Decizia nr. 187/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 88/F din data de 7 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a dispus în temeiul art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti după cum urmează:

1. Pentru inculpatul A. - din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 5 şi art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;

2. Pentru inculpatul B. - din infracţiunile prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 şi art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

I. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi manager sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1969, se va executa pe o perioadă de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 şi 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a contopit cele trei pedepse principale aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa la datele fixate de consilierul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1969, se va executa pe o perioadă de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, 20 şi 25 C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357, art. 1369 şi art. 1382 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus obligarea inculpaţilor la plata următoarelor despăgubiri:

- Inculpatul A. în solidar cu inculpatul B. - la plata sumei de 228.738 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii;

- Inculpatul B. - la plata sumei de 24.237 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.

În temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 262.368,43 RON ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani şi nu a servit la repararea prejudiciului cauzat părţii civile.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (2) şi art. 249 alin. (1) C. proc. pen. şi cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 32 din Legea nr. 656/2002, în vederea garantării reparării pagubelor şi a aducerii la îndeplinire a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, dispune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B., până la concurenţa sumelor stabilite prin prezenta hotărâre cu titlu de despăgubiri civile, respectiv supuse confiscării speciale.

În temeiul art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţiile privitoare la luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii.

În temeiul art. 397 alin. (3) raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: contractul de prestări servicii încheiat la data de 1 iunie 2006 între SC C. România SRL şi SC D. SRL şi actul adiţional nr. x la acest contract încheiat la data de 15 iunie 2006, contractul de furnizare de bunuri încheiat la data de 5 iunie 2006 între SC D. SRL şi SC E., factura proformă x din 20 iunie 2006 emisă de SC C. România SRL, facturile fiscale nr. x din 29 august 2008, nr. x din 17 decembrie 2008, nr. x din 17 decembrie 2008, nr. x din 19 decembrie 2008 şi nr. x din 19 decembrie 2008 emise de SC D. SRL, procesul-verbal de predare - primire încheiat la data de 1 septembrie 2008 între SC D. SRL şi SC C. România SRL şi factura nr. x din data de 02 septembrie 2008 emisă de SC E.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri va fi comunicată, la data rămânerii ei definitive, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x din 2014 din data de 22 februarie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii:

- B. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 48 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. şi

- A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. ş art. 38 alin. (1) C. pen.

În esenţă, în sarcina inculpaţilor trimişi în judecată s-a reţinut, că:

- inculpatul A., în perioada 20 iunie 2006 - 29 august 2008, a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale SC C. SRL a unor operaţiuni fictive, în valoare de 777.711,87 RON, urmare cărora s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 104.566 RON şi TVA în sumă de 124.172 RON, în comiterea acestei fapte fiind ajutat de către inculpatul B., care i-a furnizat înscrisurile care atestau operaţiunile fictive.

- inculpatului B., la data de 9 septembrie 2008, a înregistrat în evidenţa contabilă a SC D. SRL, cheltuieli având la baza operaţiuni fictive în valoare de 151.478,56 RON, ceea ce a condus la sustragerea de la plata unui impozit pe profit în sumă de 24.237 RON.

- inculpaţii A. şi B., persoane care au avut funcţii de conducere şi/sau acces la informaţii în cadrul SC C. SRL au uzat, în beneficiu personal, de aceste informaţii şi resurse prin intermediul societăţii D. SRL., în sensul că prin simularea unor tranzacţii reale, aceştia au efectuat operaţiuni care nu aveau nicio legătură cu fapte reale, în scopul retragerii de valori financiare de la SC C. SRL, conducând la fapte de spălare de bani; la nivelul SC C. SRL fapta de spălare a banilor este de 777.711,87 RON, iar la nivelul SC D. SRL fapta de spălare a banilor este la nivelul de 36.000 euro, respectiv 127.242 RON.

În ceea ce priveşte mijloacele de probă, actul de sesizare a instanţei a fost întemeiat pe: raportul de audit intern întocmit la solicitarea grupului C. de către F., la data de 6 iulie 2019; facturile fiscale descrise în rechizitoriu; expertiza tehnică prin care s-a stabilit că maşina unealtă G. achiziţionată de SC C. SRL de la SC H. SRL nu a suferit nicio modernizare; raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit la solicitarea SC C. SRL, care a concluzionat ca şi raportul de expertiză tehnică judiciară în privinţa modernizărilor maşinii G.; declaraţiile martorului I. din care rezultă modul de identificare a maşinii G.; copiile contractelor analizate şi ale procurilor E. acordate inculpaţilor; raportul de constatare întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 24 februarie 2016, sub nr. x din 2016 fiind declanşată în cadrul acestei instanţe, etapa camerei preliminare, potrivit art. 342 şi următoarele C. proc. pen. (în forma prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare la data sesizării instanţei).

Prin Sentinţa penală nr. 12/CC din 17 iunie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x din 2016, în temeiul art. 346 alin. (6) C. proc. pen. a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 50 alin. (1), (3) şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (2), (3) şi 4 C. proc. pen., art. 41 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect sesizarea efectuată prin rechizitoriul nr. x din 2014 din data de 22 februarie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: A., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., persoană vătămată constituită parte civilă în procesul penal ANAF - DGRFP Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 Bucureşti şi B., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., persoană vătămată constituită parte civilă în procesul penal ANAF - DGRFP Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 Bucureşti, în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă căreia i-a fost înaintat dosarul spre competentă soluţionare.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a reţinut că, în raport cu toate criteriile de competenţă teritorială definite în ordinea de prioritate enumerată în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauze revine instanţei competente material şi după calitatea persoanei din Bucureşti, respectiv Curţii de Apel Bucureşti.

Drept urmare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cauza a fost înregistrată la data de 11 iulie 2016, sub nr. x din 2016, în vederea finalizării procedurii de cameră preliminară (desfăşurată în parte în cadrul Curţii de Apel Ploieşti), fiind constituit dosarul asociat nr. x din 2016

La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2016, în temeiul dispoziţiilor art. 21 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus, ca urmare a solicitării exprese formulată de partea civilă ANAF, introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, conform art. 86 din C. proc. pen., a SC C. România SRL, în privinţa căreia se solicită de către partea civilă angajarea răspunderii civile delictuale pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2016, judecătorul de cameră preliminară al Curţii a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea efectuării actelor şi a administrării probelor în faza de urmărire penală, respingând, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B. şi A. sub aceste aspecte şi a dispus începerea judecăţii.

Motivele care au stat la baza pronunţării încheierii respective sunt expuse în detaliu în considerentele acesteia, astfel că nu vor mai fi reluate.

Contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva încheierii anterior menţionate au fost respinse, ca nefondate, prin Încheierea nr. 24/2017 din data de 12 ianuarie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x din 2016.

În cursul cercetării judecătoreşti, analizând şi coroborând întregul probatoriu administrat în cauză, prin prisma obiectului judecăţii, astfel cum este definit în art. 371 din C. proc. pen., Curtea a stabilit următoarea situaţie de fapt:

La începutul acestei expuneri, Curtea a prezentat în detaliu legăturile strânse ce au existat între inculpaţii A. şi B. şi care au prilejuit acestora contextul propice comiterii faptelor deduse judecăţii în cauza pendinte.

Astfel, SC C. SRL, care are sediul social în Bucureşti, B-dul x, nr. 13 - 15, face parte din grupul C. care activează în sectoarele energetic şi feroviar.

A reţinut că din actul constitutiv al SC C. SRL rezultă că aceasta are ca asociat unic pe societatea C. cu sediul social în Amsterdam, înregistrată în Registrul Comerţului Amsterdam sub nr. x.

Începând cu luna octombrie 2003 şi până în luna noiembrie 2009, funcţia de director general al SC C. SRL a fost deţinută şi exercitată de inculpatul A., cetăţean grec şi australian şi rezident în Australia.

Acesta a fost detaşat la SC C. SRL la data de 1 octombrie 2003, pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului cu încă un an, în baza acordului ambelor părţi.

Ulterior, la data de 15 aprilie 2004, C. a transferat contractul de muncă al inculpatului A. la SC C. SRL, iar la data de 20 mai 2004, acesta a fost numit preşedinte şi membru în Consiliul de Administraţie al SC C. SRL, precum şi membru în Comitetul Director al societăţii.

Acţionarii SC C. SRL au luat act de renunţarea la mandatul de administrator al lui A. la data de 24 noiembrie 2009, când s-a constatat şi încetarea contractului de muncă al acestuia.

Cu privire la SC D. SRL a reţinut că aceasta a fost înfiinţată la 22 noiembrie 2005 prin admiterea cererii de înregistrare nr. x din 17 noiembrie 2015, prin încheierea nr. x din 18 noiembrie 2015.

Potrivit actelor constitutive, societatea avea ca obiect principal de activitate "Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management", având un capital social în valoare de 200 RON, format din 20 de părţi sociale în valoare de 10 RON/parte socială, iar ca asociat unic era menţionat inculpatul B., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa şi care la acel moment oferea servicii de asistenţă şi consultanţă juridică în mod prioritar pentru SC C. SRL.

La data înfiinţării SC D. SRL, sediul social al firmei a fost stabilit în imobilul situat în Bucureşti, strada x, nr. 4, Camera 1, în baza contractului de comodat din data de 3 noiembrie 2005, încheiat pentru perioada 7 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2006 între SC J. SRL, în calitate de comodant şi SC D. SRL - "societate în curs de constituire", în calitate de comodatar,

Imobilul în care a fost stabilit sediul social al SC D. SRL, era proprietatea SC J. SRL, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 noiembrie 2005, această din urmă societate, cu sediul în Bucureşti, strada x nr. 168 sector 4, fiind înfiinţată la data de 5 august 2005 de către inculpatul A., în calitate de asociat unic.

De altfel, a arătat că în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul B. a menţionat că hotărârea de a înfiinţa SC D. SRL a luat-o împreună cu cei doi membri ai comitetului director al SC C. SRL, respectiv inculpatul A. şi martorul K., în contextul în care de comun acord identificaseră oportunitatea dezvoltării unor relaţii de afaceri între el şi SC C. SRL.

În funcţia de administrator al SC D. SRL a fost desemnat numitul L., rudă prin alianţă a inculpatului B., care fiind audiat de către Curte în calitate de martor a precizat că a deţinut această funcţie doar "pe hârtie", fără a îndeplini în fapt vreo activitate specifică acestei funcţii. Totodată, martorul a mai precizat că, la propunerea şi rugămintea nepotului său B., el doar a semnat actele necesare înfiinţării societăţii, însă de conducerea şi întreaga activitate de administrare a firmei s-a ocupat nepotul său, astfel încât nu a cunoscut niciodată ce activităţi concrete a desfăşurat inculpatul prin intermediul acestei societăţi.

La data de 5 mai 2009, inculpatul B. a cedat părţile sociale deţinute în calitate de asociat unic al SC D. SRL către administratorul acestei firme, L., însă, referitor la această chestiune a menţionat faptul că prin depoziţia dată sub prestare de jurământ în faţa instanţei, martorul L. a arătat că nu ştie să fi avut vreodată calitatea de asociat unic al SC D. SRL, nepotul său nu i-a cedat părţile sociale ale societăţii şi nu a fost nici vorbă de aşa ceva. Mai mult decât atât, martorul a mai precizat că nu a avut niciun fel de informaţii de la nepotul său despre activitatea societăţii, dacă mai funcţionează ori dacă este în câştig sau în pierdere, şi nici nu a avut vreo discuţie cu acesta în cadrul căreia să i se fi spus să iasă din societate şi, deşi la un moment dat, i-a transmis inculpatului B., ca atunci când va avea posibilitatea, să îl scoată din societate, nu ştie dacă şi cum acest lucru s-a petrecut ulterior.

Mai mult decât atât, după numai aproximativ 2 luni de la data când părţile sociale ale SC D. SRL au fost "cedate" de către inculpatul B. către administratorul L., acesta din urmă, prin contractul de cesiune nr. x din 07 iulie 2009, a cedat la rândul său părţile sociale ale SC D. SRL către numita M.

Curtea a mai reţinut că numita M., fiind şi ea audiată în calitate de martor de către instanţa de fond, nu a confirmat împrejurarea că ar fi încheiat contractul de cesiune a părţilor sociale cu L., pe care nici nu l-a cunoscut vreodată, ci a precizat că a preluat societatea D. SRL la notariat de la un bărbat de etnie rromă pe care îl cunoştea sub apelativul de "N.", însă ulterior nu a desfăşurat niciun fel de activitate pe această societate.

În ceea ce priveşte predarea arhivei contabile a societăţii, Curtea a arătat că, deşi potrivit declaraţiei martorei O., administrator al firmei de contabilitate care, la solicitarea inculpatului B., a organizat evidenţa contabilă a SC D. SRL începând cu anul 2008, pentru această societate au fost întocmite registrele contabile obligatorii prevăzute de legislaţia în materie (registre de cumpărări, registre de vânzări, registre de bancă şi registre de casă) care îndosariate împreună cu documentele justificative (facturi şi ordine de plată) procesate în programul informatic de contabilitate, erau restituite o dată la 3 luni inculpatului B., totuşi la momentul pretinsei cesionări a părţilor sociale către numitul L., nu au fost predate şi documentele constitutive ale societăţii sau documentele financiar contabile, martorul L., susţinând, dimpotrivă, că nepotul său nu i-a înmânat niciodată documente care să aparţină SC D. SRL.

Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi în raport de cesionara M.

De altfel, cu prilejul audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul B. a recunoscut că la momentul cesionării părţilor sociale ale SC D. SRL către unchiul său L. nu i-a înmânat acestuia şi arhiva contabilă a societăţii, motivând însă în mod mincinos că documentele financiar - contabile ale firmei ar fi rămas în posesia contabilei O., aspect infirmat categoric de către aceasta prin depoziţia de martor dată sub prestare de jurământ religios.

Faţă de cele anterior expuse, Curtea a constatat că cele două cesionări succesive ale părţilor sociale ale SC D. SRL au avut un caracter fictiv, ele fiind făcute în scopul de a face imposibilă efectuarea unor verificări sau constatări asupra evidenţei financiar-contabile a societăţii, în contextul în care la nivelul SC C. SRL fusese deja sesizată relaţia de cooperare coniventă dintre el şi inculpatul A.

În realitate însă, Curtea a apreciat că inclusiv după cesionarea părţilor sociale ale SC D. SRL către M., de activitatea societăţii a continuat să se ocupe tot inculpatul B., care a semnat diverse documente în numele acesteia.

SC D. SRL a fost radiată la data de 25 iunie 2012.

În acelaşi context, a mai precizat că în perioada 1 martie 2008 - 31 mai 2009, inculpatul B. a avut chiar calitatea de salariat al SC C. SRL, ocupând funcţia de Şef Departament juridic pe regiune, în baza contractului individual de muncă nr. x din 10 martie 2008, contract care a încetat la data de 31 mai 2009 conform Deciziei nr. 37 din 1 iunie 2009.

Ori în această calitate, inculpatul B. a fost încunoştinţat în mod oficial despre investigaţiile care se efectuau în cadrul auditului intern pe care SC C. SRL, asistată de o entitate externă, îl demarase la data de 30 aprilie 2009, în legătură cu comiterea unor posibile fraude la societatea din România, în perioada managementului exercitat de inculpatul A.

Mai mult decât atât, la data de 14 mai 2009, SC C. SRL a formulat şi a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti plângerea penală îndreptată împotriva unor persoane fizice şi juridice, printre care s-a numărat şi inculpatul B., cu privire la săvârşirea unor acţiuni frauduloase.

Prin urmare, din această perspectivă Curtea a apreciat că apare ca fiind evidentă motivaţia deciziei asociatului unic al SC D. SRL, inculpatul B. de a înstrăina părţile sociale deţinute în cadrul acestei societăţi. În acest sens, dându-şi seama despre investigaţiile care aveau să fie efectuate în perioada ulterioară, în legătură cu "afacerile oneroase" desfăşurate între SC C. SRL şi SC D. SRL, inculpatul B., în data de 30 aprilie 2009, a depus la ONRC cererea de menţiuni pentru modificarea asociaţilor SC D. SRL; potrivit acestei cereri B. se retrăgea din calitatea deţinută de asociat unic al societăţii, cesionând părţile sociale către administratorul societăţii, L.

În raport de aceste aspecte introductive, Curtea a procedat în continuare la expunerea faptelor pe care a apreciat că le decelează analiza coroborată a ansamblului probelor strânse în cauză în cele două faze procesuale parcurse.

Astfel, a reţinut că profitând de împrejurarea că la nivelul SC C. SRL se preconiza înfiinţarea şi dezvoltarea unei noi facilităţi de producţie în localitatea Glina, judeţul Ilfov, inculpaţii A. şi B., acţionând în numele SC C. SRL, cel dintâi, respectiv SC D. SRL, cel de-al doilea, au hotărât să încheie între aceste entităţi un contract de prestări servicii având ca obiect identificarea şi modernizarea unei maşini unelte de alezat şi frezat pe care SC C. SRL ar fi trebuit să o cumpere şi să o instaleze în noua fabrică de la Glina.

În concret, la data de 1 iunie 2006, între SC D. SRL, reprezentată prin asociatul unic B. (care la acel moment deţinea şi calitatea de jurist extern pentru SC C. SRL), în calitate de prestator şi SC C. SRL, reprezentată prin directorul general A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de prestări servicii prin care prestatorul îşi asuma obligaţia de a identifica o maşină unealtă de tip G., în vederea achiziţionării ei de către beneficiar, precum şi obligaţia de a proceda ulterior la efectuarea unor operaţiuni de modernizare a utilajului, care potrivit clauzelor contractuale urma a fi realizate în termen de 30 de luni (adică până în luna decembrie 2008).

Conform "înţelegerii" părţilor, preţul "serviciilor" contractate a fost stabilit la suma de 150.000 euro, fără TVA, utilizându-se un curs de schimb valutar de 3,7 RON/euro.

Referitor la condiţiile efectuării plăţii preţului convenit, prin clauzele inserate la art. 3 şi art. 4 din contract s-a stabilit că la momentul încheierii contractului, beneficiarul trebuie să plătească prestatorului un avans în valoare de 470.000 RON, inclusiv TVA, urmând ca restul de plată să fie achitat după finalizarea lucrărilor de modernizare, în termen de maxim 60 de zile de la emiterea facturii de către prestator.

S-a mai stabilit totodată că preţul contractului nu include contravaloarea maşinii G., ci aceasta urma să fie achitată de către SC C. SRL direct vânzătorului maşinii identificată de SC D. SRL.

Patru zile mai târziu, respectiv la data de 5 iunie 2006, SC D. SRL, de data aceasta în calitate de beneficiar, reprezentată prin asociatul unic B. a încheiat un contract de "furnizare de bunuri" cu E., în calitate de furnizor, reprezentată de numitul P., având ca obiect identificarea şi modernizarea maşinii unelte G., pe care urma să o achiziţioneze SC C. SRL, preţul pentru care SC D. SRL a subcontractat către E. prestarea serviciilor pe care şi le asumase, în calitate de prestator, faţă de SC C. SRL, fiind de 42.857,14 euro.

În continuare, în data de 15 iunie 2006, între SC D. SRL şi SC C. SRL a intervenit un act adiţional de modificare a contractului iniţial, încheiat în data de 1 iunie 2006, acest act adiţional nefiind găsit înregistrat în registrele şi evidenţele SC C. SRL.

Prin acest act, denumit "Actul adiţional nr. 1", semnat de A. pentru beneficiar şi de B., în numele prestatorului, a fost modificat preţul stipulat în contractul iniţial, în sensul majorării acestuia de la 150.000 euro (fără TVA) la 176.632,26 euro (fără TVA), calculat pentru un curs de schimb valutar de 3,7 RON/euro.

Curtea a constatat că acest preţ majorat, în cuantum de 653.000 RON, fără TVA, (reprezentând echivalentul sumei de 176.632,26 euro) a fost defalcat în cuprinsul actului adiţional, fără vreo motivaţie concretă, pe următoarele servicii: identificarea maşinii G. - 550.000 RON şi modernizarea maşinii G. (după achiziţionarea acesteia de către C.) - 103.600 RON, prin acelaşi act precizându-se totodată, că modernizarea maşinii presupune montarea panourilor de comandă de tip MCC şi va fi realizată în termen de maxim 30 de luni de la semnarea actului.

Referitor la tranzacţiile ce au făcut obiectul contractelor anterior menţionate, încheiate, pe de o parte, între SC C. SRL şi SC D. SRL, iar pe de altă parte între SC D. SRL şi E., Curtea a apreciat că au avut un caracter fictiv, o atare concluzie fiind fundamentată pe împrejurarea că probatoriul existent în cauză a oferit date pertinente şi indubitabile în sensul că serviciile ce au făcut obiectul acestor tranzacţii şi pentru care au fost achitate sumele stipulate în acestea nu au fost niciodată prestate în fapt, încheierea acestor contracte având exclusiv scopul de a conferi o aparenţă de legalitate transferului nejustificat al unor fonduri băneşti din patrimoniul SC C. SRL către SC D. SRL, iar de aici mai departe către E., care era controlată de inculpaţii A. şi B.

Instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt anterior prezentată rezultă din numeroase argumente puternice care se desprind din analiza coroborată a ansamblului probator al cauzei.

În acest sens, a menţionat mai întâi faptul că din documentaţia prezentată de SC C. SRL, a rezultat că asociatul unic al C. România SRL a autorizat Q. necesitatea investiţiei privitoare la dotarea atelierului cazane cu "o maşină de frezat şi găurit de mari dimensiuni pentru o înălţime mai mare de 3.500 mm", abia în luna februarie 2007, astfel că nici la data încheierii contractului de prestări servicii din 1 iunie 2006, dintre SC C. SRL şi SC D. SRL şi nici la momentul încheierii contractelor subsecvente acestuia, investiţia privind achiziţionarea şi modernizarea maşinii unelte G. nu era încă aprobată şi, ca atare, nu se stabiliseră nici detaliile tehnice ale respectivei maşini.

Prin urmare, tocmai pentru că la momentul încheierii contractului de prestări servicii din 1 iunie 2006 nu erau cunoscute caracteristicile tehnice ale maşinii unelte care se intenţiona a fi achiziţionată pentru noua fabrică de la Glina, singurele menţiuni făcute sub acest aspect în cuprinsul acestuia se refereau la faptul că prestatorul se obliga să identifice şi apoi să modernizeze o maşină de găurit şi frezat.

De asemenea, nici în contractul de furnizare încheiat ulterior între SC D. SRL şi E. şi nici în actul adiţional nr. x încheiat în data de 15 iunie 2006 nu au fost specificate detaliile tehnice ale maşinii care urma a fi identificată şi modernizată pentru SC C. SRL, lipsa menţiunilor referitoare la caracteristicile tehnice ale bunului ce a făcut obiectul acestor pretinse tranzacţii punând în evidenţă o dată în plus caracterul pur formal al contractelor încheiate.

Sub acelaşi aspect, Curtea a mai arătat că nu este de neglijat faptul că nici în contractul de prestări servicii încheiat în data de 1 iunie 2006 şi nici în actul adiţional la acesta, încheiat în 15 iunie 2006 nu este oferită vreo explicaţie cu privire la criteriile în baza cărora iniţial preţul serviciilor de identificare şi modernizare a maşinii de găurit şi frezat a fost stabilit în mod global la suma de 150.000 euro, iar apoi a fost majorat la 176.632,26 euro (echivalentul a 653.000 RON, fără TVA), din care suma de 550.000 RON, adică 84% din valoarea întregului contract, reprezenta preţul serviciilor de identificare a maşinii G. şi numai suma de 103.600 RON, adică 16% din valoarea contractului, urma să fie folosită pentru modernizarea maşinii prin presupusa montare a panourilor de comandă.

De altfel, nici explicaţiile pe care prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul B. le-a oferit cu privire la modul în care s-a ajuns la stabilirea preţului prevăzut în contractele încheiate între SC C. SRL şi SC D. SRL, în sensul că preţul stabilit prin contractul din 1 iunie 2006 a fost o sumă rotundă stabilită în raport cu preţul orientativ de 25.000 de euro pe care încă dinaintea încheierii acestui contract îl comunicase P., reprezentantul E., că ar fi necesar pentru modernizarea maşinii ce urma a fi identificată, iar majorarea acestui preţ la 176.632,26 euro (echivalentul a 653.000 RON) şi defalcarea lui pe cele două componente, din care 103.600 RON, reprezenta contravaloarea serviciilor de modernizare, iar restul era un bonus sau un onorariu de succes pentru activitatea de identificare a maşinii desfăşurată de către firma sa, ar fi avut în vedere împrejurarea că P. precizase între timp că pentru montarea panourilor de comandă era necesară plata sumei de 36.000 de euro, nu face trimitere la vreun criteriu obiectiv care să creeze convingerea că valoarea serviciilor ce făceau obiectul respectivelor contracte corespundea în mod realist preţului convenit de părţi, iar, în plus, este de observat faptul că aceste explicaţii nu sunt confirmate de niciun alt element probatoriu al cauzei, nici măcar de către "partenerul de afaceri", coinculpatul A.

În ceea ce priveşte împrejurările şi modalitatea în care s-a ajuns la perfectarea acestor tranzacţii, cu prilejul audierii sale de către instanţa de fond, inculpatul A. a menţionat că, criteriile pe care le-a avut în vedere la încheierea contractului de prestări servicii cu SC D. SRL au constat în aceea că ştia că societatea există, că îl cunoştea pe reprezentantul acesteia care îi fusese prezentat de directorul financiar K. şi că i se spusese de către acesta din urmă şi de către inculpatul B. că acea societate avea capacitatea de a duce la îndeplinire acest contract, considerând, totodată, că în acest fel ar putea să controleze mai bine modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale. De asemenea, inculpatul a mai precizat că nu a căutat şi alte firme pentru încheierea acestui contract, întrucât ar fi trebuit să cunoască acele societăţi şi să aibă încredere în ele.

Curtea a reţinut că în contradicţie flagrantă cu aceste afirmaţii făcute de inculpatul A., inculpatul B. a susţinut prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că în cadrul unei discuţii pe care a purtat-o în cursul anului 2006 cu inculpatul A., acesta i-a comunicat că intenţionează să cumpere de pe piaţă o maşină de alezat şi frezat de care avea nevoie pentru secţia de mori a noii fabrici ce urma a fi deschisă în localitatea Glina, însă întâmpină dificultăţi în identificarea şi achiziţionarea unei astfel de maşini, în sensul că atunci când lua legătura cu societăţile care puneau în vânzare astfel de maşini, acestea ridicau imediat preţul, întrucât era îndeobşte cunoscut în piaţă că SC C. SRL era o societate potentă din punct de vedere financiar, iar în acest context s-a oferit către A. să intermedieze prin firma sa această activitate de identificare a maşinii de alezat şi frezat şi de negociere a preţului de achiziţie (aspectul privitor la negocierea preţului nefiind prevăzut în contractul de prestări servicii din 1 iunie 2006).

De asemenea, inculpatul a mai arătat că, A. i-ar fi spus că are şi alţi parteneri contractuali cu care ar fi discutat problema identificării unei astfel de maşini, printre care se număra şi E., care, nu numai că s-a oferit să identifice pe piaţă o astfel de maşină de alezat şi frezat, dar are posibilitatea să o şi modernizeze prin ataşarea unor panouri de comandă şi a convenit atât cu A., cât şi cu P., ca SC D. SRL să fie contractantul direct al serviciilor de identificare şi modernizare a maşinii, iar E. să fie subcontractantul acestor lucrări într-un contract încheiat cu D., aspecte pe care, aşa cum s-a precizat deja în cele ce preced, inculpatul A. nu le-a confirmat prin relatările sale.

Mai mult decât atât, Curtea a arătat că aceste ultime susţineri ale inculpatului B. au fost infirmate în mod categoric şi de către SC C. SRL, care atât prin adresa din 18 decembrie 2015, depusă la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale, cât şi prin adresa din 30 octombrie 2017, înaintată la dosar la solicitarea expresă a acestei Curţi, a comunicat că nu a derulat raporturi comerciale directe sau indirecte, şi nici corespondenţe, indiferent de modalitatea acestora, cu E.

În acest sens, a reţinut şi declaraţia martorului K., care a deţinut funcţia de director financiar în cadrul SC C. SRL.

De asemenea, Curtea a mai precizat că fictivitatea operaţiunilor comerciale ce au prilejuit efectuarea de plăţi, mai întâi, de către SC C. SRL către SC D. SRL, iar apoi de către aceasta din urmă către E. este ilustrată şi de faptul că, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, serviciile ce au făcut obiectul acestor contracte în realitate nu au fost nicicând prestate.

Astfel, după numai cinci zile de la încheierea actului adiţional nr. x din 15 iunie 2006, fără ca prestatorul SC D. SRL sau subcontractantul acestuia E. să fi îndeplinit vreun minim demers în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate, inculpatul B. a emis în numele SC D. SRL factura proformă x, în valoare de 470.000 RON, pe care, astfel cum se stabilise prin actul adiţional la contractul de prestări servicii din 01 iunie 2006, a înaintat-o către SC C. SRL, spre a-i fi achitată cu titlu de avans.

Factura a fost acceptată la plata de către martorul K., în calitate de director financiar-economic al SC C. SRL şi a fost achitată la data de 22 iunie 2006, din contul x, deschis la R.

Suma plătită cu titlu de avans de către SC C. SRL a fost încasată de SC D. SRL, în aceeaşi zi, în contul nr. x, deschis la S.

Curtea a reţinut că, în legătură cu pretinsele servicii având ca obiect identificarea maşinii de alezat şi frezat G., inculpatul B. a susţinut că ulterior încheierii contractului de prestări servicii a început să caute pe internet societăţi care puneau în vânzare maşini de tipul celei de care era interesată SC C. SRL (n.n. deşi caracteristicile tehnice ale acestui utilaj nu îi erau cunoscute) şi şi-a întocmit o listă cu aceste societăţi, constatând că o astfel de maşină se vindea de către H., astfel că a luat legătura telefonic cu persoane din serviciul de vânzări al acestei societăţi, fără să poată preciza un nume în concret şi, chiar s-a întâlnit în oraş cu o doamnă din partea societăţii, al cărei nume nu l-a putut indica, în iulie sau august 2006, primind de la această societate o scrisoare semnată de o persoană al cărei nume nu şi-l aminteşte, în care se menţiona că H. intenţiona să vândă maşina de alezat şi frezat cu suma de 200.000 euro. A mai susţinut inculpatul că a înmânat această scrisoare lui A. pentru a fi folosită în cazul în care, în cadrul negocierilor ulterioare, H. ar fi majorat preţul de achiziţie, iar înainte de a fi predat această scrisoare, a trimis o adresă către SC C. SRL, prin care a adus la cunoştinţă acesteia că a identificat o maşină de alezat şi frezat la H. şi că, de asemenea, o astfel de maşină a fost găsită de cineva şi în Ucraina.

Deşi într-adevăr, potrivit adresei din 20 iulie 2006, depusă la dosarul cauzei de către apărarea inculpatului B. încă din cursul urmăririi penale, dar care însă nu poartă vreo menţiune, ştampilă sau număr de înregistrare din partea SC C. SRL, pentru a exista certitudinea că ar fi fost întocmită la data menţionată în cuprinsul acesteia şi că a fost înregistrată în evidenţele SC C. SRL, SC D. SRL, prin asociat unic B. ar fi comunicat beneficiarului SC C. SRL că din informaţiile pe care le deţine, o maşină G. care ar putea corespunde cerinţelor sale se află în posesia societăţii H., proprietarul maşinii fiind dispus să o înstrăineze contra unui preţ negociabil de aproximativ 200.000 euro, exclusiv TVA şi, de asemenea, partenerii săi contractuali au identificat o maşină corespunzătoare cerinţelor beneficiarului, aflată în posesia unei societăţi din Ucraina, Curtea a constatat că toate aceste susţineri ale inculpatului B. sunt necorespunzătoare adevărului, întrucât sunt lipsite de un suport probator adecvat.

Astfel, dincolo de faptul că unica dovadă care ar veni să confirme aspectele pretinse de inculpatul B. cu privire la demersurile întreprinse pentru identificarea maşinii G. este adresa pe care el însuşi a întocmit-o şi asupra căreia, în considerarea argumentele mai sus expuse, planează serioase suspiciuni cu privire la caracterul ei preconstituit, Curtea a apreciat că lipsa de credibilitate a afirmaţiilor inculpatului B. este ilustrată şi de lapidaritatea excesivă a informaţiilor oferite de acesta referitor la acţiunile concrete pentru care a fost remunerat cu nu mai puţin de 550.000 RON prin bunăvoinţa inculpatului A., iar, în plus niciunul dintre aceştia nu au fost în măsură să prezinte instanţei acea pretinsă scrisoare de ofertă pe care ar fi primit-o din partea celor de la H.

De altfel, instanţa de fond a considerat că nu este lipsit de importanţă nici faptul că în cuprinsul acelei adrese datate 20 iulie 2006 nu se face referire la niciun fel de detalii de ordin tehnic, respectiv la tipul sau caracteristicile maşinii identificate, la durata de funcţionare sau starea de uzură a maşinii etc. şi nici la cerinţele beneficiarului cu privire la maşina care se intenţiona a fi achiziţionată.

Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din declaraţiile concordante ale martorilor I., T., U. şi V., cu toţii angajaţi în perioada de referinţă ai SC C. SRL, SC D. SRL nu a desfăşurat niciun demers pentru identificarea maşinii G., ci, în realitate, pentru această activitate au fost folosite resursele (forţa de muncă, factorul timp, disponibilităţi financiare) aparţinând SC C. SRL, în sensul că de identificarea acestei maşini s-au ocupat efectiv martorii ante-menţionaţi, fără niciun fel de sugestie sau ajutor din partea inculpaţilor.

Astfel, martorul I., cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a precizat că, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu conducea şi departamentul de întreţinere, casare, investiţii şi business improvement, iar în această calitate, managerul general A. i-a cerut să caute pe piaţă o maşină de alezat şi frezat G., despre care i-a oferit nişte caracteristici generale, în sensul că i-a spus la ce urma să fie folosită şi cât de mare să fie, fiind totodată îndrumat să ia legătura cu angajaţii din departamentul de proiectare şi producţie pentru a i se oferi mai multe amănunte cu privire la detaliile tehnice ale maşinii pe care trebuia să o identifice.

Drept urmare, după ce a obţinut informaţiile necesare despre parametrii tehnici ai maşinii pe care trebuia să o caute conform dispoziţiei managerului general, martorul a transmis aceste date şi subalternilor săi, astfel că, împreună cu colegii săi W. şi T. au început să caute pe internet o maşină care să corespundă cerinţelor stabilite de departamentul de proiectare şi producţie. În urma acestor investigaţii, au identificat mai întâi o maşină de tipul celei pe care o căutau la Reşiţa, astfel că în vederea evaluării utilajului găsit a trimis la Reşiţa o echipă formată din subalternul său T.

şi X., şeful firmei SC Y. SRL care efectua întreţinerea utilajelor aparţinând C. La întoarcerea acestora, în urma discuţiilor pe care le-au purtat cu privire la cele constatate în urma evaluării de către aceştia a utilajului găsit la Reşiţa şi a vizualizării fotografiilor efectuate asupra acestuia, au convenit că partea mecanică a acelei maşini era foarte deteriorată, astfel că pentru a o putea pune în funcţiune erau necesare costuri exorbitante, hotărând, în final, să nu o cumpere, ci să continue căutările. Ca atare, în urma unor noi investigaţii făcute pe internet, colegul său T. i-a comunicat că a găsit o altă maşină care se afla în Bucureşti, astfel că după ce a luat legătura cu reprezentanţii firmei intermediare care postase anunţul de vânzare a maşinii pe internet, el împreună cu T.

şi cu X., care erau oameni cu experienţă tehnică, s-au deplasat la H., unde au realizat că maşina era proprietatea acestei societăţi şi nu a firmei intermediare care postase anunţul pe internet. În urma vizionării şi evaluării maşinii aflată pe platforma H. au constatat că maşina nu mai funcţionase de mulţi ani, însă, deşi ghidajele trebuiau modificate şi ajustate, totuşi acestea se prezentau într-o stare mai bună faţă de cele ale maşinii din Reşiţa. Despre cele constatate cu acest prilej, martorul a întocmit un raport pe care l-a înaintat pe cale ierarhică până la managerul general A., căruia i-a comunicat şi personal că au identificat maşina de care aveau nevoie la H.

Referitor la preţul de achiziţie, martorul a arătat că deşi în anunţul postat pe site era afişat un preţ de vânzare a maşinii, când au constatat că aceasta nu era proprietatea firmei ce făcuse public anunţul, au purtat negocierile pentru stabilirea preţului cu cei din conducerea H., în funcţie de deficienţele pe care le constataseră în urma evaluării maşinii şi a costurilor ce erau necesare pentru punerea acesteia în stare de funcţionare, la aceste negocieri participând şi cei de la departamentul comercial, respectiv U. şi directorul V., şeful departamentului de achiziţii.

De asemenea, martorul I. a mai precizat că nu ştie ca SC D. SRL sau E. să fi avut vreo legătură cu procedura de achiziţie a acestei maşini de alezat şi frezat cumpărată de la H. şi cu certitudine la activitatea de identificare a maşinii G., avocatul B. nu a avut vreo participare.

În mod similar, martorul T., angajat ca tehnician în cadrul SC C. SRL, prin declaraţia dată în faţa acestei Curţi a arătat că a primit dispoziţie de la şeful său direct I. să facă demersuri pentru a căuta o maşină de alezat şi frezat, în legătură cu care i-a comunicat diametrul arborelui de lezare, acest parametru definind practic şi celelalte caracteristici tehnice ale maşinii. Prin urmare, în funcţie de caracteristicile indicate, a căutat pe internet o astfel de maşină şi a găsit una la Reşiţa, unde a mers să o vizioneze împreună cu un coleg, însă, la întoarcere, după ce i-a prezentat şefului său fotografiile făcute asupra maşinii găsite la Reşiţa, acestuia nu i-a convenit starea tehnică a maşinii, astfel încât nu a fost de acord să o achiziţioneze. Drept urmare, în urma unor noi demersuri de căutare pe internet conform solicitărilor şefului său, a mai găsit o astfel de maşină la H., unde s-a deplasat împreună cu şeful său I. pentru o primă vizionare şi evaluare, iar ulterior nu s-a mai implicat în demersurile de achiziţionare a acestei maşini. Totodată, martorul a mai precizat că nu cunoaşte ca de identificarea acestei maşini să se fi ocupat şi o anume firmă SC D. SRL, iar de firma E. nu a auzit.

Martorul U., audiat tot în cursul cercetării judecătoreşti, a susţinut că, lucrând în cadrul departamentului aprovizionare, a fost cooptat din partea acestui departament pentru a participa la negocierea contractului de achiziţie a maşinii ce fusese identificată la H.. Corespondenţa cu cei de la H. unde fusese găsită această maşină a fost purtată de către cei din departamentul investiţii din cadrul C., condus de I. şi tot prin intermediul acestui departament i-au parvenit şi informaţiile legate de această maşină. Drept urmare, împreună cu I. şi V. au mers la un moment dat la H. unde au văzut maşina de alezat şi frezat, cu acest prilej purtându-se discuţii cu privire la momentul când ar fi trebuit să fie încheiat contractul de vânzare - cumpărare şi la rămânerea utilajului în locaţia de pe platforma H. pentru o perioadă de mai multe luni, preţul de achiziţie fiind deja stabilit la acel moment. În ceea ce priveşte societăţile D. SRL şi E., martorul a precizat că numele acestora nu îi sunt cunoscute şi cu siguranţă şi-ar fi amintit dacă aceste societăţi ar fi avut vreo implicare în procedura de achiziţionare a maşinii de la H.

Nu în ultimul rând, martorul V., prin depoziţia dată în faţa primei instanţe, a arătat că, în calitate de director de operaţiuni în cadrul SC C. SRL, împreună cu colegul său I., care se ocupa de această investiţie privind achiziţionarea unei maşini de alezat şi frezat care urma să fie instalată în noua fabrică de la Glina, s-au deplasat la H. unde au examinat agregatul vechi ce se afla pe platforma acestei fabrici şi au purtat discuţii despre detaliile tehnice ale maşinii de alezat şi frezat pe care C. intenţiona să o achiziţioneze, respectiv despre costurile pe care le implica reabilitarea şi modernizarea acesteia de către producătorul originar. A mai arătat martorul că, nu îşi aminteşte ca SC C. SRL să fi avut vreo relaţie de colaborare cu SC D. SRL, iar de firma E., societăţi despre care nu a auzit niciodată, cum de altfel nu a auzit nici despre un anume P., ca reprezentant al unei societăţi care să fi avut relaţii comerciale cu C.

De altfel, sub acelaşi aspect, nu este lipsit de relevanţă nici faptul că însuşi martorul K., cel care, în calitate de director financiar-economic al SC C. SRL, a acceptat la plată şi a achitat factura de avans în valoare de 470.000 RON emisă de SC D. SRL, a precizat cu prilejul celei de-a doua declaraţii pe care a dat-o în faţa acestei Curţi, că nu are cunoştinţă dacă această societate a avut sau nu vreo implicare în identificarea maşinii de alezat şi frezat.

În urma demersurilor făcute de către angajaţii al SC C. SRL conform celor menţionate anterior, la data de 28 martie 2007, SC C. SRL a achiziţionat de la SC H. S.A. maşina G., pentru care a achitat în aceeaşi zi preţul de 741.421 RON (623.043 RON valoare fără TVA + 118.378,17 RON TVA), reprezentând "circa 220.150 EUR". După achiziţionare maşina a fost lăsată în custodia SC H. S.A., întrucât nu putea fi instalată decât în incinta noii fabrici ce ar fi trebuit construită.

Pentru utilajul în speţă, a cărei valoare de achiziţie de la furnizor a fost de 623.043 RON, fără TVA, prin contractul fictiv încheiat de inculpatul A. cu SC D. SRL, au fost majorate costurile cu 550.000 RON, contravaloarea serviciilor de identificare a agregatului, conform contractului din 1 iunie 2006, reprezentând 88,28% din preţul de achiziţie.

În ceea ce priveşte pretinsele servicii de modernizare a maşinii de alezat şi frezat G., Curtea a reţinut că, prin contractul de furnizare încheiat la data de 5 iunie 2006, SC D. SRL a subcontractat aceste servicii, ca de altfel şi pe cele de identificare a maşinii, către E., pentru preţul de 42.857,14 euro.

E. este o entitate cu sediul în Seychelles, ţară cunoscută ca fiind unul dintre paradisurile fiscale; are cont bancar x deschis la Z. din Letonia şi este înregistrată sub numărul x atribuit la data de 15 iunie 2005.

Obiectul de activitate al acestei societăţi este consultanţa generală de afaceri şi are ca asociat unic pe P., persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită de Curte, întrucât inculpaţii, care au avut strânse legături cu acesta, nu au oferit instanţei nicio informaţie în acest sens.

E., prin P., a acordat împuternicire generală în mod succesiv inculpaţilor B. (pentru perioada 31 mai 2007 - 15 iunie 2008) şi A. (pentru perioada 9 septembrie 2008 - 15 iunie 2009), în baza respectivelor procuri, aceştia putând să acţioneze în numele societăţii pentru orice activitate, inclusiv să "vândă sau să cumpere acţiuni ale oricărei societăţi. la orice preţ ... la discreţia sa exclusivă".

Aceste procuri au fost autentificate în faţa unui notar din Australia la data de 5 iunie 2007, respectiv la data de 7 septembrie 2008, atât A., cât şi B. primind "drept individual de semnătură".

Curtea a mai arătat că în fiecare dintre cele două procuri, identice, se menţionează că "mandatarul [...] poate acţiona individual, în numele şi pe seama corporaţiei oriunde în lume, având puterea de a reprezenta interesele societăţii în negocieri, şedinţe, [...], să tranzacţioneze, să conducă, să deruleze şi să întreprindă oricare dintre şi toate aspectele legate de afaceri [...], să se reprezinte în faţa oricăror autorităţi [...],să cumpere, accepte, vândă, transfere, înregistreze în numele societăţii [...] orice proprietate mobilă sau imobilă,[...], orice acţiuni, valori mobiliare sau alte obligaţiuni [...], să semneze, să execute şi să remită toate instrumentele sau documentele necesare [...] să întreprindă toate acţiunile considerate necesare sau expediente în interesul societăţii sau al afacerilor, [...] să utilizeze sigiliul/ştampila societăţii [...]".

În legătură cu circumstanţele în care cei doi inculpaţi au ajuns să fie împuterniciţi de către E., prin P., aceştia, cu prilejul declaraţiilor date în cursul cercetării judecătoreşti, au relatat, în mod necredibil, următoarele aspecte:

Inculpatul B., cel care a beneficiat primul de procură generală din partea E., a menţionat că în contextul discuţiilor pe care le-a avut la sfârşitul anului 2005 şi începutul anului 2006 cu P. despre oportunităţile de afaceri pe care acesta intenţiona să le dezvolte în România, i s-a cerut de către P. să înfiinţeze o societate comercială în România, care să aibă asociat unic pe E., astfel că a primit procura din 2006, în baza căreia s-a ocupat de înfiinţarea SC AA. SRL, iar ulterior, a mai primit şi în 2007 o astfel de procură despre care P. i-ar fi spus că avea un format standard.

Sub acelaşi aspect, inculpatul A. a menţionat că în a doua parte a anului 2008, întrucât urma să îi expire mandatul de manager la C., iar negocierile purtate cu privire la continuarea activităţii în cadrul acestei societăţi nu au fost satisfăcătoare, s-a gândit să caute şi alte oportunităţi, astfel că a fost căutat prin email de către P., reprezentant al E., în scopul de a deschide o afacere pentru aceasta în România. La un moment dat a acceptat colaborarea şi a primit o împuternicire pentru a se ocupa de această viitoare afacere, însă acest proiect nu a mai demarat, întrucât a ajuns la o negociere pozitivă cu cei de la C.

Pentru a putea justifica şi plata restului sumei de bani ce a făcut obiectul contractului de prestări servicii încheiat în data de 1 iunie 2006 şi apoi modificat prin Actul adiţional nr. x din 15 iunie 2006, din partea pretinsului furnizor E. a fost întocmit în data de 30 iulie 2008 un "Raport de activitate privind modernizarea maşinii G. executată conform contractului din 5 iunie 2006". Acest document redactat în limba engleză, apare ca fiind semnat de către reprezentantul legal al E.

Ulterior, în data de 11 august 2008, prestatorul SC D. SRL, prin asociatul unic B. a întocmit şi a înaintat către SC C. SRL un raport de activitate identic sub aspectul conţinutului cu cel întocmit pentru E., cu deosebirea că acesta din urmă era redactat în limba română, iar în antet făcea referire la faptul că activitatea de modernizare a maşinii G. a fost executată conform contractului de prestări servicii din data de 1 iunie 2006.

În aceste rapoarte se face vorbire despre utilizarea unor componente electronice moderne, care sunt instalate în mod centralizat montate pe verticală, precum şi a unui panou de control care este montat separat pentru uşurinţa de funcţionare şi de disponibilitate.

În cadrul procedurilor de audit intern demarate de SC C. SRL în data de 30 aprilie 2009, la solicitarea acesteia a fost efectuată o expertiză tehnică extrajudiciară care a concluzionat că raportul de activitate întocmit de E. la data de 30 iulie 2008, preluat integral în raportul întocmit de SC D. SRL în data de 11 august 2008 şi transmis beneficiarului SC C. SRL, s-a înscris specificaţia unor componente electrice şi electronice, care nu au nicio legătură cu maşina unealtă G. tip AFP - Titan - 180 - Titan. Prin acelaşi raport de expertiză s-a precizat în mod explicit că nu s-a identificat nicio urmă de reparaţie sau modernizare la maşina achiziţionată de C.

Curtea a precizat că veridicitatea concluziilor acestui raport de expertiză tehnică extrajudiciară a fost confirmată prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cursul urmăririi penale de către expertul BB., probă administrată cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză, asupra maşinii de alezat achiziţionată de SC C. SRL nu s-au efectuat reparaţii sau modernizări.

În acelaşi sens, şi martorul I. a precizat că în 2009, din dispoziţia noului manager al SC C. SRL, a luat legătura cu un expert care să evalueze maşina de alezat şi frezat achiziţionată de la H., astfel că împreună cu acesta s-au deplasat în incinta acestei societăţi, prilej cu care expertul a constatat că maşina se afla în aceeaşi stare în care fusese achiziţionată, fără a i se aduce vreun fel de modernizări. De altfel, a susţinut martorul, din punctul său de vedere pentru ca maşina să fi putut fi modernizată, trebuia mai întâi să se facă reparaţia mecanică şi abia după aceea să se vină pe partea de automatizare, aceasta fiind logica de asamblare a unui astfel de echipament.

Ulterior formulării plângerii penale de către SC C. SRL cu privire la fraudele reclamate a fi fost săvârşite în timpul mandatului exercitat de inculpatul A., această societate l-a notificat pe inculpatul B. prin executor judecătoresc, ultima dată la 24 iunie 2009, să clarifice situaţia contractului de prestări servicii încheiat între SC D. SRL şi SC C. SRL, în data de 1 iunie 2006, context în care, la data de 6 iulie 2009, SC D. SRL, "prin avocat B.", a comunicat o adresă în care se preciza:

"Contractul de prestări servicii din data de 1 iunie 2006 (aşa cum a fost el modificat ulterior) a fost executat în întregime de societatea noastră".

Alăturat acestei adrese, a fost trimis către SC C. SRL şi procesul-verbal de predare - primire încheiat la data de 01 septembrie 2008, între SC D. SRL şi SC C. SRL, potrivit căruia primul predă şi al doilea preia maşina unealtă asupra căreia s-au efectuat modernizări, conform prevederilor contractului.

În cuprinsul acestui proces-verbal s-a menţionat că "C. acceptă lucrările de modernizare efectuate de D., fără nicio obiecţiune. [...] D. este descărcată de orice răspundere contractuală şi/sau extracontractuală".

De asemenea, s-a stipulat în acest proces-verbal, că "C. va achita, în cel mai scurt termen posibil, contravaloarea serviciilor prestate de D.". S-a mai menţionat, totodată, şi faptul că plata se efectuase la "data de 29 august 2008", deci anterior datei încheierii procesului-verbal de predare - primire (datat 1 septembrie 2008).

Nici acest înscris nu a fost identificat ca fiind înregistrat în evidenţele SC C. SRL, deşi apare ca fiind semnat din partea acesteia de către A., în calitate de administrator al beneficiarului şi de L., administrator şi B., asociat unic, ambii reprezentând SC D. SRL.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine care a fost data reală când s-a întocmit acest înscris.

În ceea ce priveşte "prestarea" serviciilor de modernizare a maşinii G. şi împrejurările semnării procesului-verbal de predare - primire ante menţionat, cu prilejul audierii lor în etapa cercetării judecătoreşti în faţa Curţii de Apel, inculpaţii au declarat următoarele aspecte:

Inculpatul A. a precizat că în luna septembrie 2008, B., după ce anterior îi prezentase un raport de activitate cu privire la operaţiunile de modernizare aduse maşinii, i-a spus că era presat de subcontractor şi că nu poate aştepta până se va deschide noua fabrică de la Glina, proiectul fiind amânat, astfel că i-a prezentat spre a fi semnat procesul-verbal de predare -primire, fără însă a face o inspecţie fizică a utilajului, întrucât nu era responsabilitatea sa.

Inculpatul B. a susţinut că în cursul lunii august 2008, a fost contactat de către P. care l-a întrebat care este stadiul înfiinţării noii fabrici de la Glina, întrucât E. este în posesia panoului de comandă ce trebuia ataşat maşinii şi dorea să facă montajul, pentru a încasa suma de bani prevăzută în contractul încheiat cu D., context în care i-a spus că nu se poate face operaţiunea de montaj pentru că C. nu a reuşit să termine activitatea de achiziţionare a terenurilor necesare deschiderii noii fabrici, astfel că, luând legătura cu A., i-a comunicat şi acestuia cele transmise de P.. După un interval de câteva zile, A. i-a spus că este de acord să achite întreaga sumă din contractul încheiat cu SC D. SRL, astfel încât aceasta din urmă să poată plăti la rândul său către E. contravaloarea serviciului de modernizare a maşinii în cuantum de aproximativ 42.000 euro. Drept urmare, de comun acord cu A. a emis pentru SC D. SRL o factură, tot cu titlu de avans, pentru restul sumei prevăzute în contract, iar din suma plătită de către C. a virat în contul E. suma de 36.000 euro, cât reprezentau serviciile de modernizare a maşinii de alezat şi frezat. Totodată, între SC D. SRL, reprezentată de el şi SC C. SRL, reprezentată de A., s-a încheiat şi un proces-verbal de recepţie care a fost un document formal, întrucât, în fapt, nu a avut loc o predare - primire a maşinii de alezat şi frezat cu modernizările prevăzute în contract, ci acest document a fost întocmit strict pentru a evidenţia că SC C. SRL era de acord cu plata întregii sume prevăzute în contractul încheiat cu D.. Martorul a mai arătat că nu ştie dacă acel panou de comandă a fost predat de către E. către C., el personal nevăzând un astfel de obiect.

Aşadar, Curtea a precizat că, în contra, celor consemnate în cele două rapoarte de activitate întocmite în numele SC D. SRL, respectiv E., respectiv în procesul-verbal de predare - primire încheiat în data de 01 septembrie 2008, între SC D. SRL, reprezentată prin B. şi SC C. SRL, reprezentată prin A., inculpaţii înşişi admit că maşina unealtă G. pretins identificată de către SC D. SRL şi lăsată în custodia H., după ce a fost achiziţionată de către SC C. SRL, nu a suferit niciun fel de operaţiuni de reabilitare sau modernizare din partea E., reprezentată de P.

Cu toate acestea, însă, SC D. SRL a emis factura nr. x din 29 august 2008, care reprezintă "Avans pentru modernizare maşina G., conf. contract servicii din 1 iunie 2006", în valoare de 307.711,87 RON, din care 258.581,40 RON, baza impozabilă şi 49.130,47 RON TVA, iar în baza acestei facturi, tot în data de 29 august 2008, astfel cum rezultă din extrasul emis de R. pentru contul nr. x, aferent SC C. SRL, a fost efectuată plata în sumă de 307.711,87 RON către SC D. SRL.

De asemenea, E. a emis către SC D. SRL factura nr. x din data de 2 septembrie 2008, în valoare de 42.857,14 euro.

Din înscrisurile prezentate încă din cursul urmăririi penale de către inculpatul B. a rezultat că SC D. SRL a achitat pretinsului furnizor E., la data de 9 septembrie 2008, suma de 36.000 euro, iar la data de 24 octombrie 2009, a achitat suma de 20.892 RON, către bugetul de stat, reprezentând "achitare impozit pe veniturile nerezidenţilor (20.892 RON)".

Înscrisul prezentat de inculpatul B. pentru a justifica plata către bugetul de stat a impozitului pe veniturile nerezidenţilor este un document printat de SC D. SRL, la data de 28 octombrie 2009 ora 11:28 (într-un moment în care părţile sociale ale acestei societăţi fuseseră deja cesionate către numita M., iar inculpatul B. nu mai avea în mod oficial vreo calitate în cadrul societăţii).

În acest context Curtea a reţinut că faţă de considerentele expuse în cele ce preced atât contractul de prestări servicii din data de 1 iunie 2006, încheiat între SC C. SRL şi SC D. SRL, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din data de 15 iunie 2006, cât şi contractul de furnizare subsecvent încheiat la data de 05 iunie 2006 între SC D. SRL şi E. nu au vizat operaţiuni reale, ci serviciile stipulate prin clauzele acestora au avut un caracter eminamente fictiv, iar, cu toate acestea, în baza lor au fost emise facturi şi a fost achitată/încasată contravaloarea respectivelor servicii.

Astfel, în derularea contractului de prestări servicii din data de 1 ianuarie 2006, SC D. SRL a emis facturi către SC C. SRL, în valoare totală de 777.711,87 RON, din care 653.539,38 RON reprezintă baza impozabilă, iar 124.172,49 RON TVA, facturile fiind achitate, fără întârziere, chiar în ziua emiterii acestora, în acest sens fiind identificate următoarele facturi:

- factura proformă x din 20 iunie 2006 în valoare de 470.000 RON, care a fost achitată în data de 22 iunie 2006, iar ulterior a fost înlocuită prin factura fiscală nr. x din 17 decembrie 2008 emisă cu menţiunea "storno avans x" şi "plata parţială lucrări modernizare maşina unealtă G. conform contract prestări servicii din 1 iunie 2006", în valoare de 470.000 RON, din care 394.957,98 RON valoare fără TVA şi 75.042,02 RON, TVA;

- factura fiscală nr. x din 29 august 2008 emisă cu menţiunea "avans modernizare maşină G., conf. contract servicii din 01.0501005", factura nr. x din 19 decembrie 2008 emisă cu menţiunea "storno avans x" şi factura fiscală nr. x din 19 decembrie 2008 emisă cu menţiunea "c/v lucrări modernizare maşină unealtă G. conform contract 01 iunie 2006 (rest plata)" în valoare de 307.711,87 RON, din care 258.581,40 RON valoarea fără TVA şi 49.130,47 RON TVA. Plata pentru aceste facturi a fost efectuată de SC C. SRL, la data de 29 august 2008.

Ca atare, prin înregistrarea în evidenţa contabilă a SC C. SRL, prin decizia inculpatului A., a cheltuielilor fictive în valoarea de 653.539,38 RON şi a TVA deductibil în valoare de 124.172,49 RON, înregistrări care au avut la bază operaţiunile nereale stipulate în contractul de prestări servicii din data de 01 iunie 2006, au fost generate influenţe negative asupra bugetului de stat.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin evidenţierea în documentele contabile ale SC C. SRL a acestor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale este în valoare totală de 228.738 RON şi reprezintă impozit pe profit în cuantum de 104.566 RON (653.539,39 RON x 16% = 104.566 RON) şi TVA în sumă de 124.172 RON.

De asemenea, din dispoziţia inculpatului B., SC D. SRL a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli având la bază operaţiuni fictive în valoare de 151.478,56 RON, reprezentând contravaloarea în moneda naţională a sumei de 42.857,14 euro, la cursul de schimb valutar de 3,5345 RON/euro comunicat de BNR pentru data de 02 septembrie 2008, când a fost emisă de către E. factura nr. x în valoare de 42.857,14 euro.

La data de 24 octombrie 2008, SC D. SRL, reprezentată prin inculpatul B. a achitat către bugetul de stat suma de 20.892 RON, reprezentând "achitare impozit pe veniturile nerezidenţilor (20.892 RON)".

Impozitul pe veniturile nerezidenţilor este un impozit cu reţinere la sursă, fiind obligaţia nerezidentului, persoană care realizează venituri din România în anumite condiţii (ex: venituri neatribuite unui sediu permanent în România, existenţa/inexistenţa unei convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul de rezidenţă al partenerului, existenţa/inexistenţa certificatului de rezidenţă fiscală, s.a.); plata acestuia revenind celui care obţine venituri.

În realitate, prin efectuarea plăţii impozitului pe veniturile nerezidenţilor s-a intenţionat crearea unei aparenţe de legalitate pentru operaţiunile comerciale pretins derulate cu E.

Pe baza facturii emise în numele E., SC D. SRL, prin B., a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli având la baza operaţiuni fictive în valoare de 151.478,56 RON, cu influenţe negative asupra bugetului de stat.

Astfel, prejudiciul aferent acestei evidenţieri de cheltuieli fictive în documentele contabile ale SC D. SRL este în valoare de 24.237 RON, reprezentând impozit pe profit (151.478,56 RON x 16% = 24.237 RON).

De asemenea, Curtea a arătat că este adevărat că din documentele contabile printate şi depuse la dosarul cauzei de către inculpatul B. reiese că SC D. SRL a achitat către bugetul de stat taxele şi impozitele aferente veniturilor realizate prin încasarea sumei totale de 777.711,87 RON de la SC C. SRL, însă acest lucru nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva răspunderii penale care îi este atribuită pentru comiterea faptelor deduse judecăţii în cauza pendinte, întrucât dacă inculpatul nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile respectivele venituri, acesta ar fi fost pasibil de săvârşirea şi a unei alte infracţiuni de evaziune fiscală, în varianta prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la faptele de spălarea banilor, s-a reţinut că, SC C. SRL a efectuat către SC D. SRL plăţi în valoare totala de 777.711,87 RON, în două tranşe, respectiv:

- în data de 22 iunie 2006 a fost achitată suma de 470.000 RON, în contul SC D. SRL, deschis la S., cod IBAN x;

- în data de 29 august 2008 a fost achitată suma de 322.390,65 RON în contul SC

D. SRL, deschis la CC., pentru factura x, conform extrasului de cont emis de R., pentru contul bancar al SC C. SRL; această sumă achitată include contravaloarea facturii fiscale nr. x din 29 august 2008, pentru avans modernizare maşina G., conform contract de prestări servicii din 1 iunie 2006, în sumă totală de 307.711,87 RON.

Aşadar, a rezultat că, SC D. SRL a avut deschise la S. două conturi bancare, în RON şi în valută, astfel: contul în RON, a fost deschis pe data de 6 decembrie 2005, iar contul în valuta (eur), x, a fost deschis pe data de 28 aprilie 2006, ambele fiind închise la data de 3 aprilie 2009; disponibilităţile aflate în cele două conturi la data închiderii au fost transferate la CC. S.A., conform Hotărârii asociatului unic nr. 2 din 31 martie 2009.

Începând cu data de 28 aprilie 2006 (data deschiderii contului în valută), persoanele împuternicite să efectueze operaţiuni pe cele 2 (două) conturi ale societăţii au fost inculpatul B. şi martorul K. Gabriel, ambii având drept pentru prima semnătură, deşi nu există niciun înscris din care să rezulte care ar fi fost calitatea avută de K. Gabriel în cadrul SC D. SRL.

Din analiza extrasului de cont deschis la S., cod IBAN x a reieşit că suma de 470.000 RON a fost încasată la data 22 iunie 2006 (aceeaşi dată la care s-a efectuat plata).

La câteva zile, respectiv la data de 3 iulie 2006, s-au efectuat 2 (doua) tranzacţii de cumpărare valuta, astfel: 1.000 euro, la cursul de schimb 3,6075 RON/eur,125.000 euro, la cursul de schimb de 3,58 RON/eur.

Din analiza extrasului de cont în valută, cod IBAN x, a rezultat că în aceeaşi zi, la data de 03.07.2006, B. a efectuat o tranzacţie de retragere numerar în valoare de 125.000 euro.

Aşadar, Curtea a reţinut că după numai câteva zile de la încasarea în data de 22 iunie 2006 a sumei de 470.000 RON, de la SC C. SRL, respectiv în ziua de 3 iulie 2006, asociatul unic al SC D. SRL, inculpatul B., a dispus de aproximativ 95% din cuantumul acesteia.

Inculpatul nu a procedat la efectuarea de transferuri bancare, ci a dispus de sumă, prin operaţiunea de retragere de numerar în valută, făcând dificilă/imposibilă identificarea beneficiarului/rilor real/reali ai sumei retrase.

Cu privire la modul în care a fost utilizată suma de 125.000 euro retrasă în numerar din avansul în sumă de 47.000 RON încasat de la SC C. SRL, inculpatul B., cu prilejul audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti, a precizat, în mod neplauzibil, că din aceşti bani a intenţionat să facă o investiţie financiară pentru SC D. SRL, care însă nu s-a materializat, iar ulterior o parte din aceşti bani i-a reţinut în nume personal, cu titlu de dividende (aspect nereflectat în vreun mod în documentele contabile pe care însuşi inculpatul le-a depus la dosarul cauzei), iar cu o altă parte a făcut plăţi în numele societăţii, inclusiv o plată de 185.000 RON făcută în anul 2009 către SC C. SRL, pentru achitarea contravalorii unor facturi emise ca urmare a achiziţionării unor materiale, respectiv ţeavă.

Contrar acestei apărări nesustenabile ale inculpatului B., Curtea a apreciat că efectuarea acestui schimb valutar fără un scop economic aparent, retragerea de numerar în valută în sumă de 125.000 euro, operaţiune suspectă prin însăşi natura ei, efectuată la scurt timp după alimentarea contului, ascunderea utilizării disponibilităţilor şi implicit a destinaţiei finale a acestora, coroborat şi cu lipsa oricăror documente contabile care să reflecte modul concret în care au fost folosite aceste disponibilităţi, constituie argumente faptice care conduc la concluzia că, în realitate, s-a urmărit şi s-a efectuat o operaţiune de spălare a banilor.

De asemenea, din înscrisurile prezentate de inculpatul B. a rezultat că, din suma de 307.711,87 RON, încasată la data de 29 august 2008, în baza facturii fiscale nr. x din 29 august 2008, SC D. SRL a efectuat, la data de 9 septembrie 2008, o plată în valoare de 36.000 euro, către E., aspect confirmat şi de analiza efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Instanţa de fond a precizat că dincolo de faptul că ansamblul probator strâns în cauză dovedeşte cu certitudine că subcontractarea lucrărilor către E. a fost făcută pur formal, în scopul disimulării unor operaţiuni fictive, lucrările asumate prin contract nefiind executate, Curtea a considerat că legătura ce a fost stabilită în scop fraudulos între B., A. şi E. rezultă şi din aceea că cei doi inculpaţi au fost împuterniciţi să efectueze operaţiuni în contul şi pe seama E., împuternicirile ce le-au fost acordate pentru a acţiona în numele respectivei societăţi incluzând perioadele: 9 septembrie 2008 - 15 iunie 2009 pentru A. şi 31 mai 2007 - 15 iunie 2008 pentru B.

În acest context Curtea a subliniat faptul că plata efectuată de SC D. SRL către E. s-a făcut la data de 09 septembrie 2008, adică chiar în prima zi când inculpatul A. devenea împuternicitul acestei societăţi.

Stabilindu-se această legătură între off-shore-ul E. şi inculpatul B., pe de o parte, respectiv A., pe de altă parte, persoane care au acţionat în numele şi pe seama SC D. SRL, respectiv SC C. SRL, a rezultat că operaţiunile comerciale derulate între aceste societăţi, în privinţa contractului de identificare şi modernizare a maşinii de alezat, G., au avut caracterul unor relaţii fictive.

În aceste condiţii, din probatoriul administrat în cauză Curtea a apreciat că inculpaţii A. şi B., persoane care au avut funcţii de conducere şi/sau acces la informaţii în cadrul SC C. SRL au uzat, în beneficiu personal, de aceste informaţii şi resurse prin intermediul SC D. SRL, iar prin simularea unor tranzacţii reale, aceştia au efectuat operaţiuni cu caracter fictiv, în scopul retragerii de valori financiare de la SC C. SRL, asigurând o aparenţă de legalitate pentru aceste profituri obţinute în mod ilegal.

Referitor la încadrarea juridică, în raport cu situaţia de fapt descrisă în considerentele ce preced, Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor judecaţi în cauza pendinte, se circumscriu, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, conţinutului constitutiv al următoarelor infracţiuni:

Faptele inculpatului A., care în perioada 20 iunie 2006 - 29 august 2008, în calitate de director general al SC C. SRL a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale acestei societăţi a unor cheltuieli ce nu aveau la bază operaţiuni reale, în valoare totală de 777.711,87 RON, ceea ce a avut ca urmare sustragerea de la îndeplinirea unor obligaţii fiscale faţă de bugetul statului, constând în impozit pe profit în cuantum de 104.566 RON şi TVA de 124.172 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

În sarcina inculpatului B., care în calitate de asociat unic al SC D. SRL, a furnizat inculpatului A. înscrisurile care atestau operaţiunile fictive pe baza cărora au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC C. SRL cheltuielile nereale care au condus la denaturarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, se va reţine comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în forma prev. şi ped. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Fapta inculpatului B., care la data de 9 septembrie 2008, în calitate de asociat unic al SC D. SRL, a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi, cheltuieli având la baza operaţiuni fictive în valoare de 151.478,56 RON, ceea ce a condus la sustragerea de la plata unui impozit pe profit în sumă de 24.237 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Faptele inculpaţilor A. şi B., persoane care având funcţii de conducere şi/sau acces la informaţii în cadrul SC C. SRL au uzat în beneficiu personal de aceste informaţii şi resurse prin intermediul SC D. SRL, în sensul că prin simularea unor tranzacţii reale au efectuat operaţiuni care nu aveau vreo legătură cu fapte reale, în scopul retragerii de valori financiare de la SC C. SRL, disimulând astfel adevărata natură a provenienţei sumei de 777.711,87 RON, ce a făcut obiectul acestor operaţiuni fictive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, în forma prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Curtea a apreciat că încadrarea juridică stabilită prin actul de sesizare a instanţei se impune a fi reformată în sensul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., pe de o parte, din perspectiva necesităţii aplicării principiului legii penale mai favorabile consacrat prin art. 5 alin. (1) din C. pen. (în interpretarea constatată a fi constituţională, prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din data de 20 mai 2014 conform căreia "dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile."), iar pe de altă parte, prin prisma faptului că unele dintre activităţile infracţionale reţinute în sarcina inculpaţilor s-au desfăşurat prin acte materiale repetate, comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în privinţa acestora fiind incidentă forma unităţii legale a infracţiunii continuate.

Astfel, referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a reţinut că în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală nu au fost operate niciun fel de modificări cu ocazia intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a pachetului legislativ conţinând Legea nr. 286/2009 (noul C. pen.) şi Legea nr. 187/2012 (legea de punere în aplicare a noului C. pen.) şi, de altfel, raportat la forma de bază a acestor infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor în cauza pendinte, nu au intervenit modificări ale regimului sancţionator aplicabil nici prin Legea nr. 50/2013, publicată în M. Of nr. 146 din 19 martie 2013.

În schimb, în privinţa infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, sancţionată potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 la 10 ani, cu posibilitatea adăugării potrivit art. 36 alin. (1) din noul C. pen. a unui spor de pedeapsă de numai 3 ani închisoare, Curtea a constatat că această nouă reglementare ar constitui legea penală mai favorabilă în comparaţie cu reglementarea anterioară acestor modificări, care pentru aceeaşi infracţiune prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani, cu posibilitatea aplicării unui spor de până la 5 ani, conform art. 42 din C. pen. anterior.

Cu toate acestea, însă, ţinând seama de imperativul determinării globale a legii penale mai favorabile, statuat cu caracter obligatoriu erga omnes prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care presupune alegerea, în ansamblu, fie a C. pen. din 1969, fie a noului C. pen. (Legea nr. 286/2009), intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Curtea a constatat că, în realitate, legea penală mai favorabilă în ansamblul său este reglementarea anterioară modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 01 februarie 2014, întrucât în cazul ambilor inculpaţi infracţiunea de spălarea banilor se află în concurs real, după caz, cu infracţiunea de evaziune fiscală şi/sau complicitate la evaziune fiscală, ori sub aspectul tratamentului sancţionator al acestei forme de pluralitate de infracţiuni, legea penală veche conţine prevederi mai favorabile inculpaţilor, întrucât art. 34 alin. (1) din C. pen. din 1969 prevede sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil (lăsat la latitudinea judecătorului), spre deosebire de C. pen. actual care operează cu sistemul cumulului juridic al pedepselor cu spor obligatoriu şi fix (art. 39 alin. (1) C. pen.).

De altfel, caracterul de lege penală mai favorabilă al reglementării penale aflată în vigoare la momentul epuizării activităţii infracţionale este determinat şi de existenţa unor posibilităţi mai largi de realizare a individualizării judiciare a pedepsei, precum şi de efectele juridice ale modalităţilor neprivative de libertate de executare a pedepsei.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului A., însuşită întocmai şi de către inculpatul B. de a se face în cauză aplicarea principiului ne bis in idem în raport cu Sentinţa penală nr. 198 din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x din 2013, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta SC C. SRL împotriva Ordonanţei nr. 156/D/P/2010 din data de 16 aprilie 2013, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi a Ordonanţei nr. 909/2013 din data de 1 iulie 2013 a Procurorului şef-serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, fiind menţinute ordonanţele atacate, cu consecinţa înlăturării răspunderii lor penale prin constatarea existenţei cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. - autoritatea de lucru judecat, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Astfel, în prealabil Curtea a reţinut că într-adevăr prin Ordonanţa nr. 156/D/P/2010 din data de 16 aprilie 2013, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, menţinută prin Ordonanţa nr. 909/2013 din data de 1 iulie 2013 a Procurorului şef-serviciu din cadrul aceleiaşi structuri a Ministerului Public, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, printre alţii, şi faţă de inculpaţii A. şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 2151 C. pen. anterior.

În considerentele acestei ordonanţe, cu referire la săvârşirea infracţiunii de delapidare reclamată prin plângerea formulată de SC C. SRL în legătură cu contractele încheiate între această societate şi SC D. SRL, s-a menţionat că în cauză nu există date sau indicii cu privire la comiterea faptei respective, în sensul că nu s-a produs vreo sustragere de bunuri din patrimoniul C., urmată de însuşirea în fapt (scoaterea cu caracter definitiv a bunurilor din sfera patrimonială a persoanei juridice, care să fie urmată de acte de întrebuinţare a acestora) şi, totodată, din conţinutul dosarului, nu rezultă traficarea de sume de bani sau bunuri de către persoane di cadrul C., persoane care să fi încredinţat spre folosinţă unor terţi bunurile respective, în scopul obţinerii de profit.

În schimb, prin aceeaşi ordonanţă s-a reţinut că potrivit actelor şi lucrărilor dosarului există date şi indicii privind săvârşirea de către inculpaţii A. şi B., în legătură cu aceleaşi fapte reclamate de către SC C. SRL a infracţiunilor de gestiune frauduloasă, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor/creditului de care se bucură societatea şi spălare de bani, sens în care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Plângerea formulată de către petenta persoană vătămată SC C. SRL împotriva Ordonanţei nr. 156/D/P/2010 din data de 16 aprilie 2013, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, menţinută prin Ordonanţa nr. 909/2013 din data de 1 iulie 2013 a Procurorului şef-serviciu din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa penală nr. 198 din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x din 2013.

Ulterior, prin Ordonanţa nr. 2291/P/2013 din 10 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

În privinţa actelor şi măsurilor procesuale dispuse în cauza pendinte, Curtea a reamintit că la data de 7 mai 2010, în Dosarul nr. x din 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale faţă de A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi faţă de B., sub aspectul aceleiaşi infracţiuni, în forma complicităţii, această rezoluţie fiind confirmată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în aceeaşi zi.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 22 iulie 2015, a Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti s-a dispus infirmarea în parte a acestei rezoluţii de începere a urmăririi penale, în ceea ce îl priveşte pe B., reţinându-se că acesta avea la data comiterii faptei calitatea de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa.

La aceeaşi dată s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru infracţiunile de delapidare, prev. şi ped. de art. 295 C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 322 C. pen.

Apoi, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B. sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, în forma complicităţii, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 322 C. pen.

De asemenea, la data de 22 iulie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care se desfăşura urmărirea penală faţă de A., din infracţiunea prev. şi ped. de art. 272 alin. (1),pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în infracţiunea de delapidare, prev. şi ped. de art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen. şi extinderea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 322 C. pen.

Prin ordonanţa procurorului s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. şi ped. de art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 322 C. pen., cât şi împotriva lui B., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prev. şi ped. de art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 322 C. pen., în forma complicităţii, prev. şi ped. de art. 48 C. pen.

La data de 12 noiembrie 2015, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de B. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

La data de 20 noiembrie 2015, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1),lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Apoi, la data de 26 noiembrie 2015, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui A., pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, faptă prev. de art. 29, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., cât şi împotriva lui B. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 lit. c) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

La data de 8 ianuarie 2016, prin ordonanţa procurorului, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care se desfăşoară urmărirea penală faţă de A., cât şi faţă de B., din infracţiunile de delapidare prev. şi ped. de art. 295 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 322 C. pen., în infracţiunea prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru primul inculpat şi din infracţiunile de delapidare prev. şi ped. de art. 295 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 322 C. pen., comise sub forma complicităţii, în infracţiunea prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cât şi a infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 sub forma complicităţii pentru inculpatul B.

Principiul "ne bis in idem", care are înţelesul "nu de două ori acelaşi lucru", este indisolubil legat de principiul autorităţii de lucru judecat, fiind destinat să garanteze persoanei condamnate că, atunci când şi-a executat pedeapsa, poate să-şi reia locul în societate fără a se putea declanşa, pentru aceeaşi faptă, o nouă procedură judiciară.

Principiul "ne bis in idem" este prevăzut în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cu care "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale a acestui stat."

Reglementări similare, ale aceluiaşi principiu, sunt identificate şi în art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS), potrivit căruia "o persoană împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre definitivă într-un proces pe teritoriul unei părţi contractante nu poate face obiectul urmăririi penale de către o altă parte contractantă pentru aceleaşi fapte, cu condiţia ca, în situaţia în care a fost pronunţată o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată conform legilor părţii contractante care a pronunţat sentinţa."

Principiul "ne bis in idem" a fost încorporat, ulterior, şi în Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare, figurând printre motivele de neexecutare obligatorie a mandatului.

Atât art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 54 din CAAS, precum şi art. 3 pct. 2 din Decizia-cadru au în vedere o hotărâre definitivă de achitare sau de condamnare, noţiunea de "idem" având în vedere elementele care trebuie considerate ca fiind judecate definitiv.

În ceea ce priveşte noţiunea de "bis", Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat condiţia conform căreia sancţiunea pronunţată de o instanţă a unui stat contractant "a fost executată" sau "este în curs de executare", în sensul că aceasta acoperă situaţia în care inculpatul a fost condamnat sau achitat chiar şi pentru lipsă de probe (Hotărârea Van Straaten, C-150/05).

În analiza aceluiaşi principiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în jurisprudenţa sa, că principiul "ne bis in idem" nu este aplicabil atunci când s-a pronunţat o decizie prin care autorităţile judiciare au dispus clasarea cauzei, în absenţa oricărei aprecieri pe fond (Hotărârea Miraglia, C-469/03).

Acest principiu nu este aplicabil nici în cazul unei decizii prin care autoritatea judiciară a dispus încetarea urmăririi penale, dacă această decizie nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie, astfel, un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte (Hotărârea Turansky, C-491/07).

Dintr-o altă perspectivă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în analiza acestui principiu, are în vedere momentul încheierii unui proces penal.

Astfel, atunci când decizia este pronunţată în urma unui proces, jurisprudenţa a stabilit că principiul "ne bis in idem" se aplică indiferent dacă inculpatul a fost achitat sau dimpotrivă condamnat. Acest lucru este valabil şi pentru situaţia judecării în lipsă a inculpatului (Hotărârea Bourquain, C-297/07), dar şi pentru o achitare din lipsă de probe în urma unui proces complet (Hotărârea Van Straaten, C-150/05).

Aplicarea principiului "ne bis in idem" este condiţionată de existenţa unei hotărâri prin care trebuie să se pună capăt urmăririi penale şi să se stingă definitiv acţiunea penală şi trebuie să se verifice, în prealabil (...), dacă decizia în cauză este considerată definitivă şi obligatorie în sensul dreptului naţional (Hotărârea Turansky, C-491/07).

În legislaţia internă, anterior datei de 1 februarie 2014, principiul "ne bis in idem" nu era reglementat în mod expres, făcându-se aplicarea directă a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, esenţa acestuia constând în aceea că autorităţile judiciare pot aplica o singură dată o sancţiune cu caracter penal.

Fiind nevoie de o reglementare explicită a acestui principiu, în categoria principiilor procesului penal român, prin Legea nr. 135/2010 privind noul C. proc. pen. a fost introdus art. 6 C. proc. pen., potrivit cu care "nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică."

Principiul "ne bis in idem" este indisolubil legat de principiul autorităţii de lucru judecat care operează numai în cazul în care, cu privire la o persoană, s-a desfăşurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracţiune.

În acest sens, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în materie penală, se cere existenţa a două elemente identice între cauza judecată definitiv şi cauza ce urmează a fi soluţionată, şi anume: identitate de persoană şi identitate de obiect.

Există autoritate de lucru judecat doar atunci când acţiunea penală a fost stinsă definitiv, nu şi atunci când organele judiciare, în considerarea intervenirii unor împrejurări noi, neavute în vedere la momentul dispunerii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pot dispune începerea urmăririi penale şi, ca atare, nu poate opera un impediment pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

În ceea ce priveşte sintagma "hotărâre definitivă", aceasta trebuie înţeleasă în sensul existenţei unei hotărâri prin care se rezolvă definitiv fondul cauzei, o soluţie prin care se stinge definitiv acţiunea penală.

Prin urmare, incidenţa principiului "ne bis in idem", respectiv autoritatea de lucru judecat pot opera în cazul soluţiilor dispuse de procuror prin care se stinge definitiv acţiunea penală cum ar fi de pildă renunţarea la urmărirea penală reglementată în art. 318 C. proc. pen. sau încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei în sensul art. 478 şi urm. C. proc. pen.

Prin urmare, nu toate soluţiile de netrimitere în judecată, cum sunt cele de neînceperea urmăririi penale sau de clasare, date de procuror se încadrează în noţiunea de "hotărâre definitivă" deoarece, în cele mai multe cazuri, soluţiile adoptate nu sunt definitive, putând fi începută/redeschisă urmărirea penală.

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că principiul "ne bis in idem" nu este aplicabil unei decizii prin care nu se stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie, astfel, un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte (Cauza Turansky).

Raportând exigenţele ce rezultă din dispoziţiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - astfel cum au fost analizate anterior, art. 54 din CAAS, precum şi din art. 6 C. proc. pen. la situaţia din cauza de faţă, Curtea a constatat că în speţă nu este incident principiul "ne bis in idem", întrucât ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nr. 156/D/P/2010 din data de 16 aprilie 2013, dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, nu satisface exigenţele ce decurg din art. 6 C. proc. pen. şi nu se înscrie în categoria hotărârilor definitive, astfel cum acestea sunt definite în dreptul intern, dar şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Întrucât, pentru motivele în detaliu prezentate în cuprinsul considerentelor de mai sus, Curtea a stabilit că faptele ce au făcut obiectul judecăţii există, fiind probate mai presus de orice îndoială rezonabilă, acestea au fost săvârşite de către inculpaţii trimişi în judecată şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor ante-menţionate, Curtea constată că este legal posibilă angajarea răspunderii penale a acestora.

Cu referire la pedepsele principale, complementare şi accesorii, Curtea a arătat că, potrivit normelor de incriminare (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în reglementarea la care s-a făcut deja referire), pedepsele principale prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt închisoarea de 2 ani la 8 ani, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la această infracţiune, respectiv închisoarea de la 3 la 12 ani în cazul infracţiunii de spălarea banilor, cu posibilitatea majorării limitei maxime, în cazul acelor infracţiuni comise în formă continuată, cu un spor de până la 5 ani, potrivit art. 42 din C. pen. anterior.

În cadrul acestor limite, potrivit art. 72 alin. (1) din C. pen. anterior, Curtea a avut în vedere, la stabilirea în concret a duratei pedepselor principale, gravitatea infracţiunilor săvârşite, periculozitatea inculpaţilor, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, aspecte evaluate prin prisma următoarelor criterii:

- împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor (prezentate în detaliu cu ocazia expunerii situaţiei de fapt);

- mijloacele folosite (încheierea unor contracte de prestări servicii cu caracter aparent prin care a fost simulată efectuarea unor operaţiuni comerciale reale şi în baza cărora au fost emise facturi ce atestau cheltuieli fictive, utilizate pentru efectuarea de înregistrări în evidenţa contabilă şi documentele fiscale);

- întinderea perioadei infracţionale (peste 2 ani de zile);

- scopul urmărit (sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi disimularea adevăratei naturi a provenienţei fondurilor băneşti ce au făcut obiectul tranzacţiilor fictive derulate de inculpaţi);

- valoarea ridicată a prejudiciului cauzat bugetului de stat (în cuantum de 228.738 RON la nivelul SC C. SRL, respectiv de 24.237 RON, la nivelul SC D. SRL);

- lipsa oricărui demers din partea inculpaţilor pentru repararea acestui prejudiciu;

- datele personale ale inculpaţilor - constând în aceea că inculpatul A. este în vârstă de 54 de ani, este absolvent de studii superioare este căsătorit şi este lipsit de antecedente penale, conform fişei de cazier judiciar, iar inculpatul B. are vârsta de 38 de ani, este absolvent de studii universitare în domeniul juridic, potrivit fişei de cazier judiciar nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit şi are profesia de avocat, profesie a cărei exercitare era incompatibilă cu efectuarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. c) din Legea nr. 51/1995, nesocotite, însă, fără scrupule, de către acesta, dintr-un vădit interes material, cum este şi cel care a motivat săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii;

- conduita procesuală manifestată de inculpaţi - de negare permanentă a săvârşirii unor acţiuni de natură infracţională, dar şi de prezentare constantă în faţa organelor judiciare.

Curtea nu a identificat, în speţă, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanţe atenuante judiciare pentru vreunul dintre inculpaţi, conform art. 74 alin. (1) sau (2) din C. pen. anterior, întrucât, pe de o parte, astfel cum s-a precizat în considerentele ce preced, inculpaţii nu au dat dovadă de o conduită procesuală sinceră şi nici nu a întreprins vreun demers pentru repararea pagubelor pricinuite, iar lipsa antecedentelor penale nu defineşte o situaţie meritorie, ce ar trebui recompensată prin aplicarea unor pedepse mai puţin severe, ci reprezintă o stare de normalitate pentru orice cetăţean, iar, pe de altă parte, nu există alte împrejurări obiective, legate de infracţiunile comise, apte să diminueze gravitatea acestora sau periculozitatea inculpaţilor.

Astfel fiind, Curtea a constatat că aplicarea unor pedepse orientate sau chiar egale cu limita minimă prevăzută în normele de incriminare incidente, şi anume câte 3 ani închisoare pentru infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, respectiv de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă simplă (comisă de inculpatul B., în calitate de autor), este proporţională cu gravitatea infracţiunilor săvârşite, dar şi necesară pentru justa sancţionare a inculpaţilor.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepselor principale rezultante stabilite în sarcina inculpaţilor prin aplicarea tratamentului juridic sancţionator al concursului de infracţiuni, Curtea a apreciat că faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, astfel cum au fost evidenţiate în considerentele de mai sus, de posibilităţile reale şi efective ale acestora de a conştientiza gravitatea faptelor comise, dar şi de împrejurarea că vechimea acestor fapte a diminuat considerabil rezonanţa lor socială negativă, realizarea în mod eficient a scopului preventiv şi educativ al pedepselor şi obţinerea în mod real a reeducării şi reintegrării sociale a inculpaţilor pot fi garantate şi fără executarea propriu-zisă a pedepselor, respectiv prin suspendarea sub supraveghere a executării acestora în conformitate cu prevederile art. 861 din C. pen. anterior pe durata unui termen de încercare de câte 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. anterior, în cauză fiind deopotrivă îndeplinite şi celelalte condiţii instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 861 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din vechiul C. pen., în sensul că pedeapsa rezultantă aplicată fiecărui inculpat este de 3 ani închisoare, iar anterior, niciunul dintre aceştia nu a mai suferit vreo altă condamnare.

Referitor la pedepsele accesorii şi complementare, Curtea a constatat că natura şi gravitatea faptelor săvârşite, circumstanţele reale în care acestea au fost comise, precum şi referinţele personale ale inculpaţilor, constituie argumente pertinente şi suficiente pentru a conduce la concluzia că inculpaţii sunt nedemni să fie aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi, de asemenea, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, astfel că le-a interzis acestora, cu ambele titluri, în temeiul art. 71 şi, respectiv, art. 65 din C. pen. anterior, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod, pe perioada executării pedepsei principale şi, respectiv, pe o perioadă ulterioară de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Totodată, având în vedere că inculpaţii s-au folosit, la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, de funcţiile deţinute, şi anume inculpatul A. de funcţia de manager şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC C. SRL, iar inculpatul B., de funcţia de administrator de fapt al SC D. SRL, Curtea le-a interzis acestora, cu ambele titluri şi pe aceleaşi perioade, şi dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, şi anume acela de a ocupa astfel de funcţii.

În ceea ce priveşte latura civilă, măsurile de siguranţă şi măsurile asigurătorii, Curtea a constatat că în speţă, s-a constituit parte civilă Statul Român, reprezentat legal de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a solicitat obligarea inculpaţilor A. şi B. la plata sumelor de 228.738 RON, respectiv 24.237 RON, reprezentând prejudicii cauzate bugetului de stat prin înregistrarea în evidenţele contabile ale SC C. SRL şi SC D. SRL a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data executării integrale a plăţii, precum şi menţinerea sau instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.

În ceea ce priveşte determinarea cuantumului prejudiciului adus bugetului de stat, Curtea a constatat că potrivit raportului de constatare întocmit în cursul urmăririi penale de către specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin înregistrarea în evidenţa contabilă a SC C. SRL, prin decizia inculpatului A., a cheltuielilor fictive în valoare de 777.711,87 RON, înregistrări care au avut la bază operaţiunile nereale stipulate în contractul de prestări servicii din data de 01 iunie 2006, au fost generate influenţe negative asupra bugetului de stat, constând în neplata unui impozit pe profit în cuantum de 104.566 RON (653.539,39 RON x 16% = 104.566 RON) şi majorarea TVA deductibil cu suma de 124.172,49 RON, iar prin evidenţierea în documentele contabile ale SC D. SRL, din dispoziţia inculpatului B., a cheltuielilor având la bază operaţiuni fictive în valoare de 151.478,56 RON, reprezentând contravaloarea în moneda naţională a sumei de 42.857,14 euro, a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 24.237 RON, reprezentând impozit pe profit (151.478,56 RON x 16% = 24.237 RON).

Pe de altă parte, întrucât prejudiciul generat prin denaturarea obligaţiilor fiscale datorate de SC C. SRL a fost cauzat prin contribuţiile conjugate ale inculpaţilor A. şi B., Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii civile solidare a acestora, pentru acoperirea acestui prejudiciu.

Referitor la solicitarea părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de a fi angajată pentru plata acestui prejudiciu şi răspunderea civilă solidară a părţii responsabile civilmente SC C. SRL, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

În acest sens, Curtea a reamintit că prin actul de sesizare a instanţei faţă de persoana juridică SC C. SRL s-a dispus soluţia clasării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în forma prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinându-se că în cauză nu a fost dovedită împrejurarea că aceasta ar fi avut vreo vinovăţie în comiterea respectivei fapte.

Totodată, a mai subliniat şi faptul că una dintre condiţiile speciale ale angajării răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului constă în aceea ca prepusul să fi săvârşit fapta ilicită şi prejudiciabilă acţionând în interesul comitentului sau la ordinul său în interesul altuia, în limitele stricte ale atribuţiilor care alcătuiesc conţinutul funcţiei sale, cu respectarea instrucţiunilor şi dispoziţiilor pe care i le-a dat comitentul, ori în speţa de faţă, astfel cum s-a dovedit pe baza probatoriului administrat, nu numai că inculpatul A. a acţionat prin exercitarea abuzivă a funcţiei încredinţate, dar acesta nici nu a fost direcţionat de către comitent să procedeze în această manieră ilicită.

Drept urmare, Curtea, în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen., a admis, acţiunea exercitată de partea civilă Statul Român, prin reprezentantul său legal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi va dispune obligarea în solidar a inculpaţilor A. şi B. la plata sumei de 228.738 RON, precum şi obligarea individual a inculpatului B. la plata sumei de 24.237 RON.

La aceste sume, a adăugat obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi calculate, potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii, sens în care este avută în vedere Decizia nr. 17/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 875 din data de 23 noiembrie 2015).

În acelaşi timp, reţinând că A. şi B. au fost găsiţi vinovaţi şi de comiterea infracţiunii de spălarea banilor, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 33 din Legea nr. 65/2002, potrivit cărora "Sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia".

În ceea ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, în situaţia în care infracţiunea de spălarea banilor este săvârşită în concurs cu aceea de evaziune fiscală, Curtea a avut în vedere cele statuate de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 23/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 8 noiembrie 2017), potrivit căreia măsurile privitoare la aplicarea confiscării speciale şi la obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile nu pot coexista cu privire la acelaşi bun sau la aceeaşi sumă de bani, chestiune, de altfel, tranşată şi anterior prin Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanţei supreme (publicată în Monitorul Oficial nr. 381 din 2 iunie 2015).

Prin urmare, suma de bani ce trebuie a fi supusă măsurii de siguranţă a confiscării speciale este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale (în speţă 777.711,87 RON - contravaloarea serviciilor fictive achiziţionate în numele SC C. SRL, cărora li s-a dat o aparenţă de legalitate şi realitate prin contractele succesive încheiate de către cei doi inculpaţi), din care se scade valoarea despăgubirilor la care inculpaţii au fost obligaţi pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În consecinţă, în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 Curtea a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 262.368,43 RON ce a făcut obiectul infracţiunii de spălarea banilor şi nu a servit la repararea prejudiciului cauzat părţii civile.

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002 (potrivit cărora luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor), Curtea, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (2) şi la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. şi cu referire la Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 953 din data de 4 decembrie 2017), a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B., până la concurenţa sumelor stabilite prin hotărâre cu titlu de despăgubiri civile, respectiv supuse confiscării speciale, în vederea garantării executării acestor obligaţii de plată.

Pe de altă parte, având în vedere că, la baza înregistrării operaţiunilor (achiziţiilor) fictive în evidenţa contabilă a SC C. SRL şi SC D. SRL şi, apoi, în declaraţiile fiscale, au stat o serie de documente plăsmuite, care au facilitat, totodată, şi operaţiunea de albire a produsului infracţional, Curtea a apreciat că, pentru restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii acestor infracţiuni, se impune desfiinţarea tuturor acelor facturi.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, inculpaţii A. şi B., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, inculpatul A. a criticat sentinţa din perspectiva următoarelor chestiuni de fapt şi de drept:

1) Nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei penale atacate sub aspectul faptelor reţinute în sarcina inculpatului apelant.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, a precizat că nu sunt întrunite elementele constitutive şi nici tipicitatea infracţiunii reglementate de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. A apreciat că poate fi doar un diferend de natură civilă, specific Legii nr. 31/1990, ce ţine de o eventuală administrare defectuoasă/frauduloasă întreprinsă de inculpat în defavoarea societăţii C. România, cu scopul de a obţine beneficii proprii.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, a susţinut că sentinţa atacată se limitează exclusiv la acţiunile inculpatului B. fără, însă a exemplifica o acţiune a inculpatului A. care să reliefeze elementul material al infracţiunii sau participarea acestuia.

În opinia apărării, soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond este nesusţinută.

2) Aspectele ce au fost invocate în susţinerea apărării inculpatului pe principiul "ne bis in idem" nu au fost analizate şi motivate de instanţa de fond.

În susţinerea acestui motiv de apel, a arătat că există două soluţii de netrimitere în judecată confirmate definitiv de Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti pentru aceleaşi fapte ce fac obiectul prezentei judecăţi, fiind incident principiul ne bis in idem.

Instanţa de fond nu a arătat în cuprinsul sentinţei penale atacate motivele pentru care apreciază că instituţia autorităţii de lucru judecat nu este aplicabilă în cauză, limitându-se la concluzia că nu se poate reţine caracterul de hotărâre definitivă al ordonanţei ce a fost ulterior confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, ca legală şi temeinică.

Aşadar, inculpatul a apreciat că soluţia instanţei de fond este greşită atât din punct de vedere procedural, dar şi al dreptului material aplicabil speţei.

Pentru toate aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului formulat şi în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea Sentinţei penale nr. 88/F din 7 mai 2018, cu consecinţa încetării procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. i), C. proc. pen., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ca urmare a incidenţei autorităţii de lucru judecat.

În subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) şi lit. c), C. proc. pen., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv spălare de bani prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, întrucât nu există probe că faptele au fost săvârşite de inculpat.

3) Excepţia prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de evaziune fiscală, respectiv spălare de bani, reţinute în sarcina inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 155 C. pen.

Având în vedere dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen., precum şi dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen., şi faptul că pedeapsa pentru infracţiunea de evaziune fiscală este de la 2 la 8 ani, iar pentru spălarea banilor este de la 3 la 10 ani, termenul de prescripţie pentru răspunderea penală este de 8 ani.

Referitor la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, a arătat că potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. 5/2019 - recurs în interesul legii, în cazul infracţiunilor ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune şi a cărora latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit, pe o perioadă de timp, data săvârşirii infracţiunii şi implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi alta decât momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracţiune.

Aşadar, a precizat că presupusele infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatului A. s-au comis la data de 22 iunie 2006, dată la care a fost efectuată prima plată din partea SC C. SRL către SC D. SRL

În raport de aceste date, a apreciat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie la data de 22 iunie 2014, motiv pentru care devin incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) noul C. pen.

În ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, a precizat că primul moment la care a fost comunicat un înscris către inculpat, înscris care ar fi putut întrerupe cursul prescripţiei, a fost la data de 20 noiembrie 2015, când a fost extinsă urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la acelaşi moment A. dobândind calitatea de suspect.

Un alt aspect invocat în cuprinsul notelor de concluzii vizează raportul de expertiză întocmit în cauză, din data de 9 decembrie 2019, precum şi suplimentul raportului de expertiză din data de 15 iunie 2020.

În opinia inculpatului, prin concluziile raportului de expertiză, referitor la impozitul pe profit, s-a stabilit că nu există nici un prejudiciu adus bugetului de stat, nefiind datorat impozit pe profit pentru operaţiunile analizate în speţă.

Sub aspectul T.V.A.-ului, din verificările efectuate de experţi, rezultă că în baza sumei pe care o avea de recuperat cu titlu de TVA de la Statul Român, SC C. SRL nu mai avea obligaţii financiare suplimentare de declarat sau achitat către bugetul de stat.

Obligaţia de plată a TVA este a emitentului facturii, indiferent de realitatea sau fictivitatea operaţiunii care stă la baza facturii emise, mutarea artificială a acestei sarcini către beneficiar este o operaţiune care conduce la o dublă impozitare a sumei în discuţie.

De asemenea, a arătat că expertul numit de instanţă şi-a schimbat opinia faţă de raportul depus la data de 9 decembrie 2019, în sensul că a indicat o valoare TVA prin intermediul unui calcul matematic, nu ca rezultat al unei obligaţii fiscale în sarcina C., fără a avea la dispoziţie nici un document justificativ pe tratamentul TVA din partea C.. Sub acest aspect, a apreciat că cele două opinii nu se pot concilia juridic şi nu poate fi avută în vedere o situaţie ipotetică pentru condamnarea unei persoane din punct de vedere penal. Astfel, prejudiciul trebuie să fie efectiv, cert şi nu ipotetic, teoretic, apt de a putea să se fi produs.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, un alt aspect invocat vizează cuantumul presupusului prejudiciu calculat prin suplimentul depus la dosar în data de 15 iunie 2020, referitor la valoarea TVA. În concret, în lipsa unui decont TVA din partea C., pentru lunile vizate şi pentru exerciţiul financiar al anului 2008, nu se poate calcula o sumă efectivă ce ar putea reprezenta prejudiciu.

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute în sarcina sa.

În susţinerea motivelor de apel formulate, precum şi prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 2 iulie 2020, a invocat următoarele aspecte:

1) Achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală (impozit pe profit în sumă de 104.566 RON şi TVA în sumă de 124.172 RON).

A arătat că sumele încasate de D. SRL cu titlu de TVA au fost incluse în declaraţiile fiscale depuse la ANAF şi TVA-ul a fost achitat în mod corespunzător.

Veniturile realizate de D. SRL au fost înregistrate în contabilitatea societăţii şi numai din cauza unor erori în contabilitate, o parte din venituri nu au fost declarate corespunzător şi, astfel impozitul pe profit a fost achitat parţial.

2) Achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală (impozitul pe profit care nu a fost achitat urmare a deducerii sumelor achitate către E.).

În acest sens, a arătat că SC D. SRL a înregistrat în contabilitate facturile emise către SC C. SRL, a depus declaraţiile fiscale corespunzătoare şi a achitat la bugetul de stat TVA şi impozit pe profit aferent. Aşadar, TVA-ul (124.172,49 RON) şi impozitul pe profit (104.566 RON) de la plata căruia s-ar fi sustras C. SRL a fost plătit la bugetul de stat de către D. SRL.

3) Achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

În acest sens, a precizat că operaţiunile desfăşurate de D. nu sunt fictive; banii obţinuţi de la C. nu sunt urmarea săvârşirii unei infracţiuni, ci sunt venituri licite.

Prin sentinţa apelată, instanţa de fond nu a explicat rezultatul cărei infracţiuni au fost sumele de bani pretins a fi spălate, având în vedere că veniturile realizate sunt legitime şi nu pot face obiectul spălării banilor.

A susţinut referitor la comisionul încasat că rolul SC D. SRL a fost de a facilita obţinerea unui preţ convenabil.

4) Încetarea procesului penal, ca urmare a aplicării principiului ne bis in idem.

În susţinerea acestui motiv de apel a arătat că Sentinţa penală nr. 198 din 02 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x din 2013 se bucură de autoritate de lucru judecat. Prin această sentinţă a fost menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru fapta pentru care, în prezenta cauză, a fost condamnat de instanţa de fond.

A precizat că nu se află într-o situaţie similară cu cea care a stat la baza pronunţării de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărârii Turansky, în acest caz inculpatul fiind cercetat de direcţia regională a corpului de poliţie din Prievidza (Slovacia) care a dispus încetarea urmăririi penale. Or, în speţă, DIICOT a emis o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de prim procurorul DIICOT, soluţia a fost atacată în instanţă, care a menţinut soluţia, sentinţa Curţii de Apel fiind definitivă.

5) Încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost declarate neconstituţionale, astfel că şi-au încetat efectele juridice după 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Prin urmare, a apreciat că dispoziţiile anterior menţionate nu mai produc efecte, nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripţiei şi în consecinţă, termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 C. pen., s-a împlinit.

6) Cheltuielile de judecată dispuse de instanţa de fond nu sunt justificate.

În raport de împrejurarea că în cauză, a fost întocmit un raport de constatare în faza de urmărire penală şi au fost audiaţi martori, a apreciat că suma dispusă cu titlu de cheltuieli judiciare este prea mare şi nejustificată.

La termenul din data de 19 iunie 2020, partea responsabilă civilmente SC EE. SRL a depus concluzii scrise, solicitând respingerea apelurilor formulate de către apelanţii-inculpaţi, ca nefondate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine următoarele:

În raport cu ansamblul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea, realizând o interpretare judicioasă a probelor.

Astfel, fără a relua în detaliu aspectele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că începând cu luna octombrie 2003 şi până în noiembrie 2009, inculpatul A. a deţinut funcţia de director general al SC C. SRL, societate care are ca asociat unic societatea C. din Olanda.

Inculpatul B., avocat în baroul Dâmboviţa, a înfiinţat la data de 22 noiembrie 2005 societatea D. SRL cu obiect principal de activitate "activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management", deţinând calitatea de unic asociat, iar funcţia de administrator era deţinută de numitul L. . Încă de la momentul înfiinţării, SC D. SRL a avut sediul social într-un imobil ce îi aparţinea inculpatului A. prin societatea J. SRL, acesta din urmă punându-l la dispoziţia inculpatului B. printr-un contract de comodat din data de 3 noiembrie 2005.

Prin declaraţia dată în cadrul cercetării judecătoreşti, inculpatul B. a declarat că hotărârea de a înfiinţa societatea D. SRL a luat-o împreună cu inculpatul A. şi martorul K., membri ai comitetului director al SC C. SRL, în condiţiile în care în acea perioadă B. asigura asistenţa juridică şi consultanţă pentru C.

În acest context, în cursul anului 2006, la nivelul SC C. SRL a apărut iniţiativa dezvoltării unor noi facilităţi de producţie în localitatea Glina, fapt care presupunea cumpărarea şi instalarea unei maşini de frezat şi alezat. Pentru realizarea acestui scop, inculpatul A. şi inculpatul B. au hotărât să încheie un contract de prestări servicii având ca obiect identificarea şi modernizarea unei asemenea maşini.

La data de 1 iunie 2006, între SC C. SRL, în calitate de beneficiar, reprezentată prin inculpatul A. şi SC D. SRL, în calitate de prestator, reprezentată de inculpatul B., a fost încheiat un contract de prestări servicii. Conform contractului, prestatorul şi-a asumat obligaţia de a identifica o maşină unealtă de tip G., în vederea achiziţionării de către beneficiar, precum şi ca ulterior, de a proceda la efectuarea unor operaţiuni de modernizarea acestui utilaj. Serviciile urmau să fie prestate de către SC D. SRL până în luna decembrie 2008, iar SC C. SRL şi-a asumat obligaţia de a plăti suma de 150.000 de euro la un curs valutar de 3,7 RON/euro. Suma de 150.000 de euro reprezenta conform contractului dintre părţi exclusiv contravaloarea serviciilor prestate de societatea inculpatului B., fără a include şi costul propriu-zis al maşinii de tip G.

La data de 5 iunie 2006, SC D. SRL a încheiat un contract de "furnizare de bunuri" cu societatea E., reprezentată de numitul P., prin care a subcontractat către această din urmă societate serviciile pe care şi le-a asumat faţă de SC C. SRL Mai concret, E. şi-a asumat sarcina identificării şi modernizării unei maşini de tip G., fără însă a fi descrise detaliile tehnice ale utilajului, pe care urma să îl achiziţioneze C., urmând ca în schimbul acestor servicii prestate să primească suma de 42.857,14 euro.

Din probele administrate în cauză a rezultat însă, că E. este o entitate cu sediul în Seychelles şi are ca obiect de activitate "consultanţă generală în afaceri", asociat unic fiind numitul P.. Relevant pentru stabilirea legăturilor dintre inculpaţi şi această societate este faptul că ulterior comiterii faptelor care formează obiectul prezentei cauze, E., prin P., a acordat împuternicire generală în mod succesiv inculpaţilor B. (pentru perioada 31 mai 2007 - 15 iunie 2008) şi A. (pentru perioada 9 septembrie 2008 - 15 iunie 2009), în baza respectivelor procuri, aceştia putând să acţioneze în numele societăţii pentru orice activitate, inclusiv să "vândă sau să cumpere acţiuni ale oricărei societăţi. la orice preţ... la discreţia sa exclusivă". Având în vedere aceste aspecte, precum şi lipsa de veridicitate a aspectelor relatate de inculpaţi, inclusiv a imposibilităţii furnizării unor elemente suficiente care să conducă la identificarea numitului P., Înalta Curte reţine că este fondată aprecierea primei instanţe în sensul că societatea E. era controlată în fapt de către inculpaţii A. şi B.

La data de 15 iunie 2006, între SC C. SRL şi SC D. SRL a intervenit un act adiţional la contractul iniţial, din data de 1 iunie 2006, act care însă nu a fost găsit în evidenţele societăţilor. Prin acest act, denumit "Actul adiţional nr. 1", semnat de A. pentru beneficiar şi de B., în numele prestatorului, a fost modificat preţul stipulat în contractul iniţial, în sensul majorării acestuia de la 150.000 euro (fără TVA) la 176.632,26 euro (fără TVA), calculat pentru un curs de schimb valutar de 3,7 RON/euro.

Acest preţ majorat, în cuantum de 653.000 RON, fără TVA, (reprezentând echivalentul sumei de 176.632,26 euro) a fost defalcat în cuprinsul actului adiţional, fără vreo motivaţie concretă, pe următoarele servicii: identificarea maşinii G. - 550.000 RON şi modernizarea maşinii G. (după achiziţionarea acesteia de către C.) - 103.600 RON, prin acelaşi act precizându-se totodată, că modernizarea maşinii presupune montarea panourilor de comandă de tip MCC şi va fi realizată în termen de maxim 30 de luni de la semnarea actului.

Ulterior încheierii actului adiţional nr. x din 15 iunie 2006, fără ca prestatorul SC D. SRL sau subcontractantul acestuia E. să fi îndeplinit vreun minim demers în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate, inculpatul B. a emis în numele SC D. SRL factura proformă x, în valoare de 470.000 RON, pe care, astfel cum se stabilise prin actul adiţional la contractul de prestări servicii din data de 1 iunie 2006, a înaintat-o către SC C. SRL, spre a-i fi achitată cu titlu de avans. Factura a fost acceptată la plată de către martorul K., în calitate de director financiar-economic al SC C. SRL şi a fost achitată la data de 22 iunie 2006, din contul x, deschis la R. Suma plătită cu titlu de avans de către SC C. SRL a fost încasată de SC D. SRL, în aceeaşi zi, în contul nr. x, deschis la S.

Deşi inculpatul B. a susţinut prin declaraţiile date că a prestat serviciile la care s-a obligat prin contractul încheiat în numele SC D. SRL, Înalta Curte constată că în realitate aceste servicii nu au fost prestate, respectiv:

- nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul B. a căutat pe internet maşină de tip G., cu atât mai mult cu cât la momentul respectiv acesta nu avea cum să cunoască detaliile tehnice ale unui asemenea utilaj, acestea fiind stabilite abia în luna februarie 2007 cu ocazia aprobării investiţiei de către C.;

- deşi a susţinut că a găsit o asemenea maşină în proprietatea societăţii H. şi că a discutat cu persoane din cadrul serviciului de vânzări al acestei unităţi şi că a primit o scrisoare de ofertă, nu a putut furniza nici un fel de informaţii cu privire la identitatea acestor persoane, iar un asemenea demers nu a putut fi confirmat de reprezentanţii societăţii;

- adresa depusă la dosar de inculpatul B. prin care acesta ar fi comunicat beneficiarului C. că o maşină de tip G. s-ar afla în posesia societăţii H., disponibilă la vânzare pentru un preţ de aproximativ 200.000 de euro, acest înscris nu poartă vreo menţiune, ştampilă sau număr de înregistrare din partea destinatarului, de natură să îi confere măcar o aparenţă de veridicitate;

- din declaraţiile martorilor I., T., U. şi V., angajaţi ai SC C. SRL, a rezultat că aceştia s-au ocupat de identificarea maşinii de tip G. şi au avut discuţiile iniţiale cu reprezentanţii societăţii H. şi nu îl cunosc şi nu au auzit de vreo implicare în acest demers din partea inculpatului B. sau SC D. SRL.

La data de 28 martie 2007, SC C. SRL a achiziţionat de la SC H. SA maşina tip G., pentru care a achitat în aceeaşi zi preţul de 741.421 RON (623.043 RON valoare fără TVA +118.378,17 RON TVA), reprezentând "circa 220.150 EUR". După achiziţionare maşina a fost lăsată în custodia SC H. S.A., întrucât nu putea fi instalată decât în incinta noii fabrici ce ar fi trebuit construită.

În consecinţă, ca urmare a încheierii contractelor dintre SC C. SRL şi SC D. SRL şi subsecvent, cu societatea E., la preţul utilajului (623.043 RON) s-au adăugat 550.000 RON (valoarea din contractul încheiat la data de 01 iunie 2006 şi actul adiţional din 15 iunie 2006) şi respectiv, 42.857 euro.

Potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în cadrul procedurilor de audit intern al SC C. SRL, confirmate ulterior de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cursul urmăririi penale, asupra maşinii de tip G. nu s-au efectuat nici un fel de lucrări de reparaţii sau modernizări.

Cu toate acestea, în derularea contractului de prestări servicii din data de 1 ianuarie 2006, SC D. SRL a emis facturi către SC C. SRL, în valoare totală de 777.711,87 RON, din care 653.539,38 RON reprezintă baza impozabilă, iar 124.172,49 RON TVA, facturile fiind achitate, fără întârziere, chiar în ziua emiterii acestora, în acest sens fiind identificate următoarele facturi:

- factura proformă x din 20 iunie 2006 în valoare de 470.000 RON, care a fost achitată în data de 22 iunie 2006, iar ulterior a fost înlocuită prin factura fiscală nr. x din 17 decembrie 2008 emisă cu menţiunea "storno avans x din 22 iunie 2006" şi "plata parţială lucrări modernizare maşina unealtă G. conform contract prestări servicii din 01 iunie 2006", în valoare de 470.000 RON, din care 394.957,98 RON valoare fără TVA şi 75.042,02 RON, TVA;

- factura fiscală nr. x din 29 august 2008 emisă cu menţiunea "avans modernizare maşină G., conf. contract servicii din x", factura nr. x din 19 decembrie 2008 emisă cu menţiunea "storno avans x" şi factura fiscală nr. x din 19 decembrie 2008 emisă cu menţiunea "c/v lucrări modernizare maşină unealtă G. conform contract 1 iunie 2006 (rest plata)" în valoare de 307.711,87 RON, din care 258.581,40 RON valoarea fără TVA şi 49.130,47 RON TVA. Plata pentru aceste facturi a fost efectuată de SC C. SRL, la data de 29 august 2008.

De asemenea, E. a emis către SC D. SRL factura nr. x din data de 02 septembrie 2008, în valoare de 42.857,14 euro, în baza căreia la data de 24 octombrie 2009, inculpatul B. a achitat către furnizor suma de 36.000 euro, iar la data de 24 octombrie 2009, a achitat suma de 20.892 RON, către bugetul de stat, reprezentând "achitare impozit pe veniturile nerezidenţilor (20.892 RON)".

După efectuarea plăţilor menţionate anterior, din probele administrate în cauză au rezultat următoarele:

SC D. SRL a avut deschise la S. două conturi bancare, în RON şi în valută, astfel: contul în RON, x, a fost deschis pe data de 6 decembrie 2005, iar contul în valută (eur), x, a fost deschis pe data de 28 aprilie 2006, ambele fiind închise la data de 3 aprilie 2009.

Din analiza extrasului de cont deschis la S., cod IBAN x reiese că suma de 470.000 RON, aferentă facturii proformă x din 20 iunie 2006, a fost încasată la data 22 iunie 2006 (aceeaşi dată la care s-a efectuat plata). La data de 3 iulie 2006, au fost efectuate două tranzacţii de cumpărare valută din contul menţionat: 1.000 euro, la cursul de schimb 3,6075 RON/eur, 125.000 euro, la cursul de schimb de 3,58 RON/eur şi în aceeaşi zi, inculpatul B. a retras în numerar suma de 125.000 de euro.

Cu privire la modul în care a fost utilizată suma de 125.000 euro retrasă în numerar din avansul în sumă de 47.000 RON încasat de la SC C. SRL, inculpatul B., cu prilejul audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti, a declarat că o parte din aceşti bani i-a reţinut în nume personal, cu titlu de dividende (aspect nereflectat în vreun mod în documentele contabile pe care însuşi inculpatul le-a depus la dosarul cauzei), iar cu o altă parte a făcut plăţi în numele societăţii, inclusiv o plată de 185.000 RON făcută în anul 2099 către SC C. SRL, pentru achitarea contravalorii unor facturi emise ca urmare a achiziţionării unor materiale, respectiv ţeavă.

De asemenea, din probele administrate a rezultat că din suma de 307.711,87 RON, încasată la data de 29 august 2008, în baza facturii fiscale nr. x din 29 august 2008, SC D. SRL a efectuat, la data de 9 septembrie 2008, o plată în valoare de 36.000 euro, către E., aspect confirmat şi de analiza efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

În legătură cu această operaţiune financiară, apare ca fiind relevantă împrejurarea că plata efectuată de SC D. SRL către E. s-a făcut la data de 9 septembrie 2008, adică chiar în prima zi când inculpatul A. devenea împuternicitul acestei societăţi în baza procurii semnată de numitul P.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte reţine ca fiind corectă concluzia expusă prin sentinţa atacată, în sensul existenţei unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii A. şi B., persoane care au avut funcţii de conducere şi/sau acces la informaţii în cadrul SC C. SRL şi care au uzat, în beneficiu personal, de aceste informaţii şi resurse prin intermediul SC D. SRL, iar prin simularea unor tranzacţii reale, aceştia au efectuat operaţiuni cu caracter fictiv, în scopul retragerii de valori financiare de la SC C. SRL, asigurând o aparenţă de legalitate pentru aceste profituri obţinute în mod ilegal. De asemenea, apare ca fiind întemeiată concluzia în sensul că inculpaţii menţionaţi au controlat societatea E., prin intermediul lui P., persoană rămasă neidentificată şi au folosit această societate pentru a-şi însuşi sub aparenţă de legalitate o parte din sumele de bani provenite din fondurile SC C. SRL

La aprecierea caracterului fictiv al prestaţiilor care au format obiectul contractelor încheiate între SC C. SRL, SC D. SRL şi E., în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte are în vedere următoarele:

- la data încheierii contractului din data de 01 iunie 2006, nici una dintre părţi nu cunoştea detalii tehnice privind utilajul tip G., având în vedere că o asemenea investiţie privitoare la dotarea atelierului de cazane cu "o maşină de frezat şi găurit de mari dimensiuni pentru o înălţime mai mare de 3.500 mm" a fost aprobată doar în luna februarie 2007 de către C., unicul asociat al C.;

- stabilirea preţului din contractul încheiat la data de 1 iunie 2006 nu a avut la bază nici un fel de explicaţii sau argumente care să justifice contravaloarea prestaţiei asumată de SC D. SRL;

- din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că o sarcină similară a fost stabilită în sarcina angajaţilor SC C. SRL, care au efectuat demersuri concrete, efective atât în sensul identificării unui utilaj de tipul celui în discuţie, cât şi primele negocieri referitoare la acesta; aceiaşi martori au menţionat că nu au avut nici un contact şi nici o discuţie cu inculpatul B. şi nu au ştiut de vreun demers efectuat de acesta sau de SC D. SRL;

- inculpatul B. nu a putut să ofere nici o explicaţie rezonabilă cu privire la demersurile pe care le-ar fi efectuat în sensul identificării utilajului, ci s-a rezumat la a susţine că a căutat asemenea maşini pe internet şi că a avut o discuţie cu o persoană din cadrul compartimentului vânzări a SC H. SA, fără să poată indica numele acesteia sau să prezinte vreun înscris valid referitor la negocierile purtate;

- acelaşi inculpat, în contextul apărărilor invocate, nu a prezentat nici o explicaţie plauzibilă cu privire la necesitatea subcontractării serviciilor de identificare/modernizare a utilajului către societatea E., cu atât mai mult cu cât a susţinut că el personal a căutat utilajul pe internet, iar nu societatea subcontractantă;

- la rândul său, inculpatul A. nu a prezentat nici o explicaţie rezonabilă cu privire la necesitatea încheierii unui contract de prestări servicii cu SC D. SRL referitor la identificarea/modernizarea unui utilaj, în condiţiile în care dispunea de personal calificat în cadrul SC C. SRL, iar inculpatul B. era specializat în acordarea de asistenţă juridică, iar nu tehnică.

Prin raportul de expertiză şi suplimentul la acesta întocmite în cauză s-au arătat următoarele:

- SCC. România a declarat corect în declaraţia 394 pe semestrul 2 din anul 2008 valoarea totală a facturilor emise în derularea contractului de prestări servicii din 1 iunie 2006 modificat prin actul adiţional din data de 5 iunie 2008, în sumă de 777.711 RON, din care 653.539 RON - bază de impozitare şi 124.172 RON - TVA.

- SC D. SRL a întocmit registrele contabile obligatorii Registrul-jurnal şi Cartea mare pe anul 2006, identificate la dosarul cauzei cu respectarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 82/1991 Legea contabilităţii şi pct. 9 şi 11 din Anexa 1, B Registrele de contabilitate la OMFP nr. 1850/2004, iar facturile au fost corect înregistrate în contabilitate cu excepţia facturii de stornare avans nr. x din 17 decembrie 2008, prin care se regulariza avansul de 470.000 RON încasat în data de 1 iulie 2006.

- în ipoteza în care operaţiunile economice aferente contractului din data de 1 iunie 2006 şi a actului adiţional la acesta nu au avut caracter real, serviciile privind lucrările de modernizare a maşinii G. nu au fost efectiv prestate, iar documentele, Raportul de activitate privind modernizarea maşinii G. executată conform contractului de prestări servicii din data de 1 iunie 2006, întocmit în data de 11 august 2008 de D. SRL şi Procesul-verbal de predare primire încheiat în data de 1 septembrie 2008, între prestatorul D. SRL şi beneficiarul C. SRL, exprimă o situaţie nereală. Prin urmare, cheltuielile cu serviciile privind lucrările de modernizare a maşinii de frezat -alezat G., în sumă de 653.539 RON, nu îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (4) lit. m) şi pct. 48 din normele de aplicare a Codul fiscal, sunt nedeductibile la calculul rezultatului fiscal la 31 decembrie 2008 şi se impozitează. Cu toate acestea, EE. SRL (fostă C. România SRL) nu datorează impozit pe profit pentru cheltuielile cu serviciile privind lucrările de modernizare a maşinii G. în sumă totală de 653.539 RON deoarece societatea a impozitat deja aceste cheltuieli prin constituirea unui provizion pentru depreciere în sumă de 653.539 RON, tratat ca o cheltuială nedeductibilă la calculul rezultatului fiscal la 31 decembrie 2008.

- Societatea EE. SRL (fostă C. SRL) a dedus taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 124.172 RON din facturile emise de SC D. SRL în valoare de 777.711,87 RON (din care bază impozabilă = 653.539 RON şi tva =124.172 RON) reprezentând valoarea totală a contractului de prestări servicii din 1 iunie 2006, modificat prin actul adiţional din data de 05 iunie 2008. În ipoteza în care serviciile privind lucrările de modernizare a maşinii G. nu au avut un caracter real, C. România SRL datorează TVA în sumă de 124.172 RON, sumă care reprezintă valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată dedusă din facturile emise de SC D. SRL în baza contractului de prestări servicii din data de 1 iunie 2006 şi a actului adiţional din data de 5 iunie 2008.

- în ipoteza în care operaţiunile economice dintre SC D. SRL şi SC E. din data de 9 septembrie 2008 nu au avut caracter real, valoarea impozitului pe profit datorat de SC D. SRL este în sumă de 24.237 RON (151.478,45*16%= 24.237 RON).

Având în vedere că motivele de apel invocate de apelanţii-inculpaţi sunt comune, Înalta Curte urmează să analizeze împreună criticile referitoare la faptele reţinute în sarcina acestora şi subsecvent, cele referitoare la incidenţa principiului ne bis in idem şi respectiv, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În raport cu situaţia de fapt expusă, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul A., în perioada 20 iunie 29 august 2008, în calitate de director general al SC C. SRL a încheiat cu SC D. SRL un contract de prestări servicii şi acte adiţionale la acesta, pe care, deşi cunoştea că nu reflectau realitatea, le-a înregistrat în contabilitatea societăţii pe care o conducea. Inculpatul a înregistrat în contabilitate efectuarea unor plăţi în valoare de 777.711,87 RON, din care 653.539,40 RON bază impozabilă şi 124.172,47 RON TVA. Întrucât serviciile care au stat la baza cheltuielilor au avut un caracter fictiv, acestea nu erau deductibile fiscal, iar SC C. SRL ar fi datorat bugetului de stat impozit pe profit şi TVA.

Cu toate acestea, prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit însă că SC C. SRL nu datorează impozit pe profit bugetului de stat, întrucât societatea a impozitat deja aceste cheltuieli prin constituirea unui provizion pentru depreciere în sumă de 653.539 RON, tratat ca o cheltuială nedeductibilă la calculul rezultatului fiscal la 31 decembrie 2008.

În schimb însă, prin acelaşi raport de expertiză s-a arătat că SC C. SRL a dedus suma de 124.172 RON reprezentând TVA aferent facturilor emise de SC D. SRL Întrucât serviciile prestate de această societate au avut un caracter fictiv, prin raportul de expertiză s-a arătat că SC C. SRL datorează bugetului de stat suma de 124.172 RON reprezentând TVA dedusă din facturile emise de SC D. SRL în baza contractului de prestări servicii din data de 1 iunie 2006 şi a actului adiţional la acesta.

În consecinţă, faptele inculpatului A., constând în aceea că în calitate de director general al SC C. SRL, în perioada iunie 2006 - august 2008, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin acte succesive, a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, fapt care a avut ca efect sustragerea de la plata către bugetul de stat a sumei de 124.172 RON reprezentând TVA, întrunesc elementele constituite ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Contrar susţinerilor apelantului-inculpat A. în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală şi că faptele sale ar putea constitui doar un diferend de natură civilă, specific Legii nr. 31/1990, ce ţine de o eventuală administrare defectuoasă a societăţii, Înalta Curte reţine că faptele inculpatului astfel cum au fost descrise se circumscriu infracţiunii prevăzute de teza I a art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în esenţă, persoana acuzată înregistrând în contabilitate cheltuieli care nu aveau la bază prestarea unor servicii reale, urmărind în acest fel, pe de-o parte, reducerea bazei de calcul a impozitelor datorate bugetului de stat, iar pe de altă parte, însuşirea sumelor de bani în conivenţă cu celălalt inculpat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., în acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că faptele acestuia de a participa, în calitate de unic asociat al SC D. SRL, la operaţiunea întreprinsă de inculpatul A., prin încheierea contractului şi punerea la dispoziţia acestuia a înscrisurilor necesare pentru a putea înregistra cheltuielile în contabilitatea SC C. SRL deşi cunoştea că serviciile prestate aveau un caracter fictiv, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

De asemenea, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul B., la data de 09 septembrie 2008 a înregistrat în contabilitatea SC D. SRL o plată în cuantum de 151.478,45 RON, echivalent al sumei de 42.857,14 euro, către societatea E., ca efect al unui contract încheiat la data de 5 iunie 2006 prin care a subcontractat către această societate serviciile de identificare şi modernizare a unei maşini G. Astfel cum s-a arătat anterior, serviciile de identificare a maşinii nu au fost prestate de această societate, ci de angajaţii proprii ai SC C. SRL, iar serviciile de modernizare a utilajului nu au fost prestate niciodată, conform expertizelor tehnice depuse la dosar. Efectul înregistrării în contabilitatea SC D. SRL de către inculpatul B. a cheltuielii menţionate a constat în sustragerea de la plata impozitului pe profit către bugetul de stat în cuantum de 24.237 RON.

În consecinţă, în acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului B., constând în aceea că în calitate de unic asociat al SC D. SRL, la data de 09 septembrie 2008, a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi o plată a sumei de 151.478,45 RON către societatea E., cunoscând că această cheltuială nu are la bază operaţiuni reale şi urmărind sustragerea de la plata către bugetul de stat a impozitului de profit în cuantum de 24.237 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Referitor la infracţiunile de spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză au rezultat următoarele:

SC C. România SRL a efectuat plata sumei de 777.711,87 RON către SC D. SRL în două tranşe, respectiv:

- în 22 iunie 2006 a fost plătită suma de 470.000 RON în contul deschis la S.;

- în 29 august 2008 a fost plătită suma de 322.390,65 RON în contul deschis la CC.

La data de 3 iulie 2006, inculpatul B. a efectuat două operaţiuni de cumpărare de valută din suma de 470.000 RON, respectiv a cumpărat 1.000 de euro, la un curs de 3,6075 RON/euro şi 125.000 euro, la un curs de 3,58 RON/euro.

La aceeaşi dată, din menţiunile extrasului de cont în valută deţinut de inculpat, B. a retras în numerar suma de 125.000 de euro.

În ceea ce priveşte cea de-a doua plată efectuată de SC C. SRL către SC D. SRL, la data de 9 septembrie 2008, inculpatul B. a efectuat o plată de 36.000 euro către societatea E., aspect confirmat şi de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Cu referire la această tranzacţie, se impune sublinierea că din probele administrate a rezultat că, dincolo de faptul că operaţiunile invocate pentru a justifica această plată aveau un caracter fictiv, banii au fost viraţi în perioada în care împuternicit al societăţii E. devenea inculpatul A., în baza unei procuri acordată de numitul P., persoană despre care însă nu a putut să ofere detalii de natură să conducă la identificarea sa.

Astfel, în concret, între inculpatul A. şi inculpatul B. a intervenit în anul 2006 un contract fictiv de prestări servicii, în baza căruia A. a efectuat o plată. Inculpatul B. a subcontractat prestarea serviciilor către o societate off-shore şi a efectuat o plată reprezentând contravaloarea serviciilor subcontractate fictiv, în condiţiile în care această societate era reprezentată chiar de către inculpatul A., care a încasat suma de bani.

Înalta Curte reţine, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, că în cauză, în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală nu au fost operate niciun fel de modificări cu ocazia intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a pachetului legislativ conţinând Legea nr. 286/2009 (noul C. pen.) şi Legea nr. 187/2012 (legea de punere în aplicare a noului C. pen.) şi, de altfel, raportat la forma de bază a acestor infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor în cauza pendinte, nu au intervenit modificări ale regimului sancţionator aplicabil nici prin Legea nr. 50/2013, publicată în M. of. nr. 146 din 19 martie 2013.

În schimb, în privinţa infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, sancţionată potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 la 10 ani, cu posibilitatea adăugării potrivit art. 36 alin. (1) din noul C. pen. a unui spor de pedeapsă de numai 3 ani închisoare, se constată că această nouă reglementare ar constitui legea penală mai favorabilă în comparaţie cu reglementarea anterioară acestor modificări, care pentru aceeaşi infracţiune prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani, cu posibilitatea aplicării unui spor de până la 5 ani, conform art. 42 din C. pen. anterior.

Cu toate acestea, însă, ţinând seama de imperativul determinării globale a legii penale mai favorabile, statuat cu caracter obligatoriu erga omnes prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care presupune alegerea, în ansamblu, fie a C. pen. din 1969, fie a noului C. pen. (Legea nr. 286/2009), intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, se constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul său este reglementarea anterioară modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 01 februarie 2014, întrucât în cazul ambilor inculpaţi infracţiunea de spălarea banilor se află în concurs real, după caz, cu infracţiunea de evaziune fiscală şi/sau complicitate la evaziune fiscală. Or, sub aspectul tratamentului sancţionator al acestei forme de pluralitate de infracţiuni, legea penală veche conţine prevederi mai favorabile inculpaţilor, întrucât art. 34 alin. (1) din C. pen. din 1969 prevede sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil, spre deosebire de C. pen. actual, care operează cu sistemul cumulului juridic al pedepselor cu spor obligatoriu şi fix.

Înalta Curte reţine că în sarcina ambilor inculpaţi a fost reţinută comiterea infracţiunii de spălare de bani în varianta alternativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 care, potrivit textului de incriminare presupune "ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni".

Astfel, infracţiunea de spălare a banilor în această variantă alternativă presupune sub un prim aspect comiterea unei infracţiuni predicat din care să provină sumele de bani supuse operaţiunii de spălare, iar sub un al doilea aspect, executarea unor operaţiuni de alterare a adevăratei naturi juridice a provenienţei, situării, circulaţiei ori proprietăţii asupra banilor sau bunurilor ce formează obiectul spălării, în vederea determinării aparenţei de legalitate a acestora.

Având în vedere că pentru infracţiunile de spălare de bani a fost reţinută forma continuată, îndeplinirea acestor condiţii urmează să fie efectuată separat pe fiecare dintre actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor.

În ceea ce priveşte operaţiunile de schimb valutar şi respectiv retragere a sumei de 125.000 de euro în numerar, efectuate de inculpatul B. subsecvent plăţii realizată de inculpatul A. în numele SC C. SRL în baza contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 iunie 2006, Înalta Curte reţine că potrivit actului de acuzare, infracţiunea predicat care a stat la baza obţinerii sumelor de bani a constat în evaziunea fiscală şi complicitatea la aceasta, comise de către cei doi inculpaţi. Pe de altă parte însă, în raport cu cerinţele elementului material al infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, Înalta Curte observă că nu a fost executată nici o operaţiune de ascundere sau disimulare a provenienţei acestei sume de bani. În concret, nici inculpatul A. şi nici inculpatul B. nu au efectuat vreun act, material sau juridic, care să creeze aparenţa că suma de bani care a format obiectul plăţii, schimbului valutar şi respectiv, retragerii în numerar a acesteia ar fi provenit din altă sursă decât contravaloarea prestaţiei asumată prin contractul încheiat la data de 1 iunie 2006.

Înalta Curte reţine că, la nivel de principiu, nu este exclusă comiterea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 de către chiar autorul infracţiunii predicat din care provin banii sau bunurile supuse procesului de spălare, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 16/2016 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu toate acestea, comiterea faptelor de către aceeaşi persoană nu va atrage în mod automat reţinerea infracţiunii de spălare de bani în sarcina autorului infracţiunii predicat, fiind necesară realizarea unei acţiuni care să se circumscrie elementului material specific acestei infracţiuni.

Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a arătat anterior, în sarcina inculpaţilor nu a putut fi stabilită comiterea vreunui act material sau juridic prin care să fie alterată adevărata natură a provenienţei sumei de bani, iar simpla operaţiune de efectuare a unui schimb valutar şi de retragere în numerar a sumei are semnificaţia însuşirii folosului sau produsului infracţiunii, iar nu a spălării acestuia, de vreme ce nu s-a atribuit vreo aparenţă de legalitate bunurilor.

În schimb, în ceea ce priveşte operaţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, constând în efectuarea de către A. în numele SC C. SRL a unei plăţi la data de 29 august 2008 către inculpatul B., asociat unic al SC D. SRL, urmată la data de 9 septembrie 2008, de efectuarea unei plăţi în cuantum de 36.000 de euro către societatea E., al cărei reprezentant/împuternicit cu puteri depline era chiar inculpatul A. întruneşte pe deplin elementele materiale ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Concret, ca urmare a comiterii infracţiunii predicat, inculpaţii au convenit ca societatea care a asumat iniţial prestarea serviciilor constând în identificarea şi modernizarea utilajului G., să subcontracteze aceste servicii către o societate off-shore pe care tot ei o administrau prin intermediul unei alte persoane. Subsecvent efectuării plăţii iniţiale pentru prestarea fictivă a serviciului, inculpatul B. a efectuat plata sumei de 36.000 de euro către societatea off-shore, unde inculpatul A., în calitate de împuternicit cu puteri depline a încasat suma menţionată. Or, prin efectuarea acestor operaţiuni apare ca fiind evidentă crearea de către inculpaţi a aparenţei de legalitate, respectiv contravaloarea unei prestaţii subcontractate de la SC D. SRL, cu privire la suma de 36.000 de euro, sumă provenită din comiterea infracţiunii predicat de evaziune fiscală.

În raport cu aspectele expuse, subsecvent admiterii apelurilor declarate de inculpaţi, Înalta Curte urmează să înlăture forma continuată a infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, apreciind că nu sunt întrunite elementele de tipicitate cu privire la actul material constând în plata şi respectiv retragerea în numerar a sumei de 125.000 de euro, realizate la datele de 22 iunie 2006 şi respectiv, 3 iulie 2006 şi va dispune condamnarea inculpaţilor pentru câte o unică infracţiune prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi confiscarea de la aceştia a sumei de 36.000 de euro în echivalent în RON.

Referitor la motivele de apel invocate de inculpaţi privind incidenţa în cauză a principiului ne bis in idem, Înalta Curte, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, reţine că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:

Prin Ordonanţa nr. 156/D/P/2010 din data de 16 aprilie 2013, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, menţinută prin Ordonanţa nr. 909/2013 din data de 1 iulie 2013 a Procurorului şef-serviciu din cadrul aceleiaşi structuri a Ministerului Public, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, printre alţii, şi faţă de inculpaţii A. şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 2151 C. pen. anterior. În esenţă, s-a reţinut că în cauză nu există date sau indicii cu privire la vreo sustragere de bunuri din patrimoniul SC C. SRL, urmată de însuşirea în fapt (scoaterea cu caracter definitiv a bunurilor din sfera patrimonială a persoanei juridice, care să fie urmată de acte de întrebuinţare a acestora) şi, totodată, din conţinutul dosarului, nu rezultă traficarea de sume de bani sau bunuri de către persoane din cadrul societăţii, persoane care să fi încredinţat spre folosinţă unor terţi bunurile respective, în scopul obţinerii de profit, în condiţiile în care aspectele cercetate au vizat mai multe fapte, printre care şi achiziţia unui utilaj de tip G. prin intermediul SC D. SRL. În legătură cu această faptă, vizând achiziţia unui utilaj de tip G., s-a menţionat că iniţial, aceasta a format obiectul cercetărilor în dosarul nr. x din 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sub încadrarea juridică de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, infracţiune prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990. Dosarul a fost ulterior declinat către DIICOT şi conexat la Dosarul nr. x din 2010

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor/creditului de care se bucură societatea şi spălare de bani.

Prin Sentinţa penală nr. 198 din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x din 2013, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta SC C. SRL împotriva Ordonanţei nr. 156/D/P/2010 din data de 16 aprilie 2013, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi a Ordonanţei nr. 909/2013 din data de 1 iulie 2013 a Procurorului şef-serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte reţine că obiectul ordonanţei de netrimitere în judecată care a fost supusă verificării instanţei în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen. şi în raport cu care s-ar fi putut pune în discuţie incidenţa principiului ne bis in idem a vizat alte fapte decât cea care se referea la achiziţia unui utilaj de tip G., cu privire la aceasta fiind dispusă soluţia disjungerii şi declinării în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Prin Ordonanţa nr. 2291/P/2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în considerarea calităţii de avocat deţinută de B., fiind constituit Dosarul penal nr. x din 2014 în care de altfel, după schimbarea încadrării juridice a fost emis rechizitoriul din prezenta cauză.

În consecinţă, în deplin acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată privind conţinutul şi întinderea principiului ne bis in idem, Înalta Curte constată că susţinerile apelanţilor nu sunt întemeiate, în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile apelanţilor inculpaţi referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte reţine că, deşi corecte în principiu susţinerile acestora privind faptul că potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 154 lit. c) C. pen. din 1969 termenul de prescripţie este de 8 ani, acesta nu a fost împlinit în cauză. În schimb, astfel cum se va arăta în cele ce urmează, susţinerile apelanţilor inculpaţi privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 155 C. pen. şi a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale nu sunt întemeiate.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, instanţa de contencios constituţional reţinând că "spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripţie doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia...analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale".

În considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi ţinând seama de reconfigurarea conţinutului art. 155 C. pen., Înalta Curte reţine că prescripţia răspunderii penale intervine în ipoteza în care până la împlinirea termenul obişnuit prevăzut de lege nu a fost îndeplinit vreun act de procedură care să fi fost comunicat suspectului sau inculpatului sau a fost depăşită durata termenului cu încă o dată conform art. 155 alin. (4) C. pen., sub rezerva producerii efectului întreruperii curgerii termenului ca urmare a comunicării unui act de procedură. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale va curge de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv, în cazul infracţiunilor în formă continuată, de la data comiterii ultimului act material ce intră în compunerea elementului material al infracţiunii.

Pe de altă parte însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, Înalta Curte reţine că prescripţia răspunderii penale nu reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, astfel încât, întrucât faţă de ambii inculpaţi au fost reţinute dispoziţiile C. pen. din 1969 ca reprezentând legea penală mai favorabilă, acestora le sunt aplicabile sub acest aspect dispoziţiile art. 121 şi următoarele C. pen. din 1969, iar nu cele corespunzătoare din noul C. pen., inclusiv cele ale art. 155 C. pen., reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

În consecinţă, cu privire la situaţia juridică a ambilor inculpaţi, Înalta Curte urmează să examineze incidenţa dispoziţiilor privind împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, atât cel obişnuit, cât şi cel special, prin prisma prevederilor C. pen. din 1969.

În cauza de faţă, cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte reţine că aceasta a constat în acte de înregistrare în contabilitate a unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, potrivit tezei I a art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere modalitatea concretă în care faptele au fost săvârşite, Înalta Curte constată că înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli fictive nu putea fi decât subsecventă recepţionării documentului care justifica acea cheltuială şi efectuării plăţii, în speţă, facturile fiscale emise de SC D. SRL Or, din probele administrate a rezultat că SC C. SRL a efectuat două plăţi, la datele de 22 iunie 2006 şi respectiv, 29 august 2008, operaţiuni pe care inculpatul A. le-a înregistrat în contabilitate. Totodată, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului B., Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că acesta a efectuat o plată către societatea E. la data de 9 septembrie 2008, pe care a înregistrat-o în contabilitate.

În consecinţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul inculpatului A. ar fi început să curgă la data comiterii ultimului act material din componenţa infracţiunii continuate, respectiv 29 august 2008, iar în cazul inculpatului B., la data de 9 septembrie 2008 şi s-ar fi împlinit la datele de 28 iulie 2016 şi respectiv, 08 septembrie 2016. Or, în cauză, anterior acestor date au fost îndeplinite mai multe acte procesuale care au presupus comunicarea actelor procedurale subsecvente către inculpaţi, fiind certă această împrejurare cel puţin în ceea ce priveşte punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi prin ordonanţa din data de 26 noiembrie 2015.

Referitor la critica formulată de inculpatul B. în sensul că suma stabilită de prima instanţă cu titlu de cheltuieli judiciare este prea mare şi nejustificată, Înalta Curte constată că acesta nu a indicat în concret motivele pentru care apreciază în acest sens, ci s-a rezumat la a susţine că suma este prea mare întrucât în cauză au fost audiaţi martori şi s-a dispus efectuarea unui raport de constatare. Or, având în vedere că cercetarea judecătorească s-a derulat pe parcursul unui an şi că în cauză s-a procedat la audierea unui număr de nouă martori şi s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, Înalta Curte apreciază să suma stabilită în sarcina inculpatului cu titlu de cheltuieli judiciare nu este disproporţionată şi nu există motive pentru a se dispune reducerea acesteia.

În consecinţă, în raport cu toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 88/F din 7 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte:

1. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior la infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în ceea ce priveşte pe inculpaţii A. şi B.;

2. Greşita soluţionare a laturii civile a cauzei;

3. Greşita aplicare a dispoziţiilor legale ce vizează confiscarea.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată sub aspectele arătate;

Va reţine cauza spre rejudecare, şi în fond:

1. A) Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală atacată, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (fapta din data de 29 august 2008 - cu privire la SC E.).

Va menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi manager sau administrator al unei societăţi comerciale, aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani .

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. anterior, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. anterior.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune; b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

1. B) Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală atacată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (fapta din data de 29 august 2008 - cu privire la SC E.).

Va menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, aplicată inculpatului B. pe o durată de 3 ani .

Va menţine pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, aplicată inculpatului B. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi cele trei pedepse principale aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. anterior raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. anterior, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. anterior.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa la datele fixate de consilierul de probaţiune; b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, 20 şi 25 C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357, art. 1369 şi art. 1382 C. civ., va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi dispune obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 124.172 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.

2. În temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior va dispune confiscarea de la fiecare inculpat a echivalentului în RON a sumei de câte 18.000 euro, la data punerii în executare a hotărârii, sumă ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani şi nu a servit la repararea prejudiciului cauzat părţii civile.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei hotărâri.

Va obliga apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 6.990 RON, cu titlu de onorariu expert.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 88/F din 7 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte:

1. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior la infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în ceea ce priveşte pe inculpaţii A. şi B.;

2. Greşita soluţionare a laturii civile a cauzei;

3. Greşita aplicare a dispoziţiilor legale ce vizează confiscarea.

Desfiinţează sentinţa penală atacată sub aspectele arătate;

Reţine cauza spre rejudecare, şi în fond:

1. A) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală atacată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (fapta din data de 29 august 2008 - cu privire la SC E.).

Menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi manager sau administrator al unei societăţi comerciale, aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani .

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. anterior, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. anterior.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune; b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

1. B) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală atacată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (fapta din data de 29 august 2008 - cu privire la SC E.).

Menţine pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, aplicată inculpatului B. pe o durată de 3 ani .

Menţine pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, aplicată inculpatului B. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte cele trei pedepse principale aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. anterior raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. anterior, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. anterior.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa la datele fixate de consilierul de probaţiune; b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă; d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, 20 şi 25 C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357, art. 1369 şi art. 1382 C. civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi dispune obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 124.172 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.

2. În temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior dispune confiscarea de la fiecare inculpat a echivalentului în RON a sumei de câte 18.000 euro, la data punerii în executare a hotărârii, sumă ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani şi nu a servit la repararea prejudiciului cauzat părţii civile.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei hotărâri.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 6.990 RON, cu titlu de onorariu expert.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba engleză se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iulie 2020.

Procesat de GGC - LM