Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3172/2019 AI generated

Deputy mayor's concurrent trader status found incompatible; appeal dismissed.

Case Number Decizia nr. 3172/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) dismissed the appellant's appeal as unfounded and rejected his request to refer a preliminary ruling question, thereby upholding the first-instance judgment that had rejected the action to annul an integrity assessment report finding the appellant in a state of incompatibility. The dispute concerned the appellant, a local elected official (deputy mayor), who challenged the integrity agency's report concluding that he had simultaneously held the office of deputy mayor and the status of an authorized natural person (PFA) trader, in violation of Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, which renders the office of mayor or deputy mayor incompatible with the status of an individual trader. The Court held that the incompatibility arises automatically from the mere concurrent holding of the public office and the status of trader, regardless of whether any commercial activity or income was actually generated, and rejected the appellant's arguments based on lack of culpability, ignorance of the law, or the absence of actual corruption; it also found that the preliminary ruling request was inadmissible because the legal question was not novel, given established case law, and the request essentially sought application of the law to the specific facts rather than clarification of a genuine legal issue.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 3 alin. (2) din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ, art. 519 din C. proc. civ; Deputy mayor's concurrent trader status found incompatible; appeal dismissed: The dispute concerned the appellant, a local elected official (deputy mayor), who challenged the integrity agency's report concluding that he had simultaneously held the office of deputy mayor and the status of an authorized natural person (PFA) trader, in violation of Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, which renders the office of mayor or deputy mayor incompatible with the status of an individual trader. The Court held that the incompatibility arises automatically from the mere concurrent holding of the public office and the status of trader, regardless of whether any commercial activity or income was actually generated, and rejected the appellant's arguments based on lack of culpability, ignorance of the law, or the absence of actual corruption; it also found that the preliminary ruling request was inadmissible because the legal question was not novel, given established case law, and the request essentially sought application of the law to the specific facts rather than clarification of a genuine legal issue.

Keywords

AI generated
status of official public official legal status commercial dispute action for annulment fiscal law

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
Recurentul-reclamant în critica sentinţei recurate susţine şi că noţiunea de comerciant, cuprinsă în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, trebuie pusă în acord cu dispoziţiile art.
art. 3 alin. (2) din C. civ
161/2003, trebuie pusă în acord cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din C. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.
art. 493 din C. proc. civ
Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin.
art. 519 C. proc. civ
Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în temeiul art. 519 C. proc. civ.
art. 519 din C. proc. civ
a formulat o cerere prin care a solicitat să se dispună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în care se încadrează criticile invocate de recurentă în susţinerea căii de atac exercitate, este neîntemeiat.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 17 iunie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, anularea Raportului de evaluare nr. x din 26 mai 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 282 pronunţată la 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Integritate Bucureşti, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 26 mai 2015.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 26 mai 2015.

Recurentul-reclamant a apreciat că prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, deoarece aceasta a dat o interpretare strict literală textului de lege, fără a analiza dacă se regăsesc în speţă ipotezele vizate de legiuitor a fi sancţionate.

Recurentul apreciază ca nu se poate da o interpretare strict literală legislaţiei în domeniu, fără să se aibă în vedere scopul declarat al Legii nr. 161/2003 care vizează asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi fără să se analizeze dacă se regăsesc în speţă ipotezele vizate de legiuitor a fi sancţionate.

Recurentul-reclamant în critica sentinţei recurate susţine şi că noţiunea de comerciant, cuprinsă în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, trebuie pusă în acord cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din C. civ. în conţinutul cărora se definesc profesioniştii ca fiind "toţi cei care exploatează o întreprindere".

Acesta precizează că în speţă, nu exista niciun element în sensul lipsei de transparenţă în exercitarea funcţiei de viceprimar şi nici a existentei vreunui interes de natură patrimonială sau de favorizare a unor fapte de corupţie, considerente pentru care prima instanţă a concluzionat greşit ca a încălcat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata-pârâtă a subliniat că interpretarea dată de recurentul-reclamant art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 este eronată, legiuitor necondiţionând starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a activităţilor comerciale, simpla deţinere concomitentă a funcţiei de primar cu cea de comerciant fiind suficientă pentru a se constata acest caz de incompatibilitate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, prin Încheierea din 8 mai 2018.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei rezoluţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în temeiul art. 519 C. proc. civ. formulată de recurentul-reclamant

La data de 20 mai 2019, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere prin care a solicitat să se dispună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

- dacă simpla deţinere a calităţii de titular al unei persoane fizice autorizate, pur formală, în condiţiile în care persoana fizică autorizată nu a realizat nici un fel de venituri şi nu a desfăşurat niciodată nici un fel de activitate concomitent cu exercitarea calităţii de ales local, în speţă, viceprimar, este de natură să conducă în mod automat la starea de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, sau starea de incompatibilitate urmează a fi stabilită în raport de circumstanţele fiecărei cauze.

Opinia recurentului-reclamant în ceea ce priveşte chestiune de drept a cărei dezlegare a solicitat-o prin cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înalte Curţi este aceea că, starea de incompatibilitate trebuie apreciată în concret în funcţie de circumstanţele cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Analizând cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare la dispoziţiile art. 519 din C. proc. civ., republicat, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de textul procedural menţionat, urmând a o respinge, pentru argumentele expuse în continuare.

Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate, instanţa reţine că în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 C. proc. civ. are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (ex. Decizia nr. 16/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 779/5.10.2016).

Aşadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în condiţiile particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Astfel, în ceea ce priveşte întrebarea referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte apreciază că excede condiţiei de noutate a chestiunii de drept ce se cere a fi dezlegată, existând o vastă jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în materie de interpretare şi aplicare a prevederilor textului de lege indicat mai sus. Totodată, instanţa reţine că nu s-au identificat tendinţe de practică judiciară divergentă.

Înalta Curte reţine că modul în care a fost motivată cererea de sesizare cu dezlegarea unei chestiuni de drept prezintă în fapt elemente ce ţin de apărarea recurentului-reclamant pe fondul recursului.

Din această perspectivă, instanţa constată că prin cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul-reclamant urmăreşte în fapt o validare a propriei interpretări şi a argumentelor pe care le-a dezvoltat atât prin cererea de chemare în judecată şi în apărarea prezentată primei instanţe, dar şi a celor susţinute prin cererea de recurs. Această opţiune procedurală, în contextul argumentelor invocate de recurent nu se încadrează exigenţelor art. 519 din C. proc. civ., republicat.

Pe de altă parte, speţa oferă suficiente elemente de fapt şi de drept, rezultate din probatoriul administrat în cauză, pentru ca instanţa să întreprindă o analiză corectă, în ceea ce priveşte înţelesul dispoziţiilor legale aplicabile speţei şi să fie în măsură să dea o dezlegare corectă problemei de drept dedusă judecăţii în prezentul litigiu.

În concluzie, prin sesizarea formulată, nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în cauză, astfel încât, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înţelesul art. 519 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, precum şi a probatoriului administrat în cauză în faţa primei instanţe, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 26 mai 2015, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut faptul că începând cu data de 17 iunie 2008 şi până la data întocmirii raportului, reclamantul a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al oraşului Sebiş, judeţul Arad, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată, titular al PFA - A., încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi nerespectând dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din acest act normativ.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că reclamantul nu a contestat cele reţinute în raportul de evaluare pe perioada menţionată, însă acesta susţine, pe de-o parte, lipsa culpei sale în perpetuarea stării de incompatibilitate, câtă vreme opinia generală a autorităţilor unităţii administrativ teritoriale, exprimată în cunoştinţă de cauză la momentul alegerii sale în funcţia de viceprimar, a fost aceea a inexistenţei unei stări de incompatibilitate.

Pe de altă parte, în considerarea unor adeverinţe emise de Serviciul Fiscal Orăşenesc Sebiş, din care rezultă că PFA A., nu a desfăşurat activitate şi nu a încasat venituri din 17 iunie 2008 şi până la data emiterii acestor adeverinţe, reclamantul a susţinut că nu poate fi considerat în mod efectiv un comerciant sau un profesionist, în sensul art. 3 alin. (2) din C. civ., situaţie în care nu poate fi vorba nici de exploatarea unei întreprinderi, ca exercitare sistematică a unei activităţi organizate, conform alin. (3) al aceluiaşi articol.

De asemenea, reclamantul susţine că, imediat cum i s-a semnalat starea de incompatibilitate de către pârâtă, a solicitat radierea PFA la Registrul Comerţului, menţiunea fiind dispusă ca atare la data de 10 iunie 2015.

Reclamatul a concluzionat că nu putea subzista o stare de incompatibilitate câtă vreme nu a fost atins scopul declarat al Legii nr. 161/2003, care vizează atât asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice (susţinând că transparenţa a fost asigurată în cazul său, starea de fapt fiind cunoscută şi acceptată de autorităţile locale la numirea în funcţie), cât şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei - apreciind că această problemă nu se pune în speţă, din perspectiva unor interese sau valori care să genereze fapte de corupţie.

Aceste apărări au fost reiterate şi în cadrul recursului, recurentul-reclamant invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate, sentinţa recurată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de recurent.

Aşadar, prin criticile sale, reclamantul a susţinut în esenţă că, nu a prestat activitate comercială prin PFA - A. la momentul alegerii în funcţia de viceprimar, nu a efectuat niciodată vreun act de comerţ şi nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerţ.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul a fost expres prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, anterior citate şi se verifică în speţă pe toată perioada evaluată, prin concomitenţa deţinerii unei funcţii şi a desfăşurării unei activităţi, pentru care legiuitorul a instituit starea de incompatibilitate.

Înalta Curte reţine şi că, O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale defineşte, la art. 2 lit. i), "persoana fizică autorizată" ca fiind "persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă".

La art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ se statuează faptul că prin sintagma "activitate economică" se înţelege "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit".

Conform art. 4 din aceeaşi ordonanţă: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

În acelaşi timp, în art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ se prevede că:

"Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată..."

Or, în speţă, această formă de autorizare prevăzută de lege este circumscrisă ipotezei descrise de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind calitatea de comerciant persoană fizică.

Aşadar, calitatea de comerciant a recurentului-reclamant este atestată de lege, în ciuda susţinerilor acestuia, existând text normativ ce se bucură de o deplină accesibilitate şi aplicabilitate.

Chiar dacă, recurentul-reclamant nu a făcut acte de comerţ în calitatea sa de persoană fizică autorizată, nu are relevanţă, întrucât esenţială pentru starea de incompatibilitate este simpla deţinere de către acesta a calităţii de comerciant persoană fizică, calitate care a şi determinat emiterea raportului de evaluare de către inspectorul de integritate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant că nu a avut reprezentarea că se află în stare de incompatibilitate, atâta vreme cât secretarul oraşului, cât şi prefectul nu au sesizat că există elemente de incompatibilitate, în mod corect a reţinut prima instanţă că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii, având în vedere că responsabilitatea aparţine în exclusivitate persoanei evaluate, cu privire la funcţiile pe care de îndeplineşte şi activităţile pe care le desfăşoară, potrivit legii.

Potrivit art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie, iar necunoaşterea legii de către reclamant nu înlătură aplicarea acestei dispoziţii legale, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii).

Critica recurentului-reclamant conform căreia, nu s-a avut în vedere că nu a fost afectat scopul Legii nr. 161/2003 de a preveni şi sancţiona corupţia, atâta vreme cât în perioada supusă controlului nu s-a efectuat niciun act de comerţ nu poate fi reţinută ca un argument pertinent pentru anularea stării de incompatibilitate.

În edictarea Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, scopul a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana ce deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să-l împiedice să ajungă într-o stare de incompatiblitate.

Starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 este clară, concisă, legală şi expresă şi este privită chiar prin prisma scopului declarat al acestei legi, lipsa actelor de comerţ neexcluzând starea de incompatibilitate reţinută în sarcina recurentului-reclamant.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în care se încadrează criticile invocate de recurentă în susţinerea căii de atac exercitate, este neîntemeiat. Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de recurentul A.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 282 din 26 octombrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - CP