Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3422/2019 AI generated

Challenge to ministerial order conferring decisive powers on consultative commission rejected for lack of standing and subsidiary public interest claim.

Case Number Decizia nr. 3422/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, rejecting the nullity exception and upholding the appellate court's dismissal of the plaintiff's action, thereby leaving the Ministerial Order in force. The dispute involved a challenge to the validity of the Ministerial Order governing the organization and function of the National Archaeology Commission, with the plaintiff arguing that the order illegally transformed the commission's statutory consultative role into a decisive, imperative one, contrary to the applicable emergency ordinance, and that the proceedings should have been suspended due to a pending unconstitutionality referral. The court held the appeal unfounded primarily on grounds of lack of standing and procedural impropriety, finding that the plaintiff failed to demonstrate injury to a subjective right or legitimate private interest required under the administrative litigation law, as the defense of a public interest is permissible only in a subsidiary manner and the plaintiff actually benefited from the commission's acts; additionally, the court ruled that the mandatory suspension of proceedings upon referring a question of unconstitutionality to the Constitutional Court was abrogated, leaving suspension to the judge's discretion, which was not exercised in this case.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004; Challenge to ministerial order conferring decisive powers on consultative commission rejected for lack of standing and subsidiary public interest claim: Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
standing to appeal challenge of administrative decisions public interest grounds procedural orders Roman law conferring of powers

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
În motivarea căii de atac, recurentul a apreciat că prima instanţă trebuia să suspende judecata cauzei, conform art. 413 alin.
art. 488 din C. proc. civ
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004
Instanţa de control judiciar reţine că, în speţă, sunt relevante prevederile art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cu completările şi modificările ulterioare, potrivit cărora:
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
43/2000, instanţa de control judiciar reaminteşte că măsura suspendării de drept prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost abrogată (prin Legea nr.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă şi hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, anularea Ordinului de Ministru al Culturii şi Cultelor nr. 2127/2005 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Arheologie şi anularea tuturor documentelor de ordin imperativ - decizional emise de această comisie în baza ordinului, precum şi suspendarea executării Ordinului nr. 2127/2005 până la soluţionarea definitivă a acţiunii vizând anularea acestuia.

Prin Sentinţa nr. 30 din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de suspendare a ordinului a cărui anulare se solicită, formulată de reclamant.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 86 din 22 mai 2017, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia.

În motivarea căii de atac, recurentul a apreciat că prima instanţă trebuia să suspende judecata cauzei, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, cu privire la care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale prin încheierea de şedinţă din 8 mai 2017.

Pe fond, recurentul a reluat situaţia de fapt şi a arătat că prima instanţă a apreciat legal modul în care atribuţiile specifice ale Comisiei Naţionale de Arheologie cuprinse în art. 16 din O.G. nr. 43/2000, de la lit. b), c), d), k), 1), p) şi s) definite ca propune avizarea sunt transformate în avizează în Ordinul nr. 2127/2005 la art. 4, lit. b), c), e), f), i), m) şi o), în accepţiunea acesteia neexistând nicio diferenţă semantică între a propune avizarea şi avizează. Or, simpla transcriere diferită a atribuţiilor în respectivul ordin în raport cu cele prevăzute de O.G. nr. 43/2000 constituie un motiv de nelegalitate.

Recurentul a mai arătat că, deşi a arătat primei instanţe că documentele emise de Comisia Naţională de Arheologie se numesc aprobări, pe care ministerul le trimite petenţilor, aceasta a susţinut că cele adoptate din perspectiva Comisiei Naţionale de Arheologie [...] vor urma calea aprobării de către Ministerul Culturii, or, faptele făcute de autoritate sunt fapte de abuz în serviciu evident, care cad sub incidenţa prevederilor C. pen. şi care nu sunt sesizate de instanţă.

Totodată, a susţinut că judecătorul fondului nu a analizat pe fond ordinul contestat, altfel ar fi sesizat cum o comisie cu rol consultativ poate să îşi impună faţă de forul tutelar conducerea, şi nu a reţinut motivarea Preşedintelui României din 8 aprilie 2016 de retrimitere la Parlament a unei legi, tocmai pe motivul că o comisie cu rol consultativ nu poate emite acte cu putere decizională sau imperativă, deşi a făcut trimitere la acest aspect.

În opinia recurentului, prima instanţă a legalizat practic faptul că o comisie cu rol consultativ poate emite acte cu putere decizională.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică, iar cât priveşte afirmaţia părţii referitoare la obligativitatea instanţei de judecată de a suspenda procesul în urma admiterii excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în cursul judecăţii a arătat, de asemenea, că nu poate fi primită, neexistând o dispoziţie expresă în acest sens.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2127/2005 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Arheologie şi anularea tuturor documentelor de ordin imperativ - decizional emise de această comisie în baza respectivului ordin, şi suspendarea executării ordinului atacat.

În cauză, criticile formulate vizează soluţia asupra cererii privind anularea ordinului contestat, cererea de suspendare fiind soluţionată prin Sentinţa nr. 30 din 20 februarie 2017.

Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că respectiva Comisie Naţională de Arheologie are vot consultativ însă, cu toate acestea, exercită atribuţii decizorii.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Persoana vătămată este definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, drept "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate".

În cauză, recurentul susţine că vătămarea constă în faptul că prin ordinul atacat se instituie o comisie cu rol consultativ dar care ia decizii, încălcându-se astfel ordinea de drept.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că s-a făcut dovada vătămării unui drept sau interes, în sensul textelor de lege menţionate.

Instanţa de control judiciar reţine că, în speţă, sunt relevante prevederile art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cu completările şi modificările ulterioare, potrivit cărora:

"Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care se invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge în mod logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim".

Aceste prevederi au menirea de a clarifica şi de a stabili în ce condiţii şi cine poate invoca apărarea interesului legitim public.

Din conţinutul textului de lege se deduce că, prin acţiunea pe care o introduc la instanţa de contencios administrativ, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct "interesul legitim public" pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

Aşadar, prin acţiunea introdusă, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susţină în sprijinul cererii şi vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.

Or, demersul judiciar iniţiat de reclamant nu are şi un capăt de cerere principal tinzând la apărarea unui drept sau interes individual, personal al unei persoane determinate, prin urmare nu este respectat caracterul subsidiar al acţiunii. Altfel spus, interesul public poate fi invocat doar în subsidiar.

De altfel, în cadrul dezbaterilor, chiar recurentul susţine că, în calitatea sa de expert, a avut beneficii, deci nu a fost vătămat în vreun fel.

Din această perspectivă, se observă că judecătorul fondului, în analiza efectuată, şi-a extins nepermis cercetarea.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurentului, potrivit căreia se impunea suspendarea judecăţii cauzei din moment ce s-a sesizat Curtea Constituţională, prin Încheierea din 8 mai 2017, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.G. nr. 43/2000, instanţa de control judiciar reaminteşte că măsura suspendării de drept prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost abrogată (prin Legea nr. 177/2010), aşa încât, în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, nu mai este obligatorie suspendarea judecăţii.

Inexistenţa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate relevă intenţia legiuitorului, în noile reglementări, de a nu impune, cu caracter obligatoriu, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Ca urmare a înlăturării acestui caz de suspendare de drept, instanţa învestită cu soluţionarea cererii în cadrul căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate are posibilitatea să aprecieze, în anumite situaţii particulare şi cu titlu de excepţie, asupra oportunităţii suspendării judecăţii.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă şi hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 86 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - CL