Proportionality of suspended sentence supervision obligations for foreign-resident convict under Criminal Code Article 95(2)

Deliberând asupra contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea formulată de petentul-condamnat A., iar în temeiul art. 95 alin. (2) din C. pen., a dispus încetarea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. constând în obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, obligaţie impusă prin Sentinţa penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut faptul că prin Sentinţa penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au dispus următoarele: "În baza art. 386 din C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu reţinerea art. 5 din C. pen.

În baza art. 367 din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 66 din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 din C. pen., suspendă sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra măsurilor de supraveghere şi anume:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Colegiul Auto Traian Vuia - Târgu Jiu sau la Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncuşi".

În baza art. 404 din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra art. 96 din C. pen. şi anume:

1. Dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea pedepsei.

2. Condamnatul are obligaţia de a achita obligaţiile civile cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

3. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară."

În continuare, reţinând că, potrivit art. 95 alin. (2) din C. pen., instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile impuse când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară, curtea de apel a constatat că petentul-condamnat locuieşte în Anglia şi are un loc de muncă pe durată nedeterminată, conform contractului de muncă depus la dosar, iar potrivit raportului de evaluare întocmit de Serviciului de Probaţiune Gorj, acesta a respectat măsurile de supraveghere şi a efectuat 56 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Totodată, curtea de apel a reţinut că cele două programe de reintegrare socială stabilite de Serviciul de Probaţiune Gorj cuprind zece, respectiv 6 sesiuni săptămânale, frecvenţa acestora fiind o dată pe săptămână, ceea ce presupune deplasarea frecventă a petentului-condamnat în România, existând riscul afectării raporturilor de muncă.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că păstrarea locului de muncă asigură petentului-condamnat A. şanse mai mari de îndreptare, cu atât mai mult cu cât în perioada de un an, scursă din durata termenului de supraveghere, acesta a respectat măsurile de supraveghere şi a îndeplinit obligaţiile care i-au fost impuse.

Împotriva Sentinţei penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

În motivarea contestaţiei, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, urmare a dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 40/F/03.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost format pe rolul Serviciului de Probaţiune Gorj dosarul de probaţiune nr. 27/09.01.2019, în cadrul căruia fost emisă Decizia nr. 8556/07.05.2019 prin care s-a stabilit efectuarea celor 60 de zile (120 de ore) de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Colegiului Auto " Traian Vuia ", Târgu Jiu, jud. Gorj, programul de executare a obligaţiei fiind de 8 ore pe zi, minim 2 zile pe săptămână, în intervalul 08.00 - 16.00, efectuând un minim de 12 ore pe lună.

De asemenea, în ceea ce priveşte obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială, s-a stabilit ca persoana condamnată să frecventeze programul de consiliere de grup STOP! Gândeşte-te şi schimbă!, menit să abordeze problematica săvârşirii de infracţiuni, tiparele infracţionale/moduri proprii şi obişnuite de a comite infracţiuni, stilurile de gândire, reflecţia asupra consecinţelor, săvârşirea de infracţiuni ca pe o problemă ce poate fi rezolvată, schimbare şi alegere, planificarea schimbării, aptitudinile de interacţiune socială, abordarea de perspective şi de atitudine.

Cel de al doilea program de reintegrare pe care condamnatul ar trebui să îl parcurgă, denumit One to one, are ca scop dezvoltarea unor strategii şi abilităţi de soluţionare a situaţiilor problematice, în vederea riscului de a mai comite infracţiuni.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, din cuprinsul raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Gorj, rezultă că petentul condamnat a efectuat în perioada 03.06.2019 - 14.06.019 numai 56 de ore din cele 120 de ore de muncă în folosul comunităţii stabilite în sarcina sa, respectiv mai puţin de jumătate din cuantumul celor la care a fost obligat de instanţă.

Referitor la obligaţia urmării celor două programe de reinserţie socială, procurorul a arătat că, deşi persoana supravegheată a luat la cunoştinţă la data de 12.02.2019 de conţinutul planului de supraveghere, exprimându-şi acordul în respectarea măsurilor la data de 12.08.2019, cu mai puţin de o lună înainte de începerea primului program de reintegrare socială, condamnatul a dat la sediul organului de supraveghere o declaraţie prin care a arătat că se va adresa instanţei în vederea încetării acestei obligaţii.

Prin urmare, petentul nu şi-a îndeplinit nici măcar parţial obligaţia de a participa la cele două programe educaţionale, cu toate că la momentul la care a fost chestionat cu privire la motivele care l-au determinat să comită fapta penală pentru care a fost condamnat, acesta a declarat că nu a conştientizat gravitatea faptei sale sau riscurile la care s-a expus, obiectivul acestor programe fiind tocmai acela de a educa persoana care a săvârşit fapte de natură penală cu privire la factorii ce influenţează comportamentele ilicite, costurile asociate săvârşirii de infracţiuni, existenţa riscului de recidivă, precum şi împiedicarea acesteia de a reveni la vechile tipare de comportament.

Pe cale de consecinţă, necesitatea urmării celor două programe reiese cu precădere din împrejurarea că principalul factor negativ ce îl predispune pe condamnat la un comportament de natură ilicită, astfel cum reiese din evaluarea acestuia, este capacitatea insuficient consolidată de decizie şi anticipare a propriilor acţiuni.

Astfel, în mod judicios s-a arătat în concluziile raportului întocmit de Serviciul de Probaţiune Gorj că simplul fapt că persoana condamnată locuieşte în străinătate nu este suficient pentru îndepărtarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, întrucât prin aceasta s-ar crea un raport de inechitate în raport de celelalte persoane care se află în evidenţa serviciilor de probaţiune în situaţii similare şi care au găsit timpul şi resursele necesare pentru a se achita de obligaţiile stabilite în sarcina lor prin hotărârile de condamnare.

În continuare, făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, respectiv la aprecierea curţii de apel că păstrarea locului de muncă actual asigură condamnatului şanse mai mari de îndreptare, reprezentantul Ministerului Public a arătat că şi înainte de părăsirea teritoriului României petentul era încadrat în muncă, obţinea un venit stabil şi beneficia de susţinere din partea apropiaţilor.

Or, a accepta cu uşurinţă solicitarea de încetare a obligaţiilor impuse în cazul unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării numai pentru faptul că petentul alege să încheie un contract de muncă în afara graniţelor ţării echivalează cu a da posibilitatea infractorilor de a se sustrage de la executarea pedepsei, lipsind de conţinut sancţiunile aplicate acestora, deoarece nu există posibilitatea reală de a se verifica dacă acel contract de muncă invocat s-a derulat şi ulterior hotărârii de revocare a obligaţiilor.

Pe de altă parte, nu se poate ignora nici faptul că semnarea contractului de muncă invocat de petentul A. a survenit la data de 28.12.2018, cu numai o lună înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deşi obligaţia întreţinerii celor doi copii minori exista şi anterior.

În concluzie, încetarea obligaţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare nu poate fi dispusă decât în situaţii cu totul excepţionale şi nu pentru motive care depind strict de voinţa condamnatului. Chiar dacă instanţa care a soluţionat acţiunea penală a optat pentru o formă mai puţin severă a modalităţii de executare a sancţiunii, dispoziţiile sentinţei de condamnare trebuie respectate cu la fel de multă stricteţe, întrucât suspendarea sub supraveghere nu trebuie să se transforme într-o impunitate virtuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11 decembrie 2019.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit art. 95 din C. pen., "(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.

(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară."

Totodată, Înalta Curte reţine că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) că "(1) În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare."

În raport de aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte reţine că dacă măsura impusă de către instanţa de judecată este prevăzută de lege şi are un scop legitim constând în asigurarea programului de supraveghere instituit, analiza proporţionalităţii acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, ci şi ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind, în acest sens, mecanismul prevăzut la art. 48 şi urm. din Legea nr. 253/2013.

Înalta Curte reţine că obligaţia de a frecventa cele două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate i-a fost impusă condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, se remarcă, pe de o parte, faptul că oferta de muncă i-a fost făcută condamnatului la data de 22 noiembrie 2018 de către angajatorul B. din Marea Britanie pentru o perioadă determinată de 6 luni de zile (perioadă de probă) şi acceptată de către acesta la data de 28 noiembrie 2018, iar pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, la data de 15 octombrie 2019, acelaşi angajator, respectiv B., a confirmat finalizarea cu succes a perioadei de probă, urmând a colabora cu acest condamnat pe o perioadă nedeterminată.

Ca atare, Înalta Curte nu poate primi criticile procurorului privind data perfectării contractului individual de muncă pentru perioada de probă, precum nici cele care se referă la voinţa exclusivă a condamnatului privind raporturile de muncă, întrucât, pe de o parte, raporturile de muncă nu sunt generate în mod exclusiv de către condamnat, ci în mod special de către angajator, care decide cu cine va derula raporturi de muncă, iar pe de altă parte situaţia nou intervenită este semnarea contractului de muncă pe o perioadă nedeterminată, urmare a finalizării cu succes a perioadei de probă de şase luni şi a efortului depus de către condamnat în această perioadă.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile privind lipsa posibilităţii reale de a se verifica dacă acest contract de muncă invocat de condamnat se derulează şi ulterior hotărârii de revocare a obligaţiilor, întrucât acesta este obligat să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta.

Înalta Curte constată că au fost efectuate 56 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii de către condamnat, în situaţia în care acesta se afla pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii în relaţii contractuale cu B., respectiv în perioada de probă, fiind angajat în funcţia de "operator centru de distribuţie" la punctul de lucru al B. din Tamworth, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, de la ora 06:00 la ora 14:00 (cu posibilitatea prelungirii acestui program de către angajator), de duminică până sâmbătă, inclusiv în zilele de sărbătoare legală.

Se remarcă faptul că cele două programe de reintegrare socială stabilite de Serviciul Gorj cuprind zece, respectiv şase sesiuni săptămânale, frecvenţa acestora constând într-o participare săptămânală, or din aspectele anterior redate relativ la felul şi locul muncii, programul de lucru, rezultă o imposibilitate obiectivă a condamnatului de a se deplasa în România pentru a participa la aceste cursuri, or păstrarea locului de muncă oferă condamnatului şanse mai mari de reintegrare.

De altfel, se notează că reprezentantul Ministerului Public nu critică în mod particular situaţia condamnatului, ci se apreciază general ca având un efect negativ prin crearea unui "raport de inechitate în raport de celelalte persoane care se află în evidenţa serviciilor de probaţiune în situaţii similare şi care au găsit timpul şi resursele necesare pentru a se achita de obligaţiile stabilite în sarcina lor prin hotărârile de condamnare".

În concluzie, având în vedere că acest condamnat nu a mai fost implicat în alte activităţi infracţionale, a îndeplinit parţial obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, coroborate cu situaţia actuală a condamnatului care este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, felul şi locul muncii, programul de lucru, astfel cum au fost menţionate mai sus, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că persoana supravegheată prezintă suficiente garanţii pentru reabilitarea sa, chiar şi fără menţinerea obligaţiei de a frecventa cele două programe de reintegrare socială şi, drept urmare, această obligaţie impusă de instanţa de condamnare nu mai apare ca fiind proporţională cu scopul urmărit de către stat, nemaifiind astfel necesară.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 95 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

GGC - GV