Drunk-driving conviction and sentence deferral upheld in extraordinary appeal; scope of cassation limited to legal classification

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 3353 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1), alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), alin. (3) C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Timiş.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş sau SC B. SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 85 alin. (2) lit. c) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze programul de reabilitare comportamentală "Drink & Drive" derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce pe drumurile publice orice vehicul pentru care lege prevede obligaţia deţinerii permisului de conducere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la art. 88 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 1.000 RON cheltuieli aferente fazei de urmărire penală.

Judecătoria Timişoara a reţinut, ca stare de fapt, că în data de 18 august 2015, în parcarea de pe str. x, autoturismul marca x, condus de inculpatul A., se deplasa haotic, acesta lovind un ornament de flori, iar apoi a accidentat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, după care a spart o ţeavă de la conducta de gaz.

S-a reţinut că fapta inculpatului A., care în data de 18 august 2015, în jurul orelor 20:00, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din Timişoara, având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, anume 2,65 g/l la prima prelevare şi 2,40 g/l alcool pur în sânge la a doua prelevare, întruneşte elementele de tipicitate, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, ale infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge", prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 100/A din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 3353 din 24 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi arătând, în esenţă, că fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. (în varianta în care a fost trimis în judecată şi condamnat) nu este prevăzută de legea penală întrucât, ca urmare a declarării ca neconstituţională a sintagmei "în momentul prelevării mostrelor biologice" (prin Decizia nr. 734/2014 a Curţii Constituţionale), valoarea alcoolemiei trebuie raportată la momentul depistării în trafic, iar nu la acel al prelevării mostrelor biologice

Astfel, s-a susţinut că, în cauză, inculpatul nu a fost depistat în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice, ci în apartamentul său, consumul de alcool fiind realizat ulterior producerii accidentului, motiv pentru care, fapta nu este incriminată de legea penală.

Totodată, s-a mai arătat că dispoziţiile art. 78 şi 79 din O.U.G. nr. 195/2002 trebuie interpretate coroborat, respectiv interdicţia de a consuma alcool este impusă conducătorilor auto implicaţi într-un accident până în momentul în care unitatea de poliţie întocmeşte actele de constatare, însă această obligaţie, este înlăturată sau nu mai subzistă, nemaiexistând nicio raţiune juridică în acest sens, în ipoteza în care s-a încheiat o constatare amiabilă.

Or, în speţa dedusă judecăţii, inculpatul a încheiat cu cel de al doilea conducător auto implicat în accident (martorul C.) un proces-verbal de constatare amiabilă pe care l-a depus la dosar şi pe care martorul îl confirmă în faţa instanţei.

S-a mai învederat în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie că, deşi instanţa de fond a dispus amânarea executării pedepsei, a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce pe o perioadă de doi ani, în condiţiile în care, inculpatul a fost privat de acest drept şi în faza de urmărire penală pe o perioadă de patru ani, ajungându-se astfel, la o privare de dreptul de a conduce pe o perioadă de 6 ani, cu depăşirea termenului maxim prevăzut de art. 66 C. pen.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea pronunţată la data de 28 mai 2020, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 04 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., la data de 18 august 2015, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Timişoara, având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, respectiv 2,65 g/l la prima prelevare şi 2,40 g/l alcool pur în sânge la a doua prelevare, provocând un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Or, prin criticile formulate de inculpat cu privire la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, referitoare la consumul de băuturi alcoolice, ulterior, producerii accidentului, precum şi la analiza materialului probator, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, în sensul că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce autovehiculul pe drumurile publice, ci ulterior, în locuinţa sa după producerea accidentului, inculpatul critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

În contextul aspectelor învederate, având în vedere situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută de către instanţa de fond şi confirmată în apel, în sensul că inculpatul A. la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice şi producerii accidentului s-a aflat sub influenţa alcoolului, având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, respectiv 2,65 g/l la prima prelevare şi 2,40 g/l alcool pur în sânge la a doua prelevare, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. şi prin raportare la Decizia nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale, care a fost avută în vedere în motivarea soluţiei de către Curtea de Apel Timişoara .

Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, fapta inculpatului pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare fiind prevăzută de legea penală şi constituind infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului în sensul că obligaţia de supraveghere, constând în interdicţia de a conduce autovehicule ar depăşi termenul maxim pentru care se poate aplica pedeapsa complementară, se constată că acestea nu se încadrează în temeiul de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.), care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 100/A din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi să oblige recurentul, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM