False testimony convictions quashed, prison terms replaced with fines on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of both defendants, partially quashed the lower court's conviction (1 year imprisonment each for false testimony under art. 273(1) Criminal Code), and, upon retrial, sentenced each defendant to a criminal fine of 30,000 RON (300 days-fine × 100 RON/day), replacing the prison terms. The court upheld the defendants' guilt for making false statements as witnesses in a prior bribery case (concerning the installation of garage doors), finding the lower court's factual findings and conviction sound, but reduced the penalty as excessively severe. The conviction is based on corroborating evidence (telephone intercepts, invoices, witness testimony) proving the statements were false and intentional; the offense is one of danger, consummated at the moment of the false deposition, irrespective of the outcome of the original case. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 273 alin. (1) C. pen, art. 274 C. proc. pen, art. 74 C. pen, art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 273 C. pen; False testimony convictions quashed, prison terms replaced with fines on appeal: 273(1) Criminal Code), and, upon retrial, sentenced each defendant to a criminal fine of 30,000 RON (300 days-fine × 100 RON/day), replacing the prison terms. The court upheld the defendants' guilt for making false statements as witnesses in a prior bribery case (concerning the installation of garage doors), finding the lower court's factual findings and conviction sound, but reduced the penalty as excessively severe. The conviction is based on corroborating evidence (telephone intercepts, invoices, witness testimony) proving the statements were false and intentional; the offense is one of danger, consummated at the moment of the false deposition, irrespective of the outcome of the original case. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal ground for the conviction for false testimony.
Attention drawn regarding replacement of fine with imprisonment in case of bad faith non-execution.
Legal basis for admitting the appeals and retrying the case.
Basis for ordering the appellants to pay judicial expenses for the first instance.
Legal basis for leaving appeal expenses borne by the state.
Full text
Prin Sentinţa penală nr. 171 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 273 alin. (1) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B. la pedeapsa de câte 1 an închisoare fiecare.
S-a aplicat fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
S-a aplicat fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 1.500 RON, din care câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.
În fapt, s-a reţinut că cei doi inculpaţi au fost audiaţi în cauza penală cu nr. x/2014 la Curtea de Apel Craiova, la data de 18 decembrie 2015, inculpatul A. şi respectiv la data de 22 ianuarie 2016, inculpatul B., în legătură cu aspecte esenţiale ale cauzei deduse judecăţii, respectiv comiterea infracţiunilor corelative de dare şi luare de mită pentru care inculpaţii C. şi D. fuseseră trimişi în judecată.
Astfel, inculpatul C. era judecat la acea dată pentru fapta de dare de mită, constând în remiterea cu titlu gratuit a două uşi de garaj şi montarea lor cu titlu gratuit la imobilul proprietatea inculpatului, ofiţer de poliţie D. de la ieşirea din Orşova spre Băile Herculane (la câteva sute de metri de drumul naţional), pentru ca acesta din urmă să îl favorizeze în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, uşile de garaj fiind achiziţionate de inculpatul C. prin firma sa SC E., cu fonduri proprii, de la SC F. SRL.
În legătură cu aspectele esenţiale ale cauzei, respectiv persoanele care au efectuat montajul uşilor de garaj la locuinţa inculpatului D., data efectuării montajului, uşile de garaj care au fost efectiv montate şi locul de provenienţă al acestora, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi ca martori pe starea de fapt inculpaţii din cauza de faţă, A. şi B., ocazie cu care aceştia au făcut afirmaţii mincinoase în faţa completului de judecată cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei deduse judecăţii.
Astfel, inculpatul A. a declarat nereal la data de 18 decembrie 2015 în calitate de martor la Curte de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014 că cele două uşi de garaj care fac obiectul facturii seria x nr. x din 5 octombrie 2012 au fost montate de el personal, împreună cu un coleg, H., una în localitate Vânju Mare, la locuinţa părinţilor lui C. şi una în Drobeta-Turnu Severin, la sediul unei firme.
Împrejurarea că în mod intenţionat, fiind audiat în calitate de martor, A. a făcut afirmaţii mincinoase la curtea de apel cu ocazia audierii asupra aspectelor esenţiale cauzei în care a fost audiat, rezultă din întreg ansamblul probator administrat. Elocventă în acest sens este adresa emisă de SC I. nr. 32 din 2 septembrie 2014, în care se menţionează că la montarea porţilor de garaj indicate în factura nr. x din 5 octombrie 2012 au participat J., ce apare ca delegat pe factură, H., al cărui Contract de muncă a încetat la 26 noiembrie 2014, şi K., pentru care contractul de muncă a încetat la 31 decembrie 2014 şi Adresa nr. x din 7 noiembrie 2016, în care SC I. SRL a precizat că J., ce este menţionat ca delegat pe factura nr. x din 5 octombrie 2012, a participat efectiv la transportul şi montarea porţilor de garaj. Referitor la posibilitatea ca un delegat trecut pe factură să nu fi participat efectiv la transportarea şi montarea uşilor, firma privată a precizat că nu a identificat o astfel de situaţie.
Instanţa a dispus şi audierea în calitate de martor a numitului L., administratorul SC F. SRL şi SC I. SRL, ambele din Târgu Jiu, conform informaţiilor comunicate de ONRC şi semnatarul adreselor susmenţionate.
Fiind întrebat în legătură cu împrejurările întocmirii Adreselor nr. x/2016 şi nr. y/2016 susmenţionate, martorul L. a relatat că a întocmit respectivele adrese în urma verificărilor efectuate în cadrul societăţii şi discuţiilor cu angajaţii care mai erau în societate la acel moment şi care ar fi putut participa la montaj, respectiv A. şi J. A mai precizat martorul că angajatul J. i-a comunicat încă din acel moment că îşi aduce aminte că cele două uşi de garaj au fost montate la o singură locaţie, respectiv la ieşirea din Orşova şi totodată J. i-a relatat că montajul l-a efectuat cu K. şi H. Totodată martorul a făcut declaraţii asupra unor aspecte pe care le-a perceput personal, declarând că echipa de montaj a întâmpinat dificultăţi de natură tehnică la efectuarea montajului, fapt pentru care a fost necesar să se deplaseze personal să transporte anumite accesorii pentru finalizarea montajului, şi în acest sens s-a întâlnit cu J. pe centura de ocolire a Drobeta-Turnu Se, unde i-a remis accesoriile, pentru ca angajaţii săi să nu fie nevoiţi să se întoarcă în Târgu Jiu după piese.
În plus, fiind întrebat în legătură cu posibilitatea ca un angajat care este menţionat pe factură să nu participe la montaj, martorul a precizat că aceste situaţii se puteau întâlni numai dacă persoana în cauză era solicitată pentru altă lucrare, însă a precizat că nu îşi aduce aminte de astfel de situaţii .
Or, pe ambele facturi în mod explicit este menţionat numele delegatului pentru expedierea bunurilor în persoana martorului J., care a confirmat la rândul său expedierea bunurilor (declaraţie instanţă fila x vol 1).
Se observă astfel că martorul L., audiat în instanţă, întăreşte cele menţionate în Adresele x şi 48/2016 şi infirmă declaraţiile date de A. şi B. în calitate de martori în Dosarul nr. x/2014 cu privire la persoanele care au participat la montajul uşilor de garaj la imobilul lui D. şi de asemenea infirmă declaraţia lui A. referitoare la faptul că uşile menţionate în factura emisă de F. ar fi fost montate la alte locaţii.
De asemenea, martorul J., a declarat constant pe parcursul procesului penal, atât la urmărirea penală cât şi la instanţă că uşile de garaj menţionate în factura x din 5 octombrie 2012 au fost montate de el la un garaj la ieşirea din Orşova, cu ajutorul unuia sau ambilor dintre colegii săi de la acel moment, M. şi K., menţionând că nu îşi mai aminteşte exact datorită trecerii timpului, dacă au participat ambii colegi sau numai unul. Martorul nu a furnizat date exacte privind locaţia, însă a oferit suficiente elemente care infirmă cele susţinute de inculpaţii A. şi B. cu prilejul audierii în calitate de martori în cauza 2060/54/2014. Astfel, martorul J. a susţinut că lucrarea de montaj a fost efectuată la o singură locaţie şi nu la două locaţii, cum susţine inculpatul A., martorul J. susţine că lucrarea de montaj a uşilor a fost efectuată la Orşova, la locuinţa lui D. şi nu în Vânju Mare şi Mehedinţi, după cum susţine inculpatul A., iar la urmărirea penală cu prilejul vizionării înregistrării percheziţiei domiciliare de la locuinţa numitului D., martorul J. a recunoscut fără dubii locaţia, garajul şi a precizat faptul că el este persoana care a efectuat acest montaj.
Fiind întrebat de instanţă cu prilejul audierii în şedinţa din data de 4 octombrie 2018 cu privire la aceste aspecte, referitoare la vizionarea percheziţiei domiciliare la adresa numitului D., respectiv dacă a recunoscut fără dubii locaţia şi dacă el a fost persoana ca a efectuat montajul uşilor de garaj, martorul a precizat "da, am recunoscut garajul şi uşile şi faptul că le-am montat. Nu mă puteam înşela cu privire la aceste aspecte pentru că ştiu că am fost acolo" A mai oferit martorul şi alte date relevante, în sensul că a recunoscut împrejurimile, respectiv merii, via şi întreaga locaţie de la imobilul lui D.
În declaraţia dată la urmărirea penală, menţinută în instanţă, martorul J. a precizat că modificările aduse uşilor pentru a putea fi montate au vizat doar mecanismele de acţionare mecanică, respectiv şinele de ghidare, fără să se fi procedat la modificarea dimensiunilor uşilor. A mai arătat martorul că, înainte de a duce uşile la locaţia unde aveau să fie montate, a lăsat factura referitoare la acestea la sediul unei firme din localitatea Şimian.
Depoziţiile acestor martori se coroborează cu conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 5 octombrie 2012 şi respectiv 17 octombrie 2012 în care interlocutorul este identificat în Orşova şi nu aşa cum susţine inculpatul în Vânju Mare sau Mehedinţi şi din discuţia telefonică rezultă clar că interlocutorii s-au referit la lucrare de montare porţi de garaj la o singură locaţie şi nu la două locaţii. Se constată totodată din cuprinsul discuţiei că la prima deplasare la locaţie, la 5 octombrie 2012, acele porţi nu au putut fi montate, fiind necesare lucrări (derulate la 16 octombrie 2012) şi accesorii suplimentare, balamale şi un panou, cuvinte clar folosite de reprezentantul firmei cumpărătoare în timp ce se afla la locaţia din Orşova, aşa cum se menţionează desluşit în procesul-verbal de redare a dialogului telefonic din 5 octombrie 2012 .
Aceste discuţii telefonice sunt confirmate şi de martorii audiaţi la urmărirea penală şi instanţa de fond L. şi J., care au declarat că dialogul s-a purtat între colegul de la acea dată, N. şi patronul firmei ce a cumpărat porţile de garaj, acesta din urmă susţinând că erau probleme la montarea porţilor de garaj, fiind necesară modificarea unei şine şi aducerea unui panou, întrucât şina porţii trecea prin dreptul uşii pietonale care făcea accesul în garaj. Martorul J. a precizat că şi-a amintit că patronul firmei cumpărătoare, C. i-a telefonat să îi explice colegului său, N. aceste aspecte (urm pen fila x, inst, 65,66).
Fiind pus în faţa acestor probe evidente şi de necontestat, în încercarea de a oferi o explicaţie plauzibilă discuţiilor telefonice înregistrate în data de 5 octombrie 2012 aflate la dosar şi confirmate de martorii J. şi L. referitoare la împrejurările în care au fost necesare modificările tehnice la uşile de garaj, inculpatul A. a susţinut că, după ce a montat uşa de la locaţia din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce efectua montajul celei de-a doua uşi în Vânju Mare, a primit un telefon de la C. care i-a spus că mama lui ar fi lovit cu automobilul uşa de la garaj pe care el tocmai o montase şi a avariat şina, şi totodată s-a defectat comanda de închidere.
A precizat că i-a prezentat poze pe telefonul mobil din care rezulta că erau îndoite două panouri de jos şi stâlpul din partea stângă (privit din interiorul garajului). A mai precizat inculpatul că în aceste condiţii el l-a sfătuit să comunice angajaţilor firmei incidentul pentru ca aceştia să verifice dacă au piese de schimb şi în aceste condiţii C. a discutat la telefon cu N..
Or, se observă din notele de redare a convorbirilor telefonice (procesul-verbal din data de 5 octombrie 2012, fila x dos urm pen) că nu se face referire la niciun eveniment de asemenea natură (accident cu automobilul) care ar fi dus la avarierea garajului ci dimpotrivă se discută doar de o "problemă la o uşă", iar martorul J., în declaraţiile date a explicat motivul pentru care erau necesare aceste modificări şi anume faptul că "şina porţii trecea prin dreptul uşii pietonale care făcea accesul în garaj". În plus, fiind interpelat în legătură cu motivul pentru care, fiind audiat în calitate de martor la curtea de apel în Dosarul nr. x/2014 nu a dat aceste precizări, inculpatul nu a oferit o explicaţie plauzibilă, precizând doar că nu şi-a adus aminte pe moment.
Această declaraţie a inculpatului A. este infirmată însă de probele administrate, astfel cum au fost prezentate anterior şi care demonstrează că modificările aduse uşilor au vizat doar mecanismele de acţionare mecanică, respectiv şinele de ghidare, şi aceste modificări au avut loc la locaţia unde cele două uşi de garaj au fost montate, respectiv locuinţa numitului D. din Orşova.
Referitor la inculpatul B., s-a reţinut în mod just în actul de sesizare a instanţei, că, fiind audiat la Curtea de Apel Craiova la data de 22 ianuarie 2016 în Dosarul penal nr. x/2014, a făcut afirmaţii mincinoase în faţa completului de judecată cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, probele administrate în cauză demonstrând fără dubiu vinovăţia inculpatului.
Fiind audiat în calitate de martor în cauza respectivă, B. a declarat că uşile de la garajul familiei O. au fost montate de el cu ajutorul unui băiat pe care l-a luat de la barul de pe strada de unde locuieşte, fiind vorba de uşi second-hand, pe care le-a luat de la o rudă a sa, P., preţul uşilor fiind de aproximativ 1.000 de euro, incluzând şi mâna de lucru.
Se observă că inculpatul B. a încercat să prezinte completului de judecată cu prilejul audierii ca martor o altă realitate, şi anume că uşile de garaj de la locuinţa familiei O. nu au fost cele menţionate în factura nr. x din 5 octombrie 2012 nu au fost montate de J. împreună cu colegii lui de la SC I. ci în realitate ar fi uşi uzate, iar de montaj s-ar fi ocupat inculpatul personal.
Instanţa de fond a reţinut însă că această susţinere nu este verosimilă, în condiţiile în care inculpatul B. nu avea calificarea necesară pentru efectuarea unei astfel de lucrări şi în plus a fost însoţit la efectuarea montajului de o persoană de asemenea necalificată "luată dintr-un bar" şi despre care inculpatul nu a oferit nicio referinţă pentru a putea fi identificată în vederea audierii, deşi a fost întrebat de instanţă cu privire la acest aspect . Nu este credibil de asemenea că beneficiarul lucrării, numita Q., inginer constructor de profesie, ar fi achiziţionat uşi de garaj de la o persoană necunoscută, fără nicio referinţă, fără negocieri prealabile, fără facturi, garanţii etc.
În plus, între declaraţiile inculpatului B. şi declaraţiile martorului P. audiat în instanţă există contradicţii esenţiale. Astfel, martorul P. a confirmat că i-a predat inculpatului B. două uşi de garaj în schimbul unei datorii de 4000 RON pe care o avea faţă de acesta pentru lucrări pe care le efectuase, uşi pe care la rândul său le achiziţionate de la un târg din Austria, fiind uzate, specificând martorul că uşile le avea depozitate sub formă "de covor (declaraţie urm pen, fila x) şi "sub formă de un rotund mai mare ca nişte suluri"(declaraţie instanţă, fila x verso) şi de asemenea că inculpatul i-a cerut aceste uşi în contul datoriei şi i le-a predat inculpatului în luna octombrie 2012. Or, inculpatul B., fiind audiat în instanţă, la termenul de judecată din data de 4 septembrie 2018 a declarat că uşile erau înfoliate sub formă de paneluri cu dimensiunea de peste 3 m lăţime. Fiind întrebat expres de către instanţă, dacă uşile erau rulate sub formă de covor, inculpatul a răspuns negativ, declaraţia acestuia fiind astfel în contradicţie cu declaraţia martorului P. De asemenea inculpatul a susţinut că a luat uşile de la martorul P. în luna noiembrie - decembrie 2012, deşi martorul P. a făcut referire în declaraţie la luna octombrie 2012
În aceste condiţii, s-a constatat că există numeroase contradicţii între aceste declaraţii, pentru care inculpatul nu oferă o explicaţie plauzibilă, şi, chiar acceptând că aceste uşi ar fi existat şi ele ar fi fost predate de martorul P. inculpatului B., în contul unei datorii vechi, în lipsa unor alte probe, şi având în vedere întreg ansamblul probator administrat prezentat anterior, este evident că acestea nu au fost montate de inculpatul B. la locaţia menţionată de acesta în declaraţia dată în Dosarul nr. x/2014. La această concluzie conduc şi contradicţiile existente între declaraţiile acestui inculpat şi declaraţiile date în calitate de martor de Q. la Curtea de Apel Craiova şi ICCJ, înaintate la dosar de ICCJ la 3 aprilie 2019.
Astfel, a susţinut martora Q. în declaraţia dată la Curtea de Apel Craiova în Dosarul penal nr. x/2014 că, fiind interesată de achiziţionarea unor uşi de garaj, în cursul lunii decembrie a fost contactată de B., persoană fizică, pe care nu o cunoştea anterior, care i-a oferit două uşi de garaj second, la preţul de 1000 de euro şi pentru că preţul i-a convenit, l-a rugat pe acesta să meargă la imobil să verifice dacă se potrivesc dimensiunile. A mai precizat martora că, după câteva zile, B. a venit la imobil, a văzut garajul şi i-a spus că uşile se potrivesc, dar trebuie făcute mici modificări, lucru pe care ea l-a acceptat însă i-a solicitat să facă aceste modificări înainte de sărbătorile de iarnă. A mai susţinut că, după câteva zile B. a venit la primărie, unde ea era angajată, însoţit de un alt bărbat şi i-a comunicat că este pregătit să efectueze montajul uşilor, şi în aceste condiţii a mers acasă cu cei doi, ocazie cu care a constatat că una dintre uşi prezenta o înfundătură însă a fost de acord chiar şi în aceste condiţii să se efectueze montajul, după care ea s-a întors la serviciu şi i-a lăsat pe cei doi singuri pentru a lucra.
Declaraţia inculpatului B. este în contradicţie cu depoziţia martorei O. Astfel, inculpatul a declarat că a constatat încă de la început că măsurătorile nu se potrivesc dar nu a comunicat nimic proprietarei Q.. Mai mult, aşa cum s-a arătat anterior, martora a declarat că deplasarea la locaţie s-a efectuat la câteva zile după prima discuţie cu numitul B. şi după ce acesta i-a oferit spre vânzare uşile, în timp ce inculpatul, în declaraţia dată în instanţă a susţinut că s-a deplasat cu martora la domiciliul acesteia, pentru a verifica dacă dimensiunile se potrivesc, chiar în ziua în care s-au cunoscut, au plecat în timpul programului de lucru al martorei, pentru a efectua măsurători, iar pentru montaj s-a prezentat chiar a doua zi. Se observă astfel că între declaraţiile inculpatului şi cele ale martorei există contradicţii evidente pentru care inculpatul nu a oferit nicio explicaţie.
Mai mult, este greu de crezut că martora Q., inginer constructor de profesie, ar fi acceptat să cumpere uşile respective de garaj care erau uzate, prezentau defecţiuni "o înfundătură în partea de jos", aşa cum a prezentat în declaraţie şi pentru care ar fi plătit inculpatului B., pe care nu îl cunoştea şi care nu avea nicio calificare, suma de 1000 de euro, fără ca acesta să îi ofere nicio garanţie la montaj şi nici o garanţie la produs, de asemenea l-ar fi lăsat la domiciliu singur, total nesupravegheat, deşi nu avea nicio referinţă despre el şi nici despre ajutorul lui, despre care nu poate să afirme nici chiar numele şi toate acestea în condiţiile în care oricum preţul plătit era mult mai mare pentru că în aceeaşi perioadă uşile comercializate de SC F. SRL costau 2.033,98 RON cu accesorii suplimentare.
Elocvent pentru dovedirea vinovăţiei inculpaţilor este şi raportul de constatare întocmit la data de 3 decembrie 2014 la urmărirea penală, în care se menţionează dimensiunile uşilor de garaj ca fiind de 2750/2000, acestea fiind corespunzătoare celor din factura emisă de SC F. SRL.
Fiind audiat în calitate de martor în instanţă la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2018, pentru a da lămuriri cu privire la împrejurările în care au fost stabilite măsurătorile şi formulele de calcul utilizate, specialistul DNA a precizat că dimensiunea uşilor garajului astfel cum a fost menţionată în raportul întocmit, a fost stabilită prin măsurători efectuate cu ruleta şi a avut la bază formula care se numeşte "configurator de uşi garaj", formulă care foloseşte lăţimea golului de uşă. Referitor la posibilele erori de calcul, a precizat specialistul că eroarea poate fi de plus sau minus 10 cm (declaraţie fila x inst).
Se observă astfel că dimensiunile uşilor au fost constatate de specialistul DNA cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate încă din data de 14 octombrie 2014, la dosar existând şi o copie a suportului optic a înregistrării acestei percheziţii domiciliare, care constituie probă la dosar. Împrejurarea relatată de specialistul DNA cu prilejul audierii ca martor în cauză, în sensul că formula de calcul utilizată la efectuarea măsurătorilor poate prezenta o eroare de maxim 10 cm în plus sau în minus, nu poate conduce la o altă concluzie, raportat la probele prezentate anterior, o astfel de eroare de calcul nefiind obligatoriu să se producă şi în plus nu este una semnificativă, fiind de maxim câţiva centimetri. De asemenea, împrejurarea invocată de inculpaţi în apărare în sensul că expertiza efectuată în cauza x/2014 de experţii R. şi S. privitoare la uşile de garaj de la locuinţa lui D., demonstrează că acestea ar avea alte dimensiuni decât cele din factura nr. x din 5 octombrie 2012, respectiv L 2800/H 2500, şi nu 2750/2000 cum se menţionează în factura x/2012, nu este de natură să conducă la o altă concluzie deoarece raportul de expertiză a fost întocmit la data de 27 noiembrie 2015, deci cu mult ulterior efectuării percheziţiei domiciliare şi stabilirii măsurătorilor de către specialistul DNA, astfel că nu există certitudinea că au fost supuse expertizării aceleaşi bunuri. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior, specialistul DNA a efectuat măsurători la faţa locului în data de 14 octombrie 2014 şi a stabilit că uşile au dimensiunile de 2750/2000 cm, care corespund celor din factură, iar acceptând o eroare la maximul posibil de 10 cm, aşa cum a menţionat specialistul DNA cu ocazia audierii în calitate de martor în instanţă, în niciun caz nu se putea ajunge la dimensiunea din raportul de expertiză din 27 noiembrie 2015 de L2800/H2500, pentru a susţine că măsurătorile efectuate de specialist în 14 octombrie 2014 au fost eronate aşa cum susţine apărarea. În consecinţă, ţinând cont şi de distanţa mare în timp, întrucât raportul de expertiză întocmit de expert R. în Dosar x/2014 a fost întocmit la mai mult de un an de la data percheziţiei, respectiv la data de 27 noiembrie 2015, nu se poate susţine că au fost supuse expertizării aceleaşi uşi de garaj care au făcut obiectul dosarului.
Având în vedere întreg ansamblul probator administrat, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpaţii au făcut afirmaţii mincinoase asupra aspectelor esenţiale cauzei, fiind audiaţi în calitate de martori în Dosarul nr. x/2014 la Curtea de Apel Craiova, acţionând cu intenţie în acest scop, fapt care rezultă din neconcordanţa depoziţiilor cu realitatea faptică rezultată din probe, cât şi din explicaţiile neplauzibile pe care încearcă să le aducă.
Celelalte aspecte invocate de inculpaţi în apărare, în sensul că inculpaţii din cauza în care au fost audiaţi ca martori au fost achitaţi, depunând în acest sens extras din soluţia pronunţată de ICCJ în Dosarul nr. x/2014 la data de 2 octombrie 2018, este lipsită de relevanţă juridică sub aspectul răspunderii penale a inculpaţilor pentru fapta de mărturie mincinoasă, întrucât infracţiunea s-a consumat la momentul depunerii declaraţiei în faţa instanţei de judecată, infracţiunea fiind una de pericol, care nu este condiţionată de producerea vreunei alte urmări în afara celei constând în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei. În consecinţă, nu interesează dacă depoziţia mincinoasă a fost sau nu luată în considerare şi dacă a influenţat soluţia pronunţată în cauză pentru că ea s-a consumat la momentul când s-a făcut depoziţia.
Constatând vinovăţia inculpaţilor ca fiind dovedită, prima instanţă i-a condamnat la pedepse la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de pericol social ridicat al faptei săvârşite de inculpaţi, faţă de natura acestora, constând în depunerea de mărturii mincinoase cu prilejul audierii în calitate de martori la instanţa de judecată, creând o falsă reprezentare a realităţii instanţei investită cu soluţionarea cauzei, atitudinea nesinceră manifestată de inculpaţi pe parcursul procesului penal, dar şi datele favorabile care caracterizează persoana acestora, respectiv lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că sunt bine integraţi social.
În raport cu aceste elemente s-a apreciază că scopul pedepsei se poate realiza prin aplicarea unor pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi cu executare în regim de detenţie. O altă modalitate de executare mai blândă, nu ar reprezenta o justă individualizare, raportat la gravitatea faptei săvârşite desprinsă din modalitate şi împrejurările săvârşirii şi celelalte elemente de individualizare prezentate anterior. De altfel în ce priveşte pe inculpatul B., o pedeapsă în condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere nici nu ar putea fi aplicată în cauză, faţă de declaraţia acestuia din instanţă în sensul că nu este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., însă aşa cum s-a arătat anterior stabilirea unei astfel de modalităţi de executare oricum nu ar fi oportună întrucât nu ar fi realizat scopul pedepsei.
Faţă de natura şi gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite, instanţa de fond a aplicat fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi d (dreptul de a alege) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal inculpaţii B. şi A..
În motivarea apelului, inculpatul A. a susţinut în esenţă că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt, în condiţiile în care din analiza coroborată a probelor indicate de acuzare rezultă lipsa caracterului mincinos a afirmaţiilor făcute de acesta cu ocazia audierii din 18 decembrie 2015, sens în care a solicitat achitarea sa în temeiul prev.de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În dezvoltarea unicului motiv de apel s-a analizat probatoriul reţinut de instanţa de fond (adresa din 2 septembrie 2014, factura nr. x din 5 octombrie 2012, depoziţiile martorilor L. şi J., convorbirile telefonice din 5 octombrie 2012 şi 17 octombrie 2012, raportul de constatare din 3 decembrie 2019) şi s-a arătat că acesta a fost apreciat în mod greşit de prima instanţă.
S-a susţinut că, dimpotrivă, probatoriul administrat în cauză susţine apărarea inculpatului, în sensul că nu este cert că uşile înscrise în factura din 5 octombrie 2012 ar fi fost montate la garajul lui D., fiind dovedit că la garajul acestuia au fost montate uşi cu alte dimensiuni, astfel încât afirmaţiile făcute de inculpatul A., în calitate de martor, corespund adevărului.
În mod similar, inculpatul B. a solicitat achitarea sa în temeiul prev.de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., criticându-se de asemenea situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond.
S-a analizat probatoriul invocat în acuzare şi s-a arătat că veridicitatea afirmaţiilor inculpatului B. este susţinută de depoziţiile martorilor P., Q., precum şi de raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul R.
În faza apelului au fost audiaţi inculpaţii A. şi B. (la termenul din 16 ianuarie 2020), precum şi martorii L. (la termenul din 21 mai 2020) şi P. (la termenul din 2 iulie 2020).
A fost încuviinţată proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru ambii inculpaţi, celelalte probe fiind respinse (a se vedea încheierea din 14 noiembrie 2019).
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, Înalta Curte constată că apelurile sunt fondate, însă pentru următoarele considerente.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în Dosarul penal nr. x/2014 al Curţii de Apel Craiova, inculpaţii D. şi C. au fost cercetaţi, între altele, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare şi dare de mită.
Astfel, în privinţa inculpatului O., acuzaţia a constat în aceea că, în calitate de şef al Serviciului Investigaţii Fraude din cadrul I.P.J.Mehedinţi, în luna octombrie 2012, ar fi pretins şi primit de la inculpatul C. două uşi de garaj cu acţionare electrică de culoare albă în valoare de 8.497,7 RON, precum şi accesoriile necesare montării acestora, în valoare de 2.011,18 RON, valoarea totală a bunurilor remise, de 10.508,88 RON fiind achitată de inculpatul C. prin firma sa, SCE. SRL
Bunurile menţionate ar fi fost montate la garajul pe care ofiţerul de poliţie îl avea în mun. Orşova, str. x.
În schimbul foloaselor necuvenite primite, inculpatul O., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi acţionat în scopul împiedicării dovedirii infracţiunilor ce au format obiectul Dosarelor penale nr. x/2012 şi nr. y/2012, în care erau implicate firmele inculpatului C., respectiv SCE. SRL şi SCE. SRL
În cursul cercetării judecătoreşti în prima instanţă, la solicitarea inculpaţilor O. şi C., a fost încuviinţată audierea ca martori pe situaţia de fapt a numiţilor A. şi B.
Astfel, la termenul de judecată din 18 decembrie 2015, fiind audiat în calitate de martor, A. a arătat în esenţă că inculpatul C. a achiziţionat în anul 2012 două uşi de la firma la care martorul lucra, însă acestea au fost montate în oraşul Vânju Mare, la părinţii inculpatului şi în oraşul Drobeta-Turnu Severin, la sediul unei firme.
Cu ocazia aceleiaşi audieri, martorul A. a afirmat că, fiindu-i prezentată factura cu seria x nr. x din 5 octombrie 2012, cele două uşi achiziţionate de firma SCE. SRL sunt cele două uşi montate la cele două locaţii menţionate anterior şi că, deşi în factură era înscris la rubrica "numele delegatului" numitul J., în realitate martorul A. a fost cel care a transportat uşile şi a efectuat montarea acestora.
De asemenea, martorul A. a arătat că în luna octombrie 2012 nu a montat două uşi de garaj la un imobil situat la ieşirea din mun. Orşova (care aparţinea inculpatului O.).
La termenul de judecată din 22 ianuarie 2016, fiind audiat în calitate de martor, B. a susţinut în esenţă că în luna noiembrie - decembrie 2012 a contactat-o pe soţia inculpatului O. şi a convenit cu aceasta să monteze nişte uşi de garaj la imobilul acesteia situat la ieşirea din mun. Orşova, pe care le-a primit de la verişorul său, P.
Martorul B. a arătat că a primit de la doamna O. suma de 1000 de euro, reprezentând valoarea uşilor şi a manoperei.
Prin Sentinţa penală nr. 52 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, inculpaţii O. şi C. au fost achitaţi pentru infracţiunile de luare şi dare de mită în legătură cu care fuseseră audiaţi martorii A. şi B.
Din considerentele sentinţei rezultă că instanţa de fond a valorificat la fundamentarea soluţiilor de achitare şi declaraţiile celor doi martori:
"Sub aspectul pretinderii şi primirii celor două uşi de garaj, instanţa constată, totodată, că potrivit probelor testimoniale administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, de achiziţionarea şi montarea acestora s-a ocupat martora Q., soţia inculpatului D., martorul B. confirmând circumstanţele în care aceasta susţine că a montat cele două uşi la garajul de la imobilul situat în municipiul Orşova, strada x.
Relevantă sub aspectul provenienţei uşilor de la garajul inculpatului D. este şi declaraţia martorului A., care, în calitate de angajat al SCI. SRL, a arătat că niciunul dintre cumpărătorii de uşi de garaj nu renunţă la montarea acestora întrucât această operaţiune şi transportul sunt gratuite şi a indicat locul şi persoanele la care a montat uşile achiziţionate de inculpatul C. de la SCF. Control SRL în cursul anilor 2010, 2012 şi 2013."
Prin Decizia penală nr. 241/A din 2 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost menţinută soluţia de achitare dispusă de Curtea de Apel Craiova.
În privinţa uşilor de garaj montate la locuinţa inculpatului D., instanţa de control judiciar a făcut trimitere, între alte mijloace de probă, la declaraţiile martorilor B. şi A., care "demonstrează doar faptul că uşile de garaj au fost montate, deci demonstrează numai o realitate asumată de părţi, existenţa uşilor de garaj."
S-a mai reţinut că "nu este dovedit faptul susţinut de acuzare, al provenienţei ilicite a uşilor de garaj, respectiv al procurării de către C. pentru D. şi nicidecum scopul menţionat în acuzare, respectiv rezolvarea ori diminuarea situaţiei juridice a primului.
Aşadar, dubiul ce persistă, în principal, asupra provenienţei celor două uşi de garaj profită ambilor inculpaţi, D. şi C."
Din cele expuse anterior rezultă caracterul esenţial al faptelor şi împrejurărilor afirmate de inculpaţii A. şi B. în declaraţiile pe care le-au dat, în calitate de martori, la termenele de judecată din 18 decembrie 2015 şi 22 ianuarie 2016 în faţa Curţii de Apel Craiova, în Dosarul penal nr. x/2014, în condiţiile în care acestea au fost valorificate, alături de alte mijloace de probă, de instanţele de fond şi apel, la pronunţarea, respectiv menţinerea soluţiilor de achitare a inculpaţilor D. şi C.
Analizând probatoriul administrat în cauză, inclusiv în faza apelului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia celor doi inculpaţi, astfel încât soluţia de condamnare a acestora pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă este legală şi temeinică.
Este de reţinut, cu titlu preliminar, că ambii inculpaţi au fost propuşi ca martori în apărare de inculpaţii C. şi D. abia în faţa primei instanţe, deşi, prin ipoteză, aceştia cunoşteau elemente esenţiale pentru stabilirea adevărului în cauză.
Or, chiar dacă este dreptul inculpaţilor de a propune probe în apărare pe parcursul procesului penal, este de neînţeles de ce inculpaţii C. şi O. nu au solicitat audierea inculpaţilor A. şi B., în calitate de martori, încă din faza de urmărire penală, când au fost formulate acuzaţiile de dare şi luare de mită, căci aspectele cunoscute de cei doi martori, dacă ar fi fost reale, ar fi putut conduce la soluţie de netrimitere în judecată a inculpaţilor C. şi O. pentru cele două infracţiuni de corupţie.
Independent de voinţa şi/sau dorinţa inculpaţilor A. şi B. de a fi audiaţi sau nu ca martori în cauza penală în care erau cercetaţi în calitate de inculpaţi numiţii C. şi O., în mod logic aceştia din urmă ar fi trebuit să-i propună pe cei doi martori încă din faza de urmărire penală, în condiţiile în care, pe de o parte, era interesul lor de a se stabili cât mai curând adevărul (care în opinia lor echivala cu nevinovăţia), iar pe de altă parte, dispuneau deja de datele de identificare ale celor doi (a se vedea declaraţia martorei Q., soţia inculpatului D.), pe care le puteau pune la dispoziţia organelor de urmărire penală, iar acestea aveau mijloacele procedurale de a asigura audierea celor doi martori.
Cu toate acestea, inculpaţii A. şi B. au fost audiaţi în calitate de martori spre finalul cercetării judecătoreşti, confirmând apărările pe care inculpaţii C. şi O. şi le-au făcut în faţa primei instanţe. Mai mult, în cazul inculpatului B., audierea acestuia a fost solicitată şi încuviinţată după ce fusese audiată în calitate de martor soţia inculpatului D., numita Q. şi fusese finalizată expertiza tehnică admisă de prima instanţă, astfel încât depoziţia inculpatului B. a fost în acord cu aspecte relevante rezultate din aceste din urmă mijloace de probă, cum ar fi de pildă susţinerea potrivit căreia uşa de garaj montată de el la locuinţa familiei O. avea urme de lovituri.
Astfel, depoziţiile inculpaţilor A. şi B. au vizat în esenţă acelaşi aspect, respectiv că uşile menţionate în factura din 5 octombrie 2012 nu au fost montate la garajul inculpatului D., întrucât pe de o parte uşile din factură au fost montate la alte adrese (susţinerea martorului A.), iar pe de altă parte, la acest garaj nu au fost montate uşi noi, ci unele second hand (susţinerea martorului B.).
Independent însă de circumstanţele în care a fost încuviinţată şi administrată audierea celor doi inculpaţi, în calitate de martori, caracterul mincinos al depoziţiilor acestora rezultă din mijloacele de probă analizate în detaliu şi prin coroborare de către instanţa a cărei hotărâre a fost apelată de inculpaţi în prezenta cauză.
În cazul inculpatului A., vinovăţia sa rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor J. şi L., a transcrierilor convorbirilor telefonice din 5 octombrie 2012 şi 17 octombrie 2012, a facturilor din 5 octombrie 2012 şi 16 octombrie 2012, precum şi a adreselor emise de SCI. SRL şi SCF. SRL
Astfel, din declaraţia martorului J., al cărui nume figurează, ca delegat, pe factura din 5 octombrie 2012, rezultă nu doar că acesta a participat la transportul şi montarea uşilor la garajul locuinţei familiei O. din localitatea Orşova, ci şi faptul că există identitate între bunurile menţionate în factură şi cele montate la respectiva adresă, ceea ce contrazice susţinerile inculpatului A., potrivit cărora uşile din adresă ar fi fost montate la două locaţii diferite, în localităţile Vânju Mare şi Drobeta-Turnu Severin.
Martorul a oferit detalii despre localizarea imobilului din Orşova unde a transportat şi montat uşile de garaj şi amănunte de la faţa locului, care au permis stabilirea anotimpului în care acestea au avut loc (a mâncat struguri din vie şi mere din livadă), aspecte pe care nu le putea cunoaşte dacă nu ar fi fost prezent în acea locaţie, în perioada de timp indicată. Mai mult, după ce a oferit aceste detalii, martorului i s-a prezentat şi înregistrarea video a percheziţiei efectuate la faţa locului, ocazie cu care acesta a reiterat aspectele relatate anterior şi a arătat că în mod cert a montat cele două uşi de garaj la respectiva locaţie, împreună cu numiţii H. şi K.
De asemenea, martorul a arătat că uşile nu au fost montate în ziua în care au fost transportate, ci a fost nevoie de încă o deplasare, fiind necesare nişte accesorii suplimentare.
Totodată, a arătat că în ziua în care a transportat uşile la Orşova, mai înainte de a ajunge la locaţie, a dus factura aferentă la sediul SCE. SRL din localitatea Şimian (firma inculpatului C.) pentru achitarea ei, lăsând exemplarul 1 al facturii şi luând exemplarul 2.
Martorul L., patronul SCI. SRL şi SCF. SRL, a arătat că în proporţie de 99% persoana menţionată ca delegat pe o factură (cazul martorului J. şi al facturii din 5 octombrie 2012) este prezentă la montarea bunurilor înscrise în factură şi a confirmat că pentru montarea uşilor din Orşova au fost necesare nişte accesorii, pe care chiar el le-a adus şi i le-a dat martorului J., cu care s-a întâlnit pe centură la Drobeta-Turnu Severin, scutindu-l astfel de un drum până la Târgu Jiu, unde se afla sediul firmei.
Din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate la 5 octombrie 2012, orele 13:05:07 de numitul C. cu "un domn", identificat de martorul J. ca fiind numitul N., agent de vânzări al SCI. SRL rezultă un aspect esenţial şi lămuritor, anume localizarea numitului C. la momentul purtării convorbirii, respectiv în Orşova, ceea ce înlătură susţinerile mincinoase ale inculpatului A., potrivit cărora uşile menţionate în factura din 5 octombrie 2012 nu s-ar fi transportat şi montat în această localitate, ci în alte două locaţii diferite (Vânju Mare şi Drobeta-Turnu Severin).
Mai mult, din aceeaşi convorbire, rezultă cu claritate că numitul C. a fost informat de persoanele de la faţa locului despre problemele întâmpinate la montaj, urmând ca acestea să fie rezolvate în cursul următoarei săptămâni, confirmând astfel susţinerile martorului J.:
"C.: Uite, ajunsei la faţa locului şi mă edificai. Sunt cu băieţii aicea, ţi-i dau după aia să-şi spună exact. Trebuie modificat arcul, şina şi să mai îmi dai un panou din ală. La o uşă e problema, dar trebuie schimbate amândouă.
Domn: Ok. .
C.:Şi, lasă aicea ce-i de lăsat şi...În cât timp zici că-mi aduci o chestie din asta?
D: Nu ştiu, trebuie mai întâi să vorbesc. .. să vorbească la fabrică şi să vedem, în câteva zile.
C.:Şi, la sfârşitul săptămânii viitoare o rezolvăm, nu ?
D: Eu sper, da!"
Această convorbire a fost confirmată de martorul J., care a arătat că la un moment dat C. i-a dat telefonul martorului, iar acesta a continuat convorbirea cu N. în legătură cu modificarea uşilor.
De altfel, prezenţa numitului C. la Orşova a fost confirmată în mod explicit de martorul J. şi în declaraţia pe care a dat-o în faţa Înaltei Curţi la 4 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2014, în care a arătat că au existat dificultăţi în montarea uşilor de garaj, astfel că a trebuit să fie efectuate nişte modificări, pe care nu le putea decide personal, ocazie cu care la faţa locului s-a deplasat şi C. pentru a vedea ce problemă este şi "să o rezolvăm împreună" .
Aceleaşi persoane, numiţii C. şi N. au purtat o nouă convorbire telefonică peste circa o săptămână (17 octombrie 2012, ora 8:28:20) în legătură cu cea de-a doua factură, emisă pentru aceeaşi lucrare cu o zi înainte (16 octombrie 2012). Această nouă discuţie confirmă susţinerile martorului J. referitoare la modul în care a procedat cu prima factură, la împrejurarea că montarea uşilor a avut loc în altă zi decât cea în care au fost transportate (ceea ce rezultă şi din convorbirea telefonică din 5 octombrie 2012), dar şi faptul că C., iar nu D. a achitat ambele facturi:
"C.:Nu mi-a lăsat nimeni nicio factură la poartă, aseară ...(...)Sper să nu le fi lăsat acolo la montaj, că nu trebuia să le lase.
Domn: Sigur nu! Erau pe drum către Severin şi au zis că se duc să le lase acolo, la paznic.
C.: Ia vedeţi ... şi sunaţi!
D: Prima factură au zis c-au lăsat-o la contabilă sau la secretară...când au venit prima oară. Au lăsat factura cu uşile, factura iniţială, pe suma care stabilisem. Deci aia trebuie să fie la doamna secretară sau nu ştiu cui.
C.: (se adresează altei persoane) Ia ...dă-mi-o şi mie pe T.! Să vină până la mine!
D: Iar ... factura ce este acum, este doar pe restul, diferenţa aia.
C.: Am înţeles, am înţeles!
D: Haideţi că-i sun, să văd ce au făcut."
Aspectele rezultate din înregistrările acestor convorbiri telefonice, a căror legalitate a fost cenzurată în faza camerei preliminare (a se vedea încheierea nr. 2 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin încheierea nr. 214 din 8 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) se coroborează cu facturile nr. x din 5.10.2012 şi nr. x din 16 octombrie 2012 emise de SCF. SRL în favoarea SCE. SRL
În fine, în legătură cu uşile de garaj menţionate în factura din 5 octombrie 2012, SCI. SRL şi SCF. SRL, au emis mai multe adrese de răspuns la solicitarea organelor de urmărire penală:
- adresa nr. x emisă de SCI. SRL la 20 octombrie 2014 (în Dosarul nr. x/2014), în care se precizează cele două facturi emise de SCF. SRL către SCE. SRL;
- adresa nr. x emisă de SCI. SRL la 22 octombrie 2014 (în Dosarul nr. x/2014), în care se precizează, cu referire la uşile ce au făcut obiectul facturii din 5 octombrie 2012, că, din discuţiile purtate cu personalul care se ocupă de montajul uşilor de garaj, a rezultat că au fost montate două uşi la ieşirea din Orşova spre Herculane, fără să se precizeze cu exactitate data;
- adresa nr. x emisă în prezenta cauză de SCI. SRL la 2 septembrie 2016, din care rezultă că, din discuţiile purtate cu angajaţii firmei, a rezultat că la montajul uşilor care au fost livrate cu factura din 5 octombrie 2012 au participat J., H. şi K.;
- adresa nr. x emisă în prezenta cauză de SCI. SRL la 7 noiembrie 2016, din care rezultă că, din discuţiile purtate cu J., care apare ca delegat pe factura din 5 octombrie 2012, acesta a participat la montajul celor două uşi de garaj; totodată, s-a precizat că nu au fost identificate situaţii în care un delegat trecut pe factură să nu fi participat efectiv la transportarea şi montarea uşilor;
- adresa nr. x emisă în prezenta cauză de SCF. Control SRL la 7 noiembrie 2016, care reia, în esenţă, conţinutul adresei nr. x din 22 octombrie 2014, menţionându-se, totodată, că reperele menţionate în cele două facturi din 5 octombrie 2012 şi 16 octombrie 2012 au fost livrate la date diferite.
În privinţa menţiunilor din aceste adrese referitoare la persoanele care au participat la montarea uşilor de garaj, martorul L., patronul ambelor firme, a confirmat că a avut discuţii atât cu martorul J., cât şi cu inculpatul A. şi că singurul care şi-a adus aminte că a participat la montaj a fost martorul J., afirmaţie pe care acesta a făcut-o fără a vedea în prealabil factura. De asemenea, a arătat că, în timp ce martorul J. a susţinut că a montat ambele uşi la o singură locaţie, respectiv la ieşirea din Orşova, inculpatul A. nu i-a spus că ar fi montat uşi în acea perioadă în altă locaţie.
În privinţa inculpatului B., acesta a fost audiat în calitate de martor în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Craiova la termenul de judecată din 22 ianuarie 2016, la solicitarea inculpatului D., susţinând varianta expusă de soţia acestuia, Q., în declaraţia dată la termenul anterior din 18 decembrie 2015, precum şi constatările din raportul de expertiză depus în acelaşi dosar la data de 27 noiembrie 2015 cu privire la uşile montate la garajul familiei O. de la imobilul deţinut de aceştia în localitatea Orşova.
Astfel, în acord cu soţia inculpatului D., inculpatul B. a arătat că în perioada noiembrie- decembrie 2012, aflând întâmplător că "o doamnă de la Primăria Orşova" are nevoie de două uşi de garaj, a contactat-o pe aceasta, în persoana martorei Q., şi a tratat cu ea montarea unor uşi de garaj second hand, la un preţ de aproximativ 1000 de euro incluzând şi mâna de lucru.
De asemenea, a declarat că uşile le-a luat ulterior de la verişorul său, martorul P., despre care ştia că "aducea uşi din străinătate" şi le-a montat la garajul aparţinând doamnei O. situat la ieşirea din mun. Orşova, fiind ajutat "de un băiat pe care l-am luat de la barul de pe strada pe care locuiesc".
În fine, martorul a arătat că una din uşi avea o lovitură la panoul de jos, pe partea interioară şi că i-a lăsat numărul său de telefon soţiei inculpatului D., pe care de altfel nu l-a văzut niciodată.
Aspectele relatate de inculpatul B., în calitate de martor audiat pentru prima dată la Curtea de Apel Craiova, la propunerea inculpatului D., au confirmat, pe de o parte, împrejurările faptice rezultate din declaraţia martorei Q. referitoare la circumstanţele în care au fost montate uşile de garaj (în luna decembrie 2012, după ce a fost contactată de inculpatul B., la preţul de 1.000 de euro, deşi una din uşi prezenta o înfundătură), iar pe de altă parte, constatările expertizei efectuate în faza de judecată, raportul fiind depus după audierea martorei O., dar mai înainte de audierea martorului B., potrivit cărora uşa din dreapta prezenta la faţa interioară o îndoitură a tablei la lamela cea mai de jos, pe transversalul acesteia.
Caracterul mincinos al susţinerilor pe care inculpatul B. le-a făcut în faţa Curţii de Apel Craiova la termenul din 22 ianuarie 2016 în Dosarul nr. x/2014 este demonstrat atât de probatoriul analizat în cazul inculpatului A., cât şi de contradicţiile dintre declaraţia pe care inculpatul B. a dat-o, în calitate de martor şi celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, în primul rând, potrivit celor expuse anterior, este cert că uşile de garaj au fost montate la imobilul inculpatului D. din localitatea Orşova în luna octombrie 2012, iar nu în perioada noiembrie- decembrie, aşa cum a susţinut în declaraţia sa inculpatul B..
Relevante în acest sens sunt nu doar declaraţiile martorului J. şi transcrierile convorbirilor telefonice din datele de 5 octombrie 2012 şi 16 octombrie 2012, ci şi declaraţiile date de P., persoană de la care inculpatul B. a pretins că a achiziţionat uşile de garaj.
Astfel, martorul P. a arătat inclusiv în faţa Înalte Curţi că aproximativ prin luna octombrie inculpatul B. a venit la el şi i-a spus că a găsit un client pentru uşile de garaj.
Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatului B., care a dorit să confirme declaraţia soţiei inculpatului O., uşile de garaj nu au fost luate de la martorul P. în lunile noiembrie- decembrie, ci în luna octombrie.
Această dată nu este lipsită de relevanţă, căci potrivit susţinerilor inculpatului B., uşile ar fi fost montate după câteva zile de la data la care au fost luate de la martorul P., aşadar în luna octombrie, iar nu noiembrie- decembrie.
În al doilea rând, uşile pe care inculpatul B. le-a preluat de la martorul P., deşi nu erau noi, se prezentau într-o stare impecabilă, aspect relatat de acesta din urmă în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi.
Or, în declaraţia dată în calitate de martor, inculpatul B. a afirmat că una dintre uşi prezenta urme de lovituri la momentul la care le-a montat, "pliindu-se" astfel pe declaraţia interesată a martorei Q., soţia unuia dintre inculpaţi şi pe constatarea unei expertize efectuate după circa 3 ani de la montarea uşilor.
În al treilea rând, împrejurările faptice atestate de inculpatul B. în declaraţia dată în calitate de martor sunt puerile, ilogice şi neverosimile.
Sunt de subliniat astfel circumstanţele în care inculpatul a ajuns să se ocupe de montarea unor uşi de garaj, acesta susţinând că întâmplător a auzit "că o doamnă din Primăria Orşova are nevoie de 2 uşi de garaj", pe care a identificat-o ulterior printr-o deplasare făcută din proprie iniţiativă la primărie.
Apoi, deşi nu s-a probat că inculpatul B. avea vreo experienţă în montarea unor uşi de garaj, aceasta a susţinut că a realizat lucrarea într-o singură zi, împreună cu o persoană necunoscută, pe care a găsit-o într-un bar, în condiţiile în care, potrivit propriei declaraţii, uşile au trebuit să fie şi ajustate. Or, aşa cum rezultă din declaraţia martorului J., care era specializat în montarea uşilor de garaj, pentru o lucrare de genul celei care face obiectul analizei în prezenta cauză (montarea a unor uşi de garaj secţionale cu acţionare electrică cu două intrări) este necesară munca a trei sau patru persoane.
De asemenea, potrivit declaraţiilor inculpatului B., primirea uşilor s-a realizat în contul unei datorii pe care martorul P. o avea la el, de circa 1.000 de euro (4.000 de RON), pentru o lucrare efectuată de inculpat la locuinţa martorului chiar în vara anului 2012.
Or, inculpatul B. a susţinut că aceeaşi sumă de bani a primit-o de la martora O. pentru uşi şi manoperă, ceea ce înseamnă că, practic, montajul uşilor a fost gratuit, în condiţiile în care, potrivit înţelegerii la care a ajuns cu martorul P., doar valoarea uşilor era de 1.000 de euro.
Cu alte cuvinte, pentru a recupera suma de 1.000 de euro de la martorul P., inculpatul A. a lucrat gratis la martora Q., ba chiar a ieşit în pierdere, pentru că l-a plătit şi pe cel care l-a ajutat, ceea ce este ilogic şi neverosimil, în condiţiile în care nu a fost vorba despre o simplă vânzare a uşilor de garaj, ci şi de lucrări de montaj, prestate suplimentar.
În apărarea lor, atât inculpatul A., cât şi inculpatul B. au invocat expertiza efectuată în faza de judecată în Dosarul nr. x/2016, care a stabilit că uşile de garaj aveau alte dimensiuni decât cele din factura emisă la 5 octombrie 2012, ceea ce ar demonstra că acestea din urmă nu ar fi fost, în realitate, montate la locuinţa familiei O. din Orşova.
Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, valoarea probatorie a acestui raport de expertiză este relativă, în condiţiile în care acesta a fost întocmit în luna noiembrie 2015, aşadar după circa trei ani de la data la care uşile de garaj au fost montate şi un an de la data efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa din Orşova, neexistând astfel certitudinea că uşile expertizate au fost identice cu cele montate în urmă cu trei ani.
În acest context, este de reţinut că raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală în Dosarul nr. x/2014, la data de 3 decembrie 2014, nu a avut ca obiectiv măsurarea uşilor de garaj, ci stabilirea valorii garajului din localitatea Orşova, prin raportare la materialele de construcţii utilizate, iar potrivit declaraţiei specialistului D.N.A. care a efectuat constatarea, audiat în calitate de martor în prezenta cauză, dimensiunile uşilor menţionate în cuprinsul raportului au fost determinate prin măsurarea înălţimii şi lăţimii golului de uşă, din exteriorul garajului.
Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat anterior, caracterul mincinos al declaraţiilor date de inculpaţii A. şi B., în calitate de martori, rezultă din coroborarea celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, iar nu (doar) din menţiunile cuprinse în raportul de constatare sus-menţionat.
În concluzie, reevaluând probatoriul administrat în cauză, inclusiv a celui readministrat direct şi nemijlocit în faza apelului, Înalta Curte constată că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele imputate inculpaţilor A. şi B. există, constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă şi au fost săvârşite de aceştia, astfel încât soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar criticile formulate de inculpaţi sunt nefondate.
Cu toate acestea, examinând cauza din oficiu sub toate aspectele, în baza efectului devolutiv al apelului, Înalta Curte va admite căile de atac formulate de cei doi inculpaţi, însă pentru alte motive decât cele invocate de aceştia.
Astfel, în ce priveşte individualizarea pedepselor, Înalta Curte apreciază că sancţiunile aplicate inculpaţilor, pedepse cu închisoare cu executare în regim de detenţie, sunt prea severe, prin raportare la criteriile de individualizare prev.de art. 74 C. pen. analizate chiar de instanţa de fond în considerentele sentinţei apelate.
În acest context, chiar dacă declaraţiile mincinoase ale celor doi inculpaţi au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei în care numiţii D. şi C. au fost cercetaţi pentru luare şi dare de mită, soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi menţinută de cea de apel a fost întemeiată şi pe alte mijloace de probă, împrejurare care trebuie avută în vedere la individualizarea pedepselor, din perspectiva gravităţii rezultatului produs ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii A. şi B.
Această împrejurare, alături de circumstanţele personale reţinute în mod corect de prima instanţă, justifică în aprecierea Înaltei Curţi condamnarea celor doi inculpaţi la câte o pedeapsă cu amenda penală, ca sancţiune alternativă prev.de art. 273 C. pen., urmând ca la determinarea cuantumului acesteia să se aibă în vedere, pe de o parte, numărul maxim de zile-amendă prev.de art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., iar pe de altă parte, o sumă moderată corespunzătoare unei zile-amendă, în condiţiile art. 61 alin. (3) C. pen.
Conform art. 63 alin. (1) şi (3) C. pen., va atrage atenţia inculpaţilor că, în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu vor executa pedeapsa aplicată, amenda penală se va înlocui cu pedeapsa închisorii.
În aceste limite, apelurile inculpaţilor A. şi B. vor fi admise, sentinţa instanţei de fond desfiinţată, iar cauza rejudecată, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi disp.art. 274 şi art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
Condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 RON (corespunzător a 300 zile-amendă x/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.
Condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 RON (corespunzător a 300 zile-amendă x/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.
Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 274 C. proc. pen., obligă inculpaţii B. şi A. la plata sumei de câte 1.500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea fondului cauzei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.
Procesat de GGC - LM