EU rural-development funding revocation upheld: linked-enterprise ineligibility and artificial conditions confirmed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 octombrie 2016, reclamantele SC A. SRL Brodina prin administrator judiciar B. Suceava şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamante şi înregistrată la pârâtă sub nr. x din 19 iulie 2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 iunie 2016.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, cererea reclamantelor.

3. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei hotărâri, reclamantele SC A. SRL prin administrator judiciar B. Suceava şi C. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante susţin că SC A. SRL nu era la data depunerii cererii de finanţare şi nu a fost nici ulterior acestui moment întreprindere legată/afiliată de D. SRL, neexistând niciuna dintre relaţiile prevăzute de reglementările europene şi de art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Niciuna dintre cele două întreprinderi nu avea calitatea de acţionar sau asociat majoritar al celeilalte şi nu deţinea niciun drept de vot.

Niciuna dintre ele două întreprinderi nu avea "dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi".

Niciuna dintre aceste întreprinderi nu "exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia".

Recurentele-reclamante precizează că în accepţiunea CJUE noţiunea de poziţie dominantă priveşte o situaţie de putere economică deţinută de o întreprindere, de natură a împiedica menţinerea unei concurenţe efective pe piaţa în cauză, însă situaţia de dominare a unei pieţe de către o întreprindere nu este interzisă, ci numai exploatarea abuzivă a unei asemenea poziţii.

Între cele două întreprinderi nu au existat raporturile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004, pentru a fi calificate ca întreprinderi legate în sensul alin. (4) "prin intermediul unei persoane fizice".

Simplul fapt că dl. E., asociat unic al SC A. SRL, deţinea la data depunerii cererii de finanţare - 28 aprilie 2011, şi calitatea de asociat al D. SRL, cu o cotă de 50%, calitate pe care a deţinut-o până la datele de 5/9 iunie 2012, când s-a retras şi a cesionat părţile sociale deţinute în ambele firme, nu este de natură a califica societăţile ca fiind legate/afiliate, în condiţiile în care acesta nu a avut calitatea de asociat majoritar al celei de-a doua societăţi .

Nu este îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, de Recomandarea Comisiei din 6 mai 2013 şi art. 3 pct. 3 din Regulamentul CE nr. 80/2008, conform cărora întreprinderile afiliate printr-o persoană fizică sau grup de persoane fizice, sunt numai acelea care "desfăşoară o activitate sau o parte a activităţii lor pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţele adiacente".

La data depunerii cererii de finanţare, SC A. SRL era o întreprindere nou înfiinţată, cu un singur angajat, avea statutul de microîntreprindere şi nu desfăşura nicio activitate pe piaţa relevantă sau a pieţelor adiacente pe care îşi desfăşura activitatea D. SRL.

SC A. SRL nu a desfăşurat nicio activitate pe această piaţă până la finalizarea proiectului - ianuarie 2013, iar în momentul în care s-a început activitatea, calitatea de asociat unic o avea recurenta-reclamantă C. (încă din 9 iunie 2012).

Aceasta nu a avut şi nu are calitatea de asociat al D. SRL, astfel că la data începerii activităţii recurentei-reclamante, societate comercială, nu exista nicio relaţie printr-o persoană fizică şi grup de persoane cu D. SRL.

În perioada cuprinsă între data cererii de finanţare şi data retragerii şi cesiunii părţilor sociale de către dl. E., nu se poate reţine că prin intermediul acestei persoane, întreprinderile erau afiliate, în condiţiile în care în acea perioadă societatea recurentă nu a desfăşurat nicio activitate pe piaţa relevantă/adiacentă pe care şi-a desfăşurat activitatea D. SRL.

În speţă, nu s-a probat care sunt dimensiunile pieţei relevante, care întreprindere deţine o poziţie dominantă şi o exercită abuziv şi care sunt elementele materiale care dovedesc existenţa unei practici anticoncurenţiale.

Sarcina probei pentru a dovedi poziţia dominantă revine intimatei-pârâte, deoarece D. a desfăşurat în perioada 2010 - 2016, o activitate preponderentă în domeniul construcţiilor de drumuri şi clădiri, precum şi servicii în acest domeniu, iar societatea recurentă nu a desfăşurat activităţi în domeniul construcţiilor.

Piaţa exploatării forestiere, tăierii şi rindeluirii lemnului, cu servicii aferente, este comună la nivelul judeţului Suceava, iar condiţiile obiective de concurenţă sunt similare pentru toţi operatorii economici.

Cota de piaţă a celor două societăţi este foarte mică prin raportare la toţi operatorii care acţionează pe piaţa aceluiaşi produs/serviciu şi pe piaţa geografică.

Recurentele-reclamante citează în susţinerea motivelor de nelegalitate disp. art. 4 pct. 8 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, conform cărora nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, arătând că nu sunt îndeplinite aceste condiţii, mai ales că societatea recurentă a avut o contribuţie de 767.399 euro pentru realizarea proiectului.

Cu privire la indicatorii de monitorizare, cantitatea de masă lemnoasă procesată de 25.500 mc/an şi numărul de locuri de muncă nou create - 18, susţin recurentele-reclamante, că aceştia au fost realizaţi integral în perioada de monitorizare, ianuarie 2013 - martie 2016.

Vânzarea anumitor cantităţi de buşteni sau cherestea nu constituie indicatori de monitorizare, iar faptul că a fost procesată şi valorificată o cantitate mai mare de cherestea decât de buşteni, nu constituie o neregulă, ci o dovadă că a fost atins scopul măsurii, promovarea spiritului antreprenorial şi consolidarea ţesutului economic.

În plus, arată recurentele-reclamante, este eronată susţinerea primei instanţe în sensul realizării unei activităţi de transport de persoane.

Prin notele scrise înregistrate în data de 13 februarie 2019, recurenta-reclamantă SC A. SRL a invocat motive noi de recurs, intitulate "motive de ordine publică", respectiv: încheierea procesului-verbal contestat cu încălcarea dreptului la iniţiativă şi libertatea economică (art. 45 din Constituţia României) şi întocmirea procesului-verbal contestat cu încălcarea normelor de competenţă executivă ale organului administrativ, care şi-a arogat o competenţă de legiferare şi încălcare a normelor de ordine publică ale art. 73 din Constituţia României, încheierea procesului-verbal contestat cu încălcarea normelor juridice în materie de personalitate juridică şi independenţă juridică, încheierea procesului-verbal contestat cu nerespectarea art. 5 din Regulamentul european nr. 65/2011, coroborat cu art. 148 din Constituţia României, încheierea procesului-verbal contestat cu încălcarea art. 148 din Constituţia României şi Recomandarea 2003/361/CE, motive ce au fost respinse ca inadmisibile prin încheierea de şedinţă din data de 23 mai 2019, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

4. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La termenul de judecată din 14 februarie 2019, recurenta SC A. SRL. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu pronunţarea unei hotărâri preliminare pentru a răspunde la două întrebări prejudiciale, respectiv:

- Dispoziţiile art. 5 alin. (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală (denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 65/2011) se interpretează în sensul că se opun unei reglementări naţionale care prevede obligaţia de rambursare a sumei de bani primite şi a dobânzii aferente acesteia în sarcina beneficiarului ajutorului, chiar dacă eroare de plată îi aparţine autorităţii naţionale competente, iar această eroare nu putea fi depistată de beneficiar în mod rezonabil, având în vedere controlul efectuat ulterior cererii de ajutor şi opinia experţilor naţionali care au aprobat cererea de plată?

- Dispoziţiile art. 5 alin. (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 coroborat cu al doilea paragraf al art. 5 alin. (3) se interpretează în sensul că se opun unei reglementări naţionale care obligă beneficiarul ajutorului să restituie suma de bani primită, deşi au trecut mai mult de 3 ani de la momentul efectuării plăţii şi până la momentul comunicării deciziei de rambursare?

A susţinut recurenta că răspunsurile Curţii de Justiţie sunt importante în dezlegarea prezentei pricini, având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 21/2018, prevede în sarcina beneficiarului ajutorului obligaţia de rambursare a sumei primite şi a dobânzii aferente, chiar dacă eroarea de plată îi aparţine autorităţii naţionale competente, iar această eroare nu putea fi depistată de beneficiar în mod rezonabil, având în vedere controlul efectuat ulterior cererii de ajutor şi opinia experţilor naţionali care au aprobat cererea de plată.

Legiuitorul european a adoptat art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, având în vedere principiul securităţii circuitului comercial şi stabilităţii raporturilor juridice, în contextul principiilor fundamentale de libertate economică şi iniţiativă economică. Articolul menţionat prevede că "(3) Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroare nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.".

Nu a existat o eroare legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului, astfel încât nu este incident paragraful al doilea al art. 5 alin. (3) din Regulament.

În cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 5 alin. (3) din Regulament pentru a fi incidentă scutirea de la restituirea plăţii necuvenite.

A depus cererea de ajutor şi şi-a dat acordul la încheierea unui contract de finanţare nerambursabilă, cu limitarea libertăţii sale economice şi a dreptului la iniţiativă conform stipulaţiilor contractuale, în considerarea faptului că îndeplinea condiţiile legale şi era eligibilă pentru acordarea finanţării nerambursabile, în temeiul acordului pozitiv exprimat de autoritatea administrativă competentă prin analizarea cererii tip, a proiectului şi a înscrisurilor.

A subliniat recurenta faptul că nu a falsificat înscrisuri şi nici nu a omis furnizarea de înscrisuri sau a altor informaţii, oferind toate înscrisurile şi informaţiile care i-au fost solicitate de autoritatea competentă şi completând corespunzător cererea tip.

Art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011 prevede faptul că nu se vor efectua plăţi în cazul în care viitorul beneficiar a creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine plăţi.

În mod nelegal şi neîntemeiat prima instanţă a aplicat retroactiv fapte ulterioare încheierii contractului de finanţare nerambursabilă, fiind împrejurări străine de data încheierii contractului şi ulterioare acestuia, fără efecte juridice asupra valabilităţii contractului şi fără legătură cu crearea de condiţii artificiale în faza de depunere, evaluare selectare şi aprobare a cererii de finanţare.

Nu a creat condiţii artificiale pentru aprobarea proiectului, ci autoritatea administrativă îşi invocă propria eroare în evaluarea şi acordarea finanţării.

Astfel, având în vedere eroarea autorităţii în evaluarea şi aprobarea cererii de plată şi imposibilitatea societăţii de a fi depistat eroare (încrederea rezonabilă în opinia unor experţi), precum şi lipsa creării unor condiţii artificiale, rezultă că autoritatea era obligată să respecte dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul european nr. 65/2011 privitoare la scutire, iar nu să impună restituirea plăţilor şi dobânzilor aferente.

A apreciat recurenta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii impuse de art. 19 paragraf 3.b) din Tratatul asupra UE şi de art. 267 din Tratatul asupra funcţionării UE.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cerere respinsă, ca inadmisibilă, în şedinţa publică din 23 mai 2019 şi asupra motivelor de nelegalitate

1. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost respinsă ca inadmisibilă prin Încheierea din data de 23 mai 2019, ce face parte integrantă din hotărâre, în prezenta secţiune urmând a se detalia motivele soluţiei adoptate

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a solicitat adresarea unor întrebări preliminare CJUE, cu privire la interpretarea disp. art. 5 alin. (3) primul paragraf şi al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului .

Art. 5 alin. (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 prevede că obligaţia de rambursare (a sumei aferente unei plăţi necuvenite) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Paragraful al doilea arată că, în cazul în care eroarea este legată de date, fapte pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf se aplică numai în situaţiile în care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plăţii.

În raport cu aceste două texte, întrebările vizează interpretarea acestora în sensul în care s-ar opune unei reglementări naţionale care prevede obligaţia de rambursare, chiar dacă eroarea de plată îi aparţine autorităţii naţionale competente, iar această eroare nu putea fi depistată de beneficiar în mod rezonabil, având în vedere controlul efectuat ulterior cererii de ajutor şi opinia experţilor naţionali care au aprobat cererea de plată şi a obligat beneficiarul ajutorului să restituie suma de bani primită, deşi au trecut mai mult de 3 ani de la momentul efectuării plăţii şi până la momentul comunicării deciziei de rambursare.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată, recurentele-reclamante au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004, Recomandarea Comisiei din 6 mai 2013, art. 3 pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 80/2008, art. 82 TCE, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, art. 4 pct. 8 din Regulamentul (CE) nr. 65/2011, art. 52 lit. a) (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

Eroarea autorităţii la efectuarea plăţii, necomunicarea deciziei de rambursare în termen de 12 luni de la efectuarea plăţii şi obligaţia beneficiarului de a restitui suma după un termen de 3 ani de la momentul efectuării plăţii nu au fost cuprinse printre motivele de nelegalitate formulate în termenul prevăzut de art. 487 alin. (1) C. proc. civ., astfel că întrebările ce se solicită a fi adresate CJUE nu conduc la soluţionarea cauzei, cererea fiind inadmisibilă.

2. Analiza motivelor de casare

Obiectul controlului efectuat cu privire la recurenta-reclamantă SC A. SRL a fost acela de verificare a existenţei indicatorilor de coordonare, eligibilităţii cererii de finanţare, menţinerii criteriilor de eligibilitate şi selecţie aplicabile proiectului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, verificarea creării de condiţii artificiale.

În urma controlului s-au apreciat următoarele:

- proiectul era neeligibil la data depunerii, beneficiarul este o întreprindere legată cu D. SRL, prin intermediul administratorului cu puteri depline şi acţionar cu 50%, E., cele două întreprinderi acţionând pe aceeaşi piaţă relevantă ori pieţe adiacente;

- proiectul este afectat de condiţii artificiale din faza de depunere, evaluare, selectare şi implementare, entitatea nu poate funcţiona independent de resursele materiale, financiare, manageriale şi umane, în special a societăţii D. SRL şi ale soţilor E.;

- beneficiarul încalcă prevederile contractuale prin prezentarea unor documente contabile din analiza cărora rezultă un număr diferit de km. rulaţi faţă de cei înregistraţi la bord şi prin nefurnizarea echipei de control a unei situaţii complete a creditorilor;

- activitatea desfăşurată în anii 2013 - 2014 a fost doar de prestări servicii către terţi şi, preponderent către D. SRL; în această perioadă nerealizând venituri din vânzarea de buşteni, răşinoase, buşteni de diferite specii şi cherestea răşinoase, cum s-a angajat prin contractul de finanţare;

- activitatea din anii 2015 - 2016 deşi corespunde celei cofinanţate, prelucrare primară a produselor forestiere, nu se înregistrează venituri decât din vânzarea de cherestea, rumeguş şi resturi de lemn, plus că se desfăşoară o activitate de prestări servicii către terţi cu utilajele cofinanţate, activitate neeligibilă care modifică substanţial proiectul şi creează un avantaj nejustificat clientului major D. SRL.

În combaterea celor reţinute prin actele administrative contestate şi prin sentinţa primei instanţe, recurentele-reclamante insistă asupra faptului că niciuna dintre cele două întreprinderi nu avea calitatea de acţionar sau asociat majoritar al celeilalte, nu deţinea niciun drept de vot, nu avea dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi şi nici nu se exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi.

În speţă, sunt îndeplinite prevederile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, deoarece influenţa s-a exercitat prin intermediul persoanelor fizice, acţionari cu câte 50% la societatea D. SRL, dar mai ales a dl. E., acţionar şi administrator cu puteri depline la cele două firme.

Din actele dosarului, rezultă că societatea D. SRL exercită o influenţă dominantă asupra societăţii SC A. SRL, aceasta din urmă fiind total dependentă de prima entitate, material, financiar, uman.

Cu privire la noţiunea de poziţie dominantă exprimată prin jurisprudenţa CJUE, se remarcă că aceasta nu are legătură cu "influenţa dominantă" prevăzută de Legea nr. 346/2004, deoarece în prezenta cauză nu sunt analizate fapte anticoncurenţiale, definiţia fiind dată în această materie.

Înalta Curte constată că în speţă este îndeplinită şi condiţia impusă de disp. art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 şi anume, ca întreprinderile să desfăşoare o activitate sau o parte a activităţii lor pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţele adiacente.

Domeniul de activitate al celor două societăţi este identic, codurile CAEN sunt 0220 - Exploatare forestieră şi 1610 - tăierea şi rindeluirea lemnului.

Împrejurarea că societatea reclamantă nu a desfăşurat nicio activitate până în luna ianuarie 2013 nu are relevanţă, ceea ce este important şi decisiv în soluţionarea cauzei este obţinerea unor fonduri nerambursabile cu nerespectarea prevederilor legale.

De asemenea, se va constata că jurisprudenţa CJUE invocată, hotărârea dată în cauza C-27/1976 United Brands c.Comisiei, unde se afirmă că o cotă de piaţă între 4% şi 45% nu este suficientă pentru a se constata în mod automat că întreprinderea care o deţine se află pe o poziţie dominantă, nu are aplicabilitate în cauză, deoarece nu se analizează cota de piaţă a celor două societăţi, ci doar dacă acestea au acelaşi obiect de activitate sau un obiect adiacent.

Din acelaşi motiv, disp. art. 82 TCE şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, cu privire la interzicerea unei poziţii dominante sunt străine de obiectul cauzei şi sentinţa recurată.

Întrucât obiectivul l-a constituit şi verificarea menţinerii criteriilor de eligibilitate şi selecţie, faptul că societatea recurentă a fost preluată din anul 2013 de recurenta C., salariată la societatea D. SRL, conduce la concluzia că recurenta societate comercială este dependentă în totalitate de aceasta.

Dispoziţiile art. 4 pct. 8 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 au fost interpretate şi aplicate corect în cauză, deoarece avantajul obţinut contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Măsura 123 accesată de recurente are ca obiectiv general procesarea de produse agricole (anume prevăzute) în vederea obţinerii de produse neagricole, persoana primară a produselor forestiere lemnoase şi nelemnoase şi procesarea produselor agricole în vederea obţinerii de biocombustibil.

Aceeaşi măsură are ca obiective specifice: introducerea şi dezvoltarea de noi tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agroalimentare, forestiere şi biocombustibili; creşterea calităţii produselor obţinute; crearea de noi locuri de muncă.

Or, societatea recurentă, până în anul 2013 nu a avut niciun fel de activitate, iar ulterior, în anii 2013 - 2014 a avut activitate, dar nu cea cofinanţată.

Pentru perioada 2015 - 2016, deşi a început activitatea cofinanţată, nu a încasat venituri din aceasta.

Mai mult, a desfăşurat şi activitate de prestări servicii către terţi, în special către D. SRL, cu utilajele cofinanţate, activitate care este neeligibilă.

În ceea ce priveşte locurile de muncă nou create, se observă că 7 persoane au fost preluate de la D. SRL, astfel că nu s-a asigurat numărul de 18 locuri de muncă noi, stipulat prin contractul de finanţare.

În speţă, se mai constată că nu are relevanţă contribuţia financiară proprie a SC A. SRL.

Referitor la cantitatea de masă lemnoasă procesară: 25.500 mc/an, aceasta nu a fost atinsă în fiecare an, astfel cum este prevăzut în contractul de finanţare şi constituie o neregulă deoarece nu s-a atins obiectivul propus.

În fine, observaţia făcută la finalul cererii de recurs, în sensul că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că societatea a realizat transport de persoane nu conduce la reformarea hotărârii, fiind o simplă eroare materială.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de SC A. SRL Brodina prin administrator judiciar B. Suceava şi C. împotriva Sentinţei nr. 62 din 10 aprilie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - CP