Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3363/2019 AI generated

Solidary liability for tax debts: causal link between pre-insolvency asset alienation and bad faith proven by timing relative to provisional enforcement measures and presumption of fictitious transaction based on party identity.

Case Number Decizia nr. 3363/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the tax authority's appeal, quashed the lower court's decision, and dismissed the taxpayer's action as unfounded, resulting in the upholding of the administrative decision establishing solidary liability and the subsequent decision resolving the internal appeal. The dispute concerned the validity of a solidary liability decision under Article 27 of Government Ordinance No. 92/2003, where the taxpayer challenged the finding that a legal entity had been rendered insolvent through the bad-faith alienation of real estate. The appellate court had previously found no causal link between the asset transfer and insolvency, relying on the timing of the formal insolvency declaration; however, the Supreme Court held that the lower court erred by ignoring the temporal proximity of the property sale to the issuance of provisional enforcement measures and ignoring strong presumptions of artificiality arising from the related parties' identical addresses and familial ties, which indicated the transaction was designed to frustrate tax recovery.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Solidary liability for tax debts: causal link between pre-insolvency asset alienation and bad faith proven by timing relative to provisional enforcement measures and presumption of fictitious transaction based on party identity: The dispute concerned the validity of a solidary liability decision under Article 27 of Government Ordinance No. 92/2003, where the taxpayer challenged the finding that a legal entity had been rendered insolvent through the bad-faith alienation of real estate. The appellate court had previously found no causal link between the asset transfer and insolvency, relying on the timing of the formal insolvency declaration; however, the Supreme Court held that the lower court erred by ignoring the temporal proximity of the property sale to the issuance of provisional enforcement measures and ignoring strong presumptions of artificiality arising from the related parties' identical addresses and familial ties, which indicated the transaction was designed to frustrate tax recovery.

Keywords

AI generated
tax debts insolvency transfer of assets liability for estate debts legal entity validity of debt enforcement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Grounds for admitting the appeal by establishing that the lower court made a material error of law regarding the causal link between asset alienation and insolvency.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis for quashing the appealed sentence after the appeal was admitted.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis for the final resolution of the dispute on the merits following the quashing of the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, anularea Deciziei nr. 416 din 16 octombrie 2015 privind soluţionarea cu contestaţiei formulata de A., emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi, pe cale de consecinţa, anularea în totalitate a Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzuta de art. 27 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. x/20 iulie 2015 emisă de către ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4142 din 20 decembrie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

A anulat Decizia nr. 416 din 16 octombrie 2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.07.2015 emisă de către ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 4142 din 20 decembrie 2016 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea căii de atac recurenta a arătat că este greşită opinia instanţei de fond, întrucât intenţia privind înstrăinarea imobilelor a fost manifestată prin emiterea şi acceptarea facturilor, care au fost întocmite în perioada 17 decembrie 2010 - 30 aprilie 2012, adică înainte de efectuarea inspecţiei fiscale şi de emiterea deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii.

Voinţa părţilor, concretizată în actele de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile a fost exprimată în data de 28 mai 2012, conform încheierilor de autentificare emise de notarul public.

Conform prevederilor art. 27, alin. (2), lit. b):

"răspunde în solidar cu debitorul declarat insolvabil administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului."

Apreciază astfel că legătura de cauzalitate, împreună cu reaua-credinţă este dovedită având în vedere următoarele:

- bunurile imobile au fost înstrăinate după numai 12 zile de la data emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/16 mai 2012

- gradul de rudenie existent între reprezentanţii legali ai celor două societăţi, dl. B. - asociat şi fost administrator al SC C. SRL şi dl. A. -reprezentantul legal al SC D. SA, la data efectuării tranzacţiilor; aşa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare, cei doi reprezentanţi legali poartă acelaşi nume şi au acelaşi domiciliu, mun. Giurgiu, jud. Giurgiu

Din cele menţionate rezultă cu certitudine faptul că prin vânzarea imobilelor a fost provocată starea de insolvabilitate a societăţii debitoare, prin acest "artificiu" fiind îngreunată în mod considerabil recuperarea obligaţiilor fiscale neachitate ale debitorului urmărit.

Prin urmare, instanţa de fond, în mod eronat, a considerat că nu există o legătură de cauzalitate între vânzarea activelor SC D. SA.

Analizând lucrările dosarului instanţa de recurs apreciază că instanţa de fond a dat credit în mod eronat susţinerilor reclamantei referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate între vânzarea imobilelor şi situaţia de insolvabilitate.

A te raporta precum a făcut instanţa de fond la procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/29 decembrie 2014 pentru a credita ca valabilă o înstrăinare efectuată în anul 2012 omiţând a se raporta la faptul că, cu câteva săptămâni înainte se emisese decizia de instruire a măsurilor asiguratorii nr. x/16 mai 2012 atunci când operaţiunea de înstrăinare imobile se raportează la data întocmirii actului anterior şi nu la înscrisuri precum anterioare acesteia, este apreciat ca nemotivat.

Mai mult, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a acestei instanţe, faptul, relevat de contractul de vânzare cumpărare, a identităţii sediului pentru cei doi contractanţi şi mai mult a domiciliilor pentru reprezentanţii acestora, reprezintă în realitatea de care principiile de drept nu pot fi eludate o puternică prezumţie de nerealitate artificialitate a actului încheiat.

Adunând la aceasta şi gradul de rudenie dintre părţi, instanţa de recurs apreciază că respectivul act a fost încheiat "pro cauza" pentru reducerea averii debitorului.

În aceste condiţii, faţă de cadrul procesual, nu este nevoie de existenţa prealabilă a unei hotărâri care să constate simulaţie ci, actul prin modalitatea în care a fost încheiat, a condus la insolvabilitate.

Deşi nu face obiectul real al prezentei, graba încheierii contractului în circumstanţele înscrierii măsurilor asiguratorii inclusiv în Cartea funciară rezidă şi din faptul neprezentării contractului de dobândire iniţială în original, mai mult, cumpărătorul nediligent neavând nicio opunere la aceasta .

Toate aceste vădesc că în raport de motivele invocate actele administrative atacate au fost legal şi temeinic emise astfel că instanţa de recurs urmează a le menţine.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivul invocat recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l admite, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 să caseze sentinţa recurată şi pe fond să respingă acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu împotriva Sentinţei civile nr. 4142 din 20 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2019.

GGC - CL