Scope of National Integrity Agency’s competence: statutory limits preclude review of building permits and land regime changes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 iulie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. x, emisă de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3137 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 3137 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că instanţa de fond a asimilat în mod greşit actul contestat, respectiv Adresa nr. x din 29 iunie 2016, emisă de Agenţia Naţională de Integritate, unui "răspuns ce reprezintă un act de informare asupra cercetărilor efectuate de Agenţie". Contrar celor reţinute prin hotărârea atacată, cauza nu are ca obiect contestarea, de către reclamant, a modalităţii de soluţionare a sesizării, ci a refuzului de soluţionare a petiţiei, atât timp cât pârâta nu a răspuns cererii adresate, invocând dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, fapt ce intră sub incidenţa art. 6 alin. (2), art. 8, art. 9 din O.G. nr. 27/2001 şi art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a comunicat o decizie şi nici nu a emis un act administrativ, emiţând doar o informare asupra unei proceduri de cercetare ce este în curs, deşi trebuia să constate că pârâta a decis abandonarea oricărei cercetări ulterioare, printr-o greşită interpretare limitativă a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Recurentul-reclamant critică şi argumentele instanţei de fond potrivit cărora aspectele sesizate prin intermediul petiţiei adresate intimatei-pârâte nu sunt de competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate. În acest sens, reclamantul apreciază că aspectele sesizate prin petiţie, referitoare la încălcarea de către primarul comunei Stăniţa şi preşedintele Consiliului Local Stăniţa a dispoziţiilor legale ce reglementează obţinerea autorizaţiei de construire, constând în achiziţia şi trecerea nelegală a unui teren din categoria extravilan arabil în categoria intravilan construibil, constituie atingeri aduse integrităţii în exercitarea funcţiei publice, fapte a căror cercetare intră în competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate.

De altfel, prin Adresa emisă de intimata-pârâtă sub nr. x din 2 noiembrie 2016, aceasta a înştiinţat reclamantul că a fost desemnat un inspector de integritate pentru a evalua respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în ceea ce-l priveşte pe primarul comunei Stăniţa, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Totodată, recurentul-reclamant înţelege să critice aspecte referitoare la activitatea O.C.P.I. Neamţ şi a Instituţiei Prefectului Neamţ, autorităţi care au stat în pasivitate faţă de aspectele sesizate de reclamant, cu privire la modalitatea de stabilire a limitelor actuale ale terenului intravilan aparţinând comunei Stăniţa şi cu privire la nelegala emitere a autorizaţiei de construire. Faţă de această practică instituţională deficitară, recurentul-reclamant apreciază că se impune, cu atât mai mult, ca instanţa de judecată să oblige intimata-pârâtă să analizeze aspectele ce i-au fost aduse la cunoştinţă prin petiţia adresată de reclamant.

Prin urmare, recurentul-reclamant apreciază că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată, în raport de obligaţiile ce îi revin pârâtei, potrivit art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

3.2. Prin precizările înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 1 martie 2019, recurentul-reclamant a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la considerentele Încheierii penale nr. 793 din 14 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2018.

4. Apărările formulate în cauză

Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 16 octombrie 2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a invocat nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 09 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a invocat, prin concluziile scrise depuse la data de 16 octombrie 2017, nulitatea recursului declarat de reclamantul A., apreciind că nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ulterior comunicării raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care se concluziona asupra netemeiniciei nulităţii invocate, intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere, prin care să conteste aceste concluzii. De asemenea, cu ocazia formulării concluziilor orale în faţa instanţei de judecată, reprezentantul intimatei-pârâte nu a mai susţinut nulitatea cererii de recurs, conduită procesuală interpretată ca o renunţare la susţinerea acestei neregularităţi a căii de atac.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că principala critică adresată hotărârii de fond se referă la greşita apreciere a actului contestat ca fiind un răspuns conform cu prevederile O.G. nr. 27/2002 şi ale Legii nr. 176/2010, recurentul-reclamant susţinând că nu a adresat Agenţiei Naţionale de Integritate o simplă petiţie, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, ci a sesizat autoritatea asupra unor aspecte care impuneau efectuarea unei anchete şi a unor cercetări ce constituie obiect al activităţii sale, iar aceasta a refuzat să procedeze potrivit competenţelor legale, înţelegând să se prevaleze în mod greşit de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte apreciază a fi nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, constatând că prima instanţă a făcut o corectă şi completă analiză a cauzei, în raport de dispoziţiile O.G. nr. 27/2002 şi ale Legii nr. 176/2010.

Activitatea de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor adresate autorităţilor publice se realizează cu respectarea competenţelor legale ce revin fiecărei autorităţi în parte, conform legii speciale. În cazul de faţă sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, care reglementează organizarea şi funcţionarea pârâtei Agenţiei Naţionale de Integritate, iar potrivit art. 12 alin. (1) din acest act normativ:

"Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.". În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de pârâtă, aceasta este definită ca fiind activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei, cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010.

Raportând aceste dispoziţii la solicitările formulate de reclamant prin petiţia înregistrată sub nr. x din 18 aprilie 2016, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul a susţinut că obiectul sesizării sale priveşte contestarea integrităţii primarului comunei Stăniţa în exercitarea funcţiei publice pe care o deţine, motivele invocate şi aspectele pe care se întemeiază sesizarea nu se încadrează în competenţa legală de verificare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Astfel, recurentul-reclamant a solicitat intimatei-pârâte să efectueze cercetări privitoare la nerespectarea, de către primarul comunei Stăniţa, a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, sub aspectul nelegalei emiteri a autorizaţiei de construire, a modificării perimetrului construibil al comunei şi a modificării regimului neconstruibil a unui teren. Or, aceste împrejurări nu se încadrează în activităţile de evaluare pe care le desfăşoară inspectorii de integritate, conform art. 10 din Legea nr. 176/2010, aceştia neavând competenţa de a verifica şi stabili legalitatea unor proceduri şi formalităţi de ordin administrativ referitoare la schimbarea regimului juridic al unor terenuri sau la eliberarea autorizaţiilor de construire.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată a fi neîntemeiată susţinerea recurentului-reclamant privind interpretarea restrictivă de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, reţinând că Adresa nr. x din 29 iunie 2016, emisă de intimata-pârâtă, prin care se aduce la cunoştinţa petiţionarului că această autoritate nu are competenţa legală de a verifica aspectele sesizate, respectă dispoziţiile Legii nr. 176/2010, iar atribuţiile prevăzute de lege în sarcina autorităţii publice sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin intervenţia judecătorului.

De altfel, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei Încheierea nr. 793 din 14 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul penal nr. x/2018, din care rezultă că aspectele sesizate prin plângerea penală formulată de A. şi B., cu privire la îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către primarul comunei Stăniţa, constituie indicii ale săvârşirii unor infracţiuni şi fac obiectul cercetărilor derulate de organele de urmărire penală. Prin urmare, contextul factual şi juridic în care au fost realizate operaţiunile administrative având ca obiect terenul aflat pe raza comunei Stăniţa şi eliberarea autorizaţiei de construire urmează a fi clarificat de organele de urmărire penală, competente potrivit legii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pârâta Agenţia Naţională de Integritate a răspuns petiţiei reclamantului într-o manieră corespunzătoare, în acord cu prevederile Legii nr. 176/2010 şi O.G. nr. 27/2002 şi în limitele competenţei sale legale, iar neînceperea activităţii de evaluare nu poate fi interpretată ca un refuz de soluţionare a petiţiei, astfel cum greşit susţine recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la activitatea deficitară a O.C.P.I. Neamţ şi a Instituţiei Prefectului Neamţ, Înalta Curte reţine că pretinsa nesocotire, de către alte autorităţi sau instituţii publice, a competenţelor ce le revin potrivit legii, nu poate avea ca efect obligarea intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate la asumarea unor obligaţii şi competenţe neprevăzute prin legea proprie de organizare şi funcţionare.

Referitor la invocarea de către recurentul-reclamant a autorităţii de lucru judecat a considerentelor Încheierii penale nr. 793 din 14 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine că aceste considerente au fost invocate de reclamant ca o confirmare a corectitudinii aspectelor sesizate prin petiţia adresată Agenţiei Naţionale de Integritate. Or, chestiunea litigioasă în cauză nu priveşte realitatea faptelor ori a actelor prezentate de reclamant în susţinerea petiţiei adresate pârâtei, cu privire la acţiunile primarului comunei Stăniţa, ci dezlegarea chestiunii privitoare la competenţa legală a intimatei-pârâte de a proceda la verificarea aspectelor ce i-au fost aduse la cunoştinţă.

Totodată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 430 - 431 C. proc. civ., referitoare la tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat şi nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 28 din C. proc. pen., care se referă la existenţa unei hotărâri definitive, pronunţate de instanţa penală, cu privire la existenţa faptei penale şi a persoanei care a săvârşit-o, cât timp, prin încheierea penală, Judecătoria Roman a dispus doar completarea urmăririi penale, fără a pronunţa o hotărâre de condamnare/achitare, iar obiectul prezentei cauze nu priveşte examinarea actelor şi faptelor primarului comunei Stăniţa, astfel cum s-a arătat anterior.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3137 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM