Notarial contract fraud claim survives; remand for investigation upheld.

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost investit cu plângerea formulată de C.C., care printre altele a sesizat faptul că, notarul public B.O. nu și-a respectat îndatoririle de serviciu și a ajutat-o pe numita D.M.L. să inducă în eroare pe părinții săi C.V. și A., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 826 din 15 martie 2001.

S-a menționat că părinții săi au întocmit un contract de împrumut, însă notarul a făcut un act de vânzare-cumpărare nereal împotriva voinței acestora transmițând un bun de o valoare ridicată pentru suma de 200 de dolari S.U.A., pe care aceștia au împrumutat-o pentru ea, contract pe care aceștia nu l-au citit, achiesând la buna credință a notarului.

Parchetul, a efectuat acte premergătoare și prin rezoluția din 12 octombrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 132/P/2001, a dispus neînceperea urmării penale față de notarul B.O., pentru comiterea infracțiunii de favorizare, prevăzută de art. 264 C. pen. și complicitate la infracțiunea de înșelăciune în convenție, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a arătat că în cauză nu a existat nici o acțiune din partea notarului B.O. de inducere în eroare a soților C., în sensul de a încheia contractul de vânzare cumpărare a apartamentului în cauză, iar notarul și-a respectat îndatoririle de serviciu.

Împotriva acestei soluții C.V., la 28 ianuarie 2002, s-a adresat cu plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în care arată că este nemulțumit de soluția de neîncepere a urmăririi penale ce s-a dat în dosarul 132/P/2001, pe considerent că aceasta se bazează pe o greșită interpretare a probelor.

A fost dezvoltată această plângere, arătându-se că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să stabilească faptul că, contractul încheiat între C.V. și C.A. pe de o parte și numita D.M.L. pe de altă parte, viza un împrumut pentru fiica lor C.C., pentru suma de 200 dolari S.U.A., însă notarul B.O., a întocmit un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului în care locuiesc.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția din 31 ianuarie 2002, dată în dosarul nr. 131/II/2/2002, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului C.V. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 132/P/2001.

Se arată că, în cauză, a existat un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului întocmit între soții C.V. și C.A., în prezența notarului B.O. și că nu sunt indici, din conținutul cărora ar rezulta altă situație, decât faptul că acest contract cu nr. 826 din 15 martie 2001 s-a făcut cu respectarea cerințelor legii de către toate părțile.

Împotriva soluției dată de către procuror, s-a făcut plângere potrivit art. 2781 C. proc. pen., la Curtea de Apel Bacău, de către petiționarul C.V., pe motiv că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să lămurească împrejurări legate de tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, care în loc să întocmească un act de împrumut, au întocmit un act de vânzare-cumpărare, transmițându-se proprietatea unui apartament către numita D.M.L., pentru suma de 200 de dolari S.U.A. cu complicitatea notarului.

Curtea de Apel Bacău, a examinat plângerea formulată de către petiționar în raport de motivele arătate, de actele premergătoare care au stat la baza celor două rezoluții și prin sentința penală nr. 17 din 29 aprilie 2004, a admis plângerea petiționarului împotriva celor două rezoluții pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și procurorul general pe care le-a desființat și a trimis cauza procurorului în vederea urmăririi penale.

S-a reținut că la 04 mai 1996, C.V. și A., au cumpărat apartamentul în care locuiau cu chirie potrivit contractului nr. 7215/1992 de la R.A.G.L. Neamț, pentru care au plătit avans, urmând ca ratele lunare, să se încheie în luna mai 2002, iar în acest contract se stipulează în art. 5, interdicția înstrăinării imobilului înainte de plata integrală a prețului.

În contractul încheiat de către notar privind transmiterea apartamentului din data de 15 martie 2001 și înregistrat la nr. 826 se stipulează că acest apartament a fost dobândit prin cumpărare cu plata integrală din fondul locativ de stat.

Ca urmare a acestor neconcordanțe, s-a menționat că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să lămurească împrejurările în care s-a întocmit acest act și dacă, între părțile în cauză a avut loc potrivit voinței lor un contract de vânzare-cumpărare sau a un contract de împrumut.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel ca fiind vădit nelegală și esențial netemeinică, referitoare la soluția pronunțată în cauză, vizând desființarea celor două rezoluții, în condițiile în care, în cauză, în cadrul actelor premergătoare, s-a stabilit în mod ireversibil, că acel contract de vânzare-cumpărare a apartamentului, s-a făcut cu respectarea întocmai a voinței părților, iar notarul nu a făcut nimic altceva decât să respecte voința acestora, fără a încălca vreo dispoziție legală.

Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele și dovezile existente la dosar, de sentința pronunțată în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat.

Față de lucrările de la dosar, se constată că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să adâncească urmărirea penală și să verifice susținerile petiționarului, cu privire la faptul dacă în cauză a fost întocmit un contract de împrumut sau un contract de vânzare-cumpărare, dacă intimata D.M.L. s-a prezentat sub alt nume la unele instituții ale statului sau persoane juridice, și a obținut dovezi în legătură cu actele necesare întocmirii contractului, dacă există, de asemenea, neconcordanțe cu privire la unele acte emise de unele autorități privind modul de achiziționare a apartamentului de către soții C. și actul original.

Așa fiind, recursul declarat de parchet este neîntemeiat, întrucât soluțiile pronunțate de acesta nu confirmă în totalitate situația reală existentă între soții C. și numita D.M.L., iar instanța în mod just a apreciat că în cauză se impun a fi aprofundate cercetările pentru a se stabilii cu exactitate ce act juridic a fost întocmit la data de 15 martie 2001 de către notarul B.O., în condițiile în care în conținutul acestui contract sunt înserate o serie de mențiuni completate cu caractere diferite la rândurile 6, 7, 12, precum și la data redactării acestuia vizând ultimul aliniat, față de restul contractului.

Prin urmare, numai după efectuarea cercetărilor cuvenite în vederea lămuririi aspectelor arătate se va stabilii dacă în cauză notarul, împreună cu numita D.M.L., folosindu-se de acte false, au întocmit un act de vânzare-cumpărare neconform cu realitatea profitând de vârsta soților C. și bazându-se pe încrederea și calitatea notarului sau în realitate a avut loc transmiterea în mod legal a apartamentului potrivit contractului autentificat sub nr. 826 din 15 martie 2001.

Astfel fiind, recursul declarat se constată că este nefondat și se va respinge în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva sentinței penale nr. 17 din 23 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, privind pe petiționarul C.V. și intimații B.O. și D.M.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2004.