Tax authority prevails: free-travel coupon reimbursements for veterans limited to county-level routes; taxpayer’s claims dismissed.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu ANAF - DGRFP IAŞI - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii anularea Deciziei nr. 96/P din 29 decembrie 2016 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de societate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24 martie 2016, a Raportului de inspecţie economico-financiar din 24 martie 2016 înregistrat sub nr. x din 24 martie 2016, precum şi a Procesului-verbal încheiat la data de 22 martie 2016 şi înregistrat sub nr. x/22 martie 2016.

Totodată, a solicitat admiterea contestaţiei administrative, anularea dispoziţiei obligatorii x/2016, a raportului de inspecţie economico- financiar încheiat la data de 24 martie 2016, înregistrat sub nr. x din 24 martie 2016 şi a procesului-verbal încheiat la data de 22 martie 2016 şi înregistrat sub nr. x/2016, precum şi restituirea sumei de 1.240.488 RON achitată conform Ordinelor de plată nr. x şi nr. 545, ambele din data de 26 aprilie 2016, cu dobândă fiscală legală calculată de la data plăţii - 26 aprilie 2016 şi până la data restituirii efective a întregii sume.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin Sentinţa nr. 88 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat judecarea prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţei sub nr. x/2017 la data de 11 iulie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 167 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâţi, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Vicovu de Sus în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, Judeţul Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a anulat Decizia nr. 96/P din 29 decembrie 2016 a Ministerului Finanţelor Publice, în sensul că a admis contestaţia formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24 martie 2016, a Raportului de inspecţie economico-financiar încheiat sub nr. x/24 martie 2016 şi a Procesului-verbal x/22 martie 2016, acte administrativ-fiscale pe care le anulează; a obligat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi să restituie reclamantei suma de 1.240.488 RON achitată în baza Dispoziţiei obligatorii x/24 martie 2016, conform Ordinelor de plată nr. x/26 aprilie 2016 (pentru suma de 359.909 RON) şi nr. 544 din 26 aprilie 2016 (emis pentru suma de 880.579 RON), cu dobânda legală de la data încasării (26 aprilie 2016) şi până la data plăţii efective.

Prin Încheierea nr. 1 din 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată de reclamantă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 167 din 13 noiembrie 2017 în sensul că, la dispoziţia "obligă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi să restituie reclamantei suma de 1.240.488 RON achitată în baza Dispoziţiei obligatorii x/24 martie 2016, conform Ordinelor de plată nr. x/26 aprilie 2016 (pentru suma de 359.000 RON) şi nr. 544 din 26 aprilie 2016 (emis pentru suma de 880.579 RON), în loc de "cu dobânda legală" de la data încasării (26 aprilie 2016) şi până la data plăţii efective se va scrie corect: "Cu dobânda fiscală legală de la data încasării (26 aprilie 2016) şi până la data plăţii efective".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 167 din 13 noiembrie 2017 au formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Împotriva Încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava .

3.1. Recursurile formulate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva Sentinţei civile nr. 167 din 13 noiembrie 2017 şi Încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În privinţa Sentinţei civile nr. 167/2017, recurentul-pârât susţine nelegalitatea acesteia, în primul rând, din perspectiva respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/24 martie 2016 şi Procesului-verbal nr. x/22 martie 2016.

Raportul de inspecţie economico-financiară nu este act administrativ, nici tipic şi nici asimilat.

Raportul de inspecţie economico-financiară stă la baza emiterii dispoziţiei obligatorii, valorificarea constatărilor acestuia, în sensul stabilirii de obligaţii suplimentare se realizează prin emiterea dispoziţiei obligatorii, conform disp. art. 28 alin. (1) şi (5), art. 34 alin. (3) şi art. 33 alin. (2) din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare.

Cu privire la Procesul-verbal nr. x/22 martie 2016, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a considerat în mod greşit că acesta ar avea natura unui act subsecvent dispoziţiei obligatorii şi deciziei emise în soluţionarea contestaţiei administrative.

Potrivit disp. art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 101/2012, procesul-verbal este actul de control care se întocmeşte în situaţiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, atunci când organele de inspecţie economico-financiară sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei, care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală, astfel că actul nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 44/1994.

În mod greşit s-a considerat că în cauză sunt aplicabile, în mod exclusiv, prevederile art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994, deoarece obiectul cauzei nu vizează verificarea limitării numărului de călătorii pe care veteranii de război le pot efectua, ci limita care i-a fost impusă Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte decontarea acestor cheltuieli; potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 44/1994 şi art. 1 din Anexa 1 - Instrucţiunea la Ordinul nr. 266/312/2005 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită emise în baza Legii nr. 44/1994.

Astfel, veteranii de război au dreptul la efectuarea a 12 călătorii interne dus-întors pe mijloace de transport auto, însă achitarea/decontarea de către Ministerul Finanţelor Publice a costurilor de călătorie pe această categorie de transport se face doar la nivelul căilor auto judeţene.

În ceea ce priveşte adresele nr. x/21.06.2016 şi nr. y/05.07.2016 emise de Ministerul Transporturilor, invocate de prima instanţă în susţinerea argumentaţiei care a dus la admiterea acţiunii au caracterul unor opinii, neavând forţă juridică superioară a Legii nr. 44/1994.

Recurentul-reclamant consideră şi că, prima instanţă a concluzionat în mod nelegal că transportatorul este derobat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei din momentul în care instituţia publică cu atribuţii de control, DGRFP Iaşi, prin AJFP Suceava, şi-a exercitat drepturile şi obligaţiile stabilite prin Ordinul nr. 266/2005 şi a avizat documentaţia prezentată de transportator la decontare, deoarece în speţă, sunt aplicabile disp. art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare.

În privinţa cuponului statistic, acesta constituie document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate conform art. 20 din Ordinul nr. 266/312 din 22 februarie 2005, iar intimata-reclamantă avea atât obligaţia să deţină documente justificative privind serviciile de transport efectuate pentru veteranii şi văduvele de război, în baza Legii nr. 44/1994, cât şi obligaţia prezentării acestor documente justificative organelor de inspecţie economico-financiară în vederea dovedirii realităţii şi întinderii prestaţiei.

În mod nelegal a apreciat prima instanţă că operatorului de transport nu i se poate reţine nicio culpă în privinţa deficienţelor datelor înscrise în cupoanele statistice.

Potrivit disp. art. 5, art. 6, art. 23 din Legea nr. 44/1994, OMAPM nr. M266/2005, transportatorii sunt obligaţi să verifice legitimaţiile de călătorie şi modul de completare a cupoanelor.

Referitor la Încheierea nr. 1 din 16 ianuarie 2018, recurentul-pârât susţine aplicarea greşită a disp. art. 442 C. proc. civ., deoarece natura dobânzii acordate de instanţa de fond prin sentinţă, diferă de natura dobânzii solicitată prin acţiunea introductivă, astfel încât situaţia se circumscrie noţiunii de "greşeală de judecată".

3.2. Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 167 din 13 noiembrie 2017, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră recurenta-pârâtă că prima instanţă a admis în mod greşit acţiunea în contradictoriu cu aceasta, deoarece nu are calitate procesuală pasivă.

În speţă, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 96/P din 29 decembrie 2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, de unde rezultă că recurenta-pârâtă nu este emitentul actului atacat şi nu poate sta în proces în calitate de pârâtă.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine greşita reţinere a încălcării principiului unicităţii controlului, în raport de disp. art. 7 alin. (1) lit. e) şi c) din O.U.G. nr. 94/2011, faptul că jurisprudenţa invocată nu constituie izvor de drept, iar adresele la care face referire reclamantul sunt propuneri legislative şi puncte de vedere.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea disp. art. 16 şi art. 23 din Legea nr. 44/1994 se susţine că veteranii de război şi văduvele de război au dreptul la 12 călătorii dus-întors, pe mijloacele de transport auto judeţene.

4. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL solicită respingerea recursurilor ca nefondate, invocă adresa nr. x/05.07.2016 emisă de Ministerul Transporturilor şi faptul că orice restricţionare a persoanelor care beneficiază de facilităţi la transport constituie abuz din partea transportatorului sancţionat de H.G. nr. 69/2013 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului European şi al Consiliului din data de 21 octombrie 2009.

Consideră intimata-reclamantă că nu are calitatea de parte în raporturile administrative, nu poate impune beneficiarilor să efectueze călătorii doar în raza judeţului de domiciliu şi nu are dreptul să verifice identitatea acestora.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor formulate

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi

Potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, împotriva dispoziţiei obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, iar soluţionarea plângerii se face de către Ministerul Finanţelor Publice.

Decizia privind soluţionarea plângerii prealabile se contestă la instanţa de contencios administrativ competentă, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Aşadar, obiectul acţiunii în instanţă este anularea Deciziei nr. 96/P din 29 decembrie 2016 privind soluţionarea plângerii împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/2016.

Prin urmare, DGRFP Iaşi nu are calitate procesuală pasivă în cauză, cererea formulată împotriva sa urmând să fie respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

2. Referitor la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care s-a cerut anularea Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/24 martie 2016 şi a Procesului-verbal încheiat sub nr. x/22 martie 2016.

Avându-se în vedere că Raportul de inspecţie economico-financiară este un act premergător emiterii deciziei prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă, iar în instanţă se atacă decizia, urmează a se reţine că cererea de anulare a acestuia este inadmisibilă, instanţa de fond soluţionând greşit acest capăt de cerere.

Cu privire la Procesul-verbal x/22 martie 2016 se va observa că acesta reprezintă anexă la sesizarea penală ce a fost transmisă organelor de cercetare penală competente şi, prin urmare, nu poate forma obiect al controlului pe calea contenciosului administrativ, astfel că excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere a fost greşit soluţionată de instanţa fondului, impunându-se casarea sentinţei sub acest aspect.

3. Asupra criticilor formulate împotriva Sentinţei civile nr. 167 din 13 noiembrie 2017, ce privesc fondul cauzei

Curtea de Apel a apreciat că pentru decontarea sumelor reprezentând cheltuielile cu transportul persoanelor prevăzute de Legea nr. 44/1994, în perioada 1.01.2010 - 31.12.2014 a fost efectuat un control anterior, iar o nouă inspecţie economico-financiară pentru aceeaşi perioadă şi cu aceleaşi obiective, s-a produs ca urmare a actului emis de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Suceava, cu privire la modalitatea în care DGFP Suceava (DGRFP Iaşi) a avizat deconturile depuse de transportatorii interni privind acordarea de la bugetul statului a contravalorii cupoanelor statistice privind călătoria gratuită cu autobuzele a beneficiarilor Legii nr. 44/1994.

Curtea de Conturi a depistat abateri de nelegalitate constând în avizarea nelegală de către DGFP Suceava (DGRFP Iaşi) a unor cupoane statistice şi a impus efectuarea de noi inspecţii economico-financiare la agenţii economici transportatori.

Din cuprinsul considerentelor referitoare la controalele efectuate de DGRFP Suceava (ulterior DGRFP Iaşi), ce se regăsesc la paginile 8 şi 9 din sentinţa recurată nu rezultă că prima instanţă a reţinut încălcarea principiului unicităţii controlului, de unde rezultă că nici instanţa de recurs nu poate analiza solicitarea exprimată de intimata-reclamantă prin acţiunea introductivă şi prin întâmpinarea formulată în calea de atac a recursului, deoarece partea interesată nu a declarat recurs la motivarea instanţei asupra acestei chestiuni.

În continuare, instanţa de fond a arătat că în constatarea legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate, trebuie să se plece de la statutul juridic al reclamantei şi de la poziţia pe care aceasta o are în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994 şi apoi, de la împrejurarea necontestată că documentele întocmite de aceasta, în condiţiile Ordinului MTCT/MFP nr. 266/2005, au fost confirmate de instituţiile publice.

Instanţa de fond a apreciat, în contextul arătat, că singura obligaţie a operatorului privat de transport public de persoane este de a asigura transportul persoanelor ce fac obiectul Legii nr. 44/1994, acesta nu răspunde de modul în care beneficiarii înţeleg să îşi valorifice drepturile şi nici să impună călătorii doar în limita judeţului de domiciliu.

Interpretând dispoziţiile art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994, susţine că textul face referire la 12 călătorii "interne", fără a se face vreo deosebire între transportul local judeţean sau interjudeţean, interpretare confirmată şi prin două adrese emise de Ministerul Transporturilor.

Înalta Curte arată, în primul rând, că instanţa de fond a realizat o interpretare şi aplicare greşită a disp. art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 în privinţa noţiunii de călătorii "interne".

Noţiunea analizată se regăseşte însă în mai multe texte cuprinse în Legea nr. 44/1994, în H.G. nr. 580/1995, Ordinul nr. 266/2005.

Art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 stabileşte un număr de 12 călătorii interne gratuite dus - întors, pe mijloacele de transport auto.

Art. 23 alin. (2) din Legea nr. 44/1994 prevede că achitarea costurile de călătorie pe calea ferată, căile fluviale şi auto judeţene, pe baza biletelor speciale, se face de către Ministerul Finanţelor Publice.

Art. 1 din H.G. nr. 580/1195 privind cheltuielile care se decontează de către Ministerul Finanţelor Publice prevede că aceste cheltuieli cuprind tarifele de transport pe calea ferată, căile fluviale şi auto judeţene.

De asemenea, art. 1 şi art. 4 din Ordinul nr. 266/2013 din 22 februarie 2005 emis în baza disp. art. 2 din H.G. nr. 580/1995, reglementează tipărirea biletelor speciale de călătorie gratuită pe calea ferată, pe căile fluviale şi pe căile auto judeţene de către Ministerul Transporturilor şi modalitatea de formulare a cererilor pentru tipărirea biletelor speciale de călătorie gratuită pe calea ferată, pe căile fluviale şi pe căile auto judeţene.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, din interpretarea coroborată a textelor sus-menţionate se desprinde concluzia că noţiunea "călătorii interne", cuprinsă la art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 se interpretează în sensul de "călătorii auto judeţene" şi nu interjudeţene, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

Cu referire la adresele nr. x/21.06.2016 şi nr. y/05.07.2016 emise de Ministerul Transporturilor, exemplificate de prima instanţă în sensul susţinerii soluţiei pronunţate, Înalta Curte observă că acestea interpretează noţiunea în raport de disp. art. 15, art. 16 alin. (2), art. 17, art. 18 şi art. 19 din Ordinul comun MT/MFP nr. 266/312/2005, prevederi ce nu au legătură directă cu modul în care se decontează cheltuielile, ci cu completarea borderourilor, etc., astfel că în mod greşit s-a considerat că opinia exprimată echivalează cu interpretarea unor texte cuprinse în Legea nr. 44/1994.

În continuare, prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu are nicio culpă în privinţa deficienţelor înscrise în cupoanele statistice, deoarece nu are atribuţii să verifice modul în care veteranii de război înţeleg să îşi execute drepturile conferite prin Legea nr. 44/1994.

Potrivit disp. art. 6 din Ordinul comun MT/MFP nr. 266/2005, biletele speciale de călătorie gratuită sunt valabile numai însoţite de legitimaţia eliberată de filialele judeţene/sector municipiul Bucureşti ale asociaţiilor veteranilor de război legal constituite, contrasemnată de reprezentatul Ministerului Apărării Naţionale, astfel că nu este necesară legitimarea călătorului prin prezentarea cărţii de identitate, ci prezentarea doar a legitimaţiei de veteran de război, caz în care transportatorul are obligaţia legală să ceară documentul şi să observe încălcarea prevederilor legale, prin prezentarea altei persoane.

De asemenea, călătoriile gratuite fiind acordate doar pe rutele auto judeţene, transportatorii au obligaţia să verifice respectarea prevederilor legale, deoarece conform art. 23 din Legea nr. 44/1994, agenţii economici transportatori au obligaţia să ia măsurile necesare ce le revin pentru aplicarea legii.

Controlul prevăzut de art. 7 din O.U.G. nr. 94/2011 are în vedere, verificarea activităţii operatorilor economici, de unde rezultă că transportatorii au obligaţia să deţină documentele justificative prevăzute de lege pentru decontarea cheltuielilor, iar acestea să fie conforme cu legea, în vederea dovedirii realităţii şi întinderii prestaţiei.

Prin urmare, intimata-reclamantă avea obligaţia să verifice legitimaţiile de călătorie şi modul de completare a cupoanelor, în sens contrar, sumele nu pot fi decontate de la bugetul de stat.

Potrivit art. 20 din Ordinul nr. 266/2005, exemplarul 3 al borderourilor şi situaţiei centralizatoare, împreună cu cupoanele statistice, rămâne la agentul economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea prestaţiilor, documente pe care intimata-reclamantă nu le-a prezentat, astfel că cererea sa a fost admisă de către instanţa de fond prin interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente mai sus menţionate.

4. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice împotriva Încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, conexat la prezentul dosar.

Întrucât recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 167/2017 va fi admis, iar cererea de anulare a actelor administrativ-fiscale a fost găsită neîntemeiată, urmează a se constata ca fiind fondată şi calea de atac declarată împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei, cu referire la natura dobânzii acordate.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să fie admise recursurile declarate în cauză.

Se vor casa hotărârile atacate şi, rejudecând, se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive DGRFP Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi, în consecinţă, se va respinge acţiunea faţă de această pârâtă.

Se va respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a Raportului de inspecţie economico-financiară şi a procesului-verbal.

Se va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva Sentinţei nr. 167 din 13 noiembrie 2017 şi Încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 ale Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei nr. 167 din 13 noiembrie 2017 a aceleiaşi instanţe.

Casează hotărârile atacate şi, rejudecând, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi în consecinţă, respinge acţiunea faţă de această pârâtă.

Respinge cererea de anulare a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/24 martie 2016 şi a Procesului-verbal nr. x/22 martie 2016, ca inadmisibilă.

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019

GGC - CL