona Port O., tronson 3, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1694,17 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 759,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 3, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2255,67 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1587 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 4224,39 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 4, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1104,86 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 3, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1182,92 mp intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 3 lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, lotizare PA5 - lot x, situat în Constanţa;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x situat în Constanţa, zona P.;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 290 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 688,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona str. x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 350 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x lângă bloc ID;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1890 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, O. III;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 478,79 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 495,99 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 617,70 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 551,04 mp intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 496,66 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 464,77 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 611,54, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Grădiniţa O. - S1;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 330,97 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Grădiniţa O.-S2;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2000 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Restaurant Q.;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2426 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel R. - S1;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 955 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel R.-S2;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona S. lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona S. lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 490,52 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel T., lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2219,13 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel T., lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel O.;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 12.129 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Lac Tăbăcărie;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 30.951 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Baza de producţie U.;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1703,90 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona terenuri de tenis - parcare;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 764,69 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, V.;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 2356,88 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 1, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1.371,80 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 1, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1550,13 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 1, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 579,86 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 1, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1000 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, B-dul x - Intersecţie Bulevard;

- terenul în suprafaţă de 1956,35 mp, situat în Constanţa, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 1397,49 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Port O., tronson 2, lot x;

- terenul intravilan, în suprafaţă de 28.489,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, lot x (din dezmembrarea suprafeţei de 72.682,53 mp, cu nr. CF iniţial x), situat în Mamaia Nord;

- teren intravilan, în suprafaţă de 267,15 mp, situat în Constanţa;

- teren intravilan, în suprafaţă de 1100,10 mp, situat Constanţa, str. x, zona W., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- teren intravilan, în suprafaţă de 3566 mp, situat Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona Hotel X., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- teren intravilan, în suprafaţă de 4.211,45 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, Staţie taxare, sat vacanţa, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;

- teren intravilan, în suprafaţă de 606 mp, situat în Constanţa, str. x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x.

S-a dispus ca, Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa să întreprindă, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.

…

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul instituit, prin ordonanţa nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra bunurilor dobândite de următorii inculpaţi:

- Y. - pct. 1.1, 1.5 - 1.8;

- A. - pct. 5.1, 5.6, 5.7, 5.9 - 5.33, 5.35 - 5.36, 5.38 - 5.40, 5.42 - 5.65;

- Z. - pct. 6.1- 6.23, 6.25, 6.27 - 6.31;

- AA. - pct. 7.1 - 7.25;

- BB. şi CC. - 11.2 -11.4;

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul instituit, prin ordonanţa nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 4.406,58 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "J. - K.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x şi a terenului intravilan, în suprafaţă de 3.901,20 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "J. - K.", pe malul Lacului Sutghiol, Nr. cadastral x/, intabulat în CF nr. x (pct. 14 - 15 din ordonanţă).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul instituit asupra terenurilor indicate la pct. 4 (4.10 şi 4.11); pct. 8 (8.1 - 8.23, 8.25, 8.27 - 8.29); pct. 9 (9.1 - 9.24, 9.29 - 9.41, 9.44, 9.46 - 9.49, 9.51 - 9.53, 9.57 - 9.60, 9.62, 9.63 şi 9.66) şi pct. 10 (10.1 - 10.6, 10.8, 10.11, 10.14 - 10.17, 10.19 - 10.22, 10.25) din ordonanţa nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul instituit asupra terenului indicat la pct. 10.23 din ordonanţă, numai pentru suprafaţa de 368,52 mp din totalul de 1568, 52 mp, precum şi asupra cotei de 1/2 din terenul indicat la pct. 9.50 din ordonanţă.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul instituit asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 16278,35 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, Lot x, rezultat din dezmembrarea suprafeţei de 72.682,35 mp (pct. 5.8 şi pct. 9.54 din ordonanţă) până la lămurirea de către instanţa civilă a situaţiei juridice, prin stabilirea apartenenţei acestui imobil la domeniul public sau privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Oraşul Năvodari, sau, după caz, al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa ori la domeniul public al statului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicat sechestrul instituit, prin ordonanţa nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra următoarelor imobile:

- teren intravilan, în suprafaţă de 1481,55 mp, situat în Constanţa, zona O. - Soveja, intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 3021,76 mp, situat în Constanţa, zona DD., intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.2 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 1120,41 mp, situat în Constanţa, zona EE., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.3 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 6983,49 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona FF., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.4 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 219,95 mp, situat în Constanţa, zona Mamaia - Soveja, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.5 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 809 mp, situat în Constanţa, zona Spitalul Judeţean, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastrale x/636 mp şi y/173 mp (pct. 2.6 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 2827,53 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, N. - K., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.7din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 3376,23 mp, situat în Constanţa, zona GG., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.8 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de l996,23 mp, situat în Constanţa, str. x, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.9 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 14.781,87 mp, situat în Constanţa, zona DN 2A, Popas HH., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastrale x/9894,79 mp şi y/4887,08 mp (pct. 2.10 din ordonanţă).

- teren intravilan, în suprafaţă de 500,03mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, Complexul hotelier II., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.1 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 7474 mp, situat în Constanţa, zona JJ., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x/2 - 3000 mp şi y/4 - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 1076 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona N., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x(pct. 3.3 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 8644,94 mp, situat în Constanţa, zona N., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.4 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 7395,55 mp, situat în Constanţa, zona Hotel KK., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.5 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 291,52 mp, situat în Constanţa, str. x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.6 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 3.000,24 mp, situat în Constanţa, zona Bucovinei, FN 3, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.1 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 1.691 mp, situat în Constanţa, zona Bucovinei, FN 3, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.2 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 4.806,82 mp, situat în Constanţa, DN 2A, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.3 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 11.335,54 mp, situat în Constanţa, DN 2A, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.4 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 827,14 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona Hotel LL., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.5 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 882 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona Hotel MM., intabulat în CF nr. x cu nr. cadastral x (pct. 4.6 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 42.636,83 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, vile nord lac, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.7 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 1.081,42 mp, situat în Constanţa, Aleea x, C3-C4, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.8 din ordonanţă);

- teren intravilan, în suprafaţă de 796,48 mp, situat în Constanţa, Aleea x, C4-C56, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.9 din ordonanţă);

- cota de 1/2 din terenul intravilan, în suprafaţă de 3696 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., ce aparţine SC OO. SRL (pct. 9.50 din ordonanţă);

- suprafaţa de 1200 mp din terenul intravilan, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x cu Bd. x, conform sentinţei civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia civila nr. 545 din 5 mai 2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I-a civilă (pct. 10. 23 din ordonanţă);

- terenul intravilan, în suprafaţă de 17.877,14.mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, PP. (pct. 12 din ordonanţă);

- terenul intravilan, în suprafaţă de 27.200,96 mp, situat în Staţiunea Mamaia, Zona QQ., compus din 2 parcele, una de 12.320,96 mp, cu nr. cadastral x, intabulată în CF nr. x şi alta în suprafaţă de 14.900 mp, nr. cadastral x, intabulată în CF nr. x, comasate prin actul de alipire cu nr. x/31.01.2004 (pct. 13 din ordonanţă).

…

Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţa penală atacată cu privire la soluţia pronunţată pe latură penală faţă de inculpaţii RR., SS., TT. şi UU..

Totodată, au fost respinse ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii VV., Y., Z., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ. şi petentele KKK., LLL., SC MMM. SA şi SC NNN. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin încheierea din camera de consiliu din 4 aprilie 2019 a aceleiaşi instanţe, a fost admisă cererea formulată de inculpatul TT., prin avocat ales, şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2008, în sensul că:

- ultimul paragraf de la pagina 37 a minutei va avea următorul conţinut:

"În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., ridică sechestrul instituit, prin ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rectificată prin ordonanţa nr. 29/P/2005 din 11 martie 2008 a aceleiaşi unităţi de parchet, asupra următoarelor imobile:"

- primul imobil indicat în enumerarea de la paragraful mai sus menţionat va fi identificat astfel:

"teren intravilan, în suprafaţă de 1481,55 mp, situat în Constanţa, zona O. - Soveja, intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanţă);…" în loc de "teren intravilan, în suprafaţă de 1481,55 mp, situat în Constanţa, zona O. - Soveja, intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanţă)",

- cel de-al zecelea imobil din continuarea enumerării de pe pagina 38 va fi identificat astfel:

"teren intravilan, în suprafaţă de 7474 mp, situat în Constanţa, zona JJ., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x/2 - 3000 mp şi y/4 - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanţă)" în loc de "teren intravilan, în suprafaţă de 7474 mp, situat în Constanţa, zona JJ., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x/2 - 3000 mp şi x/4 - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanţă)".

Împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008, la data de 8 septembrie 2020, a formulat contestaţie la executare contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, invocând prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi solicitând, în esenţă, lămurirea deciziei cu privire la terenurile aflate în intravilan în suprafaţă de:

- 412,21 mp, situat în Constanţa, zona Compozitorilor-Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (poziţia 5 din dispoziţia de primar nr. 3694 din 5 noiembrie 2002), în privinţa căruia prin rezoluţia nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului şef al secţiei de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost infirmat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa cu acelaşi nr. din 15 februarie 2008 a aceleiaşi unităţi de parchet, ca urmare a refuzului O.C.P.I. de a nota sechestrul în cartea funciară (proprietar actual OOO.);

- 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, zona Hotel I., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (CF nou x, poziţie 10 din dispoziţia de primar nr. 3694 din 5 noiembrie 2002), care la acest moment figurează în proprietatea numiţilor PPP. şi QQQ., ce au cumpărat imobilul de la Y. prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 17 decembrie 2003 şi au intabulat dreptul de proprietate în baza deciziei Tribunalului Constanţa nr. 247 din 3 aprilie 2012 şi a sentinţei civile nr. 18902 din 25 octombrie 2011 a Judecătoriei Constanţa;

- 2518,10 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C4 (poziţia 17 din dispoziţia de primar nr. x din 9 decembrie 2003), în privinţa căruia prin rezoluţia nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului şef al secţiei de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost infirmat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa cu acelaşi nr. din 15 februarie 2008 a aceleiaşi unităţi de parchet, ca urmare a refuzului O.C.P.I. de a nota sechestrul în cartea funciară (proprietar actual RRR. SRL);

- 1168,59 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1-lotul x (poziţia 29 din dispoziţia de primar nr. x din 9 decembrie 2003), vândut de SSS. SA prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din 15 februarie 2007 către SC TTT. SRL, care a edificat pe teren două vile turistice P+6E, ulterior dezmembrând terenul prin actul de dezmembrare nr. 2824 din 20 decembrie 2007;

- 145,95 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, staţiunea Mamaia, lângă N. (CF nou x, CAD nou x, poziţia 50 din dispoziţia de primar nr. x din 9 decembrie 2003 şi poziţia 16 din dispoziţia de primar nr. x din 18 aprilie 2003), în privinţa căruia prin sentinţa civilă nr. 1663/2005 a Tribunalului Constanţa s-a dispus nulitatea parţială a dispoziţiei de primar nr. x/2003, cu referire la poziţia 50, aşa încât acest teren nu a ieşit din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale;

- 135,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona P. (poziţia 4 din dispoziţia de primar nr. 796 din 19 martie 2004), atribuit prin compensare numiţilor Z. şi UUU., LLL. de la defuncta VVV., AA., WWW. SA şi A., înstrăinat succesiv şi ajuns în proprietatea numitului XXX., care, în anul 2015, şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului în baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Constanţa;

- 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel O. (poziţia 25 din dispoziţia de primar 1344 din 31 mai 2004), care prin acte de înstrăinare/partajare succesive (certificatul de moştenitor nr. x din 14 iulie 2006, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 31 iulie 2006, contractul de partaj voluntar fără sultă autentificat sub nr. x din 20 octombrie 2006, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 22 noiembrie 2006) a ajuns în proprietatea inculpatului HHH., ce a fost achitat prin decizia a cărei executare se contestă;

- 320 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR (poziţia 26 din dispoziţia de primar 1344 din 31 mai 2004), în privinţa căruia prin rezoluţia nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului şef al secţiei de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost infirmat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa cu acelaşi nr. din 15 februarie 2008 a aceleiaşi unităţi de parchet, ca urmare a refuzului O.C.P.I. de a nota sechestrul în cartea funciară (dobândit, prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/2007, de YYY., care l-a alipit altor terenuri, rezultând suprafaţa de 1027 mp, ce a fost înstrăinată prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/2016 către ZZZ. SRL, care la rândul său l-a vândut, conform contractului de vânzare cumpărare nr. x/2018, către AAAA. SRL, societate care a edificat o construcţie D +P+6+9E, în urma dezmembrării rezultând 51 apartamente şi 40 locuri de parcare ce au fost înstrăinate către terţi).

Pentru motivele prezentate, s-a învederat că unitatea administrativ teritorială a municipiului Constanţa se află în imposibilitate obiectivă de a pune în executare Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în ce priveşte fiecare din cele 8 terenuri expres menţionate.

Cererea a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. de dosar x/2020, iar, prin viza administrativă aplicată de preşedintele secţiei, s-a dispus ca acesta să fie soluţionat de completul de judecată care a pronunţat decizia a cărei lămurire se solicită, întregit cu judecătorul din planificarea de permanenţă, şi care a fost învestit cu soluţionarea contestaţiei la executare aflată deja pe rol (nr. x/2020, cu termen la 10 septembrie 2020), conform art. 107 şi art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, respectiv Completul nr. 4. Ca urmare, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2020.

La soluţionarea cauzei, a fost avut în vedere dosarul în care a fost pronunţată decizia a cărei lămurire se solicită în cauză, respectiv volumele din dosarul nr. x/2008 conţinând Sentinţa penală nr. 148/F din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a instanţei supreme, precum şi volumele nr. 95, nr. 96 şi nr. 108 ale dosarului de urmărire penală nr. 29/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, ataşate la cauza nr. x/2020 (poziţia 4 apel pe lista de şedinţă din 24 septembrie 2020).

Analizând contestaţia la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte, în complet constituit potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375 din 17 decembrie 2015, cu referire la art. 107 din acelaşi Regulament, constată că aceasta este întemeiată în parte pentru motivele arătate în continuare.

Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea acestora, iar nu şi de legalitatea şi temeinicia lor.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (teza I) sau vreo împiedicare la executare (teza a II-a), cerere care, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., trebuie depusă la instanţa care a pronunţat respectiva hotărâre.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375 din 17 decembrie 2015, contestaţiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, judecătorii urmând a se reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet. Dacă la data apariţiei oricăreia dintre situaţiile menţionate numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorilor materiale sau a cererii de completare ori lămurire a hotărârii, respectiv a contestaţiei la executare.

De asemenea, prevederile art. 107 din acelaşi Regulament stabilesc că dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă. În speţă, la înregistrarea sesizării ce formează obiectul acestui dosar, pe rolul aceluiaşi complet se afla dosarul nr. x/2020, cu termen de judecată la 10 septembrie 2020.

Din cererea formulată rezultă că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa a solicitat lămurirea deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008, în sensul de a constata că dispoziţia din cuprinsul acestei hotărâri de restabilire a situaţiei anterioare nu vizează cele opt terenuri expres identificate, întrucât acestea nu se mai află în proprietatea persoanelor cărora au fost atribuite sau, după caz, pe numele cărora au fost sechestrate. S-a apreciat ca fiind incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Deşi, cu prilejul dezbaterilor, avocatul ales al contestatoarei a precizat că pentru terenurile menţionate la pct. 5 şi pct. 6 din cerere se invocă o împiedicare la executare (teza a II-a a textului de lege), iar pentru celelalte terenuri se solicită lămurirea hotărârii (teza I), Înalta Curte va analiza sesizarea prin prisma dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., având în vedere că în cuprinsul cererii formulate în scris s-a solicitat lămurirea hotărârii instanţei supreme, fără a fi invocată vreo cauză de împiedicare la executare.

Examinând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea este întemeiată numai în ceea ce priveşte terenul intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, zona Compozitorilor - Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 1.5 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 1 din cerere); terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, situat în Constanţa, C1- lotul x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 10.16 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 4 din cerere); terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, situat în Constanţa, zona P., intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 9.60 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 6 din cerere); terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 5.3, 6.24, 7.27, 8.24, 9.26 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 8 din cerere).

Astfel, se constată că terenul intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, zona Compozitorilor - Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 1.5 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 1 din cerere), face parte din terenul având suprafaţă totală de 31873,73 mp ce a fost atribuit, prin dispoziţia nr. 3694 din 5 noiembrie 2002 a primarului municipiului Constanţa, numitului BBBB. care, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 29 ianuarie 2003 de BNP Asociaţi CCCC. şi DDDD., l-a înstrăinat către Y., care, la rândul său, după lotizare (prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. x din 7 octombrie 2005 de BNP EEEE.) şi intabulare în cartea funciară sub nr. x, l-a vândut societăţii SC FFFF. SA (conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 14 august 2007). Ulterior, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. x din 14 februarie 2020, imobilul a fost dobândit, prin adjudecare, de către numitul OOO. (conform actului administrativ nr. x din 16 iulie 2018).

Deşi terenul în discuţie a fost menţionat la pct. 1.5 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care s-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatei Y., prin încheierea nr. x din 28 februarie 2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, a fost respins capătul de cerere vizând înscrierea în cartea funciară nr. x (noul număr după lotizare) a respectivei măsuri asigurătorii, reţinându-se că imobilul a fost înstrăinat şi, potrivit art. 22 lit. a) din Legea nr. 7/1996, republicată, "înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută".

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte terenul intravilan în suprafaţă de 320 mp, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 5.3, 6.24, 7.27, 8.24, 9.26 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 8 din cerere), care a fost achiziţionat de SC YYY. SRL (prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 5 aprilie 2007 de BNP Asociaţi GGGG. şi HHHH.) de la numita LLL. (care l-a dobândit, parţial, prin moştenire de la autoarea VVV., conform certificatului de moştenitor nr. x din 14 iulie 2006 eliberat de BNP Asociaţi IIII. şi VV., şi în baza contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 24 octombrie 2006 de BNP Asociaţi GGGG. şi HHHH., act încheiat cu A., AA., Z. şi UUU., primii proprietari dobândind, la rândul lor, imobilul în baza dispoziţiei nr. 1344 din 31 mai 2004 a primarului municipiului Constanţa). Terenul în discuţie a fost alipit altor terenuri, prin actul de alipire autentificat sub nr. x din 29 septembrie 2014 de Biroul Individual Notarial JJJJ., rezultând suprafaţa totală de 1027 mp, ce a fost intabulat în cartea funciară nr. x a localităţii Constanţa şi vândut apoi societăţii ZZZ. SRL, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 9 martie 2016 de Societatea Profesională Notarială HHHH. şi Asociaţii, care, la rândul său, l-a înstrăinat către AAAA. S.R.L (prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 14 iunie 2016 de Societatea Profesională Notarială HHHH. şi Asociaţii). Această din urmă societate a edificat pe teren o construcţie D+P+6E-9E, iar, după dezmembrare în 40 locuri de parcare şi un număr de 51 de apartamente (act de dezmembrare autentificat sub nr. x din 15 mai 2018 de Biroul Individual Notarial KKKK.), a înstrăinat respectivele unităţi imobiliare unor terţi.

De altfel, prin rezoluţia nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului şef al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, printre altele, a fost infirmată, în parte, ordonanţa cu acelaşi număr din 15 februarie 2008 a procurorului de caz cu privire la terenurile înscrise în cărţile funciare nr. x, aflată în proprietatea SC FFFF. SA, şi nr. x, aflată în proprietatea SC YYY. SRL, organul judiciar reţinând că cele două societăţi sunt cumpărători de bună credinţă, întrucât nu s-a dovedit că au tranzacţionat cunoscând că terenurile au fost dobândite de către vânzători din infracţiunile comise şi pentru care sunt cercetaţi inculpaţii din cauză.

Ca urmare, având în vedere că la momentul pronunţării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sechestrul asigurător nu mai era în fiinţă în privinţa celor două terenuri în suprafaţă de 412,21 mp (situat în Constanţa, zona Compozitorilor-Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x) şi de 320 mp (situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR, CF nr. x) nici nu mai putea fi menţinut.

Referitor la terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, situat în Constanţa, C1 - lotul x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 10.16 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 4 din cerere), se constată că acesta a fost atribuit prin compensare SC SSS. SA, prin dispoziţia nr. 3332 din 9 decembrie 2003 a primarului municipiului Constanţa, care l-a înstrăinat către SC TTT. SRL, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 15 februarie 2007 de BNP Asociaţi CCCC. şi DDDD., societate care a edificat apoi două imobile P+6E, pe care le-a dezmembrat (prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2007) în câte 20 unităţi individuale, majoritatea fiind vândute ulterior unor terţe persoane (conform adresei Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa, dosar).

Aşadar, la data instituirii sechestrului prin ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie terenul nu se mai afla în proprietatea SC SSS. SA, situaţie care s-a menţinut şi la momentul pronunţării deciziei a cărei executare se contestă în cauză, astfel că nu trebuia menţinut. De altfel, conform extrasului de carte funciară nr. x din 14 februarie 2020, respectivul sechestru asigurător nu a fost niciodată înscris în Cartea funciară a municipiului Constanţa.

Înalta Curte apreciază că se impune admiterea contestaţiei la executare formulate de unitatea administrativ teritorială şi în privinţa terenului intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, situat în Constanţa, zona P., intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 9.60 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, poziţia 6 din cerere), care, potrivit extrasului de carte funciară nr. x din 14 februarie 2020, a fost intabulat în proprietatea numitului XXX. în baza unor hotărâri judecătoreşti civile.

Astfel, terenul în discuţie a făcut obiectul restituirii prin compensare către numiţii A., VVV., Z., UUU., SC WWW. SA şi AA. prin dispoziţia nr. 796 din 19 martie 2004 a primarului municipiului Constanţa, ulterior ajungând în proprietatea exclusivă a celui dintâi, însă, prin sentinţa civilă nr. 2254 din 4 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia civilă nr. 425 din 30 aprilie 2015 a Tribunalului Constanţa, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul XXX. şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a respectivei dispoziţii de primar în ceea ce priveşte terenul menţionat la art. 3 - pct. 4 din tabel, şi anume cel situat, la momentul pronunţării hotărârii, în Constanţa, judeţul Constanţa, reţinându-se, în esenţă, că atribuirea prin compensare a terenului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că, la data emiterii dispoziţiei, notificarea înregistrată, în termenul legal (la 10 decembrie 2001), de către reclamant, în calitate de succesor al proprietarului iniţial, prin care solicitase restituirea în natură a imobilului, nu fusese soluţionată administrativ.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 959 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare, a fost admisă acţiunea civilă formulată de acelaşi reclamant, iar pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi primarul Municipiului Constanţa au fost obligaţi la restituirea în natură către acesta a imobilului în suprafaţă de 136,65 mp, situat în Constanţa, având nr. cadastral x şi carte funciară x.

Se observă, aşadar, că, din actele depuse în susţinerea prezentei contestaţii la executare, rezultă că, la momentul pronunţării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispoziţia primarului municipiului Constanţa nr. 796 din 19 martie 2004 era desfiinţată în ceea ce priveşte terenul în discuţie, iar imobilul se afla în proprietatea unei persoane terţe de dosar, situaţie în care nu mai era posibilă menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra acestuia.

Analizând, în continuare, situaţia celorlalte patru terenuri indicate în cuprinsul sesizării (la poziţiile 2, 3, 5 şi 7), Înalta Curte constată că, în privinţa acestora, nu se impune o intervenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Referitor la terenul intravilan în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, zona Hotel I., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (CF nou x, CAD x, indicat la poziţia 10 din dispoziţia de primar nr. 3694 din 5 noiembrie 2002, respectiv poziţia 2 din cerere), Înalta Curte constată că, în condiţiile în care la dosar nu au fost depuse hotărârile civile la care s-a făcut trimitere în cuprinsul cererii (decizia nr. 247 din 3 aprilie 2012 a Tribunalului Constanţa şi sentinţa civilă nr. 18902 din 25 octombrie 2011 a Judecătoriei Constanţa), contestatoarea nu a făcut dovada faptului că respectivul imobil figura, la momentul pronunţării deciziei a cărei executare se contestă în cauză, în proprietatea numiţilor PPP. şi QQQ..

De asemenea, se observă că situaţia terenului intravilan în suprafaţă de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C4 (poziţia 17 din dispoziţia de primar nr. 3332 din 9 decembrie 2003), indicat la poziţia 3 din cerere, a fost lămurită prin Decizia penală nr. 81/A din 12 martie 2020 pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2020, aşa încât nu se mai impune o nouă intervenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Astfel, prin decizia menţionată a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea SC RRR. SRL împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2008, al cărei dispozitiv a fost lămurit în sensul că menţiunile referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, şi cele prevăzute de art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., privind menţinerea sechestrului asigurător, nu se referă şi la terenul intravilan, în suprafaţă de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţă, C4, menţionat la pct. 10.6 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Deopotrivă, se apreciază că nu se impune lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nici în ceea ce priveşte terenul intravilan în suprafaţă de 145,95 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, staţiunea Mamaia, lângă N. (CF nou x, CAD nou x, poziţia 50 din dispoziţia de primar nr. 3332 din 9 decembrie 2003, respectiv poziţia 5 din cerere), atât timp cât, prin sentinţa civilă nr. 1663 din 12 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2005, a fost desfiinţată dispoziţia nr. 3332 din 9 decembrie 2003 a primarului municipiului Constanţa, poziţia 50, astfel că, aşa cum însăşi contestatoarea susţine, acest imobil nu a ieşit niciodată din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale.

Nu în ultimul rând, se subliniază că, în raport cu soluţia pronunţată pe latură penală cu privire la inculpatul HHH., în sensul condamnării sale la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, în speţă nu îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., de vreme ce acesta nu este dobânditor de bună credinţă al terenului intravilan în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Hotel O. (poziţia 25 din dispoziţia de primar 1344 din 31 mai 2004, respectiv poziţia 7 din cerere), neavând relevanţă sub acest aspect împrejurarea că a fost sau nu căsătorit la momentul achiziţionării imobilului.

Faţă de aspectele mai sus expuse, constatând că se impune lămurirea deciziei numai în ceea ce priveşte cele patru terenuri menţionate la poziţiile 1, 5, 6 şi 8 din cerere, astfel cum au fost detaliate în motivarea acesteia în secţiunea II, punctele 1, 4, 6 şi 8, Înalta Curte, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. şi art. 599 C. proc. pen., va admite, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Constanţa împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2008.

Ca urmare, va lămuri dispozitivul deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că menţiunile referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, şi cele prevăzute de art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., privind menţinerea sechestrului asigurător, nu se referă şi la: terenul intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, zona Compozitorilor - Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 1.5 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie); terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, situat în Constanţa, C1- lotul x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 10.16 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie); terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, situat în Constanţa, zona P., intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 9.60 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie); iar menţiunile referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, nu se referă şi la terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 5.3, 6.24, 7.27, 8.24, 9.26 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie).

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008.

Lămureşte dispozitivul deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că:

- menţiunile referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, şi cele prevăzute de art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., privind menţinerea sechestrului asigurător, nu se referă şi la: terenul intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, zona Compozitorilor - Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 1.5 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie); terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, situat în Constanţa, C1- lotul x, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 10.16 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie); terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, situat în Constanţa, zona P., intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 9.60 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie);

- menţiunile referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, nu se referă şi la terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR, intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x (menţionat la pct. 5.3, 6.24, 7.27, 8.24, 9.26 din ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.

GGG - CL