State budget reimbursement of financial corrections for public procurement contracts: appeal allowed, judgment quashed and case remanded for inadequate reasoning
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice admitted the appeal, quashed the lower court's judgment, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the applicant company and effectively overturning the first instance decision that had dismissed its action. The dispute concerned the legality of an administrative note refusing to classify certain financial corrections applied to public procurement contracts under the emergency ordinance framework that allows for state budget reimbursement of such costs. The decisive legal basis was the violation of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, which requires court decisions to contain reasoned conclusions analyzing the parties' arguments; the Supreme Court found the first instance judgment was insufficiently motivated and failed to effectively examine whether the applicant's situation fit the legal provisions of Article 2(1) of Emergency Ordinance No. 15/2013, constituting a procedural defect under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code and disregarding the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; State budget reimbursement of financial corrections for public procurement contracts: appeal allowed, judgment quashed and case remanded for inadequate reasoning: The dispute concerned the legality of an administrative note refusing to classify certain financial corrections applied to public procurement contracts under the emergency ordinance framework that allows for state budget reimbursement of such costs. The decisive legal basis was the violation of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, which requires court decisions to contain reasoned conclusions analyzing the parties' arguments; the Supreme Court found the first instance judgment was insufficiently motivated and failed to effectively examine whether the applicant's situation fit the legal provisions of Article 2(1) of Emergency Ordinance No. 15/2013, constituting a procedural defect under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code and disregarding the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for the court's decision to admit the appeal and quash the lower court's judgment.
Cited as the procedural rule governing the effects of the cassation, specifically the quashing of the sentence and remanding the case for retrial.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POS MEDIU - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, anularea
Notei nr. x/11 decembrie 2015 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 15/2013 şi obligarea acestora la aprobarea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare astfel cum au fost solicitate prin adresa nr. x/25 septembrie 2014.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 31 din 30 ianuarie 2017, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi acţiunea formulată de către reclamantă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurenta a reluat situaţia de fapt şi a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că actul administrativ contestat este motivat, deşi aceasta recunoaşte implicit că motivarea este lacunară prin reţinerea în sensul că motivarea actului poate fi făcută şi ulterior.
Or, trecând peste faptul că argumentaţia refuzului este identică pentru cinci din cele cele şase contracte de achiziţie publică pentru care s-au aplicat corecţiile financiare solicitate a fi suportate de la bugetul de stat, în privinţa contractului nr. x/18 martie 2011 nu există niciun motiv pentru care s-a refuzat suportarea corecţiei de la bugetul de stat (corecţia fiind aplicată prin notă de constatare), aceasta rezultând din nota de neîncadrare unde rubrica destinată prezentării argumentelor privind refuzul a rămas necompletată.
Recurenta a susţinut că motivarea primei instanţe încalcă prevederile art. 425 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare, din moment ce nu a analizat punctual toate apărările formulate, invocând şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fond, recurenta a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013, însuşindu-şi punctul de vedere al autorităţii de management, or, contrar celor reţinute, în cauză sunt aplicabile aceste prevederi indiferent că sunt în discuţie corecţii constatate prin note de constatare sau corecţii constatate prin procese-verbale şi note de audit, textul de lege nefăcând distincţie în privinţa actului prin care acestea au fost aplicate.
Totodată, a susţinut că a atras atenţia primei instanţe că dacă se admite raţionamentul autorităţii de control că doar sumele constatate prin note ar putea forma obiectul suportării de la bugetul de stat, atunci refuzul sumei constatate prin note de constatare este nelegal, cu toate acestea nu se regăseşte vreo trimitere la respectiva apărare.
Or, în condiţiile în care soluţia instanţei a fost una de respingere a acţiunii în totalitate chiar şi atunci când corecţiile sunt cuprinse în note de constatare se observă că motivele care au stat la baza acestei soluţii sunt contradictorii.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Notei nr. x/11 decembrie 2015 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 15/2013, prin care a fost refuzată suportarea din bugetul de stat a unor sume solicitate de reclamantă prin adresa nr. x/25 septembrie 2014, prin care cerea suportarea din bugetul de stat a contravalorii unor corecţii financiare aplicate în sarcina acestea prin: procesul-verbal de constatare nr. x/7 octombrie 2013; procesul-verbal de constatare nr. x/7 octombrie 2013; nota de constatare nr. x/3 iunie 2013; procesul-verbal de constatare nr. x/27 ianuarie 2012; raportul de audit nr. 51299/23 august 2013.
Criticile recurentei urmează să fie analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:
"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".
În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.
Altfel spus, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, Hotărârea din 28 aprilie 2005, §30).
Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (Hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.
Sub aspectul calităţii motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.
Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.
În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia pronunţată sunt insuficient argumentate, respectiv prima instanţă nu a analizat dacă situaţia juridică a reclamantei se încadrează efectiv în dispoziţiile normei prevăzute de O.G. nr. 15/2013 (art. 2 alin. (1)).
Considerentele sentinţei atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamant, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Înalta Curte constată astfel că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, urmând să analizeze dacă situaţia juridică a reclamantei se încadrează efectiv în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013.
În raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. SA împotriva Sentinţei nr. 31 din 30 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.
GGC - CL