Inadmissibility and nullity of cassation appeals due to finality of judgment and failure to formulate specific grounds of illegality

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 5 ianuarie 2015 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - reprezentat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Agenţia Naţională Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială - Agenţia Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sector 6 Bucureşti şi Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat modificarea art. 61 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel încât veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor să fie luate în considerare la stabilirea cuantumului privind indemnizaţia de creştere a copilului şi obligarea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sector 6 Bucureşti să emită o nouă decizie ţinând cont de toate veniturile obţinute.

Prin Sentinţa civilă nr. 7131 din 22 octombrie 2015,Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din C. fisc. , a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor publice şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice privind modificarea art. 61 alin. (2) din C. fisc. şi a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sector 6 Bucureşti, la emiterea unei noi decizii privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 4154 din 15 septembrie 2016, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă şi a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 7131 din 22 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român - reprezentat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială - Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sector 6 Bucureşti şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii.

5. Soluţia instanţei de recurs

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că Sentinţa civilă nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este definitivă.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate în recurs, decizie care este definitivă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 111/2010, Înalta Curte constată că acesta este nul pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea.

De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Anulează recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 111/2010.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.

GGC - CL