Qualified fraud by lawyer concealing fees and exploiting unchanged registered address to initiate clandestine enforcement

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 96/PI/2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală s-a dispus:

În baza art. 5 C. pen., s-a constatat că în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este noul C. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., văzând şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu referire la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat pe inculpata A. (cu datele de identificare de mai sus), la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii de 2 ani, sub supraveghere şi potrivit art. 92 C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să execute următoarea obligaţie:

a) să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Carei sau sau a Primăriei Căpleni, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatei A. se va face de Serviciul de Probaţiune Satu Mare, care va sesiza instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatei A. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatei A., dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii, pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, ce urmează a fi executată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Conform art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a interzis inculpatei A. dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

A fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 şi urm. din C. civ., a admis acţiunile civile formulate de persoanele vătămate B., şi SC C. SRL, societate în insolvenţă (lichidator judiciar D. Oradea), şi în consecinţă a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 1.358.373,1 RON, la care se adaugă dobânda legală calculată până la plata efectivă, reprezentând daune materiale în favoarea părţilor civile.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpata A., la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, aferente fazei de urmărire penală şi judecăţii în primă instanţă.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 3 iulie 2018 în dosar nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite şi de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, în actul de sesizare s-au reţinut, în esenţă, că, în perioada 9 iulie 2013 - 15 octombrie 2013, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata A. a falsificat prin alterare, contractele de asistenţă juridică nr. x/07 noiembrie 2012 şi respectiv nr. x din 7 noiembrie 2012, în valoare totală de 300.000 euro, încheiate între Cabinet Individual de Avocat A. şi partea civilă SC C. SRL Carei (reprezentată de numiţii E. şi F. -în calitate de asociaţi), prin denaturarea materială a conţinutului acestora, respectiv prin adăugirea, prin dactilografiere pe calculator, la art. 2 pct. 2.2 din cuprinsul acestora a menţiunii "..., ori în cazul în care nu se reuşeşte vânzarea imobilelor, onorariul se va plăti integral cel târziu până la data de 20 septembrie 2013", după care, la data de 15 octombrie 2013 inculpata le-a folosit cu ocazia formulării cererilor de executare silită adresate executorului judecătoresc G. din Carei, în vederea producerii unor consecinţe juridice în cuantum de 300.000 euro, în defavoarea patrimoniului părţii civile SC C. SRL Carei (reprezentată de administratorul şi asociatul unic B.).

La data de 15 octombrie 2013, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpata A. a indus în eroare partea civilă SC C. SRL Carei (reprezentată de B., în calitate de asociat şi administrator), prin intermediul executorului judecătoresc G., căruia i-a prezentat ca adevărate unele fapte mincinoase (respectiv faptul că cele două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 astfel falsificate, sunt reale, contracte depuse alături de cererile de executare silită la BEJ G.), în scopul obţinerii pentru sine, prin intermediul Cabinetului Individual de Avocat A., a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt.

1. Premisele cauzei şi situaţia de fapt premergătoare activităţii infracţionale a inculpatei A. (aspecte ce reies din materialul probator şi actul de sesizare, necontestate de inculpata A.).

Inculpata A., în calitatea sa de avocat în cadrul Baroului Satu Mare, începând cu anul 2007, a încheiat un contract de asistenţă juridică cu SC H. SRL Oradea, prestaţia sa constând în redactarea de acte, transcrieri terenuri şi intabulări la C.F., asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, precum şi alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1995, stabilindu-se de comun acord onorariul lunar al inculpatei la suma de 3.000 euro, cu posibilitatea renegocierii onorariului prin acordul ambelor părţi.

În această perioadă, inculpata A., conform obiectului contractului de asistenţă juridică de mai sus, a verificat actele de proprietate aferente unor suprafeţe de aproximativ 950 ha. teren extravilan (aproximativ 5% din respectiva suprafaţă de teren fiind dobândită de SC H. SRL Oradea urmare a acţiunilor în prestaţie tabulară formulate şi susţinute de către inculpata A. în faţa instanţei de judecată), acte ce i-au fost predate, de fiecare dată, de către martorii E. şi F., precum şi de către numitul I., cei trei desfăşurându-şi activitatea în cadrul SC H. SRL Oradea ca şi agenţi imobiliari, în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu această entitate economică.

În continuare, Curtea a reţinut că reprezentanţii SC H. SRL Oradea nu şi-au mai achitat obligaţiile contractuale stipulate în Contractul de asistenţă juridică nr. x din 22 noiembrie 2007, astfel încât inculpata A., la data de 28 ianuarie 2010, conform art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, în vigoare la data respectivă care prevede că persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) şi (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de a 15 zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost emisă, a emis factura nr. x/2010 pe care i-a predat-o beneficiarului SC H. SRL Oradea şi prin care a atestat faptul că SC H. SRL Oradea are o datorie faţă de Cabinetul Individual de Avocat A. în suma de 214.200 RON, urmare a activităţilor juridice desfăşurate de către aceasta, în perioada iunie 2008 - ianuarie 2010.

La aceeaşi dată, inculpata A. a formulat o cerere adresată Biroului de Executor Judecătoresc J. prin care a solicitat executarea silită a debitorului SC H. SRL Oradea, care între timp a intrat în insolvenţă, în vederea recuperării onorariilor restante, cuantificate la suma de 51.000 euro (214.200 RON).

Ulterior, la finele anului 2010, inculpata împreună cu martorii E. şi F., care anterior au lucrat pentru SC H. SRL, au decis iniţierea unei noi afaceri împreună, în acelaşi domeniu agricol (tranzacţii cu terenuri), sens în care, cei doi martori, la data de 20 ianuarie 2011 au înfiinţat SC C. SRL Carei, în care ambii au avut calitatea de administratori şi asociaţi cu câte 50 părţi sociale fiecare.

Afacerea iniţiată de cei trei, consta în achiziţionarea de către partea civilă SC C. SRL Carei, a 3.600 ha. de terenuri agricole, situate pe raza judeţului Satu Mare, Mehedinţi şi respectiv Dolj, terenuri care se aflau în portofoliul a două societăţi comerciale aflate în insolvenţă, respectiv SC H. SRL Oradea şi SC K. SRL Oradea. Terenurile agricole urma să fie achiziţionate la un preţ rezonabil (1.200 - 1.300 euro/ha) şi ulterior să fie valorificate la un preţ mai mare, astfel încât să se obţină un profit.

În ce o priveşte pe inculpata A., aceasta urma să-i reprezinte pe cei doi martori şi SC C. SRL Carei din punct de vedere juridic în vederea efectuării tuturor tranzacţiilor imobiliare prefigurate.

Singura problemă care stătea în calea bunei derulări a respectivei afaceri era faptul că martorii E. şi F. nu dispuneau de sumele de bani necesare achiziţionării terenurilor aflate în portofoliul celor două societăţi aflate în insolvenţă, astfel încât au căutat un investitor care să dispună de importante sume de bani.

Curtea a observat că după o perioadă de 1 an şi jumătate în care afacerea nu a putut debuta din lipsa finanţării, în vara anului 2012, martorul E. a identificat un potenţial investitor străin, în persoana unui cetăţean cipriot care aparent credita SC L. SRL Satu Mare, administrată de martorul M.. Prin urmare, în urma negocierilor purtate cu numitul M., la data de 21 august 2012, la Cabinetul Individual de Avocat A. s-a încheiat un contract de promisiune bilaterală între SC C. SRL Carei, în calitate de promitent vânzător, reprezentată de administratorii - asociaţii F. şi E. şi SC L. SRL Satu Mare, în calitate de promitent cumpărător, reprezentată de administratorul M.. Obiectul contractului a constat promisiunea definitivă şi irevocabilă din partea SC C. SRL Carei de a valorifica către SC L. SRL Satu Mare terenuri extravilane prin cesiunea drepturilor născute din cumpărarea titlurilor de proprietate, cu adeverinţe, precum şi a titlurilor înregistrate în CF, situate pe raza judeţului Satu Mare (aproximativ 950 ha.) la preţul de 2.500 euro/ha., respectiv la preţul de 2.000 euro/ha., precum şi suprafaţa de aproximativ 2.600 ha. terenuri extravilane aflate pe raza judeţului Dolj, la preţul de 1.800 euro/ha.

În calitatea sa de avocat, inculpata A., după ce la data de 5 noiembrie 2012 a luat la cunoştinţă demararea afacerii, respectiv conţinutul unor promisiunii bilaterale ce urmau a fi încheiate între SC C. SRL Carei şi SC L. SRL Satu Mare, precum şi rezultatul negocierilor purtate de martorul E. cu martorul N.-reprezentant al SC D. Oradea, administratorul judiciar al SC H. SRL Oradea şi SC K. SRL Oradea, le-a comunicat martorilor, pretenţiile sale financiare în vederea efectuării tranzacţiilor reprezentând cele 3.600 de ha. teren extravilan, respectiv un total de 300.000 euro, mai precis 150.000 euro pe relaţia SC C. SRL Carei cu SC H. SRL Oradea şi respectiv 150.000 euro pe relaţia SC C. SRL Carei cu SC K. SRL Oradea, terenuri care potrivit promisiunii bilaterale mai sus menţionate urmau a fi transmise către SC L. SRL Satu Mare.

În concret, prestaţia inculpatei A. consta în verificarea şi clarificarea tuturor actelor de proprietate ale terenurilor respective, în vederea realizării corespunzătoare a tranzacţionării lor succesive către SC C. SRL Carei şi ulterior către SC L. SRL Satu Mare.

Prin urmare, la data de 7 noiembrie 2012, la Cabinetul Individual de Avocat al inculpatei A., fiind prezenţi martorii E. şi F., inculpata A. a dactilografiat la calculator două contracte de asistenţă juridică (singurele redactate în această formă în cursul anului 2012, întrucât, potrivit susţinerilor inculpatei A., pe cele tipizate pe care le utiliza în mod uzual nu a existat spaţiu suficient pentru a descrie "in extenso" obiectul contractelor), iar după ce acestea au fost citite de către suspecţii E. şi F., care au fost de acord cu conţinutul acestora le-au semnat şi au aplicat ştampila SC C. SRL Carei, după care inculpata A. le-a atribuit numerele x şi respectiv y, le-a semnat şi ştampilat, iar ulterior câte un exemplar din respectivele contracte l-a predat suspectei F.

În concret, contractul de asistenţă juridică nr. x din 7 noiembrie 2012 a avut ca obiect asistenţa juridică pe perioada derulării promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate de către SC C. SRL Carei (client) cu SC H. SRL Oradea, respectiv SC D. Oradea (după caz, asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea şi semnarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, mediere, operaţiuni fiduciare, domicilieri de firme precum şi orice alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1991) pentru clientul SC C. SRL Carei, iar onorariul convenit de ambele părţi a fost cuantificat la suma de 150.000 euro .

De asemenea, contractul de asistenţă juridică nr. y din 7 noiembrie 2012 a avut ca obiect asistenţa juridică pe perioada derulării promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate de către SC C. SRL Carei (client) cu SC K. SRL Oradea, respectiv SC D. Oradea (după caz, asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea şi semnarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, mediere, operaţiuni fiduciare, domicilieri de firme precum şi orice alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1991) pentru clientul SC C. SRL Carei, iar onorariul convenit de ambele părţi a fost cuantificat la suma de 150.000 euro .

În continuare, Curtea a reţinut că în cuprinsul celor două contracte de asistenţă juridică originale predate organului de urmărire penală de către inculpata A., la art. 2 pct. 2.2, se prevede faptul că onorariul se va plăti de către client (SC C. SRL Carei) la vânzarea imobilelor ce fac obiectul promisiunii de vânzare cumpărare, ori în cazul în care nu se reuşeşte vânzarea imobilelor, onorariul se va plăti integral cel târziu până la data de 20 septembrie 2013.

Trebuie reţinut şi faptul că biroul inculpatei A. se află în aceeaşi clădire cu cel al martorei F. (aceasta fiind printre altele şi mediator), despărţite fiind de un hol, având acces permanent una în biroul celeilalte. Astfel, după semnarea şi parafarea celor două contracte de asistenţă juridică de către părţi, inculpata i-a predat martorei F. câte un exemplar, pe care aceasta din urmă le-a îndosariat într-un biblioraft, alături de celelalte documente ale societăţii SC C. SRL.

2. Situaţia de fapt reţinută de Curte cu privire la acuzaţiile formulate împotriva inculpatei A.

a. În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În esenţă prin actul de sesizare se susţine că inculpata A., după momentul încheierii celor două contracte de asistenţă juridică nr. x din 7 noiembrie 2012 şi y din 7 noiembrie 2012, şi respectiv, anterior datei de 15 octombrie 2013, ar fi falsificat prin alterare aceste contracte adăugând prin dactilografiere pe calculator, la art. 2 pct. 2.2 menţiunea "ori în cazul în care nu se reuşeşte vânzarea imobilelor, onorariul se va plăti integral cel târziu până la data de 20 septembrie 2013", după care, la data de 15 octombrie 2013 inculpata a folosit contractele astfel falsificate cu ocazia formulării cererilor de executare silită adresate executorului judecătoresc G. din Carei, în vederea producerii unui prejudiciu în sumă de 300.000 euro părţii civile SC C. SRL Carei, reprezentată de administratorul şi asociatul unic B.

Având în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, Curtea a reţinut existenţa acestei infracţiuni, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit declaraţiilor martorilor F. şi E., aceştia susţin faptul că urmare a discuţiilor purtate cu inculpata, s-au înţeles ca onorariul acesteia, în sumă de 300.000 euro, să fie achitat integral la data la care SC C. SRL înstrăinează terenurile agricole mai sus amintite către o terţă persoană, cu alte cuvinte, după ce vor dispune efectiv de sumele de bani necesare. Cu toate acestea, nu se poate reţine această infracţiune în sarcina inculpatei A., în lipsa unor dovezi neechivoce care să confirme faptul că cele două contracte de asistenţă juridică au fost într-adevăr falsificate prin modificarea (completarea) ulterioară a termenului de plată.

Nefiind nicio probă certă la dosar care să confirme modificarea frauduloasă a celor două contracte de asistenţă juridică de către inculpată, Curtea, prin încheierea din data de 24 mai 2019, a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice, de către Laboratorul Interjudeţean Timişoara. Astfel, din concluziile raportului de expertiză nr. x din 30 august 2019, Curtea a reţinut că prima şi a doua pagină din Contractele de asistenţă juridică nr. x din 7 noiembrie 2012 şi y din 7 noiembrie 2012, prezintă aceleaşi caracteristici de imprimare şi hârtie. De asemenea, frazele de la pct. 2.2 din cuprinsul celor două documente, au fost scrise odată cu întreg textul actului. Prin urmare nu se constată nici o modificare a conţinutului textului celor două contracte de asistenţă juridică mai sus menţionate.

Simpla afirmaţie a celor doi martori O. (care iniţial au avut calitatea de suspecţi) care pretind că au avut o altă înţelegere cu inculpata A. privitor la modalitatea sau termenele de plată a onorariilor cuprinse în cele două contracte de asistenţă juridică, nu poate duce la concluzia falsificării acestora de către inculpată, în lipsa altor mijloace de probă care să probeze aceste fapte. Este foarte posibil ca inculpata să fi redactat iniţial în acest fel contractele, bazându-se că martorii vor semna fără să citească clauza în discuţie (lipsa de atenţie şi încrederea reciprocă). De asemenea este o altă posibilitate ca cele două contracte să fi fost redactate ulterior (după momentul în care creditarea societăţii C. de către partea civilă B. cu o sumă importantă de bani, a devenit o certitudine) cu bună ştiinţă cu sau fără ştiinţa (complicitatea) celor doi martori O.

Faţă de cele de mai sus, Curtea a apreciat că în ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a), întrucât fapta nu există.

b. În ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea din data de 25 octombrie 2019).

Curtea a reţinut că în actul de sesizare, acuzaţia constă în faptul că inculpata A., la data de 15 octombrie 2013, prin folosirea de mijloace frauduloase, a indus în eroare partea civilă SC C. SRL Carei (reprezentată de B., în calitate de asociat şi administrator), prin intermediul executorului judecătoresc G., căruia i-a prezentat ca adevărate unele fapte mincinoase (respectiv faptul că cele două Contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 astfel falsificate, sunt reale, contracte depuse alături de cererile de executare silită la BEJ G.), în scopul obţinerii pentru sine, prin intermediul Cabinetului Individual de Avocat A., a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro,

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Curtea a analizat dacă şi în ce măsură activitatea inculpatei A. în calitate de avocat (consilier juridic) al părţii civile SC C. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.. Astfel, mijlocul fraudulos folosit la săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune poate reprezenta în sine o infracţiune, (caz în care se aplică regulile de la concursul de infracţiuni), sau nu.

Prin urmare, din declaraţiile inculpatei, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi şi potrivit actelor de la dosar, Curtea a constatat că inculpata A. a desfăşurat următoarele activităţi specifice.

La data de 7 noiembrie 2012, a redactat cele două contracte de asistenţă juridică, nr. 2696 şi nr. 2697, pe care le-a semnat şi parafat împreună cu martorii F. şi E., aceştia din urmă în calitate de reprezentanţi (asociaţi şi administratori) ai SC C. SRL.

Tot în data de 7 noiembrie 2012, inculpata împreună cu cei doi martori O., s-au deplasat la Biroul Notarului Public P. din Oradea, unde au încheiat şi semnat promisiunile de vânzare cumpărare a terenurilor agricole (conform anexelor) dintre SC C. SRL şi SC H. SRL Oradea, respectiv SC K. SRL Oradea, ultimele două societăţi fiind în insolvenţă, reprezentate de administratorul judiciar N. .

În esenţă cele două promisiuni de vânzare-cumpărare, prevedeau faptul că promitentele cedente (SC H. SRL Oradea şi SC K. SRL Oradea), se obligau să cesioneze către SC C. SRL toate drepturile născute din cumpărarea terenurilor, la un preţ prestabilit. Astfel, SC H. SRL Oradea urma să cedeze drepturile de proprietate privitor la aprox. 950 ha teren, pentru suma de 1.350 euro/ha, iar SC K. SRL Oradea, aprox. 2.600 de ha, la un preţ de 1.200 euro/ha. tranzacţiile urmau a fi efectuate în anumite condiţii şi anume, până la data de 23 noiembrie 2012, SC C. urma să depună pe numele promitentelor cedente 3% din valoarea terenurilor, iar până la data de 31 decembrie 2012, tranzacţiile urmau a fi finalizate. Ulterior, prin acte adiţionale legalizate termenele pentru finalizarea tranzacţiilor au fost prorogate până la data de 30 iunie 2013 (încheierile nr. 4 şi 5 din 28 noiembrie 2012, .

În continuare, la data de 19 noiembrie 2012, inculpata A., în calitate de avocat al părţii civile SC C. SRL, a încheiat, parafat şi semnat contractele de colaborare nr. x şi respectiv y, încheiate între partea civilă SC C. SRL şi SC L. SRL, prin care cea dintâi se obligă să vândă celei de-a două terenurile agricole achiziţionate de la SC H. SRL Oradea şi SC K. SRL Oradea, în condiţiile şi la preţul stabilit. .

La data de 05.03.2013, inculpata A., în calitate de avocat al părţii civile SC C. SRL, a încheiat, parafat şi semnat o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată între partea civilă SC C. SRL şi SC L. SRL, cu privire la vânzarea aceloraşi terenuri agricole.

Curtea a reţinut că afacerea nu s-a derulat astfel cum era prefigurat, astfel că partea civilă SC C. SRL Carei a solicitat SC K. SRL Oradea şi SC H. SRL Oradea, reprezentate de administratorul judiciar SC D. Oradea, replanificarea termenelor stipulate în cuprinsul promisiunilor de vânzare cumpărare încheiate la data de 07 noiembrie 2012 şi a actelor adiţionale, la data de 9 iulie 2013. Aceste replanificări au fost acceptate în următoarele condiţii: până la data de 31 iulie 2013, constituirea unui avans de minim 100.000 euro; până la data de 20 septembrie 2013 să fie tranzacţionate, drepturi cesionate în valoare de 1.000.000 euro, iar până la data de 30 decembrie 2013, termen final, să fie încheiate toate tranzacţiile şi plăţile ce decurg din promisiunile de vânzare cumpărare încheiate la data de 7 noiembrie 2012 la Biroul Notarului Public P., termene despre care SC C. SRL Carei a fost încunoştinţată prin comunicările întocmite de către administratorul judiciar N. şi despre care, în mod nemijlocit, a luat la cunoştinţă şi inculpata A., în calitatea sa de avocat al acestei din urmă entităţi economice.

Mai departe, Curtea a reţinut că SC L. SRL Satu Mare nu şi-a respectat obligaţiile asumate privind virarea în contul SC C. SRL Carei, cu titlu de avans, a sumelor de bani prevăzute în contractele de colaborare şi în cuprinsul promisiunii de vânzare cumpărare, în vederea achiziţionării de către aceasta din urmă entitate economică a terenurilor extravilane de la SC K. SRL Oradea şi SC H. SRL Oradea, în scopul revânzării ulterioare a acestora către SC L. SRL Satu Mare.

Prin urmare, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor E. şi F., aceştia în calitate de administratorii şi asociaţii SC C. SRL Carei, au încetat orice discuţii ori negocieri cu reprezentantul SC L. SRL Satu Mare (martorul M. -în prezent decedat) şi au încercat să identifice o altă persoană interesată să investească sume importante de bani în afacerea cu terenuri.

Astfel cum arată şi inculpata A. în declaraţiile, în vara anului 2013, martorii O. s-au prezentat la biroul de avocat al inculpatei împreună cu martorul Q. şi partea civilă B., acesta din urmă fiind interesat să investească banii necesari derulării tranzacţiilor cu terenuri iniţiate de martorii (fraţii) O., împreună cu inculpata A.

Curtea a apreciat că acesta a fost momentul în care inculpata A. a luat hotărârea infracţională cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi anume când a intervenit în afacere partea civilă B., acesta urmând să crediteze din surse financiare proprii, SC C., cu o importantă sumă de bani. Această concluzie se poate deduce din modul în care inculpata a acţionat în prezenţa acestuia de la bun început astfel cum a arătat şi partea civilă B. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale .

Astfel, din declaraţia dată de partea civilă B. în cursul urmăririi penale reiese că inculpata A. de la bun început i-a ascuns acestuia împrejurarea că avea calitatea de avocat al SC C. SRL Carei (aspect contrar fiind atestat fără dubii de cele două contracte de asistenţă juridică mai sus arătate), declarând în mod mincinos că este avocata fraţilor O.

Având în vedere poziţia procesuală a inculpatei, de nerecunoaştere a acuzaţiilor formulate prin actul de sesizare, în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii F., E., Q., G. şi R. De asemenea, s-a efectuat un raport de expertiză criminalistică şi s-au depus mai multe înscrisuri.

Potrivit declaraţiei părţii civile B., coroborată cu declaraţiile inculpatei şi a martorilor E., F. şi R., acesta a înţeles să finanţeze afacerea cu terenuri agricole iniţiate de martorii O., cu condiţia de a prelua SC C. SRL, în sensul de a devenii unic asociat şi administrator al acestei entităţi. De menţionat faptul că martorul R., avea şi are în continuare calitatea de avocat, fiind persoana de încredere a părţii civile B.

Curtea a reţinut că preluarea SC C. SRL de către partea civilă B. a avut loc în două etape, actele fiind întocmite de martorul R. în cabinetul său avocaţial, astfel cum acest martor s-a înţeles cu inculpata A. Cu privire la acest aspect martorul a arătat că ….am avut o discuţie colegială cu inculpata A. cu privire la cine urmează să întocmească actele, întrucât ambii aveam calitatea de avocaţi şi fiind în biroul meu de avocat, am căzut de acord să le întocmesc eu. Prin urmare, este evident faptul că avocatul părţii civile B. a perceput-o pe inculpată ca fiind avocata părţii civile SC C. SRL. Din declaraţiile martorilor reiese în mod cert faptul că inculpata A. a fost prezentă în calitatea sa de avocat la ambele întâlniri.

Prima întâlnire a avut loc la data de 26 iulie 2013, în biroul martorului R., fiind prezentă partea civilă B., martorii Q., E. şi F., ultimii doi fiind însoţiţi de inculpata A.. La aceea dată, ambele părţi au acceptat condiţiile de cesionare ale părţilor sociale ale SC C. SRL Carei, prima etapă constând în majorarea capitalului social al societăţii pentru ca partea civilă B. să devină acţionar majoritar şi unic administrator, martorul R., în calitatea sa de avocat, a întocmit hotărârea cu dată certă nr. 62/26 iulie 2013, având la dispoziţie doar acele documente ale societăţii strict necesare pentru efectuarea cesiunii.

Foarte relevant este faptul că imediat după redactarea hotărârii de mai sus, în prezenţa aceloraşi persoane, martorul R. a întocmit o declaraţie redactată la calculator în numele martorilor E. şi F. prin care aceştia, în calitate de foşti administratori, au declarat pe proprie răspundere că "azi 26 iulie 2013 data semnării hotărârii înscrisă în registrul special de dată certă sub nr. x din 26 iulie 2013 SC C. SRL Carei nu are datorii prezente sau viitoare faţă de mine, nici faţă de terţi, nici faţă de stat şi nu are semnate contracte în derulare care ar fi susceptibile să genereze astfel de datorii", declaraţie pe care suspecţii au semnat-o în faţa celorlalte persoane prezente, inclusiv a inculpatei A., care nu a contestat starea patrimonială a SC C. SRL Carei declarată de către foştii administratori .

Curtea a reţinut din declaraţia martorului R. că în urma discuţiilor purtate în legătură cu datoriile societăţii C. SRL între persoanele de mai sus, s-a stabilit faptul că societatea are o datorie faţă de martorul Q., aspect confirmat şi de acest martor, datorie generată de un contract de agenţie încheiat la data de 26 iunie 2013 între SC C. SRL Carei şi acesta din urmă, datorii despre care partea civilă B. a fost în cunoştinţă de cauză. În acest context martorul R. a consemnat olograf, în continuarea respectivei declaraţii "cu excepţia datoriilor către Q." după care a semnat-o şi acesta olograf.

În continuare, Curtea a reţinut că toate persoanele prezente în biroul avocatului R. au stabilit să se reîntâlnească, în acelaşi loc, în data de 20 august 2013, în vederea întocmirii unei noi hotărâri privind cesionarea tuturor părţilor sociale ale SC C. SRL Carei în favoarea părţii civile B., precum şi faptul că până la data respectivă martorul R. să se deplaseze la Carei pentru a prelua toate documentele SC C. SRL Carei precum şi actele contabile ale acestei societăţi.

Astfel potrivit declaraţiei martorului R., ulterior datei de 26 iulie 2013, acesta, însoţit fiind de martorul Q. s-au deplasat la Carei unde în biroul de mediator al martorei F. s-a întâlnit cu aceasta, cu martorul E. şi cu inculpata A., ocazie cu care i s-au predat martorului R. actele SC C. SRL Carei care se aflau îndosariate într-un biblioraft, iar ulterior s-a deplasat cu acesta la contabila firmei de unde a primit şi actele contabile ale societăţii comerciale.

Nici cu această ocazie, nici martorii O. şi nici inculpata A. nu i-au comunicat nimic martorului R. despre existenţa celor două contracte de asistenţă juridică încheiate între SC C. SRL şi inculpată, contracte care în mod evident şi cert, angajau societatea în viitorul apropiat, fiind totodată deosebit de oneroase.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, martorul R. a susţinut în mod constant că cele două contracte de asistenţă juridică nu s-au aflat în biblioraftul respectiv alături de celelalte acte privind înfiinţarea SC C. SRL Carei.

Faptul că, deşi avea o obligaţie legală expresă, inculpata A. nu a comunicat nimănui până la acest moment despre existenţa celor două contracte de asistenţă juridică, pe baza cărora în mai puţin de două luni urma să primească de la SC C., reprezentată de partea civilă B. după data de 26 iulie 2013, nu mai puţin de 300.000 euro, coroborat cu faptul că inculpata cunoştea că acesta din urmă urmează să respecte nişte termene şi în consecinţă să finanţeze consistent societatea cu mai multe milioane de euro, văzând şi faptul că inculpata avea acces permanent în biroul martorei F. unde se aflau şi documentele SC C. SRL, inclusiv contractele de asistenţă juridică (astfel cum a declarat şi această martoră dar şi inculpata), scoate în evidenţă încă o dată intenţia frauduloasă a inculpatei de a trece la executarea silită a sumelor de bani reprezentând onorariul său, potrivit celor două contracte de asistenţă juridică, în mod clandestin, mai precis fără cunoştinţa noului administrator al SC C. SRL. Mai mult, cele două contracte de asistenţă juridică nu au fost înscrise în registrul de evidenţă al cabinetului de avocat al inculpatei, deşi era obligată să facă acest lucru. Prin urmare, supoziţia procurorului de caz, care a arătat că cel mai probabil inculpata a sustras cele două contracte din biblioraftul aflat în biroul martorei F., reprezintă un scenariu posibil şi plauzibil în acest context.

În continuare, pentru finalizarea procedurii privind cesionarea tuturor părţilor sociale ale SC C. SRL Carei, conform înţelegerii prealabile, la data de 20 august 2013, tot în biroul martorului R. s-au prezentat partea civilă B., martorul Q., precum şi martorii E. şi F. însoţiţi de inculpata A., ocazie cu care martorul R. a redactat hotărârea cu dată certă nr. 68 din 20 august 2013, potrivit căreia martorii E. şi F. şi partea civilă B., în calitate de asociaţi, au hotărât cesionarea de către cei dintâi a câte 10 părţi sociale în valoare de 10 RON fiecare, însumând suma totală de 200 RON în favoarea părţii civile B., iar după cesionare, martorii ... şi-au pierdut calitatea de asociaţi, partea civilă B. devenind asociat unic şi administrator .

Tot la aceeaşi dată, martorul R. a redactat o convenţie încheiată între martorul Q. şi martora F., conform căreia 50% din profitul obţinut de martorul Q. în baza convenţiei încheiate de acesta din urmă cu partea civilă B. îi va reveni suspectei F., condiţie sub care a fost acceptată de către aceasta din urmă şi de către martorul E., cesionarea părţilor sociale ale SC C. SRL Carei către partea civilă B. .

Curtea a reţinut că nici cu această ocazie, deşi fiind prezentă la cesiune, inculpata A. nu i-a comunicat lui B., în calitatea sa dobândită de unic asociat şi administrator al SC C. SRL, faptul că, potrivit celor două contracte de asistenţă juridică încheiate cu această din-urmă entitate economică, societatea urmează ca peste o lună să-i plătească un onorariu în sumă de 300.000 euro. Mai mult, de la data de 20 august 2013, inculpata nu a mai luat legătura cu partea civilă B., nici pentru a-i comunica acestuia obligaţiile care izvorăsc din obiectul celor două contracte de asistenţă juridică şi cu atât mai puţin pentru a-i aduce acestuia din urmă la cunoştinţă despre existenţa acestora.

Trebuie precizat că urmare a cesiunii SC C. SRL, inculpata A. a rămas în continuare avocata acestei societăţi în baza celor două contracte de asistenţă juridică, astfel încât inacţiunea inculpatei constând în lipsa totală de comunicare cu clientul său, contravine statutului său de avocat. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi potrivit art. 91 alin. (1) şi (2), art. 115 - 116 şi art. 145 din Statutul profesiei de avocat, dispoziţii legale aflate în vigoare în perioada 2012 - 2013), "avocatul are obligaţia să informeze rezonabil clientul în legătură cu situaţia curentă a asistenţei şi a reprezentării şi de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului, precum şi faptul că, în cazul în care clientul este o persoană juridică, obligaţia avocatului este de a informa exclusiv reprezentanţii legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop".

Curtea a constatat că inculpata A., nu doar că nu a informat în mod rezonabil clientul său (reprezentantul legal în speţă) despre starea societăţii SC C. SRL, ci mai mult, nu a comunicat în nici un fel cu privire la calitatea sa, pe care a ţinut-o ascunsă de partea civilă B.. Prin urmare, este evident faptul că în situaţia în care inculpata avea un comportament onest, trebuia să comunice de la bun început cu partea civilă atât cu privire la calitatea sa, cât şi cu privire la datoria societăţii faţă de ea potrivit obiectului celor două contracte de asistenţă juridică.

Este evident că în virtutea celor două contracte de asistenţă juridică din 7 noiembrie 2012, care urmau a produce efecte ulterior cesiunii societăţii SC C. SRL, inculpata A. şi-a păstrat calitatea de avocat al acestei entităţi economice şi după cesiune, iar din momentul în care a devenit administrator partea civilă B. (26 iulie 2013), inculpata avea obligaţia de a-l încunoştinţa pe acesta despre existenţa contractelor de asistenţă juridică.

Având în vedere că şi martorii E. şi F., aveau posibilitatea de a comunica părţii civile B. toate aspectele de mai sus, motiv pentru care iniţial aceştia au fost cercetaţi penal în calitate de suspecţi, totuşi au avut explicaţii credibile, precizând că nici cu ocazia negocierilor purtate privind cesionarea SC C. SRL Carei, nici cu ocazia semnării hotărârilor privind cesionarea părţilor sociale ale respectivei societăţi comerciale, nu au comunicat părţii civile sau avocatului acestuia despre existenţa celor două contracte de asistenţă juridică încheiate la data de 7 noiembrie 2012 cu inculpata, întrucât, pe de o parte, au prezumat că acestea se află îndosariate împreună cu celelalte acte ale firmei în biblioraftul aflat în biroul său de mediator şi pe care l-a predat martorului R., iar pe de-altă parte, au considerat că aceste contracte nu sunt de natură să mai producă efecte juridice, întrucât nu a fost îndeplinit obiectul de activitate descris în cuprinsul acestora de către inculpata A. şi ca atare, le-au considerat "nule".

În continuare, Curtea a reţinut că partea civilă B., după preluarea SC C. SRL, în perioada 29.07-20 noiembrie 2013, a creditat această societate cu suma de 4.000.000 euro, care în mare parte, a fost folosită la achiziţionarea de terenuri extravilane de la cele două societăţi comerciale mai sus arătate, aflate în insolvenţă.

Curtea a mai reţinut că inculpata, avea cunoştinţă de acordul din 9 iulie 2013 privind schimbarea termenelor de lucru, acceptate de către administratorul judiciar SC D. Oradea, potrivit căruia, până la data de 20 septembrie 2013 se vor tranzacţiona drepturile cesionate în valoare de 1.000.000 euro, respectiv SC C. SRL Carei urma să fie creditată cu cel puţin această sumă în vederea tranzacţionării drepturilor cesionate de către SC K. SRL Oradea şi SC H. SRL Oradea. Cu toate acestea, aşa cum rezultă din prima parte a prezentei sentinţe, prin care s-a arătat faptul că cele două contracte nu au fost falsificate prin adăugarea ulterioară a unui termen final de plată (20 septembrie 2019), ca o coincidenţă, aceste contracte prevăd ca limită a termenului de plată a onorariului, exact data de 20 septembrie 2013.

Prin urmare cea mai plauzibilă explicaţie, neanalizată de procurorul de caz, este ca cele două contracte să fi fost refăcute în integralitatea lor de inculpata A., la o dată ulterioară (după data de 9 iulie 2013), cu sau fără complicitatea martorilor . . . . . . . . . .Logica acestei supoziţii rezidă în faptul că, după data de 9 iulie 2013 inculpata ştia cu certitudine că la data de 20 septembrie 2013, în conturile SC C. SRL se va afla o importantă sumă de bani, coroborat cu faptul că inculpata avea acces permanent în biroul martorei F., astfel încât să poată sustrage din biblioraftul cu actele societăţii, cele două contracte de asistenţă juridică. Cu toate acestea, situaţia de fapt de mai sus, prezumată de Curte, nu influenţează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, dar explică rezultatul expertizei grafoscopice.

Un alt aspect important probat de actele de la dosar şi precizat de martorul R. şi de care a profitat inculpata A., este faptul că după preluarea SC C. SRL Carei de către partea civilă B., sediul social al acestei entităţi economice a rămas pentru o perioadă de câteva luni acelaşi, şi anume în municipiul Carei, str. x, adresă care reprezintă domiciliul numitei S., mama martorilor E. şi F.

Ulterior, fără a mai emite facturi fiscale aşa cum avea obligaţia legală şi fără să ia legătura în vreun fel cu reprezentantul SC C. SRL, partea civilă B., inculpata A., la data de 15 octombrie 2013, a formulat două cereri de executare silită a contractelor de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012, adresate BEJ G. şi înregistrate sub nr. x şi nr. 156/2013, iar toate actele încheiate de executorul judecătoresc în cursul procedurii de executare silită au fost comunicate la sediul din Carei al SC C., astfel încât noul administrator al societăţii sau avocatul acestuia au fost în imposibilitate de a lua la cunoştinţă de existenţa acestora şi, implicit, de declanşarea procedurii de executare silită în detrimentul patrimoniului SC C. SRL Carei. Cu alte cuvinte, inculpata fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că reprezentantul SC C. SRL nu are cunoştinţă de existenţa vreunei datorii, cunoscând faptul că în conturile SC C. sunt suficienţi bani dar ştiind totodată că reprezentantul societăţii nici nu va lua cunoştinţă de o eventuală executare silită (având în vedere că nu s-a modificat încă sediul societăţii) în mod clandestin a demarat procedura executării silite a celor două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 în scopul obţinerii pentru sine a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro.

Apărarea inculpatei A., care a arătat că lucrează în general cu persoane fizice şi nu ştia că în cazul în care acordă asistenţă juridică unei persoane juridice trebuie să emită factură pentru a încasa onorariul, este doar o apărare conjuncturală pentru a-şi justifica activitatea infracţională, nefiind luată în seamă de Curte. Astfel, aşa cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei sentinţe, inculpata începând cu anul 2007, a încheiat un contract de asistenţă juridică cu SC H. SRL Oradea, iar în momentul în care societatea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i achita onorariul, a emis factura nr. x/2010 pe care a predat-o reprezentantului SC H. SRL Oradea şi prin care a atestat faptul că SC H. SRL Oradea are o datorie faţă de Cabinetul Individual de Avocat A. în suma de 214.200 RON, urmare a activităţilor juridice desfăşurate de către aceasta, în perioada iunie 2008 - ianuarie 2010. Pe de-altă parte, inculpata este o profesionistă şi nu poate invoca o astfel de apărare. În realitate, motivul pentru care inculpata nu a emis facturi fiscale pe care să le aducă la cunoştinţa beneficiarului, nu este pentru că nu i-a cerut nimeni, ci pentru că în felul acesta demasca intenţia sa frauduloasă de a-l păcălii pe partea civilă B., care în acest fel putea contesta existenţa datoriei.

În mod corect s-a arătat în actul de sesizare că potrivit dispoziţiilor art. 155 lit. a) din Legea nr. 571/2003 (text valabil la data de 20 septembrie 2013) persoana impozabilă Cabinet Individual de Avocat A. trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar şi în situaţia unor livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate, facturi ce trebuiau emise fără TVA întrucât, conform documentelor contabile ale Cabinet Individual de Avocat A., la data de 20 septembrie 2013 (data scadentă a contractelor de asistenţă juridică) acest cabinet nu era plătitor de TVA, iar potrivit disp. art. 155 alin. (5) lit. a), respectiv alin. (15) din acelaşi act normativ, factura/le trebuia/u emisă/e de persoana impozabilă Cabinet Individual de Avocat A. cel târziu la data de 15 octombrie 2013, punct de vedere confirmat şi de Raportul de expertiză fiscală întocmit în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, potrivit căruia, conform Ordinului nr. 1040/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţelor contabile în partidă simplă de către persoanele juridice care au calitatea de contribuabili în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, rezultă că, pe de o parte, pentru înregistrarea veniturilor din activităţi independente contribuabilii vor utiliza: chitanţă, factură şi factură fiscală, iar pe de altă parte, în relaţiile cu persoanele juridice, contribuabilii sunt obligaţi pentru sumele încasate atât pe bază de chitanţă, bon fiscal, etc. cât şi prin bancă, să întocmească factură, respectiv în relaţiile cu persoanele fizice contribuabilii sunt obligaţi, pentru sumele încasate prin bancă să întocmească factură.

Faţă de cele de mai sus, în mod cert inculpata avea obligaţia legală, dar şi morală de a emite facturi pentru încasarea onorariului aferent celor două contracte de asistenţă juridică pe care să le aducă la cunoştinţa părţii civile B.

Prin urmare este lipsit de relevanţă cu privire la existenţa infracţiunii de înşelăciune dacă inculpata a prestat efectiv sau nu consultanţa juridică în favoarea părţii civile SC C. SRL, deşi este evident faptul că aceasta nu a efectuat în totalitate prestaţia prefigurată, întrucât de la data preluării societăţii de către partea civilă B., de toate tranzacţiile s-a ocupat avocatul acestuia, martorul R.. De altfel, martora F. a declarat că prestaţia inculpatei a constat în faptul că i-a însoţit pe ea şi pe martorul E. la unele întâlniri cu potenţiali investitori. Şi martorul E. a declarat că nu s-a materializat contractul prefigurat cu SC L. SRL, astfel încât nici nu se gândea că ar avea de plătit vreun onorariu în favoarea inculpatei, întrucât nici nu avea de unde.

Urmare a formulării cererii de executare silită, executorul judecătoresc a făcut toate demersurile necesare şi legale privind identificarea conturilor bancare ale debitoarei SC C. SRL Carei, astfel că la data de 13 noiembrie 2013 BEJ G. a primit două adrese de la T. prin care i-a fost comunicat faptul că s-a instituit poprire pe suma de 300.000 euro, precum şi pe sumele de bani avansate de către biroul de executări ca şi cheltuieli de executare (24.678,10 RON), iar la data de 19 noiembrie 2013 respectiva entitate bancară a virat în contul de consemnare al BEJ G., existent la U. Carei, suma totală de 1.335.060 RON, reprezentând echivalentul a 300.000 euro, precum şi suma totală de 24.678,10 RON, reprezentând cheltuieli de executare a celor două dosare execuţionale.

În consecinţă, prin două încheieri BEJ G. a dispus eliberarea acestora către Cabinet Individual de Avocat A., iar prin alte două încheieri a dispus, la aceeaşi dată, încetarea executărilor silite pornite împotriva debitoarei SC C. SRL Carei, iar potrivit declaraţiei inculpatei, din dispoziţia sa, în contul său personal a fost transferată suma totală de 890.000 RON, bani pe care inculpata A., declarativ, susţine faptul că i-a cheltuit în vacanţe şi achiziţionarea de obiecte vestimentare.

Inculpata A. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă în dauna patrimoniului SC C. SRL Carei şi, în pofida declaraţiilor martorilor care au confirmat contrariul, nu a recunoscut nici faptul că, încă de la începutul negocierilor privind preluarea SC C. SRL Carei de către partea civilă B., prezentă fiind cu ocazia discuţiilor purtate, era în cunoştinţă de cauză despre împrejurările în care urma să aibă loc cesiunea părţilor sociale ale acestei societăţi în favoarea părţii civile B. şi nici faptul că la data de 20 august 2013 a fost prezentă în biroul avocatului R. din Oradea cu ocazia celei de a doua cesiuni a părţilor sociale ale SC C. SRL Carei, susţinând însă faptul că, la data de 27 iunie 2013 i-a însoţit pe martorii E. şi F. la acelaşi cabinet de avocat din Oradea, unde a avut loc prima cesiune a părţilor sociale ale SC C. SRL Carei, în vederea întocmirii actelor aferente unei tranzacţii, fără însă să îi asiste din punct de vedere juridic pe aceştia, şi fără să cunoască despre respectiva cesiune a părţilor sociale a SC C. SRL Carei în favoarea părţii civile B., împrejurări de fapt infirmate, fără putinţă de tăgadă, de toate persoanele confruntate cu inculpata A. în cursul urmăririi penale şi audiate în calitate de martori atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

În faţa Curţii, inculpata A., deşi iniţial a invocat dreptul la tăcere, a înţeles să dea o declaraţie după administrarea probatoriului, schimbând practic ordinea cercetării judecătoreşti chiar dacă instanţa nu a dispus acest lucru, potrivit art. 376 alin. (5) C. proc. pen.. Practic inculpata a dorit să vadă ceea ce declară martorii, pentru ca ulterior să-şi plieze susţinerile pe declaraţiile acestora şi să combată ceea ce aceştia au declarat în defavoarea sa.

Astfel, în declaraţia sa, inculpata a modelat adevărul strict în favoarea sa, însă aspectele esenţiale vin în contradicţie cu cele relatate de martorii audiaţi.

În esenţă, inculpata recunoaşte că s-a implicat în afacerea cu terenuri agricole iniţiată de martorii (fraţii) O., în calitatea lor de asociaţi şi administratori ai SC C. SRL, în sensul că urma să-i consilieze juridic pe aceştia pe durata derulării afacerii, cu finalitatea revânzării terenurilor de partea civilă SC C. SRL, către o terţă persoană (SC L. SRL), sens în care a încheiat cele două contracte de asistenţă juridică. În scopul derulării afacerii, inculpata trebuia să se ocupe de cele 3600 ha de teren, în sensul verificării şi clarificării situaţiei lor juridice, pentru a putea fi achiziţionate de SC C. SRL şi ulterior revândute la un preţ mai mare.

În declaraţia sa, inculpata încearcă să-i învinovăţească pe martorii O., încercând să sugereze faptul că aceştia i-ar fi ascuns realitatea în momentul în care reprezentanţii SC L. au refuzat să investească bani (fraţii O. nu au mai vrut să colaboreze cu SC L. SRL, mie spunându-mi că aceştia nu mai au bani). Este lipsit de orice logică ca fraţii O., în mod intenţionat să nu mai dorească să colaboreze cu SC L., odată ce reprezentantul acestei societăţi urma să investească milioane de euro în SC C. SRL. Este cât se poate de evident că reprezentantul SC L. SRL, dintr-un motiv sau altul, nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din promisiunile de vânzare-cumpărare la care Curtea a făcut referire mai sus. Chiar inculpata arată în declaraţia sa că ulterior a făcut unele deplasări prin ţară împreună cu fraţii O. în căutarea unui (altui) investitor.

În continuare, deşi martorii O., R. şi Q. susţin fără echivoc faptul că inculpata A. a fost prezentă în calitate de avocat al SC C., la ambele întâlniri ce au avut loc la biroul de avocat al martorului R., inculpata în mod nesincer susţine că a fost prezentă doar la prima întâlnire (când s-a majorat capitalul social al SC C. SRL şi a fost cooptat în societate partea civilă B.) şi mai mult, susţine că nu avea cunoştinţă exact ce acte urmează a fi întocmite. În mod evident aceste afirmaţii sunt nesincere. Chiar martorul R. arătat că anterior întocmirii actelor privind cesiunea, a avut o discuţie cu inculpata cu privire la cine urmează a întocmii actele, cei doi fiind de acord să fie încheiate de martorul R., întrucât întâlnirile au avut loc în biroul acestuia. Acest fapt scoate în evidenţă două aspecte importante şi anume, pe de-o parte toate persoanele prezente au fost convinse de calitatea în care inculpata A. s-a prezentat la acele întâlniri, iar pe de altă parte reiese că aceasta din urmă era în totală cunoştinţă de cauză de actele ce urmează a fi încheiate.

De asemenea, inculpata arată că în timpul primei întâlniri, i-a chemat afară din biroul martorului R. pe fraţii O. şi printre altele i-a întrebat pe aceştia de ce, cu ocazia dării unei declaraţii potrivit căreia SC C. SRL nu are nici o datorie prezentă sau viitoare, nu au declarat că există o datorie faţă de ea, referindu-se evident la cei 300.000 euro. Şi această susţinere este doar o apărare conjuncturală, neconfirmată de martorii audiaţi şi care totuşi poate fi folosită împotriva inculpatei. Astfel prin această susţinere, inculpata recunoaşte în mod indirect că era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la cesiunea ce urma să aibă loc, cu privire la sumele uriaşe de bani care urmau să fie aportate de partea civilă B., dar foarte important reiese totodată că inculpata a ascuns în mod intenţionat existenţa datoriei foarte mari a SC C. SRL, datorie care avea scadenţă peste mai puţin de 2 luni, fapt care nu era posibil decât în situaţia în care partea civilă B., nu avea cunoştinţă de existenţa celor două contracte de asistenţă juridică. Este astfel evident că inculpata era conştientă de faptul că exemplarul 2 al contractelor de asistenţă juridică nu au ajuns în posesia avocatului R.

Prin urmare, dacă inculpata era de bună-credinţă, cu ocazia cesiunii, în calitatea sa de avocat al SC C. SRL, nu doar că putea, dar aşa cum s-a arătat mai sus, avea obligaţia legală (să nu mai vorbim de obligaţia morală) de a aduce la cunoştinţa noului asociat şi administrator despre existenţa celor două contracte de asistenţă judiciară şi de obligaţia de plată aferentă.

Pe de-altă parte, se constată că inculpata nici nu a prestat decât o mică parte din îndatoririle ce decurgeau din cele două contracte de asistenţă juridică. Chiar în declaraţia sa, inculpata a arătat că s-a ocupat doar de verificarea actelor cu privire la aprox. 1.000 ha de teren din totalul de 3.600 ha care urmau a fi tranzacţionate. De asemenea, obligaţia principală a inculpatei era de a se asigura de cumpărarea tuturor terenurilor şi revânzarea lor, cu tot ceea ce presupunea aceste tranzacţii.

Astfel cum a arătat martorul R., confirmat de inculpată, din data de 26 iulie 2013 (prima întâlnire în vederea cesiunii), inculpata nu a mai prestat nici un fel de activitate în baza contractelor de asistenţă juridică. Chiar aceasta în declaraţia dată în faţa Curţii arată că după o lună sau două, văzând că nu mă mai caută nimeni şi nu mi s-a plătit onorariul, am hotărât să pornesc executarea silită.

O altă susţinere nesinceră a inculpatei se referă la faptul că după demararea executării silite, nu a mai fost contactată şi nici nu s-a făcut vreo contestaţie la executarea silită. Astfel, martorul Q. a arătat că ulterior executării silite a avut o discuţie cu martorul R. dar şi cu partea civilă B., care au încercat o discuţie amiabilă cu inculpata A., în sensul ca aceasta să returneze 200.000 euro, iar pentru suma de 100.000 euro să presteze servicii juridice în vederea tranzacţionării terenurilor. În acest scop, martorul Q. a arătat că în urma stabilirii unei întâlniri la Biroul de avocat al inculpatei, s-a deplasat împreună cu martorul R. la Carei, însă inculpata nu s-a prezentat la întâlnire. Şi această împrejurare este tot o dovadă de rea credinţă, inculpata înţelegând să-şi însuşească o sumă foarte mare de bani în mod injust cu toate că i s-a propus plata unei importante sume de bani cu condiţia de a continua activitatea sa de consiliere juridică.

În ce priveşte o eventuală contestaţie la executarea silită, aceasta nu avea cum să fie formulată atâta timp cât reprezentantului SC C. SRL, nu i s-a adus la cunoştinţă în mod efectiv despre începerea acestei executări silite, întrucât sediul societăţii a rămas (temporar) la adresa din Carei, unde în fapt locuiau părinţii martorilor O., aspect bine cunoscut de inculpată. Astfel cum a arătat partea civilă B., susţinut de martorul R., aceştia au luat cunoştinţă de executarea silită pornită faţă de SC C. SRL, doar după ce suma de bani a fost retrasă din cont de către executorul judecătoresc.

De asemenea şi din declaraţia martorului G. (executorul judecătoresc) reiese că acesta, în mod cât se poate de straniu şi suspect, nu a făcut nici un demers pentru a se asigura că noul administrator al SC C. SRL a luat cunoştinţă de titlurile executorii şi de demararea executării silite, cu toate că ştia faptul că toate înscrisurile legate de executarea silită au fost preluate de mama foştilor administratori, iar inculpata i-a comunicat faptul că a avut loc cesiunea societăţii.

Potrivit art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., infracţiunea de înşelăciune constă în acţiunea de inducere în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. Fapta este mai gravă atunci când s-au folosit de către autor mijloace frauduloase.

Analizând situaţia de fapt de mai sus, Curtea a constatat îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prin mijloace frauduloase. Astfel, în esenţă, inculpata, în calitate de avocat al părţii civile SC C. SRL, cu ocazia celor două întâlniri la care a fost prezentă în vederea cesiunii, în mod conştient a indus în eroare partea civilă B. (asistat de avocatul său, martorul R.) atât cu privire la calitatea sa raportat la SC C. SRL, cât şi cu privire la existenţa datoriei de 300.000 euro a societăţii, faţă de ea. În continuare, la scadenţa de plată a onorariului stabilit în cele două contracte de asistenţă juridică, prin intermediul executorului judecătoresc a demarat executarea silită împotriva SC C. SRL, asigurându-se că toată procedura se va efectua în deplină clandestinitate atât prin faptul că sediul societăţii a rămas în urma cesiunii (pentru o perioadă) neschimbat, astfel încât toate comunicările vor ajunge la persoane străine se societatea debitoare, cât şi prin faptul că, anterior demarării executării silite, inculpata nu a emis facturi fiscale aferente pretinsului onorariu (deşi avea această obligaţie legală), care să le aducă efectiv la cunoştinţa noului administrator. În acest fel, inculpata A. a obţinut pentru sine un folos patrimonial injust (a prestat în mică parte activităţile prefigurate în cele două contracte) şi evident a cauzat un prejudiciu părţilor civile.

Mijlocul fraudulos folosit de inculpată constă, pe de-o parte, în faptul că şi-a încălcat obligaţiile legale ce decurg din statutul său şi anume de a emite facturi fiscale pe care să le aducă la cunoştinţa debitorului, încunoştinţarea în mod rezonabil a reprezentantului client persoană juridică cu privire la situaţia juridică a societăţii, iar pe de altă parte în împrejurarea că s-a asigurat de clandestinitatea executării silite, evitând în acest fel orice opoziţie a debitorului. Prin urmare este lipsit de relevanţă faptul că cele două contracte de asistenţă juridică au fost sau nu falsificate, sub aspectul subzistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Cu privire la această infracţiune, prin actul de sesizare s-a reţinut forma continuată, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen., fără a se explica în vreun fel care sunt actele materiale componente. Posibil procurorul a reţinut forma continuată având în vedere că în discuţie sunt două contracte de asistenţă juridică ce au fost executate silit. Curtea a apreciat că nu se pot reţine două acte materiale, în realitate fiind vorba de o faptă unică de înşelăciune, fiind lipsit de relevanţă faptul că au fost puse în executare silită onorariile din cele două contracte în urma formulării a două cereri concomitente, şi executarea s-a îndreptat împotriva aceloraşi persoane. Simpla împrejurare că inculpata a încheiat două contracte de asistenţă juridică şi ulterior a solicitat executarea silită a sumelor reprezentând onorariile stabilite, nu este de natură să afecteze unicitatea infracţiunii de înşelăciune. Astfel, prin încheierea din data de 25 octombrie 2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, cu respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, Curtea, potrivit art. 5 C. pen., văzând şi Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, a constatat că noul C. pen., reprezintă legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatei A.. Astfel, limitele de pedeapsă potrivit vechiul C. pen., sunt mult mai mari (de la 3 la 15 ani închisoare) iar potrivit C. pen. în vigoare, limitele sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani închisoare.

În ce priveşte excepţia ridicată de avocata inculpatei, care a solicitat încetarea procesului penal pe motiv că ar fi intervenit prescripţia, s-a constatat că aceasta este nefondată. Astfel, nici potrivit legii penale vechi şi nici potrivit C. pen. în vigoare, nu se poate pune problema îndeplinirii termenului de prescripţie. Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, nu este aplicabilă în speţă.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de V. şi W. în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională. După cum este bine cunoscut, considerentele acestor decizii sunt îndeobşte obligatorii acestea venind să explice raţiunea soluţiei din dispozitiv. În esenţă Curtea Constituţională a stabilit că termenul de prescripţie (generală) pentru a putea fi întrerupt, organele judiciare trebuie să îndeplinească un act de procedură care să fie comunicat suspectului sau inculpatului (prin urmare, nu orice act de procedură). Concluzia avocatei inculpatei care apreciază că în urma acestei Decizii, nu mai există prescripţie specială, este complet eronată. În prezenta cauză, la data de 22.03.2018, prin ordonanţa procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpata A. şi ca atare i s-a adus la cunoştinţă acest act procesual, i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi a fost audiată în calitate de suspectă. Prin urmare, nefiind îndeplinit termenul de prescripţie generală la data de 22.03.2018 (nici potrivit C. pen. din 1968 şi nici potrivit noului C. pen.), acesta s-a întrerupt, potrivit art. 155 alin. (1) C. pen. (cu respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) astfel că a început să curgă un nou termen de prescripţie, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol. În consecinţă potrivit art. 155 alin. (3) C. pen. termenul special de prescripţie este de 10 ani, termen care în mod evident nu este împlinit.

În drept, fapta inculpatei A., care la data de 15 octombrie 2013, prin folosirea de mijloace frauduloase, a demarat o procedură de executare silită împotriva părţii civile SC C. SRL, reprezentată la aceea dată de B., în calitate de asociat şi administrator, în scopul obţinerii pentru sine, prin intermediul Cabinetului Individual de Avocat A., a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prin folosirea de mijloace frauduloase, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., şi art. 5 C. pen., text legal în baza căruia Curtea a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen. şi a apreciat că, având în vedere gravitatea faptelor, cuantumul ridicat al prejudiciului care nu a fost recuperat nici măcar parţial, văzând şi poziţia procesuală de nerecunoaştere a faptei, se impune stabilirea unei pedepse superioară minimului special prevăzut de lege.

Conform art. 67 alin. (2) cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a aplicat inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, interzicerea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice, sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Astfel, instanţa a apreciat că faptele săvârşite de inculpată, o fac nedemnă de a-şi exercita temporar drepturile de mai sus.

Instanţa, procedând în continuare la individualizarea modului de executare a pedepsei principale mai sus stabilite, având în vedere faptul că inculpata A. este la primul contact cu legea penală, astfel cum reiese din cele menţionate în cazierul său judiciar, faptul că este bine integrată în societate, are un copil minor, astfel cum reiese şi din înscrisurile depuse în circumstanţiere, a considerat că pronunţarea unei condamnări este suficientă pentru îndeplinirea scopului procesului penal şi îndreptarea inculpatei, fără a mai fi necesară executarea efectivă. Astfel, în baza art. 91 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale a închisorii de 2 ani, sub supraveghere şi potrivit art. 92 C. pen., stabilind un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Privitor la latura civilă a cauzei, Curtea a reţinut că în cauză s-au constituit părţi civile, SC C. SRL şi B., în calitatea sa de unic asociat şi administrator al acestei societăţi, la data faptelor reţinute în cauză.

Curtea a reţinut că la data săvârşirii faptei de înşelăciune pentru care s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată, partea civilă B. avea calitatea de unic asociat şi administrator al Părţii civile SC C. SRL, societate pe care, tot anterior executării silite de către inculpata A. a onorariului prevăzut în cele două contracte de asistenţă juridică, a finanţat-o din banii săi personali, în vederea derulării unor tranzacţii cu terenuri agricole. Prin urmare, atâta timp cât cetăţeanul austriac B. a reclamat şi săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune către inculpată, afirmativ săvârşită în perioada în care acesta avea calitatea de reprezentant al societăţii comerciale, pe care a finanţat-o exclusiv din resurse personale, pretenţiile sale civile sunt perfect întemeiate, indiferent de situaţia juridică ulterioară a societăţii C. SRL. În mod evident, nu se poate face confuzie între patrimoniul persoanei fizice şi patrimoniul persoanei juridice, fiind vorba despre două entităţii, astfel încât şi societatea este îndreptăţită să se constituie parte civilă. Pe de-altă parte în cazul săvârşirii unei infracţiuni de înşelăciune operează cu privire la latura penală, principiul oficialităţii, iar răspunderea civilă este una delictuală (nu contractuală).

În ce priveşte reprezentarea SC C. SRL în prezenta cauză penală, trebuie făcute câteva precizări. Astfel, odată cu soluţionarea procedurii de cameră preliminară, s-a arătat că în cazul infracţiunii de înşelăciune operează principiul oficialităţii, ceea ce a presupus legalitatea efectuării urmăririi penale, independent de criticile inculpatei. De asemenea, societatea fiind în procedura insolvenţei, administrator judiciar este reprezentată legal de SC D. (lichidator judiciar), care anterior termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. pen., şi-a manifestat opţiunea de a se constituii parte civilă .

Prin urmare, din modul de soluţionare a acţiunii penale a prezentei cauze, reiese în mod evident faptul că acţiunea infracţională desfăşurată de inculpata A. a cauzat un prejudiciu părţilor civile în cuantum de 1.358.373 RON, reprezentând daune materiale şi se constituie din echivalentul în RON a sumei de 300.000 euro (cuantumul onorariului) şi cheltuielile de executare silită care de asemenea au fost suportate de părţile civile. La această sumă evident urmează a se plătii de către inculpată şi dobânzi legale, calculate până la data plăţii efective. Astfel prejudiciul trebuie recuperat integral şi se constituie din paguba efectiv cauzată (damnum emergens), dar şi lipsa de folosinţă a sumelor de bani concretizat în folos nerealizat (lucrum cesans).

Astfel, Curtea, în soluţionarea acţiunii civile, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 şi urm. din C. civ., a admis acţiunile civile şi în consecinţă a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 1.358.373,1 RON, la care se va adaugă dobânda legală calculată până la plata efectivă, reprezentând daune materiale în favoarea părţilor civile.

În ce priveşte suma de 55.147,76 RON, solicitată de partea civilă SC C. SRL cu titlu de despăgubiri civile, Curtea a apreciat-o nefondată. În primul rând partea civilă poate solicita sumele de bani reprezentând cheltuieli de judecată (în speţă onorariu avocat) în baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., şi nu cu titlu de despăgubiri materiale. Pe de-altă parte, deşi partea civilă indică în mod expres un număr de factură fiscală, aceasta nu se regăseşte nicăieri în dosar, astfel încât Curtea nu poate aprecia cu privire la temeinicia solicitării acordării unor sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de părţi.

Împotriva Sentinţei penale nr. 96/PI/2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală au formulat apel Parchetul de pe Curtea de Apel Oradea, inculpata A., precum şi părţile civile SC C. SRL şi B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a criticat sentinţa apelată atât sub aspectul legalităţii, cât şi cel al temeiniciei.

Astfel, Parchetul, prin motivele de apel formulate în scris, a criticat greşita achitare a inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceasta făcându-se printr-o interpretare eronată a probaţiunii administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti.

De asemenea, a criticat şi greşita înlăturare a formei continuate în cazul infracţiunii de înşelăciune, individualizarea judiciară a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei, precum şi faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra măsurilor asigurătorii luate de procurorul de caz prin ordonanţa emisă la data de 14.05.2018.

Ulterior, prin concluziile orale din cadrul dezbaterilor, procurorul de şedinţă nu a mai susţinut motivul de apel privind achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, apreciind ca fiind întemeiate considerentele instanţei de fond cu privire la soluţia de achitare a inculpatei în raport de concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 99/2019 al Laboratorului interjudeţean de expertiză criminalistică Timişoara, de declaraţiile martorilor E. şi F., opinând că nu se poate stabili cu certitudine faptul că inculpata ar fi procedat la falsificarea celor două contracte de asistenţă juridică astfel încât nu a putut fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie în ceea ce o priveşte pe aceasta, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte înlăturarea formei continuate a infracţiunii de înşelăciune, respectiv de înlăturare a art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a arătat că din analiza textului prev. de art. 35 alin. (1) C. pen., rezultă fără echivoc că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care reprezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Or, din acest punct de vedere, Parchetul a apreciat că, având în vedere că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin folosirea mijloacelor frauduloase reţinute de instanţă, alături şi de alte mijloace frauduloase pe care a considerat că judecătorul fondului nu le-a reţinut, respectiv înscrisurile sub semnătură privată frauduloase, inculpata A., la data de 15 noiembrie 2013, a indus în eroare partea civilă SC C. SRL Carei, căreia i-a prezentat, prin intermediul executorului judecătoresc G., ca adevărate unele fapte mincinoase, respectiv faptul că cele două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 falsificate, sunt reale.

Mai mult decât atât, doctrina penală şi jurisprudenţa interpretează unitatea infracţiunii continuate prin raportare strict la persoana care săvârşeşte faptele, la intervalele de timp, la rezoluţia infracţională luată şi la subiectul pasiv al infracţiunii. Tocmai aceasta, şi anume forma continuată, îi conferă faptei un caracter mai periculos, iar legiuitorul în art. 36 din C. pen. stabileşte şi pedeapsa, care este mai gravă în cazul infracţiunii continuate.

Cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, Parchetul a susţinut că judecătorul fondului a procedat la o individualizare judiciară netemeinică a faptei, individualizare constând în pedeapsa aplicată, neţinând cont de toate elementele individualizării judiciare: faptă, împrejurările în care a fost comisă, prejudiciu mare cauzat, modalităţile concrete de realizare a ei, astfel încât trebuia să aplice o pedeapsă mai severă.

Referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra măsurii asigurătorii a sechestrului, s-a susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., instanţa de fond trebuia să se pronunţe asupra măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. A arătat că prin hotărârea instanţei de fond s-a dispus obligarea inculpatei la repararea pagubei, iar măsurile asigurătorii fuseseră luate anterior prin Ordonanţa nr. 440/P/2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din data de 14 mai 2018.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, desfiinţarea în parte a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Oradea, majorarea pedepsei aplicate inculpatei, dispunerea executării acesteia în regim privativ de libertate pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată şi de asemenea, menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Părţile civile SC C. SRL şi B. au criticat sentinţa apelată numai sub aspectul temeiniciei, motivele de apel vizând strict cuantumul pedepsei aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Având în vedere limitele de pedeapsa prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpată, părţile civile au considerat că se impune modificarea pedepsei aplicate acesteia, în sensul majorării acesteia raportat la gravitatea faptei săvârşite de inculpată şi atitudinea acesteia. Totodată, au solicitat să fie avute în vedere atât circumstanţele reale ale cauzei, cât şi cele personale ale inculpatei, persoană care ar trebui să apere valorile legii şi nu să le ignore cu desăvârşire, modul de săvârşire a faptei şi rezultatul produs (prejudiciul foarte mare). De asemenea, a arătat că inculpata a avut o atitudine de completa ignoranţă, aceasta nu a binevoit nici măcar să se prezinte pentru soluţionarea pe cale amiabilă a cauzei, soluţionare iniţiată tot de partea civilă, aspecte ce denotă faptul că inculpata nu a regretat niciun moment faptele sale.

În consecinţă, părţile civile au solicitat admiterea apelului formulat sub acest aspect, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, însă, în ceea ce priveşte modul de individualizare a pedepsei, raportat şi la solicitarea Parchetului privind executarea pedepsei în regim de detenţie, a lăsat acest aspect la aprecierea instanţei.

Inculpata A., prin motivele de apel, a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa s-a pronunţat pe o altă stare de fapt decât cea cu care a fost investită, iar în subsidiar a solicitat achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau b) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune.

De asemenea a solicitat respingerea acţiunii civile raportat la achitarea inculpatei şi revocarea sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale inculpatei.

În ceea ce priveşte solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare, inculpata a arătat că din actul de sesizare al instanţei reiese că mijlocul fraudulos prin care a indus în eroare partea civila SC C. SRL (reprezentata de B. în calitate de asociat şi administrator) prin intermediul executorului judecătoresc G., îl reprezintă falsificarea celor 2 contracte de asistenţă juridică nr. x şi y din 7 noiembrie 2012, prin denaturarea conţinutului acestora, prin adăugarea prin dactilografiere pe calculator la art. 2 pct. 2.2, a unei alte modalităţi de plata "cel târziu pana la data de 20 septembrie 2013 (pagina 10 din rechizitoriu) şi prin aceleaşi mijloace frauduloase a prezentat ca adevărate fapte mincinoase (respectiv că cele 2 contracte falsificate sunt reale) prin intermediul executorului judecătoresc, în scopul obţinerii pentru sine unui folos material injust.

A mai arătat că se reţine în rechizitoriu, de asemenea, că a săvârşit infracţiunea de înşelăciune deoarece cu ocazia cesionarii părţilor sociale aparţinând SC C. SRL, deşi prezentă, nu a comunicat cesionarului B. despre datoria aferentă celor 2 contracte de asistenţă juridică, reţinându-se că aceasta avea obligaţia legală a informării conform reglementării profesiei de avocat, indicând incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat şi art. 91 alin. (1) şi (2), art. 115 - 116 şi art. 145 din Statutul profesiei de avocat, fără a ţine seama că primul obligat în a comunica situaţia reală şi actuală a firmei era cedentul.

Analizând considerentele şi concluziile sentinţei penale, pronunţate de instanţa de fond, apelanta A. a susţinut că a fost condamnată pentru alte fapte decât cele pentru care a fost cercetată şi pentru un alt scenariu (prezumţie, supoziţie) al instanţei de fond, altul decât cel al procurorului,

În consecinţă, a considerat că folosirea în actul de sesizare al instanţei şi în sentinţa penală a acestor termeni de supoziţie şi presupunere, nu pot conduce la faptul că apelanta a avut parte de un proces în care s-a urmărit aflarea adevărului, în care probele au fost coroborate, ceea ce duce la o necercetare a fondului şi la solicitarea de desfiinţare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, pentru ca părţile să beneficieze de toate gradele de jurisdicţie şi pentru că apelanta a fost condamnată pentru o altă stare de fapt decât pentru ceea ce s-a reţinut în rechizitoriu.

În faţa instanţei de apel, cu ocazia dezbaterilor, inculpata A. nu a reiterat cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare, solicitând numai achitarea inculpatei pentru infracţiunea de înşelăciune, în principal în baza dispoziţiilor art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de achitare a inculpatei, aceasta a prezentat propria versiune a evenimentelor ce au condus la reţinerea în sarcina sa a infracţiunii pentru care a fost condamnată.

Astfel, după ce a prezentat modalitatea în care s-a ajuns la încheierea contractelor cu nr. x şi y din 7 noiembrie 2012, între apelanta inculpată, în calitate de avocat şi SC C. SRL, reprezentată atunci de F. şi E., precum şi obiectul şi cuantumul acestora, a prezentat cele 2 promisiuni de vânzare cumpărare, autentificate cu nr. x şi y din 7 noiembrie 2012, încheiate între C. SRL, reprezentata de cei doi asociaţi, şi SC H. SRL Oradea, respectiv SC K. SRL Oradea reprezentate de administrator judiciar N., cu privire la cesionarea către C. a drepturilor şi obligaţiilor născute în favoarea societăţii prin încheierea de contracte de vânzare cumpărare sub semnătura privată, privind terenurile agricole extravilan de pe raza judeţului Satu Mare (950 ha la preţul de 1.350 Euro/ha), Dolj şi Mehedinţi (aproximativ 2.600 ha teren extravilan la preţul de 1.200 Euro/ha), având drept termen limită de finalizare a acestor tranzacţii data de 31 decembrie 2012, fiind prelungit prin acte adiţionale 4 şi 5 din 28 noiembrie 2012 până la 30 iunie 2013.

După încheierea celor 2 promisiuni, autentificate la notar, apelanta-intimată, la 9 noiembrie 2012, a redactat 2 contracte între SC C. SRL şi SC L. SRL Satu Mare, prin care terenurile achiziţionate potrivit promisiunii încheiate la notar, pe raza judeţului Satu Mare şi Mehedinţi, să fie vândute la SC L. SRL la preţul stabilit şi la termenele stabilite.

La data de 4 iunie 2013, cei doi reprezentanţi ai SC C. SRL (fără ca inculpata apelantă să fi semnat sau să fi avut cunoştinţă despre această adresă) comunica la SC K. SRL Oradea şi SC H. SRL Oradea, o solicitare de prelungire a termenelor de plată, fiind stabilite de comun acord, conform adresei comunicate la 9 iulie 2013, de cele 2 societăţi cu termenele stabilite de C., adică până la 31 iulie 2013 -achitarea unui avans de 100.000 Euro, până la 20 septembrie 2013 - să fie tranzacţionate drepturile cesionate în valoare de 1.000.000 Euro şi până la 30 decembrie 2013 - să fie încheiate toate tranzacţiile şi plăţile ce decurg din promisiunea încheiată la notar, iar prin procesul-verbal din 8 iulie 2013 a adunării generale a creditorilor, SC K. SRL prin administrator judiciar, au stabilit chiar ultim termen de plata 31 martie 2014.

A susţinut inculpată că, contrar celor reţinute în rechizitoriu, la data de 5 martie 2013 s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare între C. şi L. SRL cu privire la vânzarea a 930 ha cu suma de 2.500 euro/ha pe raza judeţului Satu Mare şi 2.600 ha la acelaşi preţ pe raza judeţului Dolj, având ca ultim termen de plata data de 7 septembrie 2013. Chiar dacă în acea promisiune era stipulat că terenul nu poate face obiectul altei tranzacţii cel puţin pana la data de 7 septembrie 2013, cu toate acestea, martorul Q. îi propune lui E. să vândă terenul către un cetăţean austriac, respectiv B.. Din emailurile purtate între B. şi inculpată rezultă clar intenţia acestuia de a cumpăra terenurile, discuţiile purtându-se în luna iunie, deci anterior termenului din data de 7 septembrie 2013, stabilit în promisiunea din 5 martie 2013, când terenurile nu puteau face obiectul altor tranzacţii.

La data de 4 iunie 2013, C. SRL comunică către SC K. SRL şi SC H. SRL o adresă prin care solicită modificarea termenelor de plată scadente pentru data de: 31 iulie 2013, 20 septembrie 2013 şi 30 decembrie 2013, ultimul termen fiind prelungit prin procesul-verbal al adunării generale a creditorilor, la data de 31 martie 2014.

Astfel, data de 20 septembrie 2013, solicitată de martorii O. exclusiv, fără ca avocatul să semneze sau să cunoască despre adresa acestora, coincide cu data de 20 septembrie 2013 trecută ca termen de plata a onorariilor de avocat în contractele de asistenţă juridică, încheiate cu aproximativ un an în urmă, la data de 7 noiembrie 2012.

Întrucât SC C. SRL cunoştea acest termen limită de plată a celor două onorarii de avocat încă din 7 noiembrie 2012, apelanta inculpată susţine că motivul pentru care au comunicat acest termen către SC K. SRL şi H. SRL, respectiv 20 septembrie 2013, a fost tocmai pentru a-şi putea onora plata onorariilor de avocat, coincidenţa celor două termene din adresa comunicată societăţilor şi termenul din contractul de asistenţă juridică reprezentând realitatea succesiunii îndeplinirii anumitor acte de către SC C. SRL.

În consecinţă, a arătat că este nefondată presupunerea, respectiv supoziţia organelor judiciare că inculpata a falsificat contractele, având în vedere că SC C. SRL a stabilit acest termen cu cele două societăţi tocmai cunoscând scadenta onorariilor de avocat, această adresă fiind semnată doar de reprezentanţii societăţii, fără ca avocatul să fi avut cunoştinţă de datele la care societatea a prelungit termenele. Martorii O., cunoscând datoria către avocat, au stabilit unul dintre termenele de plata 20 septembrie 2013, iar după intrarea în afacere a părţii civile, termenele au rămas aceleaşi, termene pe care şi acesta trebuia să le respecte.

În continuarea propriei versiuni a derulării evenimentelor, inculpata a arătat că, în urma discuţiilor prealabile între reprezentanţii lui SC C. SRL şi B., acesta din urma a fost interesat să investească o importantă sumă de bani din surse proprii, pentru derularea tranzacţiilor.

La data de 26 iulie 2013, în biroul martorului R. din Oradea, ca reprezentant al lui B., martorii O. însoţiţi de inculpată, au discutat condiţiile de cesionare a părţilor sociale ale SC C. SRL, ocazie cu care avocatul R. a întocmit Hotărârea nr. 62 din 26 iulie 2013, prin care s-a cesionat o parte din părţile sociale, având la dispoziţie acele documente ale societăţii strict necesare pentru efectuarea cesiunii, urmând ca în data de 28 august 2013 să se redacteze, tot la cabinetul acestuia, hotărârea privind cesionarea tuturor părţilor sociale.

Între aceste două date, avocatul părţii civile R. s-a deplasat la Carei pentru a prelua actele societăţii din biroul martorei F. şi de la contabila societăţii, acesta susţinând că cele două contracte de asistenţă juridică ale inculpatei nu s-au găsit printre actele ridicate.

Apelanta inculpată arată că acest lucru este susţinut doar de către martorul R., care, în calitatea sa de avocat al părţii civile, în condiţiile în care clientul său urma să investească o sumă importantă de bani, nu a întocmit un proces-verbal cu privire la documentele ridicate şi nici nu a verificat actele până la 28 august 2013, când urmau să se întâlnească pentru cesionarea părţilor sociale (aspect pe care îl recunoaşte în declaraţia dată în faza de urmărire penală, însă în faza de judecată îşi îmbunătăţeşte declaraţia, spunând că a răsfoit actele firmei, fapt ce se explică pentru că anterior datei la care trebuia să fie audiat în calitate de martor, uzând de calitatea sa de avocat, a studiat dosarul penal, ceea ce i-a permis să îşi modifice şi să detalieze alte aspecte decât în faza de urmărire penală).

Mai mult decât atât, apelanta inculpată arată că partea civilă a fost mereu asistată de un profesionist, avocatul R., care a avut acces la actele firmei prin ridicarea acestora. Astfel, afirmaţia conform căreia contractele de asistenţă juridică nu existau în actele firmei este contrazisă cu certitudine de Sentinţa 1068/F/2017, din Dosarul x/2013, dosar în care D., în calitate de administrator judiciar al lui SC C. SRL (în care calitatea de asociat unic o avea B.) solicita anularea celor două contracte de asistenţă juridică, încheiate de inculpată şi societate, arătându-se în pagina 3 a sentinţei că, din luna august a anului 2013, B. a devenit unic asociat al SC C. SRL.

În consecinţă, întrucât reclamantul din acest dosar civil a precizat că " în urma analizării documentelor ce au ajuns în posesia administratorului judiciar", adică a celor două contracte de asistenta juridică, în mod cert în anul 2013, data introducerii acţiunii, apelanta susţine că cele reţinute în rechizitoriu şi sentinţa atacată că aceste contracte au fost sustrase de către inculpată şi că cele două contracte nu existau în actele firmei sunt nefondate, din moment ce cele două contracte de asistenţă juridică au fost folosite în dosarul civil de către lichidatorul judiciar, în copie conformă cu originalul.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor legale din Statutul profesiei de avocat întrucât, în data de 26 iulie 2013, asociaţii O. au semnat o declaraţie pe proprie răspundere, că societatea nu are datorii, reţinându-se că apelanta inculpată, deşi prezentă, a omis să informeze despre datoria societăţii din cele două contracte de asistenţă juridică, apelanta a arătat că această declaraţie a fost semnată doar de către cei doi martori O., care declarau că nu au datorii, consemnând ulterior olograf, cu excepţia datoriilor faţă de Q. Ulterior, acesta din urmă, pe aceeaşi declaraţie, la data de 26 august 2013, consemnează ca fiind nulă promisiunea de vânzare din 5 martie 2013, adică acea promisiune între C. şi L., în care martorul nu avea nicio calitate şi care avea scadenţa de plată data de 7 septembrie 2013 (termenul nu era ajuns la scadenţă).

Această declaraţie este semnată de cei doi martori O. la data de 26 iulie 2013 şi de martorul Q. la data de 26 august 2013, fără ca inculpata să cunoască conţinutul declaraţiei din 26 august 2013 şi fără ca aceasta să fi contrasemnat o asemenea declaraţie.

Astfel, arată că la data de 26 iulie 2013, nu inculpata avea obligaţia să informeze despre datoriile prezente sau viitoare ale societăţii, ci asociaţii O. (daca firma mai avea şi alte datorii, tot acesteia i se imputa lipsa de informare) şi nu inculpata avea interes să ascundă această datorie, din moment ce banii i se cuveneau ca şi onorarii, ci în mod cert cei doi asociaţi care datorau suma, aveau interesul să o ascundă. Mai mult, la acea dată, B. nu avea nicio calitate în firmă, acesta devenind asociat unic doar după înregistrare la ORC a actului de cesiune a părţilor sociale, astfel că la acea dată inculpata nu avea nicio obligaţie faţă de acesta, deoarece acesta nu avea calitatea de client, fiind asistat de martorul R.

Inculpata a arătat că în urma acestei tranzacţii a cesiunii părţilor sociale către partea civilă B., toate părţile implicate şi-au încasat sumele de bani solicitate, inculpata fiind singura care nu şi-a încasat banii reprezentând onorarii în baza contractelor de asistenţă juridică, pe care martorul R. susţine că nu le-a văzut în dosarul firmei (deşi erau acolo, fiind apoi folosite în dosarul civil de lichidatorul judiciar al C. la data la care partea civilă era asociat unic), pe care asociaţii O. le-au ascuns în baza declaraţiei date, ei fiind cei care au declarat în fals lipsa datoriei, contracte al cărui conţinut ca obiect şi obligaţii nu pot fi modificate prin "declaraţia plauzibilă" a martorilor, aşa cum se reţine.

În ceea ce priveşte păstrarea sediului societăţii, inculpata a arătat că odată cu punerea în executare a contractelor de asistenţă juridică, care constituie titluri executorii, actele de executare silită s-au comunicat la sediul societăţii SC C. SRL, care a rămas tot în Cărei, la sugestia fostului administrator E.

La data la care s-a început executarea silită a onorariilor din contractele de asistentă juridică, sediul social era în Cărei, aspect ce rezultă din certificatul de informare ridicat de la ORC de executorul judecătoresc, anterior demarării procedurii de executare silită, toate actele fiind comunicate în mod legal.

Astfel, aceasta susţine că nu a prezentat ca adevărate fapte mincinoase (contractele erau titluri executorii şi nu au fost denaturate prin falsificare) şi nici nu a folosit niciun mijloc fraudulos pentru executarea sumelor de bani, iar executorul judecătoresc a executat cu bună-credinţă acele contracte de asistenţă juridică, neavând nicio obligaţie să verifice dacă noul administrator avea sau nu cunoştinţă de aceste contracte de asistenţă juridică.

Faptul că la ORC sediul societăţii a rămas la vechiul sediul din Cărei şi că acesta nu a fost modificat, faptul că la acea adresa s-au primit actele de executare şi nu au fost comunicate noului administrator, nu poate fi imputat inculpatei.

De asemenea, în declaraţia dată de executorul judecătoresc, numitul G., în fata instanţei de fond la 24 mai 2019, acesta arată ca după începerea executării silite s-a întâlnit cu numita F., şi, aducând în discuţie şi această executare silită, din atitudinea acesteia din urmă a rezultat că ştia despre ce este vorba.

În consecinţă, în urma reanalizării probelor administrate în cauză, a coroborării declaraţiilor de martori cu celelalte probe, a solicitat achitarea, în principal, în baza dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece lipseşte acţiunea de inducere în eroare ca element material al infracţiunii, ori lipseşte fapta prejudiciabilă a victimei.

Astfel, a arătat că, lipsind elementul material al infracţiunii de înşelăciune (M Udroiu C. proc. pen. Ed CH Beck Bucureşti 2017), atât al inducerii în eroare, ca act comisiv prin acţiune (prezentarea ca adevărate a contractelor de asistenta juridică), cât şi ca act comisiv prin inacţiune, sunt astfel aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Chiar în situaţia prezentării ca mincinoase a unor aspecte de fapt/de drept (nu este cazul în speţă), în faţa unei autorităţi juridice, respectiv în faţa executorului judecătoresc, fapta iese din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii, deoarece virarea sumelor de bani în urma popririi conturilor, s-a produs independent de voinţa persoanei vătămate şi nu ca urmare a amăgirii exercitate de inculpată la adresa executorului judecătoresc. Inducerea în eroare ca element constitutiv al infracţiunii lipseşte în contextul în care punerea în executare a celor 2 contracte de asistenţă juridică s-a făcut nu ca urmare a amăgirii (aşa cum este reţinut în rechizitoriu), ci ca urmare a respectării dispoziţiilor legale în materia executării silite (ICCJ - Decizia penală nr. 156 din 19 iunie 2018).

Examinând ansamblul actelor dosarului şi sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Prezentul apel formulat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apelanta intimată inculpată A., precum şi de apelantele părţi civile SC C. SRL prin CII X. şi B. impune ca primă precizare stabilirea cadrului procesual sau mai exact a limitelor investirii instanţei în raport de soluţia de achitare adoptată în cauză în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de susţinerea inculpatei de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât a fost condamnată pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată.

Astfel cu titlu preliminar, se impune în opinia Înaltei Curţi a se arăta că, rechizitoriul, fiind actul de sesizare a instanţei, are un conţinut prestabilit de art. 328 C. proc. pen., iar dispoziţia principală şi obligatorie este "trimiterea în judecată" ca efect al întregii situaţii de fapt reţinută în sarcina unei persoane şi care este reflectată în expozitivul său. De altfel, rechizitoriul este singurul act prevăzut de C. proc. pen. care poate să conţină "dispoziţia de trimitere în judecată".

Sau altfel spus actul procesual care constă în "dispoziţia de trimiterea în judecată" nu poate fi transpus decât prin intermediul actului procedural care poartă denumirea de "rechizitoriu".

Dispoziţiile procesual penale actuale arată că neregularitatea unui rechizitoriu poate atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Cu privire la obiectul judecăţii, avem definiţia oferită de art. 371 C. proc. pen. care arată că judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.

Referitor la limitele judecăţii, dispoziţiile legale care reglementează faza de judecată nu oferă o definiţie a acestei noţiuni. Iar în ceea ce priveşte exprimarea regăsită în cuprinsul art. 328 alin. (1) C. proc. pen. ["Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală (...)"], De altfel, fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cu privire la care art. 328 alin. (1) C. proc. pen. arată că se limitează rechizitoriul, reprezintă obiectul judecăţii.

Aceste scurte consideraţiuni teoretice vin să stabilească, să confirme şi să arate de ce susţinerile inculpatei A., în sensul că a fost condamnată pentru alte fapte decât cele pentru care a fost cercetată şi pentru un alt scenariu (prezumţie, supoziţie) al instanţei de fond, altul decât cel al procurorului sunt nereale şi nu pot fi luate în considerare în sensul admiterii apelului şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

Faptul că inculpata a fost achitată în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. nu schimbă nicicum limitele şi obiectul judecăţii, simplul fapt că dispozitivul rechizitoriului face referire doar la cele două contracte de asistenţă juridică ce au fost considerate mijloc fraudulos şi pentru care inculpata a obţinut achitarea nu poate anihila şi nici înlătura expozitivul rechizitoriului precum şi întreg materialul probator administrat în cauză care relevă neechivoc faptul că dincolo de ceea ce este reţinut în dispozitiv, că activitatea infracţională de înşelăciune a inculpatei A. este rezultatul unor multitudini de demersuri frauduloase, astfel cum se va arăta şi cu prilejul analizării situaţiei de fapt prin raportare la motivele de apel invocate şi ne aflăm astfel cum este prezentat şi în rechizitoriu şi cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în prezenţa unei infracţiuni de înşelăciune etapizate atât prin modul de concepere şi derulare cât şi prin modul în care a fost premeditată şi concepută. Astfel, solicitarea inculpatei de trimitere a cauzei spre rejudecare pe considerentul arătat este neîntemeiată.

Nu se poate disocia şi analiza separat un rechizitoriu aşa cum solicită inculpata, şi nici nu pot fi ignorate cu prilejul judecării unei cauze toate elementele ce obligatoriu trebuie analizate şi luate în considerare atunci când o persoană este trimisă în judecată pentru că dacă s-ar ajunge la o asemenea interpretare ar însemna să lipsim de sens actul de sesizare în ansamblul său, or o asemenea interpretare este nepermisă de lege.

Deopotrivă, trebuie subliniat că judecarea unei cauze se face în baza actului de sesizare al instanţei în ansamblul său, acesta cuprinzând întreg materialul probator ce stă la baza trimiterii în judecată a unei persoane şi nu fragmentat, disociat ori selectiv aşa cum solicită inculpata A.

Ceea ce critică inculpata, reprezintă în realitate simple speculaţii juridice care doar analizate fragmentat ar putea avea o logică, însă analiza pertinentă şi temeinică a instanţei de fond reliefează o activitate infracţională mult mai complexă, studiată temeinic şi speculată ca atare, astfel încât, aşa cum se va analiza pe fondul apelului realitatea faptică susţinută probator, demonstrează contrariul.

Varianta agravată a infracţiunii de înşelăciune se deosebeşte de varianta tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârşită acţiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv şi care sunt de natură să asigure mai uşor reuşita acestei acţiuni, termenul "fraudulos" nefiind susceptibil de interpretări diferite. De altfel, acesta este adesea folosit în legislaţia penală, fără a pune dificultăţi de interpretare, legiuitorul urmărind să sancţioneze mai aspru comiterea unei fapte de înşelăciune prin mijloace care presupun ele însele acte de rea-credinţă, de încălcare a legii astfel cum s-a întâmplat şi în prezenta speţă.

Şi mai mult decât atât dacă aprecia inculpata că a dispărut doar mijlocul fraudulos din conţinutul infracţiunii de înşelăciune respectiv că faptul unic nu se mai descompune în două infracţiuni distincte, avea posibilitatea de a solicita o schimbare de încadrare juridică şi nicidecum trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că nimic din obiectul şi limitele judecăţii nu s-a schimbat. Mijlocul fraudulos prin el însuşi nu mai constituie infracţiune, însă el există, ba chiar vorbim de mai multe asemenea acte frauduloase, astfel încât nu poate fi vorba despre faptul că inculpata A. a fost condamnată pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază că motivul de apel invocat de apelanta inculpată A., în sensul admiterii apelului şi trimiterii cauzei spre rejudecare este nefondat şi drept consecinţă, nu va putea fi valorificat în sensul celor solicitate de inculpată.

Pe fondul acuzaţiei Înalta Curte apreciază aşa cum a arătat, că faţă de modul în care a fost concepută şi pusă în executare hotărârea infracţională de a comite infracţiunea de înşelăciune se impune abordarea situaţiei de fapt pe două paliere:

· Primul palier vizează hotărârea de a ascunde părţii civile B., care a perceput-o pe inculpată ca fiind avocata părţii civile SC C. SRL, existenţa celor două contracte în derulare care ar fi susceptibile să genereze astfel de datorii

· Cel de-al doilea palier ce se impune a fi analizat vizează modalitatea prin care şi-a dus la capăt hotărârea de a induce în eroare părţile civile prin punerea în executarea a celor două contracte de asistenţă juridică în sumă de 300 000 de euro

În analiza primului palier ce vizează hotărârea de a ascunde părţii civile B. care a perceput-o pe inculpată ca fiind avocata părţii civile SC C. SRL, existenţa celor două contracte în derulare care ar fi susceptibile să genereze astfel de datorii,

Înalta Curte, fără a mai relua situaţia de fapt redată în istoricul hotărârii, constată în acord cu instanţa fondului, ca urmare a analizării probatoriului administrat în cauză coroborat şi cu declaraţia inculpatei că, în esenţă, inculpata A. în calitate de avocat, s-a implicat în afacerea cu terenuri agricole iniţiată de martorii (fraţii) O., în calitatea lor de asociaţi şi administratori ai SC C. SRL, în sensul că urma să-i consilieze juridic pe aceştia pe durata derulării afacerii, cu finalitatea revânzării terenurilor de partea civilă SC C. SRL, către o terţă persoană (SC L. SRL), sens în care a încheiat cele două contracte de asistenţă juridică. În scopul derulării afacerii, inculpata trebuia să se ocupe de cele 3.600 ha de teren, în sensul verificării şi clarificării situaţiei lor juridice, pentru a putea fi achiziţionate de SC C. SRL şi ulterior revândute la un preţ mai mare.

Ceea ce este deosebit de important de reliefat este că pe toată durata activităţii infracţionale inculpata A. a acţionat în calitate de avocat al SC C. SRL şi nu al fraţilor O., astfel cum în mod mincinos aceasta a încercat să susţină.

Astfel inculpata le-a comunicat martorilor O., pretenţiile sale financiare în vederea efectuării tranzacţiilor reprezentând cele 3.600 de ha. teren extravilan, respectiv un total de 300.000 euro, mai precis 150.000 euro pe relaţia SC C. SRL Carei cu SC H. SRL Oradea şi respectiv150.000 euro pe relaţia SC C. SRL Carei cu SC K. SRL Oradea, terenuri care potrivit promisiunii bilaterale mai sus menţionate urmau a fi transmise către SC L. SRL Satu Mare, prestaţia inculpatei A. constând în verificarea şi clarificarea tuturor actelor de proprietate ale terenurilor respective, în vederea realizării corespunzătoare a tranzacţionării lor succesive către SC C. SRL Carei şi ulterior către SC L. SRL Satu Mare.

Astfel la data de 7 noiembrie 2012, la Cabinetul Individual de Avocat al inculpatei A., fiind prezenţi martorii E. şi F., inculpata A. a dactilografiat la calculator două contracte de asistenţă juridică iar după ce acestea au fost citite de către martorii E. şi F., care au fost de acord cu conţinutul acestora le-au semnat şi au aplicat ştampila SC C. SRL Carei, inculpata A. le-a atribuit numerele:

· 2696 din 7 noiembrie 2012, ce a avut ca obiect asistenţa juridică pe perioada derulării promisiunii de vânzare cumpărare încheiate de către SC C. SRL Carei (client) cu SC H. SRL Oradea, respectiv SC D. Oradea (după caz, asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea şi semnarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, mediere, operaţiuni fiduciare, domicilieri de firme precum şi orice alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1991) pentru clientul SC C. SRL Carei, iar onorariul convenit de ambele părţi a fost cuantificat la suma de 150.000 euro .

· şi 2697 din 7 noiembrie 2012 ce a avut ca obiect asistenţa juridică pe perioada derulării promisiunii de vânzare cumpărare încheiate de către SC C. SRL Carei (client) cu SC K. SRL Oradea, respectiv SC D. Oradea (după caz, asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea şi semnarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, mediere, operaţiuni fiduciare, domicilieri de firme precum şi orice alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1991) pentru clientul SC C. SRL Carei, iar onorariul convenit de ambele părţi a fost cuantificat la suma de 150.000 euro, pe care le-a semnat şi ştampilat, iar ulterior câte un exemplar din respectivele contracte l-a predat martorei F., persoană ce a avut iniţial, împreună cu fratele acesteia, calitatea de suspect. La art. 2 pct. 2.2, se prevede faptul că onorariul se va plăti de către client (SC C. SRL Carei) la vânzarea imobilelor ce fac obiectul promisiunii de vânzare cumpărare, ori în cazul în care nu se reuşeşte vânzarea imobilelor, onorariul se va plăti integral cel târziu până la data de 20 septembrie 2013.

Întrucât SC L. SRL Satu Mare nu şi-a respectat obligaţiile asumate privind virarea în contul SC C. SRL Carei, cu titlu de avans, a sumelor de bani prevăzute în contractele de colaborare şi în cuprinsul promisiunii de vânzare cumpărare, în vederea achiziţionării de către această din urmă entitate economică a terenurilor extravilane de la SC K. SRL Oradea şi SC H. SRL Oradea, în scopul revânzării ulterioare a acestora către SC L. SRL Satu Mare, martorii E. şi F., în calitate de administratori şi asociaţi ai SC C. SRL Carei, au încetat orice discuţii ori negocieri cu reprezentantul SC L. SRL Satu Mare (martorul M. -în prezent decedat) şi au încercat să identifice o altă persoană interesată să investească sume importante de bani în afacerea cu terenuri.

Această persoană s-a dovedit a fi partea civilă B., acesta din urmă fiind interesat să investească banii necesari derulării tranzacţiilor cu terenuri iniţiate de martorii (fraţii) O., astfel că împreună cu martorul Q. s-au prezentat la biroul de avocat al inculpatei pentru a începe negocierile.

Aşa cum rezultă din declaraţia părţii civile B., coroborată cu declaraţiile inculpatei şi a martorilor E., F. şi R. în calitate de avocat al părţii civile, acesta a înţeles să finanţeze afacerea cu terenuri agricole iniţiate de martorii O., cu condiţia de a prelua SC C. SRL, în sensul de a devenii unic asociat şi administrator al acestei entităţi, iar pe toată această perioadă inculpata A. s-a prezentat drept avocat al fraţilor ..., astfel că de la bun început i-a ascuns acestuia împrejurarea că avea calitatea de avocat al SC C. SRL Carei şi nu a avut nici cea mai mică intenţie de a aduce la cunoştinţă existenţa celor două contracte de asistenţă juridică, aspect confirmat neechivoc şi care rezultă cu prisosinţă din analiza declaraţiilor martorilor F., E., G. şi R. avocatul părţii civile B., care a arătat în mod expres cu prilejul audierii sale "... am avut o discuţie colegială cu inculpata A. cu privire la cine urmează să întocmească actele, întrucât ambii aveam calitatea de avocaţi şi fiind în biroul meu de avocat, am căzut de acord să le întocmesc eu".

Important de precizat este faptul că inculpata A. a fost prezentă în calitatea sa de avocat la ambele întâlniri, iar preluarea SC C. SRL de către partea civilă B. a avut loc în două etape, actele fiind întocmite de martorul R. în cabinetul său avocaţial, astfel cum acest martor s-a înţeles cu inculpata A.

Astfel la data de 26 iulie 2013, în biroul martorului R., fiind prezentă partea civilă B., martorii Q., E. şi F., ultimii doi fiind însoţiţi de inculpata A. ambele părţi au acceptat condiţiile de cesionare ale părţilor sociale ale SC C. SRL Carei, prima etapă constând în majorarea capitalului social al societăţii pentru ca partea civilă B. să devină acţionar majoritar şi unic administrator dată la care martorul R., în calitatea sa de avocat, a întocmit hotărârea cu dată certă nr. 62 din 26 iulie 2013, având la dispoziţie doar acele documente ale societăţii strict necesare pentru efectuarea cesiunii.

La aceeaşi dată martorul R. a întocmit o declaraţie redactată la calculator în numele martorilor E. şi F. prin care aceştia, în calitate de foşti administratori, au declarat pe proprie răspundere că "azi 26 iulie 2013 data semnării hotărârii înscrisă în registrul special de dată certă sub nr. x din 26 iulie 2013 SC C. SRL Carei nu are datorii prezente sau viitoare faţă de mine, nici faţă de terţi, nici faţă de stat şi nu are semnate contracte în derulare care ar fi susceptibile să genereze astfel de datorii", declaraţie pe care martorii E. şi F. au semnat-o în faţa celorlalte persoane prezente, inclusiv a inculpatei A., care nu a contestat starea patrimonială a SC C. SRL Carei declarată de către foştii administratori .

Ulterior, aceştia au stabilit să se reîntâlnească, în acelaşi loc, în data de 20 august 2013, în vederea întocmirii unei noi hotărâri privind cesionarea tuturor părţilor sociale ale SC C. SRL Carei în favoarea părţii civile B., precum şi faptul ca până la data respectivă martorul R. să se deplaseze la Carei pentru a prelua toate documentele SC C. SRL Carei precum şi actele contabile ale acestei societăţi.

Conform declaraţiei martorului R., ulterior datei de 26 iulie 2013, acesta, însoţit fiind de martorul Q. s-au deplasat la Carei unde în biroul de mediator al martorei F. s-a întâlnit cu aceasta, cu martorul E. şi cu inculpata A., ocazie cu care i s-au predat martorului R. actele SC C. SRL Carei, care se aflau îndosariate într-un biblioraft, iar ulterior s-a deplasat cu acesta la contabila firmei de unde a primit şi actele contabile ale societăţii comerciale.

Nici cu această ocazie, nici martorii O. şi nici inculpata A. nu i-au comunicat nimic martorului R. despre existenţa celor două contracte de asistenţă juridică încheiate între SC C. SRL şi inculpată, contracte care în mod evident şi cert, angajau societatea în viitorul apropiat, fiind totodată deosebit de oneroase.

La data de 20 august 2013, astfel cum au stabilit pentru finalizarea procedurii privind cesionarea tuturor părţilor sociale ale SC C. SRL Carei, tot în biroul martorului R. s-au prezentat partea civilă B., martorul Q., precum şi martorii E. şi F. însoţiţi de inculpata A., ocazie cu care martorul R. a redactat Hotărârea cu dată certă nr. 68 din 20 august 2013, potrivit căreia martorii E. şi F. şi partea civilă B., în calitate de asociaţi, au hotărât cesionarea de către cei dintâi a câte 10 părţi sociale în valoare de 10 RON fiecare, însumând suma totală de 200 RON în favoarea părţii civile B., iar după cesionare, martorii ... şi-au pierdut calitatea de asociaţi, partea civilă B. devenind asociat unic şi administrator .

Tot la aceeaşi dată, martorul R. a redactat o convenţie încheiată între martorul Q. şi martora F., conform căreia 50% din profitul obţinut de martorul Q. în baza convenţiei încheiate de acesta din urmă cu partea civilă B. îi va reveni martorei F., condiţie sub care a fost acceptată de către aceasta din urmă şi de către martorul E., cesionarea părţilor sociale ale SC C. SRL Carei către partea civilă B.

Deşi fiind prezentă la cesiune, inculpata A. nu i-a comunicat lui B., în calitatea sa dobândită de unic asociat şi administrator al SC C. SRL, faptul că, potrivit celor două contracte de asistenţă juridică încheiate cu această din urmă entitate economică, societatea urmează ca peste o lună să-i plătească un onorariu în sumă de 300.000 euro. Mai mult, de la data de 20 august 2013, inculpata nu a mai luat legătura cu partea civilă B., nici pentru a-i comunica acestuia obligaţiile care izvorăsc din obiectul celor două contracte de asistenţă juridică şi cu atât mai puţin pentru a-i aduce acestuia din urmă la cunoştinţă despre existenţa acestora.

Urmare a cesiunii SC C. SRL, inculpata A. a rămas în continuare avocata acestei societăţi în baza celor două contracte de asistenţă juridică, astfel încât inacţiunea inculpatei constând în lipsa totală de comunicare cu clientul său, dincolo de faptul că este în contradicţie cu statutul său de avocat, a persistat în atitudinea sa ilegală şi circumscrisă clar sferei penalului, şi nu doar că nu a informat aşa cum era corect clientul său (reprezentantul legal în speţă) despre starea societăţii SC C. SRL, ci mai mult, nu a comunicat în nici un fel cu privire la calitatea sa, pe care a ţinut-o ascunsă de partea civilă B.

Dincolo de apărarea inculpatei şi de conţinutul declaraţiei dată de aceasta inclusiv în faţa Înaltei Curţi, prin care a încercat pe de o parte să susţină şi să invoce în apărarea sa necunoaşterea legii legate de neemiterea facturilor pe care le-au generat cele două contracte de asistenţă juridică, iar pe altă parte de faptul că din punctul ei de vedere şi-a îndeplinit obligaţiile generate de cele două contracte, deşi tocmai nerealizarea obiectului pentru care a fost angajată ca şi avocat a generat cesiunea societăţii pentru că, practic, inculpata nu a prestat decât o mică parte din îndatoririle ce decurgeau din cele două contracte de asistenţă juridică astfel cum ea însăşi a arătat că s-a ocupat doar de verificarea actelor cu privire la aprox. 1.000 ha de teren din totalul de 3.600 ha care urmau a fi tranzacţionate; or obligaţia principală a inculpatei era de a se asigura de cumpărarea tuturor terenurilor şi revânzarea lor, cu tot ceea ce presupunea aceste tranzacţii.

Aşadar, este evident că în virtutea celor două contracte de asistenţă juridică din 7 noiembrie 2012, care urmau a produce efecte ulterior cesiunii societăţii SC C. SRL, inculpata A. şi-a păstrat calitatea de avocat al acestei entităţi economice şi după cesiune, iar din momentul în care a devenit administrator partea civilă B. (26 iulie 2013), inculpata avea obligaţia de a-l încunoştinţa pe acesta despre existenţa contractelor de asistenţă şi implicit obligaţia de plată ce incumba acestuia.

Această ipoteză este susţinută şi de martorii E. şi F., care puteau să comunice părţii civile B. toate aspectele de mai sus, motiv pentru care iniţial aceştia au fost cercetaţi penal, iar în calitate de suspecţi au considerat că aceste contracte nu sunt de natură să mai producă efecte juridice, întrucât nu a fost îndeplinit obiectul de activitate descris în cuprinsul acestora de către inculpata A. şi ca atare, le-au considerat "nule" şi nici nu au cunoscut faptul că acestea nu se află îndosariate în biblioraftul cu acte predat avocatului părţii civile B.

Pe fondul acestei situaţii de fapt pe deplin dovedită şi în totală necunoştinţă de cauză, fiind indus în eroare cu bună ştiinţă de inculpata A., partea civilă B., după preluarea SC C. SRL, în perioada 29 iulie - 20 noiembrie 2013, a creditat această societate cu suma de 4.000.000 euro, care în mare parte, a fost folosită la achiziţionarea de terenuri extravilane de la cele două societăţi comerciale mai sus arătate, aflate în insolvenţă.

Înalta Curte, apreciază ca redundantă analiza soluţiei de achitare pentru infracţiune de fals reţinută în sarcina inculpatei şi obligaţia ce ar fi revenit organelor de anchetă faţă de contextul faptic demonstrat în cauză şi aceasta cu atât mai mult cu cât parchetul nu a mai susţinut motivele de apel pe acest capăt de acuzare şi pe soluţia adoptată în cauză de către instanţa de fond.

Este însă neechivoc că ne aflăm în prezenţa unor mijloace frauduloase pe care inculpata A. le-a folosit pentru inducerea în eroare a părţii civile B. şi care justifică reţinerea caracterului calificat al infracţiunii de înşelăciune chiar dacă aceste mijloace nu reprezintă ele însele alte infracţiuni pornind de la faptul că:

· a ascuns părţii civile B., că este avocatul SC C. SRL şi nu a fraţilor O. şi că a păstrat calitatea de avocat al SC C. SRL şi după cesiune

Astfel, depoziţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, susţin fără echivoc faptul că inculpata A. a fost prezentă în calitate de avocat al SC C., la ambele întâlniri ce au avut loc la biroul de avocat al martorului R., deşi inculpata în mod nesincer susţine că a fost prezentă doar la prima întâlnire (când s-a majorat capitalul social al SC C. SRL şi a fost cooptat în societate partea civilă B.) şi mai mult, susţine că nu avea cunoştinţă exact ce acte urmează a fi întocmite.

Depoziţia martorului R. relevă că anterior întocmirii actelor privind cesiunea, a avut o discuţie cu inculpata cu privire la cine urmează a întocmi actele, cei doi fiind de acord să fie încheiate de martorul R., întrucât întâlnirile au avut loc în biroul acestuia fapt ce reliefează că toate persoanele prezente au fost convinse de calitatea în care inculpata A. s-a prezentat la acele întâlniri, iar pe de altă parte reiese că aceasta din urmă era în totală cunoştinţă de cauză de actele ce urmează a fi încheiate.

· avea în plată două contracte ce prevedeau ca limită a termenului de plată a onorariului, exact data de 20 septembrie 2013.

Din însăşi declaraţia inculpatei rezultă că, în timpul primei întâlniri, i-a chemat afară din biroul martorului R. pe fraţii O. şi printre altele i-a întrebat pe aceştia de ce, cu ocazia dării unei declaraţii potrivit căreia SC C. SRL nu are nici o datorie prezentă sau viitoare, nu au declarat că există o datorie faţă de ea, referindu-se evident la cei 300.000 euro, fără ca ea însăşi şi în virtutea obligaţiei ce-i revenea să aducă la cunoştinţa părţii civile acest aspect şi aceasta cu atât mai mult cu cât era beneficiarul direct al sumelor ce urma să le încaseze de pe urma celor două contracte.

Practic prin declaraţia sa, inculpata nu face altceva decât să recunoască în mod indirect, că era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la cesiunea ce urma să aibă loc, cu privire la sumele uriaşe de bani care urmau să fie aportate de partea civilă B., dar foarte important reiese totodată că inculpata a ascuns în mod intenţionat existenţa datoriei foarte mari a SC C. SRL, datorie care avea scadenţă peste mai puţin de 2 luni, fapt care nu era posibil decât în situaţia în care partea civilă B., nu avea cunoştinţă de existenţa celor două contracte de asistenţă juridică. Este astfel evident că inculpata era conştientă de faptul că exemplarul 2 al contractelor de asistenţă juridică nu au ajuns în posesia avocatului R.

· nu a emis facturi fiscale aşa cum avea obligaţia legală

Urmare a cesiunii SC C. SRL, inculpata A. a rămas în continuare avocata acestei societăţi în baza celor două contracte de asistenţă juridică, astfel încât inacţiunea inculpatei constând în lipsa totală de comunicare cu clientul său, contravine statutului său de avocat. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi potrivit art. 91 alin. (1) şi (2), art. 115 - 116 şi art. 145 din Statutul profesiei de avocat, dispoziţii legale aflate în vigoare în perioada 2012 - 2013), "avocatul are obligaţia să informeze rezonabil clientul în legătură cu situaţia curentă a asistenţei şi a reprezentării şi de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului, precum şi faptul că, în cazul în care clientul este o persoană juridică, obligaţia avocatului este de a informa exclusiv reprezentanţii legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop".

Inculpata A., nu doar că nu a informat în mod rezonabil clientul său (reprezentantul legal în speţă) despre starea societăţii SC C. SRL, ci mai mult, nu a comunicat în nici un fel cu privire la calitatea sa, pe care a ţinut-o ascunsă de partea civilă B. şi că în virtutea celor două contracte de asistenţă juridică din 07 noiembrie 2012, care urmau a produce efecte ulterior cesiunii societăţii SC C. SRL, inculpata A. şi-a păstrat calitatea de avocat al acestei entităţi economice şi după cesiune, iar din momentul în care a devenit administrator partea civilă B. (26 iulie 2013), inculpata avea obligaţia de a-l încunoştinţa pe acesta despre existenţa contractelor de asistenţă juridică.

· în mod clandestin a demarat procedura executării silite a celor două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 în scopul obţinerii pentru sine a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro.

Or, toate aceste mijloace frauduloase, pe deplin dovedite conferă caracter calificat infracţiunii de înşelăciune în opinia majoritară a Înaltei Curţi şi intenţia sa frauduloasă de a-l păcăli pe partea civilă B., care în acest fel putea contesta existenţa datorie.

În analiza celui de-al doilea palier şi care vizează modalitatea prin care inculpata A. şi-a dus la capăt hotărârea de a induce în eroare părţile civile prin punerea în executarea a celor două contracte de asistenţă juridică în sumă de 300.000 de euro, Înalta Curte în opinia sa majoritară vine să arate astfel cum a precizat iniţial că infracţiunea săvârşită de inculpată este rezultatul unor multitudini de demersuri deliberate, premeditate etapizate tocmai în scopul de a-şi asigura reuşita.

Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază că nu ne aflăm aşadar în prezenţa unei înşelăciuni clasice de punere punerea în executarea a două contracte de asistenţă juridică în sumă de 300.000 euro, prin intermediul unei autorităţi publice, aşa cum s-a încercat a se acredita ideea de inducere în eroare executorul judecătoresc asupra situaţiei reale a celor două contracte, ci aceasta este practic etapa finala prin care în mod fraudulos şi-a asigurat folosul infracţiunii.

Practic, etapă cu etapă din momentul în care astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond a realizat posibilitatea obţinerii onorariului de 300.000 de euro de la partea civilă B. a calculat fiecare pas, fiecare măsură şi a speculat orice oportunitate, punctul de debut fiind atunci când a intervenit în afacere partea civilă B., care urma să crediteze din surse financiare proprii, S.C C., cu o importantă sumă de bani.

Aşadar pe aceste coordonate, la scadenţa de plată a onorariului stabilit în cele două contracte de asistenţă juridică, ca parte finală a activităţii sale infracţionale prin intermediul executorului judecătoresc a demarat executarea silită împotriva SC C. SRL, asigurându-se că toată procedura se va efectua în deplină clandestinitate atât prin faptul că sediul societăţii a rămas în urma cesiunii (pentru o perioadă) neschimbat, astfel încât toate comunicările vor ajunge la persoane străine se societatea debitoare, cât şi prin faptul că, anterior demarării executării silite, inculpata nu a emis facturi fiscale aferente pretinsului onorariu (deşi avea această obligaţie legală), pe care să le aducă efectiv la cunoştinţa noului administrator. În acest fel, inculpata A. a obţinut pentru sine un folos patrimonial injust (a prestat în mică parte activităţile prefigurate în cele două contracte) şi evident a cauzat un prejudiciu părţilor civile.

În concret, fără a mai emite facturi fiscale aşa cum avea obligaţia legală şi fără să ia legătura în vreun fel cu reprezentantul SC C. SRL, partea civilă B., inculpata A., la data de 15 octombrie 2013, a formulat două cereri de executare silită a contractelor de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012, adresate BEJ G. şi înregistrate sub nr. x şi nr. 156/2013, iar toate actele încheiate de executorul judecătoresc în cursul procedurii de executare silită au fost comunicate la sediul din Carei al SC C., astfel încât noul administrator al societăţii sau avocatul acestuia au fost în imposibilitate de a lua la cunoştinţă de existenţa acestora şi, implicit, de declanşarea procedurii de executare silită în detrimentul patrimoniului SC C. SRL Carei.

Deşi era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că reprezentantul SC C. SRL nu are cunoştinţă de existenţa vreunei datorii, cunoscând faptul că în conturile SC C. sunt suficienţi bani, dar ştiind totodată că reprezentantul societăţii nici nu va lua cunoştinţă de o eventuală executare silită (având în vedere că nu s-a modificat încă sediul societăţii), în mod clandestin a demarat procedura executării silite a celor două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro.

Deşi cel puţin bizar, prin raportare la modul în care executorul judecătoresc a procedat din momentul formulării cererii de executare silită, sediul societăţii a rămas (temporar) la adresa din Carei, unde în fapt, locuiau părinţii martorilor O., aspect bine cunoscut de inculpată, aceasta a făcut toate demersurile necesare şi legale privind identificarea conturilor bancare ale debitoarei SC C. SRL Carei, astfel că la data de 13 noiembrie 2013 BEJ G. a primit două adrese de la T. prin care i-a fost comunicat faptul că s-a instituit poprire pe suma de 300.000 euro, precum şi pe sumele de bani avansate de către biroul de executări ca şi cheltuieli de executare (24.678,10 RON), iar la data de 19 noiembrie 2013 respectiva entitate bancară a virat în contul de consemnare al BEJ G., existent la U. Carei, suma totală de 1.335.060 RON, reprezentând echivalentul a 300.000 euro, precum şi suma totală de 24.678,10 RON, reprezentând cheltuieli de executare a celor două dosare execuţionale.

În consecinţă, prin două încheieri BEJ G. a dispus eliberarea acestora către Cabinet Individual de Avocat A., iar prin alte două încheieri a dispus, la aceeaşi dată, încetarea executărilor silite pornite împotriva debitoarei SC C. SRL Carei, iar potrivit declaraţiei inculpatei, din dispoziţia sa, în contul său personal a fost transferată suma totală de 890.000 RON, bani pe care inculpata A., declarativ, susţine faptul că i-a cheltuit în vacanţe şi achiziţionarea de obiecte vestimentare.

După demararea executării silite, a martorul Q., martorul R. şi partea civilă B., au încercat o discuţie amiabilă cu inculpata A., în sensul ca aceasta să returneze 200.000 euro, iar pentru suma de 100.000 euro să presteze servicii juridice în vederea tranzacţionării terenurilor, însă inculpata nu s-a prezentat la întâlnire, intenţia şi reaua credinţă a acesteia fiind pe deplin dovedită.

Nici o contestaţie la executarea silită nu putea fi formulată atâta timp cât reprezentantului SC C. SRL, nu i s-a adus la cunoştinţă în mod efectiv despre începerea acestei executări silite, întrucât sediul societăţii a rămas (temporar) la adresa din Carei, unde în fapt locuiau părinţii martorilor O., aspect bine cunoscut de inculpată. Astfel cum a arătat partea civilă B., susţinut de martorul R., aceştia au luat cunoştinţă de executarea silită pornită faţă de SC C. SRL, doar după ce suma de bani a fost retrasă din cont de către executorul judecătoresc.

Din declaraţia martorului G. (executorul judecătoresc) reiese că acesta nu a întreprins nici un demers pentru a se asigura că noul administrator al SC C. SRL a luat cunoştinţă de titlurile executorii şi de demararea executării silite, cu toate că ştia faptul că toate înscrisurile legate de executarea silită au fost preluate de mama foştilor administratori, iar inculpata i-a comunicat faptul că a avut loc cesiunea societăţii, însă faţă de acesta nu au fost efectuate niciun fel de cercetări.

În raport de toate aspectele de fapt şi drept invocate şi în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte în opinie majoritară constată îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prin mijloace frauduloase, astfel cum au fost expuse şi arătate cu prilejul analizării motivelor de apel însă fără reţinerea formei continuate, cum de altfel corect a constatat şi prima instanţă, pentru că nu punerea în executare a celor două contracte de asistenţă juridică ce au fost executate silit conferă caracter continuat infracţiunii de înşelăciune, fiind lipsit de relevanţă faptul că au fost puse în executare silită onorariile din cele două contracte în urma formulării a două cereri concomitente atâta timp cât executarea s-a îndreptat împotriva aceloraşi persoane. Simpla împrejurare că inculpata a încheiat două contracte de asistenţă juridică şi ulterior a solicitat executarea silită a sumelor reprezentând onorariile stabilite, nu este de natură să afecteze unicitatea infracţiunii de înşelăciune.

Latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, în mod clar şi necesar s-a stabilit că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că angajarea răspunderii civile este o consecinţă directă şi imediată a faptei sale pe deplin dovedită în opinia majoritară a Înaltei Curţi, întrucât acţiunea infracţională desfăşurată de inculpata A. a cauzat un prejudiciu părţilor civile în cuantum de 1.358.373 RON, reprezentând daune materiale şi se constituie din echivalentul în RON a sumei de 300.000 euro (cuantumul onorariului) şi cheltuielile de executare silită care de asemenea, au fost suportate de părţile civile precum şi dobânzile legale, calculate până la data plăţii efective de folosinţă a sumelor de bani concretizat în folos nerealizat .

În ceea ce priveşte motivele de apel ale parchetului şi părţilor civile pe cuantumul pedepsei aplicată şi modalitatea de executare dispusă de instanţa de fond, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază corect aplicate şi dozate atât pedeapsa aplicată cât şi modalitatea de executare aleasă.

Rolul şi funcţiile pedepsei sunt corect apreciate în cazul acestei inculpate printr-o justă aplicare atât a circumstanţelor reale cât şi a celor personale.

Deşi nu a recunoscut săvârşirea faptei, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, aceasta nu trebuie să fie singurul criteriu care să determine majorarea sau aplicarea unei pedepse cu executare; inculpata este la primul contact cu legea penală, astfel cum reiese din cele menţionate în cazierul său judiciar, este bine integrată în societate, are un copil minor, astfel cum reiese şi din înscrisurile depuse în circumstanţiere, astfel că pronunţarea unei condamnări este suficientă pentru îndeplinirea scopului procesului penal şi îndreptarea inculpatei.

În ceea ce priveşte motivul de apel al parchetului ce vizează măsurile asigurătorii, şi în raport de care a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., instanţa de fond trebuia să se pronunţe asupra acestora întrucât măsurile asigurătorii fuseseră luate anterior prin Ordonanţa nr. 440/P/2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din data de 14 mai 2018, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază că în raport de soluţia de achitare pe infracţiune de fals reţinută în sarcina inculpatei ca efect al faptului că nu s-a constatat că cele două contracte de asistenţă juridică au fost falsificate şi ca atare procedura de anulare a celor doua contracte se circumscrie unei proceduri specifice Înalta Curte apreciază că nu se impune menţinerea acestei măsuri. Şi mai mult decât atât, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că s-a început procedura executării silite împotriva inculpatei.

Faţă de argumentele expuse şi în considerarea celor precizate, Înalta Curte, în opinie majoritară va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de către apelanta intimată inculpată A., precum şi de apelantele părţi civile SC C. SRL prin CII X. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 96/P/2019 din data de 15 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Va obligă apelanta intimată inculpată şi apelantele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului vor rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile ocazionate de prezentarea martorilor F. şi E. la termenul de judecată din data de 3 iulie 2020, în cuantum de 862,97 RON se vor achita din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de către apelanta intimată inculpată A., precum şi de apelantele părţi civile SC C. SRL prin CII X. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 96/P/2019 din data de 15 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta intimată inculpată şi apelantele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului rămân în sarcina statului.

Cheltuielile ocazionate de prezentarea martorilor F. şi E. la termenul de judecată din data de 03 iulie 2020, în cuantum de 862,97 RON se vor achita din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 iulie 2020.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, apreciez că s-ar fi impus admiterea apelului declarat de inculpata A. şi subsecvent, achitarea acesteia în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinând că în cauză prima instanţă a procedat la extinderea acuzaţiei adusă inculpatei prin actul de sesizare, modificând obiectul şi limitele judecăţii astfel cum sunt definite de dispoziţiile art. 371 C. proc. pen.

În acord cu jurisprudenţa CEDO, noţiunea de "acuzaţie în materie penală" trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei şi poate fi definită drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73).

Prin Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragrafele 58-72, Curtea de la Strasbourg a statuat că cerinţele de la paragraful 3 al art. 6 din Convenţie reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1. În acest sens, cerinţei de la art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie trebuie să i se acorde o atenţie sporită, notificarea acuzaţiei jucând un rol crucial în procesul penal. De aceea, oricărui acuzat trebuie să i se aducă la cunoştinţă cu promptitudine şi în detaliu, atât cauza acuzaţiei respectiv faptele materiale pretinse împotriva lui, cât şi natura acuzaţiei, adică calificarea legală (încadrarea juridică) a acestor fapte materiale. Curtea de la Strasbourg a considerat că, în materie penală, furnizarea de informaţii complete şi detaliate privind acuzaţiile împotriva unui pârât este o condiţie esenţială pentru a se asigura că procedurile sunt corecte. Amploarea acestor informaţii variază în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, sens în care caracterul adecvat al acestora va fi apreciat în funcţie de respectarea cerinţelor art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. a) din Convenţie, potrivit cărora oricare acuzat trebuie să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare în vederea pregătirii apărării. Aşa fiind, acuzatul trebuie informat în mod corespunzător şi deplin cu privire la orice schimbări apărute cu prilejul învinuirii, inclusiv schimbările referitoare la cauza acuzaţiei. În această hotărâre au fost supuse analizei instanţei europene aspecte legate de cauza acuzaţiei, respectiv cele referitoare la data săvârşirii infracţiunii şi la locul în care a fost comisă fapta, aspecte care s-au modificat pe parcursul derulării procedurilor şi care nu au fost cunoscute de persoana acuzată. Drept urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că a fost încălcat dreptul reclamantului de a fi informat, în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa şi dreptul de a avea timp şi înlesniri adecvate pentru pregătirea apărării. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea de la Strasborug şi prin Hotărârea din 30 mai 2013, pronunţată în Cauza Malofeyeva împotriva Rusiei, paragrafele 113 - 120.

Actualul C. proc. pen. consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală, reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, de art. 309 - referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi de art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.

În raport cu aceste considerente, în cauza de faţă, constat prin ordonanţa din data de 12 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta A. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, reţinându-se că aceasta, la data de 26 iulie 2013, cu ocazia redactării şi dactilografierii înscrisului care atesta lipsa datoriilor societăţii C. şi respectiv, cu ocazia semnării acestuia de către suspecţii E. şi F., i-a ajutat pe aceştia să îl determine pe avocatul R. să ateste într-o declaraţie lipsa datoriilor societăţii şi să îl inducă în eroare pe numitul B., prin omisiunea de a îi aduce la cunoştinţă acestuia că există două contracte de asistenţă juridică în derulare, exigibile la data de 20 septembrie 2013.

Astfel, la momentul procesual menţionat, baza factuală a acuzaţiei adusă inculpatei a constat în următoarele:

- fapta a fost comisă la data de 26 iulie 2013, cu ocazia redactării şi semnării declaraţiei privind inexistenţa datoriilor societăţii;

- inducerea în eroare s-a realizat faţă de persoana vătămată B. în mod direct de către suspecţii E. şi F., pe care inculpata A. i-a ajutat;

- inducerea în eroare s-a produs prin omisiunea aducerii la cunoştinţă a existenţei celor două contracte de asistenţă juridică în valoare totală de 300.000 de euro.

Prin ordonanţa din data de 14 mai 2018, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina suspectei A., printre altele, din complicitate la infracţiunea de înşelăciune în autorat la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicare art. 35 C. pen. şi s-a arătat că "din actele de urmărire penală administrate în cauză, rezultă faptul că . . . . . . . . . .2. La data de la data de 15 octombrie 2013, suspecta A., în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin folosirea de mijloace frauduloase, a indus în eroare partea civilă SC C. SRL Carei (reprezentată de B., în calitate de asociat şi administrator), cauzându-i astfel un prejudiciu de 300.000 euro, prin intermediul BEJ G., unde a depus două cereri înregistrate cu nr. x şi respectiv nr. 156/2013, prin care a solicitat executarea silită a contractelor de asistenţă juridică nr. x din 7 noiembrie 2012 şi respectiv nr. y/07 noiembrie 2012 astfel falsificate, contacte ce i-au fost prezentate executorului judecătoresc G. ca fiind adevărate, deşi în realitate acestea au fost denaturate material...".

Astfel, la acest moment procesual, baza factuală a acuzaţiei adusă inculpatei s-a modificat şi a constat în următoarele:

- fapta a fost comisă la data de 15 octombrie 2013 cu ocazia depunerii cererilor de executare silită a celor două contracte de asistenţă juridică;

- inducerea în eroare a persoanei vătămate B. s-a produs prin intermediul executorului judecătoresc;

- inducerea în eroare s-a produs printr-o acţiune, respectiv depunerea cererilor de executare însoţite de contractele de asistenţă juridică;

- mijlocul fraudulos a constat în contractele de asistenţă juridică falsificate de inculpată.

Apreciez că apare ca fiind evidentă schimbarea cauzei acuzaţiei penale adusă inculpatei, încă din faza de urmărire penală, fiind modificată substanţial conduita ilicită imputată acesteia, de la cea iniţială, constând în complicitatea prin omisiune, respectiv neinformarea persoanei vătămate, în atitudinea comisivă a inducerii în eroare prin intermediul executorului judecătoresc şi prezentarea unor înscrisuri falsificate.

Această din urmă baza factuală a acuzaţiei a fost consemnată şi ulterior în ordonanţa din data de 14 iunie 2018 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatei.

Prin rechizitoriul nr. x din data de 3 iulie 2018 al Parchetului de pe lângă Curte de Apel Oradea în sarcina inculpatei A., la analiza corespondenţei dintre faptele comise de inculpată şi elementele de tipicitate din nomele de incriminare, s-a reţinut comiterea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., constând în aceea că în perioada 9 iulie 2013 - 15 octombrie 2013, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat prin alterare, contractele de asistenţă juridică nr. x din 7 noiembrie 2012 şi respectiv nr. y din 7 noiembrie 2012, în valoare totală de 300.000 de euro, încheiate între Cabinet Individual de Avocat A. şi partea civilă SC C. SRL Carei (reprezentată de suspecţii E. şi F.-în calitate de asociaţi), prin denaturarea materială a conţinutul acestora, respectiv prin adăugirea prin dactilografiere pe calculator, la art. 2 pct. 2.2 din cuprinsul acestora a menţiunii "..., ori în cazul în care nu se reuşeşte vânzarea imobilelor, onorariul se va plăti integral cel târziu până la data de 20 septembrie 2013", după care, la data de 15 octombrie 2013 aceeaşi inculpată le-a folosit cu ocazia formulării cererilor de executare silită adresate executorului judecătoresc G. din Carei, în vederea producerii unor consecinţe juridice în cuantum de 300.000 de euro, în defavoarea patrimoniului părţii civile SC C. SRL Carei (reprezentată de administratorul şi asociatul unic B.).

Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatei comiterea infracţiunii de înşelăciune, prin folosirea de mijloace frauduloase, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., constând în aceea că "la data de 15 octombrie 2013, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin folosirea de mijloace frauduloase, a indus în eroare partea civilă SC C. SRL Carei (reprezentată de B., în calitate de asociat şi administrator), prin intermediul executorului judecătoresc G., căruia i-a prezentat ca adevărate unele fapte mincinoase (respectiv faptul că cele două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 astfel falsificate, sunt reale, contracte depuse alături de cererile de executare silită la BEJ G.), în scopul obţinerii pentru sine, prin intermediul Cabinetului Individual de Avocat A., a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro".

Astfel, în concret, potrivit actului de acuzare, infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei:

- a fost comisă la data de 15 octombrie 2013;

- inducerea în eroare a părţii civile SC C. SRL s-a realizat prin intermediul executorului judecătoresc;

- împrejurările mincinoase/mijlocul fraudulos prezentate ca reale au constat în cele două contracte de asistenţă juridică pretins false;

- prezentarea ca adevărate a unor împrejurări mincinoase s-a făcut în raportul cu executorul judecătoresc, odată cu depunerea lor alături de cererile de executare silită.

Prin Sentinţa penală nr. 96/P din 15 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., reţinându-se că din probele administrate, inclusiv cele cu caracter ştiinţific, nu a rezultat o modificare a conţinutului original al celor două contracte de asistenţă juridică.

În schimb, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., înlăturarea dispoziţiilor art. 35 C. pen. privind forma continuată fiind realizată prin schimbarea încadrării juridice dispusă prin încheierea din data de 25 octombrie 2019. Din conţinutul încheierii de şedinţă menţionate a rezultat că schimbarea încadrării juridice a vizat exclusiv înlăturarea formei continuate a infracţiunii.

Din considerentele sentinţei menţionate a rezultat că instanţa de fond a ajuns la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinându-se următoarele:

"Astfel, în esenţă, inculpata, în calitate de avocat al părţii civile SC C. SRL, cu ocazia celor două întâlniri la care a fost prezentă în vederea cesiunii, în mod conştient a indus în eroare partea civilă B. (asistat de avocatul său, martorul R.) atât cu privire la calitatea sa raportat la SC C. SRL, cât şi cu privire la existenţa datoriei de 300.000 euro a societăţii, faţă de ea. În continuare, la scadenţa de plată a onorariului stabilit în cele două contracte de asistenţă juridică, prin intermediul executorului judecătoresc a demarat executarea silită împotriva SC C. SRL, asigurându-se că toată procedura se va efectua în deplină clandestinitate atât prin faptul că sediul societăţii a rămas în urma cesiunii (pentru o perioadă) neschimbat, astfel încât toate comunicările vor ajunge la persoane străine se societatea debitoare, cât şi prin faptul că, anterior demarării executării silite, inculpata nu a emis facturi fiscale aferente pretinsului onorariu (deşi avea această obligaţie legală), care să le aducă efectiv la cunoştinţa noului administrator. În acest fel, inculpata A. a obţinut pentru sine un folos patrimonial injust (a prestat în mică parte activităţile prefigurate în cele două contracte) şi evident a cauzat un prejudiciu părţilor civile.

Mijlocul fraudulos folosit de inculpată constă, pe de-o parte, în faptul că şi-a încălcat obligaţiile legale ce decurg din statutul său şi anume de a emite facturi fiscale pe care să le aducă la cunoştinţa debitorului, încunoştinţarea în mod rezonabil a reprezentantului client persoană juridică cu privire la situaţia juridică a societăţii iar pe de altă parte în împrejurarea că s-a asigurat de clandestinitatea executării silite, evitând în acest fel orice opoziţie a debitorului. Prin urmare este lipsit de relevanţă faptul că cele două contracte de asistenţă juridică au fost sau nu falsificate, sub aspectul subzistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune".

Baza factuală a acuzaţiei adusă inculpatei sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune a constat astfel în următoarele:

- fapta a fost comisă în două împrejurări distincte, la datele de 26 iulie 2013 şi 20 august 2013, cu ocazia celor două întâlniri la care a fost prezentă în vederea cesiunii;

- inducerea în eroare s-a produs în mod direct faţă de persoana vătămată B., asistat de avocatul său R.;

- mijlocul fraudulos a constat în încălcarea obligaţiilor legale ce decurg din statutul său şi anume de a emite facturi fiscale pe care să le aducă la cunoştinţa debitorului, încunoştinţarea în mod rezonabil a reprezentantului client persoană juridică cu privire la situaţia juridică a societăţii iar pe de altă parte în împrejurarea că s-a asigurat de clandestinitatea executării silite.

Pe de altă parte, prin aceeaşi sentinţă s-a arătat că în drept, fapta inculpatei A., care la data de 15 octombrie 2013, prin folosirea de mijloace frauduloase, a demarat o procedură de executare silită împotriva părţii civile SC C. SRL, reprezentată la aceea dată de B., în calitate de asociat şi administrator, în scopul obţinerii pentru sine, prin intermediul Cabinetului Individual de Avocat A., a unui folos patrimonial injust cuantificat la suma de 300.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prin folosirea de mijloace frauduloase, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., şi art. 5 C. pen.

De această dată, baza factuală care a stat la reţinerea infracţiunii de înşelăciune în sarcina inculpatei a constat în următoarele:

- fapta a fost comisă la data de 15 octombrie 2013;

- inducerea în eroare a persoanei vătămate s-a realizat prin demararea unei proceduri de executare silită;

În raport cu aspectele expuse, constat că deşi formal prin sentinţa atacată s-a reţinut o expunere în drept a elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune similară cu cea arătată prin rechizitoriu, în considerente, analiza detaliată a corespondenţei dintre faptele concret comise şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune s-a raportat la o bază factuală diferită, fiind modificată atât substanţa acuzaţiei, cât şi limitele şi obiectul judecăţii, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.

Concret, analiza elementelor de tipicitate s-a raportat la conduita omisivă a inculpatei din datele de 26 iulie 2013 şi 20 august 2013, iar concluzia existenţei comiterii infracţiunii de înşelăciune, la fapta comisivă săvârşită la data de 15 octombrie 2013. Analiza elementelor de tipicitate a avut în vedere inducerea în eroare în mod direct a persoanei vătămate, în timp ce concluzia comiterii infracţiunii de înşelăciune s-a raportat la modalitatea inducerii în eroare prin intermediul executorului judecătoresc.

De asemenea, deşi în rechizitoriu s-a arătat că mijlocul fraudulos care s-a circumscris comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. a constat în cele două contracte de asistenţă juridică falsificate, prin sentinţa atacată, deşi s-a dispus achitarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a arătat că mijlocul fraudulos a constat în alte împrejurări, menţionându-se că este lipsit de relevanţă că cele două înscrisuri nu au fost falsificate.

Or, câtă vreme prin actul de trimitere în judecată s-a indicat o anumită stare de fapt drept cauză a acuzaţiilor aduse inculpatei, respectiv faptele materiale imputate, iar acestea au determinat obiectul judecăţii conform art. 371 C. proc. pen., modificarea cauzei acuzaţiei se putea produce exclusiv ca urmare a modificării naturii acuzaţiei, respectiv a încadrării juridice a faptelor, în caz contrar fiind încălcate garanţiile care însoţesc dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 8 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Date fiind diferenţele de situare în timp şi loc, de comitere directă sau prin intermediul unei alte persoane, de folosirea unor mijloace frauduloase diferite, apreciez că cele două conduite imputate inculpatei nu pot fi privite în condiţiile unei unităţi de infracţiune. Dacă în primul caz, analiza instanţei trebuia circumscrisă modalităţii de inducere în eroare şi obligaţiilor pe care inculpata putea să le aibă din punct de vedere legal sub aspectul informării persoanei vătămate, faţă de care a stabilit raporturi directe, în cel de-al doilea caz, analiza trebuia circumscrisă obiectului juridic special al infracţiunii de înşelăciune, naturii juridice a raporturilor dintre inculpată şi executorul judecătoresc şi consecinţelor care derivau din constatarea că înscrisurile depuse în vederea executării silite nu erau false.

În concluzie, apreciez că în condiţiile în care inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea la data de 15 octombrie 2013 a unei infracţiuni de înşelăciune, prin intermediul unui executor judecătoresc şi folosind înscrisuri falsificate, aceasta nu putea fi condamnată pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune comisă la datele de 26 iulie 2013 şi 20 august 2013, prin omisiunea informării persoanei vătămate asupra existenţei unor obligaţii exigibile a societăţii pe care intenţiona să o preia, urmată de demararea procedurii de executare silită a acelor debite.

Pe de altă parte, în condiţiile în care fapta imputată inculpatei prin actul de sesizare, a constat în inducerea în eroare a părţii civile SC C. SRL prin intermediul executorului judecătoresc, căruia i-a prezentat ca adevărate unele fapte mincinoase (respectiv faptul că cele două contracte de asistenţă juridică nr. x şi nr. y din 7 noiembrie 2012 astfel falsificate, sunt reale, contracte depuse alături de cererile de executare silită la BEJ G.), iar din probele administrate în cauză a rezultat că cele două înscrisuri nu au fost falsificate şi astfel, per a contrario exprimă realitatea, apreciez că în mod evident în cauză s-ar fi impus achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune, lipsind cerinţa ataşată elementului material de a se realiza o inducere în eroare.

Subsecvent, având în vedere că acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi SC C. SRL sunt lipsite de fundament în condiţiile în care faţă de inculpată s-ar fi dispus achitarea pentru comiterea infracţiunii de rezultat, nici măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa din data de 14.05.2018 a Parchetului de pe lângă Curte de Apel Oradea şi cu privire la care s-a omis a se dispune prin sentinţa atacată, nu ar putea fi menţinută, impunându-se revocarea ei conform art. 397 C. proc. pen.

Procesat de GGC - LM