Defamation by Media Campaigns: Liability of Broadcasters for Journalists' Exaggerated Opinions and Proof of Moral Prejudice to Legal Persons

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 2 noiembrie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.A., a solicitat tribunalului:

1. să constate caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfăşurate de pârâte împotriva A. în perioada aprilie - mai 2012 (în legătură cu scoaterea de către A. a posturilor de televiziune F., C. şi G. din grila de programe aferentă platformei H. I.) şi în anul 2011 (în legătură cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi acţiunea în daune de 60 de milioane de euro formulate de J. împotriva A.);

2. să interzică pârâtelor să mai desfăşoare în viitor campanii de denigrare cu privire la A.;

3. să oblige pârâtele în solidar la plata sumei de 5.000.000 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputaţiei A. prin campaniile de denigrare menţionate mai sus;

4. să oblige pârâtele să difuzeze dispozitivul hotărârii, timp de o lună de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, pe posturile de televiziune F., K., C., G., L. şi M., atât sub formă de ştire în cadrul tuturor emisiunilor de ştiri, cât şi sub formă de croll cursiv difuzat la intervale de o oră în partea superioară a ecranului, fără niciun comentariu din partea radiodifuzorului;

5. să oblige pârâtele să publice, pe propria cheltuială şi în integralitate, hotărârea pronunţată în prezenta cauză în cinci cotidiene de largă circulaţie, respectiv N., O., P., Q., R. odată pe săptămână timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi pe toate paginile de Internet aparţinând J. timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

6. să oblige pârâtele la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la 5 februarie 2013, reclamanta a arătat că primul capăt de cerere formulat de societate având ca obiect constatarea caracterului ilicit al campaniilor media de denigrare a A. desfăşurate de pârâte este un capăt de cerere de sine stătător şi a solicitat soluţionarea acestuia prin dispozitivul hotărârii.

La termenul din 22 martie 2013 tribunalul a luat act de cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L., în raport de prevederile art. 246 C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 aprilie 2013, tribunalul a respins excepţiile inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes invocate de pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. şi S.C. E. S.A. ca neîntemeiate.

La termenul din 14 iunie 2013, tribunalul a luat act de schimbarea denumirii societăţii pârâte S.C. E. S.A. în S.C. S. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 7208 din 13 decembrie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. şi S.C. S. S.A. (fostă S.C. E. SA) ca neîntemeiată şi a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar T.

Împotriva sentinţei civile nr. 7208 din 13 decembrie 2013 a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1152/2014 din 27 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., S.C. S. S.A. (fostă S.C. E. S.A.), şi S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar T.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu intimatele pârâte.

S-a constatat caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfăşurate de intimatele pârâte împotriva apelantei în anul 2011 şi în perioada aprilie - mai 2012.

Au fost obligate intimatele pârâte în solidar la plata către apelanta reclamantă a sumei de 5.000.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Au fost obligate intimatele pârâte să difuzeze dispozitivul hotărârii, de la data rămânerii irevocabile, timp de o lună, pe posturile de televiziune F. şi C., sub formă de ştire şi de croll cursiv, difuzat la interval de o oră, în cadrul emisiunilor de ştiri.

Au fost obligate intimatele pârâte să publice pe propria cheltuială şi în integralitate dispozitivul hotărârii, de la data rămânerii irevocabile timp de o lună, o dată pe săptămână, într-un cotidian de largă circulaţie.

Au fost obligate intimatele pârâte în solidar la plata către apelanta reclamantă a sumei de 81.241 RON cheltuieli de judecată aferente la judecata în fond şi în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere, cu titlu preliminar, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, faţă de dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 că răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite, în raport de obiectul şi temeiul juridic indicat de către reclamantă în cuprinsul cererii introductive, dar şi de data săvârşirii pretinselor fapte delictuale, 1 martie 2011 - 27 iunie 2011, respectiv aprilie mai 2012, că legea aplicabilă faptei ilicite ca izvor de obligaţii (răspunderea civilă delictuală) este C. civ. din 1864, art. 998 - 999 C. civ. pentru "campania" din anul 2011, respectiv dispoziţiile Noului C. civ. (Legea nr. 287/2009) pentru campania de presă aferentă anului 2012. Totodată, raportat la specificul acţiunii cu care a fost investită, curtea de apel a reţinut că în mod judicios tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor legislaţiei speciale reglementate de Legea 504/2002 (legea audiovizualului), a deciziei nr. 187/2006 (în vigoare până la 11 martie 20011, abrogată prin decizia nr. 220/2011) privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual elaborate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, precum şi a art. 10 CEDO şi a aplicării directe în dreptul intern a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (art. 20 Constituţia României).

În speţa dedusă judecăţii, cu aplicarea directă a art. 10, a principiilor şi a jurisprudenţei CEDO raportate la Q. de exprimare, dar şi a poziţiei privilegiate acordată libertăţii presei atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori apărate în mod legitim, curtea de apel a apreciat că demersurile jurnalistice ale intimatelor din anii 2011 şi 2012 au adus atingere reputaţiei A. S.A. A priori, curtea de apel a reţinut că art. 10 apără discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general, precum şi faptul că, pentru a se asigura Q. presei, reglementarea convenţională poate privi şi unele aspecte ale activităţii economice sau politicii comerciale, o întreprindere, un profesionist, fiind expus în mod inevitabil la o supraveghere strictă a practicilor sale, atât de către concurenţi cât şi de către potenţialii clienţi, consumatori, beneficiari ai serviciilor oferite de către aceasta. Astfel, având în vedere obiectul de activitate al A. S.A., servicii de retransmitere a programelor audiovizuale, dar şi al pârâtelor, precum şi notorietatea de care se bucură ambele părţi în spaţiul public, curtea a constatat că litigiile dintre A. S.A. şi U., aspectele legate de starea financiară a apelantei, dar şi cele legate de transmiterea posturilor F., K., C., G. şi L. reprezintă subiecte de interes general. Totodată, faţă de conţinutul textelor transmise publicului, atât în anul 2011, cât şi în perioada aprilie - mai 2012, instanţa de apel a apreciat că acestea au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, iar nu de fapte, protejate de art. 10, cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentaţie logică a autorului lor.

În ceea ce priveşte "campania de presă" din anul 2011, în legătură cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulate împotriva A., instanţa de apel a apreciat că intimatele nu au respectat principiul proporţionalităţii, respectiv echilibrul care trebuie să existe între informarea publicului, exercitarea dreptului la Q. de exprimare de către intimate şi dreptul la imagine, la reputaţie al apelantei. Astfel, reiterând concluzia că ştirea privind formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, reprezintă un subiect de interes general, având în vedere că aceasta nu a fost însoţită de o descriere a noţiunii stării de insolvenţă, a diferenţierii existente între starea de insolvenţă şi de insolvabilitate, a unui minim de informaţii privind legislaţia specială reglementată de Legea nr. 85/2006, a condiţiilor, caracterelor şi efectelor pe care aceasta le produce, în condiţiile în care această procedură nu reprezintă un element de notorietate nici printre persoanele cu studii juridice, cu atât mai puţin pentru publicul larg, în condiţiile în care chiar refuzul apelantei de a achita o anumită sumă de bani pârâtelor (sub rezerva dovedirii nerespectării obligaţiei de a da) nu conduce în mod automat la deschiderea procedurii insolvenţei, instanţa de apel a constatat că reprezentanţii pârâtelor au informat în mod incomplet şi denaturat situaţia de fapt.

Pentru aceleaşi considerente expuse anterior, constând în prezentarea incompletă şi selectivă, neînsoţită de explicaţii ale terminologiei juridice folosite, a poziţiei apelantei asupra raportului juridic supus atenţiei publicului dar şi a soluţiei definitive a instanţei investite cu soluţionarea acţiunii în pretenţii reprezentate de obligarea A. la plata către intimate a sumei de 60 de milioane de euro, curtea de apel a apreciat că drepturile apelantei au fost încălcate şi prin furnizarea acestor informaţii.

Sub alt aspect, în analiza aceloraşi fapte delictuale, şi reţinând că afirmaţiile "creditorii cer falimentul A." şi "datorie de 60 de milioane de euro A. la F." privesc situaţii de fapt, referitoare la o persoană cunoscută, indicată expres şi în mod direct, astfel încât, ab initio, rezultatele sunt foarte grave, curtea de apel a apreciat că protecţia acordată de art. 10 ziariştilor cu privire la informarea publicului pentru chestiuni de interes general reclamă ca aceştia să acţioneze cu bună - credinţă, în scopul de a prezenta informaţii corecte, verificate şi complete, în acord cu etica profesiei de ziarist. Mai mult, curtea de apel a reţinut rolul eminent pe care îl joacă presa într-o societate democratică, dar şi protecţia conferită de art. 10, pe lângă substanţa ideilor acesta protejând şi modul lor de exprimare, precum şi posibilitatea de a recurge la o anumită doză de exagerare, sau chiar de provocare, corolar al libertăţii presei. Ori, faţă de protecţia extinsă conferită de art. 10 presei, prin raportare şi la principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu reprezintă singurul criteriu luat în considerare, elementul determinant fiind dat de buna - credinţă a autorului afirmaţiilor, curtea de apel a apreciat că modalitatea aleasă de către intimate de a comunica aceste două subiecte de interes public nu se circumscrie scopului demersului jurnalistic, respectiv informarea opiniei publice asupra unor chestiuni de interes general, şi deci, de a-şi îndeplini datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes public, ci a avut numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia apelantei.

În ceea ce priveşte derularea campaniei de denigrare din primăvara anului 2012, curtea de apel a apreciat că informaţiile lansate în mass media de către intimate, legate de modalitatea de renegociere a contractului şi de retransmitere a posturilor V. prin platforma H. a A. au fost de natură a manipula opinia publică şi de a crea o percepţie negativă asupra A.

Un prim aspect luat în considerare a fost acela că informaţiile, opiniile şi ştirile transmise de către intimate nu au fost contestate de către acestea, nici la soluţionarea cauzei în prima instanţă şi nici prin întâmpinarea la apel, divergenţa între părţi fiind determinată de modalitatea de exercitare a dreptului la libera exprimare, respectiv dacă afirmaţiile reprezentanţilor intimatelor reprezintă un atac personal, gratuit la persoana apelantei sau se încadrează în limitele prevăzute de art. 10 Convenţia EDO, de dezbatere publică a unor chestiuni de interes general.

Pentru a proceda la analiza faptelor imputate intimatelor, Curtea de apel a constatat că dreptul apărat de art. 10 cuprinde atât Q. de opinie, cât şi Q. de a primi sau de a comunica informaţii sau idei.

Raportat la existenţa relaţiilor contractuale încheiate între părţi, în concret la calitatea părţilor şi la obiectul raporturilor juridice, curtea a apreciat că, şi în analiza pretinsei fapte delictuale aferente anului 2012, declaraţiile, comunicatele de presă şi ştirile prezentate publicului, reprezintă informaţii de interes general. Potrivit înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei, curtea a constatat că, începând cu data de 20 aprilie 2012, intimatele au adus la cunoştinţa publicului următoarele ştiri, intitulate "nu cedăm şantajului A.", "C. boicotată de A.", "abuz grav al A.", "A. îşi sfidează abonaţii", "jeg portocaliu", iar prin reprezentanţii săi, respectiv W. şi X., comentariile:

"este fără îndoială un joc interesant şi manevrat, îndreptat în special împotriva C.; evident că ar fi ridicol să nu remarc extraordinara coincidenţă între momentul ales pentru a face linişte în eter şi debutul campaniei electorale; astfel de trucuri şi operaţiuni de şantaj nu ne vor face să tăcem; sunt ferm convins că acest abuz incredibil al A. se va întoarce împotriva puterii, pentru că împreună cu puterea a fost luată această decizie; ei vor să taie C. în anumite regiuni ale ţării, ca să poată fura, acolo, în linişte de la banii publici, până la alegerile locale sau parlamentare".

Având în vedere calitatea deţinută de W. în cadrul S.C. C. S.A., de director general, dar şi profesia exercitată atât de către acesta cât şi de către X. în cadrul programelor de televiziune transmise de către C., respectiv de jurnalist, ziarist, dar şi poziţia intimatei C., care nu a înţeles să conteste conţinutul mesajelor transmise de către prepuşii acesteia, nici în cadrul programelor ulterioare difuzării acestor mesaje, dar nici în faţa instanţei, curtea de apel a analizat şi opiniile celor doi reprezentanţi în contextul modalităţii de exercitare a libertăţii de exprimare a intimatelor.

Reiterând interpretarea potrivit căreia, pe lângă substanţa ideilor şi informaţiilor exprimate, art. 10 protejează şi modul lor de exprimare, dar şi faptul că Q. jurnalistică include şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, de provocare, curtea de apel a apreciat că modalitatea de negociere, renegociere a contractului privind retransmiterea posturilor J. prin platforma H. a A. putea fi adusă la cunoştinţa publicului şi fără afectarea drepturilor apelantei, în speţă dreptul la imagine, garanţie primordială din punct de vedere comercial pentru atragerea clientelei.

Pentru a concluziona în acest sens, curtea de apel a constatat că termenii "abuz", "abuz incredibil", "abuz grav", "sfidare a abonaţilor", "jeg portocaliu", "trucuri şi operaţiuni de şantaj", constituie judecăţi de valoare exprimate de o manieră ofensatoare, care nu era necesar a fi utilizate pentru a exprima o opinie negativă, intimatele putând formula critici faţă de actele sau operaţiunile pe care le impută A. şi fără a recurge la expresii jignitoare. Astfel, chiar dacă presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică, este de necontestat faptul că aceasta nu trebuie să depăşească anumite limite, în special respectarea reputaţiei şi a drepturilor altora iar ziariştii au în exercitarea profesiei nu numai drepturi, ci şi îndatoriri şi răspunderi. Mai mult, garanţia oferită de art. 10 ziariştilor cu privire la relatarea chestiunilor de interes public este condiţionată de comportarea lor cu bună - credinţă, în scopul de a oferi informaţii în concordanţă cu etica jurnalistică. Totodată, chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine adevărul obiectiv al afirmaţiilor, aspect cu care instanţa nu a fost însă investită, elementul determinant pe care curtea de apel l-a avut în vedere a fost buna - credinţă a autorilor afirmaţiilor.

În speţă, punând în balanţă cele două interese contrare, respectiv dreptul ziaristului de a se exprima pe de o parte, şi necesitatea de a proteja reputaţia A., vizată de discursul critic şi comentariile aferente acestuia, curtea de apel a apreciat că Q. presei în chestiunea de interes general supusă atenţiei publicului, respectiv modalitatea de negociere a contractului şi de retransmitere a posturilor V. prin platforma H. a A., nu a fost exercitată cu bună - credinţă de către intimate, acestea putând prezenta situaţia de fapt sau opinia acestora asupra pretinsei situaţii de fapt şi fără folosirea expresiilor injurioase.

În analiza atitudinii subiective a intimatelor, instanţa de apel a luat în considerare şi îndemnarea telespectatorilor să semneze petiţii on line împotriva A., cât şi îndemnarea acestora să renunţe la serviciile apelantei prin deconectare. În condiţiile în care pârâtele au publicat şi difuzat numai mesajele care susţineau poziţia contractuală a acestora, au supus dezbaterii publice elemente contractuale interpretate în manieră proprie şi necenzurate de către o instanţă de judecată şi fără a prezenta în aceeaşi manieră poziţia contractuală a apelantei, instanţa de apel a constatat că echilibrul garantat de art. 10, existent între consacrarea libertăţii de exprimare a opiniilor, judecăţilor de valoare în legătură cu diverse subiecte şi exercitarea drepturilor fundamentale ale A. nu subzistă.

Astfel, instanţa de apel apreciază că scopul intimatelor prin ştirile difuzate, opiniile exprimate, acţiunile întreprinse, a vizat, în concret, o negociere favorabilă a contractului, prin afectarea imaginii A. faţă de abonaţii acesteia şi potenţialii clienţi, scop care nu poate fi circumscris de nicio manieră exercitării cu bună - credinţă a libertăţii de exprimare.

În concret, instanţa de apel a apreciat că intimatele, prin comunicările, mesajele, opiniile transmise prin mijloacele mass media, au urmărit realizarea unui interes propriu, în detrimentul interesului general, de informare completă şi obiectivă a subiectelor abordate, situaţie care nu poate intra sub protecţia oferită de art. 10.

În aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ. (pentru faptele din 1 martie 2011 - 27 iunie 2011), respectiv art. 1349, 1357 Noul C. civ. (pentru fapta aferentă perioadei aprilie mai 2012), faţă de specificul faptei curtea a apreciat că proba faptei ilicite, în speţă exercitarea campaniilor de denigrare exercitate în anul 2011 şi în perioada aprilie mai 2012 este suficientă pentru a prezuma cauzarea unui prejudiciu moral reclamantei, prin atingerea adusă imaginii, reputaţiei şi prestigiului, dar şi raportul de cauzalitate între faptă şi consecinţele negative ale acesteia, acestea rezultând ex re, din însăşi săvârşirea faptei. Totodată, având în vedere că obligaţia generală de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi este o obligaţie de rezultat, curtea de apel a reţinut existenţa vinovăţiei pârâtelor în săvârşirea faptelor delictuale, nefiind incidentă nicio cauză care să o înlăture.

Având în vedere gradul ridicat de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, cu consecinţe directe asupra imaginii, reputaţiei şi prestigiului reclamantei, calitatea specifică atât a autorilor cât şi a persoanei lezate, mijloacele prin care au fost difuzate mesajele şi comentariile, dar şi impactul acestora asupra opiniei publice, precum şi posibilitatea intimatelor de a folosi alte exprimări în cadrul dezbaterilor publice, instanţa de apel a apreciat că suma de 5.000.000 RON, reprezintă o despăgubire adecvată prejudiciului moral suferit de către A. La evaluarea cuantumului prejudiciului, curtea a reţinut rolul compensatoriu al daunelor morale, precum şi faptul că, deşi acestea nu pot fi probate, în concret, la stabilirea acestora s-a luat act de toate împrejurările obiective şi subiective relevante în stabilirea unei sume suficiente şi echitabile.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei de publicare, respectiv de difuzare a hotărârii, faţă de specificul faptelor delictuale, de modalitatea de săvârşire a acestora, dar şi de calitatea părţilor, curtea a apreciat că repararea prejudiciului nu trebuie redusă doar la acordarea de despăgubiri băneşti ci, se impune şi o formă de reparaţie a prejudiciului moral în această modalitate. Asupra acestui aspect, raportat la fapta delictuală din perioada 1 martie 2011 - 27 iunie 2011, chiar dacă art. 998 şi următoarele C. civ. nu prevedea în mod expres această modalitate de reparaţie, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, curtea a constatat că această solicitare nu este inadmisibilă. Pentru fapta din perioada aprilie - mai 2012 se va face aplicarea direct a dispoziţiilor art. 253 alin. (1), (3) Noul C. civ.

Concluzionând, instanţa de apel a obligat intimatele să publice pe propria cheltuială şi în integralitate dispozitivul hotărârii, de la data rămânerii irevocabile timp de o lună, pe posturile de televiziune F. şi C., sub formă de ştire şi de croll cursiv, difuzat la interval de o oră, în cadrul emisiunilor de ştiri, precum şi într-un cotidian de largă circulaţie, timp de o lună, odată pe săptămână, apreciind că satisfacţia echitabilă acordată reclamantei, precum şi împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor vor fi garantate în mod efectiv în această modalitate de publicare şi difuzare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi principiile răspunderii civile delictuale (răspunderea solidară a autorilor faptei delictuale), apreciind asupra culpei procesuale a pârâtelor intimate în declanşarea prezentului proces civil, s-a dispus obligarea acestora, în solidar, la plata către apelanta reclamantă a sumei de 81.241 RON cheltuieli de judecată, aferente soluţionării cauzei în fond şi în apel.

Împotriva acestei decizii pârâtele SOCIETATEA B. S.A., C. S.A., SOCIETATEA S. S.R.L. (fostă E. S.A.) şi SOCIETATEA D. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR T. au declarat recurs.

Pricina s-a înregistrat iniţial pe rolul secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea de şedinţă nr. 490 din 18 februarie 2015 cauza a fost scoasă de pe rolul secţiei I civilă şi trimisă spre soluţionare secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu motivarea că: "vizează un litigiu între profesionişti în domeniul audiovizualului, observându-se, de altfel, că şi până în prezent, în celelalte etape procesuale cauza a fost judecată tot de secţiile civile specializate în litigii cu profesionişti.

În atare situaţie, competenţa funcţională de soluţionare a recursului revine secţiei a II-a civilă, în raport de prevederile Anexei 1 la hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

În acest fel secţia a II-a civilă a fost învestită cu patru recursuri declarate împotriva deciziei civile nr. 1152/2014 din 27 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi anume:

1. Recursul formulat de SOCIETATEA B. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi s-a solicitat, în principal, admiterea lui, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel sau, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.

Această recurentă a învederat instanţei de recurs faptul că înţelege să critice decizia şi prin raportare la celelalte recurente, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată s-a susţinut existenţa unei răspunderi solidare a recurentei SOCIETATEA B. S.A. dar şi a celorlalte recurente, iar prin decizie instanţa de apel a dispus, fără a analiza aceste aspecte, plata prejudiciului suferit de intimată, în solidar de către toate recurentele. SOCIETATEA B. S.A. a susţinut că faptele care înlătură sau diminuează răspunderea celorlalte recurente, profită în egală măsură şi acestei societăţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta SOCIETATEA B. S.A. a criticat, în esenţă, următoarele: faptul că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut pentru că a pronunţat o soluţie în raport cu o parte faţă de care reclamanta a declarat că renunţă la judecată precum şi faptul că instanţa de apel a omis să analizeze aspecte esenţiale invocate de către această recurentă, iar hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 10 din Convenţie, art. 998-999, art. 1000 alin. (3), art. 1003 din vechiul C. civ. şi art. 1349 din Noul C. civ., art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, art. 30, 32 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) lit. B), art. 65 lit. a) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Decizia CNA nr. 220/2011 şi Codul deontologic al ziariştilor.

2. Recursul formulat de C. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi s-a solicitat, în principal admiterea lui, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel sau, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta C. S.A. a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., totodată fiind dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, mai precis a art. 1 şi 3 din Legea nr. 504/2002; Decizia CNA nr. 220/2011, art. 10 din Convenţie şi a dispoziţiilor art. 998, 999 şi 1003 C. civ. de la 1864, precum şi art. 1349, 1357, 1382 şi 1534 C. civ., în cauză nefiind îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale - motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta C. S.A. a criticat şi faptul că hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte obligarea de a difuza dispozitivul pentru că nu există fapta ilicită care să justifice această soluţie a instanţei, iar reclamanta nu a înţeles să uzeze de dreptul la replică ori la rectificare astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 din Decizia nr. 220/2011 a CNA.

3. Recursul formulat de S. S.R.L. (fosta E. S.A., deşi este înregistrat printr-un înscris distinct, el este absolut identic cu recursul formulat de C. S.A., aşa încât nu se va relua conţinutul lui, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind că este suficientă această prezentare a lui, prin trimitere la cele susţinute de recurenta C. S.A.

4. Recursul formulat de SOCIETATEA D. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR T. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

Această din urmă recurentă a solicitat, în principal, casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea ei, în sensul (a) să se ia act de renunţarea A. S.A. din faţa instanţei de fond, la judecarea tuturor capetelor de cerere faţă de societatea D. S.R.L. sau (b) respingerii cererii de chemare în judecată faţă de societatea D. S.R.L. ca nefondată.

În esenţă, recurenta SOCIETATEA D. S.R.L. a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut pentru că s-a pronunţat cu privire şi la ea, deşi reclamanta renunţase la judecată în ceea ce o priveşte, decizia atacată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie - art. 998, - art. 999 din vechiul C. civ. şi art. 1349 din noul C. civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând să se respingă, ca neîntemeiate, recursurile formulate de AA. S.A., C. S.A. şi S. (fostă E. S.A.) împotriva deciziei nr. 1152 din 27 noiembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti să se admită, în parte, recursul declarat de D. şi să se modifice decizia nr. 1152 din 27 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în sensul eliminării D. S.R.L. din dispozitiv, dar să respingă ca neîntemeiat recursul sub celelalte aspecte.

Intimata a subliniat că A. a renunţat la judecata cererii în contradictoriu cu D., dar nu a renunţat la judecata faptelor săvârşite de D. şi nici la prejudiciul cauzat de aceasta.

Intimata a susţinut că decizia recurată este temeinic motivată, la adăpost de criticile de nelegalitate formulate de către pârâte, cu excepţia soluţiei faţă de D. S.R.L., cu care este de acord să fie eliminată din dispozitiv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a susţinerilor din întâmpinare, şi găsind că o parte dintre acestea sunt întemeiate, va admite recursurile şi va casa decizia pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.

Având în vedere că recurentele, cu argumente asemănătoare, susţin aceeaşi poziţie procesuală, raportat la temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va răspunde printr-un considerent comun celor patru recursuri. Totodată, faţă de soluţia de casare cu trimitere, va analiza doar motivele care fundamentează această soluţie, urmând ca instanţa de apel să aibă în vedere şi celelalte critici formulate de către recurente, pe care Înalta Curte la va expune, sintetic, la finalul considerentelor.

A. Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că el a fost în mod corect invocat de către recurente, dar numai o parte dintre argumentele invocate sunt găsite întemeiate şi se reţin în prezenta motivare.

Dispoziţiile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. nu reprezintă altceva decât expresia principiului disponibilităţii şi al obligaţiei instanţei de a se pronunţa doar cu privire la aspectele cu care a fost investită de către părţi.

În prezenta cauză, se va analiza dacă instanţa de apel, faţă de motivele de apel formulate de reclamantă, de petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost modificat ca urmare a cererii de renunţare la judecata tuturor capetelor de cerere în contradictoriu cu societatea D. S.R.L. şi de considerentele sentinţei de primă instanţă, a acordat sau nu acesteia mai mult decât solicitase.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, aşa cum aceasta fusese iniţial formulată, s-a solicitat să se constate, printre altele, caracterul ilicit al unor fapte presupus săvârşite de societatea D. S.R.L., precum şi caracterul ilicit al informaţiilor diseminate în mediul public prin intermediul site-urilor x. Reclamanta, în baza principiului disponibilităţii, a susţinut că prejudiciul ce i-a fost produs prin toate faptele ilicite cu care iniţial investise instanţa de judecată (deci inclusiv cele imputate societăţii D. S.R.L. şi cele realizate prin intermediul site-urilor amintite anterior) este de 5.000.000 Iei.

Prin cererea depusă la data de 15 martie 2013, A. a renunţat la judecata cererii în contradictoriu cu D. Prin încheierea din data de 22 martie 2013, dar şi prin sentinţă, prima instanţă a luat act de renunţarea la judecată. Mai mult decât atât, reclamanta A. nici măcar nu a apelat sentinţa primei instanţe şi nici nu a formulat apelul în contradictoriu cu D.

Astfel cum rezultă din actele de procedură mai sus enunţate, A. nu a renunţat la însuşi dreptul pretins, ci doar la judecată şi doar faţă de D. Reclamanta A. nu a renunţat la judecata cererii de reparare a pretinsului prejudiciu cauzat acesteia ca efect al solidarităţii pasive, ci numai la judecată faţă de una dintre pârâte.

La termenul din data de 22 martie 2013, în faţa instanţei de fond, în temeiul art. 246 C. proc. civ., tribunalul a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., dar din dispozitivul deciziei recurate rezultă că instanţa de apel o obligă şi pe aceasta din urmă la plata sumei de 5.000.000 RON, în solidar cu celelalte recurente din prezentul dosar.

Pe cale de consecinţă, prin decizie a fost încălcat principiul disponibilităţii, întrucât A. a renunţat la judecată în ceea ce o priveşte pe pârâta D. şi nici nu a formulat un apel în contradictoriu cu aceasta.

A dispune cu privire la efectele unor fapte care nu au fost analizate de către instanţa de judecată şi cu care instanţa de judecată nu a fost investită să le analizeze, urmare renunţării la judecată, înseamnă a încălca principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al societăţii D. S.R.L., motivul de recurs invocat fiind fondat.

B. Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că el a fost în mod corect invocat de către recurente.

Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte elemente, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi susţinerile părţilor.

Conform art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., exigenţa motivării impune prezentarea coerentă şi efectivă a examenului critic al magistratului de natură să susţină rezultatul deliberării, dar şi concordanţa argumentelor în raport cu aspectele deduse judecăţii de către părţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, între garanţiile dreptului la un proces echitabil, dă eficienţă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce înscrie şi obligaţia instanţelor de judecată de a-şi motiva deciziile. Curtea a statuat că art. 6 din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului. Întinderea obligaţiei de motivare a deciziilor variază în funcţie de natura cauzelor în care sunt pronunţate. Este necesar să se ţină seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acţiunilor, dar şi de apărările formulate de pârâţi, apărări care pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei pronunţată de instanţa de judecată.

Analizând decizia recurată, prin raportare la cererea de chemare în judecată, la motivele de apel, la apărările formulate de pârâte în faţa instanţei de fond şi reluate în faţa instanţei de control judiciar, se observă că ea nu îndeplineşte exigenţa de a fi motivată.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1. din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta obligă instanţa de judecată să procedeze la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt şi de drept.

În prezentul dosar, dintr-o primă perspectivă, hotărârea recurată este nemotivată pentru că instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv pe stabilirea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare, fără ca, preliminar acestei analize, să se pronunţe asupra posibilităţii constatării existenţei unei fapte ilicite în lipsa persoanei ce a emis judecăţile de valoare contestate ca depăşind limitele libertăţii de exprimare. Din întreg cuprinsul hotărârii recurate nu rezultă nicio soluţie cu privire la apărarea pârâtelor care au susţinut că o eventuală depăşire a limitelor prevăzute de art. 10 din Convenţie se putea analiza doar faţă de/şi în contradictoriu cu jurnalistul, ziaristul, publicistul sau editorul, şi nicidecum exclusiv cu privire la activitatea desfăşurată de radiodifuzor.

În hotărârea pronunţată, instanţa a reţinut următoarele:

"Curtea constată că reprezentanţii pârâtelor au informat în mod incomplet şi denaturat situaţia de fapt" dar şi faptul că "protecţia acordată de art. 10 ziariştilor cu privire la informarea publicului pentru chestiuni de interes general reclamă ca aceştia să acţioneze cu bună - credinţă".

Cu toate acestea, trecând peste propriile constatări, instanţa de apel a stabilit existenţa unei fapte ilicite, fără însă a se pronunţa dacă această depăşire a limitelor prevăzute de art. 10 se poate analiza numai cu privire la activitatea desfăşurată de radiodifuzor.

În măsura în care acest aspect, ce constituie o problemă esenţială dedusă judecăţii, prioritar analizei depăşirii limitelor libertăţii de exprimare, instanţa de apel avea obligaţia analizării aplicabilităţii directe sau inaplicabilităţii prevederilor art. 10 faţă de radiodifuzor, în lipsa efectuării acestei analize în contradictoriu cu emitentul judecăţilor de valoare.

O altă problemă esenţială dedusă judecăţii şi ignorată în pronunţarea hotărârii de către Curtea de Apel Bucureşti o reprezintă pe de o parte admisibilitatea sau inadmisibilitatea daunelor morale pentru pretinsele fapte petrecute în anul 2011, iar pe de altă parte, efectele renunţării la judecată cu D. precum şi lipsa motivării relativ la existenţa sau inexistenţa unei răspunderi solidare a societăţilor chemate în judecată.

În atare circumstanţe, în mod evident sentinţa recurată nu este motivată, astfel încât instanţa de recurs nu poate realiza un control efectiv al legalităţii.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra apărărilor pârâtelor potrivit cărora, anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii substanţiale, daunele morale puteau fi acordate numai persoanelor fizice, nu şi persoanelor juridice. Instanţa nu a răspuns nici dacă o eventuală afectare a dreptului la imagine sau reputaţie a unei persoane juridice ar putea da naştere unor prejudicii morale sau doar numai unora materiale.

Oricum, eventuala prejudiciere a dreptului la imagine a unei persoane juridice este cuantificabilă prin analiza indicilor financiar contabili ai acesteia, respectiv printr-o eventuală diminuare a cifrei de afaceri sau a profitului înregistrat de societate, în temeiul unei expertize sau a altor mijloace de probă, dar care în cauză nu s-au administrat.

Instanţa nu a analizat nici apărarea esenţială a pârâtelor care au subliniat calitatea reclamantei intimate de operator de cablu şi faptul că existenţa prejudiciului moral trebuie raportată exclusiv la existenţa unui prejudiciu material. Instanţa nu a analizat că dacă afectarea dreptului la imagine sau reputaţie nu ar fi condus întâi de toate la naşterea unui prejudiciu material. În speţă, reclamanta nu relevă existenţa unui prejudiciu material, ea solicită exclusiv un prejudiciu moral.

Nemotivarea hotărârii recurate rezultă şi din lipsa unei analize cu privire la efectele produse de renunţarea la judecată cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu D., mai precis existenţa sau inexistenţa unei răspunderi solidare a societăţilor chemate în judecată.

Cu toate că, odată cu dezbaterea fondului, a fost pusă în discuţie şi această apărare esenţială, respectiv inexistenţa unei solidarităţi între pârâte pe de o parte, iar pe de altă parte, inexistenţa unei solidarităţi cu privire la pretinsul prejudiciu cauzat de D. urmare renunţării la judecată faţă de aceasta, instanţa de apel, fără a menţiona dacă aceste argumente au fost respinse şi cu atât mai puţin, motivele pentru care au fost respinse aceste argumente, a admis în tot pretenţiile reclamantei şi faţă de toate societăţile pârâte, cu ignorarea renunţării la judecată în ceea ce o priveşte pe D. S.R.L

Este adevărat că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora, cum este cazul şi în prezenta speţă, echivalează cu lipsirea pârâtelor la un veritabil acces la justiţie.

Deşi prin actele procesuale depuse în faţa instanţei de apel s-a solicitat analizarea aspectelor referitoare la: inexistenţa unei solidarităţi a răspunderii în privinţa pârâtelor; la imposibilitatea obligării primelor trei pârâte la prejudiciul suferit de reclamantă pentru presupusele fapte ilicite săvârşite de societatea D. S.R.L. în condiţiile în care intimata a renunţat la judecată; la inexistenţa unei răspunderi în sarcina pârâtelor pentru care nu s-a renunţat la judecată pentru informaţiile aduse la cunoştinţa publicului prin intermediul site-urilor x; la existenţa unei răspunderi în sarcina radiodifuzorilor sau şi a unor comercianţi; la relevanţa în stabilirea gradului de afectare a imaginii intimatei şi a cuantumului prejudiciului suferit de intimată, se constată că motivarea instanţei de apel este una extrem de succintă, fără nicio referire la aspectele menţionate, fapt care face ca decizia să fie criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu oferă transparenţă asupra silogismului juridic care să explice şi să justifice dispozitivul şi nu arată, la situaţia şi aspectele concrete supuse judecăţii, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.

Instanţa de apel nu a făcut altceva decât să constate îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale prin realizarea unui examen al respectării dreptului la Q. de exprimare şi a limitelor în care acesta a fost exercitat de către pârâte, fără însă a analiza şi celelalte aspecte invocate care ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În cauză, deşi instanţa de apel a pronunţat o soluţie care tranşează fondul cauzei, nicio apărare a pârâtelor nu a fost cercetată, nicio probă nu a fost analizată şi interpretată de instanţa de apel, prin urmare nu au servit ca suport al concluziilor instanţei, concluzii care nu s-au fundamentat pe stabilirea unei corecte stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidenţă în cauză.

În raport de circumstanţele concrete ale cauzei, faţă de apărările punctuale prin actele procesuale depuse în faţa instanţei de apel, se poate constata cu uşurinţă faptul că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei iar decizia apare ca nemotivată, fapt ce constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Omisiunea instanţei de apel de a cerceta şi verifica susţinerile pârâtelor, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, nesoluţionarea acesteia printr-un procedeu real şi efectiv, acela de confruntare a afirmaţiilor părţilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situaţii de fapt şi de drept ca rezultat al unei aprecieri a naturii şi complexităţii cauzei şi circumstanţelor acesteia, deci nu se respectă cerinţele privind motivarea unei hotărâri.

În condiţiile în care cauza nu a fost soluţionată în mod real, potrivit garanţiilor conţinute de art. 6 din Convenţie, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor deliberatorii şi hotărâtorii, precum şi răspunsul său la apărările şi argumentele principale ale părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi (5) din vechiul C. proc. civ., se impune admiterea acestui motiv de recurs, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

De asemenea, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel se impune şi pentru respectarea dreptului tuturor părţilor din proces de a nu le fi răpit niciun grad de jurisdicţie şi de a avea o cale efectivă de atac.

C. Cât priveşte criticile de nelegalitate subsumate de către recurente dispoziţiilor de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, faţă de motivele de casare expuse mai sus, devine de prisos cercetarea lor în această etapă procesuală, dar ele urmează a fi avute în vedere de către instanţa de apel.

De altfel, aspectele circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt altceva decât apărări ale pârâtelor, formulate atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel, dar care, în mare măsură, au fost ignorate de către curte şi pentru care s-a impus soluţia casării, mai sus argumentată.

În consecinţă, instanţa de apel, în limitele cererii de chemare în judecată şi ale apelului cu care a fost investită, va analiza, în raport de temeiurile de drept invocate şi de probatoriul administrat, dacă sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale pentru cele trei societăţi, faţă de care nu s-a renunţat la judecată, sub următoarele aspecte:

1. dacă răspunderea civilă delictuală a celor trei pârâte (SOCIETATEA B. S.A., C. S.A., SOCIETATEA S. S.R.L.) poate fi angajată anterior sau numai ulterior ori concomitent stabilirii în contradictoriu cu formatorii de opinie a unei răspunderi delictuale urmare depăşirii limitelor prevăzute de art. 10 din Convenţie şi în caz afirmativ,

2. dacă răspunderea civilă delictuală a celor trei pârâte (SOCIETATEA B. S.A., C. S.A., SOCIETATEA S. S.R.L.) este o răspundere pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia şi

3. dacă răspunderea civilă delictuală a celor trei pârâte (SOCIETATEA B. S.A., C. S.A., SOCIETATEA S. S.R.L.) este o răspundere individuală sau una solidară.

Instanţa de apel va avea în vedere principiul tempus regit actum dar şi faptul că, pentru obligaţiile in solidum, în raport cu reglementarea din art. 1003 al vechiul C. civ., care, fără a consacra expres solidaritatea pasivă, dispunea că sunt ţinute în solidar pentru despăgubire persoanele cărora le este imputabil delictul sau cvasidelictul, art. 1382 din Noul C. civ. consacră expres un caz de solidaritate pasivă legală. Formularea textului este clară şi precisă, în sensul că sunt obligaţi în solidar să repare prejudiciul injust cauzat victimei "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă". Deci sunt ţinuţi în solidar "cei care răspund pentru aceeaşi faptă prejudiciabilă" şi nu "cei care răspund pentru unul şi acelaşi prejudiciu". Aşadar, în accepţiunea Noului C. civ., nu unicitatea prejudiciului determină solidaritatea, ci unicitatea faptei săvârşite de mai mulţi autori.

În ipoteza în care instanţa de trimitere va depăşi aceste aspecte prealabile, esenţiale soluţionării cauzei, va analiza condiţiile generale ale atragerii răspunderii civile delictuale, mai precis:

1. existenţa unui prejudiciu;

2. existenţa unei fapte ilicite;

3. existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

4. existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În decizia casată, instanţa a apreciat în mod greşit că doar fapta, prin ea însăşi, este suficientă pentru a prezuma prejudiciul şi existenţa raportului de cauzalitate (pag. 29 alin. (1) teza 1 din decizia recurată).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că în materia răspunderii civile delictuale prejudiciul nu se prezumă nici de lege şi nici de către judecător. El se demonstrează în plan probator şi trebuie să se afle într-un raport de cauzalitate cu fapta culpabilă. Chiar şi pentru acordarea de daune morale este necesar ca acela care le pretinde să producă un minimum de argumente şi indicii, din care să rezulte în ce măsură drepturile personal-nepatrimoniale i-au fost afectate şi să administreze un probatoriu adecvat. Cu atât mai mult cu cât, în speţă, cea care reclamă un prejudiciu moral este o persoană juridică, supusă unui regim legal de înfiinţare, funcţionare şi de evidenţiere contabilă a întregii activităţi economice. Scopul oricărei societăţi comerciale îl constituie obţinerea de profit - finis mercatorum est lucrum şi, în consecinţă, un eventual prejudiciu moral al unei societăţi comerciale poate avea repere obiective de cuantificare, pe calea unei expertize judiciare. În orice caz, despăgubirile trebuie să se prezinte într-un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

În apel, după casare, instanţa va trebui să analizeze şi vinovăţia, căci în decizia recurată s-a reţinut în mod greşit că vinovăţia există prin simplul fapt că nu există cauze care să o înlăture (pag. 29 alin. (1) teza finală din decizia recurată). Acest raţionament este complet ilogic. Potrivit acestei opinii, orice act sau fapt există doar dacă nu există nimic care să îl înlăture.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că existenţa unor fapte nu se probează niciodată prin inexistenţa altor fapte. Dimpotrivă, faptul negativ este cel care se probează indirect prin existenţa faptului pozitiv opus (contrar). Şi nicidecum invers. Vinovăţia, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, trebuie probată de cel care reclamă prejudiciul - actori incumbit probatio. La stabilirea culpei trebuie să existe un criteriu obiectiv, în funcţie de conduita unui model abstract, mai ales că se deduce judecăţii un domeniu reglementat - cel al audiovizualului - pentru care analiza condiţiilor şi circumstanţelor în care a fost săvârşită fapta ilicită şi prejudiciabilă se poate face prin raportare la reglementările specifice.

Potrivit unui vechi principiu al dreptului român, un drept care nu poate fi dovedit, practic, echivalează cu un drept care nu există (idem non essse aut non probari).

În concluzie, răspunzând prin acest considerent comun atât susţinerilor recurentelor, cât şi apărărilor intimatei, pentru toate argumentele şi temeiurile de drept reţinute, conform art. 312 (1) C. proc. civ. se vor admite recursurile declarate de pârâtele SOCIETATEA B. S.A., C. S.A., SOCIETATEA S. S.R.L. (FOSTĂ E. S.A.) şi SOCIETATEA D. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR T. împotriva deciziei civile nr. 1152/2014 din 27 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele SOCIETATEA B. S.A., C. S.A., SOCIETATEA S. S.R.L. (FOSTĂ E. S.A.) şi SOCIETATEA D. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR T. împotriva deciziei civile nr. 1152/2014 din 27 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2015.