Taxability of criminal restitution claims as contingent assets versus certain revenues for VAT purposes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal instanţe, sub nr. x/2016, la data de 12 mai 2016, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x/28 august 2015, a deciziei de impunere nr. x/28 august 2015 şi a dispoziţiei nr. x/18 august 2015.

Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28 august 2015 emis de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Decizia de impunere nr. x/28 august 2015 emisă de către acelaşi organ fiscal şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/18 august 2015 emisă de organul fiscal mai sus-citat au reţinut în sarcina reclamantei următoarele obligaţii de plată:

- suma de 741.510 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/28 august 2015, împreună cu accesoriile aferente, respectiv dobânzi în sumă de 213.667 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 126.531 RON.

- suma de 867.948 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/28 august 2015, împreună cu accesoriile aferente, respectiv dobânzi în sumă de 269.431 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 131.646 RON;

- măsura de diminuare a pierderii fiscale cu suma de 248.426 RON, din declaraţiile anuale cod 101 privind calculul impozitului pe profit, aferente anilor 2012 - 2014.

Prin Sentinţa nr. 3549 din 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea astfel cum a fost completată privind pe reclamantul A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti; s-a anulat raportul de inspecţie fiscală nr. x/28 august 2015, decizia de impunere nr. x/28 august 2015, dispoziţia nr. x/18 august 2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman şi Decizia nr. 1197/26 mai 2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2050 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate de recurenta-pârâtă în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material de către prima instanţă în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor contestate şi de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Primul aspect de nelegalitate invocat priveşte soluţia de admitere a acţiunii formulate de reclamanta SC A. SA şi de anulare a actelor contestate având ca obiect situaţia litigioasă a înregistrării în contabilitatea intimatei a sumei de 4.574.016 RON reprezentând prejudiciu de recuperat de către reclamantă stabilit prin Decizia penală nr. 644/2012.

Se arată că în mod greşit prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor pct. 211(2) din OMFP 3055/2010 apreciind natura acestei creanţe certe stabilită prin decizia penală ca fiind un activ contingent.

Acest prejudiciu reprezintă, de fapt, valoarea reală a operaţiunilor economico-financiare efectuate şi care trebuia înregistrată în contabilitate având la baza ca document tocmai Decizia penală nr. 644/2012. SC A. SA nu a înregistrat în evidenţa contabilă suma de 4.574.015 RON, decât în momentul în care i s-a impus acest aspect prin dispoziţie obligatorie, agentul economic considerându-l creanţa incertă, contrazicându-se totodată prin concluzia ca "este prejudiciu cert care poate fi considerat deductibil fiscal". Aşa cum i se precizează în adresa primită de la Direcţia de Legislaţie şi reglementări contabile, acesta avea obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare, respectiv în conformitate cu prevederile art. 180, alin. (2) şi (3) din reglementările menţionate, entităţile trebuie să evidenţieze în contabilitate toate veniturile şi cheltuielile, respectiv creanţele şi datoriile rezultate ca urmare a unor prevederi legale sau contractuale.

Se arată că prima instanţă nu a ţinut cont de indicaţiile din adresa de răspuns nr. x/2013 şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă suma de 4.574.015 RON aceasta fiind înregistrată în contabilitate urmare a dispoziţiei obligatorii din 15 decembrie 2014 şi nu ca urmare a deciziei penale, care în opinia recurentei-pârâte reprezintă un document justificativ privind certitudinea creanţei de recuperat. Iar în raport de această creanţă certă, care trebuia înregistrată în contabilitate ca venit reclamanta-intimată avea obligaţia calculării şi plăţii TVA-ului aferent în sumă de 896.487 RON.

Se apreciază ca nelegală soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor fiscale contestate.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Se apreciază că nu erau îndeplinite condiţiile obligării la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care nu a fost probată reaua credinţă şi executarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În şedinţa publică din 4 iunie 2019 reclamanta-intimată a depus la dosar copiile a trei hotărâri judecătoreşti pronunţate care au legătură cu prezenta cauză respectiv hotărâri prin care au fost soluţionate definitiv o cerere de anulare a unor cate care au legătură cu prezenta cauză şi o cerere de suspendare a actelor contestate în cauză, suspendare admisă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - filele x şi următoarele dosar recurs.

Excepţia nulităţii recursului invocate de intimata-reclamantă urmează fi respinsă pentru următoarele motive.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de apărările prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs.

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar conform alin. (2) aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În cauză Curtea constată că în cererea de recurs, recursul a fost motivat în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a legii de către prima instanţă, în concret invocându-se două aspecte de nelegalitate.

Curtea constată că recurenta-pârâtă reia pe situaţia de fapt susţinerile din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, doar în cuprinsul cererii de recurs se formulează critici proprii sentinţei atacate în raport de cele reţinute de prima instanţă.

Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat de recurenta-pârâtă verificarea pe fond a sentinţei atacate fiind posibilă în raport de aspectele arătate în cererea de recurs.

În consecinţă, Curtea va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanta-intimată.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că sentinţa atacată prin care pe fond au fost anulate actele contestate este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale aplicabile în mod corect fiind anulate actele de impunere contestate şi Decizia nr. 1197 din 26 mai 2015 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată.

În mod legal prima instanţă a apreciat actele fiscale contestate ca fiind nelegale apreciind şi interpretând corect dispoziţiile art. 211 din OMFP nr. 3055/2015 în ceea ce priveşte problema litigioasă a înregistrării în contabilitatea reclamantei a sumei de 4.574.015 RON ca activ contingent. Aceasta a fost dezlegată şi aplicată corect de prima instanţă în raport de textul legal aplicabil situaţie de fapt şi de probele administrate - acte şi raport de expertiză.

Pct. 211 din Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 3055/2009 defineşte în prima teză a alin. (2) noţiunea de activ contingent ca fiind un activ potenţial, noţiune care nu exclude categoria creanţelor certe, (deci doar a căror existenţă este neîndoielnică), nesigură fiind doar încasarea acestora.

Utilizarea noţiunii de cert în textul de lege nu conduce la concluzia că o creanţă certă nu poate fi activ contingent, întrucât, conform aceluiaşi text de lege "în cazul în care realizarea unui venit este sigură, activul aferent nu este un activ contingent şi trebuie procedat la recunoaşterea lui în bilanţ".

Prin interpretarea per a contrario a acestei dispoziţii rezultă că, dacă încasarea unui venit nu este sigură, atunci acesta este activ contingent.

Această soluţie este în concordanţă cu definiţia dată de lege activului contingent şi anume aceea de activ potenţial, ca antonim pentru noţiunea de realizare sigură.

Or, astfel creanţa în cuantum de 4.574.015 RON recunoscută prin Decizia penală nr. 644 din 19 februarie 2012 este în mod cert un activ contingent, întrucât acesta, chiar dacă din punctul de vedere al legii procedural civile este o creanţă certă, din punct de vedere al legii contabile este un activ potenţial, a cărei realizare nu este sigură şi nu poate fi în totalitate sub controlul entităţii, întrucât în mod evident, depinde de existenţa în patrimoniul celor 3 persoane fizice obligate la plata acestei sume, a activelor necesare în vederea acoperii acesteia.

Această soluţie apare şi ca urmare a interpretării logice a textului de lege, întrucât nu se poate pretinde că intenţia legiuitorului a fost aceea de a obliga contribuabilii la plata impozitelor aferente unor sume ce nu pot fi efectiv încasate.

Conduita corectă şi legală a reclamantei şi nelegalitatea actelor fiscale anulate corect de prima instanţă este confirmată şi de hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în legătură cu situaţia litigioasă a înregistrării în contabilitatea reclamantei a sumei de 4.574.015 RON ca activ cintingent.

Astfel, la data pronunţării sentinţei atacate prima instanţă a făcut corect aplicarea art. 430 alin. (2) şi art. 431(2) C. proc. civ. constatând autoritatea de lucru judecat pe chestiunea litigioasă a înregistrării în contabilitate în raport de Sentinţa definitivă nr. 1030 din 6 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Alexandria.

Curtea apreciază că faţă de această problemă litigioasă argument de apreciere a recursului ca nefondat îl reprezintă Decizia definitivă nr. 6744 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 prin care ca o consecinţă a admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamanta-intimată au fost anulate definitiv ca nelegale raportul de inspecţie economică-financiară din 15 decembrie 2014 şi dispoziţia obligatorie în ceea ce priveşte măsurile dispuse privind înregistrarea în contabilitatea reclamantei a sumei în litigiu de 4.574.015 RON cuvenite reclamantei prin Decizia penală nr. 644 din 19 februarie 2012 ca activ contingent deoarece realizarea ei este incertă.

Iar această decizie definitivă pe problema litigioasă a înregistrării în contabilitate reprezintă şi are efect de putere de lucru judecat în raport de dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431(2) C. proc. civ.

Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "Oricare dintre părţi poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Iar în cauză dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 43 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile şi în raport de o altă decizie definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4273 din 3 decembrie 2018.

Toate aceste hotărâri au reprezentat probe noi în recurs depuse de reclamanta-intimată aflate la filele x şi următoarele din dosar recurs.

În mod corect prima instanţă a anulat actele contestate ca nelegale deoarece plecând de la premisa înregistrării în contabilitate ca activ contingent şi nu ca fiind o creanţă (venit) în cauză faţă de această creanţă înregistrată ca activ contingent nu este datorat TVA-ul impus în cuantum de 867.948 RON prin actele fiscale contestate.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate privind acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză fiind aplicate corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Obligarea recurentei-pârâte a fost legală ca parte care a pierdut procesul la cererea reclamantei-intimate, parte care a câştigat prin soluţia de admitere a acţiunii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Iar această obligaţie are caracter obiectiv, în raport de soluţia pronunţată în cauză neexistând condiţia existenţei unei culpe sau a unei rele credinţe.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva Sentinţei civile nr. 3549 din 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2019.

GGC - CL