Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3218/2019 AI generated

Recovery of EU educational grant funds upheld; appeal against debt note and audit dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 3218/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision that rejected the plaintiff's challenge to an audit note and a debit note. The case involved a public school (beneficiary) challenging administrative acts that demanded the refund of approximately €147,000 in EU funds, alleging that the funding agency lacked passive procedural standing and that contractual liabilities should rest with the project coordinator who was under criminal investigation for fraud. The court held that the beneficiary remained solely liable for contract performance under the funding agreement, which stipulated that the beneficiary is responsible for all legal obligations and must reimburse funds if conditions are not met, regardless of individual criminal culpability; additionally, the court rejected procedural complaints regarding the right to defense and the court's failure to order a forensic accounting expert, ruling that the applicant failed to propose such evidence in the first instance and that repeated requests for adjournment indicated an attempt to delay proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 222 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 13 C. proc. civ, art. 14 alin. (5) C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Recovery of EU educational grant funds upheld; appeal against debt note and audit dismissed as unfounded: The case involved a public school (beneficiary) challenging administrative acts that demanded the refund of approximately €147,000 in EU funds, alleging that the funding agency lacked passive procedural standing and that contractual liabilities should rest with the project coordinator who was under criminal investigation for fraud. The court held that the beneficiary remained solely liable for contract performance under the funding agreement, which stipulated that the beneficiary is responsible for all legal obligations and must reimburse funds if conditions are not met, regardless of individual criminal culpability; additionally, the court rejected procedural complaints regarding the right to defense and the court's failure to order a forensic accounting expert, ruling that the applicant failed to propose such evidence in the first instance and that repeated requests for adjournment indicated an attempt to delay proceedings.

Keywords

AI generated
recovery of debts educational contract project funding standing to appeal fraud investigation public debt

Cited Legislation

AI generated
art. 222 C. proc. civ
Criticile recurentei-reclamante ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ.
art. 22 alin. (2) C. proc. civ
- încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
art. 13 C. proc. civ
raportat la art. 13 C. proc. civ.
art. 14 alin. (5) C. proc. civ
în sensul că, în virtutea rolului activ, instanţa de fond ar fi trebuit să pună în discuţia contradictorie a părţilor, în condiţiile statuate de art. 14 alin. (5) C. proc. civ., cererea de probe şi să se pronunţe asupra utilităţii probei cu expertiză contabilă;
art. 14 din Legea nr. 554/2004
10-LEO- 51/8 ianuarie 2015, în condiţiile în care recurentul-reclamant a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004;
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu verificarea legalităţii notei de control nr.
art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
x/2014, în care s-a dispus începerea urmării penale împotriva mai multor persoane cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cercetările nefiind finalizate, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de Ministerul Public (dosarul Curţii de Apel.)
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis governing the review of administrative acts in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 aprilie 2016, sub nr. x/2015, urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei prin Sentinţa civilă nr. 759 din 4 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, care, la rândul său, a fost învestită urmare a declinării competenţei teritoriale, prin Sentinţa civilă nr. 315 din 21 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, anularea notei de control nr. x/10.07.2014, precum şi suspendarea executării şi anularea notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2695 din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea privind anularea notei de control D.L.A.F. nr. 7/433/2012/10.07.2014, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererile de suspendare a executării şi de anulare a notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015, formulate de reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a formulat recurs reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei primei instanţe pentru administrarea unui probatoriu complet.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., întrucât apărătorul recurentului-reclamant se afla în imposibilitate dovedită de a se prezenta în instanţă, iar recurentul-reclamant a refuzat în mod explicit substituirea, situaţie în care, în mod greşit instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei, încălcând dreptul la apărare al recurentului-reclamant;

- încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 13 C. proc. civ. în sensul că, în virtutea rolului activ, instanţa de fond ar fi trebuit să pună în discuţia contradictorie a părţilor, în condiţiile statuate de art. 14 alin. (5) C. proc. civ., cererea de probe şi să se pronunţe asupra utilităţii probei cu expertiză contabilă;

- greşita soluţionare a cererii de suspendare a executării notei de control nr. x/10.07.2014 şi a notei de debit nr. 10-LEO- 51/8 ianuarie 2015, în condiţiile în care recurentul-reclamant a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- instanţa de fond a soluţionat cauza exclusiv prin prisma apărărilor formulate de pârât, fără să aibă în vedere că responsabilitatea depunerii scrisorilor de intenţie prezentate anterior încheierii contractului şi derularea operaţiunilor utilizând fără drept datele liceului aparţine persoanei care a semnat contractul, recurentul-reclamant luând cunoştinţă atât despre încheierea contractului, cât şi despre neîndeplinirea obligaţiilor contractuale abia la data efectuării controlului Departamentul pentru Lupta Antifraudă;

- instanţa de fond nu a ţinut seama de comunicarea nelegală a Deciziei nr. 2300/2015 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/10 aprilie 2015 la sediul unui cabinet de avocat, deşi recurentul-reclamant nu a dat o împuternicire în acest sens;

- instanţa de fond nu a analizat condiţiile în care a fost creat debitul, întinderea şi realitatea acestuia, deşi recurentul -reclamant a arătat că modalitatea de stabilire a debitului nu i-a fost adusă la cunoştinţă, nefiind comunicată documentaţia aferentă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că nerespectarea prevederilor contractuale a condus la aplicarea corecţiei constând în restituirea sumei de 147.402,78 euro decontată nelegal.

5. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a executării notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015, invocată, din oficiu, de Înalta Curte la termenul de judecată din 12 iunie 2019, a fost admisă, iar excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, a fost respinsă, fiecare pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

7. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, încadrate de instanţa de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (conform argumentelor din partea introductivă a prezentei), a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu verificarea legalităţii notei de control nr. x/10.07.2014 precum şi a notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015 prin care autoritatea intimată a comunicat recurentului-reclamant că are de rambursat suma de 147.402,78 euro, decontată pe nedrept din fonduri europene, conform celor menţionate în nota de control întocmită de Departamentul pentru Lupta Antifraudă.

Neregulile constatate prin actele administrative contestate vizează conduita recurentului-reclamant în derularea contractului de finanţare nr. x/22 octombrie 2010, prin care autoritatea intimată i-a acordat un grant pentru derularea unui proiect de mobilitate în cadrul programului sectorial Leonardo Da Vinci din Programul "Învăţare pe tot parcursul vieţii", respectiv a asigurat cofinanţarea costurilor proiectului până la suma totală maximă de 194.408 euro.

În urma evaluării finale a proiectului, autoritatea intimată, prin notificarea nr. x/1 august 2012, a comunicat recurentului-reclamant neregulile constatate, precum şi măsurile de invalidare a cheltuielilor şi, totodată, prin adresa nr. x/12 aprilie 2012 a sesizat Departamentul pentru Luptă Antifraudă în vederea analizării şi luării măsurilor ce se impun cu privire la suspiciunile vizând legalitatea/autenticitatea documentelor financiare justificative, în condiţiile în care nu se poate stabili cert dacă participanţii la plasament au primit granturile de subzistenţă, respectiv a cheltuielilor realizate fiind identificate probleme legate de apartenenţa participanţilor la grupul ţintă al fluxului 3.

Asupra acestor aspecte sesizate, Departamentul pentru Lupta Antifraudă a desfăşurat o acţiune de control, finalizată prin emiterea notei de control nr. x/10.07.2014, în cuprinsul căreia au fost formulate următoarele concluzii:

- toate scrisorile de intenţie prezentate de beneficiar sunt false;

- procedura de selecţie a grupului ţintă în vederea participării la stagiile de pregătire în Franţa a fost simulată, neavând loc în realitate, iar documentele prezentate de beneficiar au avut un caracter pur formal;

- membrii comisiei de selecţie nu au participat la selecţia participanţilor;

- toţi participanţii de la fluxurile 1, 2 şi 4 au completat cererea de înscriere şi testarea lingvistică ulterior deciziei beneficiarului de a-i selecta în grupul ţintă;

- cererile de înscriere şi testările lingvistice întocmite în numele participanţilor la fluxul 3 conţin elemente de fals, întrucât selecţia nu a avut loc;

- nu au fost respectate prevederile din propunerea de proiect cu privire la grupul ţintă;

- beneficiarul a încercat să inducă în eroare autoritatea contractantă cu privire la realitatea cheltuielilor din punct de vedere valoric şi al destinaţiei, precum şi cu privire la numărul şi calitatea participanţilor; participanţii nu au avut cunoştinţă de grantul de subzistenţă alocat;

- grantul de subzistenţă al participanţilor a fost administrat de A., contrar Anexei VI la contract;

- costurile de subzistenţă declarate de beneficiar, în valoare de 2184 euro/participant, nu sunt reale, întrucât cheltuielile aferente serviciilor de masă au fost supraevaluate;

- cheltuielile privind pregătirea pedagogică, culturală şi lingvistică nu sunt reale, întrucât aceste cursuri nu au avut loc;

- documentele aferente cheltuielilor de subzistenţă nu se încadrează în documente justificative;

- nu au fost înregistrate în contabilitate operaţiunile economice derulate în cadrul proiectului, iar bunurile nu se regăsesc evidenţiate în balanţa obiectelor de inventar la data de 31 decembrie 2011.

Această notă de control a fost înaintată D.N.A.-Serviciul Teritorial Bacău, pe rolul căruia s-a format dosarul penal nr. x/2014, în care s-a dispus începerea urmării penale împotriva mai multor persoane cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cercetările nefiind finalizate, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de Ministerul Public (dosarul Curţii de Apel.)

Soluţia instanţei de fond de respingere a cererii privind anularea notei de control DLAF nr. 7/433/2012/10.07.2014 ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi de respingere ca nefondată a notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015 reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile recurentei-reclamante ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ. sunt nefondate.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ. "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei."

În speţă, cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales aflat în concediu de odihnă nu are caracter excepţional, având în vedere formularea sa în mod repetat, respectiv şi pentru termenul de judecată din 26 mai 2016, conform adeverinţei aflate la dosar fond.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de amânare a cauzei şi a dispus amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, formularea repetată a cererii de amânare la două termene de judecată denotând încercarea părţii de tergiversare a procesului, fiind deturnat dreptul său legal la apărare de la scopul pentru care legea l-a recunoscut în favoarea sa.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. care consacră principiul aflării adevărului, Înalta Curte reţine că, în demersul său vizând aflarea adevărului, judecătorul va soluţiona cauza aplicând dispoziţiile legale incidente, respectând astfel principiul legalităţii.

Astfel, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ. "Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată (...)".

În speţă, se constată că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat numai proba cu înscrisuri, probă încuviinţată de către instanţa de fond.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul omisiunii instanţei de fond de a ordona efectuarea unei expertize contabile, în virtutea rolului activ nu pot fi primite, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ. "părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

Or, aşa cum rezultă din actele dosarului de fond, singura probă solicitată de către recurentul-reclamant a fost cea cu înscrisuri.

Constatând, aşadar, că instanţa de fond nu a încălcat principiile dreptului la apărare, respectiv al rolului judecătorului în aflarea adevărului, criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmează a fi respinse ca nefondate.

Subsumat criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă, pe de o parte nelegala comunicare a Deciziei nr. 2300/2015 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, iar pe de altă parte, împrejurarea că responsabilitatea nerespectării obligaţiilor contractuale aparţine coordonatorului proiectului, constând în întinderea şi realitatea debitului.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că criticile vizând nelegala comunicare a Deciziei nr. 2300/2015, respectiv cele vizând întinderea şi realitatea debitului nu au fost invocate în primă instanţă, neputând fi valorificate direct în recurs.

Aceasta întrucât, potrivit art. 494 raportat la art. 478 şi 479 C. proc. civ., în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care instanţa de fond a aplicat legea situaţiei de fapt dedusă judecăţii, în limita motivelor expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ. în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificat mai întâi la judecata în primă instanţă.

Referitor la responsabilitatea coordonatorului de proiect, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant, în calitate de beneficiar, a încheiat cu autoritatea intimată contractul de finanţare nr. x/22 octombrie 2010 obligatoriu pentru ambele părţi.

Or, potrivit art. I.2 din Condiţiile speciale ale contractului, "beneficiarul acceptă grantul conform termenilor şi condiţiilor stabilite în prezentul contract; beneficiarul se angajează pe propria răspundere să facă tot posibilul pentru a desfăşura proiectul aşa cum este descris în anexa I, cu excepţia cazului de forţă majoră". De asemenea, conform art. 1.1 din Condiţiile generale ale contractului, "beneficiarul este singurul responsabil pentru respectarea tuturor obligaţiilor legale care îi revin", iar, potrivit art. 1.3, "cu excepţia unui caz de forţă majoră, dovedit potrivit legii, beneficiarul este obligat să repare orice daună cauzată Agenţiei sau Comisiei Europene ca urmare a realizării sau a realizării necorespunzătoare a proiectului".

Având în vedere aceste dispoziţii contractuale, obligatorii pentru beneficiarul proiectului odată cu semnarea contractului de finanţare, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant este singurul responsabil în faţa Agenţiei intimate pentru nerespectarea obligaţiilor legale şi contractuale privind desfăşurarea proiectului finanţat din fonduri europene, neavând relevanţă sub acest aspect faptul că în prezent s-a dispus începerea urmării penale împotriva coordonatorului proiectului- A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, potrivit art. 16.2 din Condiţiile generale ale contractului de finanţare, "în cazul în care condiţiile acordării finanţării nu sunt îndeplinite sau sunt îndeplinite parţial la data finalizării proiectului, Agenţia va anula integral grantul final sau va reduce grantul proporţional cu implementarea reală, efectivă a proiectului", iar, conform art. 16.4, "pe baza cuantumului grantului final aprobat în urma evaluării proiectului final şi a cuantumului avansului acordat, Agenţia va determina valoarea soldului; în cazul în care suma avansată este mai mare decât suma grantului final, Agenţia va emite către beneficiar o notă de debit pentru suma în exces".

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant este unicul responsabil pentru executarea contractului, nerespectarea clauzelor contractuale fiind sancţionată cu retragerea sprijinului acordat, conform prevederilor contractului de finanţare.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Liceul Tehnologic Ion Ionescu de la Brad împotriva Sentinţei civile nr. 2695 din 22 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2019.

GGC - CL