Validity of military reserve order following annulment of underlying criminal conviction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne anularea Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 prin care pârâtul a dispus trecerea sa în rezervă ca urmare a condamnării sale definitive la plata unei amenzi penale.

2. Soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual

2.1. Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 139 din 21 octombrie 2014, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamantului.

2.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2573 din 12 octombrie 2016, a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă,

În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut faptul că prima instanţă a aplicat greşit legea, acţiunea nefiind inadmisibilă, nici pentru lipsa procedurii prealabile, nici pentru argumentul reţinut în subsidiar, legat de tardivitatea plângerii prealabile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2014*.

3. Soluţia pronunţată de instanţa de fond în al doilea ciclu procesual

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 19/2017 din 9 februarie 2017, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Ordinul nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 emis de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi a obligat pârâtul să procedeze la reprimirea în activitate a reclamantului şi la acordarea gradului corespunzător, cu luarea în calcul a perioadei în care reclamantul a fost trecut în rezervă, respectiv de la data de 24 mai 2008 şi până la reprimire.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 89 alin. (7) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentul-pârât critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Trecerea în rezervă a intimatului-reclamant s-a făcut ca urmare a unei condamnări penale definitive, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, astfel că nu poate fi pusă în discuţie o eventuală nelegalitate a actului administrativ emis cu acea ocazie. Susţinerea instanţei de fond potrivit căreia hotărârea penală, care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, a fost anulată nu are relevanţă în cauză, deoarece nu există normă juridică care să reglementeze reîncadrarea foştilor militari.

Recurentul-pârât a susţinut faptul că legea prevede că doar militarii puşi la dispoziţie sau suspendaţi din funcţie pot fi repuşi în toate drepturile anterioare, iar printre aceştia nu se află şi intimatul, întrucât el a fost trecut în rezervă. Astfel, în lipsa unor prevederi legale care să stabilească în mod expres procedura de urmat într-un asemenea caz, ministerul se află în imposibilitatea de a dispune reîncadrarea intimatului-reclamant.

Mai mult decât atât, ordinul atacat a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică emitentă, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanşat de intimatul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalităţii Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 prin care recurentul-pârât a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a condamnării la plata unei amenzi penale în sumă de 2.000 RON.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului şi a anulat actul administrativ contestat, soluţie care este împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant, iniţial condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (prin Sentinţa penală nr. 42 din 14 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. x/2006, Decizia penală nr. 26 din 10 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Decizia penală nr. 7 din 12 martie 2008 pronunţată de Curtea Militară de Apel), a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. civ.penală raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi act normativ, în calea de atac extraordinară a revizuirii, prin Sentinţa penală nr. 19 din 13 decembrie 2013 a Tribunalul Militar Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 19 din 8 mai 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, prin care au fost anulate hotărârile judecătoreşti de condamnare, anterior nominalizate.

Recurentul-pârât a avut la bază, la momentul emiterii ordinului contestat în prezenta cauză, hotărârile judecătoreşti de condamnare penală, precum şi prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, conform cărora ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate condamnaţi prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum şi cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amendă se trec în rezervă sau direct în retragere.

În raport de împrejurarea că hotărârea de condamnare a fost anulată, intimatul-reclamant a solicitat autorităţii recurente, la data de 6 iunie 2014, repunerea sa în drepturile avute la data punerii la dispoziţie şi a trecerii în rezervă. Prin răspunsul nr. x/26 iunie 2014, autoritatea recurentă i-a comunicat faptul că numai militarii suspendaţi din funcţie pot fi repuşi în drepturile anterioare, conform prevederilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, nu şi cei trecuţi în rezervă şi că, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a ordinului de trecere în rezervă, solicitarea de repunere în drepturi nu poate fi soluţionată favorabil (a se vedea dosar fond).

Acţiunea în anularea Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008, promovată de intimatul-reclamant în urma răspunsului primit de la autoritatea recurentă, vizează eliminarea din ordinea juridică a actului administrativ pentru vătămarea produsă la momentul emiterii sale, care, însă, a putut fi invocată de parte numai după anularea hotărârii de condamnare (act jurisdicţional care, până la anulare, a produs efectul specific al puterii de lucru judecat).

În motivarea acţiuni introductive de instanţă, intimatul-reclamant a invocat faptul că anularea hotărârii de condamnare trebuie să fie urmată de anularea ordinului de trecere în rezervă, în aplicarea principiului de drept care guvernează efectele nulităţii quod nullum est, nullum producit effectum.

Ca atare, după cum a motivat şi instanţa de control judiciar din primul ciclu procesual, anularea ordinului nu trebuie văzută ca un element distinct, ci ca parte a demersului juridic vizând reîncadrarea intimatului-reclamant în funcţia deţinută anterior, ca urmare a achitării în procesul penal.

La momentul formulării prezentei acţiuni în anulare, în mod indiscutabil nu mai subzistă temeiurile avute în vedere de autoritatea publică emitentă a Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 care a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului-pârât potrivit căreia partea adversă a fost trecută în rezervă ca urmare a ordinului a cărei anulare se solicită în prezenta speţă, iar dispoziţiile art. 89 alin. (7) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, reţinute de prima instanţă ca fiind aplicabile, nu fac referire la persoanele trecute în rezervă, ci numai la militarii puşi la dispoziţie sau suspendaţi din funcţie.

Este de observat faptul că autoritatea recurentă procedează la interpretarea restrictivă a normei juridice anterior enunţate fără să ţină seama de intenţia legiuitorului la momentul dictării sale, respectiv cea de a se realiza repunerea în drepturile anterioare a tuturor militarilor, care au fost vătămaţi în drepturile lor în urma derulării unor cauze penale împotriva lor. Dispoziţiile analizate fac trimitere la soluţia instanţei penale de achitare, fără a preciza dacă aceasta a fost pronunţată în calea ordinară de atac sau în calea extraordinară de atac (după cum este cea a revizuirii, în situaţia intimatului-reclamant).

În raport de împrejurarea că hotărârea judecătorească de condamnare la amenda penală a fost anulată, instanţa de control judiciar apreciază că se impune şi anularea ordinului de trecere în rezervă, precum şi repunerea intimatului-reclamant în situaţia anterioară începerii urmăririi penale, conform prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, pe modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu prezintă relevanţă Decizia nr. 2366 din 20 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010, invocată de recurentul-pârât ca practică judiciară, deoarece, în această cauză, instanţa nu a fost investită cu o acţiune în anularea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului ca urmare a unei hotărâri de condamnare.

Ca atare, soluţia primei instanţe este legală, nefiind incident motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinţei nr. 19/2017 din 9 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2000 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - CL