Decizia nr. 146/RC/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, a hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracţiunile prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În temeiul art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 5 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului B. din infracţiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a I-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. (1969), a încetat procesul penal faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 28 mai 2009)

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. (referitor la fapta inculpatului de a nu declara organelor fiscale şi de a nu a vira către bugetul de stat impozitul pe profit pentru venituri din sume prescrise).

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. (...) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate inculpatului B. în prezenta cauză urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 5 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (referitor la fapta inculpatei de a nu declara organelor fiscale şi de a nu a vira către bugetul de stat impozitul pe profit pentru venituri din sume prescrise).

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei C. din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata C. (...) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate inculpatei C. în prezenta cauză urmând ca inculpata C. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05 noiembrie 2014 până la data de 06 noiembrie 2014.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei D. din două infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (referitor la fapta inculpatei de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea în evidenţele contabile veniturile din sume prescrise la datele de 9 iunie 2011, 9 iulie 2011, 11 decembrie 2011, 11 februarie 2012, 6 mai 2012, 15 octombrie 2012, 31 decembrie 2012, şi 15 mai 2013,).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpata D., în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (referitor la fapta inculpatei de a se a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a declarat venituri impozabile în sumă de 3.244.987 RON)

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei D. din infracţiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) art. 5 C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata D. (...) administrator la SC F. SRL, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate inculpatei D. în prezenta cauză urmând ca inculpata D. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) a dedus din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata D. durata reţinerii de la data de 5 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014 şi a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 7 noiembrie 2014 la data de 1 iulie 2015, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin rechizitoriul nr. x din 2012 din data de 20 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată astfel:

Cu privire la inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi unei infracţiuni de complicitate la spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ajuta la ascunderea provenienţei ilicite a banilor în sumă totală de 5.186.688,03 RON (3.522.513,86 RON + 1.664.174,17 RON), obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către inculpata SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., la data de 18 februarie 2009, a atestat, în fals, identitatea părţilor şi conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare, pe care l-a înregistrat sub nr. x din 18 februarie 2009 şi în baza căruia au fost emise facturile fiscale seria x nr. x din 6 martie 2009 şi MED nr. 18 din 6 martie 2009 de către SC E. SRL, deşi cetăţeanul irakian I. nu a fost prezent la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, ajutându-le în acest mod pe inculpatele D.

şi SC F. SRL să dobândească ansamblul de bunuri mobile şi imobile, pe care SC E. SRL le achiziţionase anterior de la SC J. SA şi din al căror preţ achitase suma de 615.668 RON cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea către SC K. SRL şi inculpata SC L. SRL a unor terenuri cumpărate cu bani ce au fost obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., la data de 7 aprilie 2009, a atestat, în fals, data, identitatea părţilor şi conţinutului contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care SC E. SRL, în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian I., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată I. nu se afla pe teritoriul României, ceda către SC M., societate cu sediul în statul N. şi Grenadine, insulă din Marea Caraibe, în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita O., aspect negat de aceasta, dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC F.

SRL, în valoare de 5.692.793,12 RON, pentru suma de 284.639,565 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, la 19 februarie 2010, a încheiat în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care a atestat şi data, identitatea părţilor şi conţinutul acestuia, pe care l-a semnat, atât în calitate de reprezentant al cesionarului, cât şi al cedentului, prin care SC M.., în calitate de cedent, ceda SC P., în calitate de cesionar, dreptul de creanţă împotriva SC F.

SRL, în valoare de 6.423.242,30 RON, pentru suma de 312.283,98 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 360 zile, ajutându-le, în acest mod, pe inculpatele D. şi SC F. SRL să ascundă, în mod repetat, provenienţa banilor, în sumă de 3.522.513,86 RON, obţinuţi de către SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către inculpata SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., sumă cu care a fost achitată cea mai mare parte din preţul bunurilor mobile şi imobile cumpărate de SC E. SRL şi apoi înstrăinate către inculpata SC F.

SRL, bunuri care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă factura seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, (suma de 1.956.545,86 RON din preţul achitat de SC E. SRL pentru terenuri provenind din infracţiunea de înşelăciune), şi facturilor nr. x din 9 mai 2008 (suma de 812.400 RON, din preţul achitat de SC E. SRL pentru oţet, provenind din infracţiunea de înşelăciune), nr. x din 27 mai 2008 (suma de 52.900 RON, din preţul achitat de SC E. SRL pentru liniile de umplere, etichetare, baxat, provenind din infracţiunea de înşelăciune) nr. 17 din 6 martie 2009 şi nr. 18 din 6 martie 2009 (suma de 615.668 RON, din preţul achitat de SC E. SRL pentru ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun.

Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, provenind din infracţiunea de înşelăciune şi din vânzarea unor bunuri cumpărate iniţial cu bani provenind din infracţiunea de înşelăciune) şi s-a achitat de SC E. SRL în avans marfa menţionată în cuprinsul facturii fiscale seria x nr. x din 9 iulie 2008, emisă de către SC F. SRL, în sumă de 85.000 RON, sumă ce provenea din vânzarea unor bunuri cumpărate iniţial cu bani provenind din infracţiunea de înşelăciune, marfă care nu a fost predată ulterior către SC E. SRL, iar, la data de 6 aprilie 2009, a întocmit şi a atestat, în fals, data, identitatea părţilor şi conţinutului contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care SC E. SRL, în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian I., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată I. nu se afla pe teritoriul României, ceda către SC M., societate cu sediul în statul N. şi Grenadine, insulă din Marea Caraibe, în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita O., aspect negat de către aceasta din urmă, dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q.

SRL, în valoare de 2.777.504,64 RON, pentru suma de 138.875,232 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, şi, la data de 19 februarie 2010, a încheiat în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care a atestat şi data, identitatea părţilor şi conţinutul acestuia, pe care l-a semnat, atât în calitate de reprezentant al cesionarului, cât şi al cedentului, prin care SC M.., în calitate de cedent, ceda SC P., în calitate de cesionar, dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q.

SRL, în valoare de 3.308.004,64 RON, pentru suma de 165.400.23 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, ajutându-le, în acest mod, pe inculpatele C. şi SC Q. SRL să ascundă provenienţa banilor, în cuantum de 1.664.174,17 RON, obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către inculpata SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., bani cu care a fost plătită de către SC E. SRL cea mai mare parte din preţul terenurilor, care apoi au fost înstrăinate către aceasta către inculpata SC Q.

SRL, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă factura seria x nr. x din 11 noiembrie 2008.

Având în vedere că, până la intrarea în vigoare a noului C. pen., avocaţii nu erau asimilaţi funcţionarilor publici sau altui salariat în situaţiile în care atestau identitatea părţilor, conţinutul sau data unui act, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, iar infracţiunea de fals în formă continuată a fost săvârşită de inculpatul A. până la data de 1 februarie 2014, ultimul act material fiind comis la 19 februarie 2010, s-a apreciat că încadrarea juridică a acestei infracţiuni, comisă de inculpatul A., este de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.,cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Cu privire la inculpatul B., săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.,constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC L. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde originea ilicită a banilor în sumă totală de 1.420.301 RON, obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către inculpata SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., la data de 5 decembrie 2008, a primit de la SC R. SNC, fostă SC S. SNC, din contul deschis de aceasta la T., fosta U., prin transfer bancar, suma 100.000 RON, pe care SC R. S.N.C. o primise prin transfer bancar la data de 4 decembrie 2008, de la SC E. SRL, din contul acesteia deschis la V., în baza facturii fiscale false seria x VDS, nr. x din 1 aprilie 2007, în contul inculpatei SC L.

SRL, deschis la W. Sucursala Mehedinţi, cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 23 noiembrie 2008, antecontract care nu s-a finalizat ulterior prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare, bani pe care i-a transferat în contul SC E. SRL, deschis la V., la data de 8 decembrie 2008, cu titlu de achitare a unei rate din preţul terenului în suprafaţă de 7.500 mp, pe care îl achiziţionase de la această societate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, pentru care SC E. SRL a emis factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, iar la data de 28 mai 2009, în calitate de administrator al inculpatei SC L.

SRL, pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 1.320.301 RON, reprezentând o altă parte din banii obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către inculpata SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cu care SC E. SRL a achitat o mare parte din preţul plătit pentru achiziţionarea terenului în suprafaţă de 7.500 mp de la SC X. SA, împreună cu inculpatul Y., administrator al SC R. SNC, a încheiat în fals, în calitate de administrator al inculpatei SC L.

SRL, contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. sub nr. x din 28 mai 2009, prin care SC R. SNC, fostă SC S. SNC, ceda inculpatei SC L. SRL dreptul de creanţă împotriva SC E. SRL, care nu exista în realitate, în sumă de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x din 1 aprilie 2007, valoare la care inculpaţii B. şi Y. au adăugat penalităţi de întârziere pentru a fi egală cu valoarea creanţei pe care SC E. SRL o avea împotriva inculpatei SC L. SRL, cesiune de creanţă prin care inculpatul B., în calitate de administrator al inculpatei SC L.

SRL, stinge, în urma compensaţiei, datoria în cuantum de 1.904.033 RON, pe care SC L. SRL o avea către SC E. SRL, ce rezulta din contravaloarea terenului în suprafaţa de 7.500 mp, pe care îl cumpărase de la SC E. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, pentru care S.C E. SRL a emis factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008 şi al cărei preţ îl achitase numai parţial.

Inculpatul B. a mai fost acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC L. SRL, nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile din sume prescrise la data de 15 octombrie 2012, datorate şi neachitate către SC E. SRL, provenind din preţul neachitat al terenului în suprafaţă de 7.500 mp, pe care l-a achiziţionat în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008 şi pentru care SC E. SRL a emis factura fiscală nr. x din 11 noiembrie 2008, preţ din care până în prezent a fost achitată numai suma de 100.000 RON, nu a calculat, nu a declarat organelor fiscale şi nu a virat către bugetul de stat impozitul pe profit pentru aceste venituri în sumă de 320.645 RON.

Inculpatul B., a fost trimis în judecată şi pentru evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC L. SRL, a evidenţiat în actele contabile ale inculpatei SC L. SRL o cheltuială în cuantum de 95.202 RON, în baza contractului de cesiune de creanţă fals, înregistrat de inculpatul A. sub nr. x din 28 mai 2009, prin care S.C R. S.N.C., ceda către inculpata SC L. SRL, dreptul de creanţă împotriva SC E. SRL, care nu exista în realitate, de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x din 01 aprilie 2007, pentru suma de 95.202 RON, pe care SC L. SRL nu a plătit-o către SC R. S.N.C., societate care avea calitatea de cedent în acest contract, micşorându-şi în acest fel veniturile, pentru a nu plăti către bugetul de stat un impozit pe profit în sumă de 15.232 RON.

În sarcina inculpatului B., s-a mai reţinut săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC L. SRL, cu ocazia vânzării terenului în suprafaţă de 7.500 mp, cumpărat anterior de la SC E. SRL, către SC Z. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2012, prin care inculpata SC L. SRL, în calitate de vânzătoare, reprezentată de asociatul unic şi administratorul B., vindea către SC Z. SRL, în calitate de cumpărătoare, reprezentată de AA., conform împuternicirii nr. 38 din 19 aprilie 2012, întocmită de inculpatul A., terenul în suprafaţă de 7.500 mp, situat în jud. Dolj, cu preţul de 505.000 RON, la care se adăuga TVA în sumă de 121.200 RON, în baza căruia a fost emisă factura nr. x din 28 mai 2012, în urma subevaluării preţului, cu care a vândut acest teren, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a inculpatei SC L. SRL venituri în sumă de 1.263.095 RON, sustrăgându-se de la plata uni impozit pe profit în sumă de 255.845 RON, şi cheltuieli nedeductibile în sumă de 335.938 RON, sustrăgându-se de la pata TVA în sumă de 214.738 RON.

Inculpata C. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.,şi unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit.

b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC Q. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde originea ilicită a banilor în sumă totală de 1.764.174,17 RON, obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., la data de 05 decembrie 2008, a primit de la SC R.

S.N.C., fostă S.C S. S.N.C., administrată de inculpatul Y., din contul deschis de aceasta la T., fosta U., prin transfer bancar, suma 100.000 RON, pe care SC R. S.N.C. o primise prin transfer bancar la data de 4 decembrie 2008, de la SC E. SRL, din contul acesteia deschis la V., în baza facturii fiscale false seria x VDS, nr. x din 1 aprilie 2007, în contul inculpatei SC Q. SRL, deschis la BB., cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 noiembrie 2008, antecontract care nu s-au finalizat ulterior prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare, bani din care a transferat, din nou, în contul SC E. SRL, deschis la V., în două tranşe, la data de 13 ianuarie 2009, suma de 40.000 RON, iar la data de 26 ianuarie 2009, suma de 25.000 RON, cu titlu de achitare a unor rate din preţul terenurilor pe care le achiziţionase de la această societate, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, pentru care SC E. SRL a emis factura fiscală nr. x din 11 noiembrie 2008, şi, tot în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 1.664.174,17 RON reprezentând o altă parte din banii obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cu care SC E. SRL a achitat cea mai mare parte din preţul plătit pentru achiziţionarea terenurilor în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 martie 2007 - vânzător CC., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 martie 2007 - vânzători DD. şi EE., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 martie 2007 - vânzători FF. şi GG., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 august 2007 - vânzător HH., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 septembrie 2007 - vânzător II., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 6 noiembrie 2007 - vânzătoare JJ., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 ianuarie 2008 - vânzători KK., LL., MM., NN., OO.

şi PP., inculpata C. a încheiat la data de 11 noiembrie 2008, cu SC E. SRL, reprezentată de inculpatul QQ., Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, având ca obiect terenurile anterior-menţionate şi terenul cumpărat de SC E. SRL de la numiţii RR. şi SS., al cărui preţ nu a fost achitat cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, apoi a achitat numai suma de 125.000 RON, din preţul acestor terenuri, iar diferenţa de 2.877.504,64 RON nu a mai achitat-o, apelând la serviciile inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, pe care l-a determinat şi l-a ajutat să întocmească în fals, în data de 6 aprilie 2009, contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care acest inculpat, în calitate de avocat, a atestat în fals data, identitatea părţilor şi conţinutului acestui contract, prin care SC E. SRL, în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian I., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată I. nu se afla pe teritoriul României, ceda către SC M., societate cu sediul în statul N. şi Grenadine, în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita O., aspect negat de către aceasta din urmă, dreptul de creanţă împotriva SC Q.

SRL, în valoare de 2.777.504,64 RON, după cum a fost stabilit de inculpata C., pentru suma de 138.875,232 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, inculpata C. semnând apoi acest contract de cesiune de creanţă la rubrica "Cesionar SC M.", prin imitarea semnăturii numitei O., şi la rubrica "Cedent SC E. SRL", apoi, la data de 19 februarie 2010, l-a determinat din nou pe inculpatul A. să încheie în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care M. - în calitate de cedent, reprezentată legal de inculpatul A., ceda către P., în calitate de cesionar, reprezentată legal de inculpatul A., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q.

SRL, în valoare totală de 3.308.004,64 RON, pentru suma de 165.400,23 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, prin schimbarea creditorilor, ca urmare a cedării fictive a drepturilor de creanţă, fiind ascunsă provenienţa ilicită a banilor în sumă de 1.664.174,17 RON, cu care a fost achitată de SC E. SRL cea mai mare parte din preţul terenurilor cumpărate de la numiţii CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP.

În sarcina inculpatei C., s-a mai reţinut şi săvârşirea infracţiunii evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC Q. SRL, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale acestei societăţi venitul din sume prescrise la data de 15 octombrie 2012, datorat şi neachitat către SC E. SRL, în cuantum de 2.877.504,64 RON, provenind din preţul neachitat al terenurilor achiziţionate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008 şi pentru care SC E. SRL a emis factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, preţ din care, până în prezent, a fost achitată numai suma de 125.000 RON, nu a calculat, nu a declarat organelor fiscale şi nu a virat către bugetul de stat impozitul pe profit în sumă de 460.400,74 RON, aferent acestui venit.

Inculpata D., a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.,cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.,constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC F. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde originea ilicită a banilor în sumă totală de 3.522.513,86 RON, obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor terenuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., l-a determinat pe inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, să ateste în fals, identitatea părţilor şi conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare, pe care acesta l-a înregistrat sub nr. x din 18 februarie 2009 şi în baza căruia au fost emise facturile fiscale seria x nr. x din 6 martie 2009 şi seria x nr. x din 6 martie 2009, în numele SC E. SRL, deşi cetăţeanul irakian I. nu a fost prezent la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, inculpata semnând apoi acest contract şi la rubrica vânzător, contract în cuprinsul căruia se menţiona că SC E. SRL, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian I., vindea către SC F.

SRL, reprezentată de inculpata D., cu suma de 2.527.272,75 RON, bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2007, respectiv: ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, apoi, după ce a cumpărat în numele SC E. SRL următoarelor terenuri achiziţionate în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 645/20 martie 2007 - vânzător CC., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat x din 25 mai 2007 - vânzătoare TT., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 685/01 iunie 2007 - vânzătoare UU., Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 1101 din 11 mai 2007- vânzătoare VV.

şi Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 septembrie 2007 - vânzătoare SC WW. S.R.L - din al căror preţ suma de 1.956.545,86 RON a fost achitată cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., a încheiat la data de 11 noiembrie 2008, în calitate de administrator al inculpatei SC F. SRL, cu SC E. SRL, reprezentată de inculpatul QQ., Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă factura seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, având ca obiect terenurile sus-menţionate, a cumpărat de la SC E. SRL, în baza facturilor seria x nr. x din 9 mai 2008 - oţetul alimentar, de fermentaţie din vin, vărsat, şi oţetul alimentar de fermentaţie din vin, îmbuteliat în sticle de 1 litru, achiziţionat de SC E. SRL de la SC XX.

SRL - din al cărui preţ suma de 812.400 RON a fost achitată din bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., seria x nr. x din 27 mai 2008 - liniile de umplere, etichetare, baxat, achiziţionate de SC E. SRL de la YY. - din al căror preţ suma de 52.900 RON a fost achitată din bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., seria x nr. x din 6 martie 2009 şi seria x nr. x din 6 martie 2009 - ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud.

Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, achiziţionate de SC E. SRL de la SC J. SA - din al cărui preţ suma de 615.668 RON a fost achitată cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din vânzarea unor terenuri către SC K. SRL şi SC L. SRL, terenuri cumpărate anterior de SC E. SRL cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi a emis, în numele inculpatei SC F. SRL, factura fiscală seria x nr. x din 9 iulie 2008, în cuprinsul căreia se menţiona vânzarea de marfă către SC E. SRL, în sumă de 85.000 RON, sumă pe care o achită în avans, din contul SC E. SRL deschis la V., către SC F.

SRL, din banii obţinuţi de SC E. SRL în urma vânzării unor terenuri către SC K. SRL, terenuri cumpărate anterior de aceasta cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., marfă care nu a mai fost predată ulterior către SC E. SRL, iar, după ce a achitat numai suma de 1.210.562,75 RON din preţul cu care a cumpărat aceste bunuri de la SC E. SRL, în calitate de administrator al SC F. SRL, pentru diferenţa neachitată de 4.848.756,56 RON, în care era inclusă şi contravaloare mărfii nelivrate de 85.000 RON, la care s-a adăugat şi diferenţa neachitată din contravaloarea facturilor seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, nr. seria x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, nr. seria x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008 şi seria x nr. x din 6 aprilie 2008, referitoare la alte bunuri achiziţionate de inculpata SC F.

SRL, prin intermediul său, de la SC E. SRL, aceste bunuri nefiind cumpărate cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., în total diferenţă neachitată 5.692.793.17 RON, a apelat la serviciile inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, pe care l-a ajutat şi l-a determinat să întocmească în fals, în data de 7 aprilie 2009, contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care acest inculpat, în calitate de avocat, a atestat în fals data, identitatea părţilor şi conţinutului acestui contract, prin care SC E. SRL, în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian I., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată I. nu se afla pe teritoriul României, ceda către SC M., societate cu sediul în statul N. şi Grenadine, insulă din Marea Caraibe, în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita O., aspect negat de către aceasta din urmă, dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC F.

SRL, în valoare de 5.692.793.17 RON, pentru suma de 284.639,565 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, inculpata D. semnând apoi acest contract de cesiune de creanţă la rubrica "Cesionar SC M.", prin imitarea semnăturii numitei O., şi la rubrica "Cedent SC E. SRL", apoi, la data de 19 februarie 2010, l-a determinat din nou pe inculpatul A. să încheie în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care M. - în calitate de cedent, reprezentată legal de inculpatul A., ceda către P., în calitate de cesionar, reprezentată legal de inculpatul A., dreptul de creanţă împotriva SC F.

SRL, în valoare totală de 6.423.242,32 RON, în care era inclus şi dreptul de creanţă în valoare de 5.692.793.17 RON, pentru suma de 312.283,98 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 360 zile, prin schimbarea creditorilor, ca urmare a cedării fictive a drepturilor de creanţă, fiind ascunsă provenienţa ilicită a banilor în sumă de 3.522.513,86 RON, cu care a fost achitat de SC E. SRL o mare parte din preţul bunurile sus - menţionate.

Inculpata D., a mai fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL, pentru a ascunde provenienţa ilicită a banilor în sumă de 230.000 RON, obţinuţi de SC E. SRL din vânzarea unor terenuri către inculpatele SC L. SRL şi SC Q. SRL, terenuri achiziţionate iniţial de aceasta cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă de SC G. SA în dauna H., în data de 4 decembrie 2008, a transferat, în baza facturii fiscale false seria x VDS, nr. x din 1 aprilie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la V., în contul SC S. SNC deschis la T., această sumă de 230.000 RON, bani din care inculpatul Y. a transferat apoi suma de 100.000 RON, la data de 4 decembrie 2008, în contul inculpatei SC Q. SRL, deschis la BB., cu titlu de avans, din preţul terenurilor menţionate în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 noiembrie 2008, şi suma de 100.000 RON, la data de 4 decembrie 2008, în contul inculpatei SC L. SRL, deschis la W. Sucursala Mehedinţi, cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 noiembrie 2008, antecontracte care nu s-au finalizat prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, iar apoi inculpatul B., administrator al inculpatei SC L. SRL, a transferat suma de 100.000 RON din nou în contul SC E. SRL, deschis la V., iar inculpata C., administrator al inculpatei SC Q. SRL, a transferat în două tranşe suma totală de 65.000 RON, din cei 100.000 RON, din nou în contul SC E. SRL deschis la V.

Inculpata D. a mai fost trimis în judecată şi pentru o altă infracţiune de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de spălare a banilor provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., în mod repetat, a folosit în interes personal împreună cu inculpatul QQ., suma totală de 857597,64 RON, obţinută de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor terenuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., formată din suma 220.597,64 RON, reprezentând o parte din banii ridicaţi de aceasta în mod repetat, câte 10.000 RON de fiecare dată, în perioada 16 mai 2007 - 24 septembrie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la V., cu titlu de "alte operaţiuni D.", bani obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii de către SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din suma de 637.000 RON, bani ce proveneau din cei 2.000.000 RON, viraţi de SC K. SRL, la data de 2 iulie 2008, în contul SC E. SRL deschis la V., cu titlu de preţ al terenurilor care au fost achiziţionate iniţial de SC E. SRL de la ZZ., AAA., BBB. şi CCC., cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi pe care i-a ridicat în mod repetat, din contul SC E. SRL, deschis la V., câte 10.000 RON, de fiecare dată, cu titlu de "alte operaţiuni D." cu titlu de "restituire împrumut asociat D.", cunoscând provenienţa ilicită a acestor bani.

Inculpata D., a mai fost acuzată pentru săvârşirea unei alte infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,constând în aceea că, în calitate de administrator al SC F. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile din sume prescrise la datele de 9 iunie 2011, 9 iulie 2011, 11 decembrie 2011, 11 februarie 2012, 6 mai 2012, 15 octombrie 2012, 31 decembrie 2012, şi 15 mai 2013, datorate şi neachitate către SC E. SRL, în cuantum total de 5.692.793 RON, provenind din preţul neachitat al bunurilor achiziţionate în baza facturilor seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 6 martie 2009, seria x nr. x din 6 martie 2009 şi seria x nr. x din 6 aprilie 2009 şi din avansul primit pentru marfa nelivrată către SC E. SRL, în baza facturii seria x nr. x din 9 iulie 2008, nu a calculat, nu a declarat organelor fiscale şi nu a virat către bugetul de stat impozitul pe profit pentru aceste venituri în sumă de 910.846,99 RON.

Inculpata D., a mai fost trimisă în judecată pentru o altă infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,constând în aceea că, mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a declarat venituri impozabile în sumă de 3.244.987 RON, rezultate din tranzacţiile încheiate de SC E. SRL cu inculpata SC F. SRL, inculpata SC Q. SRL şi SC K.

SRL, pentru care au fost emise facturile seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 6 martie 2009, seria x nr. x din 6 martie 2009, seria x nr. x din 6 aprilie 2009, seria x nr. x din 9 iulie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, şi seria x nr. x din 15 octombrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 iulie 2008, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit în sumă de 519.198 RON, şi operaţiunile efectuate, aferente tranzacţiilor încheiate cu inculpata SC L.

SRL, inculpata SC F. SRL şi SC K. SRL, pentru care au fost emise facturile seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 9 mai 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, seria x nr. x din 6 martie 2009, seria x nr. x din 6 martie 2009, seria x nr. x din 6 aprilie 2009, seria x nr. x din 9 iulie 2008 şi seria x nr. x din 15 octombrie 2008, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 iulie 2008, sustrăgându-se de la plata TVA în sumă de 1.124.853 RON.

În ceea ce priveşte încheierea acestui contract de constituire de garanţie imobiliară, inculpatul QQ. a declarat că, la solicitarea inculpatelor D. şi C., a încheiat contractul de constituire garanţie imobiliară, prin care SC E. SRL garanta, pe lângă îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing din Contractul nr. x din 3 aprilie 2007 şi îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing din alte contracte, unde beneficiari erau alte societăţi, care ar fi fost administrate în fapt de numitul DDD., hotărârea de a încheia acest contract de constituire de garanţie imobiliară fiind luată de inculpata EEE. împreună cu inculpatele C. şi D.

Instanţa nu a aderat la aserţiunea Parchetului că, acest contract de constituire garanţie imobiliară nu putea fi pus în executare, întrucât din cuprinsul contractului de constituire de garanţie imobiliară, autentificat sub nr. x din 19 septembrie 2007, reiese care este suma pentru care a fost constituită această ipotecă asupra imobilului situat în jud. Dolj, menţionându-se că se garantează îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing din următoarele contracte de leasing: x/2007, y/2007, z/2007, w/2007, t/2007, s/2007, q/2007 şi r/2007.

Instanţa a apreciat că acest contract a fost încheiat de inculpatul QQ., la solicitarea inculpatelor D. şi C., la presiunea inculpatei EEE., de conivenţă cu cele două inculpate, pentru ca să evite o imediată executare silită din partea H. şi să împingă acest moment cât mai departe în timp retragerii inculpatei EEE. din cadrul SC G. SA. Prin încheierea acestui contract de constituire garanţie imobiliară de către inculpata EEE. s-a dovedit şi împrejurarea că aceasta a avut cunoştinţă de faptul că societăţile cu care a încheiat contracte de leasing financiar, nu aveau o cifră de afaceri care să le permită luarea de împrumuturi în sistem de leasing, că aceasta a ascuns unităţilor bancare acest aspect, cu ocazia încheierii contractelor de credit, prin care erau finanţate contractele de leasing financiar, situaţia financiară a firmelor care aveau calitatea de utilizatori ai bunurilor, ce au făcut obiectul contractelor de leasing.

Instanţa a reţinut că este adevărată afirmaţia inculpatei EEE. că nu firma de leasing trebuia să verifice solvabilitatea însă, tot atât de adevărat este şi faptul că, a atestat existenţa materială a utilajelor, data fabricaţiei, împrejurarea că a intrat în posesia lor, aspect care a contribuit în mod decisiv la acordarea creditului de către H.

Încadrând în drept aceste acţiuni (atestarea existenţei materiale a utilajelor, data fabricaţiei, împrejurarea că a intrat în posesia lor) ale inculpatei, s-a reţinut că fac parte din elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, respectiv acţiuni de inducere în eroare în vederea obţinerii creditului bancar.

Din datele obţinute privind rulajul conturilor ale societăţilor implicate a rezultat că SC E. SRL a avut deschise două conturi în RON, iar unul dintre acestea la T., unde persoana autorizată să efectueze operaţiuni pe acest cont a fost inculpatul QQ. În acest cont a fost virată suma de 9.912.785,80 RON, în baza facturii fiscale nr. x din 4 aprilie 2007, la data de 12 aprilie 2007, de către inculpata SC G. SA,

Un alt cont deţinut de SC E. SRL era la V., unde persoanele autorizate să efectueze operaţiuni pe acest cont au fost inculpaţii QQ. şi D., în fapt, disponibilităţile băneşti intrate în acest din urmă cont au fost transferate în alte conturi şi ridicate de inculpata D.

Din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., este virată în contul aceleiaşi societăţi, deschis la V., în cursul anului 2007, din cei 9.912.785,80 RON, suma totală de 3.280.640 RON, în cinci tranşe, după cum urmează: la data de 15 mai 2007 - 200.000 RON, la data de 22 mai 2007 - 300.000 RON, la data de 24 mai 2007 - 650.000 RON, la data de 1 iunie 2007 - 770650 RON, iar la data de 20 iunie 2007, suma de 1.359.990 RON.

Din suma de 9.912.786,80 RON, încasată de SC E. SRL de la inculpata SC G. SA Slatina, această societate a plătit prin virament bancar, în contul SC S. SNC Craiova, deschis la T., suma totală de 1.010.000 RON, în patru tranşe, cu titlu de achitare a unei părţi din contravaloarea macaralei "x" şi echipamentului tip "CT 26 necesar montării macaralelor tip x, seria x", utilaje care în realitate nu au existat, pe care SC S. SNC Craiova ar fi trebuit să le predea SC E. SRL, conform facturii fiscale, întocmite în fals, seria x nr. x, din 1 aprilie 2007, în valoare de 2.458.123 RON, şi pe care SC E. SRL le-a revândut ulterior societăţii de leasing în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007.

Astfel, s-a reţinut că, din contul bancar deschis de SC E. SRL la U. - unitate bancară care a fost preluată apoi de T., a fost transferată, la data de 15 mai 2007, din dispoziţia inculpatului QQ., prin ordinul de plată nr. x, în contul bancar al SC S. SNC Craiova, care apoi şi-a schimbat denumirea în SC R. SNC Craiova, deschis la aceeaşi unitate bancară, suma de 250.000 RON, la data de 29 mai 2007, din dispoziţia inculpatului QQ., prin ordinul de plată nr. x, a fost transferată suma de 235.000 RON, şi la data de 4 iunie 2007, din dispoziţia inculpatului QQ., prin ordinul de plată nr. x, a fost transferată suma de 295.000 RON, iar din contul SC E. SRL deschis la V., a fost transferată la data de 4 decembrie 2008, din dispoziţia inculpatei D., suma de 230.000 RON, în contul bancar al SC S. SNC Craiova deschis la U., aceşti din urmă bani provenind din vânzarea unor terenuri, care au fost cumpărate de SC E. SRL cu o parte din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

La data de 8 decembrie 2008, suma de 100.000 RON a fost virată de inculpatul B., din contul inculpatei SC L. SRL deschis la W. Sucursala Mehedinţi, în contul SC E. SRL deschis la V., cu titlu de achitare a unei rate din preţul terenului achiziţionat în baza facturii seria x nr. x din 11 noiembrie 2008 de la SC E. SRL, iar la datele de 13 ianuarie 2009 şi de 26 ianuarie 2009, sumele de 40.000 RON şi 25.000 RON, ce proveneau din suma de 100.000 RON, au fost virate de inculpata C. din contul inculpatei SC Q. SRL deschis la BB., în contul SC E. SRL deschis la V., cu titlu de achitare a unor rate din preţul terenurilor achiziţionate în baza facturii seria x nr. x din 11 noiembrie 2008 de la SC E. SRL.

Aşadar, s-a observat un circuit al banilor care, în baza unor înscrisuri nereale, pleacă din conturile SC E. SRL către SC R. SNC, care transferă banii către SC L. SRL şi SC Q. SRL iar aceste ultime două societăţi transferă aceleaşi sume de bani către SC E. SRL.

O altă parte din suma de 9.912.786,80 RON, încasată de SC E. SRL de la inculpata SC G. SA Slatina, în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., respectiv suma de 1.187.466 RON, a fost transferată în patru tranşe, din contul bancar deschis de SC E. SRL la T., din dispoziţia inculpatului QQ., la datele de 13 aprilie 2007 - 367.466 RON, 19 aprilie 2007 - 400.000 RON, 24 mai 2007 - 400.000 RON, şi 1 iunie 2007 - 20.000 RON, în contul bancar deschis la aceeaşi unitate bancară de către SC FFF. SRL .

Din documentele justificative, care au stat la baza transferării acestor sume din cele două conturi, înaintate de T., au rezultat următoarele:

- transferarea sumei de 367.466 RON, la data de 13 aprilie 2007, s-a făcut în baza contractului de proiectare nr. x, încheiat între SC E. SRL, în calitate de proiectant de arhitectură, reprezentată de inculpatul QQ., şi SC FFF. SRL, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul GGG., având ca obiect întocmirea de planşe de arhitectură pentru obţinerea autorizaţiei de construire a unui imobil P+9+M situat în jud. Giurgiu, planşe de rezistenţă, planşe de instalaţii termice, scheme de principiu şi memorii de specialitate pentru instalaţii electrice şi sanitare faza P.A.C., verificarea proiectului instalaţii termice, verificarea proiectului rezistenţă şi efectuarea studiului geotehnic, din materialul de urmărire penală nerezultând că SC E. SRL ar fi avut în proprietate vreun teren în comuna Dacia, iar respectivul proiect nu a fost realizat. Însă, era obligaţia beneficiarului SC FFF. SRL să plătească lucrările de proiectare, iar nu a proiectantului SC E. SRL. În realitate, inculpaţii QQ. şi GGG. folosind acest contract, ca document justificativ la bănci, pentru transferul sumei de 367.466 RON între cele două conturi;

- transferarea sumei de 400.000 RON, la data de 19 aprilie 2007, s-a făcut cu titlu de avans la factura proformă nr. x din 18 aprilie 2007, în cuprinsul căreia se menţiona că de această dată SC FFF. SRL, în calitate de furnizor, vinde către SC E. SRL, în calitate de utilizator, un alt utilaj pentru construcţii, de aceeaşi natură cu cele pe care, cu numai câteva zile înainte, la data de 4 aprilie 2007, SC E. SRL le vânduse către SC FFF. SRL, respectiv: macara turn x, fără a se menţiona pe această factură, pe care era înscrisă o valoare de 587.086,5 RON, seria de fabricaţie şi anul de fabricaţie al utilajului; S-a reţinut că, acest utilaj nu a existat în realitate, fapt probat de Adresa nr. x din 31 iulie 2014, emisă de SC HHH. SRL Otopeni - judeţul Ilfov (distribuitor autorizat în România al utilajelor marca x) din care a rezultat că societatea, al cărei distribuitor este, nu a fabricat utilajul marca turn x. Prin urmare, această factură a fost întocmită în contrar realităţii, fiind folosită de către administratorul SC FFF. SRL - inculpatul GGG., care cunoştea că este falsă, numai ca document justificativ pentru transferarea banilor, obţinuţi în urma săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., între cele două societăţi

- transferarea sumei de 400.000 RON la data de 24 mai 2007 s-a făcut cu titlu de avans la factura nr. x din 21 mai 2007, în cuprinsul căreia se menţiona că SC FFF. SRL, în calitate de furnizor, vinde către SC E. SRL, în calitate de utilizator, un alt utilaj pentru construcţii, de aceeaşi natură cu cele pe care, cu numai câteva zile înainte, la data de 4 aprilie 2007, SC E. SRL le vânduse către SC FFF. SRL, respectiv: încărcător frontal "III." 988f seria x, fără a se menţiona pe această factură, pe care era înscrisă o valoare de 546.210 RON, anul de fabricaţie al utilajului.

S-a constatat că, nici acest utilaj nu a existat în realitate, fapt confirmat de adresa emisă de SC JJJ. SRL Mogoşoaia - judeţul Ilfov (distribuitor autorizat în România al utilajelor marca x) din care reiese că încărcătorul frontal "III." 988f seria x nu a fost construit de "III.", seria nefiind conformă. Ca urmare, s-a apreciat că şi această factură a fost întocmită în fals, fiind folosită de către administratorul SC FFF. SRL, care cunoştea că este falsă, numai ca document justificativ pentru transferarea banilor, obţinuţi în urma săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., între cele două societăţi. Din această sumă de 400.000 RON inculpatul GGG. transferă din contul SC FFF. SRL, deschis la T., fosta U., în contul inculpatei SC G. SA, la aceeaşi dată de 24 mai 2007, suma de 393.207 RON, ce reprezenta prima rată achitată de utilizatorul SC FFF. SRL pentru contractul de leasing financiar nr. x din 3 aprilie 2007, după cum reiese din extrasul de cont al SC FFF. SRL înaintat de T., aşa cum rezultă şi din Adresa nr. x din 23 decembrie 2013, emisă de H., prin care se confirmă că utilizatorul SC FFF. SRL a plătit la data de 24 mai 2007, în contul SC G. SA, suma de 393.207 RON, în temeiul contractului de leasing financiar nr. x din 3 aprilie 2007;

- transferarea sumei de 20.000 RON, la data de 1 iunie 2007, s-a făcut cu titlu de plată parţială la factura anterior menţionată nr. x din 21 mai 2007.

Instanţa a reţinut că toate tranzacţiile, în baza cărora a fost transferată suma totală de 1.187.466 RON, între SC E. SRL şi SC FFF. SRL, au fost fictive, documentele justificative întocmite fiind folosite doar pentru a crea o aparenţă de legalitate transferării între conturile celor două societăţii, în cele patru tranşe, în perioada aprilie - iunie 2007, a acestei sume de bani, obţinută în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., în vederea ascunderii originii ilicite a acestor bani.

O altă parte din suma de 9.912.786,80 RON, încasată de SC E. SRL de la inculpata SC G. SA, în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., a fost folosită de inculpata D. şi inculpatul QQ. pentru cumpărarea de terenuri pe raza mun. Craiova şi a comunei Almăj, şi a altor bunuri imobile şi mobile în numele SC E. SRL, după cum urmează a fi prezentate în paragrafele de mai jos.

Instanţa a constatat că majoritatea contractelor privind cumpărarea de terenuri, în numele SC E. SRL, au fost încheiate de inculpata D., care a semnat aceste contracte de vânzare-cumpărare în baza procurii speciale dată de inculpatul QQ., ce a fost autentificată sub nr. x din 11 mai 2007, de notarul public KKK.

În acest sens instanţa a constatat că, la data de 28 martie 2007, SC E. SRL, prin administratorul său, inculpatul QQ., în baza Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 28 martie 2007, de către notarul public LLL., cumpără de la SC X. SA, imobilul situat în jud. Dolj, compus din teren intravilan, în suprafaţă de 7.500,36 mp, şi următoarele construcţii: C1 - birouri, cu suprafaţă construită de 71,95 mp, C2 - birouri, cu suprafaţă construită de 20,90 mp, C3 - staţie pompe, cu suprafaţă construită de 21,29 mp, C4 - depozit carburanţi, cu suprafaţă construită de 114,19 mp, C5 - bazin beton, cu suprafaţă construită de 17,36 mp, C6 - rampă auto, cu suprafaţă construită de 39,67 mp, C7 - bazin beton, cu suprafaţă construită de 86,91 mp, C8 - WC, cu suprafaţă construită de 2,92 mp, cu preţul de 1.768.095 RON, contravaloarea a 525.000 euro, din care suma de 176.809,50 RON, a fost plătită vânzătoarei SC S.U.C.PEN.I. SA la data autentificării contractului, o altă tranşe de 350.000 RON, la data de 6 aprilie 2007, iar ultima tranşă de 1.320.301 RON a fost achitată la data de 13 aprilie 2007, din cei 9.912.785,80 RON, obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., prin virament din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U.. Acest imobil a fost vândut de SC E. SRL, care a fost reprezentată de administratorul său, inculpatul QQ., prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, de notarul public MMM., către inculpata SC L. SRL, reprezentată de administratorul său - inculpatul B., la data de 11 noiembrie 2008, cu preţul de 1.768.095 RON, care urma să fie achitat de cumpărătoare în 12 rate lunare egale, prin virament bancar, în contul deschis de SC E. SRL la V., Sucursala Craiova, fiecare rată urmând să aibă scadenţa pe 15 a fiecărei luni, prima rată fiind scadentă la data de 15 noiembrie 2008.

În baza acestui contract de vânzare cumpărare, a fost emisă de către SC E. SRL factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, pe care era înscrisă valoarea de achiziţie a terenului sus-menţionat de 2.104.033,05 RON, din care: 335.938,05 reprezenta TVA-ul de plată. Din această sumă de 2.104.033,05 RON, la data de 24 noiembrie 2008, cumpărătoarea SC L. SRL virează din contul său, deschis la W. Sucursala Drobeta-Turnu Severin, din dispoziţia inculpatului B., suma de 100.000 RON în contul SC E. SRL, deschis la V., sumă care intră în acest cont la data de 25 noiembrie 2008. La data de 25 noiembrie 2008, când suma de 100.000 RON intră în contul SC E. SRL deschis la V., în acest din urmă cont, mai exista doar suma de 18.040 RON.

Această sumă de 100.000 RON, virată de inculpata SC L. SRL, împreună cu o altă sumă de 130.000 RON, din suma de 160.000 RON, virată la data de 28 noiembrie 2008 de inculpata SC Q. SRL, sunt transferate la data de 4 decembrie 2008, din contul SC E. SRL, deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., în contul SC R. SNC, deschis la U., cu titlu de plată, efectuată în baza facturii fiscale seria x VDS nr. x, din 1 aprilie 2007, factură falsă, prin care se atesta că SC R. SNC vânduse către SC E. SRL utilaje, cu privire la care s-a dovedit că nu existau în realitate. În contul SC R. SNC, deschis la U., la data virării celor 230.000 RON, nu exista decât suma de 34,17 RON.

Din suma de 230.000 RON, SC R. SNC, din dispoziţia inculpatului Y., virează la data de 4 decembrie 2008, în contul inculpatei SC L. SRL, deschis la W. Sucursala Mehedinţi, suma de 100.000 RON (intrată în acest cont la data de 5 decembrie 2008), în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 23 noiembrie 2008, în cuprinsul căruia se atesta că inculpata SC L. SRL, în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă către SC R. SNC, în calitate de promitentă - cumpărătoare, un teren arabil intravilan în suprafaţă de 2.000 mp, situat în extravilanul comunei Tunari, judeţul Ilfov, menţionându-se că acest teren a fost dobândit în proprietatea SC L. SRL în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. x din 15 mai 1998, de BNP NNN.

Astfel, din istoricul societăţii, s-a constatat că, SC L. SRL nu avea cum să dobândească acest teren extravilan în cursul anului 1998, deoarece a fost înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 19 noiembrie 2007, sub nr. x din 2007, iar din comunicarea făcută de BNP NNN., prin Adresa nr. x din 2014, la solicitarea parchetului, a rezultat că în registrul său general pe anul 1998 nu este înregistrat nici un act care să fi fost autentificat sub nr. x din 15 mai 1998, ultima înregistrare fiind făcută sub nr. x din 29 decembrie 1998.

Această sumă de 100.000 RON este virată din nou de inculpata SC L. SRL, din dispoziţia inculpatului B., în contul SC E. SRL, deschis la V., la data de 8 decembrie 2008.

Din rulajele de conturi de la aceste bănci s-a constatat faptul că, în realitate, SC L. SRL a achitat numai suma de 100.000 RON din preţul de 2.104.033,05 RON, înscris pe factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, deoarece primii 100.000 RON, viraţi de inculpata SC L. SRL în contul SC E. SRL, deschis la V., cu titlu de plată a unei rate pentru imobilul situat în jud. Dolj, se reîntorc prin transferuri bancare, în baza unor acte ilicite, în contul inculpatei SC L. SRL, care virează aceeaşi bani, a doua oară, cu acelaşi titlu, de plată a unei rate aferente facturii fiscale seria x nr. x din 11 noiembrie 2008.

Instanţa a mai reţinut că, în cursul anului 2007, SC E. SRL, a achiziţionat următoarele terenuri, care, în data de 11 noiembrie 2008, au fost cumpărate de inculpata SC Q. SRL, după cum urmează:

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 martie 2007, de BNP OOO., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la CC. terenul în suprafaţă totală de 17.864 mp din acte şi 17.241 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, jud. Dolj, cu preţul de 310.338 euro, din care suma de 100.824 euro a fost achitată la data autentificării contractului, o altă tranşe din preţ, de 570.000 RON, a fost virată la data de 5 aprilie 2007, din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., iar la data de 13 aprilie 2007, a fost achită diferenţa de 38.885,9974 euro, echivalentul a 129.902,563 RON (38.885,9974 euro x 3,3406 RON - cursul BNR de la aceea dată), din dispoziţia inculpatului QQ., prin virament din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cei 129.902,563 RON făcând parte din suma de 1.942.315,03 RON, care includea şi restul preţului achitat pentru alte trei contracte de vânzare-cumpărare terenuri, astfel cum reiese din extrasul de cont de la T., fosta U.;

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 martie 2007 de BNP OOO., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la DD. şi EE. care vând, prin mandatarul CC., terenul în suprafaţă totală de 13.243 mp din acte şi 13.034 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, jud. Dolj, cu preţul de 234.612 euro, din care suma de 2.965 euro a fost achitată la data autentificării contractului, iar la data de 13 aprilie 2007, a fost achită diferenţa de 231.647 euro echivalentul a 773.839,968 RON (231.647 euro x 3,3406 RON - cursul BNR de la aceea dată), din dispoziţia inculpatului QQ., prin virament din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cei 773.839,968 RON făcând parte din suma de 1.942.315,03 RON, care includea şi restul preţului achitat pentru contractul menţionat anterior, prezentul contract şi alte două contracte de vânzare-cumpărare terenuri, astfel cum reiese din extrasul de cont de la T.;

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 martie 2007 de BNP PPP., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la FF. şi GG., care vând, prin mandatarul CC., terenul în suprafaţă totală de 12.622 mp din act şi 11.900 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, jud. Dolj, cu preţul de 214.000 euro, din care suma de 1.497 euro a fost achitată la data autentificării contractului, iar la data de 13 aprilie 2007, a fost achită diferenţa de 212.703 euro echivalentul a 710.555,642 RON (212.703 euro x 3,3406 RON - cursul BNR de la aceea dată), din dispoziţia inculpatului QQ., prin virament din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cei 710.555,642 RON făcând parte din suma de 1.942.315,03 RON, care includea şi restul preţului achitat pentru cele două contracte menţionate anterior, prezentul contract şi Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 martie 2007 de BNP OOO. - pentru care se achită 328.016,855 RON, astfel cum reiese din extrasul de cont de la T., fosta U. (129.902,563 RON + 773.839,968 RON +710.555,642 RON +328.016,855 RON = 1.942.315,03 RON);

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 august 2007 de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la HH., care vinde terenul extravilan, în suprafaţă de 2488 mp din acte şi 2441 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Almăj, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, şi terenul extravilan în suprafaţă de 4.950 mp din act şi 4.853 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Almăj, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 14.876 RON, din care suma de 10.000 RON i-a fost achitată vânzătorului în numerar, anterior încheierii contractului, iar restul sumei de 4.876 RON la data autentificării contractului, sume care au fost plătite, potrivit susţinerilor inculpatei D., din banii de câte 10.000 RON, ridicaţi de aceasta în mod repetat, în cursul anului 2007, din contul deschis de SC E. SRL la V., bani viraţi în acest cont prin cele cinci tranşe sus - menţionate, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., ce au fost obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.,

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 septembrie 2007 de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la II. care vinde terenul extravilan, în suprafaţă de 2000 mp din acte şi 1961 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Bogea, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 6.500 RON, din care suma de 5.000 RON i-a fost achitată vânzătorului în numerar, anterior încheierii contractului, iar restul sumei de 1.500 RON la data autentificării contractului, sume care au fost plătite, potrivit susţinerilor inculpatei D., din banii de câte 10.000 RON, ridicaţi de aceasta în mod repetat, în cursul anului 2007, din contul deschis de SC E. SRL la V., bani viraţi în acest cont prin cele cinci tranşe sus-menţionate, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., ce au fost obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.,

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 6 noiembrie 2007 de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la JJ. care vinde terenul extravilan, în suprafaţă de 4.410 mp din acte şi 4323 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Bogea, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 20.000 RON, din care suma de 10.000 RON i-a fost achitată vânzătoarei în numerar, anterior încheierii contractului, iar restul sumei de 10.000 RON, la data autentificării contractului, sume care au fost plătite, potrivit susţinerilor inculpatei D., din banii de câte 10.000 RON, ridicaţi de aceasta în mod repetat, în cursul anului 2007, din contul deschis de SC E. SRL la V., bani viraţi în acest cont prin cele cinci tranşe sus-menţionate, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., ce au fost obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.,

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 ianuarie 2008 de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la KK., LL., MM., NN., OO. şi PP., care vând terenul extravilan în suprafaţă de 2.403 mp din acte şi 2.356 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 8.500 RON, din care suma de 7.000 RON le-a fost achitată în numerar, anterior încheierii contractului, iar restul sumei de 1.500 RON, la data autentificării contractului, sume care au fost plătite, potrivit susţinerilor inculpatei D., din banii de câte 10.000 RON, ridicaţi de aceasta în mod repetat, în cursul anului 2007, din contul deschis de SC E. SRL la V., bani viraţi în acest cont prin cele cinci tranşe sus - menţionate, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., ce au fost obţinuţi în baza facturii fiscale false - în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.,

- prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 aprilie 2007, de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin care mandatarul D., cumpără de la RR. şi SS. care vând terenul extravilan, în suprafaţă de 2245,46 mp din acte şi 2.193,39 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Bogea, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 26.328 euro, echivalentul a 87.700 RON, sumă care a fost achitată vânzătorilor în numerar, până la data autentificării contractului. Din actele dosarului nu a rezultat provenienţa banilor cu care a fost achiziţionat acest din urmă teren, având în vedere că din extrasul de cont al SC E. SRL, de la T., fosta U., nu reiese nici o plată efectuată pentru cumpărarea acestui teren, iar în contul acestei societăţi, deschis la V., nu figurează intrată nici o sumă de bani până la data de 15 mai 2007.

Terenurile achiziţionate de SC E. SRL, în baza contractelor de vânzare-cumpărare sus-menţionate, din al căror preţ de achiziţie SC E. SRL a plătit suma de 1.664.174,17 RON, din banii proveniţi prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., sus, au fost înstrăinate de către inculpata SC Q. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 11 noiembrie 2008 de BNP MMM., cu preţul de 2.994.004,64 RON. În baza acestui contract de vânzare-cumpărare a fost emisă de SC E. SRL factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, pe care este înscrisă ca valoare a tranzacţiei de cumpărare a terenurilor suma de 3.002.504,64 RON. Din această sumă de 3.002.504,64 RON, la data de 28 noiembrie 2008, cumpărătoarea SC Q. SRL face o plată de 160.000 RON, din contul său deschis la BB., în contul SC E. SRL, deschis la V., din dispoziţia inculpatei C.. La data de 28 noiembrie 2008, când suma de 160.000 RON intră în contul SC E. SRL, deschis la V., în acest din urmă cont, nu mai existau decât banii viraţi, cu câteva zile înainte, de inculpata SC L. SRL.

Din cei 160.000 RON şi 100.000 RON, ultimii viraţi anterior de inculpata SC L. SRL, SC E. SRL virează la data de 4 decembrie 2008, din dispoziţia inculpatei D., în contul SC R. SNC, deschis la U., suma de 230.000 RON, cu titlu de plată efectuată pentru factura fiscală seria x VDS nr. x, din 1 aprilie 2007, prin care se atesta că SC R. SNC vânduse către SC E. SRL utilaje, cu privire la care s-a dovedit că nu existau în realitate. În contul SC R. SNC, la data virării celor 230.000 RON, nu exista decât suma de 34,17 RON.

Din suma de 230.000 RON, SC R. SNC virează la data de 4 decembrie 2008, în contul inculpatei SC Q. SRL, deschis la BB., suma de 100.000 RON, intrată în acest cont la data de 5 decembrie 2008, cu titlu de avans, din preţul terenurilor menţionate în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 noiembrie 2008, prin care se atesta că inculpata SC Q. SRL, prin administratorul său, inculpata C., în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă către SC R. SNC, în calitate de promitentă - cumpărătoare, o parte din terenurile, care anterior au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub numărul x din 11 noiembrie 2008, de BNP MMM. şi al căror preţ nu a fost achitat.

Nici până în prezent antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 23 noiembrie 2008, nu s-a finalizat prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare, deoarece terenurile, care au făcut obiectul acestui antecontract, se află în prezent în proprietatea inculpatei SC Q. SRL, acest antecontract de vânzare-cumpărare fiind încheiat doar pentru a justifica transferarea din contul SC R. SNC în contul inculpatei a sumei de 100.000 RON.

Din această sumă de 100.000 RON, inculpata SC Q. SRL virează, din contul său deschis la BB., în două tranşe, în contul SC E. SRL, deschis la V., la data de 13 ianuarie 2009, suma de 40.000 RON, iar la data de 26 ianuarie 2009, suma de 25.000 RON.

Din extrasele de conturi de la aceste bănci, se constată că, în realitate, inculpata SC Q. SRL a achitat numai suma de 125.000 RON din suma de 3.002.504,64, înscrisă pe factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, deoarece primii 100.000 RON, viraţi în contul SC E. SRL, deschis la V., de inculpata SC Q. SRL, cu titlu de plată a primei rate pentru terenurile achiziţionate, sus-menţionate, se reîntorc prin transferuri bancare, în baza unor acte ilicite, în contul SC Q. SRL, care virează o parte din aceeaşi bani, a doua oară, în două rânduri, cu acelaşi titlu, de plată a unei rate aferente facturii fiscale seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, în contul SC E. SRL, deschis la V.

Din situaţia de fapt a rezultat că inculpaţii Y., B. şi C. au acţionat în înţelegere la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. În acest sens este şi declaraţia inculpatului Y. din data de 15 octombrie 2014, care a precizat că inculpaţii B. şi C. s-au folosit de el pentru a primii câte 100.000 RON fiecare, din contul SC E. SRL.

În cursul anului 2007, SC E. SRL a mai achiziţionat următoarele terenuri, care, la data de 11 noiembrie 2008, au fost cumpărate de inculpata SC F. SRL, după cum urmează:

- la data de 20 martie 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 martie 2007 de BNP OOO., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la CC. care vinde terenul în suprafaţă totală de 5676 mp din act şi 5621 mp din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 101.178 euro, din care suma de 2.987 euro a fost achitată la data autentificării contractului, iar la data de 13 aprilie 2007, a fost achită diferenţa de 98.191 euro, echivalentul a 328.016,855 RON (98.191 euro x 3,3406 RON - cursul BNR de la aceea dată), prin virament din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., din dispoziţia inculpatului QQ., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.;

- la data de 25 mai 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 25 mai 2007, de notarul public PPP., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la TT. care vinde terenurile extravilane în suprafaţă de 5656 mp din actele de proprietate şi din măsurători, situat în comuna Almăj, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, şi în suprafaţă de 5676 mp din actele de proprietate şi din măsurători, situat în comuna Almăj, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 158.648 euro, echivalentul a 518.779 RON, din care suma de 22.664 euro, echivalentul a 74.111 RON (22.664 RON x 3,27 RON - curs de schimb prevăzut în contract), i-a fost achitată vânzătoarei, în numerar, la data de 23 mai 2007, din sumele de 10.000 RON şi 73884,64 RON, ridicate în data de 23 mai 2007, de inculpata D., cu titlu de alte operaţiuni D. şi cumpărare imobiliare D., din contul deschis de SC E. SRL la V., iar restul de preţ, în sumă de 135.984 euro, echivalentul a 444.668 RON, i-a fost achitat vânzătoarei la data autentificării contractului, prin virament bancar, din contul deschis de SC E. SRL la V., din dispoziţia inculpatei D., bani ce au fost obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi care au viraţi în acest cont din contul deschis de SC E. SRL la T.. Aşa cum se observă din extrasul de cont al SC E. SRL, deschis la V., la data achitării acestor sume de bani vânzătoarei TT., în acest cont erau numai bani viraţi din contul SC E. SRL, deschis la T.

- la data de 1 iunie 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 1 iunie 2007, de notarul public PPP., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la UU., care vinde, terenul extravilan în suprafaţă de 2333,50 mp din actele de proprietate şi din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Bogea, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, şi terenul extravilan în suprafaţă de 2333,50 mp din actele de proprietate şi din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Bogea, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 65.338 euro, echivalentul a 213.650 RON, din care suma de 4.667 euro, echivalentul a 15260 RON (4667 RON x 3,27 RON - curs de schimb prevăzut în contract), i-a fost achitată vânzătoarei, în numerar, la data de 31 mai 2007, din suma de 15.272 RON, ridicată în data de 31 mai 2007, de inculpata D., cu titlu de cumpărare imobiliare D., din contul deschis de SC E. SRL la V., iar restul de preţ, în sumă de 60.671 euro, echivalentul a 198.390 RON, i-a fost achitat vânzătoarei la data autentificării contractului, prin virament bancar, din contul deschis de SC E. SRL la V., din dispoziţia inculpatei D., bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi care au fost viraţi în acest cont, din contul deschis de SC E. SRL la T.;

- la data de 11 mai 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 11 mai 2007, de notarul public RRR., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la VV., care vinde, terenul extravilan în suprafaţă de 4.160 mp din actele de proprietate şi din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Almăj, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 121.000 euro, echivalentul a 397.000 RON, din care suma de 9.000 euro, echivalentul a 29.550 RON, i-a fost achitată vânzătoarei, în numerar, până la data autentificării contractului, iar restul de preţ, în sumă de 112.000 euro, echivalentul a 367.800 RON, i-a fost achitat vânzătoarei la data de 11 mai 2007, prin virament bancar, din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., din dispoziţia inculpatului QQ., bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.. Din actele dosarului nu reiese provenienţa banilor, cu care a fost achitat avansul pentru cumpărarea acestui teren, în sumă de 29.550 RON, având în vedere că din extrasul de cont al SC E. SRL, de la T., fosta U., nu reiese nici o plată efectuată cu titlu de avans pentru cumpărarea acestui teren, iar în contul acestei societăţi, deschis la V., nu figurează intrată nici o sumă de bani până la data de 15 mai 2007.

- la data de 11 septembrie 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 11 septembrie 2007, de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la SC WW. SRL, care vinde, terenul extravilan în suprafaţă de 5.500 mp din actele de proprietate şi din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, şi terenul extravilan în suprafaţă de 5.000 mp din actele de proprietate şi de 5.001 din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 160.000 euro, din care suma de 30.000 euro, echivalentul a 99.300 RON (30.000 RON x 3,31 RON - curs de schimb BNR la data de 11 septembrie 2007), i-a fost achitată vânzătoarei, în numerar, până la data autentificării contractului, din sumele de câte 10.000 RON, bani ridicaţi de inculpata D. în mod repetat, în cursul anului 2007, din contul deschis de SC E. SRL la V. şi viraţi în acest cont din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., iar restul de preţ, în sumă de 130.000 euro, echivalentul a 429.000 RON, i-a fost achitat vânzătoarei la data de 11 septembrie 2014, prin virament bancar, din contul deschis de SC E. SRL la V., din dispoziţia inculpatei D., bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi care au fost viraţi în acest cont, din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U.

Terenurile achiziţionate de SC E. SRL, în baza următoarelor contracte de vânzare-cumpărare sus-menţionate, din al căror preţ de achiziţie SC E. SRL a plătit suma de 1.956.545,86 RON, din banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., conform celor arătate mai sus, au fost înstrăinate de SC E. SRL către inculpata SC F. SRL, administrată de inculpata D., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 11 noiembrie 2008 de BNP MMM., cu preţul de 2.272.061,39 RON, fiind emisă de SC E. SRL factura seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, pe care este înscrisă ca valoare a tranzacţiei de cumpărare a terenurilor suma de 2.272.061,39 RON.

Din acest preţ de 2.272.061,39 RON, SC F. SRL a virat, la data de 21 noiembrie 2008, în contul deschis de SC E. SRL la V., suma de 100.000 RON, la data de 10 decembrie 2008, suma de 20.000 RON, iar la data de 22 decembrie 2008 - suma de 5.000 RON, în total achitând suma de 125.000 RON, restul preţului nemaifiind achitat.

În cauză s-a mai reţinut că în cursul anului 2007, SC E. SRL a mai achiziţionat următoarele terenuri, care, la data de 4 iulie 2008, au fost cumpărate de SC K. SRL, după cum urmează:

- la data de 16 mai 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 16 mai 2007, de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la BBB. şi CCC., care vând terenul extravilan în suprafaţă de 4.577 mp din actele de proprietate şi 4655 din măsurători, situat în comuna Almăj, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 60.515 euro, echivalentul a 200.000 RON, din care suma de 33.000 RON le-a fost achitată vânzătorilor, în numerar, până la data autentificării contractului, iar suma de 167.000 RON, la data de 16 mai 2007, prin virament bancar, din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U., din dispoziţia inculpatului QQ., bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.. Din actele dosarului nu reiese provenienţa banilor, cu care a fost achitat avansul pentru cumpărarea acestui teren, în sumă de 33.000 RON, având în vedere că din extrasul de cont al SC E. SRL, deschis la T., fosta U., nu reiese nici o plată efectuată cu titlu de avans pentru cumpărarea acestui teren, iar din contul acestei societăţi, deschis la V., abia la data de 16 mai 2007 este ridicată de către inculpata D., cu titlu de alte operaţiuni D., suma de 10.000 RON.

- la data de 12 iunie 2007, prin Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 12 iunie 2007, de notarul public QQQ., SC E. SRL, prin mandatarul D., cumpără de la ZZ. şi AAA., care vând terenul extravilan în suprafaţă de 5676 mp din actele de proprietate şi 5630 din măsurători, situat în comuna Almăj, satul Şitoaia, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj, cu preţul de 90.080 euro, echivalentul a 294.570 RON, din care suma de 28.240 RON le-a fost achitată vânzătorilor la data de 5 iunie 2007, iar suma de 266.330 RON la data de 12 iunie 2007 - data autentificării contractului, ambele prin virament bancar, din contul deschis de SC E. SRL la V., din dispoziţia inculpatei D., bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi care au fost viraţi în acest cont din contul deschis de SC E. SRL la T., fosta U.

Terenurile achiziţionate de SC E. SRL, în baza contractelor de vânzare-cumpărare sus-menţionate, din al căror preţ de achiziţie SC E. SRL a plătit suma de 461.570 RON, din banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., conform celor arătate mai sus, au fost înstrăinate de SC E. SRL către SC K. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 4 iulie 2008 de BNP SSS., cu preţul de 2.000.000 RON, sumă care a fost achitată de cumpărătoare la data de 2 iulie 2008, conform OP nr. x, vizat de BB., prin virament bancar în contul deschis de SC E. SRL la V.

În cauză s-a mai reţinut că SC E. SRL a mai achitat numitei TTT., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., prin virament bancar, din contul deschis de această societate la T., fosta U., potrivit ordinului de plată nr. x din 7 iunie 2007, suma de 796.471,20 RON, reprezentând avans din preţul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7 iunie 2007, de notarul public LLL., pentru cumpărarea suprafeţei totale de 15.803 mp teren situat în extravilanul comunei Almăj, satul Beharca, jud. Dolj.

Prin acest antecontract de vânzare-cumpărare numita TTT., în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă până la data de 1 septembrie 2007, iar SC E. SRL, reprezentată de asociatul - administrator QQ., se obliga să cumpere suprafaţa totală de teren 15.803 mp situată în extravilanul comunei Almăj, satul Beharca, jud. Dolj, cu preţul de 252.848 euro, din care a fost achitată la data autentificării acestui antecontract suma de 237.045 euro, echivalentul a 796.471,20 RON, urmând ca diferenţa de 15.803 euro să fie achitată la data perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Ulterior, inculpatul QQ. nu a mai făcut nici un demers, în vederea încheierii Contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deşi achitase cu titlu de avans, aproape integral, preţul stabilit pentru achiziţionarea suprafeţei totale de teren de 15.803 mp, compusă din patru terenuri cu următoarele suprafeţe: 5.225 mp, 5.400 mp, 2.188 mp şi 2.990 mp.

Totodată, SC E. SRL i-a mai achitat numitei TTT., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., prin virament bancar, la data de 12 iunie 2007, din contul deschis de această societate la V., suma de 359.700 RON, reprezentând avans din preţul stabilit prin anteContractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 iunie 2007, de notarul public LLL., pentru cumpărarea suprafeţei de 5.000 mp teren, situată în extravilanul comunei Almăj, satul Beharca, tarlaua x, parcela x, jud. Dolj.

Prin acest antecontract de vânzare-cumpărare numita TTT., în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă până la data de 1 septembrie 2007, iar SC E. SRL, reprezentată de asociatul - administrator QQ., se obliga să cumpere suprafaţa totală de teren de 5.000 mp, situată în extravilanul comunei Almăj, satul Beharca, jud. Dolj, cu preţul de 125.000 euro, din care a fost achitată la data autentificării acestui antecontract suma de 237.045 euro, echivalentul a 359.700 RON, urmând ca diferenţa de 15.000 euro să fie achitată la data perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică. De asemenea, nici în acest caz, inculpatul QQ. nu a mai făcut vreun demers în vederea încheierii Contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deşi achitase cu titlu de avans, aproape integral, preţul stabilit pentru achiziţionarea suprafeţei de teren de 5.000 mp.

SC E. SRL a mai achitat numitelor UUU. şi VVV., din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., prin virament bancar, din contul deschis de această societate la T., fosta U., potrivit ordinelor de plată nr. x şi nr. 133, din 25 mai 2007, suma totală de 66.200 RON, câte 33.100 RON prin fiecare ordin de plată, reprezentând avans din preţul stabilit prin anteContractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 mai 2007, de notarul public WWW., pentru cumpărarea suprafeţei totale de 168 mp teren situat în mun. Bucureşti, str. x. Prin acest antecontract de vânzare-cumpărare numitele UUU. şi VVV., în calitate de promitente - vânzătoare, se obligau să vândă, iar SC E. SRL, reprezentată de administratorul QQ., se obliga să cumpere, până cel mai târziu la data de 25 iunie 2007, suprafaţa totală de teren de 168 mp, situată în mun. Bucureşti, str. x, cu preţul de 352.800 euro, din care a fost achitată la data autentificării acestui antecontract suma de 20.000 euro, echivalentul a 66.200 RON (câte 33.100 RON fiecăreia dintre cele două promitente - vânzătoare), urmând ca restul, în sumă de 332.800 euro, să fie achitat o dată cu semnarea Contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Ulterior, inculpatul QQ. nu a mai făcut nici un demers, în vederea încheierii Contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel încât, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27 iulie 2007, de notarul public XXX., numitele UUU. şi VVV. au vândut terenul intravilan, în suprafaţă totală de 168 mp, situat în mun. Bucureşti, str. x, cumpărătoarei YYY. cu preţul de 350.000 euro.

În afară de cumpărarea de terenuri, în cursul anilor 2007 şi 2008, SC E. SRL a cumpărat de la SC XX. SRL, administrată, în fapt, începând cu data de 10 iulie 2008, de către inculpaţii D. şi B., cantitatea de 443.433 litri de oţet alimentar de fermentaţie din vin, vărsat, şi cantitatea de 4.755 litri de oţet alimentar de fermentaţie din vin, îmbuteliat în sticle de 1 litru, din al căror preţ de achiziţie SC E. SRL a plătit suma de 791.200 RON, din banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., după cum urmează:

- la data de 18 aprilie 2007 din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., este virată, din dispoziţia inculpatului QQ., în baza facturii nr. x din 18 aprilie 2007, pe care este înscrisă cantitatea de 14.829 litri oţet vărsat, suma de 30.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.;

- la data de 8 mai 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., este virată, conform ordinului de plată 117, semnat de inculpatul QQ., în baza facturii nr. x din 7 mai 2007, pe care este înscrisă cantitatea de 123.579 litri oţet alimentar, suma de 250.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.;

- la data de 9 mai 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., din dispoziţia inculpatului QQ., este virată, în baza facturii nr. x din 8 mai 2007, pe care este înscrisă cantitatea de 49.432 litri oţet alimentar, suma de 100.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.;

- la data de 22 mai 2007, din contul SC E. SRL, deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată, cu titlu de avans la factura proformă nr. x, suma de 22.800 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 11 mai 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., prima tranşă de 200.000 RON;

- la data de 11 iunie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată, în baza facturii nr. x din 13 aprilie 2007, suma de 20.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 1 iunie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la T., în contul deschis de aceasta la V., a patra tranşă de 770.650 RON;

- la data de 12 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată, în baza facturii nr. x din 13 aprilie 2007, suma de 22.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 1 iunie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a patra tranşă de 770.650 RON;

- la data de 18 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată, în baza facturii nr. x din 7 mai 2007, prin ordinul de plată nr. x din 18 iunie 2007, semnat de inculpata D., suma de 43.200 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi transferaţi la data de 1 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a patra tranşă de 770.650 RON, deşi preţul de vânzare al oţetului alimentar menţionat în cuprinsul acestei facturi, de 250.000 RON, fusese achitat integral anterior prin virament bancar, la data de 8 mai 2014, conform ordinului de plată nr. x, semnat de inculpatul QQ., din contul SC E. SRL deschis la T.

Din extrasele de cont s-a observat că inculpata D. virează suma de 43.200 RON în contul SC XX. SRL, societate la care din luna iulie 2008 devine asociat şi administrator, fără ca în realitate să existe un temei al acestei plăţi.

- la data de 29 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., este virată, în baza facturii nr. x din 08 mai 2007, prin ordinul de plată nr. x, semnat de inculpata D., suma de 4.200 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi transferaţi la data de 20 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a cincea tranşă de 1.359.990 RON, deşi preţul de vânzare al oţetului alimentar menţionat în cuprinsul acestei facturi, de 100.000 RON, fusese achitat integral anterior, prin virament bancar, la data de 9 mai 2014, conform ordinului de plată nr. x, semnat de inculpatul QQ., din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U.;

Instanţa a constatat că, şi în acest caz, inculpata D. virează suma de 4.200 RON în contul SC XX. SRL, societate la care din luna iulie 2008 devine asociat şi administrator, fără ca în realitate să existe un temei al acestei plăţi.

- la data de 4 iulie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., este virată, în baza facturii nr. x din 13 aprilie 2007, prin ordinul de plată nr. x, semnat de inculpata D., suma de 66.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 1 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a cincea tranşă de 1.359.990 RON;

- la data de 12 iulie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., este virată, în baza facturii nr. x din 13 aprilie 2007, prin ordinul de plată nr. x, semnat de inculpata D., suma de 20.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi transferaţi la data de 20 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., din a cincea tranşă de 1.359.990 RON;

- la data de 10 august 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., este virată, în baza facturii nr. x din 10 august 2007, prin ordinul de plată nr. x, semnat de inculpata D., suma de 170.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi transferaţi la data de 20 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a cincea tranşă de 1.359.990 RON;

- la data de 12 septembrie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată în baza facturii nr. x din 12 septembrie 2007, suma de 10.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 20 iunie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a cincea tranşă de 1.359.990 RON;

- la data de 21 septembrie 2007 din contul SC E. SRL deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată, în baza facturii nr. x din 20 septembrie 2007, suma de 33.000 RON, în contul SC XX. SRL, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 20 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a cincea tranşă de 1.359.990 RON.

Instanţa a reţinut că oţetul cumpărat de la SC XX. SRL, în baza facturilor sus - menţionate şi a altor facturi, a fost vândut de SC E. SRL, cu preţul de 907.816,02 RON (762.870,6 RON + 144.945,42 TVA), către inculpata SC F. SRL, care producea şi produce oţet la punctul său de lucru din comuna Podari, str. x, jud. Dolj, vechiul punct de lucru al SC XX. SRL, fiind emisă în acest scop, de către SC E. SRL, factura fiscală seria x nr. x din 9 mai 2008 şi a fost încheiat la data de 12 mai 2008 Contractul de vânzare-cumpărare, care a fost semnat în numele vânzătoarei SC E. SRL de către inculpatul QQ., în calitate de administrator, iar în numele cumpărătoarei SC F. SRL de către inculpata D., în calitate de administrator. Din acest preţ de 907.816,02 RON, SC F. SRL a achitat prin virament bancar, în contul SC E. SRL deschis la V., suma totală de 410.000 RON, după cum urmează:la data de 26 mai 2008 - suma de 110.000 RON;la data de 2 iunie 2008 - suma de 200.000 RON; la data de 5 iunie 2008 - suma de 35.000 RON; la data de 10 iunie 2008 - suma de 10.000 RON; la data de 30 iunie 2008 - suma de 55.000 RON.

Instanţa a reţinut faptul că, SC E. SRL, care avea ca obiect principal de activitate, lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, nu a avut nici un interes în achiziţionarea cantităţii de 443.433 litri de oţet alimentar de fermentaţie din vin, vărsat, şi cantitatea de 4.755 litri de oţet alimentar de fermentaţie din vin, îmbuteliat în sticle de 1 litru, ci numai inculpata D. care, având calitatea de administrator, atât la SC XX. SRL, cât şi la SC F. SRL, la această din urmă societate fiind şi unic asociat, societate care la data respectivă nu dispunea de disponibilităţi băneşti, a achiziţionat oţetul prin intermediul SC E. SRL, pentru ca apoi să achite numai parţial preţul acestuia.

În cursul anului 2007, SC E. SRL a mai cumpărat de la societatea comercială YY., prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 2007, prin intermediul inculpatei D., o linie de umplere închidere tip "ZZZ.", o linie etichetare jur - împrejur, tip "AAAA.", o linie baxat 2 x 4/pachet, tip "BBBB." şi o bandă transport tip "ABT", din al căror preţ de achiziţie SC E. SRL a plătit suma de 52.900 RON, din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., după cum urmează:

- la data de 19 iunie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată suma de 21.160 RON, în contul YY., bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 1 iunie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a patra tranşă de 770.650 RON;

- la data de 26 iulie 2007, din contul SC E. SRL deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este virată suma de 31.740 RON, în contul YY., bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi transferaţi la data de 20 iunie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la T., fosta U., în contul deschis de aceasta la V., a cincea tranşă de 1.359.990 RON.

Linia de umplere închidere tip "ZZZ.", linia etichetare jur - împrejur, tip "AAAA.", linia baxat 2 x 4/pachet, tip "BBBB." şi banda transport tip "ABT", cumpărate de la YY., au fost vândute de SC E. SRL cu preţul de 40.000 EURO + TVA, către inculpata SC F. SRL, fiind încheiat la data de 8 mai 2008, în acest sens, Contractul de vânzare-cumpărare, care a fost semnat în numele vânzătoarei SC E. SRL de către inculpatul QQ., în calitate de administrator, iar în numele cumpărătoarei SC F. SRL de către inculpata D., în calitate de administrator. În baza acestui contract de vânzare cumpărare a fost emisă de către SC E. SRL factura fiscală seria x nr. x din 27 mai 2008, pe care este menţionat un total de plată de 174.682,48 RON, din care 27.890,48 reprezenta valoarea TVA - ului. Din acest preţ de 174.682,48 RON, inculpata SC F. SRL a achitat prin virament bancar, în contul SC E. SRL deschis la V., suma totală de 48.000 RON, după cum urmează:la data de 26 iunie 2008 - suma de 15.000 RON;la data de 16 martie 2009 - suma de 25.000 RON;la data de 24 martie 2009 - suma de 8.000 RON.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că, deşi SC E. SRL avea ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale şi nu ar fi avut nici un interes în achiziţionarea liniei de umplere închidere tip "ZZZ.", liniei etichetare jur - împrejur, tip "AAAA.", liniei baxat 2 x 4/pachet, tip "BBBB." şi benzii transport tip "ABT", totuşi face aceste achiziţii. Inculpata D., care prin punctul de lucrul din comuna Podari, str. x, jud. Dolj, al SC F. SRL, producea oţet, avea interesul în achiziţiona astfel de bunuri.

Instanţa a mai reţinut că, în perioada mai - iunie 2007, SC E. SRL a participat prin inculpaţii GGG. şi QQ., după cum reiese din copiile proceselor-verbale puse la dispoziţie de lichidatorul SC J. SA, numita CCCC., la licitaţia organizată de SC J. SA, aflată în faliment, cu ocazia vânzării de către aceasta a ansamblului de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi. În vederea participării la această licitaţie, la data de 3 mai 2007, din contul SC E. SRL, deschis la T., a fost virată de către inculpatul QQ. suma de 261.784 RON, în contul SC J. SA, iar la data de 5 iunie 2007, din acelaşi cont, a fost virată suma de 11.000 RON.

În urma participării la această licitaţie, SC E. SRL a fost declarată adjudecatar al ansamblului de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, scos la vânzare. În acest sens, iniţial, la data de 6 iunie 2007, s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, între SC J. SA - societate aflată în faliment, în calitate de promitent - vânzător, şi SC E. SRL, în calitate de promitent - cumpărător, prin care era stabilit un preţ de 2.628.840 RON, pentru ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, din care SC E. SRL trebuia să depună în contul lichidării promitentului - vânzător o garanţie de 10%, iar la data de 16 august 2007, Contractul de vânzare-cumpărare între SC J. SA, reprezentată de lichidatorul judiciar CCCC., în calitate de vânzător, şi SC E. SRL, reprezentată de administratorul QQ., în calitate de cumpărător, contract care a fost înregistrat la societatea vânzătoare sub numărul 48 din 31 august 2007.

Preţul pentru bunurile mobile şi imobile sus-menţionate, care au făcut obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare, a fost stabilit la suma de 2.628.840 RON, din care cumpărătoarea SC E. SRL a achitat prin transfer bancar, din contul deschis la T., la data de 3 mai 2007, prin ordinul de plată nr. x, semnat de inculpatul QQ., suma de 261.784 RON, în contul SC J. SA, deschis la BB., iar la data de 5 iunie 2007, prin ordinul de plată nr. x, suma de 11.000 RON, bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

În acest contract, s-a prevăzut că transferul drepturilor de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile urma să aibă loc după plata în întregime a preţului, pe care SC E. SRL trebuia să-l achite în mai multe tranşe.

La data de 1 noiembrie 2007, se emite actul de adjudecare nr. 259, pentru ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, la preţul de 2.527.272,75 RON, în baza căruia SC J. SA, în calitate de furnizor, emite la aceeaşi dată factura nr. x din 01 noiembrie 2007, către SC E. SRL în calitate de cumpărător.

La datele de 1 noiembrie 2007, 4 decembrie 2007 şi 09 ianuarie 2008, din contul SC E. SRL, deschis la V., sunt plătite prin OP nr. x, nr. 57, şi nr. 75, câte 262.884 RON, de fiecare dată, către SC J. SA, în contul acesteia deschis la BB., în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2007, iar la data de 21 martie 2008, prin OP nr. x, este plătită suma de 162.884 RON, din acelaşi cont deschis la V., bani care nu proveneau din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., după cum reiese din extrasul de cont al SC E. SRL deschis la V.

La data de 9 octombrie 2008, din contul SC E. SRL, deschis la V., din dispoziţia inculpatei D., este plătită suma de 262.884 RON, către SC J. SA, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2007, aceşti bani provenind din suma de 2.000.000 RON, virată în acest cont bancar la data de 2 iulie 2008, de către SC K. SRL, cu titlu de preţ al terenurilor cumpărate de această societate de la SC E. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 4 iulie 2008, terenuri care au fost achiziţionate iniţial de SC E. SRL de la ZZ., AAA., BBB. şi CCC., cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

O parte din preţul de cumpărare al ansamblului de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, respectiv. suma de 332.506 RON, a fost considerată achitată de părţi, în urma unei compensări făcute între datoria pe care SC J. SA o avea către SC FFF. SRL, în sumă de 332.506 RON, societate în favoarea căruia era aplicată o ipotecă de rangul 2 asupra unui combinat de vinificaţie, şi datoria mai mare decât această sumă, pe care SC FFF. SRL confirmă prin Adresa nr. x din 3 martie 2009, semnată de inculpatul GGG., că ar fi avut-o faţă de SC E. SRL

De asemenea, la data de 9 decembrie 2008, din contul SC E. SRL, deschis la V., este plătită suma de 80.000 RON, către SC J. SA, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2007, aceşti bani provenind din suma de 100.000 RON, virată în acest cont bancar la data de 8 decembrie 2008, de SC L. SRL, cu titlu de preţ al terenului cumpărat de această societate de la SC E. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 11 noiembrie 2008, teren care a fost achiziţionat iniţial de SC E. SRL de la X. SA, cea mai mare parte a banilor, cu care a fost achitat preţul acestui teren provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 februarie 2009, şi înregistrat de inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, sub nr. x din 18 februarie 2009, SC E. SRL, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian I., vinde către inculpata SC F. SRL, reprezentată de inculpata D., bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2007, cu suma de 2.527.272,75 RON, din care 1.593.132,78 RON reprezenta preţul bunurilor imobile, iar suma de 934.139,97 RON reprezenta preţul bunurilor mobile.

În legătură cu acest Contract de vânzare-cumpărare nr. x din 18 februarie 2009, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul acestuia, deşi cetăţeanul irakian I., născut la data de 17 martie 1977, nu a fost prezent la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, după cum rezultă din Adresa nr. x, din 24 noiembrie 2009, a Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj, potrivit căreia cetăţeanul irakian I. figura că a părăsit teritoriul României la data de 19 august 2007 prin P.T.F. Henri Coandă.

De asemenea, din Adresa nr. x din 5 iunie 2013, emisă de Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj, şi Adresa nr. x din 6 martie 2014, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Dolj, a rezultat că cetăţeanul irakian I., născut la data de 17 martie 1977, figurează în evidenţele sistemului informatic integrat că a avut drept de şedere pe teritoriul României în perioada 6 februarie 2007 - 6 februarie 2008, însă la data de 20 iunie 2007 dreptul de şedere i-a fost anulat pentru folosirea de informaţii/documente false. Faptul că cetăţeanul irakian I. nu s-a aflat pe teritoriul României la data de 18 februarie 2009 a reieşit şi din împrejurarea că facturile nr. x şi nr. 18, din data de 6 martie 2009, emise în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 februarie 2009, au fost întocmite şi semnate la rubrica "semnătura şi ştampila furnizorului SC E. SRL" de către numitul DDDD., de profesie contabil, căruia inculpatul A. i-a solicitat sprijinul în întocmirea acestor facturi.

Astfel, deşi martorul DDDD. nu a fost niciodată contabil al SC E. SRL şi nu a avut vreo altă calitate în această societate, după ce s-a consultat cu inculpatul A., acesta i-a spus că poate semna el respectivele facturi în numele SC E. SRL.

La aceeaşi dată, la solicitarea inculpatului A., martorul DDDD. a întocmit şi o a treia factură cu numărul x, a cărei dată este însă ulterior modificată, înscriindu-se data de 6 aprilie 2009, în cuprinsul căreia se menţionează că SC E. SRL vinde către SC F. SRL o linie de îmbuteliere monobloc cu suma de 462.159,41 RON, fără ca din materialul de urmărire penală să reiese modalitatea de dobândire a acestor bunuri de către SC E. SRL.

Din declaraţiile martorului DDDD. (de profesie contabil), la momentul întocmirii acestor facturi, la cabinetul de avocatură al inculpatului A. s-ar fi aflat şi un cetăţean care i s-a părut a avea origine străină, care sub pretextul că nu ar cunoaşte bine limba română, nu a semnat cele trei facturi.

Din preţul bunurilor achiziţionate de la SC J. SA, SC E. SRL mai avea de achitat la data de 30 iunie 2009 suma de 627.562,75 RON, conform procesului-verbal al comitetului creditorilor SC J. SA, încheiat la data de 30 iunie 2009, sumă pe care inculpata SC F. SRL, prin administratorul său inculpata D., se obligă să o achite eşalonat până la data de 15 decembrie 2009.

Astfel, SC F. SRL a plătit către SC J. SA, suma de 627.562,75 RON, neachitată de SC E. SRL, din preţul ansamblului de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, după cum urmează:la data de 29 iunie 2009, prin OP 58 - suma de 27.562,75 RON, la data de 27 iulie 2009, prin OP 59 - suma de 50.000 RON, la data de 25 august 2009, prin OP 67 - suma de 50.000 RON, la data de 28 august 2009, prin OP 68 - suma de 50.000 RON, la data de 11 septembrie 2009, prin OP 73 - suma de 40.000 RON, la data de 24 septembrie 2009, prin OP 76 - suma de 40.000 RON, la data de 29 septembrie 2009, prin OP 77 - suma de 40.000 RON, la data de 30 septembrie 2009, prin OP 78 - suma de 40.000 RON, la data de 23 octombrie 2009, prin OP 84 - suma de 40.000 RON, la data de 28 octombrie 2009, prin OP 83 - suma de 40.000 RON, la data de 30 octombrie 2009, prin OP 85 - suma de 30.000 RON, la data de 26 noiembrie 2009, prin OP 87 - suma de 25.000 RON, la data de 30 noiembrie 2009, prin OP 88 - suma de 55.000 RON, la data de 08 decembrie 2009, prin OP 89 - suma de 40.000 RON, la data de 14 decembrie 2009, prin OP 90 - suma de 40.000 RON, a data de 14 decembrie 2009, prin OP 92 - suma de 20.000 RON.

La sfârşitul anului 2007 - începutul anului 2008, SC E. SRL a achiziţionat de la SC XX. SRL mai multe bunuri mobile şi imobile. S-a constatat faptul că, iniţial, bunurile care au făcut obiectul celor cinci facturi au fost cumpărate de SC XX. SRL de la SC J. SA, prin participarea la licitaţia organizată cu ocazia vânzării acestor bunuri. Aceste bunuri, nu au fost cumpărate cu bani provenind de la H., ci de la EEEE., după cum reiese din extrasul de cont al SC E. SRL deschis la V.

SC E. SRL a vândut prin administratorul său, inculpatul QQ., bunurile cumpărate de la SC XX. SRL, către inculpata SC F. SRL, cu aceleaşi preţuri, cu care le achiziţionase, emiţând în acest sens facturi. SC F. SRL nu a achitat nici o sumă de bani către SC E. SRL, ca plată a acestor facturi, aspect care rezultă şi din suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză.

S-a observat că singura parte interesată în achiziţionarea acestor bunuri a fost inculpata SC F. SRL, prin administratorul său, inculpata D., care le-a dobândit la preţul de achiziţie, fără a achita vreo sumă de bani din preţul acestora, SC E. SRL fiind folosită ca un intermediar, care dispunea de resurse băneşti necesare achiziţionării acestor utilaje.

SC E. SRL a mai achiziţionat şi alte bunuri, respectiv: sticle pet, folie, plăci filtrante, adeziv etichim, vin pentru oţet, zahăr, acid acetic şi linie îmbuteliere mono bloc, însă din cauza faptului că evidenţa contabilă a acestei societăţi a dispărut, după ce toate bunurile, pe care aceasta le cumpărase au fost vândute, nu au putut fi identificaţi furnizorii acestor bunuri şi nici sursa banilor cu care SC E. SRL a achiziţionat aceste bunuri.

Bunurile care anterior au fost achiziţionate de SC E. SRL au fost vândute către inculpata SC F. SRL către inculpata SC F. SRL, în baza facturii cu privire la care nu s-a făcut nici o plată de către cumpărătorul SC F. SRL, către inculpata SC F. SRL, în baza facturii cu privire la care nu s-a făcut nici o plată de către cumpărătorul SC F. SRL, către inculpata SC F. SRL, în baza facturii seria cu privire la care s-a făcut o plată de 130.000 RON, prin virament bancar, la data de 3 iunie 2008, în contul SC E. SRL deschis la V., iar la data de 3 iunie 2008 s-a achitat în numerar suma de 5.000 RON, către inculpata SC F. SRL, în baza facturii cu privire la care s-a făcut o plată în numerar de 5.000 RON la data de 2 iunie 2008, către inculpata SC F. SRL, în baza facturii a cărei dată a fost ulterior modificată, şi cu privire la care nu s-a făcut nici o plată de către cumpărătorul SC F. SRL.

Instanţa a mai reţinut că, din suma totală de 3.280.640 RON, transferată din contul SC E. SRL, deschis la T., în contul acestei societăţi deschis la V., inculpata D. a ridicat la intervale scurte de timp, în mod repetat, câte 10.000 RON, în total suma de 370.000 RON. Din aceşti bani inculpata D. a folosit numai suma de 149.402,36 RON pentru achiziţionarea de terenuri, cu privire la contractele de vânzare-cumpărare, la care SC E. SRL a efectuat plăţi în numerar. Cu privire la restul sumei de 220.597,64 RON, deşi aceasta a depus la dosar, în copie, mai multe dispoziţii de plată, în cuprinsul cărora se menţiona că i-ar înmânat aceste sume de bani inculpatului FFFF., având în vedere susţinerile celui din urmă, în sensul că ar fi semnat respectivele dispoziţii de plată în alb, s-a reţinut că cei doi inculpaţi au acţionat împreună, referitor la folosirea acestei sume de bani, ce provenea din banii obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

De asemenea, după ce în contul SC E. SRL, deschis la V., este virată la data de 2 iulie 2008, de către SC K. SRL, suma de 2.000.000 RON, cu titlu de preţ al terenurilor cumpărate de această societate de la SC E. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 4 iulie 2008, terenuri care au fost achiziţionate iniţial de SC E. SRL de la ZZ., AAA., BBB. şi CCC., cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., inculpata D. a ridicat din acest cont suma de 85.000 RON, la data de 9 iulie 2008, în baza facturii seria x nr. x din 9 iulie 2008, reprezentând avans marfă în sumă de 85.000 RON, pe care inculpata SC F. SRL ar fi trebuit să o furnizeze către SC E. SRL. În cuprinsul acestei facturi nu este menţionată marfa pe care inculpata SC F. SRL ar fi trebuit să o furnizeze către SC E. SRL

Prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară s-a constatat că din înregistrările contabile ale inculpatei SC F. SRL nu a reieşit că marfa, care a făcut obiectul facturii seria x nr. x din 9 iulie 2008, ar fi fost predată către SC E. SRL. Prin urmare, această factură fiscală a fost întocmită de către inculpata D. pentru a avea un document justificativ, în baza căruia să poată ridica o altă sumă de bani din contul SC E. SRL deschis la V.

Totodată, din cei 2.000.000 RON, viraţi de SC K. SRL, la data de 2 iulie 2008, în contul SC E. SRL deschis la V., inculpata D. a ridicat în mod repetat, câte 10.000 RON, cu titlu de "alte operaţiuni D." în total suma de 487.000 RON, iar la data de 3 iulie 2008 suma de 150.000 RON, cu titlu de restituire împrumut asociat D.

La dosar, inculpata D. a depus în copie, mai multe dispoziţii de plată, prin care inculpatul QQ. confirmă, prin semnătură, că a primit de la aceasta, cu titlu de restituire al împrumutului pe care l-ar fi acordat SC E. SRL, suma totală de 215.000 RON, în sume de câte 10.000 RON, la datele la care inculpata făcea retragerile aproape zilnice din contul SC E. SRL deschis la V., după ce anterior, la data de 3 iulie 2008, ar mai fi primit suma de 150.000 RON, tot cu titlu de restituire contract creditare firmă, iar, cu titlu de avans spre decontare, a primit suma totală de 221.000 RON, tot în sume de câte 10.000 RON, ultima fiind în sumă de 1.000 RON, deşi retragerea a fost în sumă de 7.000 RON, la datele la care inculpata făcea retragerile aproape zilnice din contul SC E. SRL deschis la V.

Din materialul de urmărire penală nu reiese că inculpatul QQ. ar fi dispus de asemenea disponibilităţi băneşti pentru a împrumuta firma SC E. SRL cu suma totală de 365.000 RON (215.000 RON + 150.000 RON), fiind evident că aceste dispoziţii de plată au fost întocmite de către inculpata D., cu complicitatea inculpatului QQ., pentru a justifica retragerile aproape zilnice de sume de bani, în cuantum de câte 10.000 RON, din contul SC E. SRL deschis la V., bani proveniţi din suma de 2.000.000 RON, virată de SC K. SRL în contul SC E. SRL deschis la V., cu titlu de preţ al terenurilor cumpărate de această societate de la SC E. SRL, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 4 iulie 2008, terenuri care au fost achiziţionate iniţial de SC E. SRL de la ZZ., AAA., BBB. şi CCC., cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

Din declaraţia inculpatului QQ. a rezultat că a semnat mai multe dispoziţii de plată în alb şi nu a primit sumele de bani înscrise în cuprinsul acestora, sume care au fost luate de către inculpata D. şi folosite de aceasta în interes personal, şi că nu a împrumutat niciodată SC E. SRL cu suma de 155.000 RON, deoarece nu aveam posibilităţi financiare pentru a dispune de o asemenea sumă, deşi a semnat contractul de împrumutat nr. x din 17 aprilie 2008, la solicitarea numitului DDD.

Până la data de 11 noiembrie 2008, au fost înstrăinate toate bunurile pe care SC E. SRL le achitase către furnizori, se întocmeşte, întocmindu-se în mod fictiv, Hotărârea nr. 5 din 14 noiembrie 2008 a Adunării Generale a Asociaţilor SC E. SRL, respectiv: GGGG., care era deţinătoarea unui nr. de 99 părţi sociale - societate care în realitate nu exista - care ar fi fost reprezentată de mandatarul HHHH., fost şofer la SC IIII. SA şi SC XX. SRL - denumirea nouă SC JJJJ. SRL, şi inculpatul QQ. - deţinător a 1% din părţile sociale, prin care se aprobă cedarea părţilor sociale ale SC E. SRL către cetăţenii irakieni I. şi KKKK., schimbarea sediului social al societăţii de la adresa din mun. Bucureşti, str. x, la adresa din mun. Târgu Jiu, str. x, jud. Gorj, demisia din funcţia de administrator a inculpatului QQ. şi numirea cetăţeanului irakian I. în funcţia de administrator unic de la data de 01 decembrie 2008.

La aceeaşi dată s-au întocmit şi cele trei contracte de cesiune de părţi sociale, prin care GGGG., care ar fi fost reprezentată de numitul HHHH., ce ar fi fost împuternicit de către numita LLLL., director unic la GGGG., prin împuternicirea întocmită de MMMM. - Notar în Milano, ceda către cetăţenii irakieni I. şi KKKK. cele 50 părţi sociale, respectiv 49 părţi sociale, deţinute la SC E. SRL, şi prin care inculpatul QQ. ceda cetăţeanului irakian KKKK. partea sa socială, ce reprezenta 1% din capitalul social al SC E. SRL. Cele trei contracte de cesiune de părţi sociale sunt înscrisuri sub semnătură privată, fără a se putea atesta că cei doi cetăţeni irakieni au fost prezenţi la încheierea acestora.

Din declaraţia martorului HHHH. a rezultat că, la solicitarea inculpatei D., care i-a spus să meargă în municipiul Bucureşti, în interes de serviciu, astfel că, s-a deplasat împreună cu aceasta la un apartament situat la parterul unui bloc, unde aceasta i-a solicitat să semneze o foaie, pe care nu a citit-o, asigurându-l că ceea ce semnează este în interes de serviciu, că inculpata D. i-a spus că semnează acel act în calitate de împuternicit al numitei LLLL., asigurându-l încă odată că nu i se va întâmpla nimic dacă va semna respectivul act. Martorul a mai precizat că nu îi cunoaşte pe cetăţenii irakieni I. şi KKKK., nu a reprezentat niciodată GGGG., cu ocazia încheierii contractelor de cesiune părţi sociale datate 14 noiembrie 2008 şi cu ocazia luării hotărârii nr. 5 din 14 noiembrie 2008, a Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor - SC E. SRL, din data de 14 noiembrie 2008, că, i-a fost prezentată copia paşaportului numitului I., înaintată de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, acesta arătând că nu a văzut niciodată această persoană şi menţionând că nu o cunoaşte pe numita LLLL., că, semnăturile de pe hotărârea nr. 5, din 14 noiembrie 2008, a Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor - SC E. SRL, de pe contractele de cesiune de părţi sociale, datate 14 noiembrie 2008, şi procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC E. SRL, încheiat la data de 14 noiembrie 2008, nu au fost executate de el.

Din declaraţia inculpatului QQ. instanţa a constatat că, acest inculpat, la data de 11 noiembrie 2008, a semnat un înscris prin care ceda părţile sociale deţinute de el la SC E. SRL, către un arab pe nume I., însă nu îl cunoaşte şi nu l-a văzut niciodată pe acel cetăţean de origine arabă.

Instanţa a constatat, din toate probele administrate în cursul urmăririi penale că nimeni nu l-a văzut pe cetăţeanul irakian I. care, din data de 1 decembrie 2008, a figurat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca administrator al SC E. SRL. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului (contabilului) NNNN., care a întocmit decontul de TVA pe luna decembrie 2008 pentru SC E. SRL, la solicitarea inculpatului Y.

De altfel, faptul că cetăţeanul irakian I., născut la data de 17 martie 1977, nu a fost prezent la data de 14 noiembrie 2008, la încheierea contractelor de cesiune de părţi sociale anterior menţionate, reiese şi din Adresa nr. x, din 24 noiembrie 2009, a Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj, potrivit căreia cetăţeanul irakian I. figura că a părăsit teritoriul României la data de 19 august 2007, prin P.T.F. Henri Coandă.

De asemenea, din Adresa nr. x din 5 iunie 2013, emisă de Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj, şi Adresa nr. x din 6 martie 2014, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Dolj, reiese că cetăţeanul irakian I., născut la data de 17 martie 1977, figurează în evidenţele sistemului informatic integrat că a avut drept de şedere pe teritoriul României în perioada 6 februarie 2007 - 6 februarie 2008, însă la data de 20 iunie 2007 dreptul de şedere i-a fost anulat pentru folosirea de informaţii/documente false.

Chiar la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, SC E. SRL, administratorii inculpatelor SC F. SRL şi SC Q. SRL, inculpatele D. şi C., au apelat din nou la serviciile inculpatului A. - avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, pe care îl cunoşteau foarte bine, deoarece făcea parte din acelaşi anturaj, determinându-l să le redacteze două contracte de cesiune de creanţă, prin care drepturile de creanţă, pe care SC E. SRL le avea împotriva societăţilor pe care acestea le administrau, să fie cedate societăţii M. (o societate de tip fantomă) pentru ca lichidatorul judiciar al SC E. SRL să nu le poate cere achitarea facturilor, din care decurgeau aceste drepturi de creanţă, şi pentru a ascunde provenienţa ilicită a banilor cu care au fost achiziţionate cea mai mare parte din aceste bunuri.

Cele două inculpate D. şi C. l-au determinat pe inculpatul A. să ateste că, la încheierea celor două contracte de cesiune, ar fi participat cetăţeanul irakian I., în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL, şi martora O., în calitate de reprezentant legal al cesionarului M.. În vederea redactării celor două contracte de cesiune de creanţă, inculpatele D. şi C. i-au pus la dispoziţie inculpatului A. pe stick-uri datele din evidenţele contabile ale societăţilor pe care le administrau - SC F. SRL şi SC Q. SRL. Inculpatul A., a introdus datele de pe stick-uri, în format electronic, în computerul său şi a redactat, la data de 6 aprilie 2009, contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de el sub nr. x din 6 aprilie 2009, prin care SC E. SRL - în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată legal de cetăţeanul irakian I., ceda către SC M., în calitate de cesionar - care ar fi fost reprezentată legal de numita O., dreptul de creanţă împotriva SC Q. SRL, în valoare totală de 2.777.504,64 RON, pentru suma de 138.875,232 RON ce reprezenta 5% din valoarea nominală totală a creanţei, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile.

La data de 7 aprilie 2009, inculpatul A. a redactat contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de el sub nr. x din 7 aprilie 2009, prin care SC E. SRL, în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată legal de cetăţeanul irakian I., ceda către SC M., în calitate de cesionar - care ar fi fost reprezentată legal de numita O., dreptul de creanţă împotriva SC F. SRL, în valoare totală de 5.515.230,42 RON, pentru suma de 275.761,52 RON, ce reprezenta 5% din valoarea nominală totală a creanţei, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile.

Inculpata D., în urma consultării cu persoanele, care ţineau evidenţa contabilă a SC F. SRL, constatând faptul că valoarea creanţei, pe care SC E. SRL o avea împotriva inculpatei SC F. SRL era mai mare, decât cea înscrisă în contractul de cesiune redactat de inculpatul A., i-a solicitat acestuia să refacă contractul de cesiune de creanţă cu noile valori, aşa cum erau înregistrate în contabilitatea societăţii pe care o administra.

Inculpatul A. a refăcut contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care a atestat că SC E. SRL, în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată legal de cetăţeanul irakian I., ceda către SC M., în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată legal de numita O., dreptul de creanţă împotriva SC F. SRL, în valoare totală de 5.692.793,12 RON, pentru suma de 284.639.565 RON, ce reprezenta 5% din valoarea nominală totală a creanţei, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, însă a omis să-şi oprească în arhiva sa un exemplar original de pe acest contract.

La dosar există, în original, depus de inculpatul A., la solicitarea organelor de urmărire penală, contractul de cesiune de creanţă nr. x, în forma sa iniţială, şi o copie a aceluiaşi contract de cesiune de creanţă nr. x, depusă la dosarul cauzei de inculpata D., cu valorile înscrise în forma finală a acestui contract.

Din declaraţia inculpatului A. din faza de urmărire penală, rezultă că, după ce redacta aceste contracte de cesiune, reprezentanţii firmelor, care figurau în calitatea de debitori cedaţi în respectivele contracte, îşi sunau contabilii pentru a verifica încă odată detaliile contabile, iar până la varianta finală surveneau modificări în conţinutul acestor contracte, la cererea reprezentanţilor debitorilor cedaţi.

În cauză, în faza de urmărire penală, s-a întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, raportul de expertiză criminalistică nr. 242 din 27 iunie 2014, din care se reţine că, semnăturile aflate la poziţia "cesionar: M. O.", pe contractul de cesiune de creanţă datat 6 aprilie 2009 şi înregistrat la Cabinetul Individual Avocat A. sub nr. x din 6 aprilie 2009 şi pe contractul de cesiune de creanţă datat 07 aprilie 2009 şi înregistrat la Cabinetul Individual Avocat A. sub nr. x din 6 aprilie 2009, nu au fost executate de către numita O., ci au fost contrafăcute prin imitaţie după model.

Din declaraţia martorei O. s-a reţinut că martora a fost prietenă din liceu cu inculpata C., iar, la începutul anului 2008, a rugat-o să-i găsească un loc de muncă, mergând apoi, la scurt timp, la domiciliul acesteia, unde se afla şi inculpata D. împreună cu o altă persoană, care s-a recomandat că este avocată şi o cheamă "O.".

Martora O. a relatat în declaraţia sa că inculpatele C. şi D. au întrebat-o, cu această ocazie, dacă vrea să fie reprezentanta unei societăţi comerciale, care avea ca obiect de activitate "comerţul cu materiale de construcţii", promiţându-i că, în momentul în care societatea va începe să aibă activitate, va lucra în cadrul acesteia.

Martora O. a confirmat că a fost de acord cu această propunere, semnând respectivul înscris, pe care i l-a înmânat avocata pe nume O., iar, la solicitarea sa, de a-i fi înmânat un document, prin care să facă dovada că este reprezentant al respectivei firme, inculpata C. i-a spus că nu este necesar să-i dea vreun document, atâta timp cât societatea nu a început să funcţioneze.

Fiindu-i prezentate contractele de cesiune de creanţă nr. x, atât exemplarul predat de avocatul A., cât şi exemplarul - copie, depus la dosar de inculpata D., şi nr. 43 din 6 aprilie 2009, martora O. a arătat că nu este adevărat să fi fost prezentă la încheierea acestor contracte de cesiune de creanţă, iar semnăturile de pe aceste înscrisuri, de la rubrica "cesionar: M. O." nu au fost executate de ea.

Totodată, martora O. a mai arătat că nu are cunoştinţă de societatea SC M., nu ştie cine sunt asociaţii şi administratorii acesteia, şi nici unde se află sediul acestei societăţi.

Astfel, instanţa reţine că, inculpatele C. şi D., după ce au obţinut un specimen de semnătură de la martora O., sub pretextul că o vor angaja, au executat prin imitaţie, după model, semnătura acesteia pe exemplarele celor două contracte de cesiune de creanţă, pe care inculpatul A. le-a înmânat acestora după redactare, iar, la scurt timp, acestea i-au înapoiat contractele semnate.

Referitor la cetăţeanul irakian I., aşa cum s-a arătat anterior, nici acesta nu a fost prezent la încheierea celor două contracte de cesiune.

Însă, deşi nici cetăţeanul irakian I., nici O., nu au fost prezenţi la încheierea celor două contracte de cesiune de creanţă nr. x şi nr. 44 din 7 aprilie 2009, inculpatul A., în calitate de avocat, atestă, contrar realităţii, data, identitatea părţilor acestor contracte şi conţinutul lor prin încheierea dată certă, aplicată pe ultima filă a acestor contracte.

Din materialul de urmărire penală şi suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară a rezultat că dreptul de creanţă al SC E. SRL împotriva SC Q. SRL, care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanţă nr. x, se compunea din diferenţa neachitată furnizorului SC E. SRL din contravaloarea facturii seria x nr. x din 11 noiembrie 2008 - privind achiziţionarea de teren extravilan, emisă în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în sumă de 2.777.504.64 RON, astfel cum a fost stabilită aceasta de inculpata C., iar dreptul de creanţă al SC E. SRL împotriva SC F. SRL, care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanţă nr. x, se compunea din diferenţa neachitată furnizorului SC E. SRL, în sumă de 5.692.793,18, din contravaloarea următoarelor facturi fiscale.

În luna februarie a anului 2010, inculpatele D. şi C. l-au determinat pe inculpatul A., să le redacteze alte două contracte de cesiune de creaţă, prin care drepturile de creaţă, pe care M. le-ar fi avut împotriva societăţilor pe care acestea le administrau, respectiv: SC Q. SRL şi SC F. SRL - provenind de la SC E. SRL - erau cedate P., cele două inculpate având nevoie de întocmirea unor noi înscrisuri, prin care să fie cedate fictiv, pe lângă creanţele SC E. SRL împotriva societăţilor pe care le administrau, şi alte drepturi de creanţă, ale altor societăţi împotriva SC Q. SRL şi SC F. SRL.

Aşadar, instanţa a reţinut că, după ce a primit informaţiile necesare, inculpatul A. a redactat, la data de 19 februarie 2010, contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de el sub nr. x din 19 februarie 2010, prin care societatea M. - în calitate de cedent, reprezentată legal de inculpatul A., ceda către societatea P., în calitate de cesionar, reprezentată legal tot de inculpatul A., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC F. SRL, în valoare totală de 6.423.242,32 RON, pentru suma de 312.283,98 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 360 zile.

De asemenea, inculpatul A., a mai întocmit şi contractul de cesiune de creanţă înregistrat de el sub nr. x din 19 februarie 2010, prin care societatea M. - în calitate de cedent, reprezentată legal de inculpatul A., ceda către P., în calitate de cesionar, reprezentată legal tot de inculpatul A., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q. SRL, în valoare totală de 3.308.004,64 RON, pentru suma de 165.400,23 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile.

Cu ocazia redactării acestor noi contracte de cesiune, inculpatul A., în calitate de avocat, atestă, contrar realităţii, data, identitatea sa de reprezentant al celor două părţi contractante şi conţinutul acestor contracte, prin încheierea dată certă, aplicată pe ultima filă a acestor contracte.

În cauză, instanţa nu a reţinut apărările inculpatului A., referitor la calitatea sa de reprezentant, atât al cedentului M., cât şi al cesionarului P., din contractele de cesiune de creanţă nr. x şi nr. 60/19 februarie 2010, în sensul că ar fi fost contactat telefonic de o persoană, care s-a recomandat a fi avocat şi cu care ar purtat discuţii în limba engleză, avocat care i-a propus ca domiciliul de corespondenţă, pentru nişte societăţi comerciale, cu sediul în N. şi Grenadine, să fie cabinetul său de avocatură, iar, ulterior, ar fi primit, atât poştal, cât şi în format electronic, mai multe împuterniciri, prin care era mandatat să aducă la cunoştinţa unor persoane că acestea trebuiau să vândă sau să cumpere diverse bunuri, şi în cuprinsul cărora erau stipulate valorile la care urmau să fie încheiate tranzacţiile, luând în considerare modalităţile faptice mai mult decât evidente a infracţiunii de spălare de bani.

Pe de altă parte, inculpatul nu a prezentat instanţei probe temeinice care să susţină apărarea sa şi care să înlăture probele furnizate de procuror în sprijinul acuzării.

Dimpotrivă, din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că, societatea P. (societatea cesionară anterior menţionată care a preluat, în final, prin intermediul M., creanţele SC E. SRL) figurează din data de 09 noiembrie 2009 ca asociat unic şi administrator la SC Z. SRL, societate care anterior a purtat denumirea de SC OOOO. SRL, şi ale cărei părţi sociale ar fi fost cumpărate prin cesiune de inculpatul A., PPPP., de la asociatul unic iniţial pe nume QQQQ., potrivit declaraţiei martorului DDDD., care a fost rugat de inculpat să ţină evidenţa contabilă la această firmă.

În realitate, asociatul unic şi administratorul SC OOOO. SRL, martora QQQQ., îl rugase pe inculpatul A. să facă demersurile necesare în vederea radierii acestei societăţi, "desfiinţării"- termen folosit de martoră, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, deoarece nu mai avea posibilităţi financiare să achite taxele pentru această societate, pe care nu desfăşurase nici o activitate de la data înfiinţării, înmânându-i inculpatului actele societăţii şi ştampila acesteia. Însă inculpatul A., în loc să facă demersuri în vederea radierii SC OOOO. SRL, a întocmit un contract de cesiune, în cuprinsul căruia menţionează că numita QQQQ., în calitate de asociat unic, cesionează cele 20 părţi sociale, în valoare totală de 200 RON, către P., societate care el o reprezintă, contract pe care-l înregistrează în registrul său sub nr. x din 9 noiembrie 2009 şi în privinţa căruia atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul său, precum şi un act adiţional la actul constitutiv al SC OOOO. SRL, pe care-l înregistrează în registrul său sub nr. x din 9 noiembrie 2009 şi în privinţa căruia atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul său, în cuprinsul căruia menţionează că numita QQQQ., în calitate de asociat unic al SC OOOO. SRL, a hotărât, în temeiul adunării generale, modificarea actului constitutiv al acestei societăţi, în sensul cooptării în societate a P., prin cesionarea celor 20 părţi sociale către acesta şi retragerea sa din funcţia de administrator, fiind numit administrator unic P., prin A., iar denumirea societăţii se schimba în SC Z. SRL.

În faza de urmărire penală, fiindu-i prezentate contractul de cesiune şi actul adiţional anterior menţionate, cu ocazia audierii sale, martora QQQQ. a menţionat că semnăturile de pe aceste înscrisuri, de la rubricile "Asociaţi Cedenţi QQQQ." şi "Asociaţi QQQQ." nu îi aparţin, nefiind executate de aceasta.

În aceste condiţii, deşi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost depusă nici o împuternicire, prin care numita QQQQ. să-l mandateze pe inculpatul A. să formuleze în numele său cererea privind schimbare denumire firmă din SC OOOO. SRL în SC Z. SRL, modificare participare străină, modificare tip capital în D (privat străin 100%), modificare structură capital social, reluarea activităţii societăţii începând cu data de 9 noiembrie 2009, cesiune părţi sociale P., revocare administrator QQQQ. şi numire administrator P., reprezentat de A., iar cererea formulată de inculpatul A., în numele martorei QQQQ., la data de 9 noiembrie 2009, nu era completată la rubricile privind obiectul acesteia, prin încheierea nr. 4031, din data de 10 noiembrie 2009, pronunţată de judecătorul RRRR., delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, - tatăl inculpatului A., a fost admisă această cerere, dispunându-se preluarea în registrul comerţului a datelor sus-menţionate.

Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatului A., este mai mult decât evident faptul că, a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, în realitate, urmărind ca, drepturile de creanţă ale SC E. SRL împotriva SC F. SRL şi SC Q. SRL să ajungă la SC Z. SRL, societate administrată în fapt de către inculpatul A., prin intermediul P., ultima societate fiind folosită numai pentru a nu se angaja răspunderea persoanelor care au participat la activitatea infracţională.

O altă probă în acest sens o constituie şi împuternicirea pe care inculpatul A. o redactează şi o semnează în numele SC P., prin care prelungeşte mandatul administratorului SC P. la SC Z. SRL pe o perioadă de patru ani, începând cu data de 27 aprilie 2012, înscris cu privire la care inculpatul atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul acestuia, înregistrându-l sub nr. x din 27 aprilie 2012, şi împuternicirile pe care inculpatul A. le redactează şi prin care îl desemnează pe numitul AA. director general al SC P., mandatându-l să încheie o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, apoi contractul autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul situat în intravilanul localităţii Craiova, bd. x, jud. Dolj, în suprafaţă de 7.500 mp, imobil ce a fost achiziţionat iniţial de SC E. SRL cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., împuterniciri referitor la care atestă şi data, identitatea părţilor şi conţinutul, înregistrându-le sub nr. x din 18 septembrie 2011, nr. y din 23 aprilie 2012 şi nr. z din 27 aprilie 2012.

Modul în care a fost înfiinţată şi administrată SC Z. SRL, tranzacţiile încheiate de această societate, TVA şi impozitul pe profit declarate de această societate la organele fiscale formează obiectul Dosarului nr. x din 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dosar ce s-a format în urma disjungerii dispusă din această cauză la data de 15 mai 2014.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, apărările inculpatului A. sunt vădit nefondate, fiind evident pentru un observator obiectiv că avea cunoştinţă de provenienţa ilicită a bunurilor care au făcut obiectul celor patru contracte de cesiune de creanţă sus-menţionate, luând în considerare împrejurările şi modul în care a procedat la redactarea acestor contracte, referitor la care a dat dată certă, precum şi faptul că, prin societatea SC Z. SRL, pe care o administra în fapt, devine adevăratul deţinător al creanţelor pe care SC E. SRL le avea împotriva inculpatelor SC F. SRL şi SC Q. SRL

Dreptul de creanţă al M. împotriva inculpatei SC Q. SRL, care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanţă nr. x, se compunea din diferenţa neachitată furnizorului SC E. SRL din contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x din 11 noiembrie 2008 - privind achiziţionarea de teren extravilan, emisă în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în sumă de 2.777.504.64 RON, şi o diferenţă de 530.500 RON, pentru care nu au existat documente de evidenţă contabilă, care să completeze valoarea acestei creanţe, şi nicio înregistrare contabilă, pentru această diferenţă, în contabilitatea inculpatei SC Q. SRL, aspect cere reiese din suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară.

Dreptul de creanţă al M. împotriva inculpatei SC F. SRL, care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanţă nr. x, se compunea din diferenţa neachitată furnizorului SC E. SRL, anterior menţionată, în sumă de 5.692.793,18 RON, şi o diferenţă neachitată furnizorului SSSS. SRL în cuantum de 730.449,14 RON, respectiv factura cu numărul x din data de 10 februarie 2009 cu suma de 302.212,40, factura cu numărul x din data de 10 februarie 2009 cu suma de 1.200.263,75, factura cu numărul x din data de 1 aprilie 2009 cu un minus de - 188.299,65, factura cu numărul x din data de 01 aprilie 2009 cu un minus de - 1.314.176,50, factura cu numărul x din data de 01 aprilie 2009 cu suma de 630.690,48, factura cu numărul x din data de 01 aprilie 2009 cu suma de 49.758,66, factura cu numărul x din data de 16 iulie 2008 cu suma de 50.000 de RON, rezultând o valoare totală a facturilor de la SSSS. SRL în cuantum de 730.449.14 şi o valoare totală a contractului de cesiune creanţe nr. x din 19 februarie 2010 în cuantum de 6.423.242,32.

Notele contabile şi fişele de cont pentru operaţii diverse ale conturilor 401 "Furnizori" şi contului 404 "Furnizori de imobilizări", pentru fiecare din partenerii SC E. SRL, M. şi P., nu au avut efect patrimonial, transferând doar datoria de la un creditor la altul, prin formulele contabile anterior menţionate.

Formula contabilă în contrapartidă cu 5121 "Conturi la bănci" a fost utilizată numai în scopul transferării avansurilor de la un creditor la altul şi nu are legătură cu operaţiuni bancare, conform vreunui extras de cont.

Astfel, prin transferarea creanţelor de la SC E. SRL către M. şi apoi către P., aceste din urmă două societăţi fiind doar societăţi de tip fantomă, s-a urmărit să nu se mai achite datoriile pe care SC F. SRL şi SC Q. SRL le aveau către SC E. SRL.

Parchetul a apreciat că s-a mai urmărit prin aceste operaţiuni şi să nu se înregistreze în contabilitate veniturile obţinute, în urma prescrierii acestor drepturi de creanţă, de către inculpatele D. şi C., administratorii inculpatelor SC F. SRL şi SC Q. SRL, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior.

Din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză s-a reţinut că pentru suma de 2.777.504.64 RON, datorată de inculpata SC Q. SRL către SC E. SRL, termenul general de prescripţie de 3 ani, care a fost calculat de la data de 15 octombrie 2009, când ar fi trebuit achitată ultima rată, din cele 12 prevăzute prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 noiembrie 2008, s-a împlinit la data de 15 octombrie 2012, iar pentru sumele datorate de către SC F. SRL către SC E. SRL, termenul general de prescripţie de 3 ani, ce a fost calculat pornind de la data scadenţei facturilor, s-a împlinit, redând într-un tabel toate facturile.

S-a mai constatat, din analiza evidenţei contabile a inculpatei SC F. SRL, reflectată în balanţele de verificare şi bilanţurile contabile întocmite pentru anii 2011, 2012, 2013 şi 2014 până la 31 martie 2014, şi a evidenţei contabile a inculpatei SC Q. SRL, reflectată în balanţele de verificare şi bilanţurile contabile întocmite pentru anii 2012, 2013 şi 2014, până la 31 martie 2014, că nu au fost înregistrate în aceste evidenţe contabile venituri din sume datorate prescrise şi nici impozit pe profit calculat pentru astfel de venituri, după cum reiese din suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză.

Din punct de vedere contabil, a susţinut acuzarea că, în conformitate cu OMFP nr. 3055/2009, inculpatele C. şi D., administratorii inculpatelor SC Q. SRL şi SC F. SRL, trebuiau să efectueze înregistrarea: 401" Furnizori" = 7588" Alte venituri din exploatare", funcţiunea contului 7588 fiind următoarea "Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa veniturilor realizate din alte surse decât cele nominalizate în conturile distincte de venituri ale activităţii de exploatare."

S-a mai arătat că, în creditul contului 7588 "Alte venituri din exploatare" se înregistrează, printre altele şi sumele prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii, reprezentând datorii faţă de furnizori, creditori diverşi, acţionari/asociaţi (401, 404, 462, 455, 457 şi alte conturi în care urmează să se evidenţieze sumele respective).

Din punct de vedere fiscal, veniturile din sume prescrise sunt impozabile din punct de vedere al impozitului pe profit, având în vedere faptul că nu se încadrează în prevederile art. 20 C. fisc. ca venituri neimpozabile.

Potrivit acestor reglementări legale, prin raportul la suplimentul de expertiză contabilă judiciară inculpata SC Q. SRL trebuia să înregistreze în evidenţa contabilă veniturile din sume datorate şi neachitate către SC E. SRL, pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie, să calculeze, să declare şi să vireze către bugetul de stat impozitul pe profit în sumă de 444.400,74 RON (2.777.504.64 RON x 16%), iar inculpata SC F. SRL trebuia să înregistreze în evidenţa contabilă veniturile din sume datorate şi neachitate către SC E. SRL, pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie, să calculeze, să declare şi să vireze către bugetul de stat impozitul pe profit în sumă de 910.846,99 RON (5.692.793,69 x 16%).

Având în vedere că din materialul de urmărire penală a rezultat că inculpata SC Q. SRL a achitat numai suma de 125.000 RON, din suma de 3.002.504,64, înscrisă pe factura fiscală nr. x din 11 noiembrie 2008, deoarece primii 100.000 RON, viraţi în contul SC E. SRL, deschis la V., de inculpata SC Q. SRL, cu titlu de plată a primei rate pentru terenurile achiziţionate, ce au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 noiembrie 2008, se reîntorc prin transferuri bancare, în baza unor acte ilicite, în contul inculpatei SC Q. SRL, care virează o parte din aceeaşi bani, a doua oară, în două rânduri, cu acelaşi titlu, de plată a unei rate aferente facturii fiscale seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, în cauză s-a constatat că, suma neachitată de inculpata SC Q. SRL către SC E. SRL, aferentă Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, este de 2.877.504,64 RON (2.777.504.64 RON +100.000).

Prin la suplimentul la raportul la expertiza contabilă judiciară, impozitul pe profit la un venit de 100.000 RON, rezultat din sume prescrise, este de 16.000 RON (100.000 RON x 16%).

În consecinţă, acuzarea a susţinut că, la suma de 2.877.504,64 RON, venit din sume datorate de inculpata SC Q. SRL şi neachitate către SC E. SRL, rezultat din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie, inculpata SC Q. SRL trebuia să calculeze, să declare şi să vireze către bugetul de stat impozitul pe profit în sumă de 460.400,74 RON (444.400,74 RON +16.000 RON).

Împotriva Sentinţei penale nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii C., B., A. şi D.

În esenţă, apelul parchetului a vizat soluţia de achitare a inculpaţilor B., C., D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la fapta inculpaţilor de a nu declara organelor fiscale şi de a nu a vira către bugetul de stat impozitul pe profit pentru venituri din sume prescrise), apreciind că această soluţie este greşită, prin prisma concluziilor din suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară vizând termenul de prescripţie pentru cele două societăţi SC Q. SRL şi SC F. SRL care înregistrau datorii către SC E. SRL, precum şi prin neevidenţierea în propria contabilitate a veniturilor rezultate din sumele prescrise, în raport de art. 20 din C. fisc. şi art. 2 din Legea nr. 241/2005.

O altă critică a vizat soluţia de achitare a inculpatei D. pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, săvârşită în calitate de administrator al societăţii SC E. SRL, apreciind că această soluţie este greşită, instanţa de fond reţinând că în realitate administratorul unic al acestei societăţi a fost inculpatul QQ., altă persoană decât D. căreia i se impută această infracţiune, în condiţiile în care, raportat la practica instanţei supreme şi dat fiind faptul că din acte rezultă că inculpata D. a fost administratorul de fapt al acestei societăţii, se impunea condamnarea sa.

S-a mai criticat cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor şi s-a arătat că în cauză se impune încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., C., D. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 290 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ultimul act material al faptei fiind comis în 19 februarie 2010, situaţie în care s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale la 18 august 2017.

Inculpaţii B. şi C., în esenţă, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, au solicitat să se constate că nu sunt probate elementele de tipicitate ale infracţiunii, în sensul că nu rezultă că ar fi cunoscut, pe de o parte, că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, şi cu atât mai puţin, nu rezultă că ar fi existat intenţia calificată de a ajuta pe cineva să ascundă sumele sau bunurile provenite din infracţiuni.

În subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că există infracţiunea de spălarea banilor, s-a solicitat să se aibă în vedere criteriile generale în ceea ce priveşte proporţionalitatea pedepsei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor au invocat, ca prim motiv de apel, nemotivarea hotărârii, judecătorul fondului preluând consideraţiile din actul de acuzare, fără a mai adăuga nicio altă motivare ori raţionament şi fără a se putea înţelege care sunt elementele de tipicitate ale infracţiunilor imputate.

Al doilea motiv de apel se referă la greşita condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că au fost reţinute lit. a) şi b) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, iar în cuprinsul hotărârii de condamnare se foloseşte doar sintagma "ascunderea originii ilicite a banilor", fără vreo referire concretă la modalitatea în care s-ar fi realizat infracţiunea, adică la schimb, transfer, ascundere sau disimulare.

Inculpata C., referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susţinut că, în ciuda lipsei oricărei probe (cu excepţia declaraţiilor contradictorii ale inculpatului A.) din care să rezulte că ea a executat semnăturile pe contractele considerate false, instanţa de fond a reţinut, după respingerea probei cu expertiză grafoscopică pe care a solicitat-o, că această persoană, şi nu altcineva, a semnat în fals, cu un raţionament contestat de inculpată. În subsidiar, sub aspectul circumstanţelor reale ale faptelor imputate, chiar în situaţia în care ar întruni elemente constitutive ale vreunei infracţiuni, acestea nu relevă un grad ridicat de pericol. Bunurile au rămas în proprietatea persoanei juridice, nu au fost înstrăinate pentru a fi sustrase urmăririi, iar circumstanţele personale sunt, în egală măsură, apte să convingă că nu este necesară o pedeapsă privativă de libertate.

Inculpatul B., în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a susţinut că fapta este descrisă ca reprezentând evidenţierea în actele contabile a unei cheltuieli de 95.202 RON, în baza unui contract de cesiune considerat fals, cu titlu de preţ al creanţei, fără ca suma să fi fost plătită către SC R. SNC, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 15.232 RON. Fapta se pretinde că ar fi fost săvârşită în anul 2008, când conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, achitarea prejudiciului înainte de primul termen de judecată conducea la o soluţie de achitare dacă suma în discuţie se situa sub pragul de 50.000 euro.

În subsidiar, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a reţinut că prejudiciile au fost achitate, astfel cum rezultă din nenumăratele certificate fiscale depuse la dosarul cauzei, s-a solicitat a se reţine această împrejurare cu consecinţa exonerării de răspunderea penală.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi SC L. SRL, s-a susţinut, în esenţă, că această faptă, pentru care s-a dispus condamnarea, nu poate să existe pentru simplul motiv că la data când s-ar fi născut dreptul de creanţă al Statului pentru această sumă ea era deja achitată. Faţă de toate aceste aspecte, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, unde trebuie să existe scopul sustragerii de la obligaţiile de plată, pe lângă alte elemente.

În subsidiar, s-a solicitat aplicarea unor măsuri alternative la pedeapsa închisorii, în temeiul principiului proporţionalităţii între sancţiune şi cauza aplicării ei.

Apelanta intimată inculpată D., în esenţă, în concluziile orale, a criticat hotărârea sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de spălare a banilor, nefiind dovedită intenţia specifică, şi anume împrejurarea că ar fi ştiut la momentul săvârşirii actelor materiale că banii provin din săvârşirea de infracţiuni. În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor, s-a susţinut că nu există nicio dovadă că banii cu care s-au cumpărat terenurile ar proveni din săvârşirea de infracţiuni, din acest punct de vedere, instanţa de fond fără a reuşi să demonstreze existenţa elementului material al laturii obiective şi, implicit, îndeplinirea condiţiei tipicităţii.

Cu privire la infracţiunea de fals ce i-a fost reţinută în sarcină, a arătat că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, însă solicită continuarea procesului penal, pentru că nu a săvârşit această infracţiune.

Apelantul intimat inculpat A., în concluziile orale, în esenţă, a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cel puţin în ceea ce-l priveşte, cu consecinţa disjungerii cauzei faţă de persoana sa, apreciind sentinţa nulă absolut, deoarece, pentru a pronunţa condamnarea sa instanţa de fond a făcut o serie de afirmaţii, care fac obiectul judecăţii dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, aceste două cauze fiind disjunse. Or, instanţa de fond, stabilind că este vinovat de comiterea infracţiunii de spălarea banilor şi, că latura obiectivă a infracţiunii derivă din elemente obiective, respectiv că este administratorul de fapt al societăţii SC Z. SRL (aspecte pentru care este trimis în judecată, dar necondamnat încă, nici măcar în fond), a încălcat prezumţia de nevinovăţie şi, în egală măsură, judecătorul fondului a încălcat obligaţia de a fi imparţial, existând astfel un caz de nulitate absolută.

A mai susţinut că legea penală mai favorabilă este legea veche şi a invocat, ca şi critică de apel, nemotivarea hotărârii atacate, întrucât în ceea ce-l priveşte, este copiat rechizitoriul şi lipseşte o analiză a apărărilor esenţiale făcute la instanţa de fond, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals, a arătat că s-a împlinit termenul de prescripţie în data de 18 august 2017, pe cale de consecinţă, solicitând, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal, fapte pentru care a solicitat şi oral, şi în scris, continuarea procesului penal.

Referitor la complicitatea la infracţiunea de spălarea banilor a solicitat achitarea, arătând că nu a avut niciun fel de influenţă şi că, disimularea originii bunurilor s-a făcut prin cesiunea de creanţă, nu prin data certă pe care el a dat-o pe documentele respective, întrucât aceste cesiuni au fost înregistrate în contabilitate, contractele de cesiune de creanţă nr. x şi 60 le-a semnat în calitate de mandatar al lui SC P. şi M., iar falsul, potrivit rechizitoriului, ar fi rezultat din faptul că cele două societăţi nu au existat. Or, la dosarul cauzei s-au depus în faza de fond dovezi din care rezultă că societăţile existau, una dintre ele din anul 2007, cu mult înainte de prezenta cauză. În consecinţă, actul nu este fals pentru că falsul ar fi derivat din faptul că aceste societăţi nu aveau o existenţă reală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, a susţinut că este trimis în judecată pentru o anumită stare de fapt, iar instanţa de fond l-a condamnat pentru o altă stare de fapt, omiţând efectiv să se pronunţe cu privire la unul dintre actele materiale pentru care este trimis în judecată, precizând că nu a putut să fie complice la spălarea banilor, în condiţiile în care după doi ani de zile banii proveniţi din înşelăciunea CEC-ului fuseseră investiţi, fiind cumpărate terenuri, care ulterior au fost vândute.

S-a mai susţinut că un alt motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare constă în faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la una dintre fapte, act material în conţinutul infracţiunii complexe de spălare a banilor în formă continuată, şi anume, actul material care se referă la ajutorul dat pentru inculpatele D. şi SC F. SRL în privinţa ascunderii provenienţei ilicite a sumei de 615.668 RON, respectiv contractul nr. x din 2009.

Referitor la infracţiunea de fals, a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 1182 din C. civ. în vigoare la vremea respectivă, care arată prin ce modalitate un înscris sub semnătură privată dobândeşte dată certă.

În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de spălarea banilor a arătat că prin încheierea de atestare a unei date nu s-a acordat niciun ajutor, pentru că, simpla atestare a datei nu produce niciun fel de efect juridic susceptibil de a ajuta la o disimulare, la o ascundere în înţelesul lit. b) a art. 29 din Legea nr. 656/2002.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că dacă ar fi verificat totuşi de unde provin creanţele respective, ar fi stabilit doar faptul că ele provin din tranzacţii absolut licite, care sunt notariale, autentificate şi care au la bază, cum este tranzacţia din contractul nr. x, o vânzare la licitaţie prin lichidator judiciar, care lichidator judiciar a fost cenzurat şi de către judecătorul sindic.

Referitor la susţinerea privind absenţa raportării, a solicitat să se aibă în vedere datele oficiale furnizate în apărare, precizând că nu există niciun avocat din România care să fi solicitat cursuri de pregătire în domeniul spălării banilor şi că există un singur avocat din România care a făcut o raportare în anul 2009.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de spălarea banilor, a susţinut că nu a avut anturaj cu persoanele respective, prima colegă care a vorbit în cauză s-a referit la DDD., persoană care nu a fost investigată în cauză, or, cu DDD. şi cu familia acestuia nu a avut legături de prietenie şi nu a avut un anturaj comun cu aceste persoane.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de spălarea banilor, a susţinut că ar trebui ca bunurile să provină din infracţiuni, or, în cauză bunurile incorporale (creanţele), provin din activităţi licite pentru că SC E. SRL cumpărase terenuri, vânduse terenurile, cumpărase alte active astfel încât provenienţa bunurilor nu este din infracţiune, lanţul cauzal a fost întrerupt prin intrarea în circuitul civil a sumelor de bani respective.

În memoriul depus la data de 28 septembrie 2017 la dosarul cauzei, inculpatul A., în esenţă, în principal, a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că sentinţa este lovită de nulitate absolută datorită lipsei de imparţialitate a completului de judecată, astfel că este incidentă soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2, lit. b) cu referire la art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar sentinţa nu este motivată, astfel încât în temeiul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării.

În subsidiar, a solicitat să se constatate că sentinţa este nelegală şi neîntemeiată şi, în urma rejudecării cauzei, să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În notele scrise depuse la data de 11 ianuarie 2018 la dosarul cauzei, inculpatul A., în esenţă, a susţinut că în privinţa infracţiunilor de complicitate la spălare de bani şi de fals sub semnătura privată, hotărârea nu conţine o motivare proprie.

Prin Decizia penală nr. 285/A din 31 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x din 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile declarate, între alţii, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpaţii A., C. şi D., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, cu privire la inculpaţii A., B., C. şi D.:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969), aplicate inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969), aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a I-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. (1969), a încetat procesul penală faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen.

A menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969), aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), aplicate inculpatului B. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005;

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la pedeapsa de 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate inculpatului B. în prezenta cauză urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen.. de la 1969, aplicate inculpatei C. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a I-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 raportat la art. 124 C. pen. (1969), a încetat procesul penală faţă de inculpata C., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen.

A menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) aplicate inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din data de 05 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. . de la 1969, aplicate inculpatei D. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969);

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comercial) C. pen. (1969), aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

A menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a I-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. de la 1969, a încetat procesul penală faţă de inculpata D., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatei D. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatei D. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. .

În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a aplicat inculpatei D. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata D. durata reţinerii de la data de 5 noiembrie 2014 până la data de 6 noiembrie 2014 şi a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 7 noiembrie 2014 la data de 1 iulie 2015, inclusiv.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva Sentinţei nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, examinând sentinţa apelată în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 417 C. proc. pen. şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen., referitor la inculpaţii D., A., C. şi B., instanţa de apel a constatat următoarele:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a probelor administrate în cursul urmăririi penale, precum şi a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată cât şi săvârşirea acestora, cu vinovăţie în forma prevăzută de lege.

Au fost avute în vedere procese-verbale de sesizare din oficiu, procese-verbale de inspecţie fiscală, raport de expertiză criminalistică - grafică, raport de expertiză contabilă, suplimente la raportul de expertiză contabilă, înscrisuri, extrase de conturi, proces-verbal de confruntare, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi, în baza acestor mijloace de probă fiind reţinută în mod corect starea de fapt, cu privire la care instanţa de apel a considerat că nu mai este necesară reiterarea, procedând în continuare la analizarea criticilor formulate de către apelanţi, punctual.

Preliminar analizării criticilor vizând starea de fapt, Înalta Curte a analizat motivul de apel care vizează nemotivarea hotărârii pronunţate de prima instanţă.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de fond nu a realizat o analiză a probelor administrate în cursul urmăririi penale, precum şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, probe pe care să le coroboreze într-un mod corespunzător pentru stabilirea stării de fapt, după cum nu au fost analizate apărările formulate de către inculpaţi, indicându-se elementele care au condus judecătorul fondului la înlăturarea acestora în cuprinsul considerentelor.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte a considerat că nu există elemente care să conducă la concluzia admiterii criticilor formulate de inculpaţi sub acest aspect, în condiţiile în care judecătorul fondului a expus de o manieră amplă, atât starea de fapt pe care a reţinut-o din probele administrate în cauză, cât şi considerentele care l-au determinat să nu accepte apărările formulate de către inculpaţi. Expunerea realizată de către judecătorul fondului este una exhaustivă, elementele preluate din rechizitoriu fiind îmbinate în mod armonios în cuprinsul hotărârii, lucru care nu este interzis de vreo prevedere legală. În condiţiile în care starea de fapt este una atât de amplă, pe de o parte, şi relativ aridă, pe de alta, instanţa fiind obligată a prezenta numeroase tranzacţii şi elemente financiare, reformularea stării de fapt sintetizate în actul de sesizare nu este posibilă.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a identificat elemente din care să poată fi trasă concluzia că nu au fost analizate toate apărările inculpaţilor, judecătorul fondului prezentând atât elementele general valabile, aplicabile fiecărui inculpat, cât şi elementele particulare, specifice.

În aceste condiţii, critica formulată a fost respinsă ca nefondată, instanţa de apel neidentificând elemente care să o conducă la concluzia că inculpaţilor le-a fost lezat dreptul la un proces echitabil prin nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate, existând elemente suficiente care să permită realizarea controlului judecătoresc cu privire la sentinţa atacată.

Înalta Curte, analizând criticile formulate de către inculpata D. cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă a remarcat preliminar faptul că aceasta, în concluziile formulate, a susţinut faptul că a fost complet străină de toate acţiunile celorlalţi inculpaţi, susţinerile sale vizând transmiterea oricărei răspunderi către coinculpaţi, în principal către inculpatul QQ., persoana prezentată ca responsabilă, în principal, pentru toate acţiunile ce fac obiectul prezentei cauze.

Cu toate acestea, instanţa de apel a analizat anterior criticile formulate de către inculpatul QQ. şi a reţinut că acesta, cu toate că a fost implicat activ în comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, nu se poate considera că a fost persoana care a orchestrat toate activităţile antisociale ce fac obiectul actului de sesizare a instanţei, inculpatul menţionat fiind în mod evident doar un executant al dispoziţiilor date de alte persoane. Aceasta pentru că nivelul de educaţie al inculpatului, precum şi disponibilităţile sale financiare nu îi permiteau să joace un rol important în cadrul acestor acţiuni.

În aceste condiţii, toate susţinerile inculpatei referitoare la implicarea inculpatului QQ. în comiterea faptelor, au fost privite cu circumspecţie, în limitele menţionate anterior, acesta neputând fi considerat persoana care a condus circuitul financiar creat în jurul SC E. SRL şi nici persoana care lua deciziile majore în privinţa activităţii acestei societăţi comerciale, fiind apreciate ca relevante declaraţiile coinculpaţilor Y. şi GGG.

O primă critică a inculpatei D. cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă vizează reţinerea în sarcina ei a comiterii infracţiunii de spălare de bani, în condiţiile în care nu a cunoscut provenienţa banilor aflaţi în conturile SC E. SRL, respectiv că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

Inculpata D. a încercat prin declaraţiile pe care le-a dat şi prin concluziile formulate să îl decredibilizeze pe inculpatul QQ., acesta fiind cel care prin mărturiile sale o incriminează. Însă, pentru motivele menţionate anterior, instanţa nu a putut să nu ţină cont de aceste declaraţii, acest inculpat, chiar dacă nu prezintă integral adevărul, fiind în mod evident interesat să îşi reducă culpa în comiterea faptelor, relatează o stare de fapt mult mai aproape de cele întâmplate în realitate. În condiţiile în care aceste declaraţii se coroborează şi cu alte probe existente la dosarul cauzei, ele sunt suficiente pentru a conduce instanţa la reţinerea stării de fapt, modalitate în care a procedat, în mod just, prima instanţă.

S-a reţinut că inculpata D. a cunoscut provenienţa sumelor de bani aflate în conturile SC E. SRL, bani obţinuţi prin comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi a acţionat împreună cu ceilalţi inculpaţi în vederea spălării banilor, întrucât că aceasta, împreună cu inculpata C., la solicitarea inculpatei EEE., au determinat inculpatul QQ. să încheie contractul de constituire garanţie imobiliară, autentificat la data de 19 septembrie 2007 sub nr. x de notarul public TTTT., prin care SC E. SRL garanta, pe lângă îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing din contractul nr. x din 3 aprilie 2007 şi îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing din alte contracte, unde beneficiari erau alte societăţi comerciale. Importanţa acestui contract de garanţie imobiliară a fost analizată anterior de către instanţa de apel, când a făcut obiectul criticilor formulate de către inculpata apelantă EEE., iar implicarea inculpatei D. în determinarea inculpatului menţionat la încheierea actului demonstrează că aceasta cunoştea provenienţa sumelor de bani, precum şi necesitatea ca descoperirea inducerii în eroare a unităţii bancare să se realizeze cât mai târziu.

Această acţiune a inculpatei de determinare la încheierea contractului a rezultat din declaraţia inculpatului QQ., iar faţă de circumstanţele faptice existente instanţa a apreciat că nu există elemente care să conducă la concluzia că inculpatul nu relatează adevărul din acest punct de vedere.

Când se referă la circumstanţele faptice, Înalta Curte a avut în vedere că inculpata D. era cea care intermedia, în realitate, mare parte din activitatea SC E. SRL, în condiţiile în care cele mai multe dintre contractele pe care această societate le-a încheiat erau semnate de către inculpată în baza procurilor notariale autentificate sub nr. x din 16 martie 2007 şi respectiv sub nr. x din 11 mai 2007, că prima procură nu conferea inculpatei decât dreptul de a semna contractele de vânzare-cumpărare, fără a realiza plata preţului, în vreme ce a doua procură îi conferea dreptul de a realiza şi plata preţului.

Având în vedere datele la care au fost încheiate cele două procuri şi împuternicirile acordate inculpatei prin acestea, respectiv prima anterior inducerii în eroare a H., prin aceasta inculpata fiind împuternicită doar să semneze actele de vânzare cumpărare, iar cea de-a doua ulterior obţinerii fondurilor ca urmare a comiterii infracţiunii de înşelăciune, în aceasta fiind prevăzută posibilitatea ca inculpata să realizeze şi plata preţului pentru bunurile achiziţionate, Înalta Curte a concluzionat că, din cronologia acestor acte, rezultă că inculpata cunoştea atât despre planul elaborat de inducere în eroare a unităţii bancare, cât şi despre succesul acestuia.

Toate interpretările realizate de către inculpata D. cu privire la condiţiile care au determinat încheierea acestor procuri în modalităţile descrise, precum şi la împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea de achiziţionare de bunuri imobile în baza acestora, nu pot fi primite de către instanţă, în condiţiile în care pe de o parte s-a reţinut anterior că rolul inculpatului QQ. în toată activitatea infracţională nu era cel pe care aceasta îl prezintă, nefiind personajul central pretins.

De asemenea, justificarea pentru care inculpatul QQ. ar fi emis aceste procuri nu poate fi primită, respectiv că pentru acesta ar fi fost obositor să efectueze drumuri repetate de la Bucureşti la Craiova pentru perfectarea actelor de vânzare cumpărare, în condiţiile în care din declaraţiile celorlalţi inculpaţi rezultă că inculpatul menţionat era în principal şoferul şi bodyguard-ul numitului DDD.

Mai mult, această susţinere a inculpatei este contrazisă chiar de modul în care îl descria pe inculpat, ca fiind un om de afaceri în plină ascensiune, cu interese în diverse arii de activitate, imobiliare, construcţii, comercializarea de oţet. În aceste condiţii, dacă inculpatul QQ. ar fi fost persoana dinamică prezentată în declaraţia inculpatei, efectuarea unor deplasări de la Bucureşti la Constanţa nu ar fi reprezentat o problemă insurmontabilă.

Nici susţinerea inculpatei că tranzacţiile imobiliare în care a fost implicată SC E. SRL au fost realizate în concordanţă cu scopul oricărei societăţi comerciale, respectiv acela de a obţine profit, nu a putut fi primită, în condiţiile în care tocmai acest profit nu a fost realizat de către societate, fiind în realitate vorba numai de un profit scriptic. Prin actele de înstrăinare a proprietăţilor imobiliare SC E. SRL scriptic a obţinut profit, înstrăinând bunurile cu sume mai mari decât cele care au fost plătite pentru achiziţionare, însă sumele de bani nu au fost niciodată încasate, decât în mică măsură, în final societatea devenind deţinătoarea unor titluri de creanţă, creanţe care au fost de altfel cedate pentru sume modice.

O altă critică vizează faptul că prima instanţă nu a reţinut că o parte din sumele de bani care s-au aflat în contul SC E. SRL la U., au fost retrase personal de către inculpatul QQ. şi doar o parte din fondurile obţinute în urma comiterii acestei fapte au fost transferaţi în contul deschis la V., cont pentru care avea autorizarea de a efectua tranzacţii. Această critică a fost apreciată ca nefondată în condiţiile în care prima instanţă a analizat amplu întregul rulaj al conturilor pe care societatea comercială le avea deschise la cele două bănci menţionate, precum şi persoanele care au dispus de aceste sume de bani, respectiv utilizarea fondurilor, destinaţia acestora şi bunurile achiziţionate.

De asemenea, au fost prezentate toate elementele care au condus instanţa la concluzia că anumite sume cheltuite pentru societate au provenit din fondurile obţinute prin comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind indicate situaţiile în care provenienţa banilor nu putea fi determinată, ori când aceştia aveau o sursă licită de provenienţă.

Un alt aspect criticat de inculpată vizează faptul că prima instanţă a apreciat ca fiind circumstanţe faptice care să demonstreze vinovăţia sa în comiterea faptei de spălare de bani, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, acţiuni care au avut loc la mult timp după comiterea infracţiunii predicat. Cu privire la această critică, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a analizat în mod just toate acţiunile inculpatei, aşa cum acestea rezultă din probele dosarului, stabilind corespunzător natura acestora, respectiv de elemente care demonstrează vinovăţia inculpatei în comiterea faptei de spălare de bani.

Împrejurarea că anumite activităţi au fost desfăşurate de la un interval de timp mai îndelungat de la momentul inducerii în eroare a H. nu are nici o relevanţă, întinderea activităţii infracţionale fiind determinată de elemente care nu puteau fi neapărat controlate de inculpaţi. Pe de altă parte, în condiţiile în care, aşa cum s-a demonstrat în cauză, există o legătură cauzală între acţiunile inculpaţilor, trecerea unui anumit timp nu poate semnifica imposibilitatea aprecierii acestor acţiuni ca făcând parte din aceeaşi mod de lucru, care este de natură a vădi vinovăţia inculpatei.

Deşi inculpata a învederat că prima instanţă a reţinut în mod eronat că a transferat din contul SC E. SRL deschis la V., sucursala Craiova, sume de bani în alte conturi şi că a ridicat sume de bani în numerar din acest cont, din dispoziţia administratorului societăţii, inculpatul QQ., Înalta Curte a constatat că judecătorul fondului a reţinut, în mod just, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, transferurile financiare pe care inculpata le-a efectuat din contul pe care SC E. SRL îl avea deschis la V., sucursala Craiova, precum şi ridicările de sume de bani în numerar.

S-a mai constatat că nu inculpatul menţionat era cel care disciplina activitatea societăţii comerciale şi stabilea direcţii de acţiune, în sensul identificării imobilelor ce urmau a fi achiziţionate, precum şi a preţului de cumpărare, în condiţiile în care acesta nu avea cunoştinţele şi abilităţile necesare, chiar dacă inculpata D. a încercat să inducă ideea că acesta era o persoană versată în tranzacţiile imobiliare. Declaraţiile coinculpaţilor menţionaţi anterior, care se coroborează acceptabil descriu o persoană cu reduse capacităţi de comerciant, un executant şi nu un lider cum îl prezintă inculpata.

Alte elemente, cu privire la care inculpata a învederat că prima instanţă le-a reţinut în mod eronat, ce confirmă implicarea sa în comiterea infracţiunii de spălare de bani, vizează tranzacţiile realizate între SC E. SRL şi SC F. SRL, societate al cărei administrator era.

În opinia instanţei de apel, concordantă cu cea a primei instanţe, acestea nu au fost simple oportunităţi de afaceri pentru societatea administrată de inculpată, create ca urmare a voinţei inculpatului QQ., pe fondul activităţii intense pe care acesta o desfăşura prin intermediul societăţii comerciale pe care o administra, ci acestea reprezentau acţiuni pentru spălarea banilor obţinuţi ca urmare a comiterii infracţiunii predicat, intenţia celor care au creat circuitul financiar fiind nu doar aceea de a înlătura elementele de ilegalitate a dobândirii banilor, ci şi de a determina imposibilitatea de recuperare a acestora.

Legat de infracţiunea de spălare a banilor, inculpata a invocat că, în mod eronat a reţinut prima instanţă că a ridicat din contul SC E. SRL suma de 85.000 RON, la data de 9 iulie 2008, reprezentând avans marfă pe care SC F. SRL ar fi trebuit să o livreze, în condiţiile în care acest lucru nu este confirmat de actele şi lucrările dosarului. Această susţinere, a inculpatei este contrazisă de suplimentul de expertiză contabilă judiciară prin care s-a constatat din analiza înregistrărilor contabile ale ultimei societăţi comerciale că marfa care ar fi făcut obiectul acestei tranzacţii nu a fost predată niciodată cumpărătoarei. Rezultă că starea de fapt reţinută de prima instanţă are suport probator şi ca atare, a fost corect menţionată în considerentele hotărârii atacate.

Hotărârea primei instanţe este criticată şi în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv că nu l-a determinat pe inculpatul A. să ateste în fals identitatea părţilor şi conţinutul Contractului de vânzare cumpărare nr. x din 18 februarie 2009. Cu privire la condiţiile în care a fost încheiat acest contract de vânzare-cumpărare, precum şi la elementele care au determinat prima instanţă să considere că acesta este un act fals, motivarea hotărârii atacate este una exhaustivă, fiind prezentate toate considerentele care au condus instanţa la această concluzie.

Punctual, cu privire la criticile inculpatei cu privire la acest aspect, Înalta Curte a reţinut faptul că obiectul Contractului de vânzare cumpărare menţionat a vizat înstrăinarea mai multor bunuri mobile şi imobile aflate în patrimoniul SC E. SRL către SC F. SRL, bunuri care fuseseră dobândite de prima societate prin intermediul Contractului de vânzare cumpărare nr. x din 31 august 2007 încheiat cu SC J. SA.

S-a remarcat că la momentul încheierii acestui contract de vânzare cumpărare, administratorul SC E. SRL nu mai era inculpatul QQ., ci administrator era cetăţeanul irakian I., ca urmare a faptului că Hotărârea nr. 5 din 14 noiembrie 2008 a Adunării Generale a Asociaţilor SC E. SRL, s-a aprobat cedarea părţilor sociale ale SC E. SRL către cetăţenii irakieni I. şi KKKK., schimbarea sediului social al societăţii de la adresa din mun. Bucureşti, str. x, la adresa din mun. Târgu - Jiu, str. x, jud. Gorj, demisia din funcţia de administrator a inculpatului QQ. şi numirea cetăţeanului irakian I. în funcţia de administrator unic de la data de 1 decembrie 2008.

Un element esenţial pentru stabilirea caracterului fals al Contractului de vânzare cumpărare menţionat l-a reprezentat faptul că la momentul încheierii Contractului de vânzare cumpărare menţionat, administratorul SC E. SRL, cetăţeanul irakian menţionat anterior nu se afla pe teritoriul naţional, chiar dacă în cuprinsul actului s-a menţionat contrariul.

Potrivit relaţiilor furnizate de către autorităţile competente, aflate la dosarul cauzei, respectiv Adresa nr. x, din 24 noiembrie 2009, a Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj, cetăţeanul irakian I. figura că a părăsit teritoriul României la data de 19 august 2007 prin P.T.F. Henri Coandă.

De asemenea, din Adresa nr. x din 5 iunie 2013, emisă de Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj, şi Adresa nr. x din 6 martie 2014, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Dolj, reiese că cetăţeanul irakian I. a avut drept de şedere pe teritoriul României în perioada 6 februarie 2007 - 6 februarie 2008, însă la data de 20 iunie 2007 dreptul de şedere i-a fost anulat pentru folosirea de informaţii/documente false.

În aceste condiţii, Înalta Curte, având în vedere faptul că inculpata nu a negat că a semnat contractul menţionat, ci, inclusiv în faţa instanţei de apel, a declarat că l-a semnat în prezenţa cetăţeanului irakian menţionat, cetăţean care nu putea fi pe teritoriul României la data de 18 februarie 2009, nu a ajuns la altă concluzie decât că această parte a declaraţiei inculpatei este una neadevărată, iar starea de fapt reţinută de prima instanţă este una corespunzătoare. Inculpata nu putea semna acest contract în prezenţa administratorului irakian al SC E. SRL, în condiţiile în care a nu se afla pe teritoriul României.

Cu privire la condiţiile în care inculpatul A. a fost determinat să ateste data, identitatea părţilor şi conţinutul acestui contract, Înalta Curte a remarcat că, acesta deşi a negat constant orice relaţie cu membrii acestei organizaţii, a precizat inclusiv în faţa instanţei de apel că l-a cunoscut pe numitul DDD., persoana indicată de mai mulţi inculpaţi ca fiind cel care a iniţiat, organizat şi condus acest circuit financiar, anterior anului 2008, când a reprezentat o societate al cărei acţionar era cel menţionat anterior.

În aceste condiţii, în care toate aceste activităţi au un numitor comun, potrivit declaraţiilor majorităţii inculpaţilor din cauză, respectiv numitul DDD., care însă nu este vizat în această cauză penală, se poate prezuma rezonabil că determinarea inculpatului A. de către inculpata D. la îndeplinirea activităţilor legate de încheierea contractului fals anterior menţionat s-a realizat prin intermediul persoanei menţionate, ori ca urmare a influenţei acestuia.

Inculpata D. a formulat critici şi în privinţa modului în care prima instanţă a reţinut şi stabilit condiţiile de încheiere a Contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi y din 19 februarie 2010, întocmite de către inculpatul A.. Înalta Curte, contrar susţinerilor inculpatei, a apreciat concluzia la care a ajuns prima instanţă ca fiind una corectă, argumentele prezentate fiind unele coerente.

În primul rând, este de remarcat faptul că în condiţiile unei activităţi comerciale corecte, realizată cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză, încheierea unui contract de cesiune de creanţă are efectul pe care inculpata D. l-a precizat cu referire la persoana debitorului. În esenţă, creditorul acestuia se schimbă, din orice motive, debitorul fiind obligat să ramburseze integral cuantumul creanţei către noul creditor, în condiţiile îndeplinirii condiţiilor de notificare a cesiunii.

Cu toate acestea, în speţă, realizarea cesiunii de creanţă nefiind determinată de motive economice reale, ci de intenţia inculpaţilor de a sustrage bunurile dobândite ilicit unei eventuale recuperări a prejudiciului cauzat prin vânzarea de către creditori a acestora. Se reţine aceasta deoarece toate cesiunile de creanţă realizate de către SC E. SRL au avut ca element determinant începerea procedurii generale a insolvenţei faţă de această societate în urma cererii formulate de către creditorul SC Ţiriac Leasing G. SA, la data de 7 aprilie 2009, când a fost pronunţată Sentinţa comercială nr. 507 de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x din 2009. Contractul de cesiune de creanţă analizat este întocmit la această dată, în vreme ce contractul de cesiune de creanţă nr. x a fost încheiat la 6 aprilie 2009, cu o zi înainte de pronunţarea hotărârii menţionate.

În al doilea rând, instanţa a remarcat faptul că semnatar al acestor contracte de cesiune de creanţă este indicat acelaşi cetăţean irakian I., în calitate de administrator al SC E. SRL, cu toate că faţă de menţiunile anterioare acesta cu certitudine nu se afla în România.

În al treilea rând, persoana indicată ca fiind semnatară a contractului de cesiune de creanţă din partea societăţii cesionare, în calitate de reprezentant legal al cesionarului M., cu sediul în Insulele Saint Vincenti şi Grenadines - insule din Marea Caraibe, martora O., fiind audiată a declarat că nu are nici o legătură cu această societate comercială şi că nu a semnat nici un contract de această natură la data menţionată în act.

În al patrulea rând, aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză, semnătura aplicată pe contractele de cesiune de creanţă la poziţia cesionar nu au fost executate de martora menţionată anterior, ci a fost contrafăcută prin imitaţie după model.

Mai mult, în declaraţia data martora O. a indicat condiţiile în care inculpatele C. şi D. au obţinut un model al semnăturii sale, iar faptul că acest specimen de semnătură a fost obţinut cu mai mult timp înainte de momentul întocmirii actului nu are nici o relevanţă deosebită, putându-se presupune în mod întemeiat că folosirea acesteia a fost determinată de simplul fapt al deţinerii, nemaifiind necesară identificarea unei alte persoane în acest scop.

În fine, un alt element care a fost reţinut de prima instanţă cu privire la Contractul nr. x din 7 aprilie 2009, este faptul că acesta a fost încheiat în două exemplare diferite, diferenţele fiind determinate de cuantumul eronat al creanţei menţionat de către inculpatul A. în prima variantă a actului, cuantum care a fost modificat pentru a fi în acord cu valoarea contabilă a acestei creanţe, aşa cum aceasta rezulta din evidenţele contabile ale SC F. SRL, în cea de-a doua variantă, ambele exemplare fiind depuse la dosarul cauze de către inculpaţi.

În aceste condiţii, criticile formulate de către inculpata D. cu privire la acest aspect nu au fost reţinute de instanţa de apel, prima instanţă stabilind, în raport de aceste elemente probatorii, în mod just starea de fapt.

De asemenea, argumentele invocată de inculpată pentru a demonstra că nu avea nici un interes în a fi încheiat cel de-al doilea contract de cesiune de creanţă, înregistrat sub nr. x din 19 februarie 2010 de inculpatul A. nu pot fi primite.

În mod evident, cele anterior menţionate referitoare la condiţiile de încheiere şi executare a contractelor de cesiune de creanţă în cazul unei activităţi economice normale, legale, se aplică şi în cazul acestui contract de cesiune de creanţă.

S-a remarcat faptul că obiectul acestui contract era aceeaşi creanţă pe care iniţial SC E. SRL o cedase către SC M., în noul contract de cesiune, ultima societate având calitatea de cedent, în vreme ce cesionar era SC P., societate care figura cu sediul în aceeaşi locaţie ca şi societatea cedentă, respectiv: insulele N. şi Grenadine - din Marea Caraibe. De asemenea, un element care naşte suspiciune cu privire la realitatea acestui contract de cesiune de creanţă este reprezentat de faptul că ambele societăţi implicate în tranzacţie sunt reprezentate de aceeaşi persoană, inculpatul A.

Înalta Curte a apreciat că această împrejurare reprezintă un indiciu cu privire la natura simulată a contractului, rolul său nefiind acela de a prelua o creanţă greu executabilă de la societatea cedentă în vederea unei încercări de recuperare a sumelor de bani datorate, ci acela de a determina imposibilitatea stabilirii reale a creditorului, care, prin aceste operaţiuni, în care erau implicate societăţi din paradisuri fiscale, devenea foarte greu de individualizat.

Un alt element este constituit de faptul că acest nou contract de cesiune de creanţă are în vedere cedarea nu numai a creanţei pe care SC E. SRL o avea faţă de societatea administrată de inculpata D., ci şi creanţele pe care le avea faţă de alte societăţi, fapt reflectat în cuantumul creanţei cedate, care era mai mare cu aproximativ 800.000 RON. De asemenea, nu este de neglijat faptul că condiţiile de plată ale cesiunii de creanţă erau mai favorabile, în sensul că suma stabilită drept preţ al cesiunii urma să fie achitată în 360 zile.

Toate aceste aspecte, confirmă, în opinia instanţei de fond, la care a achiesat şi instanţa de apel, faptul că această cesiune de creanţă a fost realizată doar în scopul evitării angajării răspunderii persoanelor care au participat la activitatea infracţională, creanţele pe care SC E. SRL le avea faţă de societatea administrată de inculpata D. şi de inculpatul B. ajungând în posesia SC P., administrată în fapt de inculpatul A., societate care nu va încerca niciun moment recuperarea sumelor datorate, aşa cum acest lucru rezultă din chiar faptul că în cauză s-a pus problema prescrierii executării silite a creanţelor. În acest sens, este de remarcat şi faptul că la dosarul cauzei este depus şi un înscris prin care societatea comercială menţionată declară în mod expres că nu va declanşa procedura falimentului legat de creanţa achiziţionată, comportament care nu poate avea nici o justificare din punct de vedere economic, în condiţiile în care achiziţionarea unei creanţe nu poate avea drept scop decât încercarea de recuperare a acesteia.

Ultimele critici formulate de către inculpata D., cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă vizează tot elemente care au legătură cu inculpatul QQ., respectiv faptul că în mod eronat s-a apreciat că acesta nu avea posibilitatea financiară de a împrumuta societatea comercială cu suma de 155.000 RON, precum şi că acesta nu a fost persoana care a dispus transferul bancar pe care l-a realizat la data de 4 decembrie 2008, în baza facturii fiscale false seria x VDS nr. x din 1 aprilie 2007, din contul SC E. SRL, deschis la V., în contul SC S., vizând suma de 230.000 RON.

Instanţa de apel a prezentat anterior toate motivele pentru care, în acord cu prima instanţă, nu poate să reţină rolul pretins important al inculpatului QQ. în toate acţiunile realizate pentru înşelarea H. şi, ulterior, pentru spălarea banilor obţinuţi din comiterea infracţiunii predicat. De asemenea, nici cu privire la activitatea în cadrul SC E. SRL s-a putut considera că inculpatul menţionat a fost pionul central al hotărârilor adoptate pentru funcţionarea acestei societăţi, toate probele anterior analizate, când criticile inculpatului menţionat au fost cercetate, conducând la concluzia că acesta a pus în aplicare dispoziţiile altor persoane, una dintre acestea fiind chiar inculpata D.

Cu privire la pretinsul împrumut acordat societăţii, Înalta Curte a considerat că şi în situaţia în care inculpatul QQ. avea anumite bunuri de relativă valoare, aşa cum susţine inculpata D., suma acestora nu era suficientă pentru a justifica realizarea unui împrumut în cuantumul important menţionat. Pe de altă parte, din nici o probă existentă la dosar, nu rezultă existenţa unui asemenea împrumut acordat societăţii, ceea ce este probat, prin actele şi lucrările dosarului, fiind doar restituirea acelui împrumut de societate, împrejurare care, în condiţiile reţinute cu privire la activitatea SC E. SRL, rolul acestei societăţi în acest circuit financiar, nu este de natură a conduce la convingerea instanţei că există o aparenţă de realitate cu privire la acest contract de împrumut.

De asemenea, aceeaşi argumentaţie este avută în vedere de instanţă şi atunci când nu reţine susţinerile inculpatei referitoare la persoana care a ordonat retragerea sumei de 230.000 RON din conturile societăţii, inculpatul QQ. nefiind persoana care dispunea cu privire la activitatea societăţii comerciale al cărei administrator de drept era.

În raport de toate aceste argumente, Înalta Curte a respins ca nefondate toate criticile formulate de către inculpata D. cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce o priveşte, aceasta dând probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti o corespunzătoare interpretare, stabilind în mod temeinic condiţiile în care au fost săvârşite infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei, subsecvent reţinerii adecvate a întregii activităţi infracţionale a acesteia.

Analizând criticile inculpatei C., Înalta Curte a considerat că sunt nefondate, instanţa de fond reţinând în mod temeinic starea de fapt şi în ceea ce o priveşte pe aceasta, realizând o corespunzătoare coroborare a probelor şi în ceea ce o priveşte pe aceasta.

Cu privire la inexistenţa elementelor care să conducă la concluzia că inculpata a cunoscut despre comiterea infracţiunii predicat, Înalta Curte a menţionat că acest lucru a fost anterior analizat, când au fost verificate criticile formulate de către inculpaţii EEE. şi QQ., concluzia la care a ajuns instanţa de apel fiind aceea că această inculpată a cunoscut despre comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., relevată fiind declaraţia inculpatului QQ., inculpata C., împreună cu inculpatele D. şi EEE. l-au determinat pe inculpatul menţionat să încheie contractul de constituire de garanţie imobiliară, care a fost autentificat de notarul public TTTT. sub nr. x din 19 septembrie 2007, prin care SC E. SRL garanta îndeplinirea obligaţiilor de plată a ratelor din mai multe contracte de leasing financiar, la unele dintre acestea neavând calitatea de utilizator. Implicarea inculpatei în încheierea acestui contract, care, aşa cum s-a arătat, nu avea nici o justificare economică pentru societatea comercială care garanta obligaţiile de plată, demonstrează că aceasta cunoştea toate condiţiile în care s-a încheiat contractul de leasing, rolul acestuia în inducerea în eroare a H., precum şi modalitatea în care s-a obţinut finanţarea de la unitatea bancară.

Nu prezintă relevanţă, din punct de vedere al infracţiunii de spălare de bani, dacă inculpata a fost implicată activ în comiterea infracţiunii de înşelăciune, ceea ce în cauză nici nu a fost reţinut în sarcina ei, esenţial fiind ca aceasta să cunoască faptul că bunurile proveneau din comiterea unei infracţiuni. Iar acest lucru rezultă atât din declaraţia martorului menţionat, cât şi din ansamblul probelor administrate în cauză.

Faptul că inculpata a achiziţionat bunurile imobile ce erau înscrise în cartea funciară nu prezintă, de asemenea, nici o importanţă în condiţiile în care potrivit legii nu exista posibilitatea ca tranzacţiile cu aceste bunuri să se realizeze în alt mod, fiind impusă forma autentică a actului şi realizarea formelor de publicitate imobiliară pentru valabila încheiere a contractului.

Chiar acest contract de vânzare invocat de către inculpata C., încheiat prin intermediul firmei al cărei administrator era, SC Q. SRL, demonstrează implicarea inculpatei în comiterea infracţiunii de spălare de bani, Înalta Curte a avut în vedere, în susţinerea acestei aserţiuni, nu faptul încheierii actului, ci condiţiile în care au fost executate obligaţiile asumate de către părţi, cu referire la societatea cumpărătoare. Aşa cum a reţinut în mod just prima instanţă, societatea administrată de către inculpată, a achitat o mică parte a preţului convenit cu societatea comercială vânzătoare, SC E. SRL, cu sumele de bani provenite în realitate tot de la societatea care vindea bunurile prin intermediul SC R. SNC, fostă SC S. SNC, iar restul de preţ nu a mai fost achitat niciodată.

Pentru a se asigura că nu se va mai realiza în nici un mod recuperarea sumelor de bani reprezentând diferenţa de preţ, inculpata a apelat la serviciile inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, pe care l-a determinat şi l-a ajutat să întocmească în fals, în data de 6 aprilie 2009, contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care acest inculpat, în calitate de avocat, a atestat în fals data, identitatea părţilor şi conţinutului acestui contract.

Similar contractelor de cesiune de creanţă încheiate pentru societatea inculpatei D., prin acest contract SC E. SRL, în calitate de cedent, ceda către SC M., societate cu sediul în statul N. şi Grenadine, insulă din Marea Caraibe, în calitate de cesionar, dreptul de creanţă împotriva SC Q. SRL, în valoare de 2.777.504,64 RON, după cum a fost stabilit de inculpata C., pentru suma de 138.875,232 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile.

Toate argumentele avute în vedere de Înalta Curte atunci când a analizat criticile formulate de către inculpata D. cu privire la contractele de cesiune de creanţă în care a fost implicată societatea al cărei administrator era, sunt pe deplin aplicabile şi la acest contract, precum şi la contractul subsecvent încheiat la data de 19 februarie 2010, respectiv contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care M. - în calitate de cedent, reprezentată legal de inculpatul A., ceda către P., în calitate de cesionar, reprezentată legal de inculpatul A., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q. SRL, în valoare totală de 3.308.004,64 RON, pentru suma de 165.400,23 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile.

Contractele menţionate sunt similare, diferenţele legate de societăţile debitoare cedate şi de cuantumul creanţelor cedate fiind unele normale. Condiţiile de încheiere au fost identice, viciile avute în vedere cu privire la contractele încheiate de SC E. SRL prin care ceda creanţele faţă de SC F. SRL subzistând şi cu privire la aceste contracte, motiv pentru care Înalta Curte nu le va reitera. Consecinţele juridice urmărite de persoanele care le-au încheiat au fost aceleaşi şi anume, crearea condiţiilor pentru evitarea recuperării sumelor de bani obţinute prin înşelarea H.

Nu există elemente care să convingă instanţa de apel de lipsa de implicare a inculpatei C. în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, în condiţiile în care, din starea de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă rezultă un mod de acţiune cert, similitudinea menţionată anterior fiind dovada unei unităţi de acţiune a persoanelor implicate în comiterea faptelor ce fac obiectul prezentei cauze.

Inculpatul B. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă în privinţa greşitei reţineri a tipicităţii subiective a infracţiunii de spălare de bani reţinute în sarcina sa, restul elementelor criticate cu privire la această infracţiune vizând legalitatea soluţiei pronunţate.

Înalta Curte a constatat, din analiza materialului probator, că nu sunt întemeiate, prima instanţă reţinând în mod corect starea de fapt şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.

Sub un prim aspect este de reţinut că implicarea inculpatului menţionat în comiterea infracţiunii de spălare de bani cu forma de vinovăţie cerută de lege rezultă din declaraţia inculpatului Y., dată în cursul urmării penale, prin care acesta susţinea că inculpatul B. şi inculpata C. s-au folosit de el pentru a primi sume de bani din conturile SC E. SRL. Această referire a fost făcută de inculpatul menţionat în contextul în care societatea al cărei administrator era a virat suma de 100.000 RON în conturile SC L. SRL administrată de inculpatul B. în baza antecontractului de vânzare cumpărare din data de 23 noiembrie 2008, prin care SC L. SRL, în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă către SC R. SNC, în calitate de promitentă - cumpărătoare, un teren arabil intravilan în suprafaţă de 2.000 mp, situat în extravilanul comunei Tunari, judeţul Ilfov, menţionându-se că acest teren a fost dobândit în proprietatea SC L. SRL în baza Contractului de donaţie autentificat sub nr. x din 15 mai 1998, de BNP NNN.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, societatea administrată de către inculpatul B. nu putea încheia un astfel de antecontract de vânzare cumpărare deoarece nu avea bunul în proprietate. Data menţionată în contract ca fiind cea a dobândirii bunului era una mult anterioară înfiinţării societăţii, iar din comunicarea făcută de BNP NNN., prin Adresa nr. x din 2014, la solicitarea parchetului, rezultă că în registrul său general pe anul 1998 nu este înregistrat nici un act care să fi fost autentificat sub nr. x din 15 mai 1998, ultima înregistrare a unui act autentic, din anul 1998, a fost făcută în registrul său general sub nr. x din 29 decembrie 1998

În aceste condiţii, în care anteContractul de vânzare cumpărare era unul evident fals, declaraţia inculpatului Y. apare ca fiind una veridică, iar acest lucru demonstrează indubitabil că inculpatul B. a cunoscut despre modul de dobândire a sumelor de bani de către SC E. SRL, contrar celor susţinute.

Un argument suplimentar este reprezentat şi de cealaltă acţiune menţionată de către inculpat, care trebuie însă privită în ansamblul său.

Astfel, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, de notarul public MMM., SC E. SRL, care a fost reprezentată de administratorul său, inculpatul QQ., a vândut către inculpata SC L. SRL, reprezentată de administratorul său - inculpatul B., cu preţul de 1.768.095 RON, imobilul situat în jud. Dolj, care urma să fie achitat de cumpărătoare în 12 rate lunare egale, prin virament bancar, în contul deschis de SC E. SRL la V., Sucursala Craiova, fiecare rată urmând să aibă scadenţa pe 15 a fiecărei luni, prima rată fiind scadentă la data de 15 noiembrie 2008.

În baza acestui contract de vânzare cumpărare, a fost emisă de către SC E. SRL factura fiscală seria x nr. x din 11 noiembrie 2008, pe care era înscrisă valoarea de achiziţie a terenului sus-menţionat de 2.104.033,05 RON, din care: 335.938,05 reprezenta TVA-ul de plată. Din această sumă de 2.104.033,05 RON, la data de 24 noiembrie 2008, cumpărătoarea SC L. SRL virează din contul său, deschis la W. Sucursala Drobeta-Turnu Severin, din dispoziţia inculpatului B., suma de 100.000 RON în contul SC E. SRL, deschis la V., sumă care intră în acest cont la data de 25 noiembrie 2008.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului suma de 100.000 RON era tocmai suma pe care SC L. SRL a primit-o în baza antecontractului de vânzare cumpărare încheiat cu SC R. SNC.

În aceste condiţii, reţinerea unui circuit financiar creat între mai multe societăţi comerciale, între care şi societatea administrată de către inculpat, prin care se realiza transferul sumelor de bani obţinute prin înşelarea H. este pe deplin justificată, iar participarea societăţii inculpatului la acesta, în condiţiile în care actul care justifică aceasta, respectiv antecontractul de vânzare cumpărare menţionat, este unul fals, demonstrează comiterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Pe de altă parte, un argument suplimentar este dat de împrejurarea că, ulterior, inculpatul B. i-a solicitat inculpatului A. să-i redacteze un contract de cesiune, prin care SC R. SNC, care anterior a purtat denumirea de SC S. SNC, să cedeze către SC L. SRL creanţa, în cuantum de 1.904.033 RON, pe care ar fi avut-o împotriva SC E. SRL, decurgând din factura seria x VDS nr. x - factură falsă, pe care SC E. SRL o achitase numai parţial, respectiv suma de 1.010.000 RON, creanţă care a fost ajustată pentru ca pentru a fi echivalentă cu debitul pe care societatea sa îl avea către SC E. SRL prin adăugarea unor dobânzi şi penalităţi de întârziere care nu îşi aveau izvor legal sau contractual. Încheierea acestui contract ce cesiune de creanţă, chiar dacă a fost evidenţiat în contabilitatea societăţii, demonstrează faptul că inculpatul B. a fost în mod conştient implicat în toate acţiunile nelegale ce fac obiectul prezentei cauze în măsura în care este vizat prin actul de sesizare, din punct de vedere subiect acesta acţionând cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, urmărind şi scopul special stabilit prin norma de incriminare.

Cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe din mai multe puncte de vedere.

Instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului a stabilit în mod just faptul că prin înregistrarea acelei cesiuni de creanţă s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 15232 RON, în condiţiile în care plata sumei de bani care reprezenta valoarea preţului pentru cesiunea de creanţă nu a fost achitată în realitate. Dacă suma ar fi fost plătită, atunci toată argumentaţia inculpatului ar fi avut o bază factuală, însă această sumă nu a fost achitată în realitate, tranzacţia fiind evidenţiată tocmai pentru a se justifica compensarea datoriei pe care societatea administrată de inculpat o avea faţă de SC E. SRL. Contrar susţinerilor inculpatului, instanţa de fond nu a reţinut ca fiind achitată suma de 952.020 RON, preţul cesiunii de creanţă, ci aceasta a stabilit că suma nu a fost plătită către SC R. SNC, aspect de altfel real.

Faptul că prin înregistrarea acestei cesiuni de creanţă au fost generate venituri către bugetul de stat, care ar fi fost achitate prin compensare cu tva-ul pe care statul trebuia să-l ramburseze societăţii, nu poate constitui un argument legal pentru înlăturarea acestei stări de fapt, în condiţiile în care acţiunea inculpatului constituie elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina sa. Interesant din acest punct de vedere, al TVA-ului pe care societatea inculpatului îl avea de rambursat de la stat, este faptul că acesta provenea din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, de notarul public MMM., anterior menţionat, în privinţa căruia s-a stabilit just de prima instanţă că preţul stabilit pentru terenul care făcea obiectul contractului nu a fost achitat de către cumpărătoare către vânzătoare.

Referindu-se la cea de-a doua infracţiune de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, inculpatul a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând că aceasta a reţinut în mod eronat ca s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit şi a tva prin înregistrare în contabilitate a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2012, când în realitate la data când s-ar fi născut dreptul de creanţă al statului această sumă era deja achitată.

Înalta Curte a constatat că în argumentarea acestei susţineri, inculpatul pleacă tot de la suma de 278.504 RON, reprezentând tva pe care statul trebuia să îl ramburseze pentru tranzacţia din 2008 vizând terenul achiziţionat de la SC E. SRL, tranzacţie pentru care nu a fost achitat niciodată preţul de către societatea inculpatului.

În aceste condiţii, în care baza argumentaţiei inculpatului porneşte de la o sumă pe care în mod real acesta nu era îndreptăţit să o solicite şi chiar să îi fie restituită, Înalta Curte a constatat că elementele de fapt reţinute de prima instanţă în baza raportului de expertiză întocmit în cauză şi a lămuririlor formulate de acelaşi expert, sunt în concordanţă cu realitatea faptică, astfel încât criticile formulate de către apelantul inculpat nu pot fi primite, prin hotărârea atacată fiind stabilită în mod corect starea de fapt, ca urmare a unei juste coroborări a probelor administrate în cauză.

Inculpatul A. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă sub mai multe aspecte, criticile ample ale acestuia fiind grupate pentru o mai bună administrare în funcţie de infracţiunile pentru care acesta a fost cercetat, aspectele de nelegalitate invocate fiind analizate distinct.

O primă critică, comună ambelor infracţiuni, vizează faptul că în stabilirea stării de fapt prima instanţă nu a analizat probele propuse şi administrate în apărare, respectiv probele cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei, instanţa de fond nefăcând referire la acestea, după cum nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate aceste probe.

Înalta Curte analizând criticile formulate de către apelantul-inculpat A., a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În privinţa criticii formulate de către inculpat cu privire eronata reţinere de către prima instanţă a faptului că el este persoana care a redactat contractele de cesiune de creanţă menţionate în hotărâre, instanţa de apel a constatat că acest aspect a fost în mod corect reţinut de prima instanţă din coroborarea probelor administrate în cauză.

În primul rând, Înalta Curte a remarcat faptul că această aserţiune a inculpatului nu poate fi valabila decât în cazul Contractului de vânzare cumpărare înregistrat sub nr. x din 18 februarie 2009 prin care SC E. SRL a vândut către SC F. SRL un ansamblul de bunuri mobile şi imobile, a contractului de cesiune de creanţă nr. x prin care SC E. SRL ceda către M., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC. F. SRL şi a contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care SC E. SRL, ceda către SC M. dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q. SRL. Cu privire la celelalte două contracte de cesiune de creanţă, în condiţiile în care inculpatul era reprezentantul legal al ambelor societăţi comerciale nu se punea problema ca să fi fost vorba de clienţi care să îi fi furnizat forma electronică a contractelor, pe care el doar să o printeze.

În al doilea rând, Înalta Curte a remarcat faptul că primul contract menţionat, Contractul de vânzare-cumpărate nr. x din 18 februarie 2009 a fost analizat din punct de vedere a condiţiilor în care acesta a fost încheiat atunci când motivele de apel ale inculpatei D. au fost verificate. Toate considerentele expuse anterior sunt pe deplin valabile şi în privinţa criticilor inculpatului, esenţial fiind faptul că acest contract este unul fals, aspect stabilit în mod just de prima instanţă.

Cum în cazul contractului ce face obiectul analizei erau înstrăinate atât bunuri mobile, dar şi bunuri imobile, pentru care transferul dreptului de proprietate se putea realiza doar prin acte autentice, în mod evident contractul menţionat a fost încheiat în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 şi, contrar susţinerilor inculpatului A., menţiunea referitoare la faptul că acesta a atestat identitate părţilor, conţinutul actului şi data încheierii actelor este una reală, neexistând nici o raţiune pentru care acesta ar fi atestat doar data actului, aşa cum acesta susţine, deoarece în principiu actul trebuia prezentat unui notar public în vederea autentificării.

În al treilea rând, Înalta Curte a remarcat faptul că potrivit declaraţiei martorului DDDD. şi contrar susţinerilor inculpatului, activitatea inculpatului referitoare la acest contract de vânzare cumpărare nu s-a limitat la întocmirea sa şi atestarea elementelor menţionate, acesta solicitând martorului menţionat întocmirea a două facturi fiscale, în baza contractului, la data de 6 martie 2009, facturi care au fost semnate de martor la rubrica "semnătura şi ştampila furnizorului SC E. SRL" la recomandarea acestuia.

Ca atare, inculpatul a întocmit contractul menţionat şi a atestat identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate, contrar propriilor susţineri şi aşa cum a reţinut instanţa de fond în mod corespunzător.

Analizând cele două contracte de cesiune de creanţă în privinţa cărora inculpatul susţine că i-au fost prezentate de societăţile comerciale implicate în format electronic, Înalta Curte a reţinut, în primul rând, din declaraţia inculpatului faptul că acesta susţine că a fost contactat de reprezentanţii societăţii comerciale din străinătate care i-au solicitat permisiunea ca să folosească adresa biroului său de avocat drept adresă de corespondenţă. A mai susţinut inculpatul faptul că ulterior discuţiei de prim contact pe care a avut-o cu un avocat străin reprezentant al societăţilor, toată corespondenţa purtată cu reprezentanţii societăţilor a fost una scrisă, fără a avea un contact direct, telefonic sau de altă natură. Cu toate acestea, în dovedirea susţinerilor sale inculpatul nu a depus la dosarul cauzei această corespondenţă, înscrisurile depuse de acesta emanând de la aceste societăţi, fiind ulterioare încheierii contractelor şi confirmând justeţea acţiunilor pe care le-a realizat în calitate de reprezentant. În aceste condiţii, Înalta Curte a considerat că aceste afirmaţii nu au o aparenţă de veridicitate, nefiind posibil ca inculpatul, în condiţiile în care a păstrat înscrisuri care nu au o forţă probantă deosebită, să nu fi păstrat documentele prin care societăţile străine îi trimiteau instrucţiuni cu privire la acţiunile pe care le doreau îndeplinite în România.

Mai mult, deşi societăţile cesionare a creanţelor erau cele care aveau interes în încheierea contractelor, Înalta Curte nu a putut reţine că acestea i-au furnizat forma electronică a contractelor de cesiune de creanţă, întrucât nu rezultă acest lucru din susţinerile inculpatului. A declarat acesta că respectivele contracte i-au fost puse la dispoziţie în format electronic de către părţi, prin intermediul unui mediu de stocare fizic, stick, element ce presupune prezenţa fizică a unei persoane care să predea respectivul instrument de transport a datelor. Cum potrivit declaraţiei inculpatului, inclusiv în faţa instanţei de apel, acesta nu s-a întâlnit niciodată cu reprezentanţii societăţilor comerciale străine predarea acestui stick este exclusă.

Singurele persoane pe care inculpatul în declaraţia sa recunoaşte că le-ar fi cunoscut legat de încheierea contractelor de cesiune de creanţă sunt inculpatele C., administratorul SC Q. SRL, şi D., administratorul SC F. SRL, societăţile comerciale debitoare cedate, care ar fi venit personal pentru a ridica contractele de cesiune de creanţă.

Având în vedere natura juridică a contractului de cesiune de creanţă, precum şi obligaţiile debitorului cedat în cadrul acestui contract, Înalta Curte nu a putut aprecia ca fiind conforme realităţii susţinerile inculpatului referitoare la activităţile celor două inculpate menţionate, care ar fi venit să ridice cele două contracte, fără altă acţiune, întrucât acestea nu sunt logice. În cadrul contractului de cesiune de creanţă, debitorul cedat nu are obligaţii speciale, acesta fiind terţ faţă de contract până la momentul notificării.

Întrucât este considerat a fi un terţ faţă de contractul de cesiune, debitorul cedat poate să ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1393 C. civ. anterior, chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract. Cesiunea faţă de debitorul cedat începe să-şi producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, şi anume de la data notificării făcută prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privată.

În aceste condiţii, diligenţa inculpatelor menţionate în ridicarea contractelor menţionate apare ca fiind una lipsită de sens, iar prezenţa lor la biroul inculpatului dobândeşte semnificaţie doar în măsura în care se reţine teza acuzării îmbrăţişată şi de instanţa de fond, în sensul că acestea l-au determinat pe inculpat să încheie actele respective.

În acest sens, în mod corespunzător prima instanţă a reţinut că ceea ce i-au prezentat pe stick inculpatele C. şi D. inculpatului au fost nu respectivele contracte de cesiune de creanţă, ci datele financiare care trebuiau inserate în acestea, date care cel puţin în cazul Contractului înregistrat sub nr. x din 7 aprilie 2009 au fost eronate, element ce justifică existenţa a două forme ale acestui contract, în care diferă valoarea creanţei cedate.

În aceste condiţii, Înalta Curte a reţinut că şi în privinţa contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi 44/07 aprilie 2009, prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpatul a fost cel care a redactat înscrisurile.

Este de remarcat şi faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut această acţiune, declaraţiile sale suferind modificări ulterior, iar justificarea prezentată nu poate fi considerată ca fiind una lămuritoare, în condiţiile în care acesta este un profesionist desăvârşit al dreptului care se putea face în mod lesne înţeles de organul de urmărire penală.

Cea de-a doua critică formulată de către inculpat cu privire la starea de fapt reţinută de instanţa de fond în privinţa contractelor de cesiune de creanţă a fost privită de instanţa de apel, de asemenea, ca nefondată.

În condiţiile în care, pentru motivele anterior menţionate, s-a reţinut că inculpatul este persoana care a conceput înscrisurile, precum şi că pentru Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18 februarie 2009 în mod cert acesta a atestat nu doar data prezentării actului, ci şi elementele care vizează identitatea părţilor şi conţinutul actului, act ce s-a stabilit cu certitudine că este unul fals, rămân a fi analizate contractele de cesiune de creanţă ce fac obiectul acuzării, din punctul de vedere al atestării datei, conţinutului şi prezenţei părţilor, precum şi a intenţiei cu care a acţionat inculpatul.

La nivelul formei exterioare, Înalta Curte a reţinut că prin aplicarea ştampilei de atestare a tuturor elementelor menţionate anterior pe contractele cercetate se creează aparenţa că inculpatul a procedat tocmai la certificarea acestor elemente.

De asemenea, aşa cum s-a menţionat anterior, în cursul urmării penale inculpatul a declarat că toate aceste elemente au fost atestate la momentul încheierii contractelor de cesiune de creanţă. În faţa, instanţei de apel inculpatul a precizat, însă, că nu a înţeles decât să dea dată certă contractelor, fără a atesta identitatea părţilor şi conţinutul contractului. Modificarea acestei poziţii procesuale este privită cu scepticism de instanţa de apel, în condiţiile în care aşa cum s-a menţionat anterior, justificările invocate nu sunt credibile.

A susţinut inculpatul faptul că instanţa de fond face o confuzie în ceea ce priveşte conţinutul standard al ştampilei pe care avocatul o aplică pe înscrisuri, conţinut prevăzut în anexele Legii nr. 51/1995, şi activitatea pe care a realizat-o şi care este descrisă în încheierea emisă.

Înalta Curte, cu privire la acest aspect, a reţinut că în anexa XXIV a Statutului profesiei de avocat, în forma în vigoare la momentul emiterii actelor figurează modelul de ştampilă pentru atestarea elementelor menţionate în alin. (3) lit. c) din Legea nr. 51/1995, model care a fost folosit şi de către inculpat pe contractele analizate. Din analiza menţiunilor regăsite pe această ştampilă rezultă că prin aplicarea acesteia se atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul actului.

Chiar acceptând teza inculpatului referitoare la faptul că prin încheierea întocmită a specificat că a atestat doar data încheierii actului, Înalta Curte consideră că aceste încheieri trebuiau să fie anexate înscrisurilor certificate în acest fel. La dosarul cauzei, au fost depuse de către inculpatul A. exemplarele contractelor existente în arhiva sa care erau însoţite de încheierea de "dare de dată certă".

Înalta Curte analizând aceste încheieri, chiar dacă ele poartă denumirea anterior precizată, a reţinut că din cuprinsul lor rezultă că ele atestă atât conţinutul actului, cât şi identitatea părţilor. Formularea utilizată de inculpat este una clară, acesta precizând că după citirea actului, părţile au consimţit liber la încheierea acestuia şi au semnat toate exemplarele. Mai mult pe fiecare din acestea, ca de altfel şi pe contracte, inculpatul a aplicat şi ştampila tipizată menţionată anterior. În această situaţie, faţă de terţi menţiunile cuprinse în ştampila tipizată fac dovada necesară şi produc efecte, toate aceste menţiuni fiindu-le opozabile, iar aspectele cuprinse în încheierea redactată de către inculpat, chiar dacă această poartă denumirea de "dare de dată certă", conduc orice persoană obiectivă la aceeaşi concluzie, respectiv că a fost atestată semnarea de către persoanele menţionate în contract, la data indicată în acesta, a documentului având conţinutul consimţit liber.

Din punctul de vedere al dispoziţiile legale aplicabile acestei activităţi pe care a desfăşurat-o, inculpatul a invocat prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1995 şi art. 92 din Statutul profesiei, texte legale potrivit cărora, în interpretarea inculpatului, un act atestat de avocat poate produce consecinţe juridice numai dacă este trimis notarului în vederea autentificării, iar în caz contrar această menţiune nu produce nici un efect.

Înalta Curte nu a fost de acord cu acest punct de vedere, în condiţiile în care procedura prevăzută de dispoziţiile art. 92 alin. (2) din Statului profesiei, în forma în vigoare la momentul emiterii actelor, instituia obligaţia înscrierii acestor acte în evidenţa cabinetului de avocat şi păstrarea lor în arhiva profesională, elemente care creează posibilitatea verificării ulterioare a formei înscrisurilor. Legea conferă deci efecte juridice actelor atestate de către avocaţi, chiar dacă acestea nu au fost prezentate unui notar în vederea autentificării, iar aceste efecte nu pot exista doar între părţi, ci în mod evident sunt opozabile şi în privinţa terţilor cu referire la elementelor certificate de avocat. Tocmai acest efect de opozabilitate faţă de terţi a fost vizat prin încheierea contractelor de cesiune de creanţă în forma respectivă.

În esenţă, debitorul cedat are obligaţia de a achita creanţa către creditorul cesionar de la momentul notificării sale în modalităţile anterior expuse, însă, obligaţiile sale faţă de cesionar vizează toată perioada de la momentul încheierii contractului de cesiune de creanţă, acesta fiind obligat a achita ratele creanţei, în condiţiile stabilite prin contractul iniţial, cesionarului şi nu creditorului cedent de la momentul la care a fost încheiat acest contract. Ca atare, chiar dacă s-ar reţine teza inculpatului referitoare la atestarea doar a datei încheierii actelor, aspect pe care nici instanţa de control judiciar nu îl acceptă, simplul fapt menţionat produce efecte juridice de natura celor menţionate anterior.

Sub aspectul intenţiei cu care inculpatul a acţionat la momentul încheierii contractelor de cesiune de creanţă, Înalta Curte nu a achiesat la criticile inculpatului, faţă de condiţiile concrete ale întocmirii actelor şi toate împrejurările cauzei.

Înalta Curte a precizat anterior că nu priveşte ca fiind veridică susţinerea inculpatului din declaraţia dată la 22 februarie 2018, vizând faptul că activitatea desfăşurată cu privire la contractele de cesiune de creanţă a vizat doar acordarea de dată certă, reţinând că acesta a redactat, pe baza datelor contabile furnizate de ceilalţi inculpaţi, toate înscrisurile ce sunt menţionate în actul de acuzare, iar ulterior a aplicat pe acestea ştampila tipizată prin care atesta data întocmirii actelor, conţinutul acestora şi identitatea părţilor.

Atunci când a analizat criticile formulate de inculpatele D. şi C. cu privire la contractele de cesiune de creanţă nr. x, 59 din 19 februarie 2010, 43 din 6 aprilie 2009 şi 60 din 19 februarie 2010, instanţa de apel a indicat elementele care în opinia sa, concordantă cu cea a primei instanţe, conduc la concluzia certă că aceste acte sunt unele false, iar în condiţiile în care nu poate reţine că activitatea inculpatului a fost una doar de atestare a datei încheierii actelor, ci a fost mult mai amplă, respectiv de redactare a înscrisurilor, pe baza informaţiilor ce i-au fost prezentate de coinculpaţi, precum şi de conferire a unei aparenţe de legalitate prin aplicarea ştampilei menţionate şi întocmirea unei încheieri prin care sunt întărite menţiunile din ştampila tipizată, rezultă cu certitudine intenţia sa directă în comiterea faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cea de-a treia critică formulată de către inculpat cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, vizând faptul că aceasta a reţinut că societăţile comerciale implicate în contractele de cesiune de creanţă, SC M.. şi P., ambele reprezentate de inculpat, nu ar exista în realitate.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma acestei critici, Înalta Curte a constatat faptul că prima instanţă nu a reţinut inexistenţa acestor societăţi comerciale, referirea făcută vizând comportamentul acestor societăţi, respectiv că acestea sunt societăţi fantomă.

Această referire a fost ulterior explicată de către judecătorul fondului, acesta prezentând amplu elementele care l-au condus la această afirmaţie, precum şi sensurile expresiei, sens care este încetăţenit în limbajul juridic.

În esenţă, societatea "fantomă" este aceea societate înfiinţată în diverse paradisuri fiscale, ai căror acţionari nu sunt cunoscuţi şi nici nu pot fi cunoscuţi, ca urmare a legislaţiei străine care protejează comunicarea acestor date inclusiv către autorităţile judiciare din alte state, care nu are o activitate economică propriu-zisă, rolul ei fiind doar acela de a da aparenţa de legalitate unor tranzacţii în realitate ilegale, precum şi de a asigura transferul fondurilor obţinute în mod ilegal, cu ascunderea originii nelegale a acestora, către persoanele beneficiare.

Din punct de vedere juridic, aceste societăţi comerciale au o existenţă legală, fiind realizate toate formalităţile de înregistrare prevăzute de legea statului străin, formalităţi de regula sumare, aşa cum acest lucru rezultă chiar din înscrisurile depuse de inculpat, neputând fi identificate persoanele care sunt acţionari, însă scopul existenţei lor nu este unul comercial, lucrativ, ci acela menţionat anterior.

Înalta Curte a achiesat la punctul de vedere al judecătorului fondului, în condiţiile în care toate elementele cauzei converg către concluzia acestuia, iar prezentarea de documente din care rezultă existenţa societăţilor comerciale este inutilă, instanţa de apel apreciind ca fiind nerelevant dacă societăţile respective au o existenţă juridică în acele ţări, respectiv în statul N. şi Grenadine, insulă din Marea Caraibe, comportamentul acestora fiind cel care le caracterizează ca fiind societăţi fantomă.

Prima critică formulată de inculpatul A. cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă în privinţa infracţiunii de spălare a banilor vizează neadministrarea tuturor probelor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, împrejurare care în opinia inculpatului a determinat stabilirea de către prima instanţă a unei stări de fapt eronate, bazată pe multe presupuneri care nu au nici o legătură cu realitatea.

Preliminar, Înalta Curte a reţinut că, în cauză, au fost administrate suficiente probe, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti realizate de prima instanţă, pentru a se putea stabili în mod just starea de fapt, iar împrejurarea că anumite elemente au fost determinate pe baza unor raţionamente logice nu este contrară dispoziţiilor legale aplicabile probaţiunii, convingerea instanţei, la care se referă textul legal menţionat anterior, neputând rezulta decât în urma unor procese intelectuale care includ şi aceste raţionamente.

Invocarea de către inculpat a încheierii pronunţate de Curtea de Apel Craiova cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, Încheierea penală nr. 171 din 7 noiembrie 2014, pentru a justifica insuficienţa probatoriului existent la dosarul cauzei, nu a putut fi primită de instanţa de apel, în condiţiile în care instanţa investită cu soluţionarea unei propuneri de acea natură nu cercetează fondul cauzei, verificând numai existenţa de probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, potrivit prevederilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen., iar condiţiile de adoptare a hotărârii, caracterizate prin celeritate, nu permit judecătorului de drepturi şi libertăţi să analizeze în detaliu întreg probatoriu, extrem de vast al dosarului de faţă. Mai mult, încheierea respectivă nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei investite cu soluţionarea fondului cauzei, contrar celor susţinute de inculpat. Separarea funcţiilor judiciare, precum şi natura procedurii în care a fost pronunţată acea încheiere, determină această concluzie, iar suplimentar este de remarcat şi faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi este investit cu o cerere care vizează adoptarea unei măsuri preventive şi nu cu soluţionarea cauzei cu privire la fondul litigiului.

Cea de-a doua critică a inculpatului a fost anterior analizată, iar concluziile formulate îşi păstrează valabilitatea, ceea ce a reţinut judecătorul fondului cu privire la societăţile străine fiind că acestea, chiar dacă din punct de vedere juridic au o existenţă pe deplin valabilă, care nu este necesar a fi amplu probată, în relaţiile comerciale în care sunt implicate au caracterul unor societăţi "fantomă", fără o activitate economică reală.

S-a mai reţinut faptul că prima instanţa a analizat activitatea societăţii SC Z. SRL doar din prisma implicării pe care aceasta a avut-o în finalizarea ciclului de spălare a banilor, în patrimoniul societăţii ajungând toate creanţele împotriva SC E. SRL, analizarea modului în care societatea a ajuns să poarte această denumire şi să aibă ca unic asociat P. prezentând importanţă din punct de vedere al decelării laturii subiective în cazul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Contrar susţinerilor inculpatului, instanţa de fond nu a reţinut ca element material al infracţiunii de spălare a banilor activitatea pe care a desfăşurat-o la această societate, ci faptul că prin intermediul acestei societăţi a devenit deţinătorul creanţelor pe care SC E. SRL le avea împotriva inculpatelor SC F. SRL şi SC Q. SRL element care determină orice observator obiectiv să constate că acesta cunoştea provenienţa ilicită a bunurilor.

Astfel, SC Z. SRL, societate care anterior a purtat denumirea de SC OOOO. SRL, a avut ca unic asociat martora QQQQ. care a apelat la inculpatul A. să facă demersurile necesare în vederea radierii acestei societăţi, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, deoarece nu mai avea posibilităţi financiare să achite taxele pentru această societate, pe care nu desfăşurase nici o activitate de la data înfiinţării, înmânându-i inculpatului actele societăţii şi ştampila acesteia.

Contrar solicitării, inculpatul A., în loc să facă demersuri în vederea radierii SC OOOO. SRL, a întocmit un contract de cesiune, în cuprinsul căruia menţionează că numita QQQQ., în calitate de asociat unic, cesionează cele 20 părţi sociale, în valoare totală de 200 RON, către P., societate pe care el o reprezintă, contract pe care-l înregistrează în registrul său sub nr. x din 9 noiembrie 2009 şi în privinţa căruia atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul său, precum şi un act adiţional la actul constitutiv al SC OOOO. SRL, pe care-l înregistrează în registrul său sub nr. x din 9 noiembrie 2009 şi în privinţa căruia atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul său, în cuprinsul căruia menţionează că numita QQQQ., în calitate de asociat unic al SC OOOO. SRL, a hotărât, în temeiul adunării generale, modificarea actului constitutiv al acestei societăţi, în sensul cooptării în societate a P., prin cesionarea celor 20 părţi sociale către acesta şi retragerea sa din funcţia de administrator, fiind numit administrator unic P., prin A., iar denumirea societăţii se schimba în SC Z. SRL.

În aceste condiţii, deşi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost depusă nici o împuternicire, prin care numita QQQQ. să-l mandateze pe inculpatul A. să formuleze în numele său cererea privind schimbare denumire firmă din SC OOOO. SRL în SC Z. SRL, modificare participare străină, modificare tip capital în D (privat străin 100%), modificare structură capital social, reluarea activităţii societăţii începând cu data de 9 noiembrie 2009, cesiune părţi sociale P., revocare administrator QQQQ. şi numire administrator P., reprezentat de A., iar cererea formulată de inculpatul A., în numele martorei QQQQ., la data de 9 noiembrie 2009, nu era completată la rubricile privind obiectul acesteia, prin încheierea nr. 4031, din data de 10 noiembrie 2009, pronunţată de judecătorul RRRR., delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, - tatăl inculpatului A., a fost admisă această cerere, dispunându-se preluarea în registrul comerţului a datelor sus-menţionate.

Inculpatul A. a învederat că această stare de fapt reţinută nu are corespondent în realitate în condiţiile în care martora QQQQ. a semnat un contract de asistenţă juridică şi, de asemenea, a depus personal cererea de înregistrare a modificărilor în structura acţionariatului SC OOOO. SRL la ORC, iar în ceea ce îl priveşte a avut împuternicire de la SC P.. pentru a realiza această preluare. De asemenea, a susţinut că din declaraţia pe propria răspundere a martorului ocular VVVV. rezultă că numita QQQQ. cunoştea toate aceste acţiuni.

Înalta Curte a considerat că întreg eşafodajul apărării, pleacă de la o premisă greşită. Pentru realizarea tuturor operaţiunilor înregistrate la ORC Mehedinţi, era necesar, ca o condiţie prealabilă, ca martora QQQQ. să fi semnat contractul de cesiune a celor 20 părţi sociale, în valoare totală de 200 RON, către P. şi actul adiţional. În lipsa semnării legale a acestor acte, toate operaţiunile ulterioare nu puteau avea vreo existenţă, iar cu privire la acest aspect inculpatul A. nu a făcut nici o dovadă şi chiar a trecut-o sub tăcere.

Ori fiind audiată, în cursul urmăririi penale, martora a declarat cu privire la acest element specific faptul că nu îi aparţine semnătura de pe cele două înscrisuri. Faptul că din expertiza extrajudiciară rezultă că înscrisurile menţionate au fost semnate de o terţă persoană, e drept soţul martorei, nu face decât să confirme susţinerile acesteia.

În aceste condiţii, în care actele care se dorea a fi înregistrate la ORC Mehedinţi nu erau semnate de către singura persoană în măsură a face acest lucru în mod legal, asociatul unic QQQQ., existenţa unui contract de asistenţă juridică, formularea cererii de către asociată personal la ORC, precum şi declaraţia martorului ocular, nu au nici o valoare probatorie, vizând o situaţie care din punct de vedere logic nu putea exista.

În condiţiile în care asociatul unic nu a cesionat părţile sociale ale societăţii comerciale şi nu a semnat actul adiţional care consemna toate modificările realizate în structura acţionariatului, cu privire la denumire şi organe de conducere, nu există nici o explicaţie logică pentru care acesta ar fi solicitat serviciile unui avocat, ar fi formulat o cerere de înregistrare a unor modificări la care nu a achiesat, iar toate aceste lucruri ar fi fost realizate în prezenţa unui martor ocular.

Ca atare, instanţa de apel a considerat că probele depuse de inculpat la dosar cu privire la acest aspect nu sunt de natură a conduce la o concluzie contrară, cu menţiunea că pe de o parte cererea depusă la ORC Mehedinţi, depusă la dosar de inculpat în faţa instanţei de apel nu are completate rubricile cu privire la obiectul său, respectiv care erau solicitările adresate instituţiei, aşa cum a reţinut în mod just prima instanţă, iar, pe de altă parte, faţă de modul de prezentare a acestui înscris, instanţa are un dubiu major că semnătura aplicată îi aparţine martorei. Chiar acceptând că această cerere ar fi semnată de martoră, în condiţiile în care nu erau completate rubricile care menţionau ce operaţiuni se solicita a fi înscrise în registru, nu se poate stabili dacă aceasta a urmărit doar radierea societăţii, aşa cum susţine în declaraţia de martor sau toate operaţiunile pe care le-a urmărit inculpatul.

De asemenea, în condiţiile în care inculpatul a invocat şi a depus la dosarul cauzei contractul de asistenţă pretins încheiat cu martora menţionată anterior, Înalta Curte, din analiza documentului, constată că acesta pare a fi întocmit pro causa în condiţiile în care are menţionat pe el doar anul întocmirii, fără a fi înscrise data şi numărul de înregistrare, elementele care erau solicitate de formularul tipizat.

Pe de altă parte, faţă de împuternicirile vaste acordate prin acest contract de asistenţă, inculpatul fiind împuternicit să semneze orice act în numele clientului său şi să depună documentele necesare la ORC Mehedinţi, instanţa nu poate înţelege motivul pentru care inculpatul a susţinut că toate actele care atestau cesiunea de părţi sociale, precum şi cererea depusă la instituţia menţionată ar fi fost semnate de către martora menţionată anterior, acest lucru nemaifiind necesar, inculpatul fiind în drept să semneze toate aceste documente.

În realitate, însă, instanţa de apel a apreciat că întocmirea actului menţionat a fost realizată ulterior, aşa cum s-a menţionat pro causa, lipsa datei şi numărului de înregistrare rezultând din imposibilitatea inculpatului de a modifica evidenţele scriptice ale cabinetului de avocat, pentru inserarea contractului de asistenţă juridică la o dată corespunzătoare potrivit stării de fapt.

O altă critică, subsumată activităţii SC Z., a vizat reţinerea de către judecătorul fondului că această societate a fost administrată în realitate de către inculpat.

A susţinut că din probele dosarului rezultă că nu a fost persoana care a administrat în fapt societatea menţionată, această calitate aparţinând martorului AA., persoana care era şi administratorul de drept al societăţii, aspect ce rezultă din probele administrate în alte dosare, respectiv dosarele nr. x din 2016 al Curţii de Apel Alba Iulia şi 7812/102/2013/a1 al Tribunalului Mehedinţi.

Înalta Curte a reţinut că susţinerile inculpatului apelant nu sunt confirmate de către martorul AA., persoană indicată ca fiind administratorul societăţii, care, în faţa instanţei de apel, la termenul din 6 septembrie 2018, a declarat că nu este persoana care administra societatea, deşi în contract se menţiona că are calitatea de director, ci această persoană care se ocupa de societate era un cetăţean străin, WWWW., iar inculpatul A. asigura asistenţa juridică pentru societate.

Faţă de declaraţia acestui martor, prin care susţine că nu este persoana care asigura administrarea SC Z. SRL şi indică ca administrator de fapt al societăţii o terţă persoană, un cetăţean străin, Înalta Curte a reţinut că în mod cert această susţinere a inculpatului apelant, în sensul că AA. era administratorul de drept şi de fapt al societăţii nu corespunde adevărului.

Pe de altă parte, declaraţia martorului menţionat anterior nu a fost apreciată ca fiind pe deplin sinceră, în condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că SC Z. SRL avea ca unic asociat SC P., prin A., iar acesta a fost persoana care a emis împuternicirea nr. 38 din 19 aprilie 2012, prin care martorul era împuternicit să cumpere pentru societate terenul în suprafaţă de 7.500 mp, situat în jud. Dolj, de la SC L. SRL, administrată de inculpatul B., precum şi împuternicirile nr. 79 din 18 septembrie 2011, nr. 39 din 23 aprilie 2012 şi nr. 41 din 27 aprilie 2012, prin care martorul a fost desemnat administrator al societăţii, şi de asemenea, a fost împuternicit să încheie o promisiune de vânzare cumpărare şi apoi contractul autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la acelaşi imobil către SC XXXX. SRL.

Cu privire la achiziţia acestui teren, martorul a declarat că a informat cetăţeanul străin referitor la oportunitatea de achiziţie a terenului, iar acesta ar fi hotărât cumpărarea bunului imobil. În condiţiile în care toate deciziile în societate ar fi fost luate de acest cetăţean străin, WWWW., persoană care nu este menţionată de inculpatul apelant A. în nici o declaraţie, Înalta Curte a considerat că emiterea unei împuterniciri de către apelant nu ar fi avut nici o justificare. Cetăţeanul străin care potrivit susţinerilor martorului era la curent cu toate activităţile societăţii ar fi putut emite personal aceste împuterniciri, cu atât mai mult cu cât din declaraţiile martorului pare a rezulta faptul că acesta era în România la momentul încheierii respectivelor acte, în condiţiile în care banii pentru tranzacţii îi erau predaţi în numerar.

Înalta Curte a considerat că acest martor, în realitate, încearcă să prezinte o stare de fapt care să nu-l incrimineze, element care îl conduce la contradicţii majore, chiar în cadrul acelei declaraţii, relatând pe de o parte că nu ştie cine a hotărât achiziţionarea şi, ulterior, vânzarea terenului menţionat, iar pe de altă parte că aceste hotărâri au fost luate de cetăţeanul străin care ar fi controlat societatea. Cu toate acestea, singurul element de fapt care poate fi apreciat ca fiind unul real din proba testimonială este că martorul nu era persoana care era administratorul de fapt al societăţii.

O altă teză alternativă, susţinută de inculpatul apelant A. prin apărătorul ales, în concluziile scrise, este că SC Z. SRL ar fi fost administrată în fapt de numitul DDD., învederând în acest sens toate demersurile efectuate pentru tragerea la răspundere penală a acestuia, precum şi prezentând probele extrase din alte dosare care confirmă afirmaţia sa. De asemenea, a susţinut inculpatul că nu a făcut parte din anturajul celui menţionat anterior şi că administratorii reali ai societăţii au fost AA. şi C., persoane care acţionau sub direcţionarea DDD.

Înalta Curte a constatat că acesta a arătat că nu îl cunoaşte pe numitul DDD., susţinere care este contrazisă de altfel de declaraţia inculpatului din faţa instanţei de apel, în care menţionează expres că l-a cunoscut pe cel menţionat anterior în cursul anului 2008, atunci când asigura asistenţa juridică pentru societatea comercială al cărei acţionar era DDD.

Pe de altă parte, în condiţiile în care inculpatul apelant era director al SC P. şi unic reprezentant al acestei societăţi în România, societate care era administratorul şi unicul asociat al SC Z. SRL, iar toată activitatea relevantă în prezenta cauză a ultimei societăţii comerciale menţionate a fost impusă de deciziile pe care le-a luat inculpatul, materializate prin împuternicirile pe care le-a dat martorului AA. cu privire la terenul în suprafaţă de 7.500 mp, situat în jud. Dolj, în esenţă, inculpatul recunoaşte că a acţionat pentru numitul DDD., în măsura în care acesta ar fi fost persoana care controla societatea străină, aşa cum susţine în teza alternativă.

Mai mult, în condiţiile în care toate acţiunile martorului menţionat au fost realizate doar ca urmare a împuternicirilor primite de la inculpat, a afirma că nu inculpatul a fost administratorul de fapt al societăţii comerciale nu poate avea vreun sens, actele de administrare fiind realizate de acesta, inculpatul fiind cel care stabilea direcţiile de acţiune ale societăţii, cel puţin cu privire la elementele ce fac obiectul cauzei de faţă, determina acţiunile martorului, acesta din urmă fiind un simplu executant. Rezultă indubitabil că toate aceste acte emise de către inculpatul A. reprezintă manifestări ale administratorului de fapt al acestei societăţi, situaţie care a fost corect reţinută de prima instanţă, fiind fără relevanţă faptul că acesta a acţionat la rândul său ca urmare a unor instrucţiuni primite de la societatea străină care era asociatul unic al SC Z. SRL.

Cu privire la aceste instrucţiuni pretins comunicate de P.., Înalta Curte a reţinut, din analiza înscrisurilor depuse de inculpatul A., respectiv decizia emisă la 20 aprilie 2012, că aceasta nu putea fi emisă la momentul menţionat în cuprinsul actului, împrejurare ce conduce instanţa la concluzia că înscrisul menţionat este, de asemenea, întocmit pro causa.

Elementele care determină această concluzie sunt reprezentate de faptul că, în cuprinsul deciziei, sunt menţionate atât preţul cu care bunul urma a fi achiziţionat de SC Z.,cât şi preţul la care acesta urma a fi înstrăinat. Aceste elemente nu puteau să fie cunoscute de societatea din străinătate la momentul emiterii deciziei, în condiţiile în care toate contractele cu referire la suprafaţa de teren de 7.500 mp, situat în jud. Dolj, atât cel în care vânzător era SC L. SRL, cât şi cel în care cumpărător era SC XXXX., inclusiv anteContractul de vânzare dintre societăţile menţionate, au fost încheiate în perioada 14 mai 2012 - 28 mai 2012, deci ulterior momentului emiterii respectivei decizii.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu a putut înţelege cum societatea din străinătate cunoştea şi împuternicea, prin intermediul inculpatului A., pe martorul AA. să achiziţioneze un bun imobil, identificat până la nivel de carte funciară, cu preţul care a fost de altfel achitat şi corelativ să îl vândă la un anumit preţ. Singura concluzie logică este cea anterior precizată, respectiv a întocmirii respectivului înscris pro causa.

Faţă de toate aceste constatări, instanţa de apel, în acord cu instanţa de fond, a considerat că inculpatul A., la momentul comiterii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze a cunoscut provenienţa bunurilor, faptul că acestea sunt provenite din comiterea unei fapte penale şi a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie directă.

Tot cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, o altă critică formulată de apelantul inculpat A., vizează faptul că aceasta în mod eronat a reţinut, pe de o parte, faptul că sumele de bani obţinute ca urmare a comiterii infracţiunii predicat mai puteau face obiectul infracţiunii de spălare a banilor la momentul încheierii contractelor de cesiune de creanţă, în condiţiile în care prin achiziţia de terenuri fuseseră deja spălate, iar pe de altă parte, că a cunoscut originea ilicită a bunurilor în care au făcut obiectul contractelor.

Înalta Curte a constatat că după momentul iniţial al dobândirii unor bunuri în mod legal prin folosirea banilor obţinuţi prin comiterea infracţiunii predicat, acţiunile complexe în vederea disimulării provenienţei fondurilor financiare au continuat, până la momentul la care sumele de bani dobândite prin înşelarea H. au fost transformate în creanţe pe care le deţinea SC P.., şi până atunci când terenul dobândit iniţial de SC E. SRL a ajuns în posesia SC XXXX..R.L., prin intermediul SC Z. SRL. De la momentul finalizării acestor acţiuni, prin încheierea contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi 60 din 19 februarie 2010, respectiv a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public YYYY. sub nr. x din 22 iunie 2012, activitatea specifică infracţiunii de spălare a banilor a luat sfârşit, disimularea provenienţei banilor fiind completă.

Înalta Curte, în continuarea ideii anterioare a analizat şi o altă critică a inculpatului, referitoare la faptul că nu a fost identificat un circuit clar al pretinsei spălări de bani, defalcat pe sume de bani.

În mod evident, din analiza hotărârii atacate rezultă o concluzie contrară acestei afirmaţii, instanţa de fond prezentând toate elementele care demonstrează existenţa acestui circuit, inclusiv sumele de bani implicate în toate tranzacţiile realizate. Înalta Curte a reluat toate aceste elemente întrucât ele rezultă din considerentele hotărârii atacate, fiind indicate atât sumele obţinute prin comiterea infracţiunii de înşelăciune, cât şi modul în care acestea au fost cheltuite iniţial, prin achiziţionarea a diverse bunuri, precum şi toate transformările suferite, până când acest circuit a fost finalizat prin încheierea contractelor de cesiune de creanţă. În mod evident, afirmaţia inculpatului în sensul că nu sunt indicate sumele ce fac obiectul cesiunilor de creanţă în hotărârea atacată nu poate fi acceptată, în condiţiile în care toate aceste elementele sunt menţionate expres în considerente.

Inculpatul apelant A. a formulat, cu privire la infracţiunea de complicitate la spălare de bani, critici şi în privinţa reţinerii comiterii acestei infracţiuni cu forma de vinovăţie prevăzută de lege în ceea ce îl priveşte. A învederat sub un prim aspect că în mod eronat prima instanţă a reţinut că era în acelaşi anturaj cu inculpaţii, în condiţiile în care aceştia nu aveau domiciliu în localitatea în care îşi desfăşura activitatea, iar colaborarea cu aceştia a fost una strict profesională, fără a obţine beneficii de pe urma săvârşirii faptelor.

Înalta Curte a reţinut cu privire la această critică că a mai analizat anterior acest aspect, reţinând că din propriile susţineri ale inculpatului, cuprinse în declaraţia dată în faţa instanţei de control judiciar, rezultă faptul că acesta îl cunoştea pe numitul DDD. şi pe inculpatul B., chiar anterior anului 2008, asigurând asistenţa juridică pentru una din societăţile comerciale la care primul era asociat, iar cel de-al doilea era persoana care conducea această societate, cu sediul în localitatea în care inculpatul îşi are sediul profesional.

De asemenea, inculpatul a recunoscut că le-a cunoscut şi pe inculpatele D. şi C., acestea fiind reprezentantele legale ale societăţilor comerciale care aveau calitatea de debitori cedaţi în contractele de cesiune de creanţă 43/06 aprilie 2009 şi 44 din 7 aprilie 2009. Cu privire la prezenţa acestor inculpate la biroul inculpatului pentru a prezenta datele contabile şi a ridica contractele de cesiune, Înalta Curte şi-a exprimat anterior punctul de vedere, considerând că această activitate nu avea nici o explicaţie logică, debitorii cedaţi fiind terţi faţă de contractul de cesiune.

În aceste condiţii, în care din declaraţiile inculpatului rezultă cum a cunoscut inculpaţii cu care a colaborat în activitatea infracţională, declaraţiile inculpatei D. apar ca fiind corecte cu referire la acest aspect, A. fiind cel care ar fi contactat-o pentru a îi propune o oportunitate de afaceri, fiind condusă la biroul profesional al acestuia de inculpatul B., care cunoştea locaţia. A rezultat, pe cale de consecinţă, că inculpatul a cunoscut persoanele cu care a care a colaborat în comiterea faptei reţinute în sarcina sa, instanţa de fond nereţinând colaborarea cu alţi inculpaţi.

Criteriul geografic indicat de inculpat nu se poate susţine, în condiţiile în care în mod evident pe de o parte inculpatului nu i-a fost necesar a se deplasa în alte localităţi pentru a realiza activităţile reţinute în sarcina sa, iar pe de altă parte, contrar susţinerilor sale, o parte dintre activităţile celorlalţi inculpaţi s-au desfăşurat în Drobeta-Turnu Severin, localitatea în care inculpatul îşi are sediul profesional.

În privinţa susţinerilor inculpatului, potrivit căruia instanţa de fond nu a analizat şi stabilit în mod corespunzător forma de vinovăţie cu care a acţionat, Înalta Curte a constatat că acest aspect nu este real, prima instanţă stabilind, pe bază circumstanţelor concrete ale cauzei, în mod corect faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie în săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În mod evident în privinţa laturii subiective a unei infracţiuni, în condiţiile concrete ale prezentei cauze, realizarea unei probaţiuni la nivelul pe care îl pretinde inculpatul A. nu este posibilă, instanţa fiind nevoită să determine acest aspect din acţiunile în care inculpatul a fost implicat în condiţiile în care nu este posibilă stabilirea poziţiei subiective pe baza unor probe certe, declaraţii de martori, declaraţiile coinculpaţilor, ori chiar recunoaşterea celui în cauză.

Anterior, instanţa de apel a analizat faptele pe care inculpatul le-a comis, răspunzând în mare parte şi criticilor care vizează latura subiectivă a infracţiunii. Au fost prezentate elementele probatorii care demonstrează faptul că inculpatul cunoştea inculpaţii cu care a colaborat la un nivel mult mai ridicat decât cel pretins, după cum s-au şi reliefat elementele care au condus la concluzia că inculpatul cunoştea că prin contractele de cesiune de creanţă cu privire la care a atestat data, conţinutul şi identitatea părţilor, sprijinea disimularea adevăratei naturi a provenienţei bunurilor. Din coroborarea acestor elemente, rezultă în mod indubitabil că inculpatul a acţionat cu intenţie directă în comiterea complicităţii la infracţiunea de spălare a banilor, aşa cum în mod just a reţinut prima instanţă, acesta cunoscând fără putinţă de tăgadă provenienţa bunurilor.

Instanţa nu a putut reţine susţinerea inculpatului referitoare la faptul că în cauză procurorul a aplicat un dublu standard, în sensul că nu a făcut cercetări faţă de notarii care au autentificat contracte de vânzare cumpărare, precum şi faţă de alţi avocaţi care au întocmit acte în relaţie cu activitatea celorlalţi inculpaţi, în condiţiile în care aceasta este ţinută de limitele sesizării sale, sesizare care nu vizează alţi inculpaţi.

Critici cu privire la starea de fapt au fost formulate şi de către parchet, acesta invocând faptul că în mod eronat prima instanţă nu a reţinut faptul că inculpata D. a avut calitatea de administrator de fapt al SC E. SRL şi în raport de această calitate îi revenea obligaţia de a ţine contabilitatea societăţii comerciale menţionate.

Cu privire la acest aspect, parţial, instanţa de apel şi-a exprimat punctul său de vedere atunci când a analizat activitatea infracţională a inculpaţilor QQ. şi D., prin raportare la criticile pe care aceştia le-au formulat.

Aceste aspecte nu au fost reiterate, însă s-a subliniat faptul că inculpata D. deşi a avut o activitate importantă legată de SC E. SRL, nu se poate reţine în sarcina acestei că ar fi realizat administrarea în fapt a activităţii societăţii comerciale menţionate.

Mai mult s-a remarcat faptul că inculpatul QQ. a fost persoana care a administrat în drept societatea comercială, acesta realizând şi acte faptice de administrare, iar în aceste condiţii, obligaţia de a realiza corecta ţinere a contabilităţii SC E. SRL îi revenea acestuia.

Declaraţiile martorilor invocaţi de parchet vădesc o implicare a inculpatei în modul în care a fost organizată activitatea contabilă, însă nu se poate considera că aceasta a coordonat toată activitatea societăţii, în condiţiile în care persoana juridică desfăşura activităţi prin intermediul a două unităţi bancare, cu una dintre acestea inculpata neavând nici un fel de relaţie, nefiind împuternicită să desfăşoare operaţiuni pe conturile bancare de aici.

Pe de altă parte, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut, inculpatul QQ. era administratorul de drept al societăţii, iar acesta nu a lipsit din activitatea acesteia, multe activităţi fiind realizate direct de inculpat, chiar dacă nu mereu din proprie iniţiativă, a stabili o obligaţie în sarcina inculpatei D., obligaţie care îi incumba administratorului de drept, nu poate fi acceptată.

Situaţiile jurisprudenţiale în care s-a admis ca o persoană să răspundă pentru infracţiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale, presupuneau ca premisă că administratorul de drept nu era implicat în activitatea societară, fiind o persoană care doar scriptic avea această calitate, faptic toată activitatea fiind condusă de o persoană care potrivit documentelor nu avea nici o calitate în societate, ori nu o calitatea care să îi confere atribuţii de dirijare a modului în care persoana juridică îşi atinge şi realizează obiectul de activitate. În condiţiile în care persoana care era administratorul de drept al societăţii conduce mare parte din activitatea societăţii, iar persoana indicată ca administrator în fapt, doar o parte redusă a acestei activităţi, ori doar un domeniu limitat, nu se poate impune celei din urmă să realizeze activităţi vizând evidenţa contabilă.

Faţă de starea de fapt reţinută în mod just de către prima instanţă, în condiţiile în care criticile formulate de către apelanţii inculpaţi anterior menţionaţi nu sunt apreciate ca fiind întemeiate, Înalta Curte a constatat că încadrarea juridică a faptelor comise de apelanţii inculpaţi este legală, iar soluţia de condamnare pentru unele infracţiuni ce constituie obiectul sesizării instanţei este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, dublate, aşa cum cer dispoziţiile legale în vigoare, de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti realizate de instanţa de fond.

S-a observat, de asemenea, faptul că prima instanţă a realizat o corectă stabilire a legii penale mai favorabile pentru fiecare dintre inculpaţii apelanţi, dispunând în mod corect schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare în realizarea prevederilor art. 5 C. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală în primul rând sub aspectul pronunţării soluţiei de achitare faţă de inculpaţii B., C., D., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, referitor la fapta inculpaţilor de a nu declara organelor fiscale şi de a nu vira către bugetul de stat a impozitului pe profit pentru venituri din sume prescrise.

Cu privire la această critică, Înalta Curte a reţinut că este nefondată, în condiţiile în care prima instanţă a analizat, în mod corespunzător, elementele de fapt, care de altfel nu au fost criticate, iar acestea au fost corespunzător încadrate în normele juridice aplicabile, cu o singură menţiune, referitoare la temeiul prescripţiei, care într-adevăr trebuia stabilit prin raportare la prevederile Decretului nr. 167/1958, text legal aplicabil în cauză în condiţiile în care prescripţia a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., act normativ, abrogat la acest moment, care nu are însă dispoziţii ce schimbă datele chestiunii juridice, respectiv dacă o datorie prescrisă este în mod obligatoriu a fi înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii la capitolul venituri din exploatare, ori este posibilă menţinerea acesteia la capitolul furnizori.

Elementele esenţiale pe care prima instanţă le-a avut în vedere pentru a nu reţine caracterul obligatoriu al realizării operaţiunii contabile menţionate anterior, şi pe actul de sesizare o consideră astfel, au existat şi anterior schimbării legislative, fiind evident că în condiţiile în care prin prescripţia extinctivă se instituie un drept al debitorului de a refuza plata unei datorii în privinţa căreia s-a împlinit termenul de prescripţie, acesta poate renunţa la beneficiul ce îi este recunoscut legal, fiind ceea ce este cunoscut ca principiul disponibilităţii debitorului.

În esenţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, debitorul poate să procedeze de bună voie la plata datoriei, chiar dacă executarea acesteia era prescrisă, iar în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, acesta nu avea posibilitatea de a solicita restituirea prestaţiei, legea având în vedere chiar şi situaţia în care acesta a fost în eroare la momentul plăţii.

În forma anterioară a reglementării legale a prescripţiei extinctive, nu era prevăzută în termeni clari acest principiu al disponibilităţii debitorului, însă în ampla jurisprudenţă dezvoltată pe baza acestui act normativ, s-a admis existenţa acestuia, element care a determinat legiuitorul ca în Noul C. civ. să îl prevadă expres în art. 2507, stipulându-se expres faptul că debitorul poate renunţa la prescripţia împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită.

În condiţiile în care debitorul putea realiza o plată valabilă a datoriei chiar dacă termenul de prescripţie se împlinise, instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, nu poate identifica elementele care obligau pe acesta să înscrie în contabilitatea societăţii la capitolul alte venituri creanţele pentru care se împlinise termenul de prescripţie.

Este de remarcat faptul că ceea ce este în mod evident obligatoriu este înscrierea în contabilitatea societăţii a datoriei în privinţa căreia se împlinise termenul de prescripţie şi cu privire la care debitorul şi-a manifestat expres intenţia de a beneficia de dreptul ce îi este conferit de lege de a nu mai realiza plata, în mod evident în aceste condiţii aflându-ne în prezenţa unui venit cu privire la care este necesară plata impozitelor, subsecvent înregistrării în contabilitate.

Însă, atunci când acesta nu şi-a manifestat intenţia în sensul menţionat anterior, existând posibilitatea de a realiza o plată benevolă, chiar dacă legea nu mai recunoaşte creditorului dreptul de a solicita executarea silită cu ajutorul forţei coercitive a statului, instanţa nu identifică elementele care îl pot obliga pe debitor să înregistreze această datorie la capitolul din contabilitate vizând alte venituri din exploatare. Fiind un drept al acestuia, dreptul de a opune prescripţia creditorului, atât exercitarea dreptului, cât şi renunţarea la el, trebuie să rezulte din manifestarea de voinţă a debitorului neputând fi prezumată, iar această manifestare trebuie să fie realizată prin organele legale ale societăţii.

Situaţia particulară a cauzei nu poate fi folosită ca argument pentru reţinerea acestei obligaţii, fiind evident că este necesară stabilirea unei obligaţii general valabile, aplicabile chiar şi unui debitor corect.

Faţă de aceste argumente, având în vedere şi considerentele cuprinse în hotărârea atacată, pe care instanţa de apel şi le-a însuşit, cu menţiunea prezentată anterior, critica formulată a fost privită ca nefondată, soluţia de achitare pronunţată pentru fiecare dintre inculpaţi fiind legală şi temeinică.

O altă critică pe care a formulat-o acest apelant vizează soluţia de achitare a inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Faţă de starea de fapt reţinută, în condiţiile în care instanţa de fond, în mod just, a considerat că nu se poate stabili calitatea de administrator de fapt al acestei societăţi comerciale în sarcina inculpatei, Înalta Curte consideră că nu se putea pronunţa soluţia de condamnare a intimatei D. pentru comiterea acestei infracţiuni, motiv pentru care această critică va fi respinsă ca nefondată.

Inculpata D. nu a formulat critici cu privire la legalitatea sentinţei atacate, iar criticile formulate cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă au fost anterior analizate, fiind prezentate considerentele pentru care instanţa de apel a considerat că acestea sunt neîntemeiate, instanţa de fond reţinând în mod corect, pe baza probelor dosarului, faptele comise de către apelantă. Acestora le-a fost dată o corectă încadrare juridică, fiind corect stabilită legea penală mai favorabilă prin analiza concretă a tuturor instituţiilor aplicabile în cauză.

Inculpata a învederat faptul că solicită continuarea procesului penal cu privire la infracţiunile pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 18 C. proc. pen.. solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. pen.

Instanţa de apel a remarcat faptul că, deşi inculpata a precizat că solicită încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., această referire nu este una corectă în condiţiile în care instanţa de fond, ca urmare a aplicării prevederilor vizând legea penală mai favorabilă a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei, apreciind în mod corect că legea penală anterioară este cea care se circumscrie prevederilor art. 5 C. pen.

Prin raportare la prevederile art. 290 C. pen. (1969), care prevedeau pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedeapsa închisorii de până la 2 ani închisoare, având în vedere data ultimului act reţinut ca făcând parte din elementul material al acestei infracţiuni comisă în formă continuată, 19 februarie 2010, având în vedere şi prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (1969), forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, Înalta Curte a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatei s-a împlinit la 18 august 2017.

Inculpata C. nu a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă sub aspectul nelegalităţii sale, criticile vizând starea de fapt reţinută fiind anterior analizate de către instanţa de apel.

Prin raportare la starea de fapt corect reţinută, s-a constatat că prima instanţă a realizat o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei, inclusiv în privinţa stabilirii legii penale mai favorabile.

Inculpata a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condiţiile în care de la momentul săvârşirii faptei, 6 aprilie 2009, a trecut o perioadă de timp mai mare decât termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.

Instanţa de apel, prin raportare la prevederile art. 290 C. pen. (1969), care prevedeau pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedeapsa închisorii de până la 2 ani închisoare, având în vedere data ultimului act reţinut ca făcând parte din elementul material al acestei infracţiuni comisă în formă continuată, 6 aprilie 2009, având în vedere şi prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (1969), forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatei s-a împlinit la 5 octombrie 2016.

Inculpatul B. a criticat hotărârea primei instanţei sub aspectul legalităţii învederând că reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de spălare a banilor nu era posibilă în condiţiile în care acţiunile sale nu se încadrau în tipicitatea obiectivă a acestei infracţiuni, acestea, chiar dacă nu le contestă, neputând reprezenta elementul material al acestei infracţiuni.

Cu privire la prima critică formulată, instanţa de apel a constatat că aceasta este nefondată în condiţiile în care în cuprinsul hotărârii criticate sunt indicate toate acţiunile pe care inculpatul le-a comis în calitate de administrator al societăţii, operaţiuni care, fiecare în parte, reprezintă elementul material al laturii obiective al infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Astfel, instanţa a arătat că primul act material a fost reprezentat de primirea sumei de 100.000 RON de la SC R. SNC la 5 decembrie 2008, cel de-al doilea act material îl reprezintă transferul aceleiaşi sume în contul SC E. SRL la 8 decembrie 2008, iar al treilea act material este reprezentat de încheierea contractului de cesiune de creanţă prin care SC L. SRL achiziţiona dreptul de creanţă pe care SC R. SNC îl avea împotriva SC E. SRL, în sumă de 1.904.033 RON, prin această din urmă tranzacţie fiind stinsă datoria SC L. SRL faţă de SC E. SRL. Toate aceste acţiunii ale inculpatului au fost comise cu intenţia de a ascunde provenienţa ilicită a sumelor obţinute de ultima societate comercială în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune de către SC G. SA. în dauna H.

În cazul primelor două acte materiale rezultă indubitabil din formularea utilizată de instanţă că acestea reprezintă transferuri de bunuri din contul unei societăţi în contul altei societăţi, urmată de un retransfer al aceleiaşi sume către o a treia societate, acestea formând un circuit financiar cu scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri, respectiv suma de 100.000 RON.

Împrejurarea că această sumă nu a fost primită direct de la SC E. SRL nu are nici o relevanţă din punct de vedere juridic. Intervenirea unui intermediar în cadrul circuitului financiar nu poate constitui un impediment pentru a se considera că transferul respectiv reprezintă un act material specific infracţiunii de spălare a banilor.

Al treilea act are aceeaşi natura fiind vorba tot de un transfer al unui drept, prin intermediul cesiunii, un drept de creanţă al unei SC R. SNC asupra SC E. SRL, drept care este cesionat în favoarea SC L. SRL, pentru ca aceasta să îşi poată stinge un debit pe care îl avea faţă de SC E. SRL. Acelaşi scop al disimulării originii ilicite a acestor bunuri a fost urmărit şi prin încheierea acestor tranzacţii.

Dacă în cazul primelor două acte materiale nu există contestări din partea apelantului inculpat cu privire la natura de obiect material al infracţiunii de spălarea a banilor, în privinţa celui de-al treilea act material acesta a învederat că transferul unor creanţe nu poate constitui un astfel de obiect material, însă Înalta Curte nu a achiesat la această teorie în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002 "prin bunuri se înţelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea;".

Creanţele sunt drepturi subiective care împreună cu drepturile reale formează clarificarea fundamentală a drepturilor civile cu conţinut patrimonial, adică care pot fi evaluate în bani. Latura esenţială a raportului obligaţional civil o constituie conţinutul său patrimonial; dreptul de creanţă se înscrie în activul patrimonial, iar obligaţia corelativă este cuprinsă în pasivul acestuia.

În aceste condiţii, ceea ce se transferă prin cesiunea de creanţă este dreptul de creanţă al creditorului asupra debitorului, care este un drept eminamente patrimonial, evaluabil în bani. Dacă respectiva creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, cum era şi cazul în prezenta cauză, întrucât viza plata unei sume de bani, preţul unui bun, aceasta semnifică dreptul creditorului de a solicita debitorului plata sumei de bani, fiind pe deplin încadrabilă în noţiunea avută în vedere de prevederile textului legal menţionat anterior, care în teza finală are în vedere drepturile cu privire la un bun, în speţă o sumă de bani.

Prin raportare la aceste elemente, Înalta Curte a considerat criticile formulate de către inculpatul B. cu privire la legalitatea sentinţei atacate în privinţa infracţiunii de spălare a banilor reţinute în sarcina sa ca nefondate, aceasta în condiţiile în care a arătat, atunci când a analizat starea de fapt elementele pentru care consideră că acesta a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Instanţa de fond a dat în esenţă o corectă încadrare juridică faptelor corect reţinute în sarcina inculpatului, în prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

De asemenea, prima instanţă a realizat aplicarea corectă a prevederilor privind legea penală mai favorabilă, aceasta fiind în mod evident C. pen. anterior.

De asemenea, în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului instanţa de fond, pe baza stării de fapt reţinute în mod corespunzător, aşa cum s-a arătat când au fost analizate criticile cu privire la starea de fapt, a realizat o justă încadrare în drept, faptele inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În privinţa acestor infracţiuni, inculpatul a susţinut că instanţa de fond în mod eronat nu a dispus o soluţie de achitare în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care până la primul termen de judecată s-a achitat prejudiciul, care nu depăşea cuantumul prescris de lege de 50000 euro.

Cu privire la această critică a apelantului, Înalta Curte a reţinut în primul rând faptul că în prezenta cauză, prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului, prin sentinţa apelată, prejudiciu stabilit în mod corect de către judecătorul fondului din coroborarea actelor şi lucrărilor dosarului şi mai ales raportul de expertiză tehnică, a depăşit valoarea pe care acesta a indicat-o, fiind de 485.922 RON, suma care convertită în euro, chiar şi la cursul din 2012, depăşeşte suma de 100.000 euro.

În aceste condiţii, aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu era posibilă, chiar dacă aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului societatea al cărei administrator era inculpatul nu figura cu debite către bugetul de stat la data de 30 iulie 2014.

Înalta Curte a considerat criticile formulate de către inculpatul B. cu privire la legalitatea sentinţei atacate în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa ca nefondate, în condiţiile în care a arătat, atunci când a analizat starea de fapt, elementele pentru care consideră că acesta a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. S-a constatat că judecătorul fondului a dat în esenţă o corectă încadrare juridică faptelor corect reţinute în sarcina inculpatului, în prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. De asemenea, prima instanţă a realizat aplicarea corectă a prevederilor privind legea penală mai favorabilă, aceasta fiind în mod evident C. pen. anterior.

Apelantul A. a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate susţinând în primul rând faptul că se impune desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauze spre rejudecare, în condiţiile în care judecătorul fondului a încălcat prezumţia de nevinovăţie a inculpatului deoarece s-a pronunţat cu privire la fapte ce fac obiectul dosarului nr. x din 2016 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Cu privire la această critică, instanţa de apel a apreciat-o ca nefondată, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat, atunci când au fost analizate criticile formulate de către inculpat cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, analiza realizată în considerentele hotărârii vizează activitatea societăţii doar prin prisma decelării elementelor de ordin subiectiv importante în cauză, respectiv în ce măsură inculpatul a cunoscut provenienţa ilicită a bunurilor.

Faptul că în cadrul acestei operaţiunii instanţa de fond a analizat şi activitatea vizând preluarea SC Z. SRL, precum şi rolul pe care inculpatul l-a avut în cadrul societăţii, nu reprezintă un element de antepronunţare şi de încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum susţine apelantul, în condiţiile în care instanţa nu a fost investită cu soluţionarea respectivei cauze, aceasta aflându-se pe rolul unei alte curţi de apel, iar soluţia pronunţată în această cauză nu are nici o influenţă cu privite la soluţia ce se va pronunţa în acea cauză.

De asemenea, analizarea elementelor relative la activitatea acelei societăţi nu reprezintă o dovadă a lipsei de imparţialitate a judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care, pe de o parte, toată activitatea inculpatului cu privire la societatea comercială menţionată anterior a fost menţionată în actul de sesizare, iar acesta şi-a făcut apărările pe care le-a considerat necesare, iar, pe de altă parte, pentru că analiza nu a vizat stabilirea unei vinovăţii şi a unei stări de fapt cu privire la SC Z. SRL, ci cum s-a arătat, doar determinarea elementelor care să conducă la stabilirea laturii subiective a infracţiunii ce face obiectul prezentei cauze, de complicitate la spălarea banilor.

S-a remarcat că, şi în cursul soluţionării prezentei căi de atac, inculpatul apelant şi-a formulat apărările prin raportare şi la activitatea societăţii comerciale menţionate, iar în analiza criticilor sale, Înalta Curte a vizat aceleaşi elemente avute în vedere de prima instanţă. În mod evident, în condiţiile în care criticile au fost formulate de apelant în acest mod, instanţa era obligată a le analiza, dar acest lucru nu reprezintă o antepronunţare cu privire la o cauză ce nu formează obiectul investirii şi nici încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului în acel dosar.

Soluţia solicitată de către inculpat, de desfiinţare parţială a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în ceea ce îl priveşte şi doar cu referire la infracţiunea de complicitate la spălarea banilor nu poate fi pronunţată de instanţa de apel în condiţiile în care nu se identifică elemente de nulitate absolută, judecătorul fondului soluţionând cauza în limitele investirii sale, prin raportare la probele dosarului şi la apărările inculpatului, conduita sa neputând fi apreciată ca fiind lipsită de imparţialitate din analiza considerentelor hotărârii pronunţate.

Inculpatul a invocat nelegalitatea sentinţei şi sub aspectul pronunţării soluţiei de condamnare prin extinderea acţiunii penale ca urmare a reţinerii unor fapte materiale care nu au fost menţionate în actul de sesizare a instanţei, respectiv reţinerea faptului că infracţiunea de complicitate la spălarea banilor a fost comisă şi prin crearea unor societăţi de tip off-shore.

Instanţa de apel nu a reţinut această critică în condiţiile în care în mod evident această referire din sentinţa atacată nu reprezintă o extindere a acţiunii penale, modalitatea de comitere a infracţiunii de complicitate la spălarea banilor reţinută în sarcina inculpatului fiind aceea de ajutor dat la ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor. Instanţa a precizat care au fost elementele care în opinia sa a determinat-o la reţinerea acestei variante a elementului material al infracţiunii, nefiind stabilite alte elemente decât cele care fac obiectul actului de sesizare.

Inculpatul a formulat critici şi cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, susţinând acesta că la momentul comiterii celor 5 acte materiale fapta nu era prevăzută de legea penală şi că acţiunile sale nu reprezintă elementul material al infracţiunii menţionate, iar din punct de vedere subiectiv că nu a acţionat cu intenţia prevăzute de lege.

Elementele susţinute de către inculpat sub primul aspect nu au putut fi primite în condiţiile în care acesta critică în realitate încadrarea juridică dată de procuror prin actul de sesizare, încadrare pe care instanţa de fond a schimbat-o în aplicarea prevederilor legii penale mai favorabile.

Pe de altă parte, acţiunile sale au fost just încadrate ca reprezentând elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul realizând plăsmuirea înscrisurilor ce fac obiectul acuzării, această variantă fiind incriminată şi sub imperiul C. pen. anterior, lege penală stabilită ca fiind mai favorabilă de prima instanţă.

Pe de altă parte, cu privire la celelalte elemente ale laturii obiective ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de apel a reţinut că toate criticile formulate de către apelant sunt nefondate.

Astfel, reţinând, pentru motivele menţionate anterior, că falsificarea unei înscris sub semnătură privată în forma plăsmuirii acestuia era posibilă şi reprezintă elementul material al infracţiunii, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte a constatat că toate contractele întocmite de către inculpat şi în privinţa cărora acesta a atestat atât data, cât şi identitatea părţilor, precum şi conţinutul înscrisurilor, au fost falsificate de către acesta în modalitatea menţionată, în secţiunea privind analiza criticilor formulate cu privire la starea de fapt, fiind indicate elementele care au condus la reţinerea acestor elemente, fiind de asemenea indicate şi consecinţele juridice pe care prima instanţă le-a avut în vedere şi care au fost apreciate ca fiind juste de instanţa de apel. De asemenea, tot acolo a fost analizată şi forma de vinovăţie cu care inculpatul a acţionat, stabilindu-se că acesta a acţionat cu intenţie.

În aceste condiţii, având în vedere că starea de fapt a fost reţinută în mod corect de prima instanţă şi constatând că acesteia i s-a dat o corectă încadrare juridică, instanţa de apel a respins ca nefondate criticile formulate de inculpat cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

O altă critică de nelegalitate invocată vizează faptul că prin hotărârea atacată nu s-a stabilit în ce constă, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi 60 din 19 februarie 2010, legea impunând, atât C. pen. anterior, cât şi C. pen. actual, ca şi cerinţă esenţială, parte a laturii obiective, folosirea înscrisului falsificat sau încredinţarea acestuia pentru folosire.

În cazul celor două contracte de cesiune de creanţă menţionate încheiate între SC M., în calitate de cedent şi SC P., în calitate de cesionar, încheiate ambele la data de 19 februarie 2010, acte semnate pentru ambele societăţi comerciale de către inculpat în calitate de reprezentant legal, folosirea actului rezultă din faptul că acestea au fost înregistrate în evidenţele contabile ale debitorilor cedaţi, SC Q. SRL şi SC F. SRL, aşa cum acest lucru rezultă din suplimentul raportului de expertiză efectuat în cauză, aspect menţionat de către judecătorul fondului.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reţine inexistenţa acestei cerinţe esenţiale a elementului material al infracţiunii, ceea ce în cauză nu este posibil în condiţiile în care înscrisurile au fost înregistrate în contabilitatea debitorilor, aceasta nu ar avea ca rezultat pronunţarea unei soluţii de achitare, aşa cum susţine apelantul inculpat, în condiţiile în care falsificarea celor două înscrisuri reprezintă doar două din actele materiale ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, cu privire la celelalte înscrisuri falsificate, cerinţa esenţială fiind în mod cert îndeplinită, în condiţiile în care acestea au fost înscrise în contabilitatea societăţilor debitoare cedate.

Şi tot cu privire la această infracţiune, instanţa de apel, prin raportare la prevederile art. 290 C. pen. (1969), care prevedeau pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedeapsa închisorii de până la 2 ani închisoare, având în vedere data ultimului act reţinut ca făcând parte din elementul material al acestei infracţiuni comisă în formă continuată, 19 februarie 2010, având în vedere şi prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (1969), forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatului s-a împlinit la 18 iulie 2017.

Cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, instanţa de apel a reţinut că judecătorului fondului a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen., stabilind în mod just că legea penală anterioară este mai favorabilă acestuia, în condiţiile în care prin raportare la termenul de prescripţie specială se poate reţine prescripţia răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile actualei codificări acest lucru nefiind posibil, faţă de prevederile art. 155 alin. (4) C. pen.

O altă critică de nelegalitate a vizat faptul că instanţa de fond nu a descris acţiunile sau inacţiunile care se circumscriu infracţiunii de spălare a banilor şi nici autorul infracţiunii de spălare a banilor la care s-a raportat când a stabilit complicitatea inculpatului apelant A.

Cu privire la această critică, instanţa de apel a reţinut faptul că este în mod evident nefondată, prima instanţă în motivarea hotărârii indicând atât actele materiale reţinute în sarcina inculpatului, cât şi persoanele care au fost sprijinite prin acţiunile acestuia, respectiv inculpatele D. şi C., precum şi societăţile comerciale ale căror reprezentante legale erau acestea, formularea utilizată la fila x fiind una care face trimitere la toată starea de fapt reţinută, cuprinsă între paginile 57 - 58 şi 65 - 71. În mod evident, reluarea tuturor acestor elemente ar fi fost salutară, însă din considerente de concizie instanţa de fond nu a procedat în acest sens. Aceasta, însă, nu semnifică o nepronunţare cu privire la infracţiunile ce fac obiectul sesizării. Instanţa de apel a procedat la rândul său în acest mod în condiţiile în care anumite elemente au fost analizate, ca urmare a criticilor altor inculpaţi.

O altă critică vizează nepronunţarea instanţei cu privire la o pretinsă infracţiune ce ar fi făcut obiectul actului de sesizare a instanţei respectiv cea de complicitate la spălarea banilor, realizată de către inculpatele D. şi SC F. SRL prin intermediul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 2009.

Instanţa de apel, analizând actul de sesizare a instanţei de judecată, a constatat că această faptă nu a fost reţinută ca infracţiune în sarcina inculpatului, fiind reţinută numai activitatea de falsificare a respectivului contract, act material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată care a fost analizat de instanţa de fond şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat.

În condiţiile în care chiar din formularea acestei critici rezultă că infracţiunea nu a făcut obiectul sesizării instanţei în forma pretinsă de inculpat, nepronunţarea cu privire la ea nu poate constitui un motiv de reformare a sentinţei. Inculpatul apelant precizează care au fost elementele sesizării, dar pretinde că instanţa ar fi trebuit să constate că organele de urmărire penală au reţinut în sarcina sa şi comiterea infracţiunii menţionate, în condiţiile în care în sarcina inculpatelor D. şi SC F. SRL nu a fost reţinută infracţiunea de spălare a banilor.

Criticile formulate de către inculpat cu privire la infracţiunea de complicitate la spălarea banilor vizează inexistenţa obiectului material al infracţiunii, banii obţinuţi din comiterea infracţiunii de înşelăciune fiind la momentul încheierii actelor reintroduşi în circuitul civil şi greşita reţinere de către instanţa de fond a comiterii faptei cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Aceste elemente au fost analizate când au fost verificate criticile formulate de către inculpat cu privire la starea de fapt, instanţa de apel stabilind că hotărârea pronunţată este temeinică sub acest aspect, judecătorul fondului reţinând din coroborarea probelor existente la dosar o corectă stare de fapt.

Astfel, elementele care au determinat instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, să reţină comiterea cu vinovăţie a faptei ce constituie obiectul sesizării au fost indicate, fiind analizate atât condiţiile în care au fost încheiate contractele falsificate de inculpat, legăturile acestuia cu coinculpaţii D. şi C., precum şi cu celelalte persoane implicate în această activitate infracţională, fiind indicate şi motivele pentru care susţinerile inculpatului cu privire la faptul că nu a avut relaţii cu alte persoane din cadrul grupului nu pot fi reţinute. De asemenea, au fost precizate şi considerentele pentru care nu s-a putut reţine că bunurile ce au făcut obiectul predicat, respectiv banii obţinuţi prin comiterea infracţiunii de înşelăciune, au fost deja spălaţi la momentul la care inculpatul a comis primele fapte, precum şi elementele care au determinat instanţa să consideră că inculpatul cunoaşte originea ilicită a banilor ce au făcut obiectul infracţiunii.

Inculpatul a susţinut că nu existau probe certe de vinovăţie, însă instanţa de apel a apreciat pe de o parte că aceste probe există la dosarul cauzei, iar pe de altă parte că demonstrarea vinovăţiei unei persoane poate fi realizată doar prin interpretarea acţiunilor sale, proces logico-juridic care presupune ca pe baza acţiunilor certe ale inculpatului să se stabilească intenţia acestuia. Iar în cauză tocmai aceste elemente au fost stabilite de instanţa de fond din interpretarea acţiunilor pe care acesta le-a comis, acte care demonstrează comiterea faptelor reţinute în sarcina sa cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru complice, acesta înlesnind cu intenţie comiterea faptelor de către autori.

A mai susţinut că starea de fapt este una paradoxală în condiţiile în care pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor este necesar ca bunul să existe în realitate, iar prin actul de sesizare s-a reţinut că în cazul infracţiunii de înşelăciune aceste bunuri nu au existat şi nu au fost tranzacţionate, fiind încălcată exigenţa art. 2 din Legea nr. 656/2002.

Înalta Curte a apreciat că această susţinere nu poate fi primită în condiţiile în care este evident că inculpatul încearcă doar să denatureze starea de fapt, bunurile obţinute de inculpaţi urmare a comiterii infracţiunii de înşelăciune fiind reprezentate de suma de bani cu care H. a împrumutat SC G. SA, bani care au fost ulterior spălaţi prin circuitul financiar creat.

A arătat inculpatul că prin reţinerea complicităţii la spălarea banilor se ajunge la o situaţie în care un singur act material, respectiv atestarea de dată certă, constituie elementul material a două infracţiuni, simultan, ceea ce conduce la încălcarea principiului non bis in idem.

Instanţa nu a putut reţine în mod evident această susţinere în condiţiile în care ceea ce se neagă prin afirmaţia anterioară este instituţia concursului ideal de infracţiuni care îşi avea consacrarea legală în prevederile art. 33 lit. b) C. pen. (1969), lege aplicabilă în privinţa inculpatului ca lege mai favorabilă, situaţie în care nu se poate vorbi de încălcarea principiului menţionat de apelant.

Apelantul a precizat, de asemenea, faptul că prin hotărârea atacată se reţine în mod eronat că îi revenea obligaţia de raportare în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data comiterii faptei, în condiţiile în care cesiunile de creanţă nu erau menţionate în cuprinsul art. 8 din aceeaşi lege, iar pe de altă parte nici nu existau norme de aplicare a acestei prevederi legale, după cum nici experienţa necesară pentru gestionarea informărilor nu fusese acumulată la nivelul anului 2010 la UNBR, toate aceste aspecte rezultând din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanţa de apel, analizând prevederile legale invocate, nu a acceptat teza inculpatului, în condiţiile în care din prevederile textului legal, art. 8 lit. f), forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, rezultă că în calitatea sa de avocat care reprezenta clienţii săi în operaţiuni cu caracter financiar, acesta avea obligaţia de a realiza raportarea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare, către entitatea prevăzută de art. 14 din acelaşi act normativ, cesiunile de creanţă fiind în mod evident incluse în noţiunea de operaţiuni cu caracter financiar. Lipsa experienţei structurii de conducere a profesiei liberale din care făcea parte cu privire la această activitate nu poate fi în mod evident invocată ca o cauză de exonerare de obligaţia legală, obligaţia ce îi revenea vizând doar raportarea menţionată şi nu comunicare ulterioară a informaţiilor către Oficiul prevăzut de lege.

În raport de starea de fapt reţinută de instanţa de fond, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, aceasta a realizat o corespunzătoare încadrare în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, acţiunile sale întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălarea banilor în forma reţinută de instanţă prevăzută de art. prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Parchetul a criticat cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, iar apelanţii inculpaţi au solicitat ca teză subsidiară reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate prin hotărârea atacată, în considerarea circumstanţelor personale, cât şi prin raportare la circumstanţele reale ale comiterii faptelor.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă sub acest aspect, Înalta Curte a constatat că soluţia adoptată este criticabilă, analizând distinct situaţia fiecărui inculpat apelant.

Astfel, cu privire la inculpata D., condamnată de prima instanţă la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, instanţa de apel, având în vedere contribuţia majoră pe care aceasta a avut-o în cadrul circuitului financiar creat, a apreciat critica formulată de parchet ca fiind una fondată, sancţiunea aplicată inculpatei fiind necesar să reflecte aceste aspecte.

Ca atare, instanţa a dispus majorarea pedepselor aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., menţinând pedeapsa aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Procedând la contopirea acestor pedepse, în conformitate cu prevederile art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), instanţa a aplicat şi un spor de pedeapsă în cuantum de 8 luni închisoare.

Elementele ce au determinat instanţa să procedeze în acest sens ţin în principal de ampla activitate infracţională reţinută în sarcina acestei inculpate, activitate ce s-a întins pe o mare perioadă de timp. Mai mult inculpata a fost unul dintre pionii centrali ai circuitului financiar creat pentru spălarea banilor, implicarea sa vizând activitatea mai multor societăţi. În aceste condiţii, în care circumstanţele reale militează pentru sancţionarea inculpatei cu pedepse adecvate în vederea atingerii scopului educativ preventiv al pedepsei, circumstanţele personale ale acesteia nu sunt de natură a conduce la stabilirea unor pedepse cu un cuantum mai redus.

Împotriva Deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x din 2014, inculpaţii D., A., C. şi B. au declarat recurs în casaţie, astfel: inculpata D., la data de 6 mai 2019 prin avocat ZZZZ.; inculpatul A. la data de 15 mai 2019 prin avocat AAAAA.; inculpata C. la data de 15 mai 2019 prin avocat BBBBB.; inculpatul B., la data de 14 mai 2019, prin avocat CCCCC.

Recurentul inculpat A. a susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., că, raportat la situaţia de fapt reţinută i se impută că a întocmit, în fals, încheieri de dată certă cu privire la patru contracte de cesiune creanţă şi un contract de vânzare cumpărare bunuri mobile, fapte care, în opinia sa, nu se circumscriu normei de incriminare, întrucât, din activitatea infracţională, a lipsit etapa de plasare a banilor, având în vedere că nu au rezultat fluxuri de numerar şi nu s-a pus niciodată problema reintroducerii în circuitul economic a valorilor obţinute prin infracţiunea de înşelăciune.

De asemenea, a susţinut că etapele de stratificare şi integrare (caracteristice infracţiunii de spălare a banilor) s-au desfăşurat cu mult înainte de activitatea reţinută în sarcină sa. Aşadar, din circuitul economic, reiese că SC E. SA a cumpărat opt terenuri folosind bani negri, pe care le-a revândut, moment la care, în opinia sa, a fost realizată integrarea şi astfel infracţiunea s-a epuizat. Prin urmare, nici vânzarea ulterioară a terenurilor şi nici cesiunea creanţei nu reprezintă acte de spălare a banilor şi cu atât mai mult a doua cesiune de creanţă, acesta fiind momentul la care a avut loc activitatea imputată.

S-a mai arătat că, din raţionamentul instanţei de apel, respectiv că, după vânzarea bunurilor cumpărate legal, cu bani negri, circuitul spălării banilor continuă oricâte revânzării ulterioare ar exista, se înţelege că circuitul infracţional continuă chiar şi după ce natura ilicită a provenienţei banilor ar fi fost disimulată.

Faţă de aceste considerente, a apreciat că din structura laturii obiective a infracţiunii lipseşte activitatea de ascundere sau de disimulare, care au intervenit anterior activităţii infracţionale reţinută în sarcina sa, iar contractele la care s-a dat dată certă nu disimulează adevărata natură sau provenienţă a bunurilor.

Pentru aceste considerente a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Recurenta inculpată C. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale normei de incriminare, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, sens în care s-a invocat cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, a arătat că, în mod greşit, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în variantele referitoare la schimbarea sau transferul de bani cunoscut ca provenind din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acestor bunuri, în condiţiile în care nici o probă a dosarului nu a stabilit, în mod obiectiv, circumstanţe factuale care să releve intenţia şi scopul de a săvârşi infracţiunea, deci recurenta nu a cunoscut că banii încasaţi, ca administrator, au provenit din comiterea infracţiunii de înşelăciune, neexistând probe care să stabilească, în mod cert şi concordant, că aceasta a avut vreo înţelegere ilicită cu inculpaţii sau că a făcut parte din vreun grup infracţional organizat.

A mai arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani, respectiv să fi cunoscut provenienţa ilicită a sumei de bani intrată în contul societăţii administrate şi să fi ascuns sau disimulat adevărata natură a provenienţei respectivei sume de bani.

Totodată, a susţinut că acţiunea de spălare de bani nu se putea realiza nici prin încheierea unor contracte de cesiune de creanţă deoarece, în cauză, nu s-a dovedit că sumele de bani care au făcut obiectul respectivelor contracte erau aceleaşi cu cele provenite din infracţiunile de înşelăciune comise de alţi coinculpaţi.

A mai arătat că, nici în ceea ce priveşte înstrăinarea terenurilor achiziţionate de SC E. SRL, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, respectivele bunuri imobile găsindu-se, în continuare, în proprietatea societăţilor care le-au dobândit, astfel că nu s-a stabilit că a avut ca scop ca, printr-o activitate ilicită, să schimbe, să transfere sau să disimuleze provenienţa sumei plătită pentru achiziţionare respectivelor terenuri.

Totodată, a susţinut că nu s-a dovedit că a avut intenţia şi scopul de a-i ajuta pe coinculpaţi să ascundă bunurile provenite din această faptă şi nu a cunoscut că bunurile şi sumele din banii în litigiu provin din săvârşirea altor infracţiuni şi, cu atât mai puţin, din probe, nu rezultă că ar fi avut intenţia calificată prin scopul de a ajuta pe cineva să ascundă sumele de bani sau bunurile provenite din infracţiuni prin activităţi de spălare a acestora.

A mai arătat, pe de o parte, că a acţionat sub îndrumarea tatălui său, DDDDD., care, posibil, să fi avut cunoştinţă despre activităţi ilicite, fără să bănuiască însă, că în activitatea sa comercială, încalcă legea penală, întrucât avea încredere deplină în părintele său, iar, pe de altă parte, că a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Recurenta inculpată D., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale normei de incriminare şi că nu există infracţiunea de spălare de bani în modalitatea reţinută în sarcina sa, întrucât nu s-a demonstrat că a cunoscut că banii transferaţi din contul SC E. SRL proveneau din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă de ceilalţi inculpaţi, motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se impune admiterea căii extraordinare de atac şi achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Totodată, a învederat că nu a fost condamnată pentru infracţiunea de înşelăciune, instanţele reţinând că aceasta nu a avut nici un fel de participare, activitatea sa fiind una exclusiv de reprezentare, având un contract de mandat în baza căruia a achiziţionat diverse bunuri, terenuri şi bunuri necesare desfăşurării unor activităţi comerciale.

Aceeaşi recurentă, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a arătat că a fost stabilită o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanţa de apel aplicând rezultantei, în mod greşit, sporul de 8 luni închisoare, fără ca, în prealabil, să majoreze sancţiunea la maximul special pentru niciuna dintre cele două infracţiuni concurente, deşi a majorat pedepsele aplicate de judecătorul fondului (de la de la 4 la 5 ani închisoare, iar pentru cea de-a doua de la 3 la 4 ani închisoare), în condiţiile în care, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), sporul de pedeapsă nu se poate aplica în cea de a doua treaptă.

Recurentul inculpat B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi a solicitat, pe latura penală, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare a banilor prevăzută, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare; pe latura civilă, în temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a solicitat lăsarea nesoluţionată a acţiunilor civile.

Astfel, s-a criticat lipsa de tipicitate a faptelor infracţionale, în concret, lipsa obiectului material la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002/lipsa prejudiciului fiscal penal la infracţiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005. Primirea sumei de 100.000 RON la data de 5 decembrie 2008 ca avans preţ şi transferul ulterior al acesteia/respectiv încheierea contractului de cesiune de creanţă nr. x din 28 mai 2009 reprezintă operaţiuni comerciale calificate ca atare şi în prezent, de natură a atrage exclusiv măsuri şi sancţiuni de natură fiscală, neputând fi reţinute a prezenta şi tipicitate obiectivă sub aspectul acţiunilor de transfer ori ascundere de bunuri ilicite în sensul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Prin încheierea pronunţată la data de 07 octombrie 2019 în dosarul nr. x din 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de D., A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x din 2014, şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căilor extraordinare de atac promovate de recurenţi, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., au fost respinse cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulate de către recurenţii D., C. şi B., având în vedere că nu au fost identificate aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii D., A. şi C. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Totodată, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Recurentele inculpate C. şi D. şi-au întemeiat cererile pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că faptele pentru care s-a dispus condamnarea lor (infracţiunile de spălarea banilor) nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora în plan obiectiv şi subiectiv prin raportarea situaţiei de fapt la conţinutul normei de incriminare

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că inculpata C., în calitate de administrator al inculpatei SC Q. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde originea ilicită a banilor în sumă totală de 1.764.174,17 RON, obţinuţi de SC E. SRL în urma comiterii de către SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., la data de 5 decembrie 2008, a primit de la SC R. SNC, prin transfer bancar, suma 100.000 RON, pe care SC R. SNC o primise prin transfer bancar la data de 4 decembrie 2008, de la SC E. SRL, în baza facturii fiscale false seria x VDS, nr. x din 1 aprilie 2007, în contul inculpatei SC Q. SRL, cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul anteContractului de vânzare-cumpărare încheiat la 23 noiembrie 2008 (antecontract care nu s-au finalizat ulterior prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare), bani din care a transferat, din nou, în contul SC E. SRL, în două tranşe, la 13 ianuarie 2009, suma de 40.000 RON, iar la 26 ianuarie 2009, suma de 25.000 RON, cu titlu de achitare a unor rate din preţul terenurilor pe care le achiziţionase de la această societate, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, pentru care SC E. SRL a emis factura fiscală nr. x din 11 noiembrie 2008, şi, tot în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 1.664.174,17 RON, reprezentând o altă parte din banii obţinuţi de SC E. SRL în baza facturii fiscale false nr. x din 4 aprilie 2007 (în urma comiterii de către SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cu care SC E. SRL a achitat cea mai mare parte din preţul plătit pentru achiziţionarea terenurilor în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 16 martie 2007, nr. y din 16 martie 2007, nr. z din 21 martie 2007, nr. w din 3 august 2007, nr. t din 4 septembrie 2007, nr. s din 6 noiembrie 2007, nr. q din 28 ianuarie 2008, inculpata C. a încheiat cu SC E. SRL, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, având ca obiect terenurile anterior-menţionate şi terenul cumpărat de SC E. SRL de la numiţii RR.

şi SS., al cărui preţ nu a fost achitat cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, apoi a achitat numai suma de 125.000 RON, din preţul acestor terenuri, iar diferenţa de 2.877.504,64 RON nu a mai achitat-o, şi, ca urmare a cedării fictive a drepturilor de creanţă, fiind ascunsă provenienţa ilicită a banilor în sumă de 1.664.174,17 RON, cu care a fost achitată de SC E. SRL cea mai mare parte din preţul terenurilor cumpărate.

Totodată, se constată că, şi în ceea ce o priveşte pe inculpata D., sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de spălarea banilor, prevăzute de:

- art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei SC F. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde originea ilicită a banilor în sumă totală de 3.522.513,86 RON, obţinuţi de SC E. SRL (în urma comiterii de către SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor terenuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H.), l-a determinat pe inculpatul A., să ateste în fals, identitatea părţilor şi conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare, prin care SC E. SRL vindea către SC F.

SRL, cu suma de 2.527.272,75 RON, bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2007, din al căror preţ suma de 1.956.545,86 RON a fost achitată cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., a încheiat la data de 11 noiembrie 2008, în calitate de administrator al inculpatei SC F. SRL, cu SC E. SRL, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 noiembrie 2008, a cumpărat de la SC E. SRL, din al cărui preţ, suma de 812.400 RON a fost achitată din bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., suma de 52.900 RON a fost achitată din bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., suma de 615.668 RON a fost achitată cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H.

şi din vânzarea unor terenuri către SC K. SRL şi SC L. SRL, terenuri cumpărate anterior de SC E. SRL cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi a emis, în numele inculpatei SC F. SRL, în sumă de 85.000 RON, achitată în avans, din contul SC E. SRL către SC F. SRL, din banii obţinuţi de SC E. SRL în urma vânzării unor terenuri către SC K. SRL, terenuri cumpărate anterior de aceasta cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., marfă care nu a mai fost predată ulterior către SC E. SRL, iar, după ce a achitat numai suma de 1.210.562,75 RON din preţul cu care a cumpărat aceste bunuri de la SC E. SRL, în calitate de administrator al SC F.

SRL, pentru diferenţa neachitată de 4.848.756,56 RON, în care era inclusă şi contravaloare mărfii nelivrate de 85.000 RON, la care s-a adăugat şi diferenţa neachitată referitoare la alte bunuri achiziţionate de SC F. SRL, de la SC E. SRL (5.692.793.17 RON), ca urmare a cedării fictive a drepturilor de creanţă fiind ascunsă provenienţa ilicită a sumei de 3.522.513,86 RON, cu care SC E. SRL a achitat o mare parte din bunuri;

- art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, în calitate de administrator SC E. SRL, pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 230.000 RON, obţinuţi din vânzarea unor terenuri către inculpatele SC L. SRL şi SC Q. SRL, achiziţionate iniţial de aceasta cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă de SC G. SA în dauna H., în data de 4 decembrie 2008, a transferat din contul SC E. SRL, în contul SC S. SNC deschis la T., această sumă, din care inculpatul Y. a transferat apoi suma de 100.000 RON, la data de 4 decembrie 2008, în contul SC Q. SRL, titlu de avans, din preţul terenurilor menţionate în cuprinsul anteContractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2008, şi suma de 100.000 RON, la data de 4 decembrie 2008, în contul SC L. SRL, cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul anteContractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2008, nefinalizate prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pentru ca apoi inculpatul B., administrator al inculpatei SC L. SRL, să transfere suma de 100.000 RON din nou în contul SC E. SRL, iar inculpata C., administrator al inculpatei SC Q. SRL, a transferat în două tranşe suma totală de 65.000 RON, din cei 100.000 RON, din nou în contul SC E. SRL;

- art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de spălare a banilor provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., în mod repetat, a folosit în interes personal împreună cu inculpatul QQ., suma totală de 857597,64 RON, obţinută de SC E. SRL în urma comiterii de către SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor terenuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., formată din suma 220.597,64 RON, reprezentând o parte din banii ridicaţi de aceasta în mod repetat, câte 10.000 RON de fiecare dată, în perioada 16 mai 2007 - 24 septembrie 2007, din contul SC E. SRL, cu titlu de "alte operaţiuni D.", bani obţinuţi de SC E. SRL în urma comiterii de către SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din suma de 637.000 RON, bani ce proveneau din cei 2.000.000 RON, viraţi de SC K. SRL, la data de 2 iulie 2008, în contul SC E. SRL cu titlu de preţ al terenurilor achiziţionate iniţial de SC E. SRL de la ZZ., AAA., BBB. şi CCC., cu bani obţinuţi în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi pe care i-a ridicat, în mod repetat, din contul SC E. SRL, câte 10.000 RON, de fiecare dată, cu titlu de "alte operaţiuni D." cu titlu de "restituire împrumut asociat D.", cunoscând provenienţa ilicită a acestor bani.

Or, criticile formulate de inculpatele C. şi D., deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reinterpretare a materialului probator, respectiv necunoaşterea faptului că banii încasaţi au provenit din comiterea infracţiunii de înşelăciune, că nu avut vreo înţelegere ilicită cu ceilalţi inculpaţi sau că a făcut parte din vreun grup infracţional organizat, că nu a ascuns sau disimulat adevărata natură a provenienţei respectivei sume de bani, că nu s-a dovedit că sumele de bani care au făcut obiectul contractelor erau aceleaşi cu cele provenite din infracţiunile de înşelăciune comise de alţi coinculpaţi, că bunurile imobile înstrăinate se află, în continuare, în proprietatea societăţilor comerciale care le-au dobândit, ce impun stabilirea unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurentele nu sunt vinovate de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnate, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpatele critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Se mai constată că şi recurentul inculpat A. şi-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa (complicitate la infracţiunea de spălarea banilor) nu este prevăzută de legea penală, întrucât, din activitatea infracţională, a lipsit etapa de plasare a banilor, având în vedere că nu au rezultat fluxuri de numerar şi nu s-a pus niciodată problema reintroducerii în circuitul economic a valorilor obţinute prin infracţiunea de înşelăciune, iar etapele de stratificare şi integrare (caracteristice infracţiunii de spălare a banilor) s-au desfăşurat cu mult înainte de activitatea sa infracţională, astfel încât vânzarea ulterioară a terenurilor şi cesiunea de creanţă nu reprezintă acte de spălare a banilor.

Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ajutat la ascunderea provenienţei ilicite a banilor în sumă totală de 5.186.688,03 RON (3.522.513,86 RON + 1.664.174,17 RON, obţinuţi de SC E. SRL în urma comiterii de către inculpata SC G. SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H.), prin atestarea, în fals, a identităţii părţilor şi conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 februarie 2009, ajutându-le în acest mod pe inculpatele D.

şi SC F. SRL să dobândească ansamblul de bunuri mobile şi imobile, pe care SC E. SRL le achiziţionase anterior de la SC J. SA şi din al căror preţ achitase suma de 615.668 RON cu bani obţinuţi în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din vânzarea către SC K. SRL, şi pe inculpata SC L. SRL, a unor terenuri cumpărate cu bani ce obţinuţi în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune, prin atestarea, în fals, a datei, identităţii părţilor şi conţinutului contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care SC E. SRL ceda către SC M., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC F.

SRL, în valoare de 5.692.793,12 RON, pentru suma de 284.639,565 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, la 19 februarie 2010, a încheiat în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care se ceda către SC P., dreptul de creanţă împotriva SC F. SRL, în valoare de 6.423.242,30 RON, pentru suma de 312.283,98 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 360 zile, ajutându-le, în acest mod, pe inculpatele D. şi SC F. SRL să ascundă, în mod repetat, provenienţa banilor, în sumă de 3.522.513,86 RON, obţinuţi de către SC E. SRL în urma comiterii de către inculpata SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, sumă cu care a fost achitată cea mai mare parte din preţul bunurilor mobile şi imobile cumpărate de SC E. SRL şi apoi înstrăinate către inculpata SC F. SRL, bunuri care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emise mai multe facturi şi s-a achitat de SC E. SRL în avans suma de 85.000 RON, ce provenea din vânzarea unor bunuri cumpărate iniţial cu bani provenind din infracţiunea de înşelăciune, marfă nefiind predată ulterior către SC E. SRL, iar, la data de 6 aprilie 2009, a întocmit şi a atestat, în fals, data, identitatea părţilor şi conţinutului contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care SC E. SRL ceda către SC M., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q.

SRL, în valoare de 2.777.504,64 RON, pentru suma de 138.875,232 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, şi, la data de 19 februarie 2010, a încheiat în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care SC M.., ceda SC P., dreptul de creanţă împotriva inculpatei SC Q. SRL, în valoare de 3.308.004,64 RON, pentru suma de 165.400.23 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, ajutându-le, în acest mod, pe inculpatele C. şi SC Q. SRL să ascundă provenienţa banilor, în cuantum de 1.664.174,17 RON, obţinuţi în urma comiterii de către inculpata SC G.

SA a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., bani cu care a fost plătită de către SC E. SRL cea mai mare parte din preţul terenurilor, care apoi au fost înstrăinate către aceasta către inculpata SC Q. SRL, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr. x din 11 noiembrie 2008.

Referitor la critica potrivit căreia în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă, Înalta Curte arată că, în realitate, şi în cazul acestui inculpat, se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, însă, prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu pot fi examinate criticile privind netemeinicia acestei soluţii, ca urmare a greşitei interpretări a probatoriului şi, implicit, a reţinerii unei situaţii de fapt eronate, textul de lege menţionat nepermiţând Înaltei Curţi să cenzureze modalitatea de interpretare a materialului probator aflat la dosar cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt care să conducă la o soluţie de achitare, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Deşi recurentul A. a susţinut că, după realizarea unor tranzacţii iniţiale prin care banii obţinuţi prin comiterea infracţiunii predicat sunt transformaţi în alte bunuri cu aparenţă legală, infracţiunea se epuizează, nemaifiind posibilă continuarea acţiunii specifice de spălare a banilor, Înalta Curte arată că infracţiunea de spălare a banilor se epuizează la momentul la care persoanele implicate în comiterea faptelor finalizează, fie în mod voluntar, fie ca urmare a intervenţiei organelor statului, activităţile prin care se disimulează provenienţa ilicită a bunurilor, neputând fi stabilit un moment temporal de la care bunurile nu mai pot face obiectul acestei infracţiuni prin raportarea la prima introducere în circuitul legal. În măsura în care persoanele implicate continuă activităţile prin care urmăresc realizarea scopului infracţiunii, împrejurarea că aceste bunuri au fost introduse în circuitul legal nu este de natură a conduce la concluzia că infracţiunea s-a epuizat, acest lucru petrecându-se la momentul la care toate acţiunile prin care se disimulează provenienţa infracţională a bunurilor au fost finalizate.

Astfel, se observă că, după momentul iniţial al dobândirii unor bunuri în mod legal prin folosirea banilor obţinuţi prin comiterea infracţiunii predicat, acţiunile complexe în vederea disimulării provenienţei fondurilor financiare au continuat, până la momentul la care sumele de bani dobândite prin înşelarea H. au fost transformate în creanţe pe care le deţinea SC P., societate străină cu comportament de societate "fantomă", precum şi până atunci când terenul dobândit iniţial de societatea folosită ca element principal al comiterii infracţiunilor, SC E. SRL, a ajuns în posesia SC XXXX. SRL, prin intermediul SC Z. SRL, societate controlată de aceeaşi societate străină menţionată. De la momentul finalizării acestor acţiuni, prin încheierea Contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi y din 19 februarie 2010, respectiv a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. x din 22 iunie 2012, activitatea specifică infracţiunii de spălare a banilor a luat sfârşit, disimularea provenienţei banilor fiind completă.

În speţă, inculpaţii au înţeles să recurgă la metode extrem de elaborate de disimulare a provenienţei banilor, inclusiv prin realizarea unor tranzacţii multiple, implicând numeroase societăţi comerciale, chiar şi societăţi off-shore, inculpatul A. fiind implicat în fazele finale ale activităţii infracţionale, la momentul la care banii obţinuţi erau în mare parte transformaţi în creanţe, iar pentru a fi disimulată în mod definitiv existenţa lor şi a împiedica orice posibilitate de recuperare, subsecventă identificării, era necesară implicarea unor societăţi care, chiar dacă din punct de vedere legal existau, în realitate, erau doar elemente fantomatice din punct de vedere comercial nu aveau o existenţă reală, ci doar una scriptică, reprezentanţii acestora şi patrimoniul social neputând fi identificate.

Cu privire la criticile formulate de către apărarea inculpatelor C. şi D. (acesta numai în motivele scrise ale cererii de recurs în casaţie) potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite nici condiţiile de tipicitate subiectivă, respectiv lipsa intenţiei la săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, în sensul că, nici o probă a dosarului nu a stabilit, în mod obiectiv, circumstanţe factuale care să releve intenţia şi scopul de a săvârşi infracţiunea, respectiv lipsa vinovăţiei calificată prin scop, Înalta Curte apreciază că susţinerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În aceste condiţii, Înalta Curte, raportându-se la situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor D., A. şi C., respectiv de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (D. şi C.), art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 (D.) şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (A.).

Înalta Curte constată, totodată, că, prin motivele formulate în scris, recurenta D. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că pedeapsa rezultantă fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanţa de apel aplicat, în mod greşit, sporul de 8 luni închisoare, fără ca, în prealabil, să majoreze sancţiunea la maximul special pentru niciuna dintre cele două infracţiuni concurente, deşi a majorat pedepsele aplicate de judecătorul fondului (de la de la 4 la 5 ani închisoare, iar pentru cea de-a doua de la 3 la 4 ani închisoare), în condiţiile în care, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), sporul de pedeapsă nu se poate aplica în cea de a doua treaptă.

Examinând dispoziţiile legale aplicabile în speţă, se constată că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin decizia pronunţată în apel, ce a modificat sentinţa primei instanţe, s-a menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. (1969), aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

Totodată, inculpata D. a fost condamnată de instanţa de apel la 4 ani închisoare pentru săvârşirea a infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, şi la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani), prin majorarea sancţiunilor stabilite de judecătorul fondului.

În aceste condiţii, Înalta Curte observă că, pedepsele aplicate inculpatei D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), de 4 ani, respectiv 4 ani şi 5 ani închisoare se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale: de la 3 ani la 10 ani închisoare.

După stabilirea în acest fel a pedepselor, instanţa de apel, în mod corect, a făcut aplicarea în cauză a regulilor concursului de infracţiuni, în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1969) dând inculpatei spre executare pedeapsa cea mai grea, şi anume 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 8 luni, urmând ca aceasta să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, sporul de 8 luni fiind în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte critica recurentei inculpate D. referitoare la greşita aplicare a sporului la pedeapsa rezultantă, în condiţiile în care niciuna dintre infracţiunile concurente nu a fost majorată la maximul special, critică subsumată cazului de casare art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, în condiţiile în care, potrivit art. 34 C. pen. (1969), aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni parcurge două etape. Mai întâi se stabileşte pedeapsa pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite şi apoi, în etapa a doua, se aplică (se dă spre executare) pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită în limitele prevăzute de lege. Prin urmare, sporul se adăuga pedepsei al cărei cuantum este mai mare (pedeapsa cea mai grea), iar nu sancţiunii rezultante, cum în mod neîntemeiat, a susţinut apărarea.

Ca atare se constată că instanţa de apel a individualizat în mod corect tratamentul sancţionator aplicat recurentei D. în raport de dispoziţiile ce reglementează concursul de infracţiuni, pedeapsa rezultantă fiind în limitele prevăzute de lege.

Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul B., verificând actele şi lucrările dosarului, se constată, pe de o parte, că cererea de recurs în casaţie a fost semnată doar de avocat CCCCC., iar, pe de altă parte, că prin declaraţia din 17 februarie 2020, dată în faţa agentului procedural din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin (locul de detenţie al recurentului), transmisă instanţei supreme şi înregistrată sub nr. x din 21 februarie 2020, inculpatul B. a arătat că nu îşi însuşeşte cererea de recurs întrucât nu a fost formulată de el, împrejurare în care Înalta Curte va constata că inculpatul B. nu şi-a însuşit calea extraordinară de atac promovată de avocat CCCCC.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, în ceea ce o priveşte pe inculpata D. nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar, pe de altă parte că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii D., A. şi C. sunt prevăzute de legea penală, motiv pentru care, nefiind incident temeiul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de aceştia Deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x din 2014.

Totodată, va constata că inculpatul B. nu şi-a însuşit calea extraordinară de atac promovată de avocat CCCCC.

Având în vedere că recurenţii D., A. şi C. se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu recurenţii inculpaţi D., A. şi C., în sumă de câte 156 RON, pentru recurentul inculpat B., precum şi pentru intimatele inculpate SC F. SRL, SC Q. SRL, SC L. SRL, în sumă de câte 627 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii D., A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x din 2014.

Constată că inculpatul B. nu şi-a însuşit calea extraordinară de atac promovată de avocat CCCCC.

Obligă recurenţii inculpaţi D., A. şi C. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi D., A. şi C., în sumă de câte 156 RON, pentru recurentul inculpat B., precum şi pentru intimatele inculpate SC F. SRL, SC Q. SRL, SC L. SRL, în sumă de câte 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM