Tax litigation: Insufficiency of judicial reasoning and failure to rule on all claims as grounds for case cassation and remand

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2018, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând:

1. în principal, în temeiul art. 281 alin. (7) C. proc. civ. fiscal, desfiinţarea în tot a Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018, precum şi a actelor administrative fiscale în ceea ce priveşte:

- baza de impunere stabilită suplimentar pentru profit în sumă de 9.153.655 RON şi impozit pe profit stabilit suplimentar de plată în sumă de 2.858.286 RON, stabilite pentru perioada verificată 1 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2018,

- baza de impunere stabilită suplimentar pentru TVA în sumă de 8.384.374 RON şi TVA stabilită suplimentar de plată în sumă de 1.593.031 RON, stabilite pentru perioada verificată 1 ianuarie 2013 - 31 ianuarie 2018.

2. În subsidiar, obligarea organului de soluţionare a contestaţiilor sa emită o soluţie cu privire la contestaţia formulata de către reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/18.07.2018;

3. În temeiul art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, art. 728 alin. (2) C. proc. fisc. , suspendarea executării actelor administrative fiscale: Raport de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/18.07.2018, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, iar ca urmare a admiterii suspendării, radierea acestor obligaţii de plata din fisa sintetica şi din certificatul de atestare fiscala ale reclamantei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 5512 din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis cererea principală de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

- a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 şi Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a aceloraşi acte administrative.

A dispus radierea obligaţiilor de plată stabilite prin aceste acte administrative din fişa sintetică şi din certificatul de atestare fiscală ale reclamantei.

A luat act act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării RIF nr. x/18.07.2018, a Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, capăt de cerere întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF.

A respins cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 5512 din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, prin însuşirea în întregime a susţinerilor reclamantei.

Totodată, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că în cauză, ANAF nu a emis actele contestate, prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.

Recurenta - pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a criticat sentinţa de fond susţinând în esenţă că sub aspectul motivării, sentinţa recurată este succintă şi incorectă din punct de vedere juridic, iar considerentele nu reflectă situaţia existentă.

În al doilea rând, în opinia recurentei, sentinţa criticată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu a făcut dovada unei pagube iminente, după cum nici dovada cazului bine justificat, care să creeze o puternică îndoială asupra legalităţii actelor contestate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente:

În raport de criticile de nelegalitate invocate de recurenţi, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina, cu prioritate, pe acelea care privesc nereguli procedurale, de natură a atrage casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat desfiinţarea în tot a Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018 şi suspendarea executării actelor administrative fiscale: Raport de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/18.07.2018, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 şi Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a aceloraşi acte administrative, a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării RIF nr. x/18.07.2018, a Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 şi a Dispoziţiei privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. x/18.07.2018, capăt de cerere întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF, cât şi cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este fondat prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: ... b) ... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

De asemenea, Înalta Curte reţine că procedura judiciară în materie civilă prevede, cu caracter general, obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa "asupra a tot ceea ce s-a cerut", examinând "fiecare pretenţie şi apărare în parte", hotărând "în legătură cu orice alte cereri" formulate de părţi, conform art. 22, raportat la art. 237 din C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, nu rezultă că prima instanţa s-ar fi pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

În raport de pretenţiile expuse prin acţiune, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, Deciziei de impunere nr. x/18.07.2018 şi Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18.07.2018, a omis să pronunţe soluţia cu privire la capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018, astfel cum reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere vizând desfiinţarea în tot a Deciziei nr. 126.798 din 24 septembrie 2018, situaţie în raport de care Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, nu sunt întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Totodată, din examinare lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că actele administrativ fiscale contestate nu se află la dosar.

În conexiune cu critica neanalizării efective a pretenţiilor părţilor, Înalta Curte va reţine şi faptul că, din punct de vedere al probatoriului administrat în cauză, prima instanţă s-a pronunţat fără a avea la dispoziţie actele administrativ fiscale atacate.

În acest context, Înalta Curte constată că, având în vedere motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, precum şi apărările formulate instituţiile pârâte, pentru asigurarea unui probatoriu complet şi pentru a avea posibilitatea analizării legalităţilor actelor contestate, judecătorul fondului avea obligaţia de a solicita depunerea actelor atacate la dosarul instanţei.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi motivelor expuse de ambele părţi, motivarea instanţei de fond rezumându-se la preluarea motivelor din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fără a cuprinde o analiză proprie, a probelor aflate la dosar, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi ori citarea concluziilor unui raport de audit (probă cu caracter extrajudiciar) nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Este de necontestat că soluţia judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse, care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a hotărârii, preluând argumentele părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

Pe cale de consecinţă, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa de fond să procedeze la analiza pretenţiilor părţilor, atât sub aspectul petitelor cererii de chemare în judecată, a apărărilor formulate de către pârâte, cât şi sub aspectul completării şi analizării probelor din dosar.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurente, fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa Sentinţa civilă nr. 5512 din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 5512 din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - CL