Appeal challenging fiscal rulings declared inadmissible; earlier remand upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the claimants against the Court of Appeal's decision of 14 December 2018, which had partially allowed their earlier appeal, set aside the first-instance judgment on inadmissibility, and remanded the case for retrial, while upholding the rest of the judgment. The dispute concerned an administrative and fiscal matter, with the claimants seeking to challenge the lower courts’ rulings, but the High Court held that the decision under appeal was final, as it was issued by an appellate court on a prior appeal, and under Article 483(1) and Article 634(1) of the Civil Procedure Code, only judgments rendered on appeal or those expressly provided by law are subject to appeal, not decisions of appellate courts, which are definitive; consequently, the appeal was rejected as inadmissible under the principle of the uniqueness of appeals, based on Article 496 and Article 499 of the Civil Procedure Code, with the earlier decision remaining in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 499 teza a doua din acelaşi cod; Appeal challenging fiscal rulings declared inadmissible; earlier remand upheld: The dispute concerned an administrative and fiscal matter, with the claimants seeking to challenge the lower courts’ rulings, but the High Court held that the decision under appeal was final, as it was issued by an appellate court on a prior appeal, and under Article 483(1) and Article 634(1) of the Civil Procedure Code, only judgments rendered on appeal or those expressly provided by law are subject to appeal, not decisions of appellate courts, which are definitive; consequently, the appeal was rejected as inadmissible under the principle of the uniqueness of appeals, based on Article 496 and Article 499 of the Civil Procedure Code, with the earlier decision remaining in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as inadmissible in the dispositive.
Cited in the dispositive as a supplementary basis for the decision.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 7154 din 14 decembrie 2018, a respins excepţia nulităţii recursului formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 3505 din data de 23 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, a admis recursul formulat de reclamanţi, a casat, în parte, sentinţa civilă recurată cu privire la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, menţinând în rest sentinţa atacată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii au declarat recurs A. şi B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte constată că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurentă nefiind prevăzută de lege.
1. Asupra admisibilităţii recursului
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În speţă, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat, ci este pronunţată de o instanţă de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. are caracter definitiv.
Recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum acest drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori, în aceeaşi cale de atac.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 7154 din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.
GGC - CL