Bribery vs. Fraud: Typicity of Omitting Contraventional Sanction Under Aggravated Corruption Norms

Deliberând asupra prezentei cauze,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 507 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. - interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia s-a săvârşit fapta - aceea de poliţist - pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. - interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia s-a săvârşit fapta - aceea de poliţist - pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, iar în baza 404 alin. (2) C. proc. pen., obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa în cadrul SC B. SA Timişoara sau Primăria Timişoara.

În baza art. 404 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului prevederile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen., respectiv nerespectarea, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi neexecutarea obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi săvârşirea în termenul de supraveghere a unei infracţiuni pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, au drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

S-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) să se facă de Serviciul de Probaţiune Timiş.

S-a respins solicitarea procurorului de confiscare de la inculpat a sumei de 400 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 507 din data de 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1255/A din 9 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 507 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, la data de 25 februarie 2020 a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 9 martie 2020, când s-a stabilit termen la data de 5 iunie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie formulată a indicat temeiul de drept: art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, inculpatul a arătat că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, a precizat că în faţa instanţei de apel a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de înşelăciune, întrucât fapta concretă reţinută în sarcina sa nu corespunde normei de incriminare. Aşadar, a susţinut că actul material ce generează trimiterea în judecată pentru infracţiunea de luare de mită trebuie să se circumscrie, conform legii, celor două variante alternative de săvârşire a faptei prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., or, în speţă, aşa cum reiese din adresele MAI aflate la dosar şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului rezultă că acesta nu avea voie să întocmească proces-verbal de sancţionare pentru abateri radar în lipsa înregistrării video.

Prin urmare, în opinia apărării, inculpatul s-ar afla într-o a treia ipoteză, neprevăzută de lege, susţinând că "fapta inculpatului "de a primi/pretinde ceva, pentru a nu face ceva ce nu are voie să facă" nu corespunde tipicităţii normei de incriminare.

De asemenea, apărarea inculpatului a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul faptului că aceasta nu s-a pronunţat, printr-o încheiere separată, cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a Curţii de Apel Timişoara, cu consecinţa achitării inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).

Prin Încheierea din data de 5 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1255/A din data de 9 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Analizând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reţine în esenţă, în ceea ce priveşte situaţia de fapt că recurentul inculpat, în calitate de agent principal de poliţie, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu din data de 20 iunie 2018, ora 21:00, respectiv constatarea unor fapte contravenţionale de către participanţii la trafic pe DJ 592 ce leagă municipiul Timişoara de localitatea Moşniţa Nouă, l-a depistat pe martorul-denunţător C., în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare provizorii, a depăşit viteza legală admisibilă pe porţiunea de drum în cauză fără să-i aplice vreo sancţiune contravenţională, pretinzându-i cu titlu de folos necuvenit şi, ulterior, primind de la acesta suma de 400 RON.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 289 alin. (1) C. pen., pentru a constitui infracţiunea de luare de mită, pretinderea/primirea/acceptarea promisiunii unor foloase necuvenite trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pe lângă modalitatea-tip a infracţiunii de luare de mită, legiuitorul a reglementat şi o modalitate agravată, prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcţionar cu atribuţii şi competenţe speciale.

Potrivit acestei reglementări, infracţiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancţionator mai sever, atunci când fapta a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

Din această perspectivă şi în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competenţelor subiectului activ, respectiv funcţionarului cu atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. (Decizia nr. 2 din data de 25 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, recurentul avea atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite de către participanţii la trafic pe DJ 592. Astfel, chiar şi în situaţia în care sancţionarea contravenţională a martorului denunţător ar fi fost nelegală, în lipsa unei înregistrări a aparatului radar, prin crearea unei aparenţe de legalitate de către inculpat (prin solicitarea documentelor personale şi ale autoturismului, aducerea la cunoştinţă a motivului opririi şi întărirea acestei convingeri prin arătarea unui display de pe bordul autospecialei de politie de indica cifra 103, sugerarea faptului că înregistrarea radar urma să fie ştearsa de colegii de la sediu), nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât pentru a fi reţinută această din urmă infracţiune este necesar ca inducerea în eroare a persoanei vătămate să vizeze împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte îndatoririle sale de serviciu.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1255/A din data de 9 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1255/A din data de 9 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM