Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 150/A/2020 AI generated

Inadmissibility of revision against recognition of foreign judgment due to lack of merits resolution

Case Number Decizia nr. 150/A/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal filed by the convicted individual, thereby upholding the lower court’s decision to reject the revision request as inadmissible; consequently, the original final judgment recognizing the foreign Austrian conviction and ordering the prisoner's transfer to a Romanian penitentiary remains in force. The dispute centered on a petition for revision (an extraordinary appeal) challenging a domestic final decision that had recognized and ordered the execution of two Austrian sentences—including one for attempted murder resulting in a 4,018-day prison term—arguing that the imposed penalty exceeded the statutory maximum of ten years provided by Romanian law for the corresponding offense. The Court ruled that revision proceedings are strictly limited to judgments resolving the merits of a criminal action under Article 396 of the Code of Criminal Procedure, such as convictions or acquittals, and cannot be used to challenge procedural or administrative acts like the recognition of a foreign judgment or the execution of a sentence; furthermore, the Court held that the raised legal inconsistencies did not fall within the exhaustive grounds for revision enumerated in Article 453 of the Code of Criminal Procedure, particularly noting that the underlying double incrimination requirement had already been verified in the prior proceedings and the decision had not been appealed when it was communicated to the inmate.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. e) din C. proc. pen, art. 33 alin. (2) din C. pen, art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 452 alin. (1) C. proc. pen, art. 453 alin. (1) C. proc. pen, art. 459 alin. (3) C. proc. pen; Inadmissibility of revision against recognition of foreign judgment due to lack of merits resolution: The dispute centered on a petition for revision (an extraordinary appeal) challenging a domestic final decision that had recognized and ordered the execution of two Austrian sentences—including one for attempted murder resulting in a 4,018-day prison term—arguing that the imposed penalty exceeded the statutory maximum of ten years provided by Romanian law for the corresponding offense. The Court ruled that revision proceedings are strictly limited to judgments resolving the merits of a criminal action under Article 396 of the Code of Criminal Procedure, such as convictions or acquittals, and cannot be used to challenge procedural or administrative acts like the recognition of a foreign judgment or the execution of a sentence; furthermore, the Court held that the raised legal inconsistencies did not fall within the exhaustive grounds for revision enumerated in Article 453 of the Code of Criminal Procedure, particularly noting that the underlying double incrimination requirement had already been verified in the prior proceedings and the decision had not been appealed when it was communicated to the inmate.

Keywords

AI generated
revision of a judgment grounds for cassation foreign law attempted murder statutory maximum limit criminal sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. e) din C. proc. pen
x/2019, invocând drept temei al acestei cereri dispoziţiile art. 453 lit. e) din C. proc. pen.
art. 33 alin. (2) din C. pen
188 raportat la art. 33 alin. (2) din C. pen., pedeapsa maximă prevăzută de legea română pentru această infracţiune este de 10 ani închisoare.
art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 166 alin.
art. 452 alin. (1) C. proc. pen
Curtea a reamintit că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar conform art.
art. 453 alin. (1) C. proc. pen
x/2019, invocând drept temei al acestei cereri dispoziţiile art. 453 lit.
art. 459 alin. (3) C. proc. pen
De asemenea, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, presupune verificarea următoarele aspecte:
art. 396 din C. proc. pen
pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin.
art. 167 lit. b) din Legea nr. 302/2004
pen., ci constituie, în fapt, critici aduse hotărârii definitive pronunţate de instanţa română, pentru neefectuarea conversiunii condamnării, deşi, pe de o parte, în considerentele acestei hotărâri, verificându-se îndeplinirea condiţiei dublei încriminări, prevăzute de art. 167 lit.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for ordering the appellant to pay the sum of 200 RON as judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 459 alin. (3) şi (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A., prin apărător ales, cu privire la Sentinţa penală nr. 139/F din 24 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a reţinut că, în data de 19 martie 2020, a fost înregistrată, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul - condamnat A. cu privire la Sentinţa penală nr. 139/F din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, invocând drept temei al acestei cereri dispoziţiile art. 453 lit. e) din C. proc. pen.

În motivarea cererii petentul revizuent a arătat că a fost condamnat de către autorităţile austriece de două ori, o dată pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor şi o dată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat grav, iar în legătură cu prima infracţiune reţinută în sarcina sa, a solicitat să se aibă în vedere faptul că instanţa din România, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, cu prilejul recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii de condamnare pronunţată în Austria nu a respectat dispoziţiile legale în materie, în sensul că a validat, din punct de vedere juridic, aplicarea pedepsei de 4.018 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, în condiţiile în care potrivit prevederilor art. 188 raportat la art. 33 alin. (2) din C. pen., pedeapsa maximă prevăzută de legea română pentru această infracţiune este de 10 ani închisoare. Ca atare, susţine petentul, pedeapsa de 4018 zile de închisoare aplicată prin hotărârea de recunoaştere a cărei revizuire o solicită depăşeşte pedeapsa de 10 ani închisoare, respectiv maximul legal prevăzut de legea penală română pentru infracţiunea de tentativă la omor.

În vederea judecării cererii cu care a fost sesizată, Curtea a dispus ataşarea Dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (la care se află ataşat Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva verificării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire deduse judecăţii, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 139/F din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare în data de 17 iulie 2019, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect recunoaşterea unor hotărâri străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate - cetăţean român A., aflat în stare de detenţie în Republica Austria.

S-a recunoscut şi s-a dispus punerea în executare a următoarelor hotărâri:

- Sentinţa nr. 29 Hv 59/17a din data de 22 ianuarie 2018, pronunţată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la 6 septembrie 2018, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A. la o pedeapsă de 1461 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat grav prin efracţie în cadrul unei asociaţii criminale conform art. 127, art. 128 alin. (1), cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi 2, alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1), (2), (3) şi 15 din C. pen. austriac;

- Sentinţa nr. 35 Hv 43/17t din data de 15 februarie 2018, pronunţată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la 27.09.2019, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A. la o pedeapsă de 4018 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 15, 75 din C. pen. austriac.

S-a dispus transferul condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 1461 zile închisoare şi 4018 zile închisoare, aplicate prin sentinţele penale menţionate.

S-a dedus perioada arestului preventiv şi perioada executată, de la 7 iunie 2017 la zi.

Curtea a reamintit că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar conform art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, în anumite condiţii, respectiv, atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

De asemenea, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, presupune verificarea următoarele aspecte:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Art. 459 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., stipulează că în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi text normativ, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Verificând admisibilitatea cererii de revizuire dedusă judecăţii, prin prisma dispoziţiilor legale anterior enunţate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât, în primul rând şi în mod esenţial, revizuirea poate fi exercitată, drept cale extraordinară de atac, doar împotriva hotărârilor definitive prin care o instanţă judecătorească s-a pronunţat asupra fondului unei acuzaţii, prin una dintre soluţiile de rezolvare a acţiunii penale prevăzute de art. 396 din C. proc. pen. (condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal), motivul invocat fiind apt să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea acelei soluţii. Or, în speţă, prin hotărârea la care se referă cererea de revizuire, instanţa română nu a analizat şi nu a dispus asupra fondului acuzaţiei aduse condamnatului, nepronunţând vreuna dintre soluţiile anterior menţionate, ci doar a recunoscut hotărârea definitivă de condamnare a instanţei austriece şi a dispus transferarea acestuia, pentru a executa, în România, pedeapsa aplicată de acea instanţă.

În al doilea rând, s-a arătat că, motivele invocate în susţinerea cererii deduse judecăţii nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen., ci constituie, în fapt, critici aduse hotărârii definitive pronunţate de instanţa română, pentru neefectuarea conversiunii condamnării, deşi, pe de o parte, în considerentele acestei hotărâri, verificându-se îndeplinirea condiţiei dublei încriminări, prevăzute de art. 167 lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a menţionat în mod explicit că fapta reţinută în sarcina persoanei condamnate A. are corespondent în legea penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., astfel încât pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare pentru care s-a solicitat recunoaşterea este situată sub maximul de 12 ani închisoare prevăzut de legea română pentru această faptă (în condiţiile în care potrivit art. 78 alin. (1) C. pen., în cazul reţinerii incidenţei unei circumstanţe agravante, la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită se poate adăuga un spor de până la 2 ani închisoare), iar, pe de altă parte, fiindu-i comunicată respectiva hotărâre la locul de detenţie din Austria, condamnatul nu a atacat-o cu apel - Dosarul nr. x/2019, aceste critici neputând fi analizate în calea extraordinară de atac promovată.

Drept urmare, întrucât nu există un temei legal care să permită revizuirea Sentinţei penale nr. 139/F din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, Curtea a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii condamnatului, respectiv cea prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a formulat apel revizuentul A. solicitând reducerea pedepsei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de A. nu îndeplineşte condiţiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoaşterea unei hotărâri străine, prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut hotărârea autorităţilor judiciare din Austria şi s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării sancţiunii, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88/F din data de 11 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM